Oameni și Kilometri„Cos”, îmi răspunde Ioana Țurcan, atunci când o întreb ce face acum. Suntem pe video call, ea coase o pătură pentru căței. Ioana este inițiatoarea inițiativei culturale HYSTERICALLY, YOURS; e lucrătoare culturală și cineastă, dar preia diferite roluri în munca ei. Activitatea ei, îmi spune, e fluidă precum identitatea. Am lângă mine agenda și un pix, dar înainte de asta, trebuie să ne întoarcem puțin în timp.
„Furia are nevoie de loc. De timp. De ascultare”, apărea în aprilie 2025 pe rețelele sociale. Era un mesaj transmis de către creatorx proiectului HYSTERICALLY, YOURS tuturor persoanelor care „simt nevoia să creeze, să înțeleagă și să se reconecteze”.
Ce face HYSTERICALLY, YOURS este să caute să recupereze emoții ridiculizate și suprimate, în mod special ale vocilor și corpurilor marginale. Invită la solidaritate, fiind un manifest menit să dea spațiu celor ce se află la margine. E un proiect amplu, care a început cu o rezidență artistică în Chișinău și Căușeni și o expoziție în Chișinău, iar apoi a continuat online cu ateliere și fizic în București, cu activități și expoziție. Ioana a ales furia ca tema centrală, fiindcă asta simțea când scria proiectul, văzând constant știri care o înfuriau: „Am învățat că dacă ai nevoie de ceva, trebuie să-l faci. Dacă ai nevoie de un spațiu în care să explorezi furia, îl creezi”.
Chișinău, Căușeni și a fi împreună
Ioana își amintește că a fost frig în Republica Moldova pe parcursul celor trei săptămâni de ateliere, fiindcă mai multe persoane s-au îmbolnăvit. Totuși, s-au îngrijit unele de altele și și-au împărțit sarcinile. Munca în cultură și organizare înseamnă și momente imprevizibile. Cu toate că s-au cunoscut inițial în thread-uri de mail și video call-uri, experiența de a petrece trei săptămâni în Chișinău și Căușeni și de a se îngriji reciproc a închegat niște legături. „Am creat (ca echipă) un spațiu în care să avem încredere unele în altele, să putem să ne împărtășim lucruri, să gătim împreună, să aflăm, pe bune, de ce suntem aici, de ce am acceptat această invitație”, îmi spune Ioana.
Procesele de muncă despre care îmi povestește seamănă mult cu procesele prin intermediul cărora se construiesc prieteniile. De fapt, din visurile și nevoile de a fi alături de oameni faini cu care să colaboreze și să exploreze s-a creat ideea de HYSTERICALLY, YOURS. Echipa din jurul proiectului s-a construit treptat. Persoane deja implicate au chemat alte persoane în care aveau încredere sau cu care își doreau să lucreze. Unul dintre visurile HYSTERICALLY, YOURS este să creeze un colectiv.
Ioana îmi povestește că, uneori, e dificil să fii împreună cu ceilalți, mai ales pe o perioadă mai lungă de timp și mai ales dacă ești o persoană obișnuită cu anumite rutine, care are anumite nevoi de spațiu și timp. Totuși, tocmai aceste dificultăți le-a ajutat să-și înțeleagă una alteia nevoile mai bine, să se poată îngriji de lucruri. Și-au adus medicamente, și-au făcut de mâncare, și-au făcut un Excel cu task-uri, pentru a se ocupa și de sănătate, dar și de ateliere, care s-au desfășurat în parteneriat cu organizații precum Coaliția Națională „Viața fără Violență”, Asociația „Laolaltă”, „Femei pentru Femei” și Queer Café.
Furia reprimată, trăită, exprimată, tăcută, viscerală
Cum se simte furia în voce? Ce forme poate lua eliberarea emoțională prin ritm, sunet și prezență colectivă?; sunt câteva dintre întrebările de la care pornește unul dintre atelierele ce a avut loc în cele trei săptămâni. Sofia Zadar a explorat expresia sonoră ca formă transformatoare.
