Vadim Vasiliu- Ina Drobnița locuiește în Krivoi Rog, oraș din sudul Ucrainei, parte a regiunii Dnepropetrovsk. Este psihologă, dar acum, în plin război, face voluntariat. Adună haine, alimente, produse de igienă și le duce „băieților noștri”, adică soldaților ucraineni care apără orașul de invazia rusă.
- Serghei Ilcenko locuiește în unul dintre cartierele periferice ale Kievului. Acțiunile militare terestre au loc la doar șase kilometri de apartamentul său.
- Ambii au vorbit pentru Oameni și Kilometri despre război și rezistență.
Ina Drobnița e vorbitoare de limbă rusă. Spune că știe ucraineană foarte prost, dar niciodată nu s-a simțit discriminată din această cauză. De altfel, Krivoi Rog este un oraș în care limba de comunicare este rusă, însă oamenii de aici nu vor să fie „eliberați de Putin”. Ina povestește pe un ton alert, emotiv și sacadat, trecând de la o temă la alta, ca și cum este asaltată de trăiri și stări intense.
„În prima zi de război mi-a fost greu să cred. Să cred că a început. Eram în ceață, într-o stare aproape de inconștientă. Funcționam în regim automat. Înțelegeam că trebuie să mă deplasez undeva, înțelegeam că trebuie să fac ceva. M-am oferit voluntară imediat, am dus mâncare la posturile unde se află băieții noștri. Era o stare de stupoare, când nu înțelegi ce se întâmplă”, povestește Ina.
Krivoi Rog e un oraș industrial, cu uzine care încă funcționează. Oamenii, care nu sunt angajați la uzine, sunt implicați în activități de voluntariat. Ina are în subordinea sa mai mulți voluntari. Ea primește zilnic liste cu ce trebuie să adune pentru soldații care apără orașul: haine, alimente sau produse de igienă. „Noi colectăm donații, cerem de la cunoștințe, postăm pe rețele de socializare, găsim furnizori, ne înțelegem, cumpărăm și transportăm”, spune Ina.
„Acum băieții au cerut și aparate și spumă de ras. Păturile și pernele au fost donate deja. Acum, aproape toți locuitorii orașului au devenit voluntari. Fiecare ajută cu ce poate. Toate magazinele, întreprinderile ajută cu ceva.
Am cumpărat de la un bărbat maiouri, chiloți, ciorapi, lenjerie termică. El mi-a spus: îți aduc marfa, tu să o distribui, iar când și dacă vei avea bani, o sa-mi plătești. E vorba de sume enorme – 70.000 de grivne (42.500 lei). Dar oamenii pun mână de la mână și se adună aceste sume. Însă, devine tot mai greu, pentru că nu pot dona la nesfârșit. În primele zile adunam sume mari. Unii oamenii aduceau și peste 20.000 de grivne.”
Din cauza războiului, Krivoi Rog are probleme cu aprovizionarea, pentru că nu funcționează Poșta și nu există conexiune între orașe, multe fiind asediate de bombardamente. Nu se mai găsesc crupe în magazine, totul e cumpărat, șters de pe rafturi. Medicamentele se mai găsesc doar în depozite.
Alarmele se aud în fiecare zi, iar dacă la început acestea provocau un puternic sentiment de neliniște, la a șaptea zi de război, au devenit parte din viața urbană, parte din viața de zi cu zi.
Ina spune că războiul i-a consolidat pe ucrainenii din Krivoi Rog. „Sunt impresionată de poporul nostru, nici nu m-am așteptat că așa ceva e posibil. Dar noi am fost încărcați de un spirit de acțiune.” Acum, Ina, de rând cu alte sute de voluntari, asigură spatele frontului.
Sunt și oameni care aleg să fugă de război, în mare parte, în Polonia. Pleacă cei care au copii. „Cei fără de copii rămân aici. Și sunt de folos. Să știți că avem un mecanism foarte bine pus la punct. Noi nu ne cunoaștem, dar ne sunăm, facem schimb de date de contact. Mecanismul funcționează astfel, încât chiar ne ajutăm. Războiul ne-a consolidat foarte mult. Ca și în orice stat, puteam să ne certăm. Votam pentru un partid sau un președinte, ceilalți pentru alt președinte. Acum toate aceste lucruri chiar nu mai contează.”
