Felcera din izolator

Un tânăr de vreo 20 de ani se plimbă ca un leu în cușcă în izolatorul de detenție provizorie  din cadrul Inspectoratului de Poliție Orhei. A fost reținut pentru 72 de ore fiind suspectat de furt. E stresat și din cauza asta nu-și găsește locul. Brusc, ușa de la celulă se deschide, iar în prag apare o femeie blândă ca o bunică, cu părul vopsit în roșu și ochelari pe nas. O cheamă Lidia Ursu și e felceră de șase ani în cadrul acestui izolator.

– Cum te simți? îl scanează cu privirea Lidia zâmbind cald.

– Bine, mulțumesc! îi răspunde băiatul a cărui barbă ajunge pe piept.

– Am venit să-ți măsor febra și să mă asigur că totul e bine, îl atenționează femeia.

– Nu am nimic. Totul e O.K., o liniștește el frământându-și mâinile în buzunarul pantalonilor sport.

După ce i-a măsurat febra, felcera părăsește celula și se retrage la punctul medical, care este la două celule distanță de a tânărului de 20 de ani. Biroul medical e micuț și curat, dotat la intrare pe de-o parte cu pat pentru consultații, care e acoperit cu o pătură albastră, pe de altă parte cu lavoar unde să-ți speli mâinile și un dulap pentru medicamente. La capătul patului se află masa de lucru pe care stau frumos ordonate diferite registre de evidență. Vizavi de masa felcerei se află o ușă cu fereastră din sticlă care dă în sala de proceduri. „Aici le facem anumite proceduri, putem și perfuzii să administrăm, de exemplu”, explică Lidia arătând cu mâna spre un stativ.

Apoi se așază la masă ca să completeze în registre, fapt care îi fură timp prețios din munca sa. „Cu registrele astea îmi iese ghebul”, râde copios și se apleacă peste hârțoage. De pe pervazul ferestrei cu gratii o privește blajin chipul Maicii Domnului, pictat pe două icoane.

Își iubește nespus munca. De mică a știut că atunci când va fi mare, va deveni medic. La școală s-a înscris în echipa medicală „Sandrujina”. Avea legată pe braț o banderolă croșetată cu cruce roșie și „mergeam prin sate, aveam grijă de oameni. Puneam bandaje, aplicam pansamente, sterilizam instrumente”, își aduce aminte felcera.

Așa că la finalul claselor gimnaziale, Lidia a luat autobuzul din satul să natal Bulăiești și s-a dus singură la Orhei să depună actele la Colegiul de Medicină. „Ai mei nu au știut nimic. La finalul verii a venit poștașul și-i înmânează mamei un plic sigilat, cu înștiințarea că voi fi studentă. Toți am rămas șocați. Nu credeam că am să intru, deoarece eram 14 pe un loc. În răspuns scria că trebuie două halate, două bonete și data când se încep lecțiile”, povestește și acum entuziasmată femeia.  

A terminat cu brio Colegiul de Medicină, ar fi vrut să meargă mai departe, la universitate, dar „nu au avut ai mei bani ca să mă susțină. Mie îmi place tare profesia asta. Nu mă temeam de nimic”.

A muncit în instituții medicale în care chiar era nevoie de caracterul ei puternic și curajos. A activat mulți ani la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău, apoi a lucrat peste 20 de ani cu bolnavii de tuberculoză. „După ce mi-a fost scoasă glanda tiroidă, am înțeles că nu mai pot să alerg pe coridoarele spitalelor. Unele dintre ele au și 82 de metri lungime, iar eu deja nu mai pot. Nu am putere. Ce să fac? Să stau acasă? Gânduri multe. Cu aproape șapte ani în urmă, o colegă m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez în izolator”, replică Lidia Ursu, care e pensionară de câțiva ani.

Nici nu știa că exista în Orhei, la Inspectoratul de Poliție, un izolator de detenție provizorie. Munca recunoaște că nu e deloc ușoară. „Responsabilitatea e mare pentru că eu am grijă nu doar să administrez medicamentele, dar și ce anume să-i dau. Dacă nu fac bine, pot ajunge în fața procurorului. Lucru e interesant, dar periculos. Plus că și te mai numesc cu vorbe urâte, iar tu trebuie să taci și să nu zici nimic”, răspunde îngândurată femeia.  

„La momentul intrării în izolator, orice persoană reținută urmează să fie supusă imediat examenului medical ca să asigurăm garanția dreptului la examinare medicală, dar și să constatăm starea de sănătate a persoanei reținute, să asigurăm continuitatea tratamentelor prescrise, să identificăm și să izolăm pe cei cu boli infecțioase, să documentăm orice vătămare corporală sau rele tratamente”, ne explică felcera în ce constă munca sa.

O examinare medicală, se efectuează și la ieșirea din izolator a persoanei reținute. Ulterior, ne lămurește cadrul medical, „toate informațiile și toate controalele sunt trecute în fișa medicală a persoanei reținute, care se anexează la dosarul personal al acesteia. „Trebuie să scriem corect și adevărat ca să nu avem necazuri”.

