Mia BucătaruUltimele picături de ploaie se scurg de pe streașina clădirii care adăpostește morga și cabinetul medicului legist din Călărași. Este ora 11:00, iar Nicolae Vodă, ajutat de infirmierul Vitalie, scot din camera frigorifică o targă mobilă pe care stă înțepenit un cadavru – o femeie de vreo 50 de ani găsită de rude fără suflare în gospodăria sa.
„Un medic legist nu se uită la un cadavru ca la o persoană, ci se uită la un cadavru ca la un obiect de cercetare”, avea să ne explică ulterior Nicolae, medic legist de mai bine de două decenii.
Împing targa până în sala alăturată, unde medicul îi dezleagă defunctei brațele verzui prinse de încheieturi cu o bandă adezivă azurie. Apoi, cu mișcări lente, le ridică în sus, reproducând parcă o înviorare de dimineață ca, într-un final, să le așeze de-a lungul corpului.
În acest răstimp, pe un fel de masă dreptunghiulară căptușită cu gresie albă și lucioasă, cu scobitură spre mijloc și cu o gaură pentru scurgerea lichidelor la una dintre extremități, Vitalie varsă o soluție transparentă și pregătește un suport care să susțină cadavrul. Pe ea și va avea loc procedura care va dezvălui motivul morții.
„Ar fi ciudat să spun că îmi place să lucrez cu cadavrele. Pur și simplu îmi este foarte interesant”, dezvăluie Nicolae, în timp ce își potrivește pe mâini a doua pereche de mănuși de cauciuc.
Încăperea, vopsită în alb, parcă strălucește de la lumina puternică ce pătrunde de afară printr-o fereastră mare, poziționată paralel cu masa de autopsie. Medicul începe cu o inspecție vizuală. „Nu e un deces survenit în urma actelor de violență, dar noi întotdeauna îl analizăm minuțios”, explică el.
De pe-o masă pe care stau pregătite mai multe instrumente, ia un cuțitaș și crestează pielea de-a lungul coșului pieptului până în zona buricului. Dezvelește câteva coaste, le taie cu un ferăstrău și bagă mâna înăuntru. Când o scoate, ține în ea o inimă pe care o cercetează atent. E bordo, cu unele pete mai închise la culoare și-i exact cât să-i încapă într-o palmă.
„I-a plăcut viața”, concluzionează Nicolae, sugerând că inima unui om care duce un mod sănătos de viață ar trebui să arate diferit. Taie din ea o bucățică mică și o pune într-o eprubetă.
Rând pe rând, scoate și restul organelor, le analizează și le pune înapoi la locul lor, concluzionând, în termeni medicali, motivul care ar fi dus la moarte. „E suspecție că a făcut infarct. Accident vascular cerebral! Trebuie să analizăm creierul și circulația sângelui către el.”
Scârţâitul metalic al ferăstrăului care taie în os inundă toată încăperea. Infirmierul Vitalie, cel care de obicei se ocupă de această procedură, lucrează atent și migălos.
„A fost întreruptă total circulația sângelui către creier”, concluzionează Nicolae. Apoi taie o bucățică dintr-o emisferă și o introduce într-o eprubetă, lăsându-l pe Vitalie să pregătească cadavrul pentru a fi predat rudelor.
În timp ce infirmierul încearcă să bage în urechea unui ac un capăt de ață ce atârnă dintr-o bobină mare, Nicolae scoate o pereche de mănuși de pe mâini, le strânge boț și le bagă în burta cadavrului. „Mulți medici preferă să ardă toate ce rămân, însă sunt și din cei care le lasă înăuntru. Dacă le arzi, poluezi aerul, dar așa ele oricum se descompun, împreună cu corpul”, explică el gestul.
Sala de proceduri dă direct într-o cămăruță ce seamănă cu un vestiar. Nicolae ia un prosop dintr-un cui bătut în perete și șterge, cu grijă, două cuțite mari proaspăt spălate și le așează pe scheletul unui dulap. Apoi își scoate ultima pereche de mănuși de pe mâini, agață șorțul albastru de-un cuier și, printr-un coridor lung și slab iluminat, se îndreaptă către cabinetul său.
