Spirit electoral

În perioada preelectorală a parlamentarelor din 28 septembrie 2025, canalele de Telegram pro-ruse bolboroseau de apeluri la proteste. Actorii erau manifestanți vârstnici aduși cu microbuzele, precum și tipi dubioși care priveau mereu peste umăr. Din recuzită nu lipseau steagurile, pancartele și lozincile trase, pe alocuri, la indigo.

Acestea au fost diluate cu un marș al partidului de guvernământ și o manifestație post-alegeri a Blocului Electoral Patriotic, la care presa a fost mai numeroasă decât participanții.

Câteva săptămâni la rând am surprins în obiectivul aparatului de fotografiat momentele în care străzile Chișinăului au devenit o scenă politică a tuturor. 

.

***

23 august. În jurul orei 15:40, simpatizanții politicianului Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de oamenii legii din Moldova, se adună în fața Ministerului de Interne, la un protest condus de Valerii Klimenco, unul dintre cei mai aprigi militanții pro-ruși din Moldova, și fostul jurnalist Alexei Lungu, președinte al Partidului Șansă.

Se scandează „Moldova!” și „Jos Maia Sandu!”, lozinci reluate în cor de zeci de persoane în etate. Forțele de ordine intervin rapid și le cer protestatarilor să elibereze zona. La îndemnul lui Lungu, grup se mută în fața Procuraturii Generale.

În mulțime, două contra protestatare strigă cât le ținea vocea: „Чемодан, вокзал, Магадан!” (Valiza, gara, Magadan! – din rusă), „Putin h**lo!” și „Veniți să vă dăm noi 150 de euro!”.

În jurul orei 16:00, forțele de ordine îi somează pe participanți să părăsească zona, avertizându-i că protestul este ilegal. Unii sunt documentați pe loc, alții sunt duși la secție.

Cincisprezece minute mai târziu, mulțimea se dispersează.

.

***

31 august. De Ziua Limbii Române, simpatizanții lui Șor organizează un nou protest. De această dată, în fața Penitenciarului nr. 13, în susținerea bașcanei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, condamnată la începutul lunii august la 7 ani de închisoare, pentru finanțarea ilegală a Partidului ȘOR.

Se țin discursuri în rusă, se flutură pancarte cu mesaje adresate autorităților centrale. Și nu doar. Printre destinatari a nimerit și președintele României, Nicușor Dan.

Majoritatea protestatarilor, ca și la manifestația anterioară, sunt vârstnici care tind constant să-și acopere fața.

.

***

26 septembrie. La ora 16:00, în fața Centrului comercial „Unic” se adună câteva zeci de persoane de diferite vârste, înarmați cu drapele ale Republicii Moldova sau ale Uniunii Europene.

Motivul adunării este un marș organizat în ultima zi de campanie electorală de către Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare. Scandează lozinci, precum: „Arma lor e banul, arma ta e votul”, „Contez, deci votez” sau „Țara mea nu-i de vânzare”.

Printre participanți – reprezentanți ai formațiunii, susținători și mai mulți candidați la fotoliul de deputat, printre care speakerul Igor Grosu și premierul Dorin Recean.

Destinația finală – scuarul Parlamentului.

.

***

29 septembrie. Începând cu ora 12:00, în fața Parlamentului se adună membrii și simpatizanți ai Blocului Electoral Patriotic.

Datele preliminare arată că partidul de guvernământ ar urma să dețină 55 de mandate, iar Blocul Patriotic – 26 (restul fiind împărțite între Blocul Alternativa, Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă). Respectiv, liderii blocului declară că nu recunosc rezultatele alegerilor parlamentare și că vor depune contestații.

După 15 minute, protestul se încheie.