Rezistență

Într-o seară geroasă de iarnă din anul 1994, la o cină festivă, Snejana și-a anunțat familia că frecventează o biserica baptistă din Vulcănești de mai mult timp și că l-a găsit pe Dumnezeu anume în acea casă de rugăciuni. 

Muțenie. Stupefacție. Rumoare. 

Nimeni nu putea înțelege cum de s-a ajuns până acolo. Fata lor, care a fost eminentă la școală, care scria în mod constant scenarii pentru sărbători sau spectacole, care terminase universitatea cu brio, care a avut un stil de viață foarte activ, acum… 

„Toți erau speriați. Familia mea a fost mereu mândră de mine. Am fost activă și implicată în diverse proiecte educaționale: acolo dansam bine, în partea ceea recitam de minune, la altă activitate eram tot prima. Apoi, am devenit credincioasă și nu voi fi cea mai bună, nu voi mai fi cineva, probabil s-au gândit ei”, povestește cu calm, astăzi, Snejana. 

.

Snejana Diulgher s-a născut la Vulcănești, cel mai sudic oraș din Republica Moldova. Copilăria o descrie ca fiind una extrem de frumoasă și caldă, unde familia îi purta o grijă deosebită.

„Am fost crescută cu multă bunătate. Părinții și bunicii mă motivau mereu să fiu prima la învățătură și munceau extrem de mult la dezvoltarea mea. Dacă aveam examene, în acea zi nu mai lucra nimeni normal. Familia organiza petreceri pentru a sărbători orice realizare și succes al meu.” Iar când i se întâmpla ceva trist sau dezamăgitor, „toată familia plângea cu mine, dar nu mă pedepsea și nu mă certa niciodată”. 

După absolvirea celor 11 clase, pentru că Snejana era foarte bună la matematică, familia a sfătuit-o să meargă la economie. A depus actele la Universitatea de Stat din Comrat, care, în acel an, 1991, tocmai se deschisese. Snejana a fost admisă din prima. 

În cămin, viața era total diferită de cea trăită în sânul familiei sale. „Vedeam cum în cămin se fuma, se bea, se droga, iar băieții le propuneau fetelor lucruri obscene fără scrupule. Treptat, fiind printre acei studenți, mi-am dat seama că nu sunt chiar atât de răi. Mai ales că eu foarte repede găsesc limba comună cu oamenii.”

A găsit limbă comună și cu viitorul soț. Un tip înalt, ușor nebărbierit, cu pielea smeadă și îmbrăcat într-un pardesiu negru din piele. 

Cântărind perioada de atunci, femeia își dă seama că nu era pregătită pentru maturitate. Până să se căsătorească, Snejana mai vedea unele chichițe în comportamentul viitorului soț, dar le-a trecut cu vederea doar ca să nu-și dezamăgească familia. „Ce-o să zică părinții, dacă vin acasă și le spun că am suferit un eșec în dragoste?”

Și a răbdat. 

„După nuntă, a început să-și bată joc de mine și mai tare. La scurt timp, avea deja o altă femeie. Când eram însărcinată, m-a bătut sângeros. De la cea mai bună studentă, m-am transformat într-un zombi. Mi-a fost atât de rușine și teamă să nu-mi dezamăgesc familia, că n-am spus nimănui ce mi se întâmplă.” 

Copilul s-a născut cu traumatism cranian. Tipul înalt și cu pielea smeadă o zvânta în bătăi pe tânăra mamă și după naștere. Când băiețelul a împlinit trei luni, ea și-a împachetat lucrurile și a plecat, făcând autostopul 40 de kilometri, din Aluatu, satul de baștină al soțului, și până acasă, la Vulcănești. 

Avea doar 21 de ani. Divorțată, cu facultatea neterminată și cu un copil mic care avea nevoie de îngrijiri speciale. „Eram singură, fără muncă, fără studii, fără prezent, fără viitor. Am încercat cumva să-mi aranjez viața, deși, atunci, emoțional îmi era tare greu.” 

.

*

Într-o seară, Snejana a mers la un croitor să-și dea comandă de un palton. În timp ce îi lua măsurile, o mai întreba a cui este, ce mai face, cum se simte. Brusc, tânăra a izbucnit în hohote de plâns.

„I-am spus totul. Prima dată am spus cuiva ce se întâmplă cu mine. Croitorul s-a așezat lângă mine și mi-a zis: ‘Fiică, acum nu mai ai nevoie de paltonul acesta. Tu ai nevoie de Isus Hristos’.” A sfătuit-o să meargă acasă, să găsească o Evanghelie și să citească capitol cu capitol. 

