Polina CupceaDoi candidați s-au înscris anul ăsta în cursa electorală pentru funcția de primar în cea mai mică comună din Republica Moldova – Salcia, raionul Taraclia. Unul reprezintă interesele Partidului Democrat, altul pe cele ale lui Șor. Unul locuiește în sat și va pune ștampila „votat” în dreptul candidaturii sale, celălalt e orășean și va vota într-o circumscripție a orașului Taraclia. Unul promite acoperiș nou la Primărie și masă de biliard, altul promite magazine sociale și locuri de muncă.
Îi leagă pe cei doi concurenți dorința de a fi la cârma unui sat sfrijit, cu două rânduri de case și vreo 200 de oameni gospodari. Găgăuzi, ruși și bulgari. Dintre aceștia 30 sunt invalizi, 50 pensionari, 24 de elevi și 5 copii de grădiniță. Fără transport public, fără magazin, fără școală, fără biserică. Cu 36 de becuri LED montate pe stâlpii de pe drumul central, cu WC la cimitir și cu 277 metri de șosea asfaltată din cei 9 km de pietriș, care leagă satul de traseul național Chișinău – Giurgiulești.
Pe săteni, răzlețiți în două tabere pe parcursul campaniei electorale, îi leagă câteva vise mărunte: drumul asfaltat până în următorul sat, un microbuz care să-i ducă dimineața la oraș și la amiază să-i aducă înapoi, un magazin micuț de unde să poată procura 1 kg de sare și o pâine, un dâmb ridicat la marginea iazului din capătul satului ca să nu le mai inunde curțile când plouă puternic și se revarsă. Un doctor.
Și atât.
.
*
Campania electorală pentru alegerile locale din R. Moldova diferă într-un sat care abia se ține pe picioare de campania din capitală. Candidații la funcția de primar nu sunt invitați la televiziuni să trâmbițeze promisiuni, nici măcar nu fac întâlniri cu alegătorii prin sala festivă a școlii sau clubului.
Programele electorale se scriu pe niște țidule trase la xerox, fără mutre impozante și priviri țanțoșe. Tribuna lor e pe câmp și pe ulițele satului. Promisiunile se vociferează fie la stația de autobuz, fie la cules poame sau curățat porumb, fie în fața porților cu un pahar de vin în mână și cartofi copți, fie se transmit din sătean în sătean când își așteaptă nepoții de la grădiniță sau dobitoacele de pe câmp.
Țăranii spun că nici nu e nevoie de mai mult. „Păi unul e de la noi din sat. Ne cunoaștem de când eram flăcăi. La ce îmi trebuie să mă văd cu el? Eu știu ce poate”. Celălalt e anonim. O enigmă pentru majoritatea sătenilor. Au reușit să-l cunoască numai din bârfe.
Agitația electorală a concurenților a început să prindă contur cu o săptămână înainte de ziua alegerilor. Dacă vii la început de campanie, riști să te sufoci în căldura soarelui de septembrie așteptând pe ulițele cătunului să saluți vreun sătean. Nimeni. Toți roiesc pe dealuri și culeg roadele. Politica pare să nu-i intereseze. „Nu e vreme pentru asta acum”. Nu au timp nici să-și spele picioarele seara înainte de culcare. Negri de muncă. Arși de soare. Cu fețele tăbăcite și pline de riduri. Timizi.
Abia joi, cu trei zile înainte de votare, unul dintre cei doi candidați a mai învâltorit praful pe ulițe. Consătean cu încă 300 de sălcieni, potrivit recensământului din 2014. Fost șef de direcție în Sovhozul „Rumeanțova”. Candidează a treia oară la funcția de primar. Membru al Partidului Democrat. Chirnev Vladimir. 68 de ani.
Celălalt a vizitat sătenii de trei ori. Lector universitar la Taraclia. Predă istorie. Ar fi venit mai des, dar a plecat în Bulgaria cu studenții la practică taman înainte de alegeri. Membru al Partidului Șor. Mastovoi Nicolai. 47 de ani.
.
*
O femeie uscățivă, cu părul cărunt și sprâncenele stufoase își flutură poalele rochiei înflorate în fața Primăriei din satul Salcia. Alături de ea, secretara, asistenta socială și contabila o ascultă amuzate. E pusă pe glume, iar cuvintele îi gâlgâie printre dinții de aur.
– Șo, măi, mi-am luat rochie scurtă, până deasupra genunchilor. Poate îmi găsesc un iobari (amant – n.r.) pe la Taraclia în seara asta.
Bate cu tocurile șlapilor de vară în asfalt de parcă ar dansa o frântură dintr-o horă zbuciumată și râde zgomotos. O cheamă Ana Tabuncic, cam de-o vârstă cu toți sătenii, adică 60 de ani. Membră a Partidului Șor.
