Liliana BotnariucUn Porsche Cayenne negru demarează, depășind 50 km/h din josul străzii Onisifor Ghibu, spre intersecția cu bulevardul Alba Iulia. Accelerează lângă stopul semaforului. Trece la roșu și lovește lateral, cu 130 km/h, în roata din spatele troleibuzului 21. Mașina hârjâie pe șosea cale de câțiva metri în mijlocul intersecției.
Impulsul tamponării rupe ușa din spatele troleibuzului și-o aruncă pe carosabil. Denisa cade ca o minge de fotbal afară, lovindu-se puternic cu capul de ușă. Marina se rostogolește în față, peste oameni, în zuruitul cioburilor de sticlă. Nina ajunge de-a dura lângă un cărucior, unde un copil de-un an plânge nepotolit.
Denisa are mâna dreaptă tăiată în două, cioburi de sticlă înfipte în față. Îi țâșnește sânge pe gură, față și din încheietura mâinii. Stă doborâtă la pământ.
Amorțeală.
Amețeală.
Greață.
Încă 16 stații
Cu mai puțin de o oră în urmă, Denisa Calestru, studentă în anul patru la Colegiul Financiar-Bancar din sectorul Râșcani al capitalei, părăsește sala de curs. După calculul ei, dacă iese mai devreme, reușește să treacă la o imprimantă, să cumpere ce i-ar cere bunicii, să ajungă mai repede la ei acasă, în sectorul Buiucani, să mănânce, să-i ajute cu treburile casnice și să meargă la postul său de operator telefonic de la o clinică pentru copii până la ora 16.
În martie 2010, pe când Denisa avea zece ani, Republica Moldova a semnat rezoluția ONU privind „Decada acțiunilor în siguranța rutieră”. Statul și-a asumat atunci să reducă în jumătate numărul accidentelor rutiere, a oamenilor gravi răniți și a celor care-și pierd viața în accidente până în 2020.
De pe atunci, Denisa auzea în fiecare dimineață „Te uiți în stânga și-n dreapta când traversezi drumul, numai la verdele semaforului și doar la trecere de pietoni”, pentru că în țara în care s-a născut murea zilnic un om în accidente rutiere, iar numărul celor care-și pierdeau viața era de două ori mai mare decât media europeană.
În 2012, Poliția Rutieră, ulterior reformată în Inspectoratul Național de Patrulare, a început desfășurarea operațiunii „Nopțile Albe”. La început, la sfârșit de săptămână. Apoi, uneori în fiecare zi a săptămânii. Ba chiar și câte două săptămâni la rând. Poliția și Brigada de Poliție cu destinație specială „Fulger” însoțiți de televiziuni blocau drumul într-o regiune și verificau toți șoferii cu scopul de a preveni urcatul la volan în stare de ebrietate.
Numai într-o noapte la Bălți au fost prinși: un polițist, un ofițer și un procuror de la Anticorupție. În altă zi, un polițist, un procuror anticorupție și un angajat al unei ambasade străine acreditate la Chișinău au fost depistați băuți la volan în capitală.
„Asta și era scopul. Stoparea tuturor conducătorilor auto. Nu stoparea aleatorie, că nu știi pe cine oprești și de ce oprești, ci toți urmau să fie verificați. Și tot ce se întâmpla, de erau procurori, toți apăreau în vizorul publicului și nu puteau să fie absolviți de răspundere. Mai departe era importantă susținerea din partea Guvernului. Care a fost inițial”, explică Serghei Diaconu, președintele organizației Automobil Club din Moldova care lucrează la proiecte ce vizează securitatea în traficul rutier.
Denisa s-a uitat în stânga și-n dreapta când traversa drumul, numai la verdele semaforului și doar la trecere de pietoni până la 19 ani. Asta-i dădea un soi de siguranță în Chișinău, pentru că orașul în care s-a născut continua să ocupe an de an primul loc în numărul accidentelor rutiere și aproape 45% din totalul țării numai în 2019. Iar șoferii se filmau în timp ce conduceau cu 120 km/h și intrau pe contrasens, sau treceau la roșu cu 200 km/h chiar pe bd. Ștefan cel Mare.
Bruneta, în adidași, blugi și o bluză albastră în dungi, ajunge la stația „Nicolae Dimo”. Zărește troleibuzul 21, care transportă zeci de pasageri a câte 25 de stații dintr-un capăt în altul al orașului, de la Ciocana la Buiucani. Urcă. Coboară peste zece stații, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Merge cu pași grăbiți la buticul cu imprimantă, ia copiile și revine la stație așteptând un troleibuz. „Nimeresc tot într-un troleibuz 21”. Rămâne în picioare, cu mâna pe o bară, la mijloc de troleibuz și privirea îndreptată spre drum.
Pe drum, în ultimii nouă ani, au murit în Republica Moldova 3 423 de oameni. Număr aproape egal cu populația satului Colonița din municipiul Chișinău.
Încă șase stații
Marina se rostogolește din spatele în fața troleibuzului peste oameni în zuruitul cioburilor de sticlă. De acolo, din inerție, este aruncată ca o minge de fotbal afară peste un bărbat prăbușit pe carosabil.
Acum zece minute, Mariana Iurașcu, o femeie blondă de 38 de ani, cu ochelari de soare, rucsac de piele în spate și un fular roz în mână, părăsește incinta unui centru comercial de lângă fostul cinematograf „Flacăra”. Predă de trei ani acolo exerciții de Pilates, un sport mai dinamic decât Yoga, care întăresc mușchii. Le-a descoperit la un an după ce a născut a doua fetiță și au devenit marea ei pasiune.
La început, i-au oferit un soi de relaxare. Apoi, sportul a scos-o dintr-o zonă de confort după zece ani de lucru în resurse umane la privat cu un orar de dimineață până la amiază. A și învățat o groază de lucruri, de la cum să faci diferența dintre fractură, luxație și entorsă sau cum să acorzi primul ajutor în caz de accident.
