Asociația Reporterilor „Oameni și Kilometri” a fost fondată în februarie 2016 de o echipă de jurnaliști independenți, cu scopul de a prezenta realitățile și „bubele” societății într-un mod jurnalistic unic și individual – storytelling. 

Nu există proiecte similare până acum în Moldova.

Cutreierăm țara în lung și în lat ca să scriem povești nespuse despre oameni și destine împărțite-n kilometri. Petrecem mult timp alături de eroii noștri, rămânem în aceleași condiții ca și ei, subiectele documentându-le în timp ca să înțelegem mai bine fenomenele sociale și să le redăm în detalii. Astfel, producem materiale documentate exhaustiv. Punem accentul pe oamenii cei mai vulnerabili pentru a conștientiza și informa autoritățile și comunitățile cu privire la implementarea politicilor publice sociale și impactul acestora asupra celor rămaşi în urmă.

Efortul nostru a fost recompensat cu peste 20 de premii naționale și internaționale. În România am fos premiați cu locurile 1, 2, 3 la concursul „Superscrieri”, iar în Moldova am obținut premiul „Jurnaliștii anului” la categoria Longread, Reportaj, Reportaj video, Fotografie, Debutul Anului.

Oameni și Kilometri își propune, în continuare, să informeze și să producă povești umane aprofundate și complexe, care să dezvăluie realitățile nefardate ale Moldovei, dar și să împuternicească comunitățile din Moldova.

Toate materialele publicate pe platforma www.oamenisikilometri.md – textele, fotografiile, ilustrațiile, graficele, imaginile grafice și video – sunt proprietatea „Oameni și Kilometri” și sunt protejate de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (nr. 139 din 02.07.2010) și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea materialelor de pe www.oamenisikilometri.md poate fi realizată în limita a 2.000 de semne, cu link activ la sursă, în cazul platformelor on-line. Preluarea integrală a materialelor poate fi realizată doar cu acordul în scris al redacției Oameni și Kilometri.



Echipa

Lilian Severin

președinte al Consiliului de Administrare

Polina Cupcea

reporteră/ fotografă

Nicolae Cușchevici

editor / fotograf

Alla Procopciuc

contabilă

Mihail Calarașan

fotograf / reporter

Ilinca Televca

reporteră

Lucia Botnariuc

Translator RO-RU

Vlaicu Bunduchi

fotoreporter

Diana Roșcovan

ilustratoare
5 proven exercises to help you lose belly fat and get fit in 2025 mxlrq | 2025 secrets how to lose weight while enjoying your favorite pizza ungpl | 2025 weight loss breakthrough norah o donnell s secrets to losing 30 pounds zjhep | 2025 weight loss hacks effective mixtures with apple cider vinegar to shed pounds sarzd | 2025 ozempic guide for best weight loss results tbklw | 2025 weight loss goals what do you mix with apple cider vinegar to lose weight tgxva | adele s stunning winter weight loss 7 secrets to her 2024 transformation tzfpa | adele s weight loss in 2025 the ultimate method that helped her slim down slfyk | 5 lessons from chrissy metz s weight loss struggles and success pyfdj | 5 surprising benefits of apple cider vinegar pills for weight loss in 2025 ckfjr | 5 reasons why kelly clarkson swears by weight watchers gummies for weight loss in 2025 uxevy | 2025 belly fat loss 7 proven exercises to get rid of belly fat oqhiw | 5 natural mounjaro recipes for effective weight loss in 2025 kpdwi | 2025 s best apple cider vinegar pills for weight loss expert reviews honlz | 2025 s top 8 truly keto gummies from shark tank for achieving your fitness goals rsaqv | 2025 mounjaro weight loss secrets how to shed pounds fast with this breakthrough treatment ywvqj |