Polina CupceaO mașină bordo parchează în fața unui bloc cu cinci etaje dintr-o suburbie a Chișinăului și patru tinere, care tocmai și-au petrecut ziua pe malul unui lac din capitală, coboară. Afară e o căldură înăbușitoare de seară de august. Una dintre ele, Elena*, o blondă durdulie cu ochi albaștri, privește la blocul gri, înghite un nod și analizează o fereastră de la etajul patru. Inima începe să-i bată cu putere.
Alături parchează și o mașină de poliție. Elena îi salută pe cei doi oameni ai legii, le mulțumește că au venit și pornesc tustrei spre intrarea în bloc. Ajung la etajul patru. Soneria zbârnâie. Ușa se crapă. Din holul întunecos al locuinței, răzbate o voce groasă de bărbat:
– Ce vrei?
– Am venit să iau copilul, îi zice Elena stins, simțind cum genunchii i se înmoaie, iar pe tâmplele fierbinți i se preling broboane de transpirație.
– Eu nu vreau să-i dau ei copilul, ripostează scurt bărbatul.
– Domnule, conform graficului de întrevederi, timpul dumneavoastră a expirat, intervine în discuție un polițist.
– Bine! Copilul acum mănâncă, iar când termină, coboară jos, cedează bărbatul și închide rapid ușa.
Elena a înlemnit. Apoi se întoarce spre echipajul de poliție, care deja coborau scările: „Vă rog, nu vă duceți. Stați să-mi iau copilul acasă. El nu o să mi-l dea. Deja știu și cum o să se termine toată povestea asta, dacă plecați.” Unul dintre bărbații cu epoleți o privește obosit și-i spune că ei mai au și alte chemări și că „nu sunteți unica la noi”.
Rămasă singură pe palier, Elena iese și ea afară. Se sprijină de mașina bordo, încolăcindu-și mâinile la piept, și se pune pe așteptat. Cele trei prietene i se alătură, încurajând-o cu un: ‘Totul o să fie bine!’. Le zâmbește amar, în semn de mulțumire. Numai ea știe ce o să urmeze.
Tic-tac! Trec 10 minute.
Tic-tac! Trec încă 10 minute.
Tic-tac! Mai trec alte 10 minute.
„Destul! Copilul a mâncat deja de trei ori în acest timp”, își zice Elena în sinea ei. Răsuflă adânc și formează un număr de telefon.
.
*
E miezul nopții. Vladimir*, un băiat înalt și slab, stă aplecat peste un caiet, încercând să rezolve un exercițiu de matematică. Învață de contabil la un colegiu din Chișinău. Colegii de cameră sunt plecați acasă, la țară. Căminul în care locuiește de jumătate de an pare adormit. Numai din camera vecină se aude zgomot și „tuseală” (petrecere – din rusă). Își bagă în urechi când un deget, când altul, încercând, astfel, să atenueze din vacarm. Nimic. Nu se poate concentra.
O bătaie puternică în ușă îl face să tresară. Se oprește din scris. Se chircește pe scaun și își cuprinde genunchii. Își dă foarte bine seama cine bocănește ca „un haiduc”. E Jeka, băiatul care, de jumătate de an, de când trăiește în cămin, îl tachinează, îl umilește, îl înjură și-l amenință după „cum îi poftește inima”.
Ciocăniturile sporesc odată cu frica lui Vladimir. Oare, de data asta, ce ar mai putea să-i facă, dacă deschide, se gândește băiatul? Prin ochi i se perindă momentele când Jeka îi intra în cameră și îi arunca sub pat sticle goale de bere; sau când îi lua mîncarea din frigider; sau când mergea pe coridor cu un cuțit și îl etala ostentativ în fața sa; sau când l-a strâns la perete și l-a avertizat: „Sunt cu ochii pe tine. Eu știu că tu ești p**ar k**nii”.
Înțelege că, dacă nu deschide ușa, recepționera o să dea vina pe el că face gălăgie, așa cum s-a întâmplat de multe ori. Nu-l are la inimă nici ea.
Se ridică de pe scaun. Face câțiva pași. Se clatină. Își simte respirația sacadată. Își simte inima cum bate nebunește. Își simte teama, care rătăcește slobodă prin sufletul și corpul său. Totuși găsește un dram de curaj și apucă cheia din broască. O răsucește și deschide ușa.
.
*
La celălalt capăt al firului, bărbatul îi răspunde Elenei întrebător:
– Ce vrei?
– Băiatul a mâncat de-atunci de trei ori. Dă-i pace să coboare și noi ne ducem.
– Este și podrug’ta (prietena ta – din rusă)?
– Andrei, lasă tâmpeniile și adu băiatul jos.
