Polina CupceaParcul este verde, aleile sunt curate, cafenelele se deschid dimineața, mașinile circulă, oamenii merg la lucru, iar copiii se joacă. Așa arată astăzi orășelul Bucea, devenit, în 2022, unul dintre simbolurile celor mai grave atrocități comise în timpul invaziei ruse în Ucraina.
Nimic nu mai arată, la prima vedere, ca atunci: gardurile au fost reparate, casele au fost vopsite, multe dintre urmele bombardamentelor și execuțiilor au fost șterse, iar asfaltul nu mai e acoperit de cadavre.
Și totuși, când cineva din oraș îți spune: „aici era un mort”, „aici era altul”, „aici au tras”, „aici i-au torturat”, „aici l-au ars pe tatăl meu”, prezentul se răsfiră, iar orașul curat devine, dintr-odată, o hartă a morții.
Tragedia nu a plecat. A rămas în ziduri, în urmele de gloanțe încă vizibile pe biserică, în subsoluri, în memoriale, în numele celor uciși, în oamenii aparent calmi, dar împietriți de durere.
Bucea, un orășel satelit aflat la nord-vest de Kiev, se află la nici 10 kilometri distanță de hotarul administrativ al capitalei ucrainene. În primele săptămâni ale invaziei ruse la scară largă, demarată la 24 februarie 2022, preluarea controlului asupra zonei Hostomel–Bucea–Irpin era esențial pentru apropierea de Kiev.
Rapoartele ONU arată că, în această regiune, trupele ruse au comis ucideri ilegale, execuții sumare, tortură și alte încălcări grave pe care dreptul internațional umanitar le califică drept genocid.
.
Mai puțin de o lună de ocupație, sute de morți
Bucea a fost ocupată de trupele ruse în primele zile ale lunii martie 2022 și eliberată la sfârșitul aceleiași luni. Human Rights Watch notează că ocupația rusă a orașului a durat aproximativ între 3 și 31 martie 2022, deși primele victime civile au fost văzute încă de pe 27 februarie.
ONU a documentat în Bucea cel puțin 73 de ucideri ilegale de civili, inclusiv execuții sumare, iar alte cazuri au rămas în verificare. Raportul ONU subliniază că unele victime au fost găsite cu mâinile legate, cu urme de tortură sau rele tratamente înainte de moarte.
Și Amnesty International a documentat 22 de cazuri de ucideri ilegale în Bucea și în alte localități din nord-vestul Kievului, cele mai multe fiind descrise drept execuții extrajudiciare.
Dar cifrele oficiale nu pot cuprinde pe deplin ce s-a întâmplat. În Bucea, moartea nu a fost o statistică. A fost un vecin. O colegă. Un copil. Un bărbat care a ieșit după apă. O femeie care încerca să fugă cu copiii săi. Un bătrân care nu a putut fi evacuat.
„Cred că fiecare om din Bucea a pierdut pe cineva aici”, spune Dmitro Hapcenko, un localnic de aproape 40 de ani care a supraviețuit ocupației ruse.
Groapa comună de lângă biserică
În multe locuri din Bucea, reconstrucția a schimbat fața orașului. Au apărut geamuri noi, garduri noi, fațade curate. Uneori ai impresia că orașul încearcă să-și ascundă cicatricile. Dar pe pereții Bisericii „Sfântul Andrei și Toți Sfinții” urmele gloanțelor au fost lăsate parcă intenționat.
Din afară, biserica pare liniștită. În interior, însă, printre icoane și lumânări, se află o expoziție despre ocupație, moarte și exhumări. Fotografiile sunt aproape imposibil de privit până la capăt: trupuri abandonate pe asfalt, gropi comune deschise, saci negri întinși în curți și oameni care își caută rudele printre morți.
Biserica nu a rămas doar loc de rugăciune. A devenit și arhivă. Și martor.
În spatele ei se află locul unde, în 2022, angajați ai serviciilor comunale, medici, muncitori municipali și localnici au adus trupurile celor uciși în timpul ocupației și i-au îngropat temporar, până când au putut fi scoși, identificați, plânși și îngropați din nou.
După exhumări, din acel loc au fost scoase 116 corpuri, inclusiv ale unor femei și copii, ne povestește Mykhailyna Skoryk-Shkarivska, în timp ce ne conduce prin oraș. Ea e ghidă și lucrează la Institutul pentru Dezvoltarea Sustenabilă a Comunităților, organizație neguvernamentală din Bucea cu misiunea principală de a sprijini comunitățile afectate de război.
