Liliana BotnariucLa 26 iunie, după numai trei ore de somn în noaptea de dinaintea rezultatelor, Iana e în curtea liceului. Zdrobită de oboseală, trage aer adânc în piept și accesează pe telefon edu.bac.md.
Mușcă buza de jos și descarcă prima dintre cele patru lucrări. 69 de puncte din 100. Deschide baremul. Îl studiază cu pupilele mărite și arătătorul fixat pe telefon să nu sară vreun rând.
Apoi, deodată, își îngroapă fața în mâini, înecându-se de plâns. „Cum dracu? Cum?”, se întreabă cu vocea tremurândă, cât șiroaiele de lacrimi i se scurg pe față.
.
*
Alarma de la ora 6 sună încontinuu de pe marginea patului. Iana deschide un ochi, caută telefonul pipăind c-o mână până la priza de la cap și-o închide. Alarma sună iar. Fata amână din nou. A treia oară, deschide cu greu ochii. E vineri, 7 iunie, ziua primului examen de bacalaureat.
Iana se ridică și își târăște picioarele să dea drumul păsărilor în curte, le toarnă crupe și apă și merge după fierul de călcat de la unchiul de peste peste drum. Dacă bunica n-ar fi plecată cu cei doi frați la mama în Polonia, acum și-ar fi băut ceaiul liniștită.
Revine cu pași mari, greoi. Pune pe ea fusta neagră cloș până la genunchi și tricoul alb. Totul cum le-a cerut președinta comisiei. Prinde c-un elastic buclele scurte și mărunte, bea ceaiul și iese la șosea să prindă un microbuz până în satul vecin.
Iana era elevă în clasa a VI-a când pentru prima dată în centrele de bacalaureat din Republica Moldova s-au instalat camerele de supraveghere. Autoritățile au spus atunci că e o metodă de a împiedica copiatul la examen și că elevii care au învățat nu au de ce să se teamă. Era 2013 și anul care a înregistrat cea mai mică rată de promovare a examenului de bacalaureat de până atunci, în cei peste 25 de ani de organizare.
Dacă în 2012, rata de promovare a examenelor fusese de 88%, în 2013, după instalarea camerelor de supraveghere, rata a scăzut la 68%, iar în anul următor la 56%. Cei care susțin merg la studii mai departe. Cei care sunt prinși copiind scriu examenele peste un an. Cei care nu iau bacul din prima mai au o șansă într-o lună. Și dacă tot nu-l iau, renunță la visul lor și ori rămân acasă la munci necalificate, ori pleacă peste hotare, tot la astfel de munci.
.
În acest an notele la examene decid viitorul a peste 17 mii de candidați admiși la sesiunea de bacalaureat. Iana Popov este una dintre ei. Și cea pentru care notele vor hotărî dacă va fi prima din familia ei care merge la facultate. Ar putea să se ducă să învețe la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la care visează de mai bine de jumate de an, sau să meargă la oricare dintre facultățile din Moldova care i-ar oferi un loc la buget și un soi de independență financiară, sau să plece în Polonia, unde e mama ei, să mai facă o dată liceul acolo și să muncească ca să se întrețină.
Toate astea i se roteau în cap, în timp ce președinta comisiei de bacalaureat le făcea elevilor instructajul, cu numai câteva zile înainte de examene:
„Vă prezentați cu buletinul de identitate. Nu se admit xerocopii. Astfel nu veți fi admiși în sală. Veniți îmbrăcați decent, fără haine moderne, în cămașă și nu maiou, în pantaloni și nu blugi. Vă prezentați fără telefoane, băieții fără curele, fetele fără bijuterii și părul să fie strâns, ori coc, ori legat. Vi se permite să aveți o sticlă cu apă minerală sau plată. Sticlele de culoare transparentă. Puteți să aduceți și ciocolată. Ea se desface până a intra în sală.