Și Mariana era adesea cu gândul la accidente pentru că familia ei se numără printre cei aproape jumătate de milion de locuitori oficiali ai Chișinăului supuși zilnic pericolului. Se gândea de fiecare dată la soțul său, când vedea știri despre șoferi beți la volan care au ucis fiul, mama sau sora cuiva, pentru că conduce și el o mașină. Se gândea la părinți și la fiica cea mai mare, elevă în clasa a III-a, care traversează regulamentar trecerile de pietoni, la văzul știrilor despre șoferi care trec la roșu și ucid oameni în zona care ar trebui să-i protejeze.
Așa că i s-a părut firesc în 2013, când toate televiziunile din țară anunțau despre o premieră în traficul rutier, să se bucure.
A fost anul în care Republica Moldova a lansat, cu cele 4, 5 milioane de dolari oferite de către China, sistemul automatizat de supraveghere a circulației rutiere. Asta însemna instalarea a 350 de camere în 41 de intersecții ale municipiului Chișinău și 35 posturi cu radar în toată țara.
Se urmărea amendarea șoferilor nedisciplinați și expedierea prin poștă a amenzilor, astfel, reducând numărul de încălcări. Iar Mariana se gândea că: „Omul conștiincios respectă și fără cameră, dar poate vor deveni mai responsabili și noi vom fi în siguranță”.
Astfel, de la instalarea sistemului de supraveghere până în 2019, statul a aplicat amenzi în valoare de aproape 762 milioane de lei și au fost suspendate peste 4 mii de permise de conducere.
Foto de Liliana Botnariuc
Numărul persoanelor decedate în accidente a început ușor să scadă după introducerea mai multor măsuri. Dacă în 2010 au murit 450 de persoane, în 2015 Moldova număra 300 de morți. Însă, între 2015 și 2019, datele statistice arată o stagnare, iar numărul de persoane decedate anual pe carosabil au continuat să plonjeze în jurul aceleiași cifre de 300.
Asta coincide și cu faptul că „în perioada 2015-2019 au avut loc foarte puține ședințe ale Consiliului Național pentru Siguranța Rutieră, s-au întreprins doar măsuri de restricții legislative. Din 2015 nu s-a mai extins sistemul de monitorizare pe toată țara”, spune Serghei Diaconu.
Totodată, Diaconu mai spune că statul deja nu-și mai dorea demararea operațiunii „Nopți Albe”, deoarece demnitarii „nu știau cine va apărea în vizorul camerelor și cine va fi următorul care va apărea la televizor: cumătru sau rudă. Erau patrule separate care stopau aleatoriu, fără nici o presă care să relateze. Aceasta a dus la discreditarea totală a operațiunii și au început din nou să consume alcool la volan”.
De partea cealaltă, Pavel Apostol, șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere al Inspectoratului Național de Securitate Publică precizează că presa e liberă să participe oricând la „Nopțile Albe” și că, concomitent, se desfășurau mai multe operațiuni. „Sunt oprite aleatoriu mașinile atunci când se desfășoară operațiunea „Umbriș”. Și în cazul ăsta eu nu am nevoie să opresc o mașină dacă văd că nu are geamurile umbrite. Sau la operațiunea „Taxi”. De ce să opresc celelalte unități de transport dacă eu am nevoie să verific toate taxi-urile?”.
Mariana urcă la următoarea stație după Denisa, la „Flacăra”. Ia loc pe al treilea rând de scaune din spate, amplasate pe roata troleibuzului. Abia așteaptă să ajungă acasă la fetița ei de patru ani rămasă în grija soacrei.
Încă două stații
Nina ajunge de-a rostogolul în zona pentru cărucioare. Plânsetul copilului de-un an invadează troleibuzul. Se dezmeticește la podea peste o tânără. Are o bară ruptă peste picioare, dintre care unul e desculț, cu degetele însângerate, încrustate cu cioburi de sticlă. „Cred că a explodat roata troleibuzului”.
Cu cinci minute în urmă, Nina Rusu, o femeie de 58 de ani cu păr scurt, roșcat, alerga gâfâind spre ușa din spate a troleibuzului staționat la „Strada Paris”. Troleibuz în care se aflau Denisa și Marina. Tot gâfâind, ruptă de oboseală și foame, a urcat cele trei intersecții din vale de la Policlinica nr. 12, unde a făcut radiografia plămânilor, și-a verificat tensiunea arterială și bătăile inimii. Din cauza tensiunii și ale altor probleme cardiace, femeia a trebuit să renunțe la lucru în 2018 chiar dacă îi mai rămânea un an până să se pensioneze.
Femeii i-a fost greu ca, după 42 de ani lucrați ca bucătăreasă la școală, la uzina de tractoare sau la piața centrală, să devină dependentă de singurul său fecior, șofer în Germania. Cei 1 300 de lei din pensie nu aveau să-i ajungă nici pentru servicii comunale pe timp de iarnă. Iar în situații neprevăzute precum îmbolnăviri și tratamente pe termen lung fiul său devine singurul ajutor de supraviețuire.
În acel an, 2018, numărul oamenilor care și-au pierdut viața în accidente continua să rămână de două ori mai mare decât media europeană înregistrând 274 de morți. Pe același loc cu România, codașa UE la siguranța rutieră.
În schimb, țările nordice înregistrau cel mai mic număr de decese în accidentele rutiere din statele UE. Dacă e să facem o comparație, atunci, în Moldova, la 1 milion de locuitori decedau 91 de oameni, iar în Danemarca – 30 de oameni.
Numărul mic de decese în Danemarca se datorează faptului câtorva măsuri drastice. De exemplu, dacă un șofer este prins beat la volan trebuie să plătească și să urmeze un curs obligatoriu de 12 ore privind siguranța rutieră pentru a dobândi dreptul de a conduce. Dacă șoferul este prins cu un nivel de 1,2 g/l de alcool se aplică o interdicție de a conduce pentru minimum trei ani. Iar dacă același șofer este prins cu același nivel de alcool de două ori în trei ani, poliția poate confisca mașina, arată raportul UE.
Totodată, Danemarca a introdus și dispozitive pentru verificarea respirației. Dacă conținutul de alcool din sângele șoferului depășește limita legală de 0,08 g/l, dispozitivul împiedică pornirea automobilului.