Peste câteva minute, bărbatul a coborât împreună cu un puști de șapte ani. Scandalul a început de la faptul că automobilul Olessei nu era dotat cu scaun auto, își amintește Elena. „Păi, mașina ta tot nu are scaun auto. O să-i fixez cureaua”, i-a reproșat tânăra fostului soț.
Timp de o oră, cei doi foști soți s-au tot agresat verbal. Apoi Andrei a lovit-o pe Elena. Olessea a încercat să intervină, dar a ajuns cu fața în prundișul mărunt.
„K**cenaia lesbiana! Sunteți inadecvate și anormale! Prostituate ieftine!”, a izbucnit bărbatul.
Un echipaj al poliției și-a făcut apariția. Același care, ceva mai devreme, o însoțise pe Elena până la ușa fostului soț. Cu toții împreună au mers la secție ca să depună mărturii și plângeri.
Andrei încerca să-i convingă pe oamenii legii că cele două femei meritau bătaie, „deoarece fosta lui soție, cu care are un băiat de șapte ani, e lesbiană și s-a legat cu Olessea”. Când au auzit asta, își amintește Elena, unul dintre polițiști le-a privit lung, după care s-a apropiat de ea.
„- E adevărat ce spune soțul tău? Ești lesbiankă?
– Da!
– Voi, ăștia de altă orientație, trebuie adunați toți într-o cameră, chemat omon-ul (detașamentul de poliție cu destinație specială – din rusă) și bătuți până o să vă vină mințile la cap sau până o să deveniți oameni normali”, redă tânăra dialogul cu omul legii.
.
REPUBLICA MOLDOVA – PE LOCUL 36 DIN 49 DE ȚĂRI
Cele mai discriminate persoane din Republica Moldova rămân a fi cele din comunitatea LGBTI, se atestă în exercițiul de coeziune socială şi reconciliere (SCORE), organizat în 2018 de către Organizația Națiunilor Unite. Cifrele arată că 85% dintre respondenți ar prefera ca persoanele LGBTI să plece din comunitățile lor.
Totodată, datele preliminare ale „Studiului cu privire la percepția respectării drepturilor omului în Republica Moldova”, ediția 2021, realizat de Oficiul Avocatului Poporului, arată că minoritățile sexuale sunt printre grupurile de persoane ale căror drepturi sunt cel mai puțin respectate în țara noastră – în proporție de 19, 4 la sută.
Nici pe plan internațional Moldova nu se poziționează tocmai bine la capitolul respectării drepturilor și a egalității persoanelor LGBTI. Potrivit unui clasament realizat de ILGA Europe, Moldova se situează pe locul 36 din 49 de țări din regiunea europeană.
În studiul „Percepții asupra drepturilor omului în Moldova”, reprezentanții comunității LGBTI menționează că cel mai mult le este încălcat dreptul la integritatea fizică și psihică. „Societatea îi condamnă, îi blamează, îi amenință și, în unele situații, sunt agresați. Cu situații de agresiune, cel mai frecvent se confruntă gay-ii, pe când față de lesbiene societatea este mai tolerantă”, remarcă autorii studiului. Experții intervievați au precizat că există câteva explicații a atitudinii homofobe, cum ar fi cultura penitenciarelor ieșită în afara locurilor de detenție, atitudinea rușinoasă față de sex, dar și imaginea femeii, ca obiect sexual, promovată în filmele porno, care diminuează agresivitatea față de lesbiene, dar accentuează hărțuirea sexuală și obiectivizarea.
„În societatea noastră, tot ce ține de sexualitatea este tabu. Dacă n-ar fi tabuizat sexul, n-ar fi tabuizată nici homosexualitatea. Cel puțin, nu atât de tare. Însă, acolo unde este tabu, este foarte multă frustrare. Atunci când persoana are frustrări legate de viața sexuală și de unele comportamente sexuale, aceste frustrări automat vor fi redirecționate către comunitatea LGBTI, care este asociată cu unele practici sexuale”, consideră Angelica Frolov, coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBTI la GENDERDOC-M.
.
*
În prag stă proptit un băiat înalt și viguros care duhnește a alcool. Spre uimirea lui Vladimir, nu e Jeka. „Am scăpat ieftin, de data asta”, își zice în sinea lui.
– Ce vrei să arăți prin părul roz? îl întreabă tânărul din prag, fixându-l cu privirea.
– Mulțumesc pentru compliment, îi răspunde Vladimir.
Dă să închidă ușa, dar băiatul din prag o blochează cu piciorul. Vladimir se simțea terminat. „Evident că îmi era frică. El e cât un munte, iar eu nu pot păli măcar o muscă. Amuș îmi trage una în nas și o să mă ucidă.”