Snejana așa și a făcut. A găsit prin casa părinților o Evanghelie dăruită mamei sale de un cunoscut. A început să o lectureze din scoarță în scoarță. Nu se mai oprea de citit. „Mă tot întrebam: De unde cartea asta știe atâtea despre mine?” 

La ceva timp de la vizita la croitor, cam prin 1993, la Vulcănești a fost deschisă o casă de rugăciune baptistă. Tânăra mamă asigură la acel moment că nu știa cărui cult aparținea casa de rugăciune, dar își dorea foarte mult să ajungă acolo, pentru că „am auzit ce spun credincioșii de acolo despre Dumnezeu”. 

Într-o zi, și-a luat inima în dinți și a mers. „M-am îmbrăcat în hainele mamei mele, ca să nu fiu recunoscută. Mă temeam să nu-mi zică cineva: Iat-o și pe asta! De la discotecă, ea a devenit credincioasă.” 

Când a ieșit de la slujbă, „am înțeles că vreau să îmbrățișez întreaga lume. M-au atras, pentru că erau mai aproape de scriptură. Am văzut mai multă spiritualitate la dânșii.”

Conform datelor Recensământului Populației din 2014, peste 25.000 de cetățeni ai Republicii Moldova s-au declarat baptiști. Aceștia reprezintă cel mai numeros cult religios după ortodocși (2,5 milioane), fiind urmați de Martorii lui Iehova, penticostali și adventiști (de ziua a șaptea).

Noua cale pe care a găsit-o Snejana s-a dovedit a fi destul de anevoioasă. Nimeni din familie nu era de acord cu „aderarea” ei la credința evanghelică baptistă. După ce, la o masă festivă, i-a anunțat că l-a găsit pe Dumnezeu în casa baptiștilor, toți i-au întors spatele. „Aceasta am socotit-o ca o perioadă de tranziție. La urma urmei, a existat dintotdeauna dispreț pentru credincioși”, explică Snejana cum a trecut peste acel moment. 

La început, mama sa a considerat că fiica ei doar va cocheta puțin cu nouă credință, pas pe care-l punea pe seama stresului post-divorț. Însă, când a văzut că ea nu mai folosește cosmetică, că merge regulat la biserică, camuflată în hainele sale, i-a zis sec: „Să știi că ultima dată îți mai dau paltonul meu”.

Snejana nu a zis nimic. A înghițit în sec și a plecat la biserică în lacrimi. „Doamne, în ce voi merge la slujbe, dacă afară e iarnă? Te rog, ai grijă de mine!”, se ruga ea. 

La finalul slujbei, preotul s-a apropiat de ea și a rugat-o să mai zăbovească un pic, că au primit ajutor umanitar – haine second-hand, inclusiv o cutie cu paltoane, dintre care unul îi era predestinat.  

A încremenit. A luat ca pe un semn foarte clar acea întâmplare. La întoarcere acasă, i-a spus mamei: „Tatăl în care eu cred, a avut grijă de mine”.

Sora sa, Irina, avea 16 ani când asista la „transferul” surorii mai mari în altă credință. Tânăra își amintește că ele au fost crescute cumva fără sentimente religioase intense, și, când mergea la biserică și aprindea lumânări, nu-l simțea neapărat pe Dumnezeu în inimă.

Respectiv, „nu pot spune că am fost împotriva alegerii ei. [Eu doar] Eram împotrivă să fiu atrasă la aceste procese. O iubesc pe sora mea și accept alegerea ei.”

Ulterior, atât Irina, cât și mama lor, au aderat și ele la baptism. „Focul din inima Snejanei este foarte mare. Treptat, acest foc al inimii ei s-a răspândit la toate rudele. De exemplu, tatăl meu era un comunist ferm, dar s-a pocăit și el înainte de a muri”, spune femeia.

Discriminarea pe criteriul de religie sau convingeri religioase se datorează, în special, necunoașterii esenței altor religii, remarcă reprezentanții Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității într-un răspuns oficial
„Tot ce e necunoscut, inconștient ne face să ne opunem […]. Respectiv, atunci când apare situația de a lua o decizie în materie de acceptare, conformare și adaptare conform religiei sau convingerilor religioase care ne sunt străine, apar situații nejustificate de refuz, care degenerează în situații discriminatorii.”
Potrivit studiului privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova, se observă o atitudine negativă a respondenților față de persoanele care fac parte din minoritățile religioase. În opinia lor, nu este normal să existe astfel de grupuri și societatea nu acceptă astfel de persoane.
„O atitudine negativă, cel mai adesea, este un fel de reacție defensivă la ceva necunoscut pentru noi, la ceva care ni se pare periculos. Întrucât nu există atât de mulți reprezentanți ai minorităților religioase în Moldova, mulți dintre noi îi judecăm nu pe baza experienței personale, ci pe baza zvonurilor, comunicării cu alte persoane, reportajelor mass-media și postărilor pe rețelele sociale”, explică membru Consiliului de Egalitate, Evghenii Alexandrovici Goloșceapov.