Disensiuni, spune Ina, au fost și cu privire la președintele ucrainean. Mulți din Krivoi Rog mai făceau glume pe seama președintelui, fost comediant: „Acum, ne-am unit cu toții în jurul președintelui nostru”.
Ucrainenii nu au teamă, ne spune Ina apăsat, punctând acest detaliu de fiecare dată când i se ivește ocazia. Nu e panică, nu există un sentiment de condamnare sau de disperare. Unul dintre mecanismele de adaptare la război este gluma și lumea a învățat să glumească pe seama războiului, povestește femeia. „Țiganii au furat un tanc, cum să nu râzi pe aceste teme?”, se amuză Ina.
„Avem o dispoziție bună, în sensul în care păstrăm spiritul de luptă. Nu există frică. Acum m-am întors de pe pozițiile unde poate fi fierbinte în orice moment. Am mers acolo, două femei, cu mașina mea. Nu am văzut frică. Băieții, militarii de la posturi glumesc, râd, ne mulțumesc pentru ceea ce facem. Ne întâmpină cu zâmbete pe față, chiar dacă știu că în orice moment pot nimeri sub rafale de foc. Eu i-am lăsat vecinii mele cheile de la casă, pentru că am un câine și un motan. Dacă se va întâmpla ceva cu mine, să le transmită rudelor cheile ca să ia animalele. Noi nu avem frică, deloc nu avem frică! Sau poate noi încă nu am conștientizat-o? Știm că avem dreptate. Această senzație ne oferă putere și credința că vom învinge. Avem o armată foarte motivată!”
Ina și cei din jurul ei trăiesc certitudinea victoriei. „Nici nu luăm în considerare o altă variantă decât victoria. Vom sta până la capăt, până la victoria finală. Eu simt, înțeleg și știu că Ucraina va învinge! Lumea întreagă va învinge. Noi arătăm voință, dar suntem o ceată mică, o țară mică, minusculă în comparație cu această Rusie imensă. În acest context, noi nu că luptăm, ci mâncăm pământ pentru libertatea noastră!”
Ina Drobnița este convinsă că războiul nu va dura mult și că în scurt timp ostilitățile vor lua sfârșit. Acum trebuie să depună un supraefort pentru a ieși învingători, pentru că, zice, nu-și poate imagina cum ar putea trăi „sub ruși”.
Serghei Ilcenko este jurnalist. În trecut, până în anul 2015, a locuit în regiunea transnistreană, unde a fost supus represaliilor din cauza viziunilor sale pro ucrainene în contextul evenimentelor din 2014 – Revoluția demnității din Kiev și anexarea Crimeei. A fugit la Chișinău, apoi s-a mutat în Kiev, unde este editorialist la dsnews.ua.
„În prima zi de război am trăit un șoc. E ca și cum ai trăi într-un desen animat și aceste evenimente nu ți se întâmplă ție, ci cuiva care se află pe un ecran. Aceasta era senzația în primele două zile. Apoi a venit furia și ura.”
Serghei spune că locuiește la doar câțiva kilometri distanță de acțiunile militare. Bătăliile terestre au loc în suburbiile Kievului – Irpin, Bucea. Noaptea, de obicei, e liniște, nu se duc lupte terestre.
Însă, rușii bombardează cu rachete anumite obiecte terestre și chiar blocuri în care mai locuiesc oameni. Deocamdată, spune Serghei, bombardamentele sunt relativ rare și se fac mai mult pentru a speria populația. „Abia apoi, când vor începe asedierea, ca în Harkov, că în Volnovaha, ca în Konotop, armata rusă va doboarî tot ce stă în calea ei. Să te afli în asemenea circumstanțe, nu este plăcut”, spune Serghei.