Nu s-a întâmplat. S-a mai mocoșit la ușă, fără să-l privească în ochi pe cel care din ‘p**ar’ nu-l scotea, până unul dintre studenții care se adunaseră pe coridor l-a tras pe scandalagiu un pas înapoi. Vladimir s-a folosit de acele câteva secunde și a închis ușa cu putere, răsucind cheia în broască.
A mai așteptat câteva clipe în întuneric. Nu putea să ajungă până la patul său. Frica îl paralizase complet. ‘Uuu, l-ai pus la punct. Să știe că locul p**arilor nu e aici. Ți-am zis că avem unul cu ghetele pe dos pe coridor?’ Râsetele și insultele de pe coridor răzbăteau până la el.
S-a cuibărit în patul său și a început să plângă. Prin față i se perindau crâmpeie din viață similare cu cea tocmai trăită. Zice că nu a făcut rău nimănui niciodată, dar așa și nu înțelege: Cine și ce are cu părul lui roz sau albastru? Cine și ce are cu orientarea lui sexuală?
.
În „Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova”, realizat în anul 2018 de către Consiliul pentru egalitate, persoanelor LGBTI le-au fost oferite mai mult calificative. Acest grup de persoane este perceput drept anormal de către 40% dintre populația generală, fapt constatat și în cadrul discuțiilor în grup. „Mai mult de jumătate din populația generală consideră că persoanele LGBTI trebuie să fie lipsite de următoarele drepturi: de a înfia un copil (71%), de a se căsători (66%) și de a organiza evenimente publice (66%). Majoritatea respondenților romi consideră că relațiile homosexuale trebuie pedepsite (73%)”, se atestă în studiu.
.
*
Elena provine dintr-o dinastie de pedagogi, ceea ce a marcat-o și pe ea. „Când eram mică, adoram să mă joc ‘de-a profesoara’. Eram tare severă”, râde tânăra.
După ce a absolvit liceul, știa exact unde o să depună documentele. „Nici nu am stat pe gânduri ce facultate să-mi aleg. M-am dus la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. În vara acelui an, Elena s-a îndrăgostit de un băiat din scara vecină – Andrei. Era cu 14 ani mai în vârstă, iar acest lucru „mă flata enorm”.
Un an mai târziu, Elena și-a anunțat părinții că se mută cu traiul la el. „Mama mea e foarte modernă și mi-a zis să mă duc, dacă vreau. Însă tatăl meu își făcea griji. Se temea foarte tare. Andrei nu avea un loc stabil de muncă. La final, văzând că nu are cu cine vorbi, mi-a spus: Bine, încercați!”.
Următorii doi ani a fost o relație „frumoasă”, o caracterizează Elena. Mai izbucneau certuri, dar tânăra le considera „normale, deoarece eu nu mai avusesem experiențe de a mă întâlni cu alți băieți.” Apoi, când l-a anunțat că este însărcinată și că vor avea un copil, totul s-a schimbat. „A rămas dezamăgit când i-am arătat testul de sarcină. A zis doar atât: ‘Trebuie să facem nuntă.’ Eu am rămas și mai dezamăgită. Nu se bucurase deloc de noutate.”
Nașterea băiețelului a adus mai multe certuri, iar relația dintre cei doi soți „a început să scârțâie considerabil”, povestește Elena. Bărbatul a plecat la muncă peste hotare, iar tânăra mămică a rămas să se descurce singură cu creșterea copilului, cât și cu depresia postnatală. Pe-atunci nu avea decât 20 de ani. „Am plâns un an de zile fără întrerupere. Nu mă machiam și nici pieptănam.”
În ultimul an de facultate, Elena a reușit să se angajeze la un liceu din capitală. Soțul trimitea bani, dar ajungeau doar pentru necesitățile băiețelului. „M-au luat din prima. Salariul nu era mare, aproape mizer, dar eu eram fericită că am să pot profesa și obține calea spre o independență financiară. Iar când l-am dat pe copil la grădiniță, mi-a fost și mai ușor.”
În toamna anului 2018, Elena a început să discute tot mai des cu una dintre elevele sale din clasa a XII-a, cu care se împrietenise. „Erau mesaje legate strict de obiectul pe care-l predam. […] Știam că Olessea era din comunitatea LGBTI. Mai venea pe la mine [acasă] cu prietena sa. Și „m-am trezit într-o bună zi că eu, de fapt, așteptam cu nerăbdare mesajele ei. Eu nimănui nu vorbeam despre ce simțeam. Înțelegeam că este ceva, dar nu înțelegeam ce. Eu nu am avut cu niciun bărbat așa emoții. Nici nu știu cum să explic”, povestește tânăra.