În vreo 10 minute trebuie să vină un microbuz după ea și alți șapte colegi de partid, care s-au ghemuit cuminți la câțiva metri de Primărie, sub acoperișul stației de autobuz. Vor pleca la Taraclia, oraș aflat la Sudul Moldovei și la 45 de minute de sat. Acolo de la orele 18.00 și până la 19.00 trebuie să se întâlnească „cu un deputat din Partidul Șor”.
Femeia nu cunoaște cine e alesul poporului, pentru ce i-a chemat la oraș sau unde va avea loc întrunirea. Glumește voioasă pe seama evenimentului: „Da, huivoznaiut blea (cine știe – n.r) pentru și ne-o chemat”. Ridică din umeri și, nestingherită de privirile sătenilor, își flutură mai departe poalele rochiei, cumpărată de la Bolgrad (oraș în Ucraina, regiunea Odessa) și pe care a îmbrăcat-o astăzi pentru prima dată. S-a băgat recent în Partidul lui Șor ca să mai câștige niște bani, cadouri sau să prindă vreun concert gratuit la Orhei de sărbători. Însă nici pe departe nu i s-au împlinit așteptările.
Între timp, în fața Primăriei parchează o furgonetă marca Ford. Coboară Chirnev Vladimir Iacovlevici, membru al Partidului Democrat. În mâini ține un teanc de hârtii galbene cu programul electoral și ziare cu reușitele Partidului. Le împarte fără prea multe explicații. „Poftim. Pe-o parte e scris ce am făcut. Pe partea cealaltă ce urmează să fac. Nu promit că voi realiza ceva, dacă câștig alegerile duminică. Dar îmi voi da silința”. Ajunge și la Ana. Se măsoară din priviri fulgerător și apăsat. Pensionara ia programul și-l zburdă demonstrativ în mâini:
– Chirnev, tu pe mine m-ai obijduit, blea, dar, eu, palibomu – (oricum -n.r.), o să te aleg pe tine!, îi strigă scurt și pe același ton binedispus Ana.
Bărbatul nu prea știe ce să-i replice. Le urează o seară frumoasă femeilor și pornește pe ulițele localității să convingă oamenii să-l voteze. Au mai rămas două zile până se încheie campania electorală. A împărțit și aseară foile galbene. Va mai împărți și vineri după-amiază. Și gata. Sâmbătă e ziua tăcerii.Potrivit art. 47 alin. (8) din Codul Electoral, în ziua alegerilor și în ziua precedentă alegerilor nu se admite niciun fel de agitație electorală.
La intrarea în sat, câțiva bărbați tăifăsuiesc în fața porților despre roada de struguri din acest an și prețul mizer care le-a fost oferit de către producătorii locali de vin. „1 leu și 40 de copeici pentru un kilogram, când s-ar fi putut măcar 3 lei să luăm pe poame”, se tânguie mujicii și înjură printre dinții lipsă guvernarea care „nu face nimic pentru popor” și politicienii „care îi vizitează numai în campanii electorale”.
Chirnev întinde foile și ziarele. E îmbrăcat într-o geacă de piele roasă pe la mâneci, pantaloni la dungă și pantofi negri cu botul alungit. Le zâmbește cu mândrie și încredere. Nu se rușinează să privească în ochi cumetrii, finii, verișorii și prietenii. În cei patru ani cât a stat la cârma localității a realizat cam tot ce le-a promis sătenilor, spune el. Simpatizanții lui Șor însă nu-i recunosc niciun succes. „E bătrân. Puterile îi scad. Se simte asta!”
– Nimeni nu a făcut atâtea pentru satul nostru cât Vladimir Iacovlevici. Am să-l votez fără să mai stau pe gânduri, îl laudă Grișa, un bărbat înalt, costeliv, cu obrajii supți.
E amețit binișor. Îl ia pe primar de braț să-i arate pierderile încasate de pe urma unei ploi torențiale de săptămâna trecută. Primarul privește încruntat șanțurile de jumătate de metru din grădină, curpenii pătlăgelelor înnămolite și firicelele plăpânde de popușoi, răsărite umil printre lespezile de piatră din ogradă. Dă din cap și îl asigură că după votare, va săpa de-a lungul satului tranșee de scurgere a apelor și problema va fi soluționată. Pe Grișa pare să nu-l intereseze soluția candidatului. Mormăie printre buzele albastre de vin că e nevoie și de construcția unui dâmb la marginea iazului, care s-a rupt din cauza ploilor.
