Mia BucătaruO bună perioadă de timp Soroca s-a numărat printre localitățile cu cel mai mare număr de infectări cu noul tip de virus. De teama răspândirii bolii, la începutul primăverii, autoritățile au decis să instituie regim de carantină în acest oraș. Tanti Nina, o femeie de 91 de ani, era internată în spital la acea vreme. I s-a făcut testul și a ieșit pozitiv. Două săptămâni mai târziu, bătrâna a ieșit din spital în aplauzele medicilor. „M-a sunat deunăzi Valea, o femeie pusă de asistența socială să aibă grijă de mine, și m-a întrebat dacă vreau să mă vaccineze. Dap’cum nu vreu. Vreu!” A învins boala, în ciuda vârstei, și soroceanul Mitrofan, de 85 de ani: „Cine știe de unde am înhățat zaraza”.
Gospodăria Irinei Indricean, cunoscută printre vecini ca tanti Nina, se află în centrul satului Stoicani, municipiul Soroca, la mijlocul unei străduțe pietruite, înconjurată de case bătrânești, majoritatea abandonate. După poarta de fier, prinsă cu o bucată de sârmă făcută cerc și trasă puternic peste pilonul de la margine, se lungește curtea îngrijită, semn că e locuită de gospodari. Pe dreapta, un foișor de lemn cu o masă pe mijloc, acoperită cu o mușama care fâlfâie în bătaia vântului. În spate, după casa bătrânească, se iscă un stâlp de electricitate. Iar în vârful lui – un cuib de cocostârci.
La câțiva pași de la intrare stă pustie o cușcă pentru câine. Alături, parcă de pază – o figurină din ceramică pentru grădină. Chiar de-i iarnă, ograda e plină de iarbă, lăsată să crească sălbatic. Cei câțiva fulgi de nea, căzuți de cu noapte, scârțâie sub greutatea încălțămintei. Tanti Nina urmărește monotonia prin ochiul ferestrei și îngână, încrețindu-și ochii: „Când e cald, se mai foiește lumea, dar acum totul e pustiu”. Obișnuită cu vizite permanente și lungi, acum tanti Nina nădăjduiește, cu ochii ațintiți spre poartă, ca măcar odată pe zi s-o deschidă cineva. „În tinerețe am vândut vin. Mereu aveam pe cineva în ogradă.”
Afară, în gerul iernii, nimeni! Plictisită, pisica Murca se întinde în poala femeii. Felina este singurul suflet cu care își mai împarte timpul. La vară, bătrâna va împlini 92 de ani și așteaptă nerăbdătoare vaccinul împotriva noului tip de Coronavirus: „M-au pus în rând, acum aștept. Poate după asta, bronșita, de care sufăr de mulți ani, mă va lăsa în pace”.
De când se ține minte, tanti Nina a „suferit cu bronhiile”, dar și „inima suferă și tensiunea jiocă”. Se află la evidența medicului de familie, iar de două ori pe an, atunci când boala se acutizează, face tratament în Spitalul raional din Soroca. Cu toate acestea, tanti Nina a îmbătrânit frumos. Chipul vesel și cuminte pare că aduce strălucirea unor clipe de înseninare. Ten deschis, ochi albaștri și zâmbet blând. Își poartă părul alb, prins la spate cu un elastic negru. „Înainte eram tânără și frumoasă. Acum am rămas numai cu „și”-ul”, glumește femeia.
Masa din lemn, frigiderul șchiop sprijinit pe o cărămidă învelită în ziar, patul, cele două scaune ce scârțâie chiar și sub cea mai mică greutate, dar și cele câteva haine puse cu grijă într-un colț au și ele viața lor, la fel de lungă ca cea a stăpânei.