Sofia Zadar e muzician, performer, artistx multidisciplinarx și crede în abilitatea muzicii de a produce plăcere și vindecare în comunități. Mi-a povestit că cele două universuri pe care le explorează cel mai mult sunt furia și doliul, motiv pentru care și-a dorit să facă parte dintr-un proiect atât de mare de explorare a furiei. La Chișinău și Căușeni a ținut workshop-ul „sunete emancipatoare”, pe care l-a gândit mai degrabă ca hrănind demnitatea și procesele de descoperire ale participantelor. Tehnica sau normele au fost mai puțin importante.
Și-a propus să lucreze pornind din propriul corp, pentru a construi povești colective și improvizații. La atelier a creat, împreună cu participantele, o hartă sonoră a furiei. „Foarte multe persoane aveau aceleași asocieri sonore cu diverse aspecte ale furiei”, mi-a spus Sofia.
„Mi-ar plăcea să ne dăm permisiunea să simțim furia și să-i dăm spațiu să existe, să ne locuiască, să ne învețe, pentru că avem foarte multe de învățat de la ea – despre acțiune, motivație, despre forțe de schimbare. Și dându-i spațiu, să nu o mai lăsăm să intervină subtil acolo unde nu își are locul. Văd asta mult și la mine și la persoane socializate ca femei, că atunci când nu ne permitem să simțim furia pe deplin, ajunge să apară în locuri unde am fi preferat să nu o aducem. Și ca asta să nu se întâmple, trebuie să-i dăm spațiul ei de desfășurare și să o ascultăm, pentru că nu există niciodată în vid – mereu are lucruri importante să ne spună, despre noi și despre situațiile în care ne aflăm”. – Sofia Zadar
Când am întrebat ce își dorește să rămână după HYSTERICALLY, YOURS, mi-a răspuns că speră că s-a deschis un spațiu de permisiune radicală, un spațiu în care oamenii să își dea voie să simtă furie și emoții inconfortabile ori stigmatizate, iar din permisiunea radicală speră că s-a deschis un spațiu mai extins pentru conexiune atunci când alte persoane au nevoie să-și exprime furia.
Scrisul ca instrument de procesare emoțională
„Revizitam Republica Moldova ca pe un muzeu al copilăriei mele”, mi-a spus Carolina Vozian când am întrebat-o cum a fost experiența de a se reîntoarce în Chișinău. S-a tot întors în țară să-și viziteze familia, să meargă la stomatolog, să le arate locuri prietenilor ei sau să acceseze emoții pe care le găsea doar acolo, însă cu HYSTERICALLY, YOURS a fost pentru prima oară când a mers cu munca. Cu toate că a fost un pas greu, vede reîntoarcerea aceasta acasă din poziția adultului echilibrat ca o mică victorie personală, ca o experiență regeneratoare. A găsit în participantele la atelierul de la Căușeni, fie că erau profesoare, vânzătoare sau bibliotecare, ceva din persoanele cu care a copilărit undeva aproape de Căușeni.
Carolina Vozian e o scriitoare, lucrătoare culturală și activistă. A ales să se implice în proiect fiindcă i se potrivea. Era, după cum mi-a spus, „creativ, cu miză socială, feministă”, putea să-și desfășoare munca liberă și să învețe din practica colegxlor. A ținut atelierul de scris din plăcere după ce a făcut multă cercetare în legătură cu trauma, furia și modurile în care răspundem la ele.
În curtea de la Laolaltă, mai multe persoane și-au găsit colțuri de natură, au dansat și și-au dedicat texte. Au ținut o parte din atelierul de scris afară, iar Carolina își amintește cel mai bine sentimentul de comunitate, sentimentul că toate sunt împreună datorită unei activități care le pasionează. Crede că unul dintre rolurile ei de facilitatoare e să mențină siguranța, ca persoanele din grup să se simtă confortabile să fie împreună. La Căușeni a lucrat cu participante pentru care scrisul nu era o practică constantă. Și-a adaptat abordarea, astfel încât să deschidă scrisul ca instrument de procesare emoțională. Deși la început erau inconfortabile, dinamica grupului s-a schimbat până la final, când și-au împărtășit poveștile.
Atelierul de scris din plăcere s-a împărțit în trei părți: educație emoțională, experiență somatică și creație; și a îmbinat două dintre interesele Carolinei: scrierea creativă și reconectarea cu corpul. Și-a dorit să lase participantelor instrumente creative, căci, spune ea, „trăind în societățile noastre raționaliste, adesea avem impresia că suntem niște capete detașate de corp care umblă prin lume”.