Îi apăruse gândul că ar putea să fie de altă orientare sexuală și se cutremura când unele întâmplări din trecut păreau să se pună cap la cap și să capete contur: când, pe la șapte ani, s-a sărutat cu o fată – „Incidentele au fost așa de minore pentru mine atunci, că nu am pus-o pe seama orientării. Câți copii nu fac asta, ca să testeze?”; când a început să nu-i mai facă nicio plăcere prezența lui Andrei – „De sex nici nu putea fi vorba. Nu mă atrăgea nimic la el. Nu se trezea nimic în mine”; când se gândea tot mai des la Olessea – …
La scurt timp de la balul de absolvire al Olesei, Elena a început să se întâlnească cu fosta elevă, iar la scurt timp i-a comunicat lui Andrei că vrea să divorțeze. „El a ghicit despre cine era vorba, ca și familia mea, de altfel, întrebându-mă scurt: ‘E Olessea, așa-i?’ Probabil era scris asta la mine în ochi.”
După o bătaie zdravănă și târâtă de păr prin casă, amenințată cu moartea și plimbată cu mașina care gonea pe stradă cu peste 150 de kilometri la oră, numită ‘lesbiană murdară’, ‘prostituată tâmpită’, făcând-o să se simtă „ca ultimul gunoi”, Elena a luat copilul și s-au mutat într-un apartament închiriat împreună cu iubita sa.
.
*
Vladimir s-a născut într-o familie simplă dintr-un orășel de provincie din centrul Moldovei. Timpul liber l-a dedicat lecțiilor de pian – „Opt ani am cântat”, și voluntariatului – „M-am înregistrat în câteva organizații ca voluntar, inclusiv la Chișinău. Ador să informez tinerii și să țin traininguri”. Verile și le petrecea la bunici, alături de fratele său mai mic, Anatol. „Verdeață la iepuri și plivit buruienile din grădină. La scăldat și cireșe”, chicotește de plăcere Vladimir, când își aduce aminte de zilele pline cu soare.
Nu s-a simțit niciodată atras de fete. Avuse o colegă de clasă care, prin a VI-a sau a VII-a, a început să-i facă constant declarații de dragoste. Pentru el, însă, aceste gesturi erau destul de împovărătoare. „Nici nu știam cum să mă comport și ce să fac. Nu îmi plăcea deloc fata, dar nici nu voiam să o supăr.”
Tot în acea perioadă și-a dat seama că el face parte din cele 5-7 % din populație care au o altă orientare sexuală. „Mereu am observat că îmi plac băieții și că fetele nu mă atrag deloc și am crezut că este ceva absolut normal. Într-o zi am văzut la televizor despre marșul persoanelor LGBTI. Am căutat informație mai multă și mi-am dat seama că eu fac parte din grupul lor. Mi-am zis: ‘Deci, ceea ce mi se întâmplă mie se cheamă a fi gay?’ Dar am [mai] aflat [și] că aceste persoane sunt persecutate în Moldova.”
La început s-a speriat. Apoi tot el s-a liniștit, zicându-și: ‘Dacă nimeni nu a [a]tras atenția la tot ce fac până acum, înseamnă că totul e OK’. S-a cam înșelat în această privință. În clasa a IX-a, după ce și-a vopsit părul în albastru – „asta face parte din personalitatea mea” -, timp de un an de zile a fost hărțuit de colegii din clasa paralelă.
.
„EI VOR SUFERI PÂNĂ LA SUICID, DAR NU VOR IMPLICA ADULȚII”
Aproape 87% dintre elevii din Republica Moldova sunt afectați de bullying, potrivit unui studiu realizat în premieră, în 2019, de către UNICEF. Abuzul emoțional al colegilor lasă urme comparabile cu cele ale abuzului sexual și fizic.
„La adolescenți este o problemă foarte mare cu dezvoltarea personală”, explică Angelica Frolov. „Orice psiholog o să spună că asta e cea mai complicată vârstă. Pentru adolescenți este foarte important să fie acceptați de alții, să fie parte a unui grup. Coeziunea de grup este atât de puternică și este un specific foarte pronunțat al acestei perioade, încât ei vor suferi până la suicid, dar nu vor implica adulții. Plus, în perioada asta, nu este dezvoltată empatia, analiza riscurilor. Toate astea se dezvoltă abia la 25 de ani. Pentru ei viața încă este o joacă. Pentru ei nu există moarte. De asta se întâmplă bullyingul, care întotdeauna va exista.”