.

*

Capacitățile și agerimea Snejanei nu au stat prea mult „sub praf”. Pastorul a văzut că tânăra e deșteaptă și dezghețată și i-a propus să predea tinerilor la școala lor duminicală. Între timp, Snejana absolvise și Universitatea din Comrat. Apoi, când în Taraclia, un oraș situat la 40 de kilometri de Vulcănești, a fost deschis un institut biblic, Snejana a fost invitată să fie profesoară și acolo, după ce absolvise cursurile din cadrul instituției.

Ca să câștige bani, femeia s-a angajat secretară la Judecătoria Vulcănești. Lucrurile păreau că se pun pe făgașul lor, până când, într-o bună zi, își întâlnește marea iubire, „deși m-am rugat Domnului să nu mă mai îndrăgostesc niciodată”. Era la un seminar de perfecționare organizat de institutul biblic la care preda. „Ion stătea acolo, pe un scaun, cu ochi albaștri, cu fața blândă”, își amintește tânăra. 

Cei doi s-au plăcut reciproc, dar niciunul nu avea curajul să facă primul pas. Până într-o zi când, după un seminar biblic organizat la Vulcănești, s-a luat decizia ca grupul de studenți să înnopteze la Snejana acasă. Printre ei se afla și Ion. Atunci, tânăra l-a și întrebat direct pe tipul cu ochi albaștri și extrem de timid, dacă ar vrea să formeze un cuplu. Ion, la rândul lui, parcă avea pregătit răspunsul de multă vreme și doar aștepta acel moment. 

S-au mutat în satul natal al lui Ion – Cazaclia, Ceadîr-Lunga, la 50 de kilometri distanță de Vulcănești. Inițial au trăit la părinții lui Ion, apoi și-au cumpărat o casă bătrânească, au făcut mici amenajări cu ajutorul institutului inductiv și s-au mutat în ea.

Snejana avea planuri mari: să continue să predea și să deschidă noi biserici evanghelice baptiste prin sate. Doar că, pentru început, a trebuit să înfrunte reticența sătenilor care, de multe ori, o făceau să se simtă ca în acea seară friguroasă de iarnă când și-a anunțat familia că s-a convertit la o nouă credință, iar ei i-au întors spatele. 

În primul rând, povestește tânăra, au fost porecliți „ștunzi”, după numele atribuit germanilor care au locuit în sudul Moldovei până în 1940. „Ei erau luterani și se deosebeau de ortodocși. Se întâlneau mereu la oră fixă. Oamenii își verificau ceasurile după cum ei se adunau.” 

Pe Snejana o durea mult această poreclă. „A fost un caz la policlinică, când am intrat pe ușă și toată lumea s-a uitat lung la mine și se șușoteau, întrebându-se cine sunt. ‘E a lui Vanea Ștund!’ a șoptit o bătrână.” Și toți s-au îndepărtat de ea, își aduce aminte femeia. 

În ultimii cinci ani, Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a recepționat 20 de plângeri în care se invocă criteriul de religie sau convingeri religioase. 
Acest tip de probleme sunt mai puțin raportate, prin comparație cu cele legate de vârstă, sex, limbă sau opinie, atestă reprezentanții Consiliului. Totuși cauza „sub raportării nu este una specifică doar pentru această categorie de plângeri, ci comune pentru toate problemele”, una dintre explicații fiind faptul că persoanele vizate nu conștientizează întotdeauna că unele situații „ar constitui o faptă de discriminare” sau consideră că problema sa e „una mai puțin importantă decât celelalte cu care se confruntă”.

Însă, după ce tânăra a început să învețe engleza, urmând să devină profesoară în cadrul unei asociații religioase, lucrurile au luat o altă întorsătură. „Despre aceasta a aflat vecina noastră și m-a rugat să predau engleza nepoatei ei. Am acceptat și, peste ceva timp, fetița a venit la mine cu prietenele ei. Mă gândeam: Cum de părinții le permit?!”.