M-am gândit destul de mult la cum aș putea să mă bazez pe principii de trauma-informed journalism atunci când scriu, mai ales atunci când scriu despre emoții. Încă mă gândesc; încerc constant să am ideea aceasta undeva pe umeri, de aceea am simțit un soi de regăsire în celălalt atunci când am citit în răspunsurile trimise de Carolina că și-a pregătit atelierul printr-o lentilă trauma-informed. Și-a dorit ca participantele să nu fie retraumatizate, să nu „sape după niște emoții de dragul textului”. S-a gândit la faptul că emoțiile nu există în neant și nu sunt singulare, dar și că emoțiile reprimate și nesigure mult timp nu își vor permite să iasă într-un atelier de două zile.
Am întrebat-o pe Carolina ce i-ar plăcea să se schimbe în felul în care lumea se raportează la furie, mai ales când aceasta vine din corpuri adesea discriminate. Mi-a spus că i-ar plăcea să se rupă legătura pe care o facem între furie și agresivitate nesănătoasă. Furia, adesea asociată cu violența, ne face să fugim de ea și să o considerăm o emoție negativă, când ea e neutră. I-ar plăcea să „o debarasăm de tot bagajul cultural cu care vine la pachet, să o lăsăm să respire și să învățăm moduri de a o trăi și descărca sănătos, benefic pentru noi și pentru persoanele din jurul nostru”. Și-ar mai dori și educație emoțională la grădiniță (și eu la fel).
Despre DJ-ingul comunitar
Tot pe bază de încredere a venit în proiect și Rusanda Alexandru, lucrătoare culturală, activistă civică de mediu, fermieră și DJane. Mi-a povestit că a invitat-o Ana Gurdiș și a avut încredere în faptul că orice vine din partea ei e important. A ținut un atelier de DJ-ing comunitar, unde a trecut participantele de la experiența de bază și de curatoriere de playlist-uri, la expunerea publică ca DJee. Crede că atelierul acela a fost unul dintre cele mai de impact ateliere pe care le-a ținut, deși a fost complicat să se ocupe de toate cele opt participante. Mi-a spus că atelierele de DJ-ing necesită timp individual. Era 9 mai când a avut loc atelierul. După ce au mixat rock cu techno, au mixat imnul Uniunii Europene.
„Faci parte dintr-o comunitate” și iei în calcul gusturile comunității, așa mi-a explicat Rusanda ce înseamnă DJ-ingul comunitar. Totuși, pentru ea e mai mult decât atât; e și mixatul într-un format de petrecere care are, de cele mai multe ori, substrat politic și ca focus principal o comunitate sau un grup. Mi-a dat exemple ca Driadele, o serie de petreceri ce celebrează DJele din Republica Moldova, petrecerile Pride, feministe, pro-Palestina, de îndemn la vot și așa mai departe.
Apropo de furie, Rusanda și-ar dori o schimbare la nivel de infrastructură, mai multe spații de dialog și activități în comun. Furia, îmi spune ea, va exista mereu în sistemul economic actual, așa că ce putem face e să creăm spații și instrumente prin care să ne canalizăm furia, poate și cu potențial de schimbare. După HYSTERICALLY, YOURS a rămas cu experiența de a înțelege cum structurează o activitate, cum comunică cu oameni, cum îi încurajează, cum ajunge la consens. Dar mai ales, cu ideea că e vorba de un proces de învățare toată munca aceasta colectivă.
La Chișinău și Căușeni au mai avut loc ateliere precum cel de colaje cu Dana Dubălaru, de film cu Ana Gurdiș sau de box și explorat furia cu Arianna Sollazzo și Ioana Țurcan.
Prima mea voce în poezie a fost furia
Expoziția de la Chișinău din Zpațiu a adunat lucrări despre furie, în diversele moduri în care ea poate să apară. O parte dintre lucrări au fost create pe parcursul celor trei săptămâni de ateliere și rezidența artistică, iar o altă parte a venit dintr-un open call destinat artistxilor din Republica Moldova. În urma open call-ului, au fost selectați cinci artistx: Tatiana Fiodorova, Lena Chilari, Nastea Martyn, Irina Bardița și Laura Soltan.
