Liliana Botnariuc20 de pompieri aleargă împrăștiat în jurul blocului cu nouă etaje. O parte dă buzna în scara întâi și bate insistent în uși. Cealaltă fuge la un bloc vecin, alungând locatarii pe-un ton îngrijorat. Vecinii își lasă gospodăriile și ies îngroziți din curți. Trecătorii se opresc nedumeriți. Zeci de pași grăbiți se apropie dinspre autogară, piață, școală, magazinele din preajmă. O gloată de oameni stau împietriți cu capul în sus.
E nouă și douăzeci de minute, seara. Ferestrele de la etajul nouă încep să plesnească. Cioburi de sticlă țâșnesc în toate părțile. Bucata de bloc dinspre exteriorul curții se desprinde asemenea unei ramuri groase rupte dintr-o tulpină. Bucăți de zid se prăbușesc în gol. Eugenia și Olga, două vecine, fug din blocul din vale, când o duduitură astupă țipetele oamenilor. Întorc capul. Pulberea saltă ca un nor și rămâne în aer. În următoarea secundă o crăpătură lungă și lată despică clădirea. Partea din deal se desface în bucăți cu o bubuitură înfundată. Zidurile a jumătate de bloc s-au făcut una cu pământul.
Unii încep să țipe, să se apuce de cap și să plângă că n-au reușit să-și salveze lucrurile. Alții rămân muți de uimire. În fața lor, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, s-a prăbușit jumătate de bloc de la sine. Un bloc ce înseamna casă pentru 107 oameni, dintre care 25 sunt copii.
Am fost la Otaci și am vorbit cu zeci de oameni, cetățeni și autorități, ca să reconstituim prăbușirea și cauzele ei.
.
* * *
Miercuri, 19 iunie. Cu 13 ore și 50 de minute înainte să se întâmple.
Ana, o brunetă de 35 de ani, nu-și găsește locul de dimineață. Au trecut cinci zile de când primarul a aflat despre crăpăturile din bloc și trei zile de la prima inspecție. Dar nu s-a întâmplat nimic.
Ea și soțul ei au dat jos tencuiala veche din salon cu vreo săptămână în urmă. „Dincolo de tencuiala veche din ciment era practic nisip. Soțul a dat cu soluție specială ca să nu curgă, și pe deasupra cu șpakliovkă (din rusă: „glet”)”. Când au apărut vineri, 14 iunie, primele crăpături, s-au gândit c-o fi gletul de proastă calitate. În două zile zgârieturile alea șerpuite de pe pe pereți au format o umflătură gata să plesnească chiar lângă geamul nou de 250 de dolari. S-au și lărgit exact cât să încapă chibriturile băgate de soțul ei pentru probă. Duminică, chibriturile au căzut.
Fisurile din apartamentul lor le-a văzut și Maria Litvinschi, vecină de etaj, asistentă socială la primărie și cumătră, când a venit în vizită. În apartamentul ei, din partea opusă a scării, era o singură spărtură apărută încă din iarnă. Maria a observat în schimb fisurile care începuseră să apară pe tavanul de deasupra scărilor din clădire.
Ana merge la primărie. Întreabă cât mai durează până se rezolvă ceva cu blocul. Vorbele lui Vasile Traghira, primar de 20 de ani în Otaci, despre experții care sunt așteptați, o lasă cuprinsă de panică. „Eu pe drumuri fără nimic nu vreau să rămân”, îi zice ea primarului, un bărbat înalt și încăpățânat. Trage aer adânc în piept și cere zi liberă de la munca sa de inspector fiscal. Ajunsă în apartament, se gândește deja cum să-și demonteze mobila ca s-o mute.
Apartament 43, etajul 2
Cu cinci zile în urmă, în dimineața de vineri, 14 iunie, Eugenia, o femeie josuță, de 64 de ani, a fost prima care l-a anunțat pe primar despre problemele din bloc. Ea observase primele crăpături pe peretele dinspre balcon duminică, 9 iunie. Când a dat cu ochii de fisurile înguste cât ața și-a zis c-o fi de la reparațiile vecinilor de la alte etaje. Erau în toi de câteva săptămâni. Apoi, când lucra până noaptea târziu la calculator, a auzit cum se macină pereții și curge nisip. S-a gândit că se „așează” blocul construit în 1990.
Vineri, Eugenia a trecut pe la primărie. „Ceva mie nu-mi place la clădirea noastră. La mine peretele o crăpat și se vede că se așează casa”, i-a zis ea primarului. Vasile Traghira i-a spus să scrie o plângere. Eugenia i-a zis că revine luni cu plângerea tipărită. Și-a mai zis să nu zică nimic nimănui despre asta, să nu creeze panică. Când a ajuns acasă, a venit pe la ea Ludmila Ostapciuc, vecina de la șapte. Era speriată de moarte că nu poate deschide ușa apartamentului. Credea că au fost hoții. Apoi a vorbit cu Ana Tcaci, vecina de la opt. Și a aflat de plesniturile de tencuială de la balconul ei, dar și că mai mulți locatari erau speriați că nu-și mai puteau închide ușile dintre camere de câteva luni. Iar fisurile înguste în tapet, pe la colțuri și-n spatele caloriferelor, li se păreau rezultatul materialelor de proastă calitate.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Eugenia a auzit iarăși sunetul de ziduri care se sfărâmă. Un fior de spaimă a lăsat-o cu pielea de găină. A rămas nemișcată până s-a liniștit clepsidra de nisip din pereți. S-a mai răsucit în pat și a adormit cu gândul că „sâmbătă și duminică nu lucrează nimeni”.
La primul etaj, însă, situația era mult mai gravă. Olga Râbac, o femeie uscățivă, cu fața brăzdată de riduri, văzuse cum plesnesc și se desprind bucăți din tencuiala de pe tavan încă de miercuri, 12 iunie. Dar nu a spus nimănui. Și ea a crezut că e de la reparații. Dar problemele în casa cu nouă etaje au început mult mai devreme.
.