„Veneau după școală. Soțul le-a construit în curte și o trambulină, ca să se joace. Părinții au văzut progresele și îi trimiteau și pe cei mici la noi, ca să se zbenguie, pentru că știau că nu vor învăța lucruri rele.”

Ana Percemlî, o mămică, mărturisește că băiețelului său îi place să se ducă acolo. „Copiii fac engleza și sunt tare satisfăcuți. Vara se duc gratuit și la tabere”, o laudă pe Snejana.

Astfel, atitudinea localnicilor din Cazaclia a început să se schimbase câte un pic. Nu se mai temeau atât de mult de ei, nu-i mai ocoleau, dar anumite rezerve față de familia baptistă, totuși, încă mai persistau. 

În 2019, locuința, în care timp de șapte ani cuplul îi primea pe copii și lucrau cu ei, s-a dovedit a fi neîncăpătoare, iar tavanul a început să dea semne că mult nu o să mai reziste. Atunci s-au dus la administrația școlii și au rugat să le permită să închirieze două clase în care să predea engleza. Spre surprinderea Snejanei, directoarea a fost deschisă pentru colaborare.

„Au predat cursuri precum Educația moral-spirituală, Engleză, Jurnalism, Informatică”, enumeră Alla Uzun, directoarea gimnaziului. „Grupurile de elevi erau diferite – au existat clase pentru juniori, clase pentru gimnaziu.” 

Acordul administrației a fost lucrul cel mai ușor, își amintește Snejana, pentru că s-a ciocnit iarăși de scepticismul comunității: unii părinți, inclusiv ai unor copii care veneau la Snejana acasă și își ocupau timpul liber, s-au arătat indignați de faptul ca ei să predea în incinta gimnaziului. 

„La o adunare, am ieșit în fața personalului didactic și a părinților și i-am întrebat dacă i-am învățat vreodată lucruri urâte pe odraslele lor, dacă i-am insultat sau dacă le-am impus credința noastră. Și, s-au potolit. Copiii sunt simpli și sinceri. Părinții au fost întotdeauna mai precauți”, explică Snejana. 

Rezistența localnicilor o confirmă și directoarea Alla Uzun. „Da, la început, părinții erau tare dubioși. Am explicat care este scopul și, la scurt timp, rezultatele au început să apară.” 

În perioada 2018-2020, Asociația Promo-LEX a identificat 81 de cazuri de discurs de ură, instigare la discriminare sau alte forme de manifestare a intoleranței, care au avut la bază criteriul religie sau convingeri religioase.
„Acest tip de discurs a fost îndreptat împotriva imigranților, catolicilor, protestanților sau islamiștilor. De cele mai multe ori, mesajele s-au bazat pe stereotipuri și prejudecăți și au luat forma demonizării și asocierii cu răul. În mass-media, intoleranța în raport cu reprezentanții altor culte religioase a fost promovată prin asocierea negativă a acestora cu ‘pericolul’ care poate duce la distrugerea valorilor creștin-ortodoxe și tradiționale”, explică Irina Corobcenco, expertă în cadrul Promo-LEX.

.

*

Pe plan profesional, Snejana era tot mai împlinită, însă mai avea o dorință pe care o visa cu ochii deschiși: „Să deschid un centru de asistență socială pentru familii și copii, unde să putem ajuta cât mai mulți nevoiași.” În acea perioadă, mergea des cu soțul său în Ceadîr-Lunga, la un centru social deschis cu sprijinul unei fundații germane, unde făceau voluntariat. 

Într-o bună zi, i s-a destăinuit directoarei de acolo despre dorința de a avea un centru pentru copii în Cazaclia. Dânsa i-a sugerat să scrie mai întâi un proiect, în care să indice toate obiectivele, scopurile și sarcinile pe care le va avea centrul. 

Peste câteva luni, directoarea a sunat-o și a anunțat-o: „‘Snejana, vi s-a oferit o casă din Germania. O companie de construcții a decis să vă ofere o casă. Trebuie să mergeți, să o dezasamblați și să o aduceți, pentru a o instala aici’.” 

Snejanei mai că îi pierise graiul. Ia luat ceva timp ca să înțeleagă în ce constă casa din carcase oferită. „Este dotată cu de toate, dar nu locuiește nimeni acolo. Dacă oamenilor le place aspectul casei – comandă. Dacă nu, când trece termenul, compania contactează misiuni, biserici și spun că există o astfel de casă și, dacă aveți nevoie de ea, v-o dăm. Poate fi dezasamblată total și vine pe bucăți – ferestre, uși…”.

S-a adunat multă lume, de diferite religii, și i-au ajutat cu asamblarea noii case. „Au fost aduse trei camioane din Germania.” Tot satul a zumzăit în jurul acestui proiect, își amintește femeia. 