***
La început de martie 2020, când întreaga planetă se agita din cauza pandemiei, tanti Nina era internată în spital cu vechile probleme de sănătate. Odată cu schimbarea vremii, bronșita îi dăduse niște complicații. Câteva zile a stat sub supravegherea medicilor din Secția de Terapie a Spitalului raional Soroca. S-a externat cu bine. Însă, la câteva săptămâni a prins o ușoară febră. Auzise de Covid-19 de la micul radiou cu antena ridicată și prinsă la mijloc cu o bucată de bandă izolatoare ce îl are așezat pe dulapul de lângă pat. Alături – cutii cu medicamente, un deșteptător vechi și telefonul fix ascuns sub un prosop. Îi mai povestiseră câte ceva și oamenii din sat. Cât de cât, tanti Nina era la curent „cu ce se mănâncă această chestiune”. Însă, nici prin cap nu-i trecea că s-ar fi putut infecta. Abia atunci când a simțit o ușoară insuficiență respiratorie a chemat ambulanța, care de urgență a și dus-o din nou la spital.
Nu a durat mult și tanti Nina a intrat în statistica zilei de șase aprilie în rândul persoanelor infectate cu noul virus. A fost transferată de urgență în Secția de Boli Contagioase și pusă sub supravegherea permanentă a medicilor. „Îmi puneau injecții, îmi dădeau bungheraie (pastile – n.r.) să beu. Și nici nu am avut temperatură, nici nu m-o mai durut nimic.”
Chiar dacă tanti Nina își amintește cu optimism perioada petrecută în spital și povestește că s-a simțit bine pe tot parcursul tratamentului, Eugenia Rezuș, șefa Secției Terapie a Spitalului raional Soroca spune că bătrâna se afla într-o stare destul de critică, fiind internată aproape trei săptămâni. Șansele la recuperare erau foarte mici. Infecția cu Covid-19 îi generase bătrânei mai multe complicații, „pneumonie bilaterală comunitară cu o evoluție acută gravă, hipertensiune și bronșită”.
„Doamna Nina este pacienta mea de mai mulți ani, ne cunoaștem foarte bine. Se tratează des în Secția de Terapie. Suferă de mai multe maladii. Bunica a fost destul de gravă ca pacient cu Covid, din punct de vedere al comorbidităților. Evident [s-a vindecat] și cu ajutorul medicilor, însă foarte mult a contat și de dânsa recuperarea. A avut o voință extraordinară de viață”, explică Rezuș. Tot ea a fost cea care, în ziua de Paști, i-a adus bătrânei la spital un cozonac, ouă și apă sfințită. „Mă gândeam la vârsta ei, la starea în care se afla, am vrut să fac o faptă bună”.
Și asistenta medicală din cadrul Centrul Medicilor de Familie din satul Stoicani, Ala Crudu, spune că femeia „iubește la nebunie viața”. „Este la evidența medicului din anul 1977, poate și mai înainte. Însă, este o femeie foarte activă și vioaie, adaugă Crudu.
În a treia zi de Paști, pe 22 aprilie 2020, tanti Nina este externată în aplauzele personalului medical. Pe treptele șlefuite de timp ale spitalului, femeia îngână o melodie: „Zii Vasile, zii / Tot așa s-o ții / C-așa-i place inimii, măi”. Pentru a nu-și pierde echilibrul în timp ce își mișca picioarele în ritm vioi, înfipse bastonul printre crăpăturile asfaltului. „E-he-heee, puteai pune muzica și eu jiucam. Nu am mai avut nimic. Dacă mai simt că ceva mă supără, beu repede bunghii (pastilele – n.r.) care mi i-au dat medicii și merg înainte”, își amintește tanti Nina.
Bătrâna are propria explicație. „Mă trag din viță de oameni văcoși (care trăiesc un veac – n.r.)”, spune femeia în timp ce ațâță cu un băț focul aprins încă de la lăsatul zorilor. „Și mama, Dumnezeu să o ierte, a ajuns la 90, fratele meu și chiar cele două surori au trecut de 90. Numai tata, a murit de tânăr, deportat în Magadan”. Și-a îngropat mai toate rudele, doi copii, doi soți. Îl mai are pe feciorul Vasile, medic la Chișinău, ieșit și el la pensie. „Și Vasea e voinic și vânjos. Așa-i neamul nostru, longeviv. Am și o nepoată și un strănepot. Deștepți, cuminți, să le dea Domnul noroc pe câtă minte au, că o să le fie moale în viață.”