Vladimir Iacovlevici le urează seară bună și o ușchește la poarta altui consătean, Vanea Trifanoglo, finul său de cununie. Deasupra porții stă agățat un banner cocârjat cu logo-ul Partidului Șor, gata să se prăbușească. Chirnev se scuză pentru afișul finului: „A acceptat să-l anine pe poartă deoarece i-a fost rușine să-i refuze”.
Finul, un bărbat uriaș, cu căciula pe vârful capului și mâinile negre de muncă, se proptește în fața porții. Citește promisiunile nașului și izbucnește în râs. Burta se învârte ca un titirez sub hanoracul violet.
– Da, primul punct taman ai să-l faci – construcția drumului Salcia – Albota, îl ia peste picior.
– Nu, eu doar am scris că nu promit nimic. Doar încerc. Ca să faci acest drum trebuie să ne unim forțele și finanțele cu mai multe primării. Și ne trebuie 3, 5 milioane de lei. De unde o să găsim banii aceștia, nu știu, dar am să depun toate eforturile, încearcă să argumenteze șovăitor Vladimir Iacovlevici și începe a turui rezumatul proiectului.
– Bine, bine, dar tu ai adus oameni, care pricep în drumuri, ingineri, constructori? Să-ți spună că asta e real ce vrei tu să faci?, îl întreabă Vanea fără să fie impresionat de explicații.
– Mmm, păi, da. Desigur, scâncește zăpăcit nașul.
– Karoci (mai pe scurt – n.r.). În satul acesta mai rău de atâta nu poate fi, râde finul blând și apleacă ochii ridați în pământ. Uite, tare am să te stimez dacă o să transformi una dintre sălile grădiniței în teren sportiv pentru copiii noștri. Nu vreau mai mult nimic. Mă doare sufletul când îi văd cu nasul în telefoane. Știu că nu-s mulți copii și nu o să-ți dea nimeni bani pentru asta, dar trebuie, rostește Vanea blajin.
Alături de el, soția sa citește atent însemnările nașului. E prea concentrată ca să o audă pe Ecaterina, poștărița, care s-a alăturat dezbaterilor electorale. Femeia, ca mai toți sătenii, e supărată pe guvernanți. Nimeni nu-i vizitează. Nimeni nu se interesează de soarta lor. Nimănui nu le pasă dacă satul va muri azi, mâine, sau peste 10 ani.
– Politicienii noștri sunt activi numai în campania electorală. De ce nu vin după alegeri? Să ne întrebe ce ne trebuie? De ce avem nevoie? Satul nu mai are mult și va pieri. Și asta e vizibil. Suntem tare conștienți că în așa localitate, cu doi oameni în cruce, și fără tineret nu ai cum să aduci proiecte. Păcat de oameni, păcat de țara asta, oftează îndârjită.
Toți o ascultă îngrijorați. Vanea o susține cu un „E drept!” și-i împărtășește doleanța: „E clar că nu ai cum să deschizi o grădiniță, de exemplu, când în sat sunt doar 4 copii de vârstă preșcolară, dar iaca o sală sportivă pentru cei 24 de elevi…”, întărește ultimele cuvinte în timp ce-și privește nașul în ochi.
– Păi am să încerc să fac. Doar am scris și în programă că voi deschide o sală sportivă cu masă de tenis și biliard, le strânge mâinile grăbit și pornește furgoneta printre vacile, care au ocupat nepăsătoare șoseaua.
Încă vreo doi săteni să mai viziteze și se duce acasă, unde îl așteaptă doar soția. Un băiat e căsătorit și locuiește în Ialoveni, al doilea s-a stabilit cu traiul la Moscova, iar al treilea fecior se odihnește la cimitir de 25 de ani.
Oprește în fața casei lui Ivan Anghelinici. Vărul său. Acesta clătește niște poloboace de lemn. Mâine scurge vinul și-l va așeza în vase, în beci. Mărunțel și slăbuț, bărbatul zgâlțâie un butoi de cinci ori mai mare ca el. Soția sa, o femeie durdulie, ia foile galbene fără să arunce vreun ochi peste ele. „Eu nici nu citesc, am încredere în Vladimir Iacovlevici. Sunt care îl vor pe Șor. La ce se gândesc?”, întreabă nedumerită femeia, deși soțul ei e membru în Partidul lui Ilan Șor, fost primar al municipiului Orhei, condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare pentru implicarea în „furtul miliardului”.
Mai schimbă vreo două vorbe și rudele se despart. E târziu. Afară s-a-nnoptat de-a binelea. Lumina celor 36 de becuri LED, montate pe ulițele satului la distanțe mari unul de altul, te face să-ți mijești ochii și să bâjbâi pământul cu picioarele. Pe unele poteci luminate numai de lună, sălcienii orbecăiesc pășind tot mai încet, tot mai cu grijă.