Astăzi, pe acel loc este un memorial. Pe perete sunt înscrise 561 de nume ale persoanelor ucise, însă lista nu este definitivă.
.
Cel mai vârstnic dintre ei avea 101 ani. Cel mai mic – doar doi ani.
Alte 39 de corpuri rămân neidentificate, iar 16 locuitori ai orașului sunt încă dați dispăruți, ne spune Dmitro Hapcenko.
Aceasta este poate una dintre cele mai cumplite forme ale memoriei: un oraș întreg redus, pentru câteva clipe, la un șir de nume. Oameni care au fost vii. Oameni care aveau case, familii, rutine, planuri. Oameni care, într-o singură lună de ocupație, au devenit cifre pe un zid.
Când morții erau aduși în roabe
În primele săptămâni ale ocupației, orașul nu mai funcționa în regim obișnuit, își aduce aminte Dmitro. Locuitorii nu mai puteau circula liber prin oraș din cauza exploziilor continue și a tehnicii militare ruse care patrula permanent pe străzi. Nu era lumină, nu era apă, magazinele erau închise, medicamentele dispăruseră, oamenii trăiau în subsoluri, iar copiii începeau să se îmbolnăvească.
Dmitro Hapcenko spune că mulți dintre cei care încercau să iasă din case pentru apă, medicamente sau mâncare erau împușcați. Cadavrele se adunau. Într-o morgă aflată pe aceeași stradă, nu departe de actualul memorial, erau tot mai multe trupuri. La un moment dat, din cauza numărului lor tot mai mare, oamenii au decis să le îngroape temporar, ca să le ferească de câini și de descompunere.
Unii își aduceau rudele cu mașinile. Alții – în roabe. Înveliți în cearșafuri albe. Moartea era îngropată în grabă, printre case distruse și străzi pe care încă se auzeau împușcături.
.
Margareta și cei doi copii
Printre cei uciși în primele zile ale ocupației a fost și Margareta, colega lui Dmitro. Pe 5 martie, ea a încercat să fugă din Bucea împreună cu soțul și cei doi băieți ai lor, de 7 și 9 ani. Locuiau în apropierea locului unde se află astăzi memorialul.
Mașina era civilă. Potrivit mărturiilor locale, pe vehicul erau semne albe speciale, iar pe mașină era scris în rusă -„copii”. Era un mesaj pentru soldații ruși.
Nu i-a salvat.
Mașina a fost atacată de un tanc rusesc. Bărbatul spune că automobilul s-ar fi oprit, când familia a observat tancurile rusești, dar militarii au deschis focul fără explicații. Au ars complet. Doar tatăl a supraviețuit, dar și-a pierdut un picior. Astăzi, este martor-cheie în acest caz.
Dmitro spune că, la câțiva ani după tragedie, un militar rus capturat ar fi confirmat că a asistat la acel atac și ar fi indicat numele soldatului care a tras asupra mașinii. Întrebat de ce au deschis focul asupra unei familii cu copii, acesta ar fi răspuns: „Era, pur și simplu, munca noastră”. „Pentru ei era doar o muncă. Dar acolo au murit doi copii și o femeie”, constată Dmitro.
Potrivit localnicilor, aceasta este una dintre cele mai bine documentate și confirmate crime de război investigate după ocupația orașului.
.
Primele 24 de ore: case verificate, oameni capturați, tortură
Pe una dintre străzile lungi din Bucea, de-a lungul râului cu denumire omonimă, trupele ruse au intrat în mijlocul zilei de 3 martie 2022 și și-au instalat baza principală pe teritoriul unui complexul industrial.
Tancurile au fost parcate direct în curțile oamenilor, iar soldații au început să verifice casele din împrejurimi. Oricine părea „suspect” era capturat, dus în clădire, torturat și ucis. Suspiciunea putea însemna orice: o legătură cu trupele de apărare teritorială, o fotografie, un gest, un vecin care te turnase sau simplul fapt că erai bărbat.
În primele 24 de ore ale ocupației, la colțul clădirii au fost ucise opt persoane. Unii dintre cei uciși făcuseră parte din grupuri locale de apărare. Dar, potrivit martorilor, în momentul capturării nu aveau arme asupra lor și se ascundeau de militarii ruși.
În total, în acea locație și-au pierdut viața 13 civili.
Localnicii spun că imaginile cu cele opt cadavre întinse în curtea clădirii au devenit unele dintre cele mai cunoscute fotografii ale crimelor comise de ruși.