***
Soroca a fost una dintre localitățile cele mai afectate de virusul Covid-19. Încă din primele zile ale lunii aprilie, atunci când a înregistrat o statistică îngrijorătoare, la acea vreme, a numărului de infecții, Comisia pentru Situații Excepționale a decis introducerea regimului de carantină. Timp de mai bine de o lună municipiul a fost asaltat de militari, polițiști și carabinieri. Pentru că numărul persoanelor infectate era într-o creștere îngrijorătoare, nu doar la Soroca, dar și în întreaga țară, autoritățile au decis înăsprirea restricțiilor. Astfel, persoanelor de peste 63 ani, care fac parte din grupul de risc, li s-a interzis până și deplasarea în afara domiciliului. Chiar și așa, de la începutul perioadei de pandemie, la Soroca, din totalul de peste două mii de cazuri de îmbolnăviri cu noul tip de virus, aproape o treime au fost în rândul persoanelor de peste 60 de ani. Nouă dintre acestea, cu vârsta de peste 85 de ani, au câștigat lupta cu virusul ucigaș.
***
Mitrofan Sârghi își amintește că era încă copil și străbunica mamei, care împlinise 120 de ani, i-a zis mai în glumă, mai în serios: „Te blestem să trăiești și tu tot atâta”. Acum bărbatul are 85 de ani și multă poftă de viață.
La prima ochire, nea Mitrofan pare un bărbat zdravăn și voinic ca un codru. În primul rând, izbește obrazul veșnic roșu, de parcă tot sângele s-ar fi înghesuit în chipul bucaliu. Privirea-i albastră, plină de franchețe, dă impresia unei cumsecădenii desăvârșite. E îmbrăcat la patru ace. Poartă cămașă albă, cravată roșie, vestă în carouri. Buzunarul de la piept al sacoului gri lasă să se vadă colțul unei basmale albastre.
De când e la pensie, bărbatul încearcă să-și umple timpul cu ce poate. În sezonul rece, când se răcește afară, își lasă gospodăria din satul Vasilcău și se mută la oraș, la fiica Stela, ajunsă și ea la vârsta de pensionare. Nefiind obișnuit să stea prea mult degeaba, nea Mitrofan pictează, scrie poezii, urmărește emisiunile politice și le dezbate mai apoi cu prietenul său Vasilii, un fost coleg de clasă cu care face plimbări zilnice prin parcul din centrul orașului. Însă, de cum se dezmorțește, bărbatul se întoarce la gospodăria sa de la țară. La ai săi 85 de ani, de primăvară până-n toamnă, bătrânul se ocupă de grădinărit. Are seră, sădește răsad, plivește buruienile crescute anapoda, udă plantele, hrănește orătăniile de prin curte.
Sunt șapte ani de când a pierdut-o „pe fata cea de aur”, Xenia, soția lui. S-au cunoscut încă în clasa a VIII-a. Acum, toate treburile casnice stau pe umerii săi. În zilele de duminică sau de sărbătoare, nea Mitrofan își pune costumul și se îndreaptă spre biserică. Are mulți ani de când cântă în corul lăcașului sfânt. „Acolo, este o probabilitate că m-aș și fi infectat”, conchide bătrânul.
Era sfârșit de vară. Treburile casnice nu se mai terminau. Nea Mitrofan sfârșise reparația într-o odaie, iar în grădină – toiul nevoilor. Deși se străduia să respecte restricțiile impuse, recunoaște că mai primea oaspeți atunci când îi pășea cineva pragul neanunțat. Era la zi cu toată informația despre situația epidemiologică, care ajunsese în acea perioada la circa 500 de infectări pe zi. Urmărea reportajele din spitale și semnalele de îngrijorare lansate de autorități. Gândul că s-ar fi putut infecta cu noul tip de virus la 85 de ani l-a speriat mult.
În dimineața zilei de 12 august 2020, nea Mitrofan se trezise cu o stare neobișnuită. „Nu mi-am pierdut gustul sau mirosul. Era tot normal. Aveam însă niște dureri de cap și febră.” Spoturile informative de la televizor turuiau întruna despre verificarea temperaturii. Bărbatul asta și a făcut. Febra era mare și tot creștea „I-am spus doar fiicei. Ea tot insista să mergem la spital”. A încercat să se trateze acasă cu antivirale. Nu voia în ruptul capului să meargă la spital. Copii au rugat medicul de familie din localitate să vină să-l vadă.