.
*
Iluminatul stradal se numără printre succesele lui Chirnev Vladimir, care a condus satul între 2015-2019. La fel și asfaltarea a 277 de metri de șosea, care începe într-un capăt de sat și se termină în fața primăriei. Bucata de stradă a costat un milion de lei. Restul drumului, cât e satul de lung, 1 km de pietriș și gropi.
„E de râsul găinilor acest drum. Un milion de lei pentru 3 metri în cruce? Unde-s banii?”, urlă Tatiana Panca când merge pe asfaltul negru. E membră a Partidului Șor și președintă peste simpatizanții omului de afaceri, care a fugit în străinătate după schimbarea puterii în luna iunie.
Chirnev e de acord cu spusele femeii. Zice că banii nu au fost transferați pe contul Primăriei . „Nu am avut acces la bani. Nu au fost transferați la balanța Primăriei. Nici proiectul de reabilitare nu l-am văzut măcar. Poate aș fi asfaltat mai mult drum, dacă milionul ajungea la primărie. Însă noi nu am fost implicați în gestionarea banilor”, se scuză Chirnev.
Drumul a fost construit în cadrul Programului „Drumuri Bune pentru Moldova” inițiat de Partidul Democrat în 2018, care prevede repararea a mii de kilometri de drumuri locale într-un timp record. Proiectul a fost criticat dur de societatea civilă. Analiștii de la Expert-Grup au spus că programul are caracter populist, electoral și nu este acoperit financiar. Plus că „sunt probleme legate de managementul fondurilor destinate sectorului de drumuri. Implementarea necorespunzătoare, în grabă, peste capacitățile normale de efectuare a lucrărilor, sporește nejustificat costurile lucrărilor, suferă calitatea, iar actele de corupție capătă amploare. În final, ne alegem cu resurse cheltuite și fără drumuri bune”.
Tot în cei 4 ani de conducere a construit chiar lângă primărie un „buvet” – (cișmea de apă – n.r.). Construcția stației publice de distribuție a apei potabile a fost realizată, de fapt, în cadrul programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). În vremea secetei, însă cișmeaua seacă, iar sătenii continuă să bea apă sălcie din fântânile lor.
Cu cinci mii de lei și multă muncă de voluntariat, edilul a clădit la intrarea în sat și o cruce mare pe care stă Isus. E mândria satului. „Era necesară. Simbol al credinței și norocului. Fiecare sat are așa cruce. Noi de ce să nu avem? Trebuie!”, spun sătenii contemplând piatra gălbuie.
Necesară a fost și ridicarea unui WC în cimitir și îngrădirea acestuia cu plasă, având în vedere că în 2019 au fost patru înmormântări și un singur botez. A mai făcut 15 metri de treuci cu robinet, instalate pe imaș pentru adăpatul vitelor. Sala de sport a fostei grădinițe a transformat-o în club, unde se țin înmormântările, zilele de naștere, evenimentele sociale, discoteca. Primăria a reparat-o și mobilat -o pe interior . Pe un operator de telefonie mobilă l-a convins să tragă internet în sat.
Toate aceste mici succese, cum le numește Chirnev, în 2015 aveau forma unor promisiuni fade și scurte, care începeau cu am să încerc, mă voi strădui sau probabil. „Cu 4 ani în urmă mi-am scris programa electorală pe o bucățică de foaie. Erau câteva puncte. Atunci le-am spus sătenilor că nu le promit nimic. Și am câștigat alegerile. În schimb, am făcut pentru sat mai mult decât am făgăduit”.
Astăzi lucrurile stau altfel. Campania electorală o desfășoară mai atent, iar promisiunile au devenit mai lungi, mai complexe și tapate pe foi A4. „Am scris multe că vreau să fac. S-ar putea să nu le reușesc și să nu-mi țin angajamentele, dar cum să procedez? Deja nu mai pot să vin în fața oamenilor cu o țidulă de foaie. Crește miza, cresc și promisiunile”, explică pensionarul cu un zâmbet ager.
Visul cel mai mare al său, pornit din copilărie, e să construiască și un drum pietruit de la Salcia și până la Albota. E complicat traseul, care spintecă dealuri și câmpii. Nu și imposibil, gândește acesta.
„Eram mic, clasa a cincea. Trebuia să mă duc la internatul din Novosiolovca. 7 km pe dealuri. Drumuri pietruite nu erau. Doar glod și mâzgă. Mama mi-a cumpărat o pereche de ciubote mărimea 41 cu carâmbul până sub buci. Îmi înfășura piciorul în multe obele. Mi se înfundau cizmele în nămol mai sus de genunchi. Astăzi tot port încălțămintea cu mărimea 41. De asta unul dintre visele mele e să fac acest drum sătenilor, măcar pietruit”, își amintește amar.