Era 1979 când Consiliul Miniștrilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească s-au gândit să mai construiască niște blocuri în Otaci, un orășel din raionul Ocnița aflat în nordul Moldovei, pe malul Nistrului, la hotar cu Ucraina și la o distanță de patru ore cu microbuzul până la Chișinău. Trei cu nouă etaje și două cu cinci etaje. O clădire cu nouă etaje însemna două blocuri lipite în formă de carte deschisă. Fiecare dintre blocuri cu 36 de apartamente. În total 72.
În 1983, planul celor trei clădiri cu nouă etaje a fost împrumutat și adaptat de Institutul „Moldghiprograjdanselistroi”, actualul „RuralProiect”. Un bloc s-a construit cu zeci de metri mai la vale de liceul din centrul orașului. Al doilea – lângă podul de lângă cale ferată, la vreo 20 de minute distanță pe jos de primul. Iar al treilea și cel din urmă, s-a ridicat pe o pantă abruptă la cinci minute distanță de liceu.
Curtea interioară, cele două intrări în bloc și garajele din metal vin în partea din vale, care duce spre Nistru. Tot în fața blocului în vale se găsește singurul bloc cu două etaje din preajmă. În dreapta, stânga și spatele care dă spre stradă e înconjurat de casele vecinilor. Blocul e situat la vreo sută de metri de Autogară, în preajma pieței. Faci cam 10 minute pe jos până la primărie, farmacie și biserică, și vreo 20 până la poștă.
Odată cu destrămarea URSS, s-a creat un haos instituțional în trecerea de la un regim politic la altul. Fix acolo a nimerit și blocul cu nouă etaje. Construcția a fost terminată în 1990, mai târziu decât ar fi trebuit. Vecinii din jur spun că din lipsă de materiale și pentru că se fura din nisip și ciment. „E ultimul bloc construit în Uniunea Sovietică”. O zic și locatarii, și primăria.
Tot atunci, în ‘90, a venit vestea că li se oferă apartament gratuit pentru munca lor într-o instituție de stat. Într-un bloc nou, cu două sau trei camere. Fără uși, ferestre sau wc. Oricum s-au bucurat. Urma să fie numai al lor.
Apartament 67, etajul 8
Ana Tcaci avea șase ani în 1990. Părinții au primit un apartament de la stat pentru munca tatălui de profesor la școala muzicală. Cele trei camere arătau ca niște cutii goale, doar cu uși la intrare, fără ferestre și cu podeaua presărată cu nisip. Așa că părinții Liuba și Valentin au scos tot și au turnat-o din nou, apoi și-au baricadat balconul, au dat cu tencuială, au vopsit, au lipit tapete, au cumpărat mobilă și s-au mutat în august 1993. Deși clădirea era conectată la rețeaua de energie electrică, apă și gaz, niciuna dintre ele nu funcționa. „Nu puteau să pornească până toți locuitorii clădirii nu erau cazați”, zice Valentin, tatăl Anei. Cărau apă de la robinetele din curțile vecine în castroane și sticle pe scările celor opt etaje. Prin ‘94, blocul era deja locuit.
Ascensorul a lucrat puțin după conectarea curentului, își amintesc unii. Alții spun că n-a lucrat niciodată. La început mâncau conserve, apoi și-au luat butelii de gaz ca să poată găti. Gaz de la centrală au avut abia prin 1999. Dar nu le păsa. „Noi eram fericiți că am primit apartament, că înainte de asta locuiam într-o cameră cu doi copii”. Când Ana s-a căsătorit în 2003, părinții ei n-au stat mult pe gânduri, au mai ajutat-o cu bani și i-au cumpărat apartamentul vecin.
.
Luni, 17 iunie 2019, Ana Tcaci a mers la primărie. Ajunsă în jurul orei 8 la muncă, i-a arătat primarului fotografiile din telefon cu pereții crăpați din apartament. Primarul a creat o comisie locală în mai puțin de două ore.
Șeful direcției locativ-comunale, Vladimir Gaiciuc, consilierul local Valentin Gaiciuc, și inginerul cadastral Petru Grosu, au venit după prânz să investigheze blocul. Vladimir verifica exteriorul și subsolul clădirii, Valentin și Petru apartamentele oamenilor. În curtea interioară, câțiva metri mai la vale, sunt mai multe garaje din fier, construite tot în anii ‘90. Acolo era o baltă de apă de la ploile din iunie, apă care nu se scursese prin sistemul despre care arhitectul-șef spune că ar fi trebuit să funcționeze. „Când plouă, apa nu poate să curgă și rămâne lângă clădire din cauza garajelor”, zice Petru.
Altă problemă era acoperișul clădirii. A fost construit din ruberoid, un carton impregnat cu asfalt, cunoscut ca „toli”. În lipsa unor țevi pentru scurgerea apei de ploaie, a început să se uzeze. Iar în ultimii ani, locuitorii de la etajele de sus au fost deranjați adesea de apa de ploaie.
Apartament 71, etajul 9
Lidia Sîrbul, o roșcată de 70 de ani cu pomeți proeminenți, punea cam la fiecare ploaie vase prin tot apartamentul să adune picăturile de apă care se strecurau prin tavan. De asta a început să economisească bani din pensia sa de 1 200 de lei ca să se debaraseze de problemă. Și nu era singura.
.
„Adunam bani, turnam ruberoid nou unde era rău, dar oricum curgea în scurt timp. Și tot timpul ne plângeam la primărie”, povestește Valentin Gaiciuc, un locatar de la opt. Colac peste pupăză, în lipsa termoizolării, țeava de la apa caldă s-a spart în iarna lui 2018. Primii care au suferit au fost locatarii de la etajele de sus. Așa că în decembrie primăria le-a oferit țiglă metalică și scânduri, iar locatarii au adunat 36 de mii de lei ca să plătească muncitorii. A fost instalat un acoperiș din țiglă metalică sub formă de triunghi. Și ăsta fără țevi de scurgere a apei de ploaie, ca și precedentul. Acoperișul a fost refăcut fără o autorizație de construcție, confirmă arhitectul-șef al raionului Ocnița, Igor Gropa.
