Vitalina SimeretchiiLa câteva minute de la Primăria din satul Fundul Galbenei, raionul Hîncești, după câteva ulicioare înguste, la un capăt de deal, se zărește o fâșie de viță-de-vie, una de porumb și alta de caiși. Pe măsură ce înaintezi, te pomenești înconjurat de tot felul de livezi și terenuri care mai îngrijite, care neatinse de ani de zile. Într-un sfârșit, se zărește o căsuță improvizată, un scrânciob, un tractor și alte lucruri care denotă că aici există viață.
Ana Căpiță, o tânără în vârstă de 25 de ani, iese în cale și începe excursia în locul care astăzi este livada de cireșe a familiei Căpiță, dar care acum trei ani era un câmp gol. „Aici e prima noastră livadă. Aici e sortul Regina, aici e Cordia, aici e sortul Ferrovia, care îmi place mie cel mai mult”, enumeră Ana.
„Regina prima se coace”, intervine Dumitru, spune soțul Anei, plimbându-se alături printre rândurile de pomi, „dar eu cred că Cordia e cea mai gustoasă, mășcată”.
S-au cunoscut pe când erau copii, pe la vârsta de 11 ani, la un teren de fotbal din sat. „El e din satul vecin, ne-am uitat unul la celălalt, dar nu ne cunoșteam. Ulterior, când eram în clasa a 7-a, am făcut schimb de rețele de socializare, am comunicat acolo timp de patru ani și așa pornit o relație frumoasă de dragoste, care a crescut în ceea ce avem azi”, povestește încântată Ana.
În anul 2019, Dumitru și Ana s-au căsătorit și planificau să emigreze în SUA, unde bărbatul muncea de câțiva ani. Planurile, însă, au luat o întorsătură neașteptată, odată ce întreaga lume a fost copleșită de pandemia de COVID-19.
„Se află în SUA de vreo cinci ani și vine acasă odată la câteva luni. Atunci era vorba să facem actele și să încerc să mă mut și eu încolo, dar pandemia ne-a dat planurile peste cap și unica soluție a fost să mai așteptăm cu asta. Așadar, am început să ne gândim la alte opțiuni, pentru a ne construi viața pe care ne-o dorim”, spune Ana.
Pe lângă situația alertă din lume, anul 2020 a întâmpinat-o pe Ana și cu o criză personală, iar deciziile luate în această perioadă i-au schimbat viața.
Ana a copilărit în satul Pojăreni din raionul Ialoveni, iar pe când avea vreo 10 ani și-a pierdut părinții. Atunci, Ana, și ceilalți patru frații ai săi, a fost luată la îngrijire de către o femeie din localitate.
„Am făcut nouă clase în sat, iar doamna care mă îngrijea, văzând că îmi dau străduința și am rezultate bune, m-a îndrumat să mă duc la Colegiul de Medicină, ca să am o profesie bună, care să mă asigure. Ea zicea că am prioritate la admitere, fiindcă sunt orfană și învăț bine. În general, credea că ar ieși un medic bun din mine. Așa și s-a luat decizia. Nu tare m-am gândit ce aș vrea eu de fapt și în ce mă regăsesc”, relatează Ana.
Chiar dacă de mică visa să devină polițistă, Ana a acceptat ideea, urmând trei ani la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, ulterior continuându-și studiile la Universitatea de Medicina și Farmacie „Nicolae Tetimițanu”.
.
„Era interesant, era ceva nou, dar voiam să-mi iau actele după anul I, fiindcă nu eram sigură că o să mă descurc și că sunt gata să mă ocup cu asta toată viața mea. Mă înfricoșa responsabilitatea mare și faptul că viața și sănătatea oamenilor ar urma să fie în mâinile mele. Totuși, aveam note bune, bursă de gradul I, apoi de gradul II, și prodecana nu m-a lăsat să plec”, povestește Ana.
.