Responsabili de stoparea acestui fenomen nu sunt elevii, susține Frolov, ci adulții, adică profesorii, deoarece „adolescenții chiar nu-și pot controla emoțiile. Fonul hormonal, mai ales la băieți, testosteronul poate face niște salturi de la prea mic la prea înalt. Cineva spunea că, dacă un bărbat ar avea aceste salturi, inima lui nu ar rezista, el ar muri. Profesorii cu siguranță observă acest lucru, dar nu se implică – nu sunt informați, nu cunosc, nu știu, dar nici nu vor să știe. Ei trebuie să facă chestii banale, de rutină: să controleze caietele, sa facă mâncare acasă, să mai facă ceva adăugător ca să supraviețuiască, deoarece salariile sunt foarte mici”.
.
Pentru Vladimir, perioada clasei a IX-a a fost cel mai negru an din viața sa. „Eu eram iubit de profesori – eram deștept, eram educat, iar asta îi scotea și mai tare din sărite. Ieșeau pe coridor, la recreație, și, cum mă vedeau, începeau a striga: ‘Hei, p**rasule, cum o mai duci?”.
Vladimir nu zicea nimic. Tăcea molcom și se prefăcea că e ocupat și nu aude. „Încercam să ies cât mai repede din cabinet, când era recreație, ca să nu dau ochii cu ei. Dacă nu reușeam, stăteam în clasă.”
Nu a apelat la nimeni după ajutor și nicio plângere nu a depus, la fel cum niciun coleg sau vreun cadru didactic nu s-a autosesizat. „Nu cred că îi păsa vreunui profesor ce mi se întâmpla. Plus că, dacă făceam vreo sesizare, automat atrăgeam atenția și apăreau multe întrebări. Am învățat să fiu cât mai precaut și discret”, explică Vladimir.
La finalul clasei a IX-a, Vladimir a părăsit și corul bisericesc în care cânta de vreo câțiva ani. „Eram singurul tânăr care cânta alături de multe bătrânele. Tare îmi plăcea. Însă, după ce m-a văzut preotul cu părul vopsit, m-a întrebat: ‘Ce, ai scăpat zelionka (verde de briliant – din rusă) în cap?’ Am înțeles că nu este bisericesc cum mă port eu. Apoi într-o zi, la finalul slujbei, preotul a ținut o predică în care le spunea creștinilor că gay-ii sunt un cancer și trebuie să ne izbăvim de ei. În acel moment mi-am dat seama că nu mai vreau să cânt.”
.
„DISCURSUL DE URĂ – UN INSTRUMENT UTILIZAT DES DE POLITICIENI”
Atitudinea discriminatorie față de comunitatea LGBTI este alimentată și de discursurile unor politicieni și a personalităților religioase, se menționează în „Analiza comună de țară a ONU pentru Republica Moldova”.
Mesajele discriminatorii și ofensatoare se intensifică în special în perioada campaniilor electorale și a evenimentelor de promovare a drepturilor lor, notează autorii unui raport Promo-LEX, organizație care promovează democrația și drepturile omului. Doar că numărul discursurilor de ură în campaniile electorale sunt în creștere nu doar în raport cu comunitatea LGBTI, dar și față de alte grupuri vulnerabile, inclusiv sunt vizați direct și politicienii, remarcă Alexandru Postica, unul dintre autori.
„Discursul de ură este un instrument utilizat des de politicieni pentru manipularea opiniei publice. Fiecare partid încearcă să iasă în evidență. De multe ori, găsesc un subiect tabu în societate și, prin urmare, încearcă să vehiculeze cu ceva ce oamenii nu prea acceptă, cum ar fi comunitatea LGBTI și activitățile publice ale acestora”, explică Postica.
.
Proaspăt absolvent, Vladimir a decis să-și continue studiile la Chișinău. Înainte să se mute în capitală, a încercat, destul de voalat, să-i comunice mamei sale despre identitatea sa de gen. Deși dânsa bănuia că fiul ei e diferit, povestește tânărul. „Gesturile mele sunt foarte feminine. De exemplu, când tata se întoarce de peste hotare, eu încerc să mi le controlez cât pot, ca să nu mă dau de gol. Când am fost delegat, în cadrul unei organizații, să țin un training la mine în oraș, am ales să vorbesc despre comunitatea LGBTI și cât de discriminate sunt aceste persoane. Atunci mama, aflând despre conținutul seminarului, m-a întrebat dacă sunt homosexual. Nu am negat.”
Recunoașterea a adus furie, durere și lacrimi pe chipul femeii, contabilă și ea de profesie. S-a încuiat trei zile în baie și a plâns, povestește Vladimir. Când a ieșit, l-a avertizat: ‘Mai mult niciodată nu-mi spui despre asta. Nu mă interesează ce faci, dar să nu cunosc. Tatălui tău să nu-i spui. O să te omoare. În rest, totul ca mai înainte’.