Peste un an, în 2019, cifra persoanelor decedate în accidentele rutiere rămâne intactă – 274 de oameni. De-a lungul celor nouă ani siguranța rutieră a Republicii Moldova a ajuns să numere cu 12% mai puține accidente, cu 20% mai puțini răniți și cu 39% mai puțini decedați. Asta în timp ce țara noastră și-a asumat în procente o altă cifră – 50%. Tot de-a lungul celor nouă ani, 26 de mii de accidente rutiere au băgat 32 de mii de oameni, cifră egală cu populația orașului Cahul, în spital.
„Accidentele rutiere nu pot fi tolerate de niciun stat pentru că sunt două lucruri importante: pierderile umane și tot ce înseamnă tragedie pentru familie și stat pentru că are obligația de a-și apăra cetățenii. Și al doilea: cheltuielile economice. S-au făcut estimările pentru țările în curs de dezvoltare de către Banca Mondială și o viață pierdută, indiferent dacă este în accident sau nu, costă statul până la 500 de mii de dolari”, spune Serghei Diaconu.
„Dacă noi nu obținem acest indicator, care a fost expus în Strategie, nu înseamnă că tot ce am făcut până la acel moment a fost greșit și nu a fost eficient. Asta înseamnă că undeva trebuie perfecționată activitatea. Trebuie modificată legislația în vigoare. Siguranța circulației rutiere este un domeniu mai complex care trebuie să implice mai mulți actori. Pentru că de infrastructură răspunde Ministerul Economiei și Infrastructurii. De iluminat stradal – primăriile, iar de pregătirea viitorilor conducători auto – Ministerul Educației. Numai la noi de fiecare dată când spunem siguranța circulației rutiere apare în față polițistul”, precizează Pavel Apostol.
Chiar și așa, Serghei Diaconu, susține că Consiliul Național pentru Securitatea Circulației Rutiere s-a întrunit doar o dată în 2019. „Nu există un secretariat permanent care să asigure lucrul acestui consiliu. Există doar o persoană detașată de la MAI de către Cancelaria de Stat, ceea ce iarăși denotă că ori nu se dorește, ori nu se pune prioritate pe viața persoanelor care circulă în trafic în Moldova. Totodată, abia în 2019, Moldova a încercat să aloce un buget de circa 10 milioane de lei pentru siguranța rutieră. Bani care nu au ajuns să fie cheltuiți din cauza tergiversărilor din ministere. Asta în timp ce toate statele au bugete alocate”.
Nina zărește un loc liber lângă ușa din mijloc și se face comod lângă bărbatul de la geam. Troleibuzul traversează intersecția dintre strada Paris și Sucevița. Nina scoate portmoneul bej cu trandafiri primit cadou la aniversarea din 28 iunie și-i întinde taxatorului 2 lei.
Foto de Liliana Botnariuc
O stație
Troleibuzul se apropie de intersecția străzilor Alba Iulia cu Onisifor Ghibu.
Intersecția asta adună sute de oameni în blocuri locative de nouă etaje pe ambele părți ale drumului, în restaurantele de pizza și kebab din stânga troleibuzului sau supermarketul din dreapta lui.
Unii dintre ei trec zilnic pe lângă stația de după intersecție – Onisifor Ghibu. E un loc de așteptare în aer liber pe trotuar în dreptul unei bucăți hașurate cu zig-zag pe prima bandă de circulație. Dimineața e plină de părinți care-și duc copii la grădinița din vale, cumpărători la farmacia din dreapta, sau o parte dintre cei peste 2 mii de elevi ai liceelor „Onisifor Ghibu” și „Petru Rareș” situate într-o clădire la zeci de metri după intersecție. Una dintre elevele primului liceu este fiica cea mai mare a Marianei, elevă în clasa a III-a. La fel ca și ea, mulți dintre colegi termină lecțiile după ora 14.
Trei coloane de autovehicule se opresc într-o înghesuială pe Alba Iulia la stopul semaforului. Troleibuzul 21 ajunge primul la roșu pe prima bandă. Băiatul de lângă geam se ridică și trece prin fața Marinei, pregătindu-se să iasă la stație. Denisa merge din mijloc spre ușa din spate. Îl privește pe tânărul de alături, apucă cu mâna bara de pe ușă și lasă privirea în jos. Nina își aruncă privirea spre geam, urmărind o femeie cu cățel ce traversează la trecerea de pietoni. Se face verde la semafor. Troleibuzul pornește.
Foto de Liliana Botnariuc
Din josul străzii din dreapta, o brunetă de 33 de ani accelerează, fără centura de siguranță cuplată, spre intersecție la volanul unui Porsche Cayene negru. Aceeași mașină pe care a condus-o în stare de ebrietate în sectoarele Telecentru, Râșcani și Poșta Veche din capitală. În dreapta ei se află, tot fără centura cuplată, Sergiu, un bărbat de 34 de ani pe care l-a cunoscut acum câteva săptămâni în curtea blocului.
„Băiatul ăsta de lângă ea, era copia la față a bărbatului pe care ea îl iubește toată viața. Ea mie mi-a arătat poze cu el…”, spune Natalia, amică și fost agent imobiliar care a ajutat-o pe Svetlana să-și procure o casă cu 13 ani în urmă. Se întâmpla la jumătate de an după ce șoferița devenise mamă. Casa a vândut-o mai târziu, cumpărând în loc apartamentul cu cinci camere de la Buiucani. În curtea aceluiași bloc, închiria un apartament Sergiu și sora lui care a coborât din Porsche cu zece minute înainte de impact.
Șoferița Porsche Cayene-ului este singurul copil în familie, mama unui băiat de 12 ani, licențiată în drept. Din 2010 până în 2019, când accelera spre intersecția Alba Iulia cu Onisifor Ghibu, șoferița a fost sancționată de 43 de ori. Atât încălcări contravenționale, cât și penale. Din astea 43, aproape jumătate au fost comise în baza a două articole din Codul Contravențional: 235 și 240. Adică nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranță. Celelalte sancțiuni au fost aplicate fie că nu avea revizia tehnică, fie că oprea mașina într-un loc interzis, fie că vorbea la telefon. În medie, cam de 2-3 ori pe an, Svetlana Ungureanu este oprită de poliție pentru încălcarea diferitor reguli de siguranță rutieră.