Comisia continuă să meargă prin apartamente. La etajele trei și patru ușile din camere nu se închid deloc. Unele dintre ele sunt din lemn și oamenii s-au gândit că s-au umflat de la umezeală. Tencuiala pereților din apartamentele de la opt și nouă e crăpată. Și toate astea numai pe jumătate de bloc, la etajele de sus mai mult. În cealaltă parte nu sunt nici crăpături, nici probleme cu ușile sau ferestrele. Petru Grosu, inginerul cadastral, spune că le-ar fi zis unor locatari că ar fi mai bine să își adune din lucruri și să le ducă de-acolo.
În câteva ore, comisia care a cercetat clădirea face un act de constatare, în care indică „depistarea crăpăturilor care continuă să se mărească”, iar cauza, scriu ei, e „scurgerea incorectă a apei”. Și recomandă: eliminarea garajurilor care împiedică apa să se scurgă și construirea unei scurgeri pentru apa adunată deja la fundamentul clădirii. „Considerăm că rezolvarea problemei respective este primordială și viața locuitorilor clădirii este în joc”.
Deși actele de la primărie arată că primarul a convocat luni o comisie locală și tot luni comisia a cerut intervenția, abia marți, 18 iunie, la 11:29, primăria a expediat pe faxul Consiliului Raional o solicitare în care îi roagă „să trimită o comisie pentru expertiza drumurilor, ruinate în perioada ploilor”. Deci nu pentru bloc, ci pentru drumuri.
Ana a întrebat și marți panicată ce urmează să se întreprindă. I s-a răspuns că se așteaptă comisia raională. Primarul zice că ar fi sunat de luni la Consiliul raional să-i anunțe. De la consiliu spun că au aflat abia în ziua prăbușirii, iar actele demonstrează asta.
După ce a ajuns acasă de la muncă, pe Ana a luat-o spaima. La etajul opt, la ea în apartament, „din 30 în 30 de minute ceva cădea și se auzea nisipul cum curge. O bucată lângă ușa din antreu a căzut”. Ana și soțul ei nu au mai rămas în noaptea aia în apartament, au mers să doarmă la socri, cu băiețelul lor.
Miercuri, în ziua prăbușirii, primăria expediază încă o solicitare Consiliului raional. De data asta îi informează despre fisurile de pe pereții blocului și solicită experți pentru examinarea tehnică. O copie a faxului care ar arăta ora când a fost expediată solicitarea nu există. Președintele consiliului raional Ocnița, Vasile Romaniuc, spune că nu a fost anunțat despre problema blocului. În plus, în ziua respectivă se afla la Chișinău.
E trecut de ora 9 când inspecția raională pe care primarul o ceruse cu o zi în urmă pentru drumuri ajunge în Otaci. Specialistul raional în administrare publică, Mihai Lazari, șeful Secției Construcții, gospodărie comunală și drumuri, Boris Sîtnic, specialistul principal al aceleiași secții, Valentin Bicer, și specialistul în situații excepționale Ocnița, Sergiu Otean, măsoară cu privirea șase drumuri spălate de apele pluviale. După care merg la primărie.
Aici află despre niște fisuri apărute după ploi. Pornesc nedumeriți cu primarul spre bloc să înțeleagă despre ce este vorba. Se pomenesc în fața celor două blocuri a căror tencuială e sărită chiar deasupra intrării, lăsând la iveală cărămizile roșii roase de vreme. Examinarea începe cu subsolul sumbru și umed al blocului din dreapta. Își dau seama că garajurile din metal amplasate la câțiva metri de construcție, lipsa pietrișului în jurul casei și anexa de la primul etaj, blochează scurgerea apei. Îl iau la rost pe primar de ce a permis construcția anexei. Primarul le-o întoarce îndată: autorizația a fost emisă de arhitectul șef, colegul lor din consiliul raional. Trec pe la etaje.
În jurul orei 1o un membru al comisiei ajunge și în apartamentul Eugeniei, femeia de la doi. Intră, se uită atent la plesniturile de pe tapete, din spatele caloriferelor, din preajma ferestrelor, largi cât două chibrite. Le fotografiază. „Mâine printez fotografiile, Traghira va scrie scrisoare la Chișinău și vor trimite experți cu expertiză”, îi spune bărbatul. „Dar noi ce?”, întreabă femeia. „Așteptați experții”, îi răspunde el.
Încă 10 ore și 30 de minute.
La 10:50, comisia își continuă percheziția fisurilor prin apartamentele de la primele etaje. Nu s-a schimbat nimic. Jumătate de bloc a rămas fără crăpături și fără probleme. Cealaltă jumătate, cu fisuri și uși care nu se închid.
După-amiază ajunge soțul Anei de la muncă. Îi cheamă îngrijorat în apartament și întreabă ce-i de făcut. Fisurile de lângă ferestrele de la balcon s-au extins, s-au lărgit. Comisia nu știe ce să le răspundă. Niciunul dintre membri nu le spune o vorbă de evacuare, își amintesc locatarii. Între timp ajung și părinții și fratele Anei din Moghilău, oraș din Ucraina. Se apucă de cărat frigiderul, mașina, televizorul, patul. Pe scări, opt etaje. Încarcă în mașină. O parte le duc la Școala Muzicală unde lucrează tatăl ei, Valentin. Altă parte rămâne în garaj.
Controlul se termină cu discuții aprinse. Cei din comisia raională pleacă fără să lase vreun act de constatare. Motivează că au fost chemați pentru drumuri, nu pentru bloc. Lazari spune că i-a zis primarului că ar fi cazul să cheme un expert în control tehnic. Traghira zice că a hotărât el să sune un specialist, când a văzut reacția celor din comisie.
.
Încă șase ore și 50 de minute.
La 14:30, primarul pune mâna pe telefon și-l sună pe Igor Bordian, inspectorul principal al Direcției Supraveghere Tehnică Nord, din subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii. „Vină te rog că-i jale cu o casă”, îl zice el.
Omul de 56 de ani, 13 dintre care i-a muncit ca inspector în construcții, rămâne nedumerit. „Nu mi-o zis ce fel de casă, nu mi-o spus nimic absolut. Să mă duc pe acasă? Nici nu mai mănânc, mă duc repede să văd casa și vin înapoi”, se gândi el. Bordian era în teren la Briceni, la vreo oră distanță.
