Lumină

Doi pici încotoșmănați în haine groase și ponosite se zbenguiesc într-o odăiță luminată sumar doar de un geam îngust. Când să-și mai tragă sufletul, se tăvălesc pe covorul plin de jeg și imită diferite animale. „Alioșa, Dumitraș, sculați-vă de-acolo și nu vă strâmbați!”, le poruncește mama lor. Femeia slabă, cu părul prins coadă și îmbrăcată într-un pulover lăbărțat, trebăluiește de-asupra unui ceaun.

După ce se convinge că fiertura e gata, mută vasul cu fundul tăciunat pe o masă de vizavi, mai aproape de geam. Apoi scoate bucățile osoase de carne de porc și le potrivește în patru farfurii. „Fac răcituri. Totuși e ajun de Crăciun. Măcar cumva să simtă și copchiii ăștia sărbătoarea”, explică femeia.

O cheamă Ileana și are 32 de ani. Recunoaște că se descurcă cam greu, dar animalele crescute pe lângă casă îi mai scot din nevoi. Așa s-a întâmplat și cu purcelul pe care l-au tăiat înainte de sărbători. Rudele nu prea le calcă pragul. Colindătorii nici atât. „Dacă n-avem lumină, nimeni nu vine, dar măcar ăștia mici să fie cu burta plină”, se consolează femeia în timp ce scurge zeama pentru piftie într-un vas.

Casa în care locuiește cu soțul și cei doi copii, o casă chircită de vreme, cu acoperiș ruginit, pereți cojiți și tencuială căzută, e sub geana pădurii din satul Frumoasa, raionul Călărași. S-au mutat în ea acum șase ani, după ce proprietarul le-a permis s-o folosească gratuit. Ultimul o moștenise de la părinți, iar de vreo 10 ani stătea abandonată.

Chiar dacă noii locatari au mai dres-o puțin, locuința arată ca după război. Însă în altă parte oricum nu au unde merge. Totuși provocarea cea mai mare a fost și încă mai persistă să fie lipsa energiei electrice. Inițial cuplul a apelat la vecini, așa că pe câteva luni problema a fost rezolvată. Ulterior aceștia i-au refuzat, de teama unor incidente cu prestatorul de servicii.

Toamna trecută și administrația locală a încercat să le ofere o mână de ajutor. „Le-am arătat cum să scrie cererea pentru a-și conecta casa la energie electrică, însă, când a venit răspuns de la Gas Natural Fenosa, au văzut că trebuie să arate un document că le este permis să trăiască în casă. Fără contract de arendă sau procură nu se vor putea conecta la lumină”, precizează Gheorghe Movileanu, primarul localității.

Dar așa cum proprietarul se află peste hotare, problema a rămas suspendată în aer. Astfel, familia Casian locuiește de șase ani în bezna străpunsă, seară de seară, de o candelă chinuită. Ziua stau mai mult în camera din mijloc, care e și living, și bucătărie. Seara se înghesuie tus-patru în dormitorul comun din dreapta. Ultima și cea mai spațioasă încăpere e casa mare, dar, de fapt, e mai mult o magazie.

*  *  *

Când se bate de amiază și razele soarelui țâșnesc nestingherit prin geamul bucătăriei, Dumitraș, mezinul de patru ani, mijește ochii și începe să recite o poezie învățată la grădiniță: „Soarele de după vii,/ Își arată fața,/ Hai, treziți-vă, copii,/ Bună dimineața!”. Alioșa, fratele mai mare cu un an, se întinde pe canapeaua ponosită cu fața spre soare.

Alături, pe o masă, două figurine din plastic – Moș Crăciun și Fulguța  –, s-au dat pe lângă un brăduț artificial decorat cu ghirlande aurii. E unica sclipire din odaia sumbră cu o sobă coșcovită. Sub Pomul de Crăciun miniatural – două cutii cu bomboane.

„Am scos nu demult bradul și jucăriile din pod. Copiii au insistat. Le avem de mai mulți ani. Ni le-a dăruit soacra, povestește femeia, văzându-și de treabă. Au zis că vor brad cu luminițe, ca la grădiniță. Dar de unde luminițe?! L-am luminat și noi cu ghirlande”.

La un moment dat, de afară răzbate un târșâit de pași. „Vine nanu’ Pricoche”, sar băieții cu privirea la ușă. Un bărbat între două vârste și fără un picior intră în odaie, sprijinit în cârje, și se așează pe canapea. E cumnatul femeii, venit să schimbe câteva vorbe.

„Pe aici tătî lumea are lumină. Numa’ Ileana n-are. Eh, ar fi bine să-i tragă. Să aibă și copchilașii ăștia un televizor. Să mai vadă ceva”, se dă bărbatul cu părerea înainte de a pleca.

Între timp Ileana verifică aluatul pentru pâine și crăciunei pus la dospit, după care pregătește un amestec pentru chec. De Crăciun vrea să-și răsfețe picii, așa că sacrifică cele câteva ouă și zahărul primite de la oamenii din sat. „Lucrez cu ziua și, dacă nu au bani, oamenii îmi dau produse în jur de 100 de lei. Mă bucur și de asta. N-am ce face”, zice femeia.