Apoi, șoferița a început să fie prinsă și în stare de ebrietate la volan. În martie 2013 ajunge în judecată pentru asta. Risca muncă neremunerată și anularea dreptului de a conduce. Ajunsă în judecată, fără o decizie definitivă, legislația îi permitea să urce la volan în continuare.
„Până în anul 2018, noi ridicam permisul de conducere când depistam persoana în stare de ebrietate în grad avansat și eliberam în loc permis provizoriu până nu era anunțată decizia definitivă în instanța de judecată. 1-2 ani cât dura procedurile de judecată, șoferul circula cu permisul provizoriu”, precizează Pavel Apostol.
În mai 2014, șoferița adună și 15 puncte de penalizare. Ajunge în instanța de judecată pentru privarea dreptului de a conduce. Din 2009, Codul Contravențional al Republicii Moldova prevede că dacă șoferul adună 15 puncte de penalizare poate rămâne fără permis de conducere pentru o perioadă de la șase la 12 luni prin decizia instanței de judecată. Codul mai prevede că punctele de penalizare se anulează la șase luni de la contravenție.
„Dacă în luna ianuarie ai 3 puncte de penalizare, iar până în iunie, a șasea lună, tu ai adunat 12 puncte de penalizare, atunci în iulie care-i a șaptea lună, ți-au mai fost aplicate 3 puncte, tu nu ai 15 puncte, dar 12, căci au dispărut cele 3 puncte din ianuarie. Și asta e prevăzut ca omul să înțeleagă că statul și de data asta te iartă, numai nu încălca”, explică avocatul Vladimir Covali.
Dacă legislația nu ar prevedea ștergerea punctelor de penalizare după șase luni, din 2010 până în 2015, Svetlana ar fi adunat un total de 43 de puncte de penalizare.
Foto de Liliana Botnariuc
În noiembrie 2015, șoferița urcă beată la volan pe un drum public în sectorul Telecentru din Chișinău. Este oprită de poliție și testată cu aparatul DRAGER care arată 0,44 mlg/l în aerul expirat, depășind de 3 ori norma admisă. Prima instanța de judecată o privează la 11 ianuarie 2016 de dreptul de a conduce timp de doi ani. Amendă de 3 mii de lei. A doua instanță o privează de dreptul de a conduce pe un termen de 24 de luni, se arată în răspunsul Inspectoratului.
În februarie 2016, este prinsă beată la volan la Orhei. Ajunge în judecată. La 23 octombrie 2017, Svetlana este condamnată de prima instanță din Orhei la patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani. Ceea ce înseamna că încă o încălcare și ajunge după gratii adăugându-se termen conform legii.
La șase zile de la decizia judecătoriei, consumă whisky și vin până 2,27 g/l de alcool în sânge, depășind de șapte ori norma admisă de lege. Urcă la volan, iese pe contrasens cu Porsche-ul pe un drum public în sectorul Râșcani al capitalei și tamponează o mașină care se deplasează regulamentar.
Ajunge în fața instanței riscând de la 200 de ore la 240 de ore munca neremunerată în folosul societății sau închisoare de până la un an. În cele patru luni de examinare a cauzei, recunoaște că: „este într-o stare depresivă, urmează un tratament psihologic și că a urcat la volan pentru că nu găsea un taxi”, demonstrează sentința instanței.
La 23 mai 2018, Guvernul aprobă o serie de modificări legislative pentru sancționarea celor care conduc în stare de ebrietate. Astfel, șoferi care vor fi prinși băuți la volan vor rămâne imediat fără permisul de conducere pentru șase luni în cazul primei abateri și până la trei ani – în cazul abaterii repetate. Termenul va fi stabilit de instanța de judecată în cel mult trei zile, iar în acest timp șoferii nu vor mai putea circula cu un permis provizoriu cum se întâmpla până în 2018, noțiunea respectivă fiind anulată.
Pentru cei depistați la volan în stare de ebrietate cu grad avansat, permisul va fi anulat pentru patru ani, va fi exclusă amenda, fie substituită cu până la 240 de ore în folosul comunității. Pentru a obține un permis nou, șoferii vor susține repetat examenul auto. Iar pentru obținerea acestuia, vor fi obligați să frecventeze programul „Drink and Drive”. Acesta îi obligă pe șoferii care vor să recapete dreptul de a conduce să muncească 20 de ore timp de 3 luni la morgă și să acorde asistență victimelor accidentelor rutiere.
La 26 iunie 2018, Svetlana urcă la volan cu 1,79 g/l alcool în sânge, depășind de șase ori norma admisă. „În perioada asta cât mergea judecata, fiind cinstită, din spusele ei, îl cheamă pe un amic, șofer de taxi, s-o ducă pe ea până acasă cu mașina ei. Tot ea a recunoscut faptul că au mai cinstit în mașină până la lovitură. Fiind la Poșta Veche, el fiind la volan și sunt video care arată, ei se lovesc într-o mașină și părăsesc locul accidentului. Merg mai departe și lovesc într-un gard chiar la începutul străzii Doina. S-a intentat dosar pentru conducerea în stare de ebrietate fără permis de conducere”, explică Vladimir Covali, care a devenit avocatul ei și a apărat-o pe șoferiță în dosarul respectiv.
La 6 iulie 2018, Judecătoria Râșcani o recunoaște vinovată pe Svetlana și o condamnă definitiv prin cumul parțial cu sentința Judecătoriei Orhei la jumătate de an de închisoare în penitenciar pentru femei. Este arestată preventiv în sala de judecată. Ajunge după gratii mai întâi la penitenciarul nr. 13, apoi este transferată la penitenciarul de femei de la Rusca.
Din lista celor 43 de procese contravenționale prezentate de Inspectoratul Național de Poliție, rezultă că șoferița a plătit statului, în total, amenzi în valoare de 17 280 de lei de-a lungul celor opt ani.
Foto de Liliana Botnariuc
„Băiatului ei nu i-am spus unde-i, ca să nu-l traumăm. A ieșit la libertate pe 1-2 ianuarie 2019. Am făcut planuri. Svetlana a conștientizat că are nevoie de ajutor la psiholog și că vinde mașina, și că nu se atinge de ea până nu trece tratamentul”, afirmă avocatul Vladimir Covali.