Totuși, în anul 2020, Ana a luat decizia să ia un an de pauză academică, pentru a înțelege, într-un mod cântărit și asumat, ce ar vrea să facă în continuare cu viața sa. Și Dumitru întâmpina dificultăți la muncă, din cauza pandemiei de COVID-19, care îi îngreuna lucrul.
Atunci a venit momentul în care tinerii s-au gândit că ar fi cazul să investească într-o afacere acasă, în Moldova, pe care Ana o va gestiona fiind pe loc, iar Dumitru – de la distanță, continuându-și munca peste hotare.
.
Dumitru spune că dintotdeauna a simțit o legătură specială cu natura, iar de când s-a maturizat, timpul petrecut în natură îi trezește nostalgie pentru copilăria sa petrecută la sat. Așadar, având niște loturi de pământ pe care le-a moștenit de la străbunici, care au stat neprelucrate ani de zile, i-a apărut ideea de a le reabilita și utiliza cumva.
.
„Inițial, nu eram foarte încântată de idee, însă medicina am lăsat-o din propria inițiativă, mă gândeam la asta demult. Eu niciodată nu am lucrat la pământ, nu am simțit mare conexiune cu natura și nu m-am văzut în acest domeniu”, mărturisește Ana.
Totuși tânără a decis să ofere o șansă acestei idei și să încerce să pătrundă în specificul agriculturii, cercetând și studiind tot ce găsea pe internet la acest subiect. Luând în calcul sfatul unui prieten de familie care are o afacere similară, Ana și Dumitru au decis să-și investească banii adunați din munca de peste hotare într-o livadă de cireși.
„A fost o provocare mare, fiindcă nici eu, nici el nu aveam cunoștințe sau studii în domeniul agriculturii sau a afacerilor și nici unul dintre noi nu a crescut într-o familie care se ocupă cu asta. Am avut doar dorința și motivația de a crea ceva al nostru și de a reînvia pământul care stătea pârloagă de atâta timp”, spune cu entuziasm Ana.
Treptat, tânăra a început să observe că era tot mai curioasă să afle lucruri noi și se simțea tot mai pricepută în luarea deciziilor pentru viitoarea lor afacere. Cercetând, a constat că cei mai roditori și calitativi cireși pot fi cumpărați în Italia.
„Pe internet am găsit companii care comercializează pomi, dar nu cunoșteam limba. Am apelat la ajutorul nănașei noastre, care este și femeia care m-a îngrijit când eram mică, care are un frate acolo și cunoștea italiana. După ce am decis ce pomi vom lua și de unde, m-am apucat să oficializez afacerea”, relatează Ana.
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la primărie. „Noi am deschis o gospodărie țărănească, care este unicul statut legal posibil pentru afacerea noastră mică în acest domeniu, iar pentru asta a fost nevoie să creăm un cont bancar, ștampilă și altele. Secretara de la primărie m-a ghidat și a spus că am reușit să adun în timp record tot ce trebuia”, spune cu zâmbetul larg Ana.
În anul 2022, pe teritoriul Republicii Moldova existau peste 135 000 de gospodării țărănești, cu aproape 6 000 mai puține decât în anul 2019.
Între timp, tinerii au mai achiziționat și alte terenuri din jurul celui moștenit și s-au apucat de proiectul livezii. „Plătisem prima tranșă pentru pomi și m-am apucat să marchez livada. Am semnat pe o ață 4 și 6 metri și mergeam cu acea ață și puneam bețe pe locurile marcate. Țin minte că era iarnă și ningea atât de intens, încât bețele nu se vedeau din omăt. A fost o experiență frumoasă și interesantă, dar și stresantă și responsabilă. Dima era în SUA și am făcut gropile și proiectul eu, fratele lui, fratele meu, socrul, sora soțului, prietenii soțului”, povestește emoționată Ana.
Potrivit ultimului studiu la acest capitol, Ana, pornind o afacere în agricultură pe numele său, se încadrează în cea mai mică categorie de antreprenori în domeniul agriculturii din Moldova – femeile cu vârsta de până la 24 de ani. Studiul arată că doar 14 % dintre proprietarii de terenuri agricole erau femei, iar dintre acestea, cea mai mică categorie o reprezintă femeile de până la 24 de ani.
