Mia BucătaruStradela Haltei din Chișinău, de obicei liniștită, unde se află Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, dintr-odată se animă. Tonul îl dă un bărbat îmbrăcat în straie de sărbătoare și o pălărie de cowboy pictată în culorile tricolorului. Deschide brusc brațele și trage burduful unei armonici cu o dibăcie aproape robotică. Mișcarea, face ca aerul rece să treacă prin conductele metalice și să scoată un sunet pițigăiat, care prinde ușor conturul melodic al unui cântec popular. Bum, bum!”, i se alătură sunetul surd, dar hotărât al loviturilor de tobă, ce răsună din spatele grupului artiștilor amatori. Toți poartă căciuli roșii pe cap și măști albastre de protecție, îndesate bine până sub ochi. Alaiul, condus de Moș Crăciun, înaintează pe drumul îngust, neasfaltat. Se strecoară prin poarta întredeschisă a Centrului și pătrunde în curte.
„Ho, ho, ho, dragii Moșului.
Ho, ho, ho! Bine v-am găsit!
Vin de departe,
Din troiene și nevoi,
Cu desaga grea în drum.
Cum mă cheamă?”
***
***
Întrebarea a luat prin surprindere cei circa 30 de beneficiari ai Centrului, adunați în jurul bradului artificial din curte, împodobit multicolor. Moșul, își pune mâna la ureche și insistă: „Nu vă aud!”. Trecuți demult de vârsta copilăriei, dându-și coate și chicotind, au răspuns în cor: „Moș Crăciun!”.
Mulțumit de răspunsul primit, Moșul s-a lovit de câteva ori pe burtă și a făcut o ușoară aplecare în spate: „Bravo! Bravo, dragii mei!”. S-a îndreptat și cu mișcări lente a fluturat din mână, de la distanță, în semn de bun venit. Alaiul Moșului e întâmpinat cu pâine și sare încă de la intrare de însuși directorul Centrului, Veaceslav Macovei. Colacul, frumos împletit, pus cu grijă pe un prosop ornamentat, este întins spre oaspete. Moșul, apucă cu trei degete, fața rumenă a pâinii și ciupește ușor din ea.
Se întoarce și înaintează agale, cu tot cu alai, spre oamenii adunați sub acoperișul unui foișor de lemn. Pășește domol, de-a lungul peretelui clădirii, care devorează prin dimensiuni casele mici din vecinătate. Curtea generoasă este împânzită cu alei ornamentate cu buturugi vopsite în culorile tricolorului. În fundal, se zăresc arbuști decorativi și pâlcuri întregi de flori, care își etalează graţia, în ciuda iernii.
.
.
Ajuns în fața foișorului, Bătrânelul zâmbește larg și ridică mâna. Face un semn, asemeni unui dirijor, iar în scurt timp lăutarii pornesc o horă românească. „Cântă cucul bată-l vina, de răsună-n Bucovina…” Cei mai curajoși, îndemnați și de Moșul, s-au prins repede în dans. Veselia din curte, a atras și atenția persoanelor, care, deși se numără printre beneficiarii Centrului, nu au putut participa la eveniment. Oamenii au intrat în instituție în ultimile 14 zile și își ispășesc cu nerăbdare carantina impusă. Chiar și așa, nimic nu i-a oprit să-și strecoare capul prin geam și să urmărească de la distanță evenimentul. Ademeniți de muzică și voie bună, s-au alăturat și angajații instituției. Bucătărese, îngrijitoare și asistente sociale s-au aliniat lângă perete, cu telefoanele mobile la vedere pentru a imortaliza momentul.
Parascovia, o femeie de vreo 60 de ani, sare iute de pe scândura îngustă a scaunului foișorului și țâșnește afară. În trecere, o apucă pe Iana, o femeiușcă uscățivă aflată la limita tinereții, și o trage în horă. În scurt timp, se prinde în dans și Roman, un tânăr de 39 de ani.
„C-așa-i viața omului, șai, lai, lai, lai, lai,
Ca și floarea pomului șai, lai, lai, lai, lai,
Dimineața înflorește, șai, lai, lai, lai, lai,
Până seara vestejeste, șai, lai, lai, lai, lai…”.
Dumitru, un tânăr de 36 de ani, privește indiferent spectacolul. Cu mâinile încrucișate deasupra pieptului, bărbatul încearcă să-și ascundă emoțiile. A ajuns în clădirea care găzduiește temporar persoane fără adăpost cu puțin timp în urmă. După divorț nu a rămas nici cu un capăt de ață. Așteaptă relaxarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus ca să poată merge la muncă peste hotare. Până atunci, își mai găsește câte ceva de meșterit în curtea instituției.
După ce au încins câteva hore, a venit și rândul beneficiarilor Centrului să-și prezinte programul artistic, pregătit special pentru oaspeți și Moș Crăciun. Ca într-un scenariu de matineu școlar, Roman și alți câțiva bărbați, îmbrăcați în blănuri lungi, ținând în mână cozi de mături înfășurate în ghirlande multicolore și transformate în toiaguri, se apropie de brad. Semicercul este completat de Iana, Parascovia și alte femei ce ascund în palmă câte o bucată de foaie împăturită în patru, pe care și-au scris cu grijă strofele, în caz că le uită.
„La mulți ani și fericire
Centrul, gazdă să ne fie
Viața plină de iubire
Pân’ scăpăm de pandemie
Roată, măi! Hăi, hăi….”
Începe urătura Roman, fiind încurajat cu hăituri de ceilalți membrii ai Plugușorului. Ana, iubita lui, îl filmează zâmbind din mulțime în timp ce îngână după el cele cinci versuri pe care le spune grăbit bărbatul. Femeia e țintuită într-un scaun cu rotile. S-au cunoscut acum un an, aici, la Centru, și ambii recunosc că a fost dragoste la prima vedere.