„Când era la libertate ne-am văzut de 2-3 ori în oraș. Când nu consuma alcool, era destul de bună și blajină la caracterul ei. De vreo două ori, când noi ne-am întâlnit era fără mașină, s-a aplecat și a dat și niște bani. Pe o bătrână a trecut-o drumul. Vine și spunea că: Eu văd în fiecare dintre pe ei pe bunicul sau pe bunica. Spunea că ea acolo a fost în leagănul cel mai dulce”.
După ce a ieșit din închisoare, tânăra a revenit să locuiască în apartamentul de la Buiucani, de unde urcase beată la volan și se apropia de intersecția străzilor Alba Iulia cu Onisifor Ghibu.
Foto de Liliana Botnariuc
***
Alcoolul este un drog depresant care încetinește activitatea sistemului central nervos și a creierului. Alcoolul afectează, în primul rând, funcția mentală, iar judecata este prima care dispare chiar și la un nivel de 0,2% de alcool, o demonstrează studiile. „Alcoolul ne face mai puțin critici și oferă o încredere în sine exagerată. Persoana care consumă alcool poate crede că este extrem de atentă și că va conduce vehiculul în siguranță”, spune Natalia Fîșcot, psihologă la Dispensarul Republican de Narcologie.
În realitate, alcoolul reduce activitatea vizuală până la 32%, vederea periferică ce rezultă în viziune de tunel, abilitatea de a calcula distanța și poziționarea mașinii. Se dilată pupilele și încetinește reacția lor la sclipire sau lumina farurilor din față. Șoferul nu poate diferenția culorile, îi scade auzul și abilitatea de a înțelege direcția sunetelor.
Alcoolul încetinește timpul de reacție cu 15-25%. Șoferul este confuz, nu înțelege cele mai simple semne și nu poate reacționa la situații de urgență, precum să oprească la stop sau să frâneze brusc. Unui șofer beat îi este greu să meargă pe banda de circulație în direcția corectă, să se concentreze la trafic, să pornească radioul și să vorbească cu pasagerii în același timp. Scade controlul mușchilor. Se reduc abilitățile motorii de la introducerea cheii în contact până la mersul la mașină. Mișcările mâinilor și ochilor nu mai pot fi controlate ca-n mod normal, arată studiile.
Foto de Liliana Botnariuc
***
Troleibuzul ajunge în mijlocul intersecției. Privirea Ninei urmărește mașina neagră ce se deplasează cu viteză spre ei. „Mașina venea șuierând, iaca cu așa viteză… Nici prin cap să-mi dea… Eu credeam că o să oprească”.
Troleibuzul ajunge cu prima treime dincolo de mijlocul intersecției când mașina din vale lovește lateral în roata din spatele troleibuzului. În urma expertizei, poliția nu a depistat vreo urmă de frână a Porsche-ului la locul accidentului. Impulsul tamponării rupe ușa din spate a troleibuzului și-i aruncă pe Denisa și băiat pe carosabil. „Îmi curgea sânge din gură, din față…”.
Marina este aruncată înainte ca o săgeată, căzând peste alți pasageri doborâți la podea „Simt că merg înainte de-a rostogolul. Încerc să deschid ochii și tot ce văd e fum sur”. Impulsul tamponării întoarce partea din spate a troleibuzul lateral în stânga ajungând de-a lungul a trei benzi de circulație.
Troleibuzul pierde aderența. Șoferul rotește volanul spre stânga și dreapta, corectând mișcarea cu stângăcie. Troleibuzul merge la dreapta. Șoferul frânează încet. Marina este aruncată din partea din spate a troleibuzului jos pe carosabil.
Pneurile din față trec de dunga de siguranță peste acostament evitând să tamponeze stâlpul electric din față și stâlpul panoului din dreapta. Troleibuzul își menține direcția încetinind. Toți sunt la podea. Nu se mai aude nimic în afară de țipetele și gemetele pasagerilor.
Motorul se oprește. Troleibuzul ajunge înclinat pe acostament, cu o treime intersectând banda de trafic. Nina se dezmeticește la podea peste o tânără în zona pentru cărucioare cu o bară de jumate de metru ruptă peste piciorul ei. „Credeam că a explodat roata troleibuzului”. Ridică capul și zărește ca prin ceață un bărbat ce-și caută copilul în cărucior încercând să-i liniștească plânsetul. „Toți strigă. Nu se înțelege nimic”. Zarva din troleibuz se amplifică când cineva din exterior le strigă: „Ieșiți mai repede afară să nu buhnească mașina”.
Nina ia bara, o aruncă la o parte. Are un picior descălțat și degetele însângerate, în două cu cioburi de sticlă. Se ridică de pe suprafața acoperită cu sticlă. „Când dau să mă scol, văd cum o fereastră stă să cadă peste căruciorul cu copil mic. Pun scurta să cadă peste mine. Văd o fată care iese în fața mea din troleibuz și din ea curge sânge din față ca din fontan”. Peste 30 de oameni șocați, răniți, cu tăieturi, vânătăi, oase rupte, sticlă în corp, șiroaie de sânge ies năuciți din troleibuz.
Fotografie preluată de pe pagina de Facebook a Inspectoratului Național de Securitate Publică
***
Marina se trezește cu capul și jumătate de corp pe pieptul unui bărbat de vreo 60 de ani. „Cred că el mi-a salvat viața. Dacă cădeam pe asfalt nu știu dacă mai eram”. Se ridică de pe bărbatul de pe carosabil și se așează năucită pe fund. Privește zăpăcită de pe șosea, încercând să vadă ceva dincolo de botul zdrobit al automobilului la câțiva metri de ea. „Am înțeles că mașina a intrat în troleibuz, dar nu înțeleg cum o mașină să aibă așa viteză în oraș și să-i dea așa mare impact troleibuzului”.Mașina rămâne în intersecție, pe prima bandă din trafic. Bucăți din capotă stau împrăștiate la zeci de metri distanță pe șosea. Zeci de oameni aleargă pe acostament. Unii încearcă să scoată pasagerul din dreapta șoferiței din automobil. „Aici este un decedat”, aude Mariana de jos. Sergiu, bărbatul din dreapta șoferiței, este unul dintre cele 274 persoane decedate în accidente în 2o19. Alții se apropie de șoferița al cărei piept a rupt un sfert din volan. Airbagurile n-au funcționat. „Nici ea mult n-a s-o ducă”, strigă al doilea.