Astfel, la 3 august 2020, casa din cadrul proiectului social „You are special” și-a deschis oficial ușile. Au dat și o petrecere cu această ocazie. „Acum suntem un centru social, unde predăm engleză și facem diverse activități cu copiii”, spune mândră femeia. 

Mama Elenei, Marina Tanasoglu, recunoaște că fata lor se duce la acest centru, deși sunt ortodocși, însă „nu prea des, pentru că ea are mult de lucru acasă și stă cu fratele mai mic”. 

Între timp, la urechile Snejanei au ajuns vorbe precum că preotului din sat nu i-a picat tocmai bine deschiderea noului centru și că acesta se tot plângea directorului de școală și primarului, ba chiar și colecta semnături pentru diverse petiții. „Dânsul se temea că toată lumea va deveni baptistă”, crede femeia. 

Un raport al Ritei Izsák-Ndiaye, Raportor Special al ONU, realizat în urma unei misiuni din 2016, atesta că, per general, în Republica Moldova „predomină relații inter-religioase pașnice, cu toate că au fost raportate unele incidente cu profil rasial și atacuri motivate religios”, iar unii lideri s-au arătat îngrijorați de „poziția dominantă a Bisericii Ortodoxe din Moldova și influența sa în determinarea moralei și a valorilor sociale”. 
Trei ani mai târziu, situația părea oarecum neschimbată. „Grupurile religioase minoritare, inclusiv Comunitatea musulmană, Martorii lui Iehova, și Bisericile Baptistă și Penticostală, au raportat mai puține cazuri de agresiune verbală decât în anii precedenți și niciun caz de agresiune fizică […], dar au comunicat că au persistat cazuri de abuz verbal, mai ales în localitățile rurale”, se remarcă în raportul Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religioasă în Republica Moldova anul 2019.
Martorii lui Iehova și membrii Bisericilor Baptiste și Penticostale au spus, că au fost cazuri în care preoții și alți membri ai Bisericii Ortodoxe au hărțuit în mod deschis liderii sau membrii religioși ai comunităților lor. „Preoții ortodocși, deseori priviți ca persoane cu autoritate în localitățile rurale, au instigat localnicii împotriva grupurilor religioase minoritare și i-au determinat să împiedice fizic activitățile religioase ale acestor grupuri”, mai atestă raportul Departamentului de Stat al SUA. 

Preotul a refuzat să discute cu noi, rezumându-se să remarce doar faptul că „biserica nu are o părerea despre asta”.

De altfel, anumiți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe au exprimat deseori o poziție combativă față de ceea ce ea numește „sectanți”: sugerându-le creștinilor „să nu meargă la adunările sectante”, Bisericii revenindu-i chiar sarcina de a-i ocroti pe creştinii ortodocşi „de impactul negativ al sectanţilor”, după cum sugerează Mitropolitul Vladimir în teza sa de doctor în economie.

„Fiecare cu propriul punct de vedere, propria viziune asupra lumii”, comentează situația Anatoli Uzun, primarul satului Cazaclia. El spune că primăria cooperează cu ambele culte, iar centrul deschis de Snejana îl consideră unul bun, pentru că oferă „facilități pentru copii”. 

„Discriminarea a fost atât de dureroasă și atât de nejustificată, nici nu știu de ce”, rezumă Snejana lupta ei pentru proiectele sociale. „Oameni care nici măcar nu ne cunosc… Încerc constant să invit oamenii la noi pe orice motiv, pentru ca ei să știe ce facem aici. Astăzi avem libertatea religiei, astăzi oamenii au dreptul de a alege. Nu am ales deloc o religie. L-am ales pe Dumnezeu”.

Autor – Nadejda Manastîrlî, studentă SSAJ
Coautor – Polina Cupcea
Foto – Nadejda Manastîrlî 

Orice persoană, victimă a discriminării poate depune o plângere la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității personal la sediu sau prin platforma DEPUNE O PLÂNGERE de pe site-ul https://egalitate.md/depune-o-plingere/.


Acest articol a fost realizat cu participarea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Oficiului Avocatului Poporului și a Asociației Promo-LEX.
 Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului regional „Consolidarea accesului la justiție pentru victimele discriminării, infracțiunilor motivate de ură și discursurilor de instigare la ură”, co-finanțat de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei și implementat de Consiliul Europei în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare II. Părerile exprimate în prezentul document nu pot fi considerate a reflecta, în niciun fel, opinia oficială a niciuneia dintre părți.