Victoria BortăMâinile și spatele sunt încordate. Dinții – încleștați. Răsuflarea – reținută. Dintr-o smucitură, mută o cratiță de 50 de litri cu apă de pe masă pe plită. „De 35 de ani le tot ridic”, spune gâfâind tanti Liuba, ștergându-și transpirația de pe frunte cu dosul palmei. „Pentru un salariu de nimic, continuă sacadat femeia. Eu deja îs la pensie, dar cei tineri, cei tineri ce să facă?! […] Fetele mi-au spus să lepăd lucrul, dar nu pot așa. Măcar să găsească pe cineva în loc”.
Ora 4 dimineața. Strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei. Din ograda unei căsuțe de culoarea portocalei dată în pârg iese o femeie josuță și durdulie. Închide cu grijă poarta verzuie și-o ia la picior pe drumul cufundat în beznă. Poartă un mantou verde și botine negre, iar capul dezgolit lasă să se vadă părul arămiu tuns scurt. Bate asfaltul cu pași mărunți și rapizi. Urechile ciulite încearcă să prindă orice zgomot suspect. Se tot teme să nu dea nas în nas cu vreun maidanez sau bețiv nocturn.
Înconjoară un teren năpădit de arbuști și cotește pe-o porțiune unde ulița este păzită de garduri înalte în spatele cărora s-au pitit case și mai înalte. „Stau pe strada lui Oleg Voronin. Numai bogătași pe această stradă. Cred că noi suntem cei mai păcătoși. Unii își construiesc casa într-un an, dar noi am construit-o în zece”, se confesează femeia. Casa fiului fostului președinte al Republicii Moldova nu se vede din stradă, așa că doar arată cu degetul în direcția în care aceasta se află.
Trece în liniște pe sub privirea ștearsă a unui crucifix vechi din lemn, lasă în urmă o biserică baptistă și intră pe hatul dintre strada Lech Kaczyński și-un colț din Parcul „Valea Morilor”. La o habă de drum, cotește la vale printre curțile mai multor blocuri somnoroase și se pomenește în fața unei porți verzi decorată cu un câmp de păpădii. E Grădinița nr. 6, alias Păpădia, una dintre cele 158 de instituții de educație timpurie funcționale din mun. Chișinău. E grădinița la care Liuba Onofriciuc e bucătăreasă de mai bine de jumătate de viață.
Deschide încet poarta și pășește în curtea instituției cu ferestre înalte. Ajunsă la intrarea de serviciu, se caută de chei. În liniștea matinală, de undeva din interiorul genții negre se aude un zângănit. Broasca recunoaște formele cheii și se lasă manipulată. Tanti Liuba intră în bucătărie și aprinde lumina.
Deja în mod mecanic, femeia își lasă în grabă mantoul pe-un cuier, aruncă pe ea un halat și își potrivește șorțul, iar pe cap – o bonetă parcă prea înaltă pentru capul ei mic. Renunță la botine în schimbul unor ciupici bordo și conectează plitele masive. Apoi se spală minuțios pe mâini, trăgând săpunul lichid dintr-un dozator defect.
Bucătăria Păpădiei este o încăpere înaltă cu trei geamuri mari și pereți îmbrăcați până la brâu în teracotă bej. Trei aragazuri instalate odată cu inaugurarea grădiniței, un cuptor, un fierbător de apă nefuncțional, o mașină masivă de tocat carne și un cântar – e toată tehnica pe care bucătăreasa o are la dispoziție. Zonele destinate chiuvetelor pentru spălarea produselor și a căzii pentru vesela murdară sunt delimitate de restul bucătăriei, dar și între ele, prin jumătăți de pereți.
După ce s-a spălat pe mâini, tanti Liuba intră în magazia alăturată. Dulapurile metalice au rafturile late și sunt burdușite cu pachete cu crupe, lăzi cu legume, borcane cu mazăre, cu pastă de tomate și sticle cu ulei de floarea soarelui. Companie le țin trei frigidere de gabarite diferite în care sunt păstrate produsele ușor alterabile.