„Dacă au fost dureroase pentru mine aceste vorbe? […] O iubesc foarte mult. Mă tem să o pierd. Nu vreau să o supăr și am evitat să discut despre asta. Eu mi-am dat seama că e mai bine pentru ambii să nu deschidem parantezele.”
După ce i-a recunoscut mamei sale orientarea sexuală, parte a ceea ce literatura de specialitate numește coming out, Vladimir s-a simțit mai bine, pentru „că m-am descărcat și nu mai era o povară să-mi ascund adevărata identitate față de mama”. Însă mai avea să se confrunte cu homofobia altor membri ai familiei, dar și a celor din jur.
„Când am făcut coming out la mama mea, fratele meu a auzit de peste perete discuția și, pentru o vreme, a încercat să mă hărțuiască, dar nu i-a ieșit, căci îl ignoram. Mă prefăceam că nu văd, că nu aud. Odată, mi-a spus că o să ajung în iad. Altădată, am venit de la școală și am văzut pe masa mea un cec pe care scria: ‘Ești p**ar?’. Atunci m-am dus la el și am întrebat:
‘- Tolea, ce-i asta?
– Ești gay?
– Da! Ce-i cu asta?
– Pregătește-te, c-o să fie și mai mult!
– Îmi declari război? Îi de râs, pur și simplu. Ce are de-a face faptul că sunt gay cu relația noastră? S-a schimbat ceva? Ți-am făcut ceva? Alo, Tolea, tot eu sunt!’
În urma discuției, fratele s-a potolit și nu l-a mai tachinat. „Acum este OK cu faptul că sunt gay, cred eu. Când i-am făcut cunoștință cu iubitul meu și a dat mâna cu el, în iarna asta, mi-a spus că ne stă bine împreună.”
Acum Anatol recunoaște că el își dădea seama că fratele lui e gay, pentru că se comporta diferit, și că nu a fost surprins prea tare când a auzit discuția dintre Vladimir și mama lor. Însă pe-atunci era doar un adolescent și nu știa prea multe despre astfel de persoane. „Orientarea sexuală este un subiect tabu în țara noastră, așa că tot ce știam era că, dacă ești gay, asta e ceva rău și, automat, trebuie de pornit vânătoarea de vrăjitoare.”
După ce a citit mai multe la acest subiect, Anatol a ajuns să-și accepte fratele său. Mai mult, a avut chiar și propriile revelații. „Societatea noastră reacționează bolnăvicios și atunci când nu ești gay, dar ești diferit. De exemplu, eu sunt un tânăr călit și iarna umblu mai dezbrăcat. Automat toți mă privesc ca pe un ciudat, deși nu sunt. Eu doar nu suport hainele groase”, zice Anatol râzând.
.
„Opiniile privind dezvăluirea orientării sexuale și în rândul comunității LGBT continuă să fie diferite. Unii consideră că ei au dreptul la viață privată și de a nu fi discriminați în bază de orientare sexuală, și societatea trebuie să-i accepte/ respecte fără anumite condiționări, mai ales dacă aceștia prestează servicii publice, scrie în „Studiul cu privire la percepția respectării drepturilor omului în Republica Moldova”, ediția 2021, realizat de Oficiul Avocatului Poporului.
„Alții însă, consideră că societatea din Republica Moldova nu este pregătită în acest sens și astfel reprezentanții comunității LGBTI ar trebui să fie mai prudenți și să nu dezvăluie orientarea sexuală atunci când nu este cazul, provocând astfel reacții negative sau schimbarea atitudinii față de ei/ele”, se atestă în același studiu.
.
*
Divorțul Elenei a fost cu năbădăi. Andrei o tot acuza, cu referire la băiat – ‘Tu vrei să mi-l faci fetiță!’, iar în timpul ședințelor de judecată „striga la toți cei prezenți în sală că femeia lui e lesbiană.”
Remarcile bărbatului l-au lăsat rece pe judecător. După un proces care a durat mai bine de jumătate de an, în mare parte din cauza pandemiei de Covid-19, magistratul a desfăcut căsătoria dintre Elena și Andrei și, „în concordanță cu principiul interesului superior al copiilor”, a stabilit ca băiatul să locuiască cu mama lui.
„Era de așteptat că [Andrei] o să piardă”, susține Doina Ioana Străisteanu, avocata Elenei, „pentru că el nu avea nimic, în afara de orientarea ei, cu care vehicula în proces, și asta e non-sens. E ca și cum ai spune că [o femeie] nu poate fi mamă, pentru că e blondă. Nu era nicio dovadă că mama nu ar fi capabilă să îngrijească copilul. Direcția asistență socială și protecția familiei este prezentă în astfel de litigii și vine cu un aviz: verificarea condițiilor de trai ale ambilor părinți. Și avizul este de mare ajutor magistratului, ca să decidă cui să stabilească domiciliul.”