La o ciocnire de doar 50 km/h, studiile internaționale arată că greutatea corpului, fără centura de siguranță cuplată, crește de 20 de ori. Ceea ce face ca frânarea bruscă sau impactul unui accident să fie egală cu aplicarea unei forțe de o tonă asupra persoanei.
„Un martor a declarat că până la deconectarea acumulatorului automobilului, acul vitezometrului era fixat la 130 km/h”, spune șeful de urmărire penală Grigore Moga.
Trecătorii sună la 112. La 14:10, Inspectoratul General pentru situații de urgență este informat despre accident. Un echipaj pentru descarcerare și altul pentru stingerea incendiilor ajung la fața locului în 7 minute. O parte din salvatori decuplează acumulatorul autovehiculului. Altă parte se asigură că troleibuzul este deconectat de la rețeaua electrică pentru a evita un scurt circuit.
Denisa se ridică buimăcită de pe ușă. Își vede mâna dreaptă străpunsă de cioburi de sticlă cu o plagă deschisă în două cu sânge. „Era foarte strașnic, era sticlă, tăietură adâncă, se vedea carnea”. Se ridică singură și merge câțiva metri până la trotuar. Cade lângă un copac. Un bărbat se apropie, o stropește cu apă peste față. Îi cere un număr de-al rudelor. Tânăra încearcă să vorbească. Simte cioburi de sticlă în gură. Formează ea numărul la telefonul bărbatului.
Mariana își duce mâinile la cap, față, spate să verifice dacă le simte și le poate mișca. Piciorul stâng îl are dat într-o parte. Nu simte nimic. Înțelege că e rupt. „Cât am putut un pic l-am întins. Și fiind pe carosabil, bărbații m-au luat și m-au dat pe trotuar”.
Foto de www.agora.md
În zeci de secunde la intersecția străzilor Onisifor Ghibu cu Alba Iulia se îngrămădesc zeci de oameni. Fug ba la un pasager, ba la altul. Din farmacia din fața troleibuzului angajații se grăbesc să ajute cu peroxid de hidrogen, tifon, unguente și orice găsesc pentru prim ajutor. Lucrătorii cară butelii cu apă din supermarketul de peste drum și benzinărie să-i spele de sânge. Zeci de locatari coboară din clădirile din preajmă cu prosoape și ligheane cu apă.
Nina ajunge sub un copac de lângă stand cu propriile puteri. La 14:15, își sună nora.
Mama Denisei ajunge în cinci minute de la Liceul „Petru Rareș”, unde lucrează psiholog. Durerile devin din ce în ce mai acute, simte împunsături în șold, bazin, mână, față. De la lovitura capului îi dau amețeli și greață.
Pe Mariana o sună soacra. Află ce s-a întâmplat. Aleargă într-un suflet pe jos două stații cu fetița de patru ani. „Când a venit fetița eu zâmbeam, spuneam că un pic m-am lovit și că o să treacă. Mama soacră striga după ambulanță”.
Sunetul strident al sirenelor anunță rând pe rând sosirea a zeci de ambulanțe. Lucrătorii medicali din prima ambulanță confirmă decesul bărbatului și merg la cei mai gravi răniți. Șoferița Porche-ului ajunge prima în ambulanță.
Foto de www.agora.md
„Când a venit salvarea, eram deja spălată de lume. Tensiunea era 70 pe 50. Tare joasă. Și nora a început să strige că eu pierdeam cunoștința. Țin minte numai cum m-au pus pe targă și vreo opt băieți mă puneau în salvare”, zice Nina.
Lucrătorii medicali par depășiți de numărul mare de victime. La 14:40, alți zece angajați ai Inspectoratului pentru acordarea primului ajutor medical calificat și o autospecială SMURD pentru transportarea victimelor multiple vin în ajutorul celor de la 112. Patru echipaje de patrulare ajung pentru asigurarea circulației în zonă.
În 20 de minute, fiica cea mai mare a Marianei termină lecțiile și ajunge în intersecție. „A văzut mașina lui tata și s-a speriat. Tot striga: Mama, mama. Și-a dat seama că ceva s-a întâmplat dacă a văzut atâta lume”. Marina ajunge pe targă în ambulanță. Amorțeala din stânga se transformă în înjunghieturi de cuțit. „Toate gropile din Chișinău le-am simțit”.
Coordonatorul Serviciul 112 anunță șeful Departamentului Clinic al Institutul de Urgență despre accident în masă. Vasilii Șovgur, șeful Departametului, declanșează Cod Roșu – situație critică. „Am eliberat toate paturile – zece în zona galbenă, șase în albastră, cinci în verde”. Toți medicii liberi coboară în departamentul de primire.
25 de maturi ajung la Institutul de Urgențe rând pe rând cu contuzia plămânilor, contuzia țesuturilor moi ale feței, a regiunii lombare, a capului, articulației genunchiului, a umărului și bazinului, leziuni ale pleoapei și ochilor, fractura antebrațului, a brațului și a pomeților. Doi copii de 2 și 13 ani ajung la spitalul de copii „Valentin Ignatenco”cu vătămarea țesuturilor moi, adică a pielii și mușchilor, și a gleznei pe dreapta cu rană.
Șoferița ajunge în zona roșie cu contuzie cerebrală gravă, hemoragie intraventriculară, multiple coaste rupte, fractura bazinului, fractura patelei și a maleolelor gambei drepte, contuzia plămânilor și rinichilor, intestinul subțire și ficatul rupte și acumulări de sânge în zona abdomenului. Starea generală extrem de gravă.
Medicii îi introduc un tub flexibil din plastic în gât până în plămâni, conectând-o la respirație artificială. Urmează analize de sânge, urină, ultrasonografie, roentgen și transferul de urgență în sala de operații. Expertiza biologică depistează o cantitate de 1,87 g/l alcool etilic în sânge, de șase ori mai mult decât norma admisă, fără substanțe narcotice sau psihotrope.
