Polina CupceaIvan leagă hățurile de un par din ograda casei. Privește la iapă pe sub sprâncenele stufoase și încărunțite. E obosită, după drumul de o oră pe care l-a făcut până în satul vecin, unde bărbatul și-a făcut niște injecții, și așteaptă să fie deshămată. Cu mâinile cât niște butuci, Ivan se apropie de animalul asudat și îi mângâie spatele. Trebuie să-i fete de la o zi la alta.
„Hai, mai rabdă, că amuș am să-ți scot hamurile și am să te hrănesc.”
O lasă cu urechile ciulite și se îndreaptă spre casa cocoțată chiar în vârful dealului pe care e răsfirat satul. E obosit și el și-l mai doare și capul. Încovoiat, cu fața jupuită de soare de la muncile pe câmp, se lasă într-un cot pe treptele din piatră gri de la intrarea în căsuța văruită și cu ferestrele din lemn jerpelite.
În fața lui, până sub geana unei păduri, se întinde satul unde a copilărit – un cătun prăjit de sărăcie cu vreo sută de suflete în el. „Toți din satul lui Ivan lucrează cu ziua prin localitățile vecine. Nimeni nu este angajat, undeva, oficial”, ne spune asistenta socială.
Bărbatul are 50 de ani, dar pare de 60. L-au îmbătrânit grijile, sărăcia, alcoolul și viața pe câmp. Își întinde piciorul drept, pe care-l târșâie din urma sa când merge, de parcă e șchiop.
De fapt, nu-l doare. L-au încătușat oamenii legii cu o brățară electronică de aproape trei luni. Ivan îi zice „braslet”. Echipamentul e rezistent la apă, dar bărbatul preferă să nu-l testeze. „Nici nu spăl piciorul, că o zis că, dacă stric ceva, achit vreo șapte mii de lei”, se confesează el, ridicând cracul pantalonului.
Era început de februarie când s-a certat cu concubina sa, Iulica. I-a ars o palmă peste obrajii scofâlciți, lăsându-i o zgârietură adâncă, cât o brazdă. Femeia nu a răbdat umilința și durerea și a chemat poliția, mai ales că nu era la prima lovitură primită. Cazul a ajuns pe masa judecătorului, iar Iulica a primit protecție pentru 90 de zile și un dispozitiv mic, cât o cutie de chibrituri, care-l ține la distanță, prin unde, pe fostul concubin.
„Proasta!”, scrâșnește Ivan. Își scoate o țigară din buzunarul scurtei, o aruncă între dinții găunoși și molfăie cu plăcere. Ochii tulburi și croșetați prin colțuri cu riduri se opresc instantaneu peste o casă și scormonesc ograda intensiv. E gospodăria Iulicăi, în care nu se observă nicio mișcare. Doar găinile mai cotcodăcesc aiurit. Femeia e în casă. Se odihnește după ce, în ajun, a lucrat cu ziua la pus în pământ. Abia de-și mai simte mâinile.
Mai mult decât să o privească de la 150 de metri, Ivan nu are voie. Când a fost întocmită ordonanța de protecție, judecătorul le-a explicat că le este interzis să se sune, să-și vorbească, sau să se apropie unu de altul. În caz contrar, Ivan se alege cu dosar penal. Și cum se micșorează distanța dintre ei, cum Iulica primește un apel telefonic: ‘Atenție, pericol! Agresorul se apropie’, iar brățara de pe piciorul lui Ivan începe să țiuie. „Trebuie să mă feresc, să mă dau într-o parte”, explică bărbatul.
Au fost momente când l-au telefonat de câteva ori de la Inspectoratul Național de Probațiune (INP), instituție care monitorizează online, în timp real, agresorii familiali, ca să-l întrebe ce se întâmplă, deoarece distanța dintre cei doi se micșora simțitor de mult, iar în astfel de situații inspectorii iau legătura atât cu victima, cât și cu agresorul.
Era la un vecin, iar femeia trecea pe lângă casa acestuia. Ivan mai nu a scăpat paharul din mână, când brățara a început să urle. „Unde, blea, să mă feresc și să mă duc? De la Costea o țiuit până la Tanea în deal. Apoi am uitat acasă monitorul care dă signal la braslet și m-am pornit pe deal. Iar m-au sunat. M-am întors înapoi să-l iau. Altădată, am trecut cu căruța pe lângă casa ei. Știam că e plecată, dar ea a uitat chestia ceea acasă și brasletul zghera. Le-am spus că merg pe drum și m-am întâlnit din greșeală cu fosta”, povestește nervos bărbatul. „Ap’ schimbă cărarea, dle Ivan”, i-au sugerat oamenii legii.