„Clientul meu nu are ură față de comunitatea LGBTI”, ne asigură Victor Ceban, avocatul care l-a reprezentat pe Andrei în procesul de divorț, menționând că, într-adevăr, orientarea sexuală a Elenei nu a jucat niciun rol în luarea deciziei de către judecător și că legislația nici nu reglementează asemenea aspecte. „Nu are importanță faptul că doamna era sau nu lesbiană. Ea nu a păstrat fidelitatea în timpul căsătoriei. Ea trebuia să anunțe soțul despre asta, dar [o] făcea în ascuns. Și trebuie să înțeleagă că, prin înșelăciune, ea poate să aducă traume psihologice soțului său.”
Decizia primei instanțe a adus și mai multă tensiune între Elena și Andrei. Nefiind de acord cu desfacerea căsătoriei, bărbatul a mers la Curtea de Apel. Până să se pronunțe și a doua instanță, își tot suna fosta soție, ofensând-o și amenințând-o.
Bătaia de la finalul verii, din fața blocului, în urma căreia au ajuns cu toții la secția de poliție, a fost ultima, pentru că, la scurt timp, Elena a obținut ordonanță de protecție pentru trei luni. „Am avut parte, în sfârșit de liniște și pace. A fost de vis. Băiatul se vedea cu Andrei prin intermediul părinților mei.”
Femeia încercase să obțină protecție și cu un an mai devreme, pe când se aflau în proces de divorț, dar a fost refuzată, „pe motiv că nu există violență demonstrată”. Atunci a trebuit să se mulțumească cu faptul că Andrei a fost sancționat în baza art. 354 Cod contravenţional – Huliganismul nu prea grav, pentru tulburarea ordinii publice, înjurături, ameninţarea cu violența – acțiuni săvârșite în prezenţa copilului.
.
„NU E UȘOR SĂ DOVEDEȘTI INFRACȚIUNILE MOTIVATE DE URĂ”
Chiar dacă ura și discriminarea bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen au scăzut cu circa 30%, comparativ cu anul 2018, grupul LGBTI rămâne în topul celor mai afectate grupuri, împotriva căruia au fost înregistrate și unele din cele mai agresive și mai violente discursuri, se atestă în același studiu al Promo-LEX.
O explicație a acestui fenomen ar putea fi faptul că în Republica Moldova nu există niciun remediu eficient pentru crimele și discursurile de ură împotriva persoanelor LGBTI, cazurile respective fiind percepute ca huliganism sau tâlhărie, fără a lua în considerare motivul de ură bazată pe prejudecată, explică Angelica Frolov.
„Discriminarea se pedepsește cu amendă. Crimă de ură se pedepsește penal, dar ca tâlhărie și huliganism. Procurorii spun că ei nu au o bază legală. De fapt, ei sunt leneși și mai bine o pun pe huliganism, că asta e clar și nu trebuie de strâns dovezi suplimentare. Și nu e ușor să dovedești crimele de ură. Totuși, dacă se dovedește că este motivat de prejudecată, crima sau discursul, atunci pedeapsa va fi mai dură. Și trebuie să lucrezi mai mult.”
.
Lucrurile s-au schimbat radical la începutul acestui an, după ce instanța de Apel i-a returnat lui Andrei cererea, pe motiv că „nu a înlăturat, în termenul stabilit, neajunsurile indicate”. „Automat s-a liniștit”, își amintește Elena. „A fost o schimbare bruscă la el. Nu m-a mai hărțuit, jignit sau amenințat. A plecat peste hotare, la lucru. Când vine, sună doar să se întâlnească cu băiatul. Atât. Ce povestesc acum parcă face parte dintr-un coșmar de demult. Însă unele lupte nu s-au terminat aici.”
Elena nu a făcut din orientarea sa sexuală un secret. Prima care a aflat a fost o cumătră. Apoi le-a spus și părinților. Mama ei, divorțată de tatăl ei biologic, și-a dat seama mai demult că fiica ei are o relație cu Olessea, deoarece „nu mai văzuse așa o prietenie între fete. A înțeles că eu sunt fericită și nu mi-a imputat nimic. Doar tata m-a atenționat că el nu vrea să știe nimic despre partenera mea sau să ne vadă împreună. Mă iubește, dar fără chestii de genul acesta”.