„În sala de operații splina a fost înlăturată pentru că era deteriorată în totalmente. Intestinul subțire a fost rupt și a fost nevoie de suturat. Ficatul avea o fisură. În urma traumei s-a desfăcut ca harbuzul. Avea hemoragie de 4 litri. Dar la o greutate de 53 de kg circulă sub 4 litri de sânge în organism. Ea nu mai avea sângele ei după operație. Era sânge transfuzat”, explică șeful secției Anestezie-Terapie Intensivă, Sergiu Cobilețchi.
Starea șoferiței rămâne gravă, dar stabilă. „Stabil în cazul reumatologului înseamnă că dă urină, asimilează și ține tensiunea. Dar ea nu era cu noi. Ea era un corp neînsuflețit care la moment se hrănea artificial cu cardiotonici și nutriție pe sondă. Procesele vitale se înlocuiesc prin ventilație, pompa cardiacă”.
Patru persoane de 51, 57, 68 și 70 de ani cu trei-cinci coaste rupte pe dreapta sunt internate în chirurgia toracală. O femeie de 67 de ani cu antebrațul și pelvisul fracturat ajunge în ortopedie. Denisa e diagnosticată cu comoție cerebrală și răni multiple a mânei drepte. Marina cu fractura femurului stâng. Nina, cu comoție cerebrală.
Foto de Liliana Botnariuc
Urmează patru ore de analize la sânge, urină, ultrasonografii, roentgen, electrocardiograme și tomografii. Nina își pierde cunoștința. „Am avut vreo 8 împunsături pe viu. Nu găseau vena. Asta e foarte dureros”. Denisa închide ochii și încleaștă dinții la cinci ace sterile ce îi străpung rând pe rând rana deschisă ca s-o anestezieze. „Mă durea foarte tare”. Urmează îndepărtarea cioburilor de sticlă din gură, față și mână. Îi cos rănile. O bandajează. Pun mâna în ghips și o transferă în secția neuro-chirurgie.
Marina scrâșnește de durere la fiecare transferare de pe o targă pe alta. „După anestezie locală, mi-au pus piciorul pe tracțiune. Mai jos de genunchi mi-au pus un fier înfipt în picior care susținea greutatea. Asta mi-a luat din durere un pic. Dar amorțea tot. Era greu să dorm. Dacă mă mișcam deodată apărea durere”.
A stat așa o noapte și a fost operată a doua zi. Medicii i-au introdus două tije metalice în picior, iar hemoragia abundentă i-a scăzut hemoglobina de la 109 la 60. A avut nevoie de transfuzie de sânge.
În aceeași zi Inspectoratul General de Poliție s-a întrunit în regim de urgență și a creat Linia Fierbinte, unde cetățenii pot oferi sau primi informații cu privire la accidentul produs.
Bunicii Denisei, la care mergea în ziua accidentului, au văzut știrea la TV. Dar au aflat abia în următoarea zi că nepoata lor e una dintre pasagerii din troleibuz. Părinții Marinei au revenit de la un sanatoriu din Camenca, regiunea transnistreană, în următoarea zi. Feciorul Ninei, singurul ei copil, a aflat despre accident la două zile, când a revenit din Germania, acolo unde lucrează șofer. Cheltuielile pentru tratament au fost suportate de el.
Denisa a fost externată fix la o săptămână. Avea ochiul vânăt, partea dreaptă a feței umflată, iar dintele de sus din față mișcat. Mânca lent, vorbea cu jumătate de gură. Medicii i-au zis să nu-și forțeze mintea și ochii. A trebuit să recupereze cele trei săptămâni de absențe de la cursuri. Apoi a purtat o mască pe față vreo două luni până i s-au mai redus din semnele accidentului.
Foto by www.agora.md
Tânărul decedat în Porsche Cayenne a fost înmormântat în aceeași zi în care ar fi trebuit să depună jurământul pentru obținerea cetățeniei românești. Voia să plece la muncă în Germania. Feciorul său de cinci ani n-a fost luat la înmormântare. I-a explicat mai târziu fosta soție de care e divorțat că: „Tatăl e în cer. El ne vede și ne protejează”.
„Noi nici nu mai avem lacrimi. Mama lui se duce și plânge la mormânt și adoarme acolo”, spune Ecaterina Solonari, mătușa lui Sergiu din capitală.
La 8 octombrie, la opt zile de la internare, șoferița suferă încă o hemoragie. „Hemoragia era mai mare decât ea putea să reziste. Leziunea corporală a fost depășită organismului dat. Leziunile se agravează în timp. Dacă la momentul problemei, dacă are 30% din plămâni, tu-i menții viața artificial. Dar dacă ea nu-și rezolvă în continuare celelalte 20 de probleme, ele afectează și astea 30% care au rămas. Chiar și fără hemoragie șanse de supraviețuire ar fi fost puține”, spune Cobilețchi.
La ora 10:25 Svetlana decedează. Expertiza judiciară arată că decesul a survenit în rezultatul traumei asociate cu trauma închisă a toracelui și ruptura aortei în doi timpi. Ceea ce înseamnă că moartea a fost cauzată de afectarea organelor interne în urma traumelor din regiunea toracelui.
Marina a fost externată în aceeași zi și dusă cu ambulanța până acasă. „Eu n-am ură sau supărare pe șoferiță. Pur și simplu nu-i înțeleg pe oamenii care pun în pericol alți oameni. Eu nu pot să o judec. Cred că Dumnezeu o să judece”.
Acasă a trebuit să învețe să folosească cârjele și să atingă podeaua fără să-și lase greutate pe piciorul traumat. „Prima dată am călcat în picior, că nu eram obișnuită, am amețit tare, am simțit căldură, bine că era cineva alături să mă așeze”. Pentru că era practic imobilizată la pat, au făcut un regim de implicare pentru restul familiei. Mama ei venea în prima parte a zilei, soacra în doua, iar seara revenea soțul de la muncă.