La intrare în centru veți fi verificați cu detectorul de metale. Dacă vom avea suspiciuni, dacă vom avea sunete de la centru, veți fi din nou verificați. Părăsesc sala numai cei care au certificat de la medic că au probleme de sănătate. Cei care voi fi prinși copiind sau transmițând bilețele, veți fi eliminați din sală și lucrarea va fi anulată pentru fraudă. E clar? Nu trebuie să fie o spaimă pentru dvs! Noi ne propunem să avem un examen prietenos”.
.
*
– Am fost și mi-am cumpărat pixuri pentru examene, îi povestește entuziasmată Iana, pe Skype, tatălui ei, stabilit cu noua familie în Italia de jumătate de an.
– Și cum?
– Cum? Îmi fac griji! Degetul cel mic se mișcă, râde ea.
– Nu-ți fă griji. Totul o să fie bine. Eu o să țin pumnii. Tu pregătește-te. Da’ la ce ai?
– La română!
– Româna asta fignea (floare la ureche – din rus.).
– Eu știu, tata! Eu am văzut atestatul tău, îl ia peste picior zâmbind, pentru că știe că notele lui după școala de 11 clase n-au fost tare strălucite.
Iana Popov s-a născut în 2000 într-o familie de țărani vorbitori de limbă rusă, în orașul Lipcani, raionul Briceni. În doi ani, lipsa locurilor de muncă și salariile prost plătite din țară i-au alungat pe ea și părinții în Sankt Petersburg, Rusia. Bunica de pe linia mamei lucra deja acolo. Au urmat patru ani în care mama și bunica au vândut fructe și legume, iar tata a lucrat în construcții. Când a venit timpul școlii, au revenit toți în satul de baștină al mamei, Brânzenii Noi, Telenești. Atunci, Iana nu cunoștea deloc româna.
„S-o dus ea la școală română, a învățat literele și regulile. Când prima dată trebuie să scrie și compunere, vine ea și mă întreabă. Da cu ce puteam să ajut dacă vorbesc rusa? Am vorbit cu o învățătoare vecină și mergea să învețe româna suplimentar. Pe urmă elevii deam o întrebau pe dânsa cum în română oboi? (tapete – din rus.)”, povestește Lilia, bunica Ianei. „Stăteam cu dicționarul rus-român lângă mine. Îmi plăcea Eminescu și poezia română”, povestește fata.
Cu o zi înainte de primul examen de bacalaureat, Ianei îi era mai puțin frică de română și mai mult de așteptările familiei: „Nu vreu la bac. Da’ dacă o să scriu aiurea? Toți o să-mi sară-n cap”.
Scoate caietul de limbă și literatură română din rucsac și se pune pe răsfoit. Repetă cât repetă și în 20 de minute închide caietul. Se apucă de prășit în grădină. „Până o să dau toate examenele, cred că o să termin de prășit grădina”, râde ea. Apoi fierbe pelmeni, revine cu privirea prin caiet și adoarme.
.
7 iunie
Limba și literatura română
În dimineața examenului, după 30 de minute de mers cu autobusul ba pe drum reparat, ba prin hopuri, ba prin praful stârnit pe drumuri de țară, elevii coboară în fața unei clădiri însemnate deasupra ușii cu „Aici nu se copiază”. Își lasă telefoanele în genți, gențile la profesori și intră. Elevii de la liceele din Căzănești și Telenești susțin bacalaureatul la Gimnaziul „Nicolae Popa” din Verejeni.
O femeie îi scanează cu detectorul de metale din creștet în talpă, prin față și spate, pe rând, pe cei ce trec. Băieții își scot centurile și sacourile, fetele își fac cosițe părul care le acoperă urechile și scot inelele uitate pe degete de dimineață. Unii se chinuie să dezlipească cu unghiile eticheta de pe sticlele din plastic cu apă, alții pun buletinele la îndemână în buzunare sau în palmele transpirate.
– Care s-a afumat după?, întreabă directoarea cu apropo la fumătorii care revin de după wc-ul din spatele cantinei.
– Asta-i tămâie, doamnă profesoară, îi răspunde amuzată altă profesoară în locul celor cu pricina.