Așa că, de trei luni, bărbatul a schimbat drumul pe care, de regulă, vine acasă din satul vecin, acolo unde muncește temporar și de unde cumpără pâine și bomboane fetiței sale. Înainte își dădea drumul cu căruță chiar prin mijlocul satului, pe lângă casa Iulicăi, și ieșea direct la șosea. Acum, înconjoară jumătate de localitate, tocmai prin margine, pentru a evita țiuitul brățării.
14 inspectori din cadrul INP monitorizează agresorii 24 din 24 de ore. Inspectorii sunt în ture de zi și de noapte și sunt repartizați câte trei pe tură. „Numărul persoanelor monitorizate este în creștere constantă. Inspectorii reușesc, dar suntem, totuși, la limita puterilor”, recunoaște Cristina Șcerbacova, inspectoare principală din cadrul INP.
„Proasta!” scrâșnește bărbatul din nou. „Și măcar s-o fi bătut cum scrie cartea, dar așa… I-am frecat și eu o palmă, m-au pus la stanok (par – n.r.) și acum stau potcovit ca o jită. Am să mă învăț minte, dar e și vina ei că se jăluie și umblă cu limba pe spinare”, se tânguie bărbatul.
Nu e de acord cu pedeapsa primită, mai ales de rușinea pe care o poartă când brățara începe să țiuie. „Oamenii înainte își tăiau gâtul și nu chemau poliția, dar, în ziua de azi, pentru că te bagi în p**da mătii și că te scarmeni unul pe altul, trebuie să pățești așa ceva. Las’ că și ea e bună. M-a zgâriat ca o maimuță, dar am primit-o numai eu.”
După ce a supt din țigară până la chiștoc, se ridică și se reazemă de stâlpul de sub cozorocul casei. Privește bosumflat la grădina pe jumătate pârlogită și plină cu urzică moartă, a căror flori mov au împânzit ogorul.
„Iaca, bucata asta de pământ e aproape de casa Iulicăi și, cum dau sa mă bag în ea să o prășesc, cum țiuie brasletul. Dacă mă duc la fântână sau un pic mai la vale – țiuie. Futui mama lui de braslet. I-am rugat să pună la 200 de metri, dar ei mi-au pus-o la 150… Ladna (în fine – din rusă), am să rog pe cineva să mă ajute”, explică Ivan. Oftează și se duce să deshame iapa.
.
***
Casa Iulicăi e cu fața spre pădure și cu spatele spre cea a lui Ivan. Nu a ezitat nicio clipă când a sunat poliția, în februarie. Cu o săptămână înainte de incident, Ivan mai nu o sugrumase în casă. Ea, mică și slabă, a încercat să se apere cum a putut, zvârcolindu-se sub trupul vânjos al bărbatului, care îi acoperise fața cu o pătură. „Cum să te lupți cu așa o animală?”, întreabă retoric femeia. Stă lungită pe scările din fața casei sale, cu ochii cârpiți de somn.
Atunci s-a zbătut cât s-a zbătut, simțind cum se stinge, când o forță necunoscută, recunoaște ea, a îmbărbătat-o și, cu ultimele puteri, l-a împins cu un picior în piept, aruncându-l pe patul de vizavi. A țâșnit din casă și s-a ascuns în ocolul găinilor. A așteptat acolo, dârdâind de frig, pândindu-l printre șipci, cu inima bubuind în piept și cu genunchii moi, până bărbatul s-a potolit și a ușchit-o în deal. Apoi a ieșit din coteț, albă ca varul și cu lacrimi pe obraji, și s-a pornit la stație, să o ia pe Ionela, fetița ei și a lui Ivan. Copila venise cu microbuzul școlăresc de la grădinița din satul vecin.
Cearta s-a iscat de la fiica cea mai mare a Iulicăi, care e din prima căsătorie a femeii. Ivan nu o înghite, fiindcă deseori intervenea între ei, când se certau, reproșându-i că mama sa nu are nevoie de un bărbat violent și „spurcat la gură”.