Am vorbit cu o artistă care și-au expus lucrările la expoziția de la Chișinău și București. Lena Chilari este poetă, spoken word performer și zâmbitoare de fiecară dată când o întâlnești. A aplicat la open call-ul HYSTERICALLY, YOURS cu trei poeme din primul ei volum de poezie, „O cană de noviciok la bătrânețe”, publicat în 2020 la Editura Tracus Arte.
„intră în mine, iubitule, dar nu mă face să uit/ ce se întămplă în lume/ – or nu ne-am născut în țările potrivite/ ca să ne iubim cu adevărat”, spune Lena într-unul dintre poemele expuse. Poemul, intitulat „îmi sugi sânul, ahile” e o discuție între un narator și un interes amoros, în care există constant conștiența apăsării patriarhatului. Al doilea poem, „crăpând oglinda cu pumnul am observat” vorbește despre furia față de maternitate, față de presiunea care se pune pe femei de a deveni mame chiar și atunci când nu își doresc asta. În mod special rezonez cu „îmi frig buzele cu cafea și mă culc pe burtă”, cel de-al treilea poem, despre care Lena îmi spune că vorbește despre apăsarea rolului femeii în societate.
Lena își aduce aminte că atunci când a fost în satul unde a crescut, cineva i-a spus că nu e urâtă și a întrebat-o când se mărită. „Singurătatea asta care e egală cu «ceva neregulă cu tine». Nu e posibil ca tu, ca persoană singulară să fii completă dacă nu te afli într-o relație sau o căsnicie”, îmi povestește cât de mult o frustrează reducerea femeilor la rolul de soții și mame, în timp ce pentru bărbați nu se pune problema astfel.
„Furia să instige la un dialog. Sunt situații în viață în care, într-adevăr, te înfurii când nu există dialog. Eu de ce am scris poemele astea? Nu exista dialog”. – Lena Chilari
Atunci când am întrebat-o ce i-ar plăcea să se schimbe la modul în care societatea se raportează la furia femeilor, mi-a spus că ea n-ar mai trebui pusă în cârca hormonilor sau menstruației. Mi-a spus că „furia vine din orice, nu trebuie să fie neapărat hormonală”, „furia nu are legătură cu genul, are legătură cu contextul în sine”. Când a scris poemele ce au fost expuse la Chișinău, își dorea doar să-și dea o voce, să se salveze, fiindcă simțea că nu are o voce. „Dacă nu ești furioasă, ești sensibilă”, îmi spune, iar eu completez cu faptul că ți se spune atât de des că ești prea sensibilă, încât ajungi în punctul în care sensibilitatea se transformă în furie.
Mai mult decât apă, cookies și cafea
Ioana mi-a vorbit de mai multe ori despre nevoia de a colabora cu o psihoterapeută, pentru ca participantx la ateliere să se simtă în siguranță. Fiindcă e un mediu care poate provoca emoții puternice, uneori e liniștitoare doar prezența în spațiu a cuiva care să știe să gestioneze momente intense.
Serena Faur, psihoterapeută și psihologă cliniciană, îmi explică despre furie că e o emoție umană total normală, care apare cel mai adesea când percepem că ne sunt încălcate niște limite sau valori și are scopul de a ne proteja sau a ne mobiliza. Îmi mai spune și că e util să vedem emoțiile ca fiind neutre, nu ca ceva rău sau bun. Nici Ioana, și nici Carolina nu cred în emoții pozitive sau negative. Serena crede că emoțiile încearcă să ne transmită ceva, „trebuie să ținem cont de ele și de obicei să le trăim. Și asta nu prea știm să facem. Ori le evităm, ori le băgăm sub preș, ori încercăm să simțim altceva”.
Am fost curioasă și ce variante sănătoase de gestionare a furiei există. Când am întrebat-o pe Serena, ea mi-a explicat că trebuie să ne gândim de ce apare furia și să nu o lăsăm să ajungă la maximum, din moment ce toate emoțiile cresc progresiv. Tot ea îmi spune că atunci când ne cunoaștem corpul, vom ști cum reacționează acesta și putem încerca să evităm să ajungem la punctul maxim, când e foarte greu să ne mai controlăm. Îmi spune să mă gândesc de unde vine emoția, de ce o simt, iar abia apoi să acționez.
