Patru zile nu i-au ajuns ca să-și serbeze ziua de naștere. Pe 12 octombrie 2019 ar fi împlinit 24 de ani. A murit „singură și vulnerabilă”, într-un pat rece de spital. Doctorii nu au mai putut-o salva.
A doua zi au transportat-o de la morgă în satul de baștină. Direct la cimitir. Peste cele 25 de kilograme au turnat câteva tone de țărână, iar la cap i-au înfipt o cruce de fier inscripționată: „Parascovia…”. Adică mireasa din Amar!, reportajul nostru de acum exact trei ani.
.
*
CU CÂTEVA ORE înainte de…
Pe 7 octombrie 2019, cerul era plumburiu. Ceață. Frig. Ploaia cernea intermitent. Serviciul Hidrometeorologic emisese o avertizare de cod galben de îngheț pentru următoarele zile.
Parascovia și maică-sa, Greta, se aflau de câteva săptămâni la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din Chișinău, unde ambele se tratau de tuberculoză. „Era rece și am stat înăuntru în ziua aceea”, își aduce aminte vag femeia.
Tânăra a cerut un măr. Apoi a dorit apă. Totul se încadra în limite. Nimic ieșit din comun. Nici pentru mamă, nici pentru fiică. Aceeași rutină, aceleași medicamente, același regim. „Până în ziua aceea totul era bine. Vorbea foarte clar. Nu-mi dădea prin cap că avea să moară”, își amintește Greta cu ochii rătăcind în gol.
„Totul era bine” a însemnat pentru Parascovia doar calmul de dinaintea furtunii. Pe la 5 seara, în corpul tinerei parcă s-a răsucit o cheie. „Totul era bine” a luat-o razna și s-a transformat în „niște chinuri insuportabile”. Medicamentele nu-i mai puteau încătușa durerea care se dezlănțuise.
Spre dimineață, după o noapte albă și plină de suferință, fiica i-a făcut semn mamei să părăsească salonul. Greta nu se lăsa ieșită.
„Ieși în p***a mătii de aici!”, a răbufnit Parascovia.
Buimacă, Greta a țâșnit pe ușă. „Mă plimbam pe coridor și așteptam. Însă nu am stat mult și m-am întors. Și… S-a apucat de măicuța rozovă (tricoul roz – n.r.) și o trăgea de pe ea. Și a căscat gura. Și a răsuflat o dată adânc. Și, gata! Nu am reușit nici să-i aprind o lumânare”, povestește femeia printr-un acces de sughițuri.
„Când o venit la noi la poartă de la primărie în dimineața ceea și m-au anunțat că Pașa a decedat, făceam curat. Am început a tremura. Pașa a murit, iar eu cu cine am rămas?!”, se văicără sora sa mai mare, Galina, măritată și cu trei copii.
Pe 9 octombrie, de la morga din Chișinău au transportat-o acasă, în satul său natal. „Direct la cimitir. Dacă erau vreo 10 oameni la prohod”, ne spune Ecaterina, asistenta medicală din localitate, care trecuse în acel moment pe acolo.
Sora mai mare a Parascoviei ar fi vrut ca ritualul înmormântării să aibă loc mai cu fast. Maică-sa și-ar fi dorit să fie petrecută pe ultimul drum în rochie de mireasă. Însă vântul bătea avid prin buzunarele femeilor, iar Ghiță, soțul răposatei, nu se mai arătase de câteva luni bune la orizont.
Mătușile și bunica fetei au fost cele care au contribuit cu bani și produse alimentare pentru o ceremonie de înmormântare sumară.
„O fost chinuită tare. Am fi putut-o salva. Toți am fi putut-o salva”, spune cu o voce tăioasă bunica Parascoviei.
.
*
CU CÂTEVA LUNI înainte de…
Era primăvara devreme, când Galina și-a vizitat sora mai mică în Beștemac. Parascovia picotea în pat. Se simțea rău. Bătăile soțului, tusea, transpirația, scăderea în greutate și febra o țintuiau zile întregi în casă.
„Abia de se ținea pe picioare. Când mergea pe drum, se sprijinea de garduri sau, la fiecare doi pași, trebuia să se așeze jos”, descriu vecinele Ecaterina și Galina starea în care ajunsese tânăra.
„Lasă-l, fa, și haidem acasă!”, i-a strigat sora mai mare, oripilată de tabloul ce i se înfățișa. Parascovia și-a ascuns nasul în așternuturi și i-a răspuns abia șoptit: „Nu. Eu rămân să pasc oile și cârlanii cu Ghiță.”
Galina a privit-o lung. Nu a înțeles îndârjirea surorii mai mici, dar nici nu a insistat. Parascovia deseori punea cruce pe sfaturile ei. „De ce ar mai fi ținut cont și de data asta?” A lăsat-o în grija maică-sii.
.
„Dacă sunt cununat cu ea și am tot dreptul asupra ei. Și f**e-o în nahui de aici. Nu te amesteca. Fac ce vreau cu ea.”
.