Întreprinderile din Kiev sunt închise, iar transportul public circulă rar. Bărbatul iese din casă doar ziua pentru că noaptea funcționează ora marțială. Merge la magazin, unde stă câteva ore la coadă după alimente. Dar nu asta e ceea ce-l deranjează, ci mai curând faptul că poate fi rănit de ciobul de fier al unei rachete sau bombe. În magazinele din Kiev se găsesc puține produse și nu toate magazinele acceptă cardurile bancare. Orașul are deocamdată conexiune la Internet, lumină, apă caldă și încălzire. „Ajutorul umanitar este oferit sporadic. Dacă ai noroc, poți să primești ceva. Nu e un proces organizat. Însă, prețurile în magazine sunt înghețate, dar diversitatea produselor e foarte mică. Nu este pâine. Unele brutării coc lavaș și chifle. Când ajunge pâinea în magazine, se formează cele mai mari cozi. Eu am stat o oră și jumătate după pâine. Cunoștințele mele spun că au stat peste cinci ore. Dar nu putem spune că e o situație critică și foamete.”
Jurnalistul spune că, înainte de război, oamenii din Kiev nu aveau o poziție unică cu privire la Rusia și Putin. „Acum, însă, toată lumea a început să trăiască o ură sinceră. Oamenii au înțeles că e vorba despre o reîncarnare a Germaniei hitleriste.” Printre cei care trăiesc această ură sunt și cei care vor să se înscrie în apărarea terestră, dar, pentru că sunt prea multe solicitări, autoritățile kievene au încetat deocamdată să mai ofere arme populației de rând.
Potrivit lui Serghei, în Kiev acționează diversioniștii. Ei instalează în oraș dispozitive radio pentru ghidarea rachetelor rusești. Apărarea terestră îi caută pe acești diversioniști și îi nimicesc. Sunt și jertfe printre militarii ucraineani. Pe lângă diversioniști, sunt capturați jefuitorii de magazine. „Teoretic, aceștia trebuie împușcați, însă, pentru că oamenii sunt buni la suflet, nimeni încă nu a fost împușcat. Jefuitorii sunt legați de stâlpi.”
Serghei se întreabă cum va sfârși războiul. Cel mai rău pronostic este capitularea Ucrainei și instalarea unui guvern marionetă, după care vor urma represiuni, foamete, închisori. Cel mai bun pronostic este destabilizarea în rândul forțelor armate ruse, retragerea și schimbarea puterii în Rusia.
Cert este că Serghei Ilcenko, la fel ca și Ina Drobnița, crede în izbânda ucrainenilor în acest război contra Rusiei. „Nu am văzut frică în ochii oamenilor. Am văzut furie, dorința de a-i rupe cu dinții pe acești nemernici. Înainte de război nu era așa ceva. Putin nu era iubit, însă, nu se simțea această furie. Chiar dacă vor ocupa Kievul, chiar dacă vor ocupa întreaga Ucraină, ocupanții se vor simți foarte incomod aici. Ei se vor plimba doar ziua, în grupuri mari și oricum vor suferi pierderi!”
***
Conform Statului Major al Forțele Armate ale Ucrainei, pierderile estimative ale Federației Ruse în dimineața zilei de 4 martie, în a 9-a zi de război, sunt: aproximativ 251 de tancuri, 939 de vehicule blindate, 33 de avioane, 37 de elicoptere, 105 de tunuri, 60 de tancuri, 50 de lansatoare de rachete, 18 sisteme de apărare aeriană, aproximativ 9.166 de decese în rândul militarilor ruși. Sunt luați și câteva sute de prizonieri ruși.
Potrivit concluziilor Statului Major, principalele eforturi ale Rusiei sunt concentrate pe încercuirea Kievului și slăbirea rezistenței în localitățile împrejmuite parțial sau total de armata rusă: Mariupol, Herson, Harkov, Sumî, Cernihiv.
Editare – Olga Ceaglei
Foto – Ina Drobnița și Serghei Ilcenko (internet)