Deschide unul și înhață câte cinci pachete cu lapte în fiecare mână și le varsă într-o cratiță goală de 50 de litri pusă la foc. Apoi mai face o tură, și-apoi încă una, până umple vasul. „Laptele pentru grișul de la dejun trebuie să fiarbă mai mult de o oră”, explică tanti Liuba, în timp ce, cu un căuș, tot adaugă apă într-un alt castron-geamăn.
Mai bate un drum în magazie, de unde iese cu o farfurie masivă cu mere. Le spală binișor, le taie, le curăță de semințe și le aruncă în apa deja fierbinte, după care adaugă zahăr și le lasă să fiarbă. Între timp mai mută, de pe masă pe plită, un castron de 50 de litri cu apă. E pentru ceaiul de dimineață.
Femeia are de hrănit circa 300 de copii, împărțiți în 11 grupe. Micuții i-au masa de cinci ori pe zi: dejunul, al doilea dejun, prânzul, gustarea și cina. Tanti Liuba pregătește bucatele doar pentru prima jumătate a zilei, după care este înlocuită de o altă bucătăreasă, care urmează să prepare gustarea și cina. De la o zi la alta, femeile se schimbă cu turele.
Pe la 5:30, un bărbat înalt deschide cu putere ușa de serviciu a bucătăriei. Aruncă un salut formal și trage în interior șase lăzi portocalii cu pâine. Le descarcă pe-o masă, îi prezintă bucătăresei niște acte la semnat, își strânge lăzile și pleacă grăbit. Nu înainte de a-și lua rămas bun. Tot formal.
Tanti Liuba e iar în magazie. Scoate din frigider o bucată de carne de vită. O spală la chiuvetă, o taie în bucăți mai mici pe care le aranjează în două tăvi mari și le bagă la cuptor. „Ei, eu dacă n-oi avea de lucru, o-i adormi. M-am deprins deja cu lucrul acesta, doar că salariul e mic”, se tânguiește femeia. Lucru care nici de lamentări nu-i lasă timp.
Aduce din magazie șapte căpățâni de curechi și scoate din sertarul mesei un cuțit masiv. Mirosul de varză proaspătă inundă încăperea. Toc-toc. Lama din inox mușcă sistematic din frunzele fragezi și se oprește în tocătorul de lemn plin de cicatrici.
Nici nu termină bine cu a treia varză că se și vede nevoită să lase cuțitul. Verifică dacă compotul e gata, apoi adaugă griș în laptele spumos, mestecându-l cu o lopățică din lemn de aproape un metru.
Bate ora 7:00. Se aud și primele chicote de copii. „Dacă grădinița ar lucra sâmbăta și duminica, părinții și atunci i-ar aduce”, remarcă ironic tanti Liuba și se întoarce la varza de pe masă. „Deja mă doare mâna de atâta tăietură. Deunăzi m-am fript cu budincă”, își amintește bucătăreasa, arătând cu ochii spre o arsură lunguiață de pe partea laterală a antebrațului.
Între timp mai aduce din magazie câteva cepe pe care le taie mărunt. Ca un blitzkrieg, mirosul înțepător de ceapă îl învinge pe cel de varză și pune stăpânire pe aerul din bucătărie. Însă mai cedează din teren după ce tanti Liuba deschide cuptorul să verifice carnea și un val de aburi denși și burduhoși se ridică spre pod. Femeia se apropie de un geam și-l întredeschide. De pe pervaz, un buchet de crizanteme într-un borcan străveziu colorează încăperea.
* * *
De când a intrat în bucătărie, tanti Liuba e într-un dute-vino continuu: de la masă la plită, de la plită în magazie, din magazie la chiuvetă, de la chiuvetă din nou la masă, de la masă la cuptor. „Mă dor picioarele. Nu demult am alunecat pe drum, am căzut jos și mă deranja genunchiul. Fetele mi-au spus să lepăd lucrul, dar nu pot așa. Măcar să găsească pe cineva în loc”, mărturisește femeia.Iar doritori de a fi masterchef de grădiniță nu-s. Ne-a confirmat-o Angela Monacu, șefă interimară a Serviciului management preșcolar din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport. Potrivit funcționarei, în grădinițele din mun. Chișinău sunt peste 100 de locuri vacante de bucătari-șefi, bucătari și ajutori de bucătar. Anume din această cauză, la începutul anului școlar 2017-2018, câteva grădinițe au fost cât pe ce să rămână cu ușile închise.