Ajunsă în stație, Ionela i-a remarcat chipul ros de lacrimi. A întrebat-o dacă se simte bine. „Ce puteam să-i spun? Că m-a bătut taică-su? Ea nu înțelege așa ceva. I-am spus că totul e bine, că sunt de pe somn și că m-am frecat cu palmele la față, ca să mă trezesc”, relatează femeia.
A doua zi, a sunat sectorista. I-a povestit ce i s-a întâmplat. A trimis-o la raion, „să scot paboiurile” (să certifice leziunile corporale la medic – n.r.). Însă microbuzul din satul vecin ajunge în oraș pe la 13.00. La această oră, medicul legist e plecat, pentru că are program până la 11.00, i-a explicat omul de la pază.
„Nu am mai revenit a doua zi. Să mai cheltui încă o dată 60 de lei pe drum? Aceștia sunt bani pentru mine. El s-a ales, în schimb, cu o amendă”, explică femeia.
Peste o săptămână, Ivan a revenit la ea: băut și turbat de mânie că a trebuit să scoată ultimii bani pe amendă – 300 de lei. A intrat în curtea casei și a dat cu ochii de fata cea mare, care făcea ordine într-un sarai.
– Să te cari n*hui de aici! Eu am roghit în gospodăria asta și eu sunt aici stăpân! i-ar fi spus bărbatul.
– Să te duci tu n*hui la casa ta și acolo să fii stăpân, s-ar fi apărat fata.
În doi pași, Iulica a ajuns din ocolul iepurilor, unde făcea curățenie, lângă cei doi. Ivan s-a repezit la ea și a apucat-o iarăși de gât, lovind-o cu palmele peste față. Fata a fugit și a luat o sapă. I-a răcnit că, dacă nu-i dă drumul maică-sii, îi dă în cap și, să bage de seamă, că a chemat poliția. La auzul acestor vorbe, bărbatul a eliberat-o pe femeie și s-a strecurat afară din ogradă. „Ah, tu, cațao! O înveți pe maică-ta ce să facă? Las’ că vă arăt eu vouă!” le-a avertizat el ca rămas bun.
„Polițista a zis să vin și să scriu cerere, ca să-l cheme la judecată. Noi cu amenzile nu-l astupăm și oprim”, i-a explicat omul legii. Așa că, de pe 9 februarie, Iulica nu se mai teme. Când Ivan încalcă distanța, telefonul sună și un robot o anunță, în limba română, rusă și engleză, că agresorul e prin preajmă și să fie cu băgare de seamă. „Mă uit să văd dacă nu e pe lângă mine. Din întâmplare, odată, am trecut pe lângă un vecin și el era acolo. M-o sunat telefonul să mă anunțe că e aproape”, își amintește femeia.
.
***
Brățara electronică a început să fie folosită în Moldova de la începutul anului 2021, ca măsură de responsabilizare a agresorilor familiali. Asta după ce autorităților au constatat faptul că o bună parte dintre aceștia nu respectă ordonanțele de protecție emise de judecători și au cerut „stabilirea obligativității monitorizării electronice a agresorilor”.
„Ca orice fenomen negativ de ordin social, violenţa faţă de membrii familiei implică atât costuri social-economice (de exemplu: creşterea numărului concediilor medicale, scăderea productivităţii muncii, creşterea mortalităţii, mărirea cheltuielilor pentru pedepsirea/asistenţa și consilierea agresorilor şi reabilitarea victimelor, întreţinerea copiilor rămași fără îngrijire părintească), cât şi costuri morale (afectarea relaţiilor dintre soți, destrămarea familiilor, dezorganizarea relaţiilor părinţi-copii, creşterea criminalităţii în societate)”, notează autorii proiectului care a introdus în legislația Moldovei monitorizarea prin intermediul brățării electronice.
Datele statistice ale INP arată că, în 2022, au fost monitorizați 739 de agresori familiali, dintre care 146 au încălcat distanța. Pe când în anul 2021, din cei 502 agresori familiali – 94 nu au respectat legea. Un simplu calcul arată că, în doi ani de la introducere brățării, doar în circa 20% din cazurile monitorizate a fost încălcată distanța dintre agresor și victimă.
„La moment, sunt în jur de 400 de brățări electronice. Însă, din cauza creșterii numărului de ordonanțe de protecție, sunt planificate achiziționarea și suplinirea numărului de echipamente”, explică Cristina Șcerbacova, inspectoare din cadrul INP.