Denisa n-a rămas supărată pe șoferița care a tamponat troleibuzul. S-a gândit doar că: „Șoferii în stare de ebrietate sunt niște nerozi care pun în pericol viața celor din jur”.
În decembrie 2019, după două luni petrecute în apartament, Mariana a început exercițiile de kinetoterapie la o clinică privată. „Am învățat practic să merg de la zero așa cu tot cu dureri”. Pentru cele patru luni de reabilitare, întrerupte în martie de carantină, a cheltuit 24 de mii de lei. Pe lângă mers, femeia trebuie să mai învețe să învingă frica de a mai urca vreodată în transportul public. „De la accident încă nu m-am urcat în troleibuz. Oricum mi-i frică. Cred că o să apelez și la un psiholog”.
Într-un an, Mariana va hotărî dacă recurge la încă o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea tijelor metalice sau dacă rămân.
Denisa a calculat în jur la patru mii de lei suma prejudiciilor materiale. O mie a costat-o numai tratamentul după externare, pe lângă hainele, încălțămintea și rucsacul care au fost distruse de cioburile de sticlă.
Nina a fost ultima pacientă externată de la urgențe la 11 zile de la accident. Au urmat lecții de mers prin casă cu dureri de bazin, coccis și picior și dependența de rude. „Eu nici la wc nu mă pot așeza. Tot mă doare. Nora vine și-mi spală capul, face mâncare și masaj la picior”.
Foto de Liliana Botnariuc
Ministrul de Interne Pavel Voicu a declarat într-o emisiune că ministerul lucrează la un proiect de lege care presupune confiscarea mașinilor șoferilor în stare de ebrietate pe viață. Iar cei care încalcă nu vor mai putea achita 50% din amendă timp de 72 de ore.
Denisa urmează să se programeze la ultrasonografie să vadă dacă nu are corpuri străine în mâna cicatrizată. Partea dreapta a feței era mai umflată decât stanga. Cicatricile de pe față se vindecă și se observă din ce în ce mai puțin. Parcă nu mai simte frica pe care o avea la o lună sau două de la accident de a urca în transportul public și de a traversa trecerile de pietoni. „Nu mă mai gândesc la accident”.
Copilul Svetlanei a rămas în grija părinților ei. „Eu am rămas surprins plăcut de comportamentul copiilor din clasa băiețelului. Discutam cu diriginta: copiii s-au adunat toți și au zis că ei vor face tot ce-i posibil să-l protejeze pe Sergiu. Că atunci scriau cine-i mama lui și așa mai departe… Și copiii au făcut în așa fel ca în săptămâna cât a stat Svetlana în spital și după decesul ei, l-au protejat și n-au vorbit nimic că nici n-a știut în ce lume se află”, povestește Vladimir Covali despre comportamentul copiilor care potrivit lui au demonstrat mai multă bunătate și inteligență decât cel al maturilor.
„Procuratura trebuie să numească expertiza tehnică, în primul rând ca să vadă dacă automobilul era în stare tehnică și putea fi condus de către un șofer. Expertiza medico-legală trebuia să depisteze dacă băiatul care a decedat nu avea alte boli, patologii în organism care numai fiind un pic sau mai tare atinse puteau să provoace decesul lui. Pentru că este omor, omor intenționat sau provocarea leziunilor corporale grave care au adus la deces. Ofițerul de urmărire penală trebuia să se adreseze către toate persoanele care au avut de suferit, să le întrebe dacă nu doresc să obțină statutul de persoană vătămată. Iar pasagerii trebuie să se adreseze la medici și psihologi”, precizează Vladimir Covali regulile urmăririi penale în cazul accidentului.
Fotografie preluată de pe pagina de Facebook a Inspectoratului Național de Securitate Publică
„Pe lângă asta, ar mai fi necesară o constatare economică despre prejudiciile în repararea troleibuzului. Urmează stabilirea moștenitorului Svetlanei și al băiatului decedat. După care evaluarea prețului casei și mașinii Svetlanei, dacă a mai rămas ceva din ea, și prezentarea materialelor în judecată sau procurorului pentru găsirea unei soluții din motivul decesului făptuitorului. Iar în sentință o să fie scris: Se încetează procedura penală din cauza decesului, se constată vina și se încasează…”, încheie avocatul.
Dosarul accidentului de la Buiucani e în faza de terminare a urmăririi penale, precizează Oleg Afanasie, șeful interimar al Procuraturii Chișinău. „Se comasează actele și urmează semnarea scrisorii cu propunere către procuror pentru găsirea unei soluții. În cazul în care procurorul consideră că nu sunt suficiente probe, urmează restituirea cauzei penale la completare”.
Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care este gestionat de Biroul Național al Asiguratorilor Auto (BNAA), este o plasă de siguranță pentru victimele accidentelor rutiere. Acesta urmează să ofere despăgubiri materiale pentru traumele pasagerilor din troleibuz doar după ce instanța de judecată va stabili vinovăția șoferiței Porsche-ului în producerea accidentului, după prezentarea solicitărilor pentru achitarea despăgubirilor și bonurilor fiscale care demonstrează cheltuielile pasagerilor pentru tratament.
„Este în competența fondului să achite despăgubirile pentru că șoferița nu deținea asigurare. Noi în cazul ăsta avem două tipuri de despăgubiri: cele pentru daunele materiale revin Regiei Transport Electric pentru troleibuzul avariat și despăgubiri pentru persoanele cu vătămări corporale”, afirmă Alina Osoianu, director executiv al BNAA.
„Ea s-a jucat cu viața ei și s-a jucat cu viața oamenilor. Măcar cât de cât oamenii să fie recompensați. Lumea zicea că să-și vândă apartamentul ăsta cu cinci camere pentru despăgubire. Eu zic: Da acolo a rămas minor. Suntem oameni… Dar măcar parțial cineva să ne întoarcă…”, spune Nina cu privirea fixată spre cutiile cu medicamente de pe comoda din dreapta patului.
„În februarie, 2020, în Stockholm iarăși ne-am luat obligațiunea să diminuăm cu 50% numărul de accidente și decese până în 2030”, spune Serghei Diaconu. „Prima dată nu ne-a reușit, să vedem dacă a doua oară reușim”.