„Starea fizică era satisfăcătoare, însă se auzea ceva la plămâni. I-am recomandat să facă o radiografie pentru siguranță. Mă bucur că a reușit să depășească acea stare. În general, domnul Mitrofan e o fire foarte activă, participă la toate manifestațiile din sat. Stă la evidență la noi doar cu tensiune arterială. În rest, are o sănătate de fier”, a menționat medicul de familie din sat, Ion Staroș.
În seara de 17 august a ajuns de urgență la spital. A doua zi îi venise confirmarea cu Covid-19, iar rezultatele investigațiilor îi arătau o pneumonie bilaterală. „Boala îl băgase în sperieți. Spunea că va muri în spital”, își amintește fiica Stela. „Copii aproape cu de-a sila m-au dus la spital. Spitalul plin ochii. Era perioada când se îmbolnăveau oamenii pe un cap. Mi-au dat o cameră separată, unde avea acces la mine doar doctorii. Deja după ce mi-au spus că am fost confirmat pozitiv, parcă am început să mă simt mai rău. Psihologic eram la pământ. Însă am primit un tratament intens. Medicii aveau grijă de mine ca de un copil.”
Victoria Tverdohleb, medicul care l-a tratat, îi dăduse indicații clare: „Exerciții la plămânii”. Astfel, imediat cu ziua următoare, copii i-au adus un set de baloane multicolore. „Respirație adâncă și la umflat baloane. De câte ori venea la mine doctorița mă întreba: Azi ați umflat baloane? Și nu că în toată ziua, dar toată ziua. La fiecare jumătate de oră, suflam într-un balon.”
Secția de Boli Contagioase, unde era internat bătrânul, avea o intrare separată care le permite pacienților să iasă în curtea din spate fără a interacționa cu cineva. Astfel, serile, nea Mitrofan și le petrecea plimbându-se. Dacă fizic începuse să se simtă mai bine, psihic era încă epuizat. Abia după ce îi transmisese fiica o carte de rugăciuni, a început să se regăsească. „M-a salvat rugăciunile și, evident, tratamentul intens”, crede bărbatul.
La început de septembrie a fost externat. Verdictul: „Sănătos tun”. De fapt, nea Mitrofan, de când e el, a dus un mod sănătos de viață. Nu a fumat, nu a consumat alcool și a făcut sport. A fost pedagog. În anul 1967 s-a întors acasă și s-a angajat la școala din sat. A predat limba română, limba rusă și educația fizică. Multe generații de copii au trecut prin mâna lui. La 79 de ani a ținut ultima lecție de sport. Apoi s-a pensionat. Deși a stat departe de vicii și a avut mereu grijă de sănătatea sa, infecția cu Covid-19 i-a schimbat total viața. „Eu și înainte eram tare precaut, dar acum în general. Altfel am început să mă uit la viață. Am început să fiu recunoscător pentru fiecare clipă trăită”, spune bărbatul încercând să-și stăpânească emoțiile.
Acum, nea Mitrofan așteaptă primăvara. Vrea să aibă primele roșii coapte din tot satul, să crească câțiva pui. Mai mult chiar, planifică la vară să-și asfalteze curtea.
***
Până acum în Republica Moldova au fost înregistrate peste 157 de mii de cazuri de infectare cu Covid-19. Circa 45 de mii de îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul persoanelor de peste 60 de ani.
„Tanti Nina și nea Mitrofan nu sunt singurele persoane în vârstă care au depășit cu bine această infecție. Am avut mai multe cazuri. La o bătrânică din anul 1932, dacă nu am fi testat-o nici nu ne-am fi gândit că poate avea Covid. Nu prezenta niciun simptom. A ieșit din spital somatic sănătoasă. Depinde foarte mult de încărcătura virală, de cât virus luăm noi de la cel infectat și cât de agresiv este”, explică Eugenia Rezuș, șefa secției Terapie din Spitalul raional Soroca.
Editare – Olga Ceaglei
Foto – Mia Bucătaru