La 15:30, inspectorul, un bărbat înalt, în cămașă și pantaloni la dungă, intră pe ușa primăriei din Otaci. În fața lui apar pe rând explicațiile primarului. „O fost comisia de dimineață și o spus că blocul e bun de locuit încă. Dar mergi acolo, că sunt pretenții”. Inspectorul îl ascultă și-i spune să expedieze o solicitare oficială Agenției pentru Inspecție Tehnică și Serviciului de Stat pentru verificare și expertizarea proiectelor și construcțiilor. După alte zeci de minute, ușa albă din plastic a primăriei se deschide din nou. Bordian, însoțit de inginerul cadastral, târâie picioarele pe cele cinci trepte a clădirii și pornește spre casa cu pricina. Cinci minute mai târziu mașină de serviciu a inspectorului oprește în fața blocului. Se dă jos din mașină și se uită în susul și josul fațadei.
Coboară în subsolul clădirii, pășește în față și scanează zona cu privirea. Era umed, dar apă nu a văzut să fie, zice el. Locatarii „o făcut acoperișul ilegal, fără documentație de proiect și nu o făcut scurgere la apele pluviale, de curgeau pe pereți, curgeau în subsol. Dacă canalizarea de la un bloc cu 9 etaje nu se duce nicăieri, despre ce vorbim?”, zice inspectorul. În subsol și-a făcut primele concluzii despre întreținerea incorectă a blocului. În mod normal, zice el, periodic în blocul de locuit ar trebui să se facă lucrări de reparație cosmetice. „Aici la nimeni nimic nu a trebuit. Apartamentul să fie curat, dar ce-i pe scări, ce-i în subsol, pe acoperiș…”.
În ‘94, subsolul clădirii era uscat. „Asta pentru că în primii ani acolo era boilerul pentru apă. Cum încălzirea centrală s-a întrerupt, a început să fie umed”, precizează Valentin. Cu anii țevile au ruginit și au început să curgă. Dar nimeni niciodată nu a făcut un control sau o reparație capitală a țevilor și robinetelor. Se intervenea în caz de accident tehnic, spune bărbatul de la opt. De la direcția de servicii comunale li se spunea că problema trebuie rezolvată de locatari, întrucât clădirea este proprietatea lor privată.
Examinările tehnice care presupun verificarea stării instalațiilor și țevilor din bloc trebuiau efectuate la solicitarea locatarilor și a administrației publice locale. Însă, locatarii nu au format niciodată o asociație, cu o persoană responsabilă de întreținere în frunte.
Arhitectul-șef din Ocnița, care lucrează în domeniu de când blocul cu nouă etaje era doar un plan pe-o hârtie, spune că e proiectat în așa fel încât apa de la ploaie să curgă prin canalizare, iar în subsol ar fi o pompă care ar trebui să evacueze apa. În realitate, atât locatarii blocului, cât și inginerul cadastral de la primărie, Petru Grosu, afirmă că în subsol nu a fost niciodată o pompă de apă. De asta Eugenia și-a cumpărat propria pompă și a pus-o în partea ei de debara, unde păstra compoturi. Iar apa de după ploaie putea să rămână lângă clădire zile în șir, chiar și în timp de arșiță.
.
După subsol, Bordian intră prin ușa de fier care dă în antreul întunecos al clădirii. Merge pe sub tavanul pe care șerpuia un fel de desen din crăpături, urcă scările și inspectează pe rând etajele șapte, opt, nouă. Aruncă priviri în apartamentul Anei. Fruntea i se încrețește. Fisurile de cam un centimetru zac pe peretele de lângă ferestre. La fel și pe podea. E clar că nu mai este o simplă crăpătură la suprafața tencuielii, dar una care sparge zidul.
Responsabilitatea lui ca inspector e să depisteze gradul de avariere a construcției și, în caz de pericol, să interzică exploatarea acesteia. Așa că ia din materialele de construcție din apartamentul Anei, face o soluție de ipsos și o întinde atent deasupra fisurilor. „Odată uscat, dacă crăpătura ceea se prelungește, înseamnă că urmează să se distrugă”.
Bordian mai verifică camerele de la primele etaje, face fotografii și le expediază șefului Direcției Supraveghere Tehnică Nord, Sergiu Crivenco. Îl sună să-i explice ce-i zic locatarii. Crivenco, la rândul său, își sună șeful de la Chișinău și îi raportează același lucru. „Primarul s-o adresat că este necesar. Și noi am făcut omenește. Până nu venea adresarea oficială a primarului la Chișinău la Agenția de Inspecție Tehnică și de acolo la cancelarie la Bălți, la noi, Bordian nu avea ce căuta acolo”, spune Crivenco.
Prezența lui Bordian în clădire era de fapt o încălcare a legii, o spun ambii. Legea cu privire la controlul de stat spune că există control planificat și există control inopinat. Controlul inopinat se face numai după o solicitare către conducerea Agenției de Inspecție Tehnică de la Chișinău, când există dovada unui pericol.
„Igor o văzut vizual și o mers înainte. Transmitea prin telefon fotografii și tot ce se întâmplă. Dar dacă așteptam hârtia ceea de la Chișinău… (…) nu știu câte zeci de oameni nu erau în viață”, continuă șeful direcției din Bălți.
Încă cinci ore și 20 de minute.
O bucată de tencuială de jumătate de metru se desprinde din tavanul din antreu și-i cade Olgăi pe umeri. Ridică înspăimântată capul. Plăcile din tavan ascunse sub tencuială au început să crape. Fuge în camera copiilor. Același lucru. Dă să închidă geamul termopan. Nu poate. Speriată, îl cheamă pe Bordian în apartament.
„Am fost și la o femeie de la primul etaj, acolo tencuiala a început să cadă. Și ea o început să repare. Și zic: „Dă-i pace, mamucă”, povestește Bordian. O întreabă dacă are copii și-i spune să meargă să doarmă la fecior. „Cum să mă duc să dorm la fiu, dacă fiul trăiește la mine?”, îi răspunde Olga.