La 11:00 elevii încep să iasă unul câte unul afară. Iar fraza: „Ai scris ceva, uăi?”, răsună dintr-un capăt în altul al curții.
La 12:14, cu șase minute înainte de expirarea timpului, Iana iese aburită din incinta centrului de bac, schițând un zâmbet. O ploaie măruntă și deasă o gonește cu pași mășcați spre restul colegilor de sub streașina cantinei. Profesoara de română se declară uimită de recordul Ianei de a ieși printre ultimii de la examen.
– Cererea a fost ușoară. Iaca cu ars poetica eu n-am ținut minte. Am mai avut bunătatea ca principiu existențial, la operă. Eu am scris pe Ecaterina cea Mica din Biserica Albă.
– Da, da. Bravo!, îi spune profesoara de română.
– Și nu mai știam și am scris mătușa Ruța.
– Da’ de ce?
– Că am scris un personaj contradictoriu, pentru că necătând la faptul că ea era supărată pe Pavel Rusu, ea l-a iertat.
– Iana, un 8 este?, insistă profesoara.
– Eu nu știu, dacă iar am făcut greșeli de acelea mărunțele…
În toți anii de liceu, ea era cea care se grăbea să scrie fără să termine de citit condiția itemilor. Și tot ea era, adesea, prima care punea lucrarea pe masa profesoarei, deși mai era timp până la final. O mai dojenise Eleonora Veleșco și la consultații să fie atentă, să citească de două-trei ori, să scrie pe maculator și apoi pe curat.
Pe Iana, însă, a ținut-o în sala cu 82 de elevi, fără ventilator, năbușeala. În pofida celor șapte geamuri largi deschise, lipsa de oxigen o făcea să citească aceeași condiție iar și iar până reușea să se concentreze.
Cererea de angajare ca animatoare la parcul de distracții a scris-o repede, apoi a trecut prin celelalte subiecte. Mai greu a fost cu arta poetică din „Cuvântul” de Aureliu Busuioc.
Ajunsă acasă după examen, Iana a hrănit păsările, a cumpărat crenvurști și șampanie și a mers la o prietenă din sat să ciocnească pentru limba română.
11 iunie
Limba engleză
La 11 ani, părinții Ianei au divorțat, au plecat fiecare în altă țară, iar Iana a rămas cu sora sa de 7 ani și bunica. De atunci a început să-și vadă părinții cam o lună pe an, când reveneau acasă. Mama a fost la muncă în Rusia vreo trei ani, apoi doi ani în Israel, apoi doi în Polonia. Tatăl când lucra în Rusia, când revenea la el în sat, în Lipcani.
Rămasă doar cu bunica ei, Iana a învățat de la ea să peticească cauciucurile sparte în vulcanizarea din curte. Apoi, s-a apucat să desfacă tot ce-i nimerea sub mână. „Da când să fac înapoi, eu nu puteam”, râde Iana. Și tot de la bunica știe să prășească, să sădească, să ude, să aibă grijă de păsări, să facă curățenie și mâncare.
Cu două zile înainte de examenul la limba străină, bunica Ianei a revenit din Polonia. Și, așa, Iana nu mai avea nevoie de alarmă sau să-și pregătească singură ceaiul. Tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să-și scrie pe foi mici conjugarea verbelor la timpuri diferite, căci le încurcă mai mereu. Și să le repete tot drumul până în Verejeni. Și-a mai făcut și-un plan: dacă la civilizație va avea de scris despre o personalitate din domeniul culturii, va scrie despre Shakeaspere, dacă din politică – despre Washington sau Obama, dintre celebrități – Leonardo Di Caprio, „pentru că face mult pentru mediu”.
În curtea centrului de bacalaureat gândurile, emoțiile și dialogurile elevilor sunt întrerupte de intervenția membrei comisiei: „Eu v-am spus că prietenia e prietenie, dar examenul e pe cont propriu. Au fost avertizați patru elevi că au vorbit și eu vă spun cu toată seriozitatea, nu știu ce o să fie mai departe. Să nu aveți pretenții dacă lucrările voastre vor fi anulate”.