Din copilărie crede că i se trage și dorința de a fi primar. Tatăl său a lucrat brigadier și băiatul a furat câte ceva din meserie. „Cred că de la el am moștenit să conduc”. Până să candideze i-a luat însă ceva vreme. Mai întâi a făcut armata la marină. Apoi a profesat mulți ani, în sovhozul din sat, specialitatea pe care și-a însușit-o la școala profesională – electro-mecanic.
Ușor, ușor a urcat pe treapta profesională. De la șeful cazangeriei, a ajuns președintele Comitetului Sindical din Sovhoz. După destrămarea Uniunii Sovietice, nu a candidat la funcția de primar „fiindcă nu credeam în forțele proprii și că o să pot face ceva pentru satul meu”. În 2011 și-a luat inima în dinți. Era dezamăgit de felul în care conduseseră satul ceilalți colegi ai săi. Nu a câștigat. Doar 9 voturi nu i-au ajuns să o devanseze pe Svetlana Sacalî.
Abia în 2015 a obținut postul. A întrecut -o pe Svetlana cu 67 de voturi.
„În cei 4 ani ca și primăriță am încercat să-mi țin promisiunile. Însă nu m-am descurcat cu chestii bărbătești. Rogi pe unul, pe altul și nu vor să te ajute. La noi în sat nu apreciază femeile cu așa funcții. Rolul femeii e altul, nu de conducător. Plus că nu e tineret în sat. Nu ai cu cine să lucrezi. Iar în așa localitate micuță, primarul e tot: tractorist, șofer, mecanic, electric”, explică eșecul din anul 2015 Svetlana, o femeie înaltă, robustă și cu cearcăne maronii în jurul ochilor mici, acum secretară la primărie.
Până să înceapă Perestroika, comuna Salcia clocotea de tineret. Oamenii se bucurau de „Casă de cultură – cea mai frumoasă din raion, unde se adunau tineri din 5 sate, școală pentru clasele primare, grădiniță pentru 100 de copii. Fermă de vaci cu 200 de capete”, enumeră bogăția comunei secretara.
După anii 1990 a început declinul. Fiecare om a primit câte 6,5 ha de teren agricol. Unii au băgat nasul în bucata lor de pământ și nu l-au mai scos nici azi. Au cultivat după propriile necesități: grâu, porumb, răsărită, orz, mazăre sau viță de vie. Alții au migrat în Cehia, Turcia, Germania, Italia, Rusia.
Așa că tineretul a plecat, satul a îmbătrânit. Locuri de muncă nu sunt. „Cum să deschizi o fabrică, dacă suntem numai bătrâni?”. De o leafă mizeră au parte doar angajații de la Primărie și Club. 13 în total, dintre care aproape jumătate de funcții sunt ocupate de paznici.
Ceilalți „primesc leafă de pe laptele de vacă pe care-l vând cu 3,5 lei. Lunar se strâng 8 toane de la cele 48 de vaci. Mai vând brânză la raion. Și deja acumulează bani de pe roada strânsă de pe dealuri”, punctează contabila, care în 2018 a adunat de la oameni pe impozite cam 120,000 MDL. „Dacă am trăi din acești bani, nu supraviețuim”.
„Ești ca un general fără luptători. Suntem puțini. Petrecerile sunt fără tineret. Când ceri oamenilor să te ajute la anumite lucrări nu are cine. Am dorit să facem club, Consiliul Raional nu ne-a aprobat proiectul. Grădiniță am vrut să deschidem. Cu 5 copii? Proiecte n-ai cum să aduci. Investitorii se țin de sat până la prima vizită. Din cauza asta și satul moare”, spune Chirnev.
Cu toate astea, are un plan de rezervă. Ca să obțină fonduri și să mai miște lucrurile în cătunul muribund o să migreze în partidul Maiei Sandu. Așa cum a migrat de la Comuniști la Democrați în timpul mandatului de primar. „Dacă o să fie de treabă și nu o să-mi pună bețe în roate, atunci o să mă duc la ei. Cum altfel? Eu trebuie să lucrez, să realizez promisiunile”, afirmă Chirnev fără să roșească.
E sigur că va câștiga alegerile și-l va bate din primul tur pe contracandidatul său din Partidul lui Șor. Nici nu clipește din ochi când aude numele acestuia. „Nu există concurent, nu mă tem”, răspunde cu un calm imperturbabil.
.