Pe canapea picii deja mototolesc de zor plastilină. „Dacă dați pe jos, o primiți”, îi avertizează Ileana. Apoi îi ajută să strângă toate boțurile în cutie, după care le îndeasă peste cap căciulile. Are treabă pe-afară și nu vrea sa-i lase nesupravegheați. Când ies pe prispă, Dumitraș ridică ochii negri spre soare. Lumina puternică îi taie ochii. „Aiii!”, nu se abține băiatul să strige și lasă privirea în jos.

Ileana pune mâna pe topor și sparge lemne. Prin ușa deschisă a șopronului vaca îi urmărește mișcările.

– Muuuu, muuuu, se tânguie animalul.

– Hai, mântuie și tu odată, îi răspunde femeia enervată.

Între timp băieții fac ture în jurul casei. Bat cu niște bețe de păpușoi în pământ și întărâtă caii imaginari: „Hăisa! Hăisa!”. De la plesnituri, noroiul sare peste cele două culmi de haine întinse la uscat afară. Ileana îi probozește, după care se încarcă cu un braț de lemne pe care le îndesește în cuptorul construit în spatele casei. Nu înainte de a-l curăța de cenușă. La scurt timp, un val de fum înădușitor pune stăpânire pe ogradă. „Eii, dacă aveam lumină poate coceam și eu în casă, la un cuptor din ăsta electric, dar așa mă chinui pe-afară”, se tânguiește și ea.

Intră în casă, unde o așteaptă împletitul aluatului. Băieții îi calcă pe urme. „Ni-ha-ha”, se zbenguie Alioșa și întinde mâinile pe canapea.

– Mama, vleau cadou, se lingușește Dumitraș cu privirea la cutiile de sub brad.

– Gata, mântuie, îl apostrofează mama.

În schimb le aduce o farfurie cu răcitură și o pune pe un taburet de lângă geam, acoperit cu un prosop colorat. Mai taie o hrincă de pâine și o mărunțește în piftia încă neprinsă, apoi amestecă totul cu o lingură. Băieții se apropie de „masă” și-și ocupă locurile: unul pe scăunel, altul pe jos. Înfulecă în grabă din bucatele de sărbătoare. O liniște neclintită se lasă în odaie.

Între timp Ileana presoară făină pe masă și rupe din lighean bucăți de aluat pe care le întinde cu mâinile. După ce termină de mâncat, băieții își reiau rugămințile legate de cadouri. Femeia nu rezistă mult și cedează. Cu ochi scânteietori de bucurie, picii cotrobăiesc prin cutii. „Uite, ciupu-ciups!”, exclamă Alioșa și desface în grabă bomboana.

După masă lumina zilei e din ce în ce mai slabă, iar interiorul odăii – tot mai difuz. Fiecare însă continuă să-și vadă de treburile sale – Ileana împletește crăciunei, Alioșa taie plastilină cu un cuțit de plastic, iar Dumitru răsfoiește o carte fără copertă.

-Și-i asta, mamă?

-O rățușcă?! răspunde întrebător femeia.

–Îhî, aprobă Dumitru.

Copilul își mai amintește o poezioară: „Moș Crăciun cu barbă albă,/ Pe la noi să vii,/ Și cu sacul plin pe spate/ Să-mi aducă jucării.”

-N-aude Moș Crăciun, îl asigură mama.

-Da’ și-i surd?! întreabă nedumerit Dumitru.

–Îhî, confirmă femeia abătută.

După ce a pregătit tăvile cu pâine, crăciunei și chec, femeia pornește radioul cu baterii de pe geam, ca sunet de fundal. Apoi iese afară să verifice cuptorul, însă așa cum lemnele mai au de ars, revine și se înghesuie pe canapea, alături de pici. Îi învață să numere obiectele din carte.

„Nu aplecați capul deasupra cărții, că nu se vede”, se răstește femeia. Întrucât copiii nu reacționează, Ileana continuă să-l dojenească doar pe cel mare: „Dă-te Alioșa din lumină [geamului]”.

-Ce e aici?, întreabă Dumitru și arată spre o imagine din carte.

-Chiroane, îi răspunde mama.

-Dar aici?

-Lămpi.

-Dar aici?

-Ei, dă-ni pași, se enervează rapid femeia, după care se ridică și duce tăvile la cuptor.

Geamul se întunecă din ce în ce mai mult, iar odăița este cucerită tot mai mult de întuneric. Alioșa și Dumitraș stau cuminți pe pat și ascultă colindele de la radio. Brusc se aud câteva ciocănituri și în tocul ușii se întrevede silueta unui bărbat înalt și slab. Este Oleg, tatăl băieților. A fost toată ziua cu munca prin sat.

Bărbatul își lipește mâinile reci de soba fierbinte, în timp ce soția, revenită de afară, aprinde candela. Mucul sfârâie și flacăra prinde viață, luminând chipurile obosite ale celor mici. Băieții îmbrățișează, mulțumiți, cutiile cu bomboane.