Elevii încep să se șoșotească. De fapt, toți au vorbit până să înceapă examenul de la ora 9. Cât în primele rânduri se împărțeau fișele, în ultimele deja se auzea subiectul de la civilizație. Și după 9 nu cele trei camere de supraveghere stresau elevii, ci mai degrabă mișcarea observatorilor printre rânduri, remarcile care le interziceau să-și țină mâinile pe picioare și privirile care le dădeau de înțeles ca să nu vorbească între ei.
În sala de examene, radioul care urmează să anunțe pe ce latură se deschid plicurile cu lucrări distrează elevii. Iana dansează în bancă pe ritmurile „Itsova” de Carla’s Dreams la Radio Moldova 1.
Examenul de engleză i-a pus să citească un text despre poluarea mediului, să descrie într-un eseu dacă e mai bine să fii pe cont propriu sau să lucrezi în echipă și să descrie locul ideal pentru o vacanță.
Odată ieșiți de la examen, toți elevii liceului din Căzănești au început să vorbească mai mult decât la primul, să facă glume și să mănânce relaxați înghețată. Iana și-a cumpărat preferata „Joc” de doi lei. Apoi, a început să îngâne versurile din „Ghiță, te aștept diseară la portiță”.
După examenul la engleză, Iana s-a dus la o prietenă polițistă. Au stat pe malul Răutului până la 4 noaptea. Au râs, au privit stelele, au ținut picioarele în apă și au ciocnit șampanie pentru noroc. Apoi, Iana s-a strecurat acasă pe furiș pe canapeaua din bucătăria de vară, să n-o trezească pe bunica. Și a ațipit.
.
14 iunie
Istorie
În primăvara lui 2018, Iana s-a înregistrat ca voluntară în cadrul proiectului „Active Peace”, bazat pe dezvoltarea gândirii critice și educația păcii. „Când m-am înscris în proiect am realizat că e legat de politologie, conflictologie. La primele seminare ne-am axat pe problemele dintre etnii, religii, limbă, comunicare și am decis că asta e, dacă mie îmi reușește ceva din asta, eu vreau să învăț în așa domeniu. Așa am auzit mai întâi de profesia de diplomat. Și m-am interesat ce ei fac. Vorbesc – asta eu pot. Și mie îmi place istoria, dreptul, pentru că mulți îmi spuneau du-te la drept. Mie anume profesia mi-o plăcut, șap după asta am găsit facultatea pe care trebuie s-o termini ca să devii diplomat”, râde ea.
Dintre toate obiectele la care urmează să susțină examenele, Iana era sigură că la istorie va lua 10. Luase 10 la prebac, un fel de simulare a examenului de bacalaureat într-o sală cu camere de supraveghere. Luase 10 și la testări, locul III la olimpiada raională din a XI-a și locul II la cea din a XII-a.
Dar ziua examenului de istorie a început cu stângul. Alarma iar n-a mers. Noroc că la 6:35 s-a trezit bunica strigând. Apoi a urmat drumul prin praful de la Verejeni, adunat în ultimele zile de arșiță, și tusea elevilor din autobus.
– Iana, dacă nu dai bacul ce faci?, o ia la mișto Cristi, colegul de clasă.
– Îl dau la anul!, îi răspunde ea fără să-l privească.
La sfârșitul anului școlar 2019, Iana a luat locul doi la titlul „Liceanul anului”, oferit elevilor cu cea mai mare medie din fiecare instituție de învățământ.
În martie deja completase cererea de preînscriere la Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Tot acolo va mai aplica și la Facultatea de Filosofie și Științe Sociale-Politice. În Chișinău nu vrea, i se pare prea zgomotos. Plus că mai mulți dintre colegii de la voluntariat i-au zis că e mai bine în România, în primul rând pentru că o țară membră a Uniunii Europene îți oferă alte oportunități și acolo nu ar fi corupție.