*
În ultima zi de agitație electorală, Liuba Hortolomei, președinta comisiei electorale, o zgâtie de femeie cu văpăi în ochi, dichisește clubul. În ziua alegerilor va deveni secția de votare cu numărul 33/13/026.
Clubul e o camera răcoroasă și umedă cam de vreo 100 metri pătrați. Miroase tare a mucegai. Pe peretele principal, vopsit în verde pal, scrie cu litere de-o șchioapă „Моё село – ты песня и легенда!” – (Satul meu e cântec și legendă – n.r.). În jurul afișului rusesc zboară, cu crenguțe de măslin în cioc, hulubii păcii. Mesele și cabinele le-au aranjat pe lângă pereți ca să fie mult loc pe mijloc pentru cele două urne de vot lipite una de alta.
Zestrea electorală: ștampile, mapele cu documente ale candidaților și consilierilor înscriși, cabluri, ruterul pentru internet wi-fi și o sticlă de vin roșu, Liuba a pus-o sub lacăt în seif. „Ne-o rămas încă de la ziua bătrânilor, pe care am sărbătorit -o aici”, arată cu ochii la tulburel, zâmbind printre buzele subțiri ca niște ace lungi.
Toată săptămâna femeia a stat de veghe la club. Alături de ea, repartizați din două în două ore, au păzit averea și ceilalți membri ai Comisiei. „Așa e legea”, explică președinta comisiei. Cu 8 luni în urmă s-a pricopsit cu aceeași funcție. Au delegat-o de la raion, fiindcă „știu limba de stat, măi”, râde cu o mândrie copilăroasă.
Intră Snejana, o doamnă tunsă scurt, cu părul negru și ochi migdalați. E consilieră din partea partidului Șor și membră a Comisiei electorale din sat. I se alătură și Pavel, coleg de partid. Dezmorțesc discuția cu bârfe din sat. Apoi trec la alegeri.
– Auzi, fa, primarul din partea lui Șor a promis că va deschide locuri de muncă în Salcia, transmite informația Snejana, țuguindu-și buzele roz.
– Ce locuri de muncă dacă la noi în sat sunt 100 de oameni și toți calici? întreabă nedumerită Liuba, adulmecând suspect cu nasul informația.
– Nu știu, dar a zis că o să deschidă locuri de muncă, schițează un râs nevinovat.
– Aha, o să deschide fabrică de „ch**da măsii”, fulgeră și tună Liuba. Când o spus el asta, dacă nici nu l-am văzut prin sat, o trântește plină de nervi Președinta comisiei cu zbucium în glas.
Snejana nu știe nimic despre Mastovoi Nicolai, al doilea candidat la funcția de primar în comuna Salcia, deși reprezintă ambii interesele Partidului Șor. Nici măcar nu știe câți ani are. Auzise de la cineva că e profesor la Universitatea din Taraclia și că predă Istoria Bulgariei.
– Care istorie, fa? Eu am auzit că informatica și e din 1975, își împlântă Liuba ochii în tăcerea Snejanei.
– Ei, 1975. Ce vorbești tu? Mișa, mi-a zis că a fost coleg cu el. Înseamnă că e din 1972, ghicește vârsta candidatului holbând ochii la Pavel. Așteaptă o salvare.
Pavel, liniștit din fire, scoate mâinile adâncite în buzunarele unei vest negre și cu gesturi largi, încearcă să aducă lumină și să completeze informația colegei de partid.
– Eu special am fost la Orhei și mi-a plăcut ce am văzut. Partidul Șor lucrează și își iubește poporul. Se vede clar ce a făcut în Orhei. Eu nu știu dacă el își va ține promisiunile, dar eu cred în puterea partidului. Dacă Șor va fi la putere vor putea face mai multe. Sunt la putere, care nu fac nimic. Dar el face. Trebuie să fie la putere, se răstește ca scos din pepeni. Saliva îi zboară din gură.
La fel ca și Snejana, bărbatul nu cunoaște programa electorală a lui Mastovoi. Nu știe nici ce înseamnă mai exact că „Șor își iubește poporul”.
– Magazine sociale și…
Tace. E bulversat. Privește țintă și scormonește în mintea-i lucruri pe care să le enumere. Nimic. Pauză. Apoi reia discuția cu mai mult calm.
– Oricum, trebuie să avem un primar de la noi din sat, aruncă ultimele vorbe fără să clipească. Fără să roșească. Așa cum au mai spus-o pe șoptite și alți membri de partid ai lui Șor.
Liniștea își face loc cu coatele printre sătenii adunați roată în club. Amiază.