Greta se simțea „ca un argat în gospodăria lui Ghiță”. Îngrijea nu doar de Parascovia, ci și de grădină, de porci și de vaci. Mai conserva legume și spăla haine. Se ducea cu ziua pentru ceva bănuți, pe care îi împărțea tot cu tânăra familie. Dacă era nevoie, îl înlocuia pe Ghiță pe deal cu oile.
Făcea toate astea de dragul mariajului fiicei sale, recunoaște acum femeia. Credea că strădaniile ei aveau să-l îmbuneze pe ginere, iar el, la rândul său, avea să oprească potopul de pumni și picioare care le dezlănțuia asupra Parascoviei.
Însă pe Ghiță anume asta și îl scotea din fire – că de gospodărie se învrednicea soacra sa, pe care nu o înghite, și nu consoarta, pe care o bănuia de lenevie și neîndemânare.
„Intrase frica în ea. Când îl vedea, împreuna mâinile la piept și tremura. Ghiță, dacă se pornea pe ucis, ea stătea. Nu fugea. Deja îi era totuna ce avea să se aleagă din ea”, povestește acum Greta, slăbită și cu obrajii scofâlciți.
Parascovia a mai răbdat încă vreo trei luni umilințele și bătăile soțului, până într-o seară caldă de mai cu miros îmbietor de salcâmi înfloriți. Atunci Ghiță s-a întors de la stână, a apucat-o de ceafă și a aruncat-o din pat în mijlocul camerei. A luat o rangă și, „za nehui”, (fără motiv – din rusă, jargon) i-a dat câteva lovituri pe spate și picioare.
Tânăra nu s-a împotrivit. Doar a căzut jos. Boala, a cărei identitate încă nu o cunoștea, dar nici în serios nu o lua, o sleise de puteri.
– Ghiță, nu mai da în ea. Te rog mult! a intervenit deznădăjduită Greta.
– Dacă sunt cununat cu ea și am tot dreptul asupra ei. Și f**e-o în nahui de aici. Nu te amesteca. Fac ce vreau cu ea.
A doua zi femeile și-au luat câteva haine și l-au părăsit pentru totdeauna pe Ghiță. „De ce nu ai luat-o de acolo mai devreme?”, o întreabă astăzi Galina pe maică-sa, cu o doză de ură în glas.
Stânjenită, aceasta lasă ochii în jos. Răspunsul întârzie să apară.
O vreme s-au oploșit la bunica tinerei, respectiv mama Gretei, pe care o cheamă tot Parascovia. Bătrâna s-a speriat de starea în care ajunsese nepoata sa. „S-o bați cu lomul (ranga – din rusă) în spinare?! Asta e normal? Acolo-i durere, măi, omule!”
Femeile au anunțat poliția și au depus o plângere împotriva lui Ghiță. Pentru prima dată îl reclamau organelor de drept.
„Eu le mai întrebam, când le vedeam pe deal cu oile, dacă nu vă obijduiește Ghiță, dacă totul e bine. Ele afirmau că nu sunt supărări în familia lor”, declară Marin Codreanu, polițistul din satul Beștemac care a luat în primire cazul.
Omul legii infirmă că Ghiță i-ar fi aplicat soției sale lovituri cu o rangă, din moment ce expertiza medico-legală nu a constatat nici măcar o „excoriație” (julitură – n.r.). „Ea avea TBC și de asta pe dânsa o durea spatele. Nu a mai fost nicio bătaie, nimic”, susține locotenentul de poliție.
Însă Vasile Moraru, noul primar de Beștemac, pune la îndoială expertiza medicului legist, care îl scoate basma curată pe Ghiță. „Medicul cela lua la greu mită. Am avut probleme cu niște băieți care mi-au bătut un nepot și doctorul mi-a spus direct în ochi: Vasile, eu nu stric relațiile cu polițiștii”, povestește franc Moraru.
Nu am putut să confruntăm această declarație cu medicul legist. „A decedat în 2019.”
De la bunică, Parascovia și Greta s-au mutat peste două sate, în casa părintească. Starea de sănătate a tinerei se agrava fulgerător. Stătea mai mult în pat, iar maică-sa îi veghea boala necunoscută, pe care o renegau fără milă. Sărăcia și situația precară în care se aflau cele două nu le permiteau nici măcar să scoată nasul din ogradă. „Le ducea lumea câte o farfurie cu mâncare. Nici bani nu aveau. Nimic. S-au întors vara, când nu poți pune în pământ”, își amintește o vecină.
La spital au ajuns forțat, amenințate de Ecaterina, asistenta medicală din satul natal. Auzise că tânăra a fost bătută tare și că se simte nespus de rău. În fiecare zi le amintea că joi, când vine și medicul de familie, să treacă pe la punctul medical, care se află la jumătate de kilometru distanță.
Nimic. Atunci Ecaterina, scoasă din fire la cât de mult se împotriveau femeile, a scos artileria grea. „Dacă Pașa moare, o să faci pușcărie pentru complicitate”, a amenințat-o asistenta medicală pe mama fetei.
Era iulie. Afară soarele dogorea. Ivan Victorovici, medicul de familie, s-a speriat când le-a văzut într-o joi la control. Pașa nu avea deloc puteri. Se ținea de maică-sa. A cântărit-o. 33 de kilograme.