„Am făcut o investiție destul de mare, dar ne-am asumat riscurile și ne-a ajutat mult entuziasmul și curajul pe care l-am avut. Prima dată, pe cei 3.100 de pomi cumpărați am dat 17 mii de euro, plus devamarea 10%, plus transportul”, relatează femeia.
O provocare a fost și transportarea lor, fiindcă au fost anunțați peste noapte că pomii sunt gata și că trebuie să fie luați în decurs de maximum o săptămână. „Am găsit prin cunoscuți pe cineva care s-a întâmplat să treacă pe acolo și ne-a ajutat să organizăm transportarea. Noi credeam că pomii vor fi mici, dar când am văzut că au venit patru remorci cu pomi mărișori, frumoși, calitativi, când noi așteptam o remorcă, am rămas cu gura căscată”, spune râzând Ana.
Râsul, însă, s-a transformat rapid într-un moment de panică, fiindcă, la verificarea mărfii și a documentelor, s-a adeverit că marfa nu se preta la proiectul său. Mai simplu spus, la găurile deja săpate.
„Există pomi pe ghizelă și pomi pe maximă. Cei pe ghizelă se plantează la distanță mai mică unii de ceilalți, iar cei pe maximă – la o distanță mai mare. Noi credeam că toți sunt maximă și nu am verificat acest aspect când am comandat pomii. Respectiv, tot proiectul era neconform. A fost greșeala noastră. Niciodată nu l-am văzut pe soțul meu atât de stresat. Se gândea să-i vindem”, își amintește cu ochii mari tânăra.
Până la urmă, au analizat riscurile și au decis că vor planta pomii după proiectul deja făcut, fiindcă „nu am umblat atâta pe drumuri și m-am aprins și eu, ca acum să renunț”. De altfel, spune femeia, ar fi trebuit să facă din nou toate măsurătorile și să sape gropile, iar pomii nu ar fi rezistat atâta timp. Așa, la jumătate de an de la deschiderea gospodăriei țărănești, cot la cot cu 33 de oameni – rude, prieteni, săteni, cumetri – au plantat primii copaci.
„Am lucrat timp de două zile. Prima zi era suportabil frigul, a doua zi bătea vântul și era rece, dar ne-am descurcat. Pe unii oameni i-am plătit, alții pur și simplu ne-au ajutat. Când vezi că pomii deja stau în picioare, te umpli de energie și este un sentiment de împlinire, vezi rezultatul muncii și este ca o mică realizare, un prim pas care îți inspiră încredere în tine și în ideea aceasta. I-am arătat lui Dima fotografiile și s-a calmat și el, văzând că am reușit”, relatează nostalgică Ana.
După această primă experiență, Ana și Dumitru au decis să mai investească într-o altă livadă, doar că, de această dată, au apelat la ajutorul unui agronom, care i-a ajutat la elaborarea proiectului, dar și la menținerea sănătății copacilor.
Cu toate că încă nu au avut prima roadă deplină, care poate fi culeasă abia după al patrulea an de la plantare, Ana spune că își amintește și revede cu mare dragoste fotografiile primelor cireșe din livada lor.
„Anul acesta a fost prima roadă, una modestă, de probă. Am dat la toți prin sat, am mâncat și noi. Trimiteam fotografii soțului și ne bucuram împreună de fiecare frunzuliță nouă, dar când am văzut cireșele verzi, a fost o senzație de nedescris. Nu am fost un timp scurt la livadă, dar când am venit cu agronomul să verificăm livada, am văzut deja cireșele coapte. I-am trimis fotografii, am gustat și eu și mă simțeam mândră de noi”, spune cu un zâmbet nostalgic Ana, privind către livadă.