Ipsosul e încă umed și nu e clar cum înaintează fisurile din pereți. Când locatarii de la opt și nouă îl întrebă ce să facă, Bordian nu știe ce să le răspundă. Că se prăbușește blocul așa tam-nisam nu se gândește nici o secundă. Nu s-a întâmplat vreodată. Dar, copleșit de dubii, le zice că nu ar strica să scoată unele lucruri. Între timp, coboară scările și observă fisuri orizontale de vreun centimetru și pe planșeul din antreu. Părăsește clădirea la 16:30 și revine la primărie cât așteaptă să se usuce ipsosul care o să-i arate cu ce viteză crapă blocul. Primarul îi zice că pleacă acasă. Ziua de muncă e pe sfârșite. Se gândește și Bordian să plece și să se întoarcă de dimineață. Dar își zice că mai poate răbda până vede ipsosul uscat.
La Eugenia în casă, fisurile cele mai largi pot adăposti liber deja două chibrite. Din două în două minute auzi cum crapă pereții. Comisia de la Ocnița nu a trecut pe la ea. Nici Bordian nu a fost. Și pentru că nu înțelege ce se întâmplă, la 17:23 sună la Linia Fierbinte, apoi la Biroul de Informare 1189 și de acolo la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Chișinău. O anunță că sună ei la direcția din Ocnița și revin cu-n sunet. „Mă sună: Comisia de la Ocnița a fost, ceva acolo a crăpat, dar credeți-mă, casa va rezista încă mult”. Eugenia respiră ușurată.
Bordian revine în bloc. Pe planșeul din antreul clădirii apăruseră și fisuri verticale. „Eu gata am înțeles că se frânge casa”. Urcă grăbit la etajele de sus ale blocului. Crăpăturile acoperite au reapărut de sub ipsos și mai largi. O clipă, inspectorul se înfioară. Inspectează fisurile în mai de aproape. Îi trimite fotografii lui Crivenco și-l sună să asculte și el cum „pocnește clădirea”. Decid evacuarea. Bordian îl sună pe primar, care între timp ajunsese acasă, și-l anunță să vină urgent la primărie, că blocul e avariat și se prăbușește.
Inspectorul ajunge primul la primărie. Este cu gândul numai la gaz. În 2007, o explozie a distrus din temelie un bloc cu cinci etaje din orașul Soroca. S-a întâmplat în urma unor scurgeri de gaze. Patru persoane, printre care un pompier, au murit. Bordian a mers acolo imediat după explozie. A fost groaznic să știe că sunt oameni sub dărâmături și că nu-i poți salva. Așa că decide să intervină singur.
Sună la 904 să le zică să vină să deconecteze gazul. Vocea fără emoție din telefon îl întrebă cine este el ca să ceară deconectarea. Inspectorul închide. Găsește în telefon numărul șefului pe gaz din raion. Contactat, acela îi spune că vine în Otaci. Inginerul cadastral din primărie, care era cu el, îl sună între timp pe șeful de gaz din oraș să se prezinte la primărie. Bordian îl sună și pe Eugen Cușnir, șef adjunct al Oficiului Cancelariei Teritoriale Edineț, care ar trebui să supravegheze respectarea legii în cazul controalelor de stat. Inspectorul îl anunță pe Cușnir de starea blocului și cere o comisie în Otaci. „Nu glumiți! Situația e serioasă”.
Traghira sosește și el într-un suflet.
Încă trei ore și 55 de minute.
Bordian ia un pix și-o foaie. Nu știe ce să scrie, cum să argumenteze. O dispoziție de evacuare imediată a locatarilor din bloc înseamnă o responsabilitate enormă. Scrie că, în urma ploilor abundente, s-a deteriorat structura de rezistență, au apărut fisuri, ceea ce ar duce la prăbușirea construcției. Încheie: „Sistez exploatarea construcției cu evacuarea locatarilor din blocul avariat cu 72 de apartamente”. Ia foaia, i-o întinde primarului și-l îndeamnă s-o semneze.
– Bun. Da’ cui?, întreabă primarul.
– Ție, ca să semnezi!
– De ce mie îmi dai, dacă beneficiarul clădirii e consiliul raional? Te-am chemat aici să nu faci panică.
– Nu-i panică asta. Se răschește casa, oameni buni! Vasea, o să fie ЧП (din rusă, abreviat: stare de urgență), semnează dispoziția!, încheie Bordian.
E pentru prima dată în cei 20 de ani de mandat când primarul se întâlnește cu o asemenea situație. Acum el trebuie să-și asume responsabilitatea de a evacua 69 de oameni din casele lor. Refuză să semneze. Bordian îl avertizează că trebuie să scrie că refuză să semneze. Traghira e convins că exagerează și îi zice iar să nu facă panică. Inspectorul scrie pe foaie că primarul refuză iscălitura.
Bordian îi spune că Articolul 29 al Legii cu privire la administrația publică locală stabilește că, în caz de situație excepțională, primarul, în comun cu autoritățile centrale, dispune mobilizarea tuturor instituțiilor publice din oraș. Îi mai spune că el, primarul, trebuie să țipe, să anunțe, iar toți ceilalți să execute.
.
Încă două ore și 57 de minute.
La 18:23, Olga zace cu capul în sus privind crăpăturile tavanului. Din când în când șiroaie de nisip i se scurg de pe umeri pe spate. Speriată, o sună pe Eugenia. Întreabă dacă poate să doarmă la ea. „Mi-i frică, s-o rupt plițile” (din rusă: „planșeu”), îi zice vecinei de sus. Eugenia coboară într-un suflet la ea. În antreu, vede planșeul crăpat. În camera copiilor, pereți fisurați și nisip pe jos. „Comparativ cu tine, la mine era o frumusețe”, o liniștește Eugenia. Îi spune că poate dormi cu fiul ei și cu prietena ei bună, Natalia, în bucătărie. Sunetul de pereți care se surpă se aude de câteva ori pe minut.
La 18.40, Eugen Cușnir, care monitorizează respectarea legii de control, îl sună pe Nicolae Putin, șeful adjunct al Direcției situații de urgență din raionul Ocnița, să se prezinte la blocul din Otaci. El e responsabil de coordonarea acțiunilor în situații excepționale. „Eu îi zic că ceva am auzit, dar am înțeles că nu-i nimic serios. Nici el nu era sigur”. Putin se pornește spre Otaci să verifice.