„Criza însă s-a intensificat [din septembrie 2016], atunci când statul a modificat meniurile și au fost incluse multe legume și fructe. Este aproape imposibil pentru o persoană să curețe zeci de kilograme de cartofi, sfeclă și varză. Astfel, volumul mare de lucru și salariul mic îndepărtează bucătăresele de grădinițe”, consideră Lidia Alexe, directoarea Grădiniței nr. 6.
Or, bucătarii nu se prea grăbesc la un salariu de bază de 1.200 de lei. Respectiv, „având în vedere situația creată în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar din or. Chișinău, în scopul asigurării funcționalității acestora”, consilierii municipali au decis, pe 26 septembrie, să acorde un „supliment de 50% la salariul de bază tarifar” mai multor categorii de angajați ai grădinițelor, printre care și bucătarilor-șefi.
În rezultat, remunerarea lunară de 1.800 de lei a bucătăresei-șef de la Păpădia, care include salariul de bază și mai multe suplimente, s-a ridicat la 2.200 de lei. Chiar și așa, e un salariu de două ori mai mic decât cel mediu pe economie, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.
„[Eu, din salariul meu de bucătar,] n-am achitat niciodată în viața mea serviciile comunale. Nu-mi ajunge”, recunoaște tanti Liuba. E o sarcină care îi revine soțului. „Eu strâng salariul două luni și îmi i-au o haină de iarnă, îmi cumpăr lucruri personale, pot să îi mai cumpăr ceva nepotului”, explică bucătăreasa modul în care își distribuie remunerarea lunară.
Își șterge fruntea de transpirație, se spală pe mâini și termină de tăiat verzele. Pentru că grișul și ceaiul sunt gata, trece la pregătirea pâinii și a untului pentru dejun.
Între timp o femeie tânără și josuță intră în bucătărie. E Lilea, spălătoarea de vase. Are părul castaniu, umerii lați și spatele un pic cocoșat. Fără să mai stea la sfat, își leapădă haina și-și suflecă mânecile. În cadă deja o așteaptă câteva cratițe murdare lăsate de bucătăreasă.
Mai trec câteva minute și în bucătărie își mai fac apariție două femei. Una e responsabilă de aprovizionarea grădiniței cu produse alimentare, cealaltă – de spălarea cearșafurilor. Ambele se retrag la masa din magazie, lăsând ușa întredeschisă. Tot socotesc ceva acolo.
E 8:10 când, înarmate cu cratițe și ceainice, dădacele încep să se apropie de obloanele ușii de bucătărie care face legătura cu interiorul grădiniței. Grupele de copii mănâncă fiecare în sălile lor amenajate cu mese colorate și planșe cu litere pe pereți.
– Câți copii ai astăzi? o întreabă tanti Liuba pe prima.
– 24, răspunde scurt femeia.
Bucătăreasa îi i-a cratița și, cu un polonic mare, adaugă în ea griș. Apoi toarnă ceaiul, iar într-o farfurie metalică pune mai multe bucăți de pâine. Se apropie și celelalte dădace. Rând pe rând, bucătăreasă umple 11 cratițe cu griș, 11 vase cu ceai, dar și 11 farfurii cu pâine, după care răsuflă ușurată. A terminat-o cu dejunul.
Mai ia trei borcănașe din sticlă în care adaugă câte o porție din fiecare produs preparat. „Acestea sunt probe, în caz că vreun copil se intoxică. Le punem în frigider și le păstrăm trei zile”, explică tanti Liuba.