Magazinul social mobil „Merișor” a parcat în centrul satului, lângă o casă de lut. Un banner fudul cu logoul partidului Șor îi ține isonul. Lumea se adună cu torbe, rucsacuri să-și facă plinul. Furgoneta lui Șor vine cu produse alimentare de două ori pe săptămână, marți și vineri, deja de un an de zile.
Sătenii stau în rând. Cuminți, cu timpul oprit în loc pe obrajii pricăjiți. Noduroși, uscați, cu spinarea adusă. Ascultă ca descântați ce cumpără Tatiana Panca, șefă peste toți simpatizanții lui Șor, poreclită și Poroșenko. I-au dat numele fostului președinte ucrainean din cauza mersului impunător și a constituției viguroase. Femeia se sprijină cu coatele de tejghea. E îmbrăcată din cap până-n picioare cu haine marca Șor. Ridică grațios gâtul și cu o privire poruncitoare și lacomă roagă vânzătoarea să-i dea: pâine, salam, carne afumată. Lumea înmărmurește. Disperarea îi roade ca o pecingine. Cu buzele crâmpoțite și surâsuri deznădăjduite privesc torbele doldora de bunătăți.
– Te gătești de sărbătoare, Tanea? Întreabă o femeie subțire ca trestia și cu ochii verzi ca iarba câmpului.
– Da, măi! Pentru că duminică chiar o să fie sărbătoare! Ia mai dă-mi și două paștete (pateu – n.r.) de Hriu-hriu (porc- n.r.), comandă cu o voce pietroasă.
Chirnev Vladimir oprește furgoneta în dreptul scuterului Tatianei și le oferă programa sătenilor. Ajunge și la Panca. Ea îl privește obraznic. El – timid.
– Vrei să-ți dau programa? întreabă cu o voce bâiguită Vladimir.
– Vreau, măi! De ce nu? zice femeia sfidător.
– A fost Mastovoi azi? întrebarea răsună gâtuită.
– Ție ce-ți pasă? Îl măsoară pe candidatul democraților și vâră foile printre salamuri.
Șoferul magazinului explică că Mastovoi a fost marți și că azi nu a mai venit. Sătenii râd. Programa electorală, la fel ca prezența lui, a rămas un mister pentru toți sălcienii, inclusiv pentru susținătorii lui. L-au cunoscut doar 15 oameni într-o duminică. Ar fi venit mai multă lume, dar toți erau pe dealuri și strângeau roadele.
„S-a oprit la stația de autobuz. A fost mare tărăboi. L-a însoțit Lupov Veaceslav (om de încredere al lui Șor și candidat la funcția de primar pentru orașul Taraclia – n.r.) și nu l-a lăsat să deschidă gura. A făcut cunoștință cu oamenii. Colegul său a spus că dacă câștigă vor face drumuri, iluminat stradal ca la Orhei. Vor deschide locuri de muncă. Copiii îi va duce mai des la Orheiland. Gratis”, povestește o țărancă care a participat în acea duminică la prima și ultima întâlnire cu alegătorii organizată de Partidul Șor în comuna Salcia.
A mai fost încă de două ori. Când venea magazinul mobil „Merișor” cu produse alimentare. Stătea lângă stația de autobuz, sub gard, și privea oamenii care procurau alimente. Răspundea la întrebări doar dacă se apropia cineva, dar nu a spus concret ce vrea să facă pentru sat, povestesc sătenii. Una au înțeles, că dacă câștigă „transformă comuna Salcia în Orhei”.
Mastovoi Nicolae Nicolaevici, născut pe 7 mai 1972, în orașul Taraclia lucrează lector la Universitatea de Stat ,,Grigore Țamblac” din Taraclia. Predă istoria la catedra de filologie, istorie și asistență socială de 15 ani. Până să devină profesor a lucrat în sistemul bancar.
Calitățile de lider le-a însușit bine din funcția pe care o deține. „Lectorul e un conducător. Ajută studenții, iar un lider asta face: ajută oamenii ca să trăiască ușor în țara asta”, conchide cu o voce sigură la telefon.
Decizia de a candida într-un sat străin a luat-o împreună cu Partidul Șor, al cărui membru este de ceva timp. „Un străin poate face mai mult decât un sătean. Nu ai cumetri, fini, rude, prieteni. Transparență sută la sută”, spune Nicolai Nicolaevici calm.
A optat anume pentru comuna Salcia, fiindcă „nimic nu este în acest sat și poți face tare multe. Mai întâi aș deschide un magazin micuț, aș fi rezolvat problema transportului public, aș construi sistemul de canalizare și drumul să-l repar. Am multe de făcut în acest cătun”.