„Așa s-a format și mișcarea feministă”, continuă ea, „din furie”. Furia e, în general, o emoție stigmatizată nu numai pentru femei, cât pentru persoanele discriminate. Asta se întâmplă din cauza socializării de gen, care împinge ideea că emoțiile pasive (precum tristețea) sunt „feminine”, iar emoțiile active (precum furia) sunt „masculine”.
„Avem nevoie de experiențe cu alți oameni pentru a învăța, cu adevărat, să o gestionăm și să o procesăm (furia)”. – Serena Faur
Întrebată despre HYSTERICALLY, YOURS, îmi spune că e o inițiativă necesară, fiindcă într-un grup se învață limite și conexiune, iar acestea ne ajută să ne exprimăm furia fără să rănim alți oameni sau pe noi înșine. Cu siguranță sunt și momente de disconforturi emoționale, dar ele pot fi gestionate când există persoane care știu să comunice într-un mod în care să facă persoanele din jur să se simtă confortabile și în siguranță. În plus, spune ea, oferă oamenilor acces la mecanisme de coping, într-un context în care terapia este foarte scumpă și foarte multe persoane nu își permit.
„E destul de important, că îți oferă o șansă să îți exprimi furia, într-un mod mai sănătos, mai controlat. Prin experiență învățăm să o gestionăm”, completează Serena. Ca psihoterapeută, își încurajează clienții să-și găsească comunități sau, dacă fac deja parte dintr-una, să se implice cum pot în ea. I se pare foarte important sentimentul de apartenență și simte că nu se pune destul accent pe psihologia comunitară și pe încurajarea unui sistem de suport social cu relații funcționale și bazate pe grijă reciprocă.
Furia ca forță politică și creativă
M-am întrebat de unde vine numele proiectului. „Isterică, istoric, a devenit un termen destul de controversat și contestat și în același timp luat înapoi”, îmi spune Ioana. S-a gândit să scrie dintr-un alt spațiu, de cele mai multe ori cenzurat sau nedorit. HYSTERICALLY, YOURS e ca o semnătură, în aceeași structură ca „Patiently, yours” sau „Lovingly, yours”. Mă semnez isterică și scriu de aici, spune titlul.
Pe toată perioada verii, HYSTERICALLY, YOURS a continuat în format online, alăturând facilitatorx din mai multe țări. Au pornit discuții despre arhive, vindecare, drepturile omului, intervenții comunitare, feminism rom, relații queer, dizabilitate, schimbări climatice, mișcare și corp, cu persoane precum Ying Chiun Lee, Chiara Marchese, Alberto Giorni, Anca Georgiana Nica, Aline Alzetta, Seila Fernández Arconada, Nerea González, Marzieh Azhini, Bianca Hirata, Jess Posner sau Zoe Cinel.
„Îmi doresc niște spații colaborative mai puțin toxice; încerc să nu le reproduc pe cele din care am plecat”. – Ioana Țurcan
Ioana încearcă în mod activ să nu reproducă dinamicile de putere existente în alte spații culturale. Simte că legăturile create la HYSTERICALLY, YOURS sunt puternice și datorită faptului că există o nevoie de spații colaborative de exprimare a furiei sau a altor emoții. La fel ca Serena, psihoterapeuta cu care am discutat despre furie, Ioana crede că furia e un motivator către acțiune, mai ales în spațiile queer, intersecționale, cu direcții ecologiste (dar nu numai).
Munca emoțională, munca cu ceilalți, necesitatea de multă atenție și grijă sunt aspecte dificile ale susținerii unui astfel de proiect. HYSTERICALLY, YOURS a căutat să nu facă aceleași greșeli pe care, deseori, grupurile organizate hiperierarhic, le fac. Își impart task-urile, au persoane care fac parte din grupul de bază și care se implică logistic și persoane care sunt doar invitate.