Astăzi, locul este considerat una dintre primele scene ale execuțiilor în masă din timpul ocupației ruse din Bucea. Acolo există și un mic memorial ridicat de rude. Pe scările clădirii încă se mai văd urmele gloanțelor.
.
Strada Iablunska: locul unde lumea a văzut cadavrele
Strada Iablunska a devenit una dintre cele mai cunoscute scene ale masacrului din Bucea. După retragerea trupelor ruse, acolo au fost filmate corpuri de civili întinse pe asfalt. Imaginile au provocat șoc internațional.
Rusia a negat responsabilitatea și a susținut că imaginile ar fi fost înscenate, dar mai multe investigații independente și imagini satelitare au arătat că unele cadavre se aflau pe stradă încă din martie, când Bucea era sub control rusesc. Human Rights Watch, Amnesty International, Reuters, New York Times și alte instituții media sau organizații de apărare a drepturilor omului au documentat separat crimele comise în oraș.
Astăzi, strada este curată. Dacă nu ai ști ce s-a întâmplat aici, ai putea merge fără să te oprești, ca pe orice altă stradă lungă dintr-un oraș mic. Dar localnicii, când merg alături cu tine, tot arată cu mâna: Aici. Aici. Și aici.
Fiecare loc indicat ascunde o moarte. Un om împușcat. Un om torturat. Cineva care nu s-a mai întors niciodată acasă.
În mijlocul groazei, oamenii au început să se apropie. Dmitro spune că locuitorii se adunau în subsoluri comune, găteau pentru toți, împărțeau ce mai aveau și încercau să-i ajute pe cei singuri, bătrâni sau imobilizați la pat.
„Peste tot vedeam solidaritate”, povestește acesta.
.
Captivii despre care se vorbește prea puțin
După eliberare, Bucea nu s-a întors pur și simplu la viață. Au început exhumările, identificările, anchetele, reconstrucția. Dar unele familii așa și încă nu au primit măcar niște rămășițe pe care să le îngroape.
Dmitro spune că 16 persoane din oraș sunt încă dispărute, în timp ce alte 39 de cadavre rămân neidentificate. În pădurile unde au staționat trupele ruse au fost găsite corpurile a 13 civili uciși, iar localnicii spun că încă mai caută locurile unde ar putea fi îngropați oameni.
„Vom continua să căutăm, să cercetăm și să exhumăm aceste corpuri, pentru a reda numele oamenilor noștri”, spun cei implicați în documentarea crimelor.
Pe lânga astea, mai există o rană: civilii duși în captivitate în Rusia. Potrivit lui Dmitro, peste 30 de civili din Bucea au fost luați de militarii ruși. Doi ar fi murit în detenție, doi ar fi fost eliberați, iar aproximativ 30 s-ar afla și astăzi în închisorile rusești, în condiții descrise de localnici ca inumane.
.
Bucea, înainte de Bucea
Înainte de război, Bucea era considerată unul dintre cele mai confortabile orașe mici din Ucraina. Avea parcuri, găzduia evenimente, realiza proiecte de dezvoltare și planuri economice.
Dmitro vorbește despre „Bucha Techno Garden”, un proiect care urma să creeze zeci de mii de locuri de muncă și să transforme orașul într-un centru regional important. „Noi voiam ca oamenii să cunoască Bucea prin lucrurile bune”, spune el. „Dar acum, numele orașului este legat, înainte de toate, de tragedie.”
Astăzi, Bucea se reconstruiește. Dar peste oraș a rămas ceva greu de explicat. O durere care nu urlă, dar apasă. O simți în pauzele dintre cuvinte, în felul în care oamenii arată cu mâna spre un colț de stradă, spre o curte sau spre un zid și spun doar atât: „Aici”.
Și aproape fiecare „aici” ascunde o pierdere personală.
Dmitro vorbește calm despre toate acestea. Însă recunoaște că războiul i-a rupt și lui viața în două. A pierdut 16 cunoscuți și prieteni apropiați, iar familia sa s-a destrămat. Soția a plecat peste hotare și nu s-a mai întors, iar pe copilul lui cel mic nu l-a mai văzut de mai bine de patru ani.
Spune că șocul trăit în timpul ocupației a fost atât de puternic, încât a avut nevoie de jumătate de an de discuții cu un psiholog, pentru ca să poată ieși, câtuși de puțin, din acea stare.
„Este tragedia mea personală”, spune el. „Și sunt foarte mulți oameni în Ucraina care trăiesc astăzi asemenea povești.”
Foto – Polina Cupcea