Oameni și KilometriDe două ori pe săptămână, Lena, o tânără de 23 de ani cu păr șaten, trece pe la magazinul „Doi Capiși”. Vânzătoarea deja o știe și o salută cu un zâmbet până la urechi. Tânăra oprește acolo de fiecare dată înainte de a ajunge la cursul de engleză pentru copiii dintr-un sat din nordul Moldovei, pe care îl ține în biblioteca locală.
Lena, pronunțat Lina, este voluntară a Corpului Păcii, un program american de schimb cultural. Pentru doi ani, ea a lăsat gălăgia din Massachusetts pentru liniștea pășunilor din Moldova, iar misiunea ei se împarte acum între cursurile de engleză, rafturile bibliotecii și biroul unui grup de acțiune locală.
Cu rădăcini din Taiwan, tânăra a venit în Moldova nu doar pentru schimbul cultural, ci și pentru a fi mai aproape de sursele de mâncare. De Moldova Lena a auzit pentru prima dată după facultate, în cadrul unui program de serviciu forestier, timp în care a tăiat copaci, a restaurat pajiști și a monitorizat fauna sălbatică. Acolo, ea cunoscuse un fost voluntar în Moldova care i-a povestit cum familia sa gazdă își creștea singură practic tot ce punea pe masă. Ei cumpărau doar orez, zahăr și sare, redă Lena cuvintele tânărului.
Încă în timpul facultății, urmase un curs despre risipa alimentară și atunci a înțeles că trebuie să trăiască într-un loc unde să vadă de unde anume vine mâncarea pe care o pune pe masă. Așa că atunci când s-a înscris în Corpul Păcii, și-a dorit o țară din Europa sau Asia Centrală. „Moldova e într-o poziție interesantă: un amestec de influențe din Europa, Asia Centrală și Rusia”, explică ea. Iar pentru părinți, destinația a fost o adevărată surpriză. „Când au aflat de plecarea în Moldova, ei nu știau de această țară, trebuiau să se documenteze”, își amintește Lena.
Tânăra a ajuns în Moldova în vara anului trecut. După un curs intensiv de învățare a limbii române – „am învățat gramatica, cuvintele de bază ca fructele, legumele și hainele și să ne putem prezenta” – a fost plasată într-o familie dintr-un sat din nordul Moldovei. Era sfârșit de august, tocmai în prag de Hramul satului. Lena nu mai văzuse așa ceva niciodată: un sat care își sărbătorește ziua cu muzică, dansuri, voie bună și multă mâncare.
După ce s-a mai acomodat, a aflat că roșia nu e doar o simplă legumă, ci o explozie de gust. „Nu știam că roșia poate avea, de fapt, 14 arome”, se destăinuie ea.
Iar murăturile și conservele din Moldova au devenit pentru ea o slăbiciune. „Eu am limitele mele, nu zic că totul trebuie să fie din grădină. Doar vreau să învăț mai mult despre mâncarea locală și vreau să ajut fermierii locali, înainte să dispară”, clarifică ea.
A și participat deja la tăierea a doi porci, alături de vecini. „Am fost învățată cum să scot pielea cu cuțitul”, ne spune Lena entuziasmată de noua ei experiență.
Lena a apărut în nordul Moldovei nu din întâmplare, ci după ce un grup de inițiativă locală a convins Corpul Păcii că are capacitatea de a integra un străin în ritmul vieții lor. Grupul respectiv, denumit „Trei Coline”, unește mai multe primării, oameni de afaceri și organizații neguvernamentale din raioanele Rezina, Telenești și Șoldănești și are drept obiective principale creșterea calității vieții la sat, dezvoltarea economică locală, precum și implicarea oamenilor în viața comunității.
Alături de Doina Sîrbu-Pantaz, directoarea organizației, una dintre misiunile Lenei sunt traducerea cererilor de grant, precum și diverse sarcini care presupun cunoașterea limbii engleze, sau publicarea online a graficelor. Lena a reușit chiar să creeze un infografic cu evoluția populației din cele 10 sate membre a grupului de inițiativă, în perioada 2014-2024.
„A reușit să câștige încrederea oamenilor, ceea ce, din experiența mea, nu este deloc simplu într-o comunitate rurală”, ne spune Doina Sîrbu-Pantaz despre tânăra voluntară. „Este nespus de descurcăreață. Dacă o lași în cel mai depărtat sat din Moldova, ea va reuși să găsească drumul spre casă și să-și facă prieteni în calea sa.”
Printre activitățile Lenei se enumeră și voluntariatul la biblioteca din sat. Lucrează acolo alături de bibliotecara Mihaela, cu care a reușit să întemeieze o prietenie, nu doar un parteneriat. Tot în bibliotecă Lena ține un curs gratuit de engleză pentru copiii din sat.
După ce se aprovizionează cu dulciuri de la „Doi Capiși”, se îndreaptă spre bibliotecă. Mihaela stă la un capăt de masă și lucrează la calculator, în timp ce Lena se pregătește de curs. Întotdeauna încearcă să le propună ceva nou, de regulă prin diverse jocuri. De data asta, joacă cu ei și identifică „impostorul”.
Toți împreună umplu încăperea bibliotecii de chiuieli, însă Mihaela nu pare deranjată. Continuă să zâmbească, în timp ce-i urmărește din umbră. „Câteodată o mai ajut să disciplineze elevii, pentru că uneori ei sunt foarte gălăgioși, iar Lena e foarte blândă cu ei și câteodată nu-i poate controla”, remarcă bibliotecara.
În schimb Lena o ajută cu inventarierea digitală a cărților. „[Ea] Contribuie la instruirea copiilor în crearea de documente și tot ce înseamnă internet, programe digitale. De asemenea, contribuie foarte mult la activitatea mea ca și bibliotecar, la înregistrarea cărților”, enumeră Mihaela.
Dincolo de pereții bibliotecii, cele două tinere au o relație familiară. Mihaela este fata preotului din sat, iar Lena petrece mult timp alături de familia ei. S-a împrietenit și cu găinile, și cu caprele din gospodăria tinerei. Îi place să le mângâie și se simte de parcă ar fi copilărit alături de ele.
De Sfântul Vasile, alături de familia Mihaelei, a mers pentru prima dată la biserică. Lena recunoaște că, până a veni în Moldova, nu știa nimic despre religia ortodoxă, dar acum e fascinată de poveștile religioase. Iar înaintea Paștelui, Lena a postit și ea. Nu doar din motive religioase, ci și pentru că a vrut să experimenteze.
De altfel, în prima sa zi în Moldova, cel mai mult au impresionat-o bisericile. „Sunt foarte frumoase și deosebite”, își amintește Lena.
Însă ceea ce a surprins-o cel mai plăcut este spontaneitatea localnicilor. Când se plimbă pe ulițele satului, oamenii o mai opresc și o invită în casă: „Oh, Lena, hai la mine! Avem borș, avem zeamă!” Tânăra mărturisește că asta e una dintre expresiile ei preferate și dacă, nu e ocupată, merge cu drag în vizită la consăteni.
Impresia vine de la faptul că, peste ocean, susține ea, orice întâlnire trebuie programată. Așa că obiceiul de a invita spontan pe cineva e una din lecțiile pe care și-ar dori să le ia cu ea acasă. Plus rețeta tocăniței de legume, pe care o adoră atât de mult.
Text – Magdalena Primblas (stagiară)
Foto – Polina Cupcea