Însă promisiunile electorale nu se opresc aici. Dacă câștigă, ar scrie proiecte, așa cum se practică în toată Europa, spune acesta. Le-ar prezenta diverșilor finanțatori și ar salva satul de la pieire.
„Acolo sunt 10 perechi de tineri. Ei trebuie să aibă ocupație. Nu doar să lucreze la câmp. Aș deschide pentru ei, dar și cei în putere, o mini-fabrică de producție. Indiferent ce produci. Aici nu e greu să-ți dai seama, deoarece au vaci, oi. Vând lapte. Se poate și în direcția asta de gândit ceva, ca să nu-l mai dea pe bănuți. Și desigur, să construiesc un teren de joacă pentru copii, dar și sătenii să aibă unde se odihni. Sau un teren sportiv, că tot stă grădinița degeaba”, enumeră posibilitățile Mastovoi.
Majoritatea locuitorilor sunt sceptici în privința promisiunilor candidatului tainic. Fiodor Manastîrli, care locuiește de 40 de ani în cătun spune că are puține șanse. „El e un venetic. De ce i-ar păsa unuia ca el de noi? Trebuie să fie din sat. Să respire cu nevoile noastre. Și șanse mai mari are Chirnev. Nimeni nu a realizat atâtea cât el”, spune pensionarul cu o privire lucitoare.
Tatiana se înăcrește când aude laude aduse la adresa candidatului din opoziție. „E bătrân. Și ce a făcut măi pentru satul acesta? Noi de unul mai tânăr avem nevoie!”, o trântește enervată la culme.
Femeia e sigură că va câștiga lectorul universitar. A făcut agitație electorală pentru Partid la greu. A muncit în campania electorală mai abitir decât viitorul primar. A ținut cuvântări clare și a îndemnat să voteze consătenii pentru Partidul Șor: „Partidul se gândește la oameni. Partidul Șor lucrează și își iubește poporul”.
În campania electorală pentru alegerile parlamentare din februarie 2019, sălcienii povestesc că Partidul Șor a fost mai generos în daruri decât acum: ceasuri, șampanii, torbe marca Șor, fotografii cu soția acestuia – Jasmin (cântăreață cunoscută în Rusia -n.r.). A dus țăranii la un concert de-al ei la Orhei. „Nu am mers niciodată cu un icarus (autobuz cu două etaje -n.r.). Numai miniștri se plimbă cu așa ceva și noi”, povestește mândră Liuba.
Așa că oamenii din sat, când primeau podărcile (cadourile – n.r.) îi garantau tacit Tatianei votul pentru Partidul Șor. „Socotise Poroșenko cam 83 de oameni în ziua alegerilor parlamentare. Era toată numai fericire. Când au deșertat urnele seara, Partidul Șor obținuse vreo 20 de voturi. Mai nu a făcut infarct. Am chemat ambulanța. I se făcuse tare rău. Proasta ce este ea”, o dojenește una dintre membrii comisiei.
Acum, speră să adune măcar 50 de voturi.
.
*
Pe 20 octombrie 2019, Chirnev Vladimir, Partidul Democrat, a câștigat alegerile pentru funcția de primar cu 92 de voturi. Pentru Mastovoi Nicolai, Partidul Șor, și-au dat votul 21 de alegători.
Lectorul recunoaște că a pierdut din cauză că n-a prea trecut prin comună. Ar fi venit mai des, dar a fost plecat în Bulgaria cu studenții la practică. „Da, știu că nu mi-au ajuns câteva zile și vreo 15 voturi”.
Dar a pierdut și pentru că e un străin pentru săteni și „știți cum se zice: mai bine să ne fie rău, dar e pământean de-al nostru, decât să ne fie bine, dar să fim conduși de un străin. Cred că le-a fost frică. Am să candidez, probabil, peste 4 ani în acest sat dacă actualul primar nu o să facă nimic. Dacă o să mai miște lucrurile, atunci o să candidez în alt sat”, zice Mastovoi.
Sătenilor le este indiferent din ce Partid face parte Primarul. „Că e a lui Plahotniuc sau Șor, Năstase sau Sandu”, important să reanimeze comuna. Deși înțeleg foarte bine că în cătunele mici nu ai cum să investești. Totuși, așteaptă să se producă un miracol. Speranța legând-o de gâtul Primarului.
„Dacă nu o să se miște carul în următorii ani, moare satul. Toată nădejdea e în aceștia patru ani”, oftează îngândurată Tatiana Panca.
Și dacă niciun candidat nu-și va ține promisiunile după ce a câștigat fotoliul de primar, așa cum li s-a întâmplat deseori, au sălcienii „un Primar de rezervă”. Unul care nu i-a dezamăgit niciodată.
„Dumnezeu!”