În cele din urmă, primarul semnează dispoziția lui Bordian de interzicere a exploatării blocului și de deconectare a rețelelor inginerești. La primărie ajunge șeful pe gaz, care-l sună pe responsabilul de electricitate. Bordian, Traghira, inginerul cadastral și șeful pe gaz pornesc spre blocul cu nouă etaje. Ajuns în fața blocului, primarul îl măsoară suspect cu privirea pe Bordian: „Ce panică îmi faci, Igor?”. Casa arăta fără schimbări din exterior. „Hai să vezi”, îi îndeamnă Bordian. Urcă. Pe scări. Opt etaje. Pe tavanul din antreul clădirii au apărut fisuri de-a latul, pe lângă cele de-a lungul ivite la ultima vizită a inspectorului. Intră în apartamentul Anei. Fisurile adânci din pereți, tavan și podea îl alarmează și pe primar. Intră și-n restul apartamentelor. Înțelege că e grav.
Încă o oră și 52 de minute.
Olga aude din curte: „Oameni, noi stingem gazul, lumina și apa”. Înșfacă repede telefonul și-o sună pe Eugenia: „Dacă nu ați băut ceai, beți, degrabă sting gazul și lumina și ne evacuează”. „Care gaz, Olea? Dacă eu am sunat la Linia Fierbinte și mi-au spus că casa noastră încă mult timp va sta?”, o întreabă Eugenia nedumerită. Pe cine să creadă?
Bordian și Traghira bat din ușă în ușă și anunță locatarii să iasă. „Le spuneam că hai să ieșim cu toții afară, luați-vă documentele. Eu am pus niște semne și o să vedem, dacă o să fie schimbări, o să intrăm înapoi și hotărâm mâine ce facem, dar amu hai să ieșim afară. Până în ultimul moment nu credea nimeni”, spune Bordian.
Cei din partea blocului fără crăpături nu se lasă ieșiți și comentează: „Să iasă cei cu crăpături!”. Unii se apucă să-și adune lucrurile, alții întreabă cine-i el să-i scoată din casă. Dacă Bordian încearcă să-și păstreze calmul și să nu creeze panică, primarul își iese din fire. Ridică tonul și le cere oamenilor să iasă imediat din bloc.
Când ajunge Nicolae Putin cu alți doi colegi de la situații excepționale, gazul, energia electrică și apa sunt deja deconectate. Urcă la etajul nouă împreună cu Bordian. Pe lângă fisurile din pereți și tavan a început să curgă nisip. Fereastra se crapă sub ochii lor. E semnalul că trebuie părăsită imediat clădirea. Sună și dă alarma pe raion.
.
Încă o oră și 18 minute.
Ana Tcaci este la socri. Se pun cu toții la masă când o sună vecina să-i spună că au 30 de minute pentru evacuare. Pornește cu soțul în grabă cu mașina. În zece minute urcă în apartament. Ana apucă toate hainele din dulap cu tot cu umerașe și le îndeasă într-un sac, soțul ia alți saci cu hainele de iarnă adunate înainte de reparație și coboară rapid. Sunetul clădirii care crapă se aude din 10 în 10 secunde. „Am văzut cum crapă ferestrele, îmi era strașnic, soțul o zis că la asta nu o să te uiți și am plecat”.
Eugenia, panicată, deschide dulapul: „La mine totul e prețios”. Ia niște haine. Înșfacă cele două laptopuri. „Fără laptop nu-s om”. Actele le poartă tot timpul cu ea în geantă. Natalia, prietena aflată-n vizită la ea, scoate un lighean din baie și începe să-l îmbâcsească cu crupe, ulei de floarea-soarelui, castroane și ce-i mai cade sub mână în bucătărie. Adună și câteva haine de vară și iarnă și coboară scările. Nu știa că e ultima oară când face asta. Aleargă grăbită la blocul din vale, lăsând lucrurile în apartamentul unei prietene.
Lidiei, femeiei de 70 de ani care suferă de diabet, i se face rău și se ghemuiește în pat. Boala i-a afectat și vederea, așa că nu observase plesniturile din apartament apărute după renovare. Când podeaua începe să se ridice și patul să lunece, își zice: „Da’ mie îmi părea că așa-i bine, nici pernă nu-mi trebuia”. Muncitorul care o ajută cu reparația pentru care a economisit din iarnă încă e la Lidia. El îi spune că tremură apartamentul și să-și sune fiica să meargă să doarmă la ea. Lidia nu-l ia în serios.
Fiica ei află despre blocul care crapă la telefon de la o prietenă din bloc. Când ajunge la fața locului, o grămadă de oameni scot lucruri din bloc, alții stau și se uită. Intră în apartament și o vede pe mama ei, întinsă pe pat: „Mama, totul se dărâmă, de ce stai?”. „Nuuu, ceva crapă sub tapete. Iaca reparație am făcut, covoarele o să punem”, îi răspunde Lidia. Nu mai au timp de explicații. Dacă mai așteptau, se putea întâmpla o tragedie. E o evacuare făcută în ultimul moment. Fiica îi spune că va veni a doua zi cu o mașină să ia din lucruri. Nu crede nici ea că nu va mai putea reveni niciodată în bloc. Înșfacă medicamentele, pălăria și geanta. Lidia, calmă, fără să înțeleagă în continuare ce se întâmplă, scoate frigiderul din priză, ia ouăle și coboară în grabă scările celor nouă etaje.
.
În 40 de minute mașinile pompierilor opresc în fața blocului. Sunetul sirenei care țipă sfărâmă aerul. Barele luminoase roșii-albastre pâlpâie de pe capotă. Locatarii scot capurile pe geamuri. Portierele se deschid brusc, iar 20 de oameni echipați cu căști sar afară. Dau buzna pe rând în blocul ce stă să cadă. Zgomotul bocancilor care aleargă pe scări se aude de la primul la ultimul etaj. Bat în uși insistent și anunță locatarii să-și ia lucrurile cele mai de preț și să iasă.
Scot capetele din apartamente și cei mai încăpățânați locatari. Nu le mai pare o șagă. Se lasă ieșiți și cei din partea blocului fără crăpături, și cei din scara blocului de alături, care nu înțelegeau ce se întâmplă.