„Au fost nu demult aici niște oameni mari și au promis că vor face reparație”, parcă se scuză el pentru pereții jerpeliți și ferestrele cu lemnul putrezit pe alocuri.
În capătul coridorului, trece pe lângă un scaun pentru consult ginecologic. „Investigăm și cazurile de viol”, ține el să precizeze.
.
*
„Activitatea medicului legist, în general, este cea mai amplă specialitate din medicină. Noi suntem și ginecologi, și oftalmologi, ne ocupăm și cu trauma ochiului, și cu trauma nasului, cu copii mici, cu chirurgia și anatomia patologică și cu absolut cu orice”, explică Nicolae în timp ce arată manualele de specialitate împrăștiate în micul cabinet. E încă dimineață și autopsia va urma abia peste câteva ore.
Pe un dulap de la intrarea în cabinetul său, stă lipit un panou informativ cu detalierea tipurilor de leziuni corporale. Spune că nu este tocmai corect să le afișeze public, însă doar așa „pot preveni nemulțumirile oamenilor.”
„Psihologic, lucrul e tare greu. Și nu pentru că lucrezi cu cadavrele. Asta e o percepție greșită. Nouă ne este interesantă moartea. E greu din cauza că mulți vin și fac presiune: cineva vrea altă concluzie în expertiză, cineva are pretenții pe una, pe alta, și asta e dificil. Trebuie cu toți să te cerți și să le demonstrezi că ai dreptate.”
O lovitură puternică în ușa de la intrare anunță vizita cuiva. Apoi, de pe coridorul îngust se aude un mers târșâit și în cabinet își face prezența un tânăr. Băiatul șchiopătează încet și înaintează ștergându-și picăturile de ploaie de pe hainele ponosite.
– M-au trimis de la poliție să mă examinați.
– Hai, intră, intră și ia loc!
Nicolae începe să completeze fișa pe care ofițerul de poliție i-a dat-o tânărului. Așezat pe scaunul din fața lui, băiatul răspunde scurt, răsuflând din greu, despre incidentul care avuse loc cu câteva zile în urmă.
– M-au bătut în stradă. Mi-au rupt și țăpka.
– Țăpka asta lănțișorul de la gât? concretizează Nicolae.
– Da. Și maika nu ni-i.
– Adică v-au rupt și tricoul?
– Cred că ni l-au rupt. Nu știu, nu l-am mai găsit.
Examinarea durează câteva minute, timp în care, de după ușa închisă, se aud comenzi ușoare. „Întoarce-te spre perete!”, „Răsuflă adânc!”, „Ridică mâna!”.
Peste câteva clipe, tânărul iese pe ușă, pășind agale spre ieșire.
„Nu este un caz grav și nu necesită alte investigații medicale”, explică Nicolae câteva minute mai târziu, în timp ce introduce niște date în calculator. Sunt cazuri când poate fi necesară și expertiza unui psihiatru sau concluziile altor medici și-atunci procedura durează.
„Mulți sunt de părerea că expertiza medico-legală le va spune exact ceea ce a fost, dar, în realitate, expertiza concluzionează doar ceea ce poate fi dovedit fizic”, explică medicul. „De exemplu, omul poate fi bătut, dar nu au rămas leziuni corporale. În acest caz, noi avem regulamente și protocoale internaționale după care facem concluzii.”
Unul dintre documentele după care se ghidează inclusiv Nicolae este Manualul de investigare efectivă şi documentare asupra torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, cunoscut sub numele de Protocolul de la Istanbul.
„În aceste regulamente este specificat că, în cazul când în urma bătăilor nu sunt constatate vătămări, medicul legist notează acuzele – că este durere, iar în concluzie menționează că semne obiective nu s-au depistat. Absența unui rezultat pozitiv de leziuni nu înseamnă că actul de violență nu a avut loc”, concluzionează Nicolae.
.