Și Dumitru își amintește primele impresii de la distanță despre cireșele lor. „În primul an, [Ana] a fotografiat niște cireșe din altă parte și mi le-a trimis în glumă, spunând că-s ale noastre, ca să mă bucure”, spune Dumitru râzând și privindu-și soția. „În următorul an, însă, am avut prima roadă mică și am gustat prima dată rezultatul muncii și grijii noastre. Niște cireșe mari, dulci, frumoase, aveam impresia că m-am întors în copilărie”, spune cu entuziasm Dumitru.
Ana menționează că o livadă presupune întreținerea constantă pe tot parcursul anului, nu doar în perioada de culegere a roadei, iar ea este cea care coordonează toate activitățile întreprinse.
„Zilnic mă duc și verific care este situația și mereu este ceva de făcut: de vopsit, de stropit, de verificat dacă pata cutare de pe frunză nu este vreun semn de boală, omizi, păduchi și altele. Și toate acestea necesită acțiune în timp util. După ce culegi – tratezi, după ce cad frunzele – tratezi, după ce pomul iese din perioada de hibernare, iarăși trebuie tratat, la prima floare, la prima frunzuliță. E foarte multă muncă și trebuie să te dedici. Nu poți pierde niciun moment și este crucial să faci totul la timp”, explică Ana.
Munca lor poate fi văzută nu doar cu ochi de neprofesionist în agricultură, care ajunge pe teritoriul verde și aranjat de parcă cu rigla. Tânăra spune cu mândrie că agronomul susține că au cea mai îngrijită și sănătoasă livadă dintre toate pe care le coordonează, iar asta le inspiră și mai multă motivație și speranță că totul va decurge bine, iar roada deplină din anii următori va fi una fructuoasă.
„Făcând totul de la zero, eu am îndrăgit ceea ce fac, când am văzut că este rezultat. Din toți pomii, doar trei s-au uscat, restul toți s-au prins. La alții se usucă câte 100-200 de pomi, iar la noi practic toți s-au prins și se dezvoltă”, spune încântată Ana.
Dacă lucrurile vor decurge conform planului, fără calamități naturale, Dumitru și Ana estimează că, în circa trei ani, și-ar putea returna toate investițiile făcute până în prezent. Roada deplină pe care o așteaptă în vara anului 2024 ar urma să fie exportată, însă tinerii încă cercetează piața, condițiile și căile cele mai convenabile.
Iar investițiile continuă, fiindcă, din spusele lor, cheltuielile pentru stropiri și tratamente depășesc costul pomilor în sine. Totuși, tractorul cu care lucrează l-au cumpărat cu ajutorul unui proiect, iar pentru alte utilaje speră să poată beneficia de subvenții parțiale. Deja pe viitor, Ana spune că planifică să conecteze lumină și să creeze un sistem de irigare.
Cât despre riscuri, tânăra zice că agricultura este domeniul riscurilor mari și imprevizibile și că trebuie să fii curajos ca să faci miza pe acest domeniu.
„Riscurile și acum ne sperie. În agricultură ori câștigi, ori pierzi. E un an așa, unul altfel și niciodată nu știi cum vor decurge lucrurile și dacă munca și investițiile tale vor aduce roade. Desigur că banii puteau fi investiți în altă parte, dar noi nu ne-am văzut dând apartamente în chirie, de exemplu. Vrem să facem ceva util, pe pământul nostru, care să crească și să fie de folos”, spune Ana.
Totodată, tinerii susțin că, în acest domeniu, nu sunt atât de importante studiile nemijlocit în materie de agricultură, cât mai degrabă cele din domeniul juridicii, a businessului și administrării. Astfel, Ana aspiră să se aprofundeze în această direcție și să-și facă studiile necesare, pentru a putea gestiona și promova afacerea într-un mod avizat.
„Eu n-am crezut vreodată că am să îndrăgesc atât de mult această ramură și că o să mă regăsesc aici. Eu mă duc la livadă cu plăcere, cu dragoste, îmi place să pun mâna pe frunzulițe și să cercetez cum să fac lucrurile să meargă bine. Inițial am vrut să susțin soțul, dar m-am îndrăgostit eu mai tare decât el”, spune zâmbind Ana.