Olga ia o geantă, o scurtă, un rucsac cu lucruri de-ale copiilor plecați la niște rude și iese. Blocul cu nouă etaje pare gol. După ce ies și ultimii salvatori, primarul le zice să închidă ușa clădirii, ca nu cumva să mai intre cineva. Natalia, prietena care venise la Eugenia, sare ca arsă. Își amintește că la etajul șase rămăsese fiica de 30 de ani a unei prietene, o tânără cu probleme psihice. Aleargă încolo s-o scoată, și salvatorii după ea. Geamurile mai multor apartamente încep să plesnească. Salvatorii ies din bloc cu cele două femei și închid ușa.
Cam tot atunci ajunge la Otaci și președintele Consiliului raional Ocnița, Vasile Romaniuc, direct din Chișinău.
Maria, femeia din partea blocului care scăpase de crăpături, își sună pe Skype părinții aflați la Moscova. Le arăta ce se întâmplă. Și alți locatari ieșiți afară care aveau rude peste hotare sau ai căror stăpâni de apartamente erau plecați sună speriați. Se adună o gloată de oameni de la autogară, vecinii ies din casele de alături, trecătorii se opresc îngroziți și ei să se uite. Un pompier vede pe un balcon din blocul lipit de cel avariat o fetiță. Înțelege că sirena nu a alungat toți locatarii. Urcă și acolo și le bat în uși să iasă repede afară. Dispoziția lui Bordian însemna și evacuarea celor din scara blocului lipit.
Pompierii aleargă și în clădirea cu două etaje din vale să-i alunge pe cei din interior. Și Olga, și Eugenia s-au dus acolo să-și lase lucrurile în apartamentele unor prietene.
.
21:20. 0 minute.
Ferestrele de la nouă încep să plesnească. Cioburi de sticlă țâșnesc în toate părțile. Bucata din dreapta blocului, dinspre exteriorul curții, crapă. Se prăbușește în gol. În următoarea secundă o fisură lungă și lată despică clădirea. Partea din deal se desface în bucăți cu o bubuitură înfundată. Pulberea rămâne în aer, ca un nor.
Părinții Mariei privesc îngroziți pe Skype cum zidurile a jumate de bloc s-au făcut una cu pământul. Bordian își face cruce că au reușit să scoată locatarii. Valentin stă nemișcat, soția începe să plângă. „Ce poți să faci când vezi cum casa ta se prăbușește?”, zice Valentin.
În fața lor, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, s-a prăbușit jumătate de bloc de la sine. Tronsonul din dreapta cum te uiți din vale, cu apartamentele 37-72, unde locuiau Eugenia, Lidia, Olga, Ana, Valentin și Ludmila, a căzut în gol. Rămâne în picioare doar al doilea tronson, unde locuia Maria și unde nu apăruseră crăpături.
Natalia, prietena Eugeniei, începe să se roage, să-și facă cruce și să le zică locatarilor că blocul s-a prăbușit ca pedeapsă pentru păcatele lor. Eugenia, deși începuse și ea mai des în ultimii ani să meargă la biserică, se supără și i-o întoarce îndată: „Da’ ce, suntem noi cei mai păcătoși?”. Olgăi îi sare pulsul, Lidiei îi urcă nivelul de zahăr în sânge. Medicii de pe ambulanță le dau pastile și le fac injecții.
Bordian și ceilalți au rămas până la ora 2 dimineața în preajma blocului prăbușit. Au discutat cu toți locatarii, au făcut fișa supraviețuitorilor, s-au asigurat că nu sunt jertfe. „În atribuțiile lui Igor intră că Poftim, semnați și la revedere. Putea să se ducă. El îi funcționar public și ziua de muncă se termină la ora 17. Dacă-i lăsa, aveam 46 de oameni morți (de fapt, numărul total al persoanelor evacuate, inclusiv copiii, a fost 69). Și-a făcut datoria de cetățean și a mers la fiecare ușă”, declară Crivenco.
Olga și soțul ei au dormit la un cunoscut în noaptea aia. Lidia a mers la fiica ei, în Moghilău. Era zdrobită de oboseală. Eugenia s-a dus la o prietenă, dar n-o lua somnul. În apartamentul risipit avea toate fotografiile de-o viață. „Nepoata și-a văzut bunica, dar iată, strănepoata cum o s-o vadă? Nu înțeleg la ce ne gândeam. Noi nu înțelegeam ce se întâmplă. De unde puteam să știam că o să crape? Oare noi așa ceva am văzut vreodată?”, se întreabă ea acum.
.
* * *
Joi, 20 iunie. 11 ore după prăbușirea blocului.
Ana Tcaci a venit în ziua următoare să vadă blocul. Nu putea să creadă ceea ce vedea. Căzuseră și bucătăria, și aragazul, și dulapul, și fotoliul. Rămăseseră într-o bucată de cameră ventilatorul, printerul și biblioteca copilului. Dar nu mai putea să urce din cauza pericolului.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a început verificarea porțiunii rămase din blocul avariat. Orice mișcare făcea blocul să se clatine pe verticală. Au hotărât demolarea bucății rămase în picioare. Primarul a expediat o solicitare Ministerului Economiei și Infrastructurii, în care cere efectuarea unei expertize tehnice și stabilirea motivului prăbușirii.
S-au constatat, însă, mai multe motive. În primul rând, folosirea la baza fundației a unui tip de argilă care reține apa. „Asta a dus la deformarea fundației, structura a început să încline, au apărut fisuri doar în jumătate de bloc și a avut ca urmare prăbușirea”, explică arhitectul Iurie Povar.
Alt motiv a fost calitatea proastă a zidăriei și a mortarului în care s-a pus mai mult nisip decât ciment. Pentru că materialele de zidărie nu erau de calitate, începuseră să se macine, explică expertul tehnic în cadrul Serviciului de Stat pentru verificarea și expertizarea proiectelor și construcțiilor, Valeriu Verstiuc. De asta Eugenia auzea cum curge nisip în pereți și cum se „așază” casa.
Lipseau și centurile de legătură din beton armat din planșee, iar asta a dus la acumularea greutății clădirii în regiunile vulnerabile.