*
Nicolae Vodă activează de 23 de ani ca medic legist. E responsabil de raionul Călărași dar, de ceva timp, din cauza crizei de cadre, deservește și o parte din raionul Ungheni. „Au fost timpuri când lucram și pentru trei raioane odată”, își amintește medicul.
Dă vina pe salariile mici, dar și pe birocrație. „Specialiștii tineri nu vin în sistem. Chiar dacă termină această specialitate, ei văd că peste hotare salariile sunt mai mari și pleacă. Mulți medici legiști sunt bătrâni și pleacă fizic, mor. Dar sunt alții care se concediază și pleacă și din cauza cerințelor care se măresc pe an ce trece. E tot mai greu și mai mult de lucru.”
Datele oficiale arată că în 13 raioane ale Republicii Moldova nu există medic-legist, iar numărul specialiștilor existenți în domeniu (85 în total, dintre care 56 activează în Chișinău, iar 29 în teritoriu) acoperă doar 66% din funcții. Altfel spus, o treime din munca medicilor legiști lipsă este efectuată de specialiștii din raioanele apropiate, la fel cum se întâmplă și în cazul lui Nicolae.
Iar acest lucru „se răsfrânge asupra termenelor de efectuare a expertizelor, calității expertizelor, necesității menținerii pensionarilor, care uneori sunt depășiți de cerințele actuale, dar și asupra accesului necorespunzător al populației la serviciile medico-legale”, menționează Vasile Șarpe, directorul Centrului de Medicină Legală, într-un răspuns oficial.
În domeniul patanatomiei (prescurtare de la – anatomie patologică), situația este și mai rea, remarcă Nicolae, tot medicilor legiști revenindu-le sarcina de a acoperi și acest domeniu. „Dacă vii în raion, vrei nu vrei, te impune să lucrezi și morfopatolog. Teoretic poți să refuzi, dar oricum vei fi nevoit să accepți. Nu are cine altcineva.”
„În esență, medicina legală cuprinde și morfopatologia (ramură a medicinei care studiază organele în condiții de boală – n.r.), pentru că cea din urmă se ocupă de cadavre care nu au avut moarte violentă, în timp ce medicina legală se ocupă de cadavrele cu moarte violentă, dar și cu cele la care moartea a intervenit subit.”
Respectiv, „mie îmi este ușor să lucrez cu ambele specialități. Morfopatologul, dacă lucrează și depistează moarte violentă, el trebuie să trimită cadavrul la medicina legală, pentru că el nu este specializat în asta. Dar dacă tu ești specialist în ambele domenii, singur vezi care este situația și consemnezi.”
„Prima dată am asistat la o autopsie când aveam 18 ani. Eram în cursul III la Medicină. Atunci și am decis că vreau să lucrez anume la morgă”, își amintește Nicolae. Primul cadavru pe care l-a investigat, deja în calitate de medic legist cu acte în regulă, a fost a unui bărbat de 60 de ani. Pe atunci avea 23 de ani și nu i-a fost nici frică, nici milă, ne asigură medicul. „În facultate am practicat un an la morgă”.
„Dacă ar fi să fac un calcul, am cam 100 de expertize medico-legale pe an, iar ca morfopatolog, la fel, în jur de 100. Cam 200 pe an. În toți acești ani, de când lucrez, cred că depășesc cifra de patru mii”, calculează medicul.
„Pentru mine, noțiunea de suflet nu înseamnă nimic. Pentru noi, medicii, ceea ce nu este material și nu se poate de demonstrat – nu există. Eu din copilărie am fost mereu fascinat de planete, de cum a fost creată lumea, de chestii din astea. Nu am crezut niciodată în Dumnezeu”, spune medicul. „Poate nu am crescut suficient pentru asta”, adaugă el, mai mult în glumă.
Crede doar în Creaționism, iar cartea lui Richard Dawkins – „Gena egoista” i-a fundamentat și mai mult convingerile. „În anatomia corpului uman sunt niște suturi a căror formă nu poate fi demonstrată. […] De exemplu, la femei – între anus și vagin, iar la bărbați – între anus și scrot, sunt niște punctișoare prin părți de parcă cineva ne-a cusut. […] Ne-au cusut și au lansat programul genetic: ne naștem și murim, însă gena se păstrează din generație în generație, noi fiind doar purtătorii ei.”