Într-o cratiță de pe plită adaugă ceapa mărunțită mai devreme și pasta de tomate. Face prăjeala pentru sarmalele leneșe de la prânz. „Eh, dacă ar mai fi de dimineață încă un bucătar, tare bine ar fi. E greu să faci lucrul singur”, suspină aceasta.
Însă când o fetișcană înaltă și zveltă intră grăbită, femeii i se luminează ochii. E ajutorul de bucătar. „Maria, trebuie spălate merele!” Tânăra le pregătește și când dădacele se apropie din nou cu cratițele lor, cântărește și repartizează fructele astfel încât fiecărui copil să-i revină câte 100 de grame.
* * *
Liuba Onofriciuc s-a născut într-o familie cu șase copii – cinci surori și un frate. După ce la șapte ani a rămas fără tată, situația materială s-a complicat mult, așa că mama a dat-o la o școală-internat. Deși instituția se afla la o azvârlitură de băț de casă, actuala bucătăreasă petrecea acolo toată săptămâna și împărțea aceeași odaie cu încă 17 fete. Doar în weekend venea să stea cu familia. Cu toate acestea, Tanti Liuba povestește cu seninătate despre copilăria sa. Ba mai mult, acum, la 60 de ani abia împliniți, încă se mai întâlnește regulat cu „cinci colege de la internat”.Meseria de bucătăreasă a decis s-o îmbrățișeze la 16 ani. „Ne-o îmbiat o colegă, pe mine și pe vecina mea. Noi lucrăm și astăzi bucătărese, dar ea nu a mai ajuns să practice specialitatea”, constată femeia.
Pentru studii a mers la o școală profesională din sect. Buiucani, actualul Liceu Profesional nr. 1. „M-am dus să învăț și pentru că bursa era 45 de ruble, iar un bucătar primea salariul 60 de ruble. Pe vremea aceea aceștia erau bani buni”, își amintește tanti Liuba.
Obișnuia să prepare acasă toate bucatele pe care le învăța la școală. Pentru examenul de absolvire se laudă că a gătit ceva cu totul special pentru acele timpuri – „ouă umplute cu ficăței de pui”. L-a trecut cu brio.
Apoi a mers la practică pe litoralul Mării Negre, în Koblevo, Ucraina. Împreună cu mai multe colege găteau într-o pensiune turistică. Stagiul profesional s-a lăsat cu amintiri haioase. „Încurcam cratițele. În timp ce o colegă pregătea borș, cealaltă adăuga zahăr”, povestește bucătăreasa zâmbind.
După această primă experiență, Liuba Onofriciuc a lucrat la o uzină din Chișinău, apoi la o cafenea din cartierul Telecentru, numită „Sputnik”. La Păpădia a ajuns în 1983, când a trebuit să-și dea fetele la grădiniță. „Nu aveam cu cine le lăsa acasă, iar șefa a spus că-mi primește fetele doar dacă vin să lucrez ajutor de bucătar. Am acceptat și tot aici am rămas până astăzi”.
Când se apucă de pregătit supa de mazăre pentru prânz, tanti Liuba observă că n-a curățit cartofii. Cele două femei din magazie îi sar în ajutor.
– Ajutăm de bună voie, că nu are cine. Nimeni nu vrea să vină pentru un așa salariu mic. Nu ai nicio motivație. Problema nu este în lucru mult, ci în faptul că nu este apreciat, se dă cu părerea magazionera Tania.
– E foarte greu să vii așa devreme, să ridici aceste cratițe. Și mâinile te dor, și spatele te doare, o completează Jana, colega de la spălătorie.
Făcându-se pe scurt timp cu doi ajutori, tanti Liuba pune la fiert orezul pentru sarmalele leneșe de la prânz. Abia apucă să muște dintr-un măr că îl lasă pe un pervaz și se grăbește să aducă din magazie borcanele cu mazăre.
Carnea de vită pusă la cuptor dă semne olfactive că e gata. Bucătăreasa scoate cele două tigăi, pune carnea într-o cratiță, după care adaugă prăjeala, varza și orezul. Un miros îmbietor inundă încăperea, după care se furișează pe coridoarele grădiniței. „Mmm, ce avem astăzi la prânz?!”, întreabă o dădacă nerăbdătoare, strecurându-și capul prin obloanele ușii.