În dimineața de Crăciun, în timp ce Oleg aprinde focul în sobă, Ileana dă cu mătura prin bucătărie. Copiii, îmbrăcați în haine curate, așteaptă dejunul pe canapeaua decorată cu o pătură nouă. Lumina zilei bate generos în geam, iar candela rămâne stinsă. „Astăzi e Crăciunul, ar trebui să o aprindem, dar mai economisim și noi uleiul, că și acesta e scump”, se plânge Ileana și conectează radioul.

Oleg iese să dea de mâncare animalelor, iar femeia agață un crăciunel rumenit la icoana din colțul camerei. Apoi aranjează masa de sărbătoare: feliază checul și pâinea, umple o farfurie cu sarmale și aduce răcitura. Mai pune pe plită o cratiță cu apă pentru compot și aduce din pod patru căni din ceramică. „Nu le țin aici că le strică copchiii”, se scuză Ileana.

Când Oleg revine în bucătărie, e dichisit într-un pulover bordo și într-o pereche de blugi gri. Se spală pe mâini și se așează pe un taburet la masă. Ileana poartă același pulover roșu, lăbărțat și ponosit din ajun. Se așează și ea lângă soț. Copiii rămân în picioare, iar femeia îi hrănește cu lingura. După ce se satură de sarmale, le dă câte o bucată de chec și picii se transferă pe canapea.

La ora 9.00 radioul începe să transmită în direct slujba de la Catedrala Metropolitană din Chișinău. Însă nimeni nu-i atrage atenție.

Când se ridică de la masă, Oleg aruncă un „bogdaproste de masă”, își ia geaca și trage o fugă până la magazin. Revine cu un pachet de zahăr și câteva pachețele de cafea. Femeia face două cafele. Picilor le toarnă compot.

Cuplul Casian s-au cunoscut prin intermediul surorii femeii, care s-a căsătorit în Frumoasa și a pus ochiul pe Oleg pentru a-l întroloca cu Ileana. „Aveam 21 de ani pe-atunci. Mi-a dat numărul de telefon. Am sunat-o. Ne-am cunoscut și am invitat-o la ziua mea”, își amintește bărbatul, sorbind din cafeaua aburindă.

Femeia, chiar dacă era mai mare cu trei ani decât viitorul soț, a acceptat provocarea și a venit în Frumoasa. Ca să-și cunoască ursitul, a stat mai multe zile la sora ei. După, Oleg a mai vizitat-o de câteva ori la Vorniceni, satul ei de baștină, și a decis să pună piciorul în prag. „Mi-a spus că nu are de gând să mai colinde mult așa și să aleg: ori merg cu el, ori rămân în sat să lucrez. Am ales să-l urmez”, completează Ileana.

Câteva luni au stat la părinții lui, apoi la sora ei și, într-un final, s-au mutat în căsuța fără lumină în care stau până astăzi. Nunta și botezurile celor doi copii le-au făcut tot pe întuneric. „Cel mai dureros e că degrabă băieții vor merge la școală și nu știm cum își vor face temele”, constată neputincioși cei doi soți, privindu-i pe cei mici cum boțesc plastilina.

Când copiii spun că vor afară, iese toată familia. Dumitru ia trotineta, iar Alioșa – bicicleta, și dă-i cu ture în jurul casei. La scurt timp, Dumitraș se împiedică și se întinde cu burta în noroi. Se ridică bosumflat și ceartă trotineta, aruncându-i câteva picioare. „Uite ce ți-ai făcut, măi, pe pantalonii ăștia! Ca jițălul te-ai făcut”, se răstește Ileana. Tatăl îl privește cu un zâmbet degajat. Piciul, după ce mai dă câteva picioare trotinetei, pornește din nou.

Pe la amiază, soții se așează din nou la masa rămasă întinsă de dimineață. Copiii nu vor să mănânce și se joacă pe canapea. „Primiți colindătorii?”, strigă vesel o femeie scundă și intră în grabă în odaie. Fără să colinde, le întinde băieților bomboane și ia loc la masă. O cheamă Parascovia și e femeia la care Oleg a lucrat în ajun.

Copiii desfac câte un Chupa Chups și le bagă în gură voioși. „Îmi fac păr sur”, se jeluiește Ileana. „Dar când ți-o fost a dragoste, nu făceai păr sur?”, glumește oaspetele.

La scurt timp vine și fratele bărbatului. Intră timid și le dă copiilor un pachet cu bomboane. „Bani n-am la mine, când o să veniți la mâca o să vă dau”, le promite acesta. Mezinul mulțumește oaspeților cu un colind: „Colindeț, colindeț,/ Toți băieții îs maladeți (bravo – din rus.)/ Numai eu îs mititel,/ Dă-mi și mie un covrigel”.

„Cum te-o învățat mâca să spui: Dă-mi și mie o capică”, îl corectează mama. „Eu credeam că – o căprică”, intervine nedumerită Parascovia. Toți pufnesc în râs…

Foto – Andrei Morar