Inspectoarea Cristina Șcerbacova consideră că numărul mic al procentajului recidivei se datorează anume sistemului de monitorizare electronică. „Este mult mai ușor pentru a interveni și a monitoriza obligațiile și interdicțiile agresorilor familiali și de a proteja victimele online”, punctează ea.
O recunosc și polițiștii. Munca lor s-a ușurat enorm, subliniază Eduard Babcineţchii, șef interimar al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). „Dacă, până în 2021, polițiștii practic mergeau de mânuță cu agresorii familiali, atunci când era aplicată victimei ordonanță de protecție, astăzi acest stres a fost luat de pe umerii lor. Totodată, până la introducerea acestui sistem, în multe cazuri nici nu știam că se încalcă ordonanța de protecție, căci victima nu sesiza [oamenii legii], deoarece, peste 2-3 zile, își schimbau viziunea și doreau să se împace cu agresorii. Monitorizarea electronică nu mai permite asta”.
Pe Ivan, brățara l-a responsabilizat, menționează sectorista. În cele trei luni de monitorizare, niciodată nu a fost solicitată să intervină pe acest caz. „Nu este o persoană conflictuală, dar, atunci când servește băutură, devine agresiv verbal. Cu vorbele nu-l puteai opri”, îl descrie omul legii.
Pe 9 februarie 2023, când a fost emisă ordonanța de protecție, atât Ivan, cât și Iulica, au fost obligați să poarte dispozitivele de monitorizare. El – o brățară electronică cuplată la picior și un tracker care permit inspectorilor să-i monitorizeze în timp real toate mișcările. Ea – un monobloc ce seamănă cu un telefon micuț, care s-o atenționeze în cazul în care agresorul se apropie.
„La judecată, când este pronunțată ordonanța de protecție, este stabilită și distanța dintre victimă și agresor”, explică inspectoarea Cristina Șcerbacova. „De regulă, e în jur de 200 de metri. Cum această distanță se micșorează, cum, imediat, datele parvin către INP spre analizare. Agresorului i se declanșează alarma la brățară. Pentru el este un semn că victima e prin apropiere și ar trebui să schimbe traseul. Victima primește un SMS sau apel telefonic în care este atenționată că agresorul se apropie și să fie atentă.”
Însă în cazul lui Ivan, dispozitivele au fost setate la o distanță mai mică chiar de 100 de metri, deoarece trăiesc peste o casă, susține sectorista, ceea ce cam dau bătăi de cap oamenilor legii. „Acolo satul e mic, în lungime dacă are 100 de metri. Și, una-două, se declanșează brățara, fără ca Ivan să încalce, de facto, ordonanța de protecție”.
Mai mult, sectorista încă mai păstrează o doză de rezervă față de cum monitorizarea electronică a agresorilor familiali a schimbat starea de lucruri. „Depinde mult de om, de mentalitate, de anturaj. Sunt persoane care au avut și de trei-patru ori brățară și tot nu s-au potolit. Sunt persoane care au avut o singură dată și mai mult nu au pus un deget pe victimă. Dar am și persoane de pe sectorul nostru care fac pușcărie pentru că încalcă repetat ordonanțele de protecție sau agresează în continuare victima”, punctează sectorista.
Pe lângă purtarea brățării electronice, ordonanțele de protecție le mai impun agresorilor și anumite restricții, cum ar fi: să stea departe de locuința victimei, să nu aibă contact vizual cu ea; să n-o contacteze, inclusiv telefonic, să nu se apropie de locul ei de muncă sau alte locuri pe care le frecventează. Anume la astfel de măsuri și continuă să apeleze agresorii familiali, susțin oamenii legii. Fie trimit mesaje sau o telefonează, ca să o amenințe și să o agreseze verbal, fie o vizitează la domiciliu.
Din această cauză, statistica generală oferită de INSP arată că practic jumătate din totalul ordonanțelor de protecție continuă să fie încălcate. În 2021 și 2022, spre exemplu, au fost încălcate 719 din cele 1 522 de ordonanțe emise.