La 11:00, Iana este prima din clasa sa care terminase de scris lucrarea. Nu mai rezista în sala cu zăpușeală în loc de ventilator. Pe la jumate de examen avea dureri de inimă.
– Ce Iana, o fost ușor dacă ai ieșit așa de repede, întreabă directoarea deja obișnuită de ieșirile elevei.
– Trei subiecte, toate cu unirea. Unul era cu Mihai Viteazul. Unu era cu unificarea Germaniei și Italiei care s-o luat exemplu din unificarea României și încă unul era despre procesul de romanizare de Traian a Daciei. Și fix cum ne-o spus doamna Dorina la consultații: consecințele imediate și consecințe de durată. Fix în fix, le povestește entuziasmată Iana profesoarelor adunate la umbră pe iarbă.
Examenul de istorie nu doar a pus elevii să scrie despre unire, dar i-a și unit împotriva sistemului. I-a făcut să înceapă să vorbească unii cu alții, mai mult decât la examenele precedente, să-și împartă supărările și neîncrederea, să arate empatie unul pentru celălalt și să se îmbrățișeze.
– Da’ lucrează ori nu detectorul ăsta de metale. Că eu am uitat că telefonul îi în buzunar și am intrat și la aparatul cela nu chiuie nic și merg mai departe, dacă nici declarațiile nu ni le-o dat. Și nu știu cum am dat la pantaloni și mă uitam și am văzut telefonul. Și zic: Se poate telefonul? Și mi-o dat declarație să mă semnez că avem telefonul mobil la mine.
– Ap’ dar îi de formă, ca să arate că…, continuă mirată profesoara de matematică.
Tot examenul de istorie i-a făcut să vorbească mai liber despre planurile de viitor. Trei dintre elevi sunt siguri că vor alege poliția. Unul va face drept, altul inginerie, o fată – cursuri de manichiură și pleacă peste hotare, unii vor studii cu frecvență redusă, iar alții se gândesc destul de serios să rămână la ei în localitate să-și găsească de muncă.
18 iunie
Geografie
Bunica o așteaptă în bucătărie pe Iana cu ouă fierte, unt, brânză și ceai. Se face liniște cât femeia toarnă apă fierbinte într-o cană albă cu logo-ul partidului lui Ilan Șor. Iana când o măsoară din priviri pe bunică, când își mestecă abătută zaharul. Sparge în cele din urmă tăcerea:
– Dar dacă o să dau rău?
– Da’ de ce tu așa nastraivaeși sebea (te programezi – din rus.)?
Iana rămâne tăcută cu privirea în cana cu ceai.
– Tu ce vrei ca să te mângâi pe cap și să-ți spun că…stărui-te…12 ani să înveți și să dai rău? Ce fel de eminentă ai fost? Ce faci, aceea o să ai…
– Bunica, gata, am înțeles, o întrerupe Iana cu ochii în jos. Și continuă să mestece zaharul demult dizolvat.
În clasa a XI-a Iana a mers pe timp de vară în Polonia. Și-a ajutat mama cu cele două fiice nou-născute. Apoi, au urmat discuții dacă nu ar fi mai bine să rămână și să facă școala acolo. Ar fi însemnat să piardă un an ca să învețe polona ca mai apoi să fie acceptată în liceu. În paralel, să-și găsească un job ca să-și ajute familia și să învețe la vreo școală de meserie. Iana a refuzat. După ani de zile în care crescuse numai cu bunica, în care se trudea cu grădina și avea grijă de cei doi frați mai mici în lipsa bunicii, își asumase să fie egoistă. Voia să învețe în liniște. Iar relația Ianei și a mamei s-a răcit.
În ultimul an de liceu a fost presată mai mult ca niciodată și de situația financiară din familie. Mama nu mai poate să muncească cu doi copii de un an și trăiește din indemnizațiile primite în Polonia pentru cei mici. Tatăl îi ajută cu bani mai rar, iar bunica are o pensie de nici două mii de lei. În plus, pe Iana apăsau și așteptările părinților ei: să ia note mari la examene, după ce toată școala a fost o elevă eminentă. Mai trebuia să înțeleagă în cele din urmă ce-i place, încotro o ia după liceu și să obțină un loc la buget acolo. Iar dacă nu, să obțină un loc la buget oriunde, ca să nu mai depindă de ei.