A trebuit să pună lucrurile la punct și la serviciu, după ce la urechile ei au ajuns mai multe bârfe care circulau prin colectivul profesoral. Le-a confruntat direct, în cancelarie, apoi s-a dus la directoarea adjunctă, psihologă de profesie. „Olessea a apelat, într-a XII-a, la ajutorul ei și i s-a destăinuit că este îndrăgostită de mine. Când directoarea adjunctă mi-a spus asta, am zis: ‘Huuu! Bine că directoarea nu știe.’ Însă dânsa a zâmbit și a zis că directoarea știe tot.”
Băiețelului i-a explicat direct cum stau lucrurile. „Eu mereu am spus adevărul: că sunt bine acum, că sunt într-o relație cu o femeie, că nu mă împac cu tatăl său, însă asta nu va influența în niciun fel relațiile sale cu tatăl său. El înțelege. Mă iubește și pe mine, și pe Olessea.”
Weekend-urile, cele două femei le petrec când în familia uneia, când în familia alteia. „Părinții amândurora ne așteaptă cu drag.”
.
*
La colegiu, Vladimir s-a trezit că e singur în fața problemelor sale și că tot, singur, trebuie să le facă față. A început să caute informație despre comunitatea gay din Republica Moldova și s-a înscris pe rețele de socializare dedicate persoanelor homosexuale.
După incidentul din cămin, tânărul nu a mai stat o zi acolo. Și-a strâns lucrurile și s-a adăpostit, o perioadă, la o prietenă. Apoi s-a mutat într-un apartament. Între timp, l-a întâlnit pe Petru. Sunt împreună de un an de zile și duc o relație discretă.
Părul roz sau gri, sau verde al lui Vladimir continuă să atragă atenție și încă mai sunt din cei care îl privesc provocator, inclusiv profesori de la colegiu. Mai aude și șușoteli în urma sa, însă a învățat, ca formă de apărare, să le ignore.
„Nu știu dacă fac bine, abordând astfel lucrurile, însă țara noastră e destul de homofobă. Mi s-a ivit oportunitatea să-mi continui studiile la o universitate din alt stat, începând cu 1 septembrie. Cred că acolo o să mă simt liber și comod și nu o să mă simt persecutat. Am viziunea asta, că oamenilor o să le fie indiferent cum te îmbraci sau de ce culoare e părul”, zice tânărul senin.
„Sărbătorile de iarnă din acest an le-am petrecut tare bine cu familia mea revenită în vacanță din Suedia. Mama nu m-a întrebat nimic, dacă sunt sau nu împreună cu cineva sau cum mă simt. Eu, la rândul meu, n-am spus nimic. Tata nici nu bănuiește, iar bunicul – nici atât. Și, uite așa, suntem o familie fericită”, râde Vladimir cu subînțeles.
.
„CEL MAI UȘOR E SĂ MANIPULEZI CU FRICILE OAMENILOR”
De cinci ani, pe masa deputaților se prăfuiește un proiect de lege care ar acoperi mai multe goluri din legislație privind crimele și discursurile de ură, inclusiv ar introduce în Codul Penal conceptul de „motiv de prejudecată”.
„De exemplu, cineva a bătut pe altcineva”, explică Nadejda Hriptievschi, juristă la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, „dar poate acest cineva a bătut din motiv că acel altcineva era rom sau gay, sau are dizabilități. O persoană este victimă a unor caracteristici pe care nu le poți schimba. Nu poți să schimbi că ești rom sau că ești gay, sau că ești un politician care crezi în democrație. Astea sunt chestii esențiale. Plus la toate, noi avem art. 346 din Codul Penal, care sancționează orice alte acțiuni care sunt îndreptate spre ațâțarea vrajbei sau dezbinării naționale, rasiale sau religioase. Noul proiect de lege definește mai bine acest articol, fiindcă nu e vorba doar despre ațâțarea vrajbei naționale, dar și despre incitarea acțiunilor de violență pe motiv de prejudecată.”
Hriptievschi susține că aceste noi prevederi sunt necesare nu doar pentru a sancționa, ci și pentru a preveni. „Discursul de ură și de hărțuire psihologică, ele sunt atât de grave încât, dacă nu ai acțiuni bune de prevenire, ele pot deveni parte a realității și pot duce la consecințe foarte grave, atât pentru persoanele care sunt ținta acestor discursuri, cât și pentru întreaga societate. […] Noi nu le oprim și vedem că, la fiecare campanie electorală, apar aceleași ținte. […] Cel mai greu e să creezi un program politic bun și cel mai ușor e să manipulezi cu fricile oamenilor”, conchide experta.
* Prenume modificat, pentru a proteja identitatea eroilor.
Editare – Nicolae Cușchevici
Ilustrații – Diana Roșcovan
Orice persoană, victimă a discriminării poate depune o plângere la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității personal la sediu sau prin platforma DEPUNE O PLÂNGERE de pe site-ul https://egalitate.md/depune-o-plingere/.