Ideea e că „INP monitorizează electronic pe display încălcarea doar de distanță, doar acest segment”, atenționează Eduard Babcineţchii, șeful INSP. „Poliția, însă, monitorizează mai multe încălcări ale ordonanței de protecție, cum ar fi interdicția de a contacta telefonic victima, ceea ce INP nu poate să cunoască. De aceea cifrele de la INP cu cele de la poliție nu pot fi identice. De exemplu, agresorul are interdicția să vină la domiciliul victimei. Ea nu este acasă, e la serviciu. El vine la domiciliu. Deși e încălcare [a ordonanței de protecție], INP nu poate vedea acest lucru, deoarece distanța între ei nu s-a micșorat. Ulterior, victima află că el a fost la domiciliu și depune plângere la poliție”, explică Babcineţchii.
Însuși Ivan mărturisește, fără să dea prea multe detalii, că a încercat să o sune pe Iulica, chiar dacă instanța i-a interzis expres acest lucru, sub riscul de a se alege cu dosar penal și de a ajunge la închisoare. Dar, fără succes, pentru că femeia i-a blocat numărul în telefon. „M-o pus în ciornîi spisok (lista neagră – din rusă)”, se tânguie bărbatul.
.
***
Cu 10 ani în urmă, Ivan a ajutat-o pe Iulica la despicat lemnele proaspăt aduse din pădure. Femeia mai cerea ajutor de la consăteni, doar că cel mai receptiv s-a dovedit a fi vecinul de la deal, Ivan. El avea 40, ea – 34. El era proaspăt ieșit dintr-o relație toxică, ea era divorțată de soțul violent și cu o fată la întreținere.
Iulicăi i s-a făcut milă de poveștile lui Ivan, precum că suferise enorm de pe urma primei femei. Tot ce cunoștea despre bărbatul cu care împărțeau același drum de-o viață era că își alintase fosta soție cu bani, „de nu-i încăpeau în portmoneu, când dădea să-și cumpere ceva de la magazin”, și o îndestula cu bunătăți, încât, atunci când deschidea frigiderul, „chicau tacâmurile de carne”.
„El era bun om, lucra, se stăruia. Pe-atunci era om ca lumea. Nu prea tare mi-o plăcut de el, dar așa se mai ținea de mine… ‘Eu vreau să mă însor cu tine. Tu ești din sat, te știu și o să-mi faci și copii’ îmi spunea”, povestește femeia.
Și lui Ivan i-a stat atunci jale de ea, amintindu-și cum unii bărbați o cam luau peste picior și o îndemnau să caute ajutor la fostul soț, Gicu, cel care o zvânta în bătăi: a opărit-o, i-a strâns mâinile cu ușa, a bătut-o până la leșin. „Demult l-aș fi lăsat, dar nănașii au insistat și au zis că-i fac de rușine, dacă mă despart. Dar nu am mai putut răbda, chiar dacă o aveam împreună pe fata asta mai mare”, mărturisește Iulica.
Așa că, după două zile de tors povești și împărțit emoții la despicat și aranjat lemne, Iulica hotărăște să-i dea o șansă lui Ivan. Bărbatul a mai ajutat-o la săpat la vie, apoi prin ogradă a mai făcut una-alta și, l-a scurt timp, se mută din deal în vale, la casa Iulicăi. „Ne-am întorlocat. Mai ales că voia și copii. Ei, cât e să faci un copil? L-om crește noi”, râde cu subînțeles femeia.
Primii ani ai relației au fost rodnici pentru cei doi. În 2016 se naște Ionela, fata cea mică, iar Ivan avea grijă de familie. Nu bea, aducea bani și nu-i permitea Iulică să lucreze pe deal. Deși femeia recunoaște că nu-l putea lăsa doar pe el la prășit și „puneam kaleaska (căruciorul – din rusă) în căruță și mă duceam la câmp. [Ionela] Avea patru luni când am ieșit la lucru, că avem multe hectare. Și tot o mutam lângă noi, ca să nu vină vreo șopârlă sau vreun șarpe. Am crescut-o pe deal”, relatează Iulica.
Pe la doi ani ai Ionelei, ușor-ușor se năruie tot ce construise cei doi împreună: relația, armonia și bunăstarea. Ea dă vina pe el, că s-a apucat de băutură, deși nu avea acest dar. El recunoaște asta, însă își argumentează paharele în plus cu moartea fratelui său, care l-a copleșit și i-a devorat sufletul. „S-a așezat pe o ciotcă la mama în fața casei și, vorbind cu mine, s-a răsturnat cu pedalele în sus”, redă Ivan.