Acest lucru, dar și experiența, i-au „șters deja orice emoție” chiar și în situațiile mai dificile. Într-o zi, își amintește el, a primit opt cadavre deodată. În alta, în urma accident rutier, a primit patru. Altădată, i-au fost aduse la morgă corpurile a patru membri ai unei familii. „Erau din satul Hirova. Bărbatul și-a ucis, prin strangulare, soția și cei doi copii, apoi s-a sinucis.”
Recunoaște totuși că, uneori, sunt momente care îl pun la încercare – „atunci când trebuie să le fac autopsie oamenilor pe care îi cunosc personal. [Orașul] Călărași nu e așa de mare și oricum cunoști oamenii. Și, când vine un om pe care tu îl știi și trebuie să-l tai, există niște emoții, însă m-am deprins câte un pic și cu asta.”
.
*
Un zbârnâit strident sparge liniștea din cabinet. Parcă instinctiv, Nicolae ridică receptorul cu repeziciune. „Aha, aha! … Da! … Insuficiență poliorganică miliară cu localizări multiple. Are fișa de trimitere la investigație histopatologică”, explică el interlocutorului de la capătul cealalt al firului.
Își califică munca drept una extrem de responsabilă, pentru că, „fără concluzia medicului legist, nu se deschide absolut niciun dosar. Asta este o probă – concluzia și raportul de constatare. În baza lor se duce mai departe investigațiile, procesul penal sau civil. Și, evident, noi trebuie să fim cât mai obiectivi. Nu este loc să dai greș.”
Și acum rememorează un caz în care concluzia lui a schimbat mersul unei anchete. „Într-un sat, un băiat a fost găsit căzut de pe cal. Mi l-au adus și mi-au spus că, cel mai probabil, [a murit] din cauza traumei. Eu fac autopsie și observ că acolo e electrotrauma. Cauza morții a fost electrocutarea. Poliția a început că, de unde electricitate, că era pe un câmp, în apropiere nu erau stâlpi de curent [electric] sau o altă sursă [de energie electrică]. Le-am spus să lucreze în direcția asta. Până la urmă, au depistat că un om a înconjurat gardul său cu un fir electric, pentru ca noaptea să nu intre hoții și să nu-i fure din culturile agricole. Și a fost deschis dosar pe omor intenționat indirect.”
Chiar dacă se bazează pe principiul – cu cât mai bine lucrezi, cu atât mai puțin vei avea de umblat prin judecăți -, Nicolae recunoaște că uneori este chemat și în instanța de judecată. „Toți te bombardează cu întrebări, iar eu trebuie pe toate să le argumentez. Sunt și cazuri când suntem invitați în judecată și de avocați, pentru lămurirea unei versiuni ale cazului și tu, ca specialist, trebuie să fii pregătit să-i explici de ce așa și nu invers. […] Am fost la multe procese de judecată. De câteva ori pe an te cheamă. Asta afectează. Îți dai seama că, pe baza declarațiilor mele, un om poate merge în închisoare sau nu.”
Și chiar dacă preferă să aibă întotdeauna o concluzie făcută în baza unor experimente sau a unor precedente incluse în literatura de specialitate, realitatea l-a confruntat și cu altfel de situații.
„M-au chemat odată pe un caz în care era suspecție că asupra unui copil de vreo cinci ani a fost efectuat un raport sexual în anus de către tatăl său. Și procurorul m-a întrebat: ‘- Da’ putea fi un raport sexual fără ca să se rupă anusul?’. Și eu am spus: ‘- Nu, nu este posibil.’ Și procurorul mă întreabă: ‘- Asta e părerea personală sau puteți cumva să demonstrați, prin literatură?’.”