Toate astea erau în sarcina constructorului.
Au mai contribuit renovările neautorizate ale locatarilor, lipsa scurgerii apelor de ploaie, pereții subsolului desfăcuți din cauza acestor ape, lipsa întreținerii blocului, lipsa expertizelor tehnice în ultimii 26 de ani.
După prăbușire, actul de recepție a clădirii nu este de găsit nici în dosarul de la cadastru de la primăria Otaci, nici în arhiva Consiliului raional Ocnița, nici în arhiva Ministerului Economiei și Infrastructurii. Acest act, dat dispărut de funcționari, ar arăta când a fost terminată construcția, dacă ea corespundea normelor și dacă blocul putea fi dat în exploatare. Adică dacă oamenii se puteau muta în el. Potrivit legii, recepția construcțiilor se face de către investitor în prezența proiectantului și a executantului.
.
Vineri, 21 iunie. 48 ore după prăbușirea blocului.
Eugenia a locuit trei zile la o prietenă de la marginea Otaciului, apoi, pentru că trebuia să vină zilnic la primărie și picioarele nu-i mai permiteau, a ales să locuiască la școală. Un taximetrist pe care-l știa a dus-o de trei ori gratuit, dar a patra oară a spus că-i ia bani. Oamenii din piață le ofereau locatarilor unele produse gratuite, altele la jumătate de preț. Cu unii dintre ei, vânzătorii se cunoșteau de-o viață, cu ceilalți ajungeau din orice discuție la blocul prăbușit. Deși Otaci e un oraș cu 6 043 de locuitori, oamenilor din centru nu le-a fost greu să-i recunoască pe foștii locatari deveniți refugiați. Îi știau de la televizor și din live-urile de pe net.
Lidia locuiește la căminul liceului din Otaci, unde împarte o cameră cu Eugenia și o femeie din blocul vecin. O pensionară a văzut-o pe Lidia la televizor. Bătrână, bolnavă și fără casă. I-a transferat 800 de lei pe card din pensia ei. Acum, femeia râde singură de ea, când își amintește că a luat numai ouăle din frigider: „Debilă ca robotul eram. Nu gândeam”.
La 26 iulie, la mai bine de o lună de la prăbușirea blocului, Guvernul a decis alocarea a 8,8 milioane de lei pentru locuințele distruse. Din suma totală, 6.7 milioane de lei vor fi oferite pentru despăgubirea locuințelor și peste 2 milioane de lei pentru recuperarea bunurilor materiale. Astfel, de la 140 de mii de lei (7 mii euro) până la 180 de mii lei (9 mii euro) vor reveni pentru un apartament cu două camere și de la 180 de mii la 270 de mii de lei (13,6 mii euro) pentru unul cu trei camere.
Imediat după prăbușire, prețurile la imobile au crescut în Otaci. Un apartament cu o cameră ajunge acum la 10 mii de euro, cu două de la 13 la 15 mii, iar cu trei la 18 mii de euro. Și în satele de la periferii o casă în stare bună e 10 mii de euro. Ana Tcaci urmează să-și cumpere una în Vălcineț.
Reprezentantul Ministerul Economiei și Infrastructurii le-a spus în una dintre ședințe că, de fapt, statul nu este obligat să le dea bani, pentru că blocul este o proprietate privată, dar a decis totuși să-i ajute. Și i-a mai anunțat că, pe viitor, locatarii ar trebui să-și plătească asigurarea locuințelor.
În urma prăbușirii și demolării blocului au fost avariate și unele apartamentele din blocul vecin. 102 oamenii de-acolo au rămas și ei pe drumuri, exploatarea clădirii fiind interzisă până la expertiză. La 21 august Guvernul a decis alocarea a circa 7 milioane de lei pentru familiile din blocul rămas în picioare.
Destul de repede au început să apară și conflicte. Locatarilor nu le era clar cum au reușit cei de la opt și nouă să scoată și mobilă, iar altora nu le-a spus nimeni că e grav și trebuie să-și salveze și ei din lucruri. Erau supărați pe primar, pe inspector, pe cei de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, care le dau prea puțini bani pentru case. Și apoi, nu li se pare corect ca cei plecați peste hotare, care n-au făcut niciodată vreo reparație în apartament, să primească aceiași bani ca cei care au investit mii.
Preotul Alexandru Usatîi și femeile de la biserică au organizat de câteva ori masă și i-au invitat pe toți cei rămași fără acoperiș. Și femeia care lucrează la cafeneaua de la autogară a făcut masă din contul ei câteva zile și i-a invitat pe o parte dintre cei 69 de locatari din blocul prăbușit. Primăria le-a dat câte 50 de lei pe zi pentru mâncare și 4 000 de lei pentru fiecare copil.
Inginerul cadastral din Otaci spune că pe el îl sună oamenii sau vin direct la primărie numai dacă aud vreun ciocan într-un apartament vecin. Vor să se asigure că fac lucrări autorizate. Pe Bordian au început să-l sune cunoscuți din diferite colțuri ale Moldovei să-l întrebe „Da’ în blocul cela ce-i?”.
Oamenii au început să se întrebe dacă există siguranța că n-o să se mai prăbușească și alt bloc, în alt oraș din Republica Moldova. Și dacă locatarii riscă fie evacuați iar în ultima secundă, sau mai grav, dacă n-o să reușească să iasă la timp. În afară de controalele Agenției de Inspecție Tehnică, nu există o prevedere legală care ar obliga instituțiile abilitate să verifice toate blocurile de locuit din țară o dată la câțiva ani, să intre și în apartamente, să verifice dacă nu s-a intervenit cu construcții neautorizate, o spune Igor Bordian. Abia după prăbușirea blocului, prim-ministra Maia Sandu a cerut verificarea tuturor blocurilor de locuit din Republica Moldova.
Locuitorii din blocul prăbușit deveniți peste noapte refugiați nu au avut încă timp să se bucure că au rămas în viață. Sunt disperați. Le-a rămas totul acolo, anii munciți ca să-și facă reparație, mobila luată în rate, cărțile și jucăriile copiilor. Trebuie să-și caute o casă și să o ia de la zero. La 30, 50 și 70 de ani.