Iana a făcut un pas în fața cetei de urători. Și-a apucat cu palmele fusta în carouri, combinate cu dresuri de mătase și o pereche de pantofi roșii de lac, și-a aranjat-o, trăgând-o cu grijă puțin mai în jos. Și-a potrivit și geaca purpurie, lungă până la genunchi. Ultima mișcare – își dă masca de protecție, lăsându-și la vedere buzele vopsite într-un roz pal. „Вам желаю счастья море, пусть лишь радости прибой, вам всем прибавит Новый Год!”. (Traducere din rusă: „Vă doresc o mare de fericire, pe care să navigheze doar bucurii în Noul An.”)
Dintr-un ciorap, la fel de mare și roșu ca cele cu care se împodobesc căminele caselor luxoase, Parascovia scoate mai multe semințe de grâu. În timp ce își spune cu entuziasm semănătura, femeia aruncă cu îndârjire boabele mici în stânga și-n dreapta.
„Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul…”
Parascovia se află de câțiva ani la Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil. Asta, după ce aproape 30 de ani s-a dedicat sistemului medical. A lucrat asistentă medicală. A îngrijit și ajutat mii de oameni. Acum trăiește cu speranța, ca mulți dintre beneficiarii Centrului, că rudele vor veni, în cele din urmă, să o ia acasă.
Programul artistic a culminat cu un șir de aplauze. „Bravo, Bravo, dragii mei! Foarte frumos ați mai urat!”, spune Moș Crăciun, în timp ce își pune mâna la piept și își clatină încet corpul. Coboară din spate desaga plină, o sprijină de un scaun și începe să scoată darurile. Rând pe rând, Bătrânelul trece pe la fiecare în partea, oferindu-le câte o sacoșă albă cu obiecte de primă necesitate: seturi pentru baie, hârtie igienică, șosete, dar și dulciuri.
Darurile au fost achiziționate din bugetul instituției, ne spune directorul Centrului, Veaceslav Macovei. „Am scris cereri către mai multe fabrici și întreprinderi. Am sperat ca măcar cu ceva ne vor ajuta. Însă, nimeni nu a răspuns rugăminților noastre. Astfel, din puținul pe care l-am avut, le-am cumpărat măcar ceva. Să se bucure și ei, câtuși de puțin, de spiritul acestor sărbători de iarnă.”
După ce spiritele s-au mai liniștit, iar beneficiarii și-au potolit curiozitatea analizând atent pachetele cu daruri, Moș Crăciun le-a prezentat ultima surpriză. Din spatele mulțimii, a ieșit în față un adolescent de vreo 15 ani, ținând în mână un nai. Băiatul a început să fredoneze cu măiestrie renumita melodie a maestrului Constantin Moscovici. Brusc, în mulțumea gălăgioasă s-a lăsat o liniște adâncă. Unii au închis ochii, lăsându-se purtați de imaginea amintirilor de cândva, alții au întors sfioși capul, încerând să-și ascundă emoțiile.
Într-o margine de scaun, sub foișorul de lemn, Moisei, un bărbat de vreo 60 de ani, trage adânc dintr-o țigară. Își duce încet mâna la ochi. Când o coboară, lasă să se vadă resemnat o lacrimă ce îi umezește obrazul zbârcit. Îi este dor de copii. „Nu mi-am văzut fetele de câțiva ani. Locuiesc ambele în Lituania. Nu știu dacă mai știu ceva de mine.” Spune că e fost regizor. Privește tăcut spectacolul, ca un teatru al absurdului: „Ce frumoase erau sărbătorile înainte”.
Naistul își duce buzele pe tuburile sonore ale instrumentului și scoate o ultimă notă muzicală. În urma lui un șir de aplauze și șuierături cuprind întreaga curte. Timid, băiatul face o ușoară plecăciune și se retrage în spatele Moșului.
După încă câteva hore, tropăieli, învârteli și chiuituri, Moș Crăciun și-a anunțat plecarea, nu înainte, însă, de tradiționala sesiune foto de lângă brad. În perechi, solo sau în grup, beneficiarii au ținut să imortalizeze evenimentul. „Cine știe când vom mai avea parte de astfel de momente”. Nici personalul Centrului nu a putut rezista tentației de a face o poză cu Moș Crăciun, jucat impecabil.
Directorul Centrului dă de înțeles că a avut noroc de angajați, care au fost receptivi și l-au ajutat să organizeze o astfel de sărbătoare. De altfel, șoferul instituției, Gheorghe Petrache fost participant la show-urile TV: Moldova are talent și Românii au Talent, s-a oferit benevol să organizeze partea festivă. A reușit să-l convingă pe actorul Mihai Cazac să le fie Moș Crăciun. „L-am rugat pe Mihai, prietenul meu, să vină să facă o faptă bună. Sunt sărbătorile, dacă putem, de ce să nu aducem bucurie pentru cei mai necăjiți ca noi”, spune Petrache, zâmbind mândrul.
Abia după ce-și încheie toate orânduirile firești unui eveniment de sfârșit de an, Moș Crăciun își aruncă cu lejeritate desaga goală în spate. Le face cu mâna petrecăreților și, abia după ce îi face să promită că vor fi cuminți, vor mânca și se vor îmbrăca bine, dispăre ca o nălucă în spatele porții. Petrecerea a continuat, însă, până s-a lăsat întunericul.
Astăzi, acești oameni poate mai triști ca noi au avut un motiv de fericire. Au zâmbit, au dansat și s-au bucurat ca niște copii. În curtea Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil a fost sărbătoare!
Editare – Olga Ceaglei
Foto – Liliana Botnariuc