Ceasul bate ora prânzului și istoria de la dejun se repetă. Ajutată deja de Maria, tanti Liuba umple 11 cratițe cu supă, 11 cratițe cu sarmale leneșe, 11 ceainice cu compot, 11 farfurii cu gogoșari și 11 farfurii cu pâine. „Eh, la castroanele acestea mari trebuie niște femei înalte și zdravene. Drept că de zdravănă-s zdravănă…”, glumește bucătăreasa și mai mușcă o gură din mărul deja maroniu.
Rând pe rând, dădacele duc prânzul în grupe, unde, ajutate de educatoare, aranjează farfuriile pentru pici. Într-una dintre săli, femeile distribuie mâncarea în grabă, sub privirile nerăbdătoare ale copiilor. Abia au venit de afară și tot bat din picioare pe lângă mese. Educatoarea îi atenționează să stea liniștiți.
După ce bucatele sunt aranjate, aceștia se aliniază în două rânduri paralele și, cu mâinile împreunate sub barbă, spun în glas domol o rugăciune. Apoi, „în liniștea cea mai mare, vă așezați la masă”, le șoptește educatoarea, arcuindu-și corpul. Preț de câteva minute se aude doar zăngănitul tacâmurilor.
* * *
În bucătărie tanti Liuba deja frământă de cu zor. Face aluat pentru chiflele cu magiun de la gustare. Spune că are o slăbiciune pentru gătitul pastelor făinoase, în special pentru plăcinte. „În tinerețe făceam și prăjituri, dar acum nu mai am timp și produsele sunt scumpe. Mai bine cumpăr ceva doar pentru nepoțel și gata”, spune Liuba Onofriciuc, înfigându-și pumnii cu putere în aluat. Mai adaugă puțină făină, îl mai învârtește, îl mai boțește. Când totul devine o masă omogenă, acoperă vasul de metal cu câteva prosoape și lasă aluatul să dospească.Apoi își pune într-o farfurie un pic de sarmale leneșe și se alătură colegelor sale care deja i-au masa. Mănâncă în fugă, după care verifică aluatul. Mai are de așteptat puțin, așa că scoate din magazie borcanele cu magiun. Povestește că, inițial, cele două fiice i-au călcat pe urme. Ambele au învățat de bucătar-cofetar și au lucrat prin restaurante, dar acum niciuna nu mai activează în domeniu. Cea mai mică a renunțat în schimbul unui post de oficiu, iar cea mai mare în genere a emigrat din țară.
Între timp a venit și Ecaterina Bârcă, cea de-a doua bucătăreasă a Păpădiei. E o femeie cu corp uscățiv, față palidă și părul negru prins în coadă. Se alătură Liubei Onofriciuc care a început să împletească prăjiturile.
„Salariul este bătaie de joc… Lucrez mai mult din cauza că copilul este încă mic și frecventează tot această grădiniță. Nu vreau să exagerez, dar cred că ar trebuie să primim măcar 4 mii de lei”, spune Ecaterina în timp ce aranjează chiflele crude într-o tavă.
Chit că și volumul de muncă o face să se gândească tot mai mult la un job într-un restaurant. „Pentru 300 de copii nu poți lucra singur. Meniurile sunt încărcate, responsabilitatea este mare și totul trebuie făcut cu atenție”, explică femeia, care lucrează la grădiniță de doar șapte luni.
Când chiflele sunt băgate la cuptor, Tanti Liuba își bunghește ochii într-un telefon mobil cu ecran mare. E timpul să cedeze tura colegei de serviciu. În mod mecanic lasă șorțul, halatul și boneta și îmbracă mantoul verde. Renunță la ciupicii bordo în schimbul botinelor negre, salută și iese. Trece pe lângă terenul de joc și închide în urma sa poarta Păpădiei.
Foto – Mihail Calarașan