Din cauza băuturii, s-au întețit certurile. Ivan nu mai lucra și, din puținul care-l câștiga cu ziua pe deal, îi cheltuia pe alcool. „Parcă nu era acel om care a fost deodată. Era și gelos pe deasupra. Mă rivnuia (geloza – din rusă) din nimic. Și ne certam mai mult de la neajunsurile din casă. Când făcea un ban și ceream ca să cumpărăm de-ale gurii, îmi zicea: ‘Ce ai tu cu banii mei? Fă-ții pe ai tăi.’ Rareori când dădea ceva. Maxim 300 de lei și aceia la anumite ocazii”, se văicărește Iulica.
Plus că și fata cea mai mare a Iulicăi intervenea între ei, când se certau, gest care-l turba pe Ivan. Așa că au hotărât să renunțe la traiul în comun. „I-am spus că eu de ăștia am mai avut. Așa bărbat mie nu-mi trebuie”, subliniază femeia.
Chiar dacă s-au despărțit geografic, Ivan recunoaște că nu a pus punct relației cu Iulica, căci e topit după fetița sa. „Titirezul! Să o vezi cum fuge din vale. Parcă e o bomboană. Eu mă ocup cu dânsa, o învăț să socotească: ‘- Cât e unu plus unu? – Doi. – Dar doi plus doi? – Patru. – Dar patru plus patru?’. Și ea se uită lung la mine și eu îi arăt două cercuri. ‘- Opt!’ Seara vine să mă vadă după grădiniță. E frumușică foc”, povestește Ivan cu gura până la urechi.
Au lăsat loc de vorbă și vizite scurte, dar, în rest, fiecare pe la casa lui. Totuși certurile se perindau și ele între cei doi. Episodic și cu intervenția poliției, pedepsindu-l ba cu amendă, ba cu ore nerumenerate în folosul comunității. Până anul trecut, când Ivan i-a poruncit să-i spele hainele. Iulica s-a aprins. Îi ajunsese cuțitul la os. L-a rugat să dea bani măcar de detergent.
Însă el i-a reproșat „că nu-i are, că el nu se poate duce peste hotare și să facă mai multă kapikă (bani), cum fac alții, și cei 200 de lei pe care-i câștigă rareori – căci oamenii se folosesc deja de motobloc, și nu de iapa lui – îi trebuie și lui. El din ce să trăiască? Bomboane fetei de pe ce bani să cumpere?”
„Eu muncesc și tu vii numai și cauți culcat și să-ți spăl hainele? Tu pentru ce ai făcut copilul acesta și ai vrut familie? Cum te stăruiai pentru femeia cealaltă? Pe mine nu m-ai îndestulat cum ai îndestulat-o pe ceea. De ce te comporți cu mine altfel, mai ales cu mine ai un copil”, i-a reproșat și femeia.
Bărbatul nu i-a răspuns. A ridicat pumnii și a năvălit asupra ei. Fata cea mai mare era venită de la studii. Învăța la o școală profesională. S-a repezit să-i despartă, dar a încasat și ea un pumn. Imediat a sunat la poliție. Totul s-a rezolvat cu o amendă și cu luni bune de tăcere. „După ce o plătit amenda, s-o oprit o habă de vreme de băut. Se căise. Dar ce folos…”, șoptește Iulica, despărțind două găini bătăușe.
Liniștea a durat până în februarie, când Ivan mai nu a sugrumat-o în casă, iar peste o săptămână i-a ars o palmă, lăsându-i o zgârietură adâncă pe obraz, incidente după care bărbatul a și ajuns „potcovit ca o jită”, după cum își descrie el situația.
De atunci, nu și-au mai vorbit deloc.
.***
„Mi-a spus să nu mă mai duc la dânsa”, zice Ivan cu ochii spre casa femeii, pufăiand dintr-o nouă țigară. „Dar chiar nu o să mă duc!”, repetă el apăsat și botos. Deși recunoaște fără să vrea că ține enorm de mult la Iulica și la Ionela. „Iaca, am vrut să-i cumpăr un sac de făină, un câcat o să vadă, dacă m-o dat la poliție. Cum să i-l duc, dacă am braslet? Am s-o iert. Greu, dar am s-o iert”, se confesează bărbatul, lăudându-se că a lăsat definitiv băutura.