La centrul de bac din Verejeni, Iana intră în discuții cu colegii:
– Asta la toți nu numai la mine, da? Că mă tem mai tare decât la primul examen?
– Da, confirmă câteva fete, mușcând dintr-o ciocolată neagră.
– Da’ cum se calculează care-i muntele tânăr?, întreabă unul dintre tineri cât răsfoiește un caiet.
– Aaa, asta nu o să vă cadă la examen. Demult o scos asta, îl liniștește profesoara de geografie.
– Da’ de ce noi am învățat asta, cum se calculează, sare Iana.
– Da’ bine că o scos-o, abia o să fiți mai liniștiți, că nu sunteți geografi. Asta în Franța se învață la universitate, încheie femeia cu un zâmbet pe față.
Ultimul examen o scoate pe Iana tăcută, cu fața palidă și ochii în pământ la 11:02. Se așează pe fundamentul de la gard, face o mână căuș, o umple cu apă și aruncă pe față, bea apoi cu poftă și respiră ușurată. „Mi-i rău. Nu era aer acolo. 82 de oameni în sala de sport. Nu poate să ne puie normal câte 20 într-o clasă?”, zice ea cu capul în mâini.
Iana a scris despre importanța pădurilor, despre problema inundațiilor, a clasificat unitățile de relief și a analizat climograma. În zece minute, cu tot cu amețeli, insistă să afle cât din ceea ce a scris e corect:
– Era mișcare de revoluție și de rotație. E turtit la pol pentru că-i mișcare de rotație?, întreabă ea pe profesoară.
– Da!
– Schimbul anotimpului e revoluție… Faptul că-i diferită ora pe glob…?
– E de rotație! Noi ieri le-am discutat și pe aiestea. Un 9 sănătos precis e al tău. Da și un 8 sănătos să fie că tot e bun, o încurajează Tatiana, profesoara de geografie.
Discuția cu profesoara pare să-i dea energie Ianei. Așa că, la scurt timp de la apariția colegilor, ia o sticla cu apă și-o stropește pe Maricica. Amuzată, îi scoate un adidas din picior și-l prinde de copac. Colega sare într-un picior din urma ei. Își returnează încălțămintea și-i dă de știre că-i nebună.
– Și, gata, azi nu mai avem examene, da?, întreabă amuzat un brunet înalt ieșit în ultimele minute de la examen
– Gata!, răspunde Maricica îngândurată de pe fundamentul gardului.
– Așa îmi pare rău că am terminat bacurile, râde el.
.
26 iunie
Rezultatele
– Ea ce plânge?, întreabă un coleg așezat pe pragul de vizavi. În loc să râdă de fericire că o dat, da’ ea… Nu plânge, măi! Eu am 5 și nu plâng, da’ tu…
– Când îți trebuie notă mare să intri undeva, ap…, continuă o colegă privind-o cu empatie.
– Eu la prebac aveam notă mai mare. Aveam 84 de puncte?, își întreabă Iana colega ridicând ochii roșii din telefon. „Starea de spirit a eului liric… Acesta trece printr-o stare de reflecție și contemplare, fiind conștient de superioritatea muncii”. Și lor nu le ajunge la stare de spirit? Și trebuie să le scriu? Îmi mai trebuie 5 puncte… Nu trebuia să pun „ne”? Nu-i corect „ne” sugerează ideea? Come on!
– La română toți au cele mai mici note, încheie colega, încercând s-o încurajeze.
Dar Iana deschide pe rând următoarea lucrare și nu vrea să mai audă nici măcar de engleză.
– Ce-i Iana, ce s-o întâmplat. De ce plângi? Că și mie îmi vine să urlu. Ce notă ai?, o întreabă profesoara de engleză văzând-o în lacrimi la ieșire din liceu.