„Concluzia expertului trebuie să fie argumentată”, continuă Nicolae, „însă, în acel moment, nu puteam argumenta, pentru că în literatură nu este așa ceva. Nimeni nu a făcut și nici nu poți să faci experimente pe copii, ca să vezi, ca un studiu de caz. Din punct de vedere legal, concluzia unui expert nu este mai presus decât altă mărturie sau dovadă. Și atunci, la acel proces de judecată, procurorul a spus că asta este concluzia proprie a expertului. […] Mai pe scurt, până la urmă omul acela a fost condamnat pe viață și mi-a scris vreo 10 scrisori din pușcărie și mă învinuia pe mine, […] chiar dacă declarațiile mele erau în favoarea lui. Iată și așa probleme pe cap poți să ai.”
.
*
În cabinetul medicului legist, potrivit fișei post, activează trei persoane: medicul, infirmierul și o asistentă medicală. Ultima e „din alt raion și lucrează online. Mă ajută cu completarea formularelor”, explică Nicolae. Iar infirmierul, adică Vitalie, îl asistă la efectuarea autopsiilor fără ca să aibă studii medicale, lucru care nici măcar nu este cerut de regulament. „Dacă avea să fie concurs pentru ocuparea acestei funcții și aveau să se înscrie mai mulți oameni, fiecare avea să-și deie cât mai mult stăruința, dar așa, oameni care să vrea să lucreze pe așa salariu nu prea avem.”
„Mai bun ca mine oricum nu ai să găsești”, îi reproșează Vitalie, mai în glumă, mai în serios, rezemat de ușa de la intrare.
Îmbrăcat în costum medical albastru și înfășurat pe deasupra cu un șorț lung și negru, infirmierul așteaptă instrucțiuni de la șeful său. Bărbatul, aparent trecut de 30 de ani, este înalt și zdravăn, dând impresia că are puterea necesară pentru mutarea cadavrelor, lucru de care e responsabil deja de cinci ani.
Noua ocupație nu era tocmai diferită de cea cu care se familiarizase încă de mic copil. „Tatăl meu lucra gropar, iar eu de la 11 ani îl ajutam. Veneam mereu la morgă să preluăm cadavrele și îmi părea foarte interesant lucrul”, își amintește acesta.
Așa Nicolae și Vitalie au și ajuns să se cunoască. Peste ani, atunci când s-a eliberat funcția de infirmier, medicul legist i-a propus să vină să se angajeze. Tânărul a acceptat și, astfel, au devenit colegi.
Când e vremea prânzului, fiecare se refugiază pe unde poate. „Nouă ne place moartea, dar nu am ajuns să mâncăm chiar printre cadavre”, spune Nicolae. „Dacă cineva și-a făcut o părere despre medicina legală din filme, atunci e foarte greșită.”
Or, „când nu a lucrat frigiderul, era strașnic. Nici nu vreau să-mi aduc aminte. Cadavrele deja începeau să se descompună. Le țineam la pământ, la rece, că nu aveam altceva ce face”. Sau când unele cadavre sunt aduse la autopsie „în stare de putrefacție, cu viermi, cu purici”.
În general, de când e medic legist, puricii sunt pentru Nicolae una dintre cele mai mari probleme. „Îi duc acasă și pișcă familia. Uneori îi văd cum sar de pe cadavre sau de la unii oameni care vin la examinare legală.”
Dar dacă cu mai toate provocările lucrului a găsit rapid o formulă să se împace, atunci cel mai greu i-a fost să se acomodeze cu reacțiilor oamenilor când aflau că lucrează la morgă.
„Mulți spun că suntem măcelari. Cred că noi umblăm cu toporul, că suntem criminali, că nu avem moralitate. La început pentru mine a fost mai incomod, parcă mă supăram, dar pe urmă m-am obișnuit. Cel mai important a fost când i-am spus actualei soții că voi lucra la morgă. Mi-a spus că pentru ea nu este o problemă.
Mama a reacționat mai rău. Mi-a spus: ‘Oi, ce lucru ți-ai mai ales! Ai învățat atâția ani, ca până la urmă să lucrezi la morgă!’ Dar dacă mie îmi este interesant, de ce să se lege cineva de capul meu?! Cineva lucrează gunoier, cineva la bancă, altcineva la fabrică. Toate profesiile sunt necesare.”