Nu toată lumea care a fost în proiect a și rămas. În continuare, „ideea asta de colectivitate și de colectiv și comunitate e un vis”, îmi spune Ioana, „nu mai trăim în comunități; trebuie să le creezi și creatul de comunități durează mult timp, în care chiar să fii realist și oamenii, să se accepte așa cum sunt și să se susțină”. HYSTERICALLY, YOURS își dorește să ofere un spațiu de îngrijire al artistelor și lucrătoarelor culturale care vor să vină și să nu facă nimic; să aibă parte de grijă.
Mai mult spațiu să fim împreună, nu doar să lucrăm împreună
Persoanele implicate în proiect au venit împreună cu propunerile de a merge într-un loc sau altul. Ana Gurdiș a fost liantul care a conectat pe toată lumea. La Chișinău au ales să meargă, pentru că sunt multe ONG-uri care lucrează cu violența domestică și care oferă sprijin persoanelor ce trec prin violență domestică, iar la Căușeni au ajuns ghidate de ONG-uri, fiind și aproape de Chișinău și având un centru ce aparține unuia dintre ONG-urile cu care HYSTERICALLY, YOURS a colaborat. În București au ajuns la invitația curatoarei Georgia Țidorescu, cu care și-au dorit mult să lucreze și care le-a oferit spațiul Calciu pentru expoziție.
Perioada petrecută la București a reunit o expoziție în spațiul Calciu și Atelierele Scânteia, dar și evenimente conexe, precum un performance al Puro Conjuro, un performance al Sofiei Zadar și DJ set-uri cu Rusanda Alexandru și DJx Munia. Spre final, a avut loc și un workshop, facilitat de Daniela Groza și Ioana Ofelia, artistele din spatele Queer Joy, care a invitat participantele să exploreze autoreprezentarea și bucuria ca forme de rezistență prin intermediul artelor vizuale.
Ce rămâne/urmează
HYSTERICALLY, YOURS e un pas spre a ne ține împreună pe cele care vor să iasă din logica hegemonică a culturii, pe cele ce nu vor să reproducă aceleași dinamici toxice de putere, pe cele ce își doresc să poarte și să li se poarte grijă. Am întrebat toate persoanele cu care am discutat despre ce rămâne după HYSTERICALLY, YOURS, dar cred că, de fapt, ar fi trebuit să întreb cum continuă, deoarece proiectul nu se încheie aici, ci va cauta să creeze programe destinate diferitelor comunități, în continuare.
În loc de concluzii, am întrebat persoanele cu care am vorbit ce le înfurie. Mi-au răspuns asemănător, asemănător între ele și asemănător cu ce răspuns aș fi dat și eu, în locul lor.
Aleatoriu las aici lucrurile care ne înfurie: lipsa accesului la un trai decent din cauza unor sisteme violente care prioritizează profitul, austeritatea, genocidele, ecocidul, exploatarea animalelor umane și nonumane, războaiele, moartea oamenilor inocenți, distrugerea unor națiuni întregi, comportamentul urât față de alți oameni, violul, violența militară, nedreptatea, femicidul, pedofilia, comportamentul crud față de animale, discriminarea, misoginia, homofobia, părinți care își rănesc copiii, prea multe mașini și prea puțină natură, încălcarea spațiului personal, minciuna, ignoranța, bogații care se tot îmbogățesc, distrugerea constantă și sistematică a naturii, trădarea, capitalismul, claxoanele în trafic. În final, Ioana e clară: „Mă înfurie că nu știm să ne exprimăm furia”.
Proiectul cultural „HYSTERICALLY, YOURS” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Text – Maria Angele
Fotografii – Anya Galatonova, Ekaterina Șoșeva și Ioana Groza Pop
HYSTERICALLY, YOURS, inițiat de Arianna Sollazzo și Ioana Țurcan, Sofia Zadar, Rusanda Curcă, Ana Gurdiș, Dana Dubălaru, Carolina Vozian, Romnja Feminist Library, DJ Aldessa, DJx Munia, Queer Choir și Queer Joy, în parteneriat cu Coaliția Sectorului Cultural Independent, Frame by Frame, Femei pentru Femei, Laolaltă, Coaliția Națională Viața fără Violență, Queer Cafe, Zpațiu, Asociația Oberliht, Calciu Space, Institutul Danez pentru Cultură, Asociația Mise en Scene și Madera Creation, iar expozițiile au fost curatoriate de Arianna Sollazzo.