Doar că brățara electronică nu reprezintă întotdeauna un impediment pentru unele cupluri. „Legea nu obligă ca și victima să poartă asupra ei dispozitivul”, atenționează Cristina Șcerbacova, inspectoare în cadrul INP.
Această portiță duce la situații nu tocmai rare, în special la sat, când unele femei nu se descurcă cu lucrul pe câmp și se împacă de nevoie cu agresorul, constată sectorista. „Am avut cazuri când victima sună la poliție și spune că soțul e agresiv. Când am ajuns la fața locului, am depistat că dânsul avea brățară electronică, iar soția a dus dispozitivul la o cumătră în sat, ca bărbatul să poată veni acasă”, își amintește ea.
Nu e și cazul Iulicăi. Femeia recunoaște că au fost cazuri când a uitat monoblocul acasă și habar nu avea dacă Ivan e prin preajmă sau nu. „Oricum, nu mă mai tem. Sun la poliție, dacă ceva”, susține femeia. Și continuă să stea tare pe poziții – nici gând să se împace după ce Ivan scapă de brățară și că o doare drept în cot de iertarea lui. „El ar vrea să ne împăcăm, dar el mie nu-mi trebuie. Ai călcat pe bec și atât. Sunt în stare să-mi cresc fata. Pe cealaltă o cresc de la 10 ani singură. Astăzi are 18. O s-o pot ridica și pe asta.”
Totuși într-o țară în care încă mai predomină stereotipurile și percepțiile față de acest fenomen, Iulica e mai degrabă excepție, decât regulă. „Bărbații, dar și femeile, încă nu conștientizează palma sau amenințările ca violență. Pentru dânșii asta e normal. Eu le spun că nu trebuie să lovești și să comiți acte de violență, nici psihologice, dar ei consideră asta ca pe o normalitate”, remarcă sectorista.
Vorbele polițistei sunt confirmate și de studiul „Violența față de femei în familie în Republica Moldova”, care arată că o bună parte a actelor de violență fizică au fost săvârșite în mod repetat „datorită stereotipurilor de gen şi atribuirii fiecărui gen a anumitor caracteristici. Violența fizică nu doar este răspândită pe larg, dar în unele cazuri este acceptată şi justificată din punct de vedere socio-cultural”.
Numai anul trecut, în registrele poliției au fost însemnate peste 15 500 de adresări din cauza violenței în familie. Cu 2 500 mai mult decât în anul 2021.
Altfel spus, în fiecare zi din 2022 polițiștii au recepționat 42 de apeluri de la victimele violenței domestice, câte unul la fiecare jumătate de oră.
Deși brățările electronice sunt valoroase, acestea fiind o felie dintr-un pachet de măsuri care vin să protejeze victimele violenței domestice, autoritățile mai au de lucru la acest capitol.
Într-un răspuns pentru Oameni și Kilometri, Lilia Pascal, șefa Direcției politici de asigurare a egalităţii de gen din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, argumentează că Moldova a înregistrat progrese în prevenirea și combaterea violenței domestice, dar constată și existența unor probleme, printre care:
- Gradul înalt de toleranță a violenței, atât în rândul populației, cât și în rândul specialiștilor cu atribuții în prevenirea și combaterea acestui fenomen;
- Accesul limitat al femeilor la justiție penală;
- Agresorii se bucură de impunitate sau pedepse care nu sunt de natură să schimbe comportamentul acestora;
- Finanțarea serviciilor specializate pentru asistența și protecția femeilor victime ale violenței față de femei și violenței în familie este insuficientă;
- Insuficiența programelor și serviciilor pentru agresori.
Toate acestea ar urma, dacă nu să dispară, atunci să fie diminuate esențial până în 2027. Cel puțin asta își propun autoritățile în Programul național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027. Documentul se bazează pe patru obiective de bază (prevenirea, protecția, urmărirea în justiție și politici integrate) și ar urma să fie aprobat în ședința de azi a Guvernului.
Noul program antiviolență succedează de fapt o strategie cu denumire similară care a cuprins anii 2018-2023 și care a avut la bază exact aceleași patru obiective. Iar o evaluare din 2022 a strategiei a constatat că niciunul din cele patru obiective nu a fost realizat nici măcar în proporție de 50%. Mai exact, în medie e vorba de mai puțin de 30%.