– 52 de puncte, spune ea printre lacrimi. Ce ei vreu? Dacă eu vreau să-mi petrec holidays în Las Vegas, eu vreau să-mi petrec holidays în Las Vegas. Un prieten de la Chișinău o scris despre muzeul din London. Adică tu ai vrea să petreci sărbătorile în muzeul de la Londra?, încheie ea aprins, cât unii colegi se felicită că au trecut examenul.
Iana a descris Las Vegas-ul locul ideal pentru vacanță – „pentru că are mulți oameni, muzică, dansuri, mașini scumpe, restaurante, cluburi, cazinouri și este perfect pentru oamenii care iubesc petrecerile”. La acest item a și pierdut cele mai multe puncte. A luat 2 din 20.
Face scroll în jos de pe telefonul mobil de la primul la ultimul item în lucrarea de la istorie.
– 64? Voi ce sunteți nebuni?, exclamă isteric imediat ce zărește punctajul de la examene. Ce naiba ai scris că ai 9 la istorie, Artiom? Câte puncte ai la istorie?, continuă ea.
– 69. Da’ tu ce plângi, nu înțeleg?
Cât Iana recitește ba în gând, ba cu voce condițiile itemilor, ba se dă jos de pe fundament, ba se pune la loc, ba își scarpină nasul în semn de ciudă, alt coleg glăsuiește de alături fericit: „Principalul c-am dat, văi!”
Iana ignoră orice reacție. Ridică telefonul mai aproape de față și urmărește cu degetul linia celor 72 de puncte calculate la geografie.
.
*
În 25 de minute de la aflarea rezultatelor, telefonul Ianei sună insistent. Vede numărul bunicii, respiră adânc, își mișcă degetele mâinii stângi pe picior încontinuu și răspunde cu ezitare: „Normal am dat”, îi zice Iana cu vocea tremurândă. „Eu nu plâng! Normale note am!”, insistă tânăra cât o podobesc lacrimile. „Pur și simplu de bucurie! Normale note am, gata?”
Închide.
Iana nu i-a zis bunicii despre notele pe care le-a obținut la examene. Cu tata, deși a mai vorbit între examene, i-a spus doar că a susținut a doua zi de la aflarea rezultatelor. Da tot nu i-a zis notele. Cu mama nu a vorbit nici înainte, nici în timpul, nici după examene. Abia la o săptămână de la rezultate i-a spus că a susținut.
În ziua rezultatelor, Iana era la liceul din Căzănești, directoarea liceului le-a dat exemplu de cerere de contestație, și a scris pentru română, engleză și istorie. Directoarea a dus copiile la centrul de bac de la Verejeni. Iana s-a urcat în microbuzul care duce la bunica din Lipcani ca să nu dea explicații acasă. O sunase și directoarea liceului, dar nu prea înțelese ce i-a zis. La 4 iulie, când rezultatele contestațiilor au fost făcute publice, Iana a aflat că cererile sale nici nu au fost luate în considerație, pentru că trebuiau scrise în centrul de bac.
La 6 iulie, bunica a sunat-o pe directoare s-o întrebe de notele Ianei. Așa a aflat că Iana a luat 7 la română, 6 la engleză, 8 la istorie și 9 la geografie. Iana este una dintre cei 6021 de absolvenți cu nota egală sau mai mare de 7 din toată țara. Și eleva cu cea mai mare medie de bac din clasă.
Iana Popov vrea cu tot dinadinsul să învețe la universitate. De asta va aplica la Administrație publică, Psihologie și Sociologie la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți. Și tot de asta va aplica și la Relații internaționale, Geografie și Științe Sociale-Politice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Și, dacă nu va lua un loc la buget, va munci să-l câștige în anii următori. Dar vrea să-și urmeze visul de-a fi diplomată, de-a aduce comunicare acolo unde conflictul îi desparte pe oameni unii de alții și de-ai învăța să fie uniți, așa ca la examenul de istorie.