Sunt zile când izolatorul e plin. Alte zile când nu are pe nimeni, deși zile din astea sunt rare. E chemată la Izolatorul de Detenție Preventivă Orhei și în puterea nopții sau sâmbăta și duminica, să verifice persoanele reținute, mai ales dacă au leziuni corporale. O parte a muncii Lidiei este și rolul de psiholog. Pe mulți îi vede stresați, mâhniți, iar ea încearcă cu vorbe bune să le ușureze cele 72 de ore petrecute în izolator. „Hai, liniștește-te! Nu te doare capul? Nu ți-i rău? Iar le măsor febra, apoi tensiunea. Le mai dau valeriană. Pentru că în fața noastră nu se află un bandit, ci un om înfricoșat. Eu nu am de ce să-i judec, îi judecă procurorul și judecătorul, alături de avocat. Sunt din cei care mă văd pe drum și mă salută. Și asta e plăcut”, spune femeia.

Cel mai dureros e atunci când vede femei sau cunoscuți în izolator. „Majoritatea femeilor sunt aici pentru că și-au omorât bărbații, deoarece le băteau. Plângeau și se jeluiau. Le-am ascultat, dar mai mult ce pot să fac?”, oftează Lidia.

Pentru că în Izolatorul de Detenție Preventivă Orhei nu există medic, ci, la moment, doar felcer, Lidia Ursu are parte și de clipe dificile, mai ales când starea de sănătate a vreunei persoane reținute se înrăutățește, iar dânsa e nevoită să ia decizii, care o costă „ani de pușcărie”, conchide ea. „Uneori chem urgența, alteori sun la secția consultativă și cer sfatul unui medic. Eu nu știu totul. Unele întrebări le hotărăsc împreună cu șeful de izolator și comisarul. Am avut un caz când un domn era operat. A plătit un medic independent. Venea aici și-l consulta, iar eu făceam restul procedurilor”.

Totuși, mărturisește pensionara, mult o ajută în meseria sa și seminarele de instruire în domeniul medical la care participă. În toamna anului trecut, Lidia Ursu a fost instruită în domeniul Procedurilor Standard de Operare (POS), o noutate atât pentru sistemul de sănătate cât și pentru sistemul polițienesc.

Această Procedură,  elaborată în cadrul proiectului „Promovarea activității Poliției bazată pe drepturile omului în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova, descrie acțiunile cronologice ale angajaților poliției cu privire la reținerea, escortarea/transportarea și plasarea persoanelor reținute în izolatoarele de detenție preventivă astfel încât să le fie asigurate drepturile, inclusiv la sănătate.

Felcera și-a pus cea mai bună rochie și a venit la Chișinău la seminar. „A fost util, necesar și interactiv. S-au pus în discuție situații cu care ne ciocnim în practica de zi cu zi. Procedura e foarte detaliată și descrie pe larg cum să le asigurăm asistență medicală în izolator și, mai ales, să le respectăm drepturile. Totul trebuie să fie legal și corect. Dacă vine vreun deținut și are deja leziuni corporale, îi fac fotografii cu telefonul. Atașăm la fișa de examinare. Aparat de fotografiat, din păcate, nu avem”, explică felcera.

Tot în cadrul acestui seminar a învățat cum să procedeze atunci când persoana reținută are, de exemplu, diabet zaharat sau dacă face greva foamei. Așa că într-o zi când s-a pomenit cu un minor reținut în izolatorul din Orhei, cu diabet zaharat, deja știa cum să acționeze. „Mămica lui i-a adus medicamentele – insulina. El singur și le administra. Gardienii îl aduceau în cabinetul de proceduri. Am întrebat ce mâncare îi face acasă ca să știm cum să-l hrănim. Mămica a zis că îi dă de toate, pentru că sunt săraci și nu-și pot permite mâncare dietetică, care costă”. 

Altădată, un bărbat reținut urma un tratament. I-au fost transmise de acasă pastilele, iar dânsa i le administra conform prescripțiilor medicului de familie din sat pe care l-a sunat suplimentar ca să se asigure că totul face corect. „Dacă are de primit pastile după ce mă duc acasă, le las la gardieni ca să i le dea”.

Persoanele dependente de droguri îi dau cele mai multe bătăi de cap. Chiar cu câteva săptămâni în urmă, un bărbat a stricat totul în celulă. „Voia droguri. La Orhei avem narcolog, dar nu avem metadonă. I-am dat de liniștire, dar până vine salvarea sau până îl duci la Chișinău, tu trebuie să salvezi omul. Așa că am anunțat administrația că trebuie escortat la capitală ca să-i facă o doză”, spune femeia.

Faptul că nu există un medic în izolatorul de detenție preventivă o pune pe gânduri uneori să plece din funcție. Nici salariul de 4500 de lei nu este suficient, când știe câtă responsabilitate duce pe umeri. „Da, izolatorul e modern și reparat ca la carte, dar asta nu e de-ajuns. Însă cu ce avem, cu aia ne isprăvim. Dacă e ceva mai serios, chemăm salvarea. Tu lucrezi după situație, nu chiar cum scrie în carte”, replică Lidia.