Le-a trimis la Leova, să facă radiografia pulmonară. Însă femeile au mai stat o săptămână acasă. Nu aveau bani cu ce să ajungă în oraș. În joia următoare, cântarul arăta deja 27 de kilograme.
„Perioada de internare s-a întins din cauza că au tot refuzat. Au promis că se duc la Roentgen la Leova. Vin joia următoare, ele nu au plecat. Pricini – o mie și o sută. Le-am transportat la spital cu mașina de serviciu. Cu părere de rău, Parascovia mai avea și alte patologii, pe lângă TBC, și asta i-a grăbit decesul. Adică acolo nu era doar TBC”, conchide medicul de familie.
De la Leova, femeile au fost trimise la Chișinău. „După ce am dat analizele, medicii mi-au spus în față: ‘Pașa nu mai are scăpare’. Nu i-am spus fetei. Nu am vrut să-i stric inima. I-au găsit plămânii albi. Erau mâncați. Mocnea totul în ea. De la bătaie, i-o dezbătut plămânii într-însa”, crede Greta.
.
„Nu mai avea puteri Pășica. Cu targa o scos-o din casă. Că după asta o mai stat o lună în spital și a murit. Era un schelet, dacă ați învățat anatomia.”
.
De două ori au fost internate la Institutul de Ftiziopneumologie din Chișinău. Prima dată cele două femei au stat doar câteva zile, după care au fugit. Acum Greta spune că, de fapt, se dusese până acasă după plapumă și cele trebuincioase pentru șederea cu fiică-sa în spitalul din capitală, însă Ecaterina, asistenta medicală din satul lor natal, intuiește că le-a speriat tratamentul. „Cică le durea stomacul din cauza că trebuia să bea multe pastile. Dap’ cum! Cu dânșii nu poți să te bați.”
Diana Condrațchi, medic ftiziopneumolog și purtătoare de cuvânt în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie din Chișinău, ne spune că, „dacă pacientul are reacții adverse sau vomită de la tratament, dânsul nu se lasă să aibă aceste simptome pe toată durata tratamentului. Se modifică schema.”
După ce au evadat din spital, au stat la libertate cam vreo trei săptămâni. Lucrătorii medicali nu conteneau să le amenințe, iar ambulanța nu întârzia să apară când pe Pașa, aproape că metamorfozată într-un cadavru viu, o năpădea febra.
„Le-am amenințat. Au chemat ambulanța. Nu mai avea puteri Pășica. Cu targa o scos-o din casă. Că după asta o mai stat o lună în spital și a murit. Era un schelet, dacă ați învățat anatomia. Nu avea nici mușchi. TBC te usucă, iar imunitatea îi era la pământ”, ne explică asistenta medicală.
În tot acest timp, Ghiță nu s-a arătat deloc. Nici la spital, nici la înmormântare. Păștea oile și nici prin gând să-i treacă că, la doar câțiva kilometri distanță de el, femeia pe care pretinde și astăzi că o iubește pleca în lumea celor drepți.
„Nimeni nu m-a anunțat”, spune el cu voce joasă și ochii ațintiți spre oi, în timp ce cățeaua Gherda i se gudură la picioare, în semn de recunoștință.
.
*
CU CÂȚIVA ANI înainte de…
Gospodăria lui Ghiță a prins viață după însurătoarea cu Parascovia. Evenimentul a avut loc pe 22 ianuarie 2017 și a fost legalizat în fața preotului din satul vecin cu inele și jurăminte sfinte, iar în fața rudelor – cu o nuntă pe care au jucat-o în Beștemac, în curtea casei tânărului cioban.
La scurt timp, au cumpărat câțiva porci, doi viței și o vacă de lapte. Greta s-a mutat și ea la ei. Ca să ajute tânăra familie, afirmă dânsa.
În primăvara lui 2017, femeile au descâlcit grădina de buruieni, au săpat-o, au semănat-o cu legume de tot soiul. „Harbuji, fasole, pătlăgele. Am făcut lealicikă (cu sens de – curat lună – calc din rusă) harmanul.” Au mai cumpărat câteva păsări. Au pospăit casa cu vopsea și var.
„Pașa stătea mai mult pe la stână. Îl ajuta pe Ghiță să pască oile, iar el umbla haimanaua. Mă duceam și eu să pasc turmele cu Pașa”, povestește maică-sa.
La stână, băutura și voia bună se regăseau des pe agenda păstorilor. Serile, aceștia mai trăgeau câte un chef de răsuna valea, povestesc vecinele Ana și Liza. La aceste „sabantuiuri” a început să fie prezentă și Greta.
„Ce căutai tu acolo? De ce nu ai scos-o pe Pașa din satul cela?”, o tot întreabă nepotolită fiica mai mare, Galina. La fiecare întrebare de acest gen, femeia ajunsă la 54 de ani doar ridică din umerii slabi.
„Bea Ghiță, bea și Pașa. Eu cred că și mama bea. Acolo erau și bărbați. Altfel nu-mi pot explica de ce nu pleca. E mama mea, o iubesc, dar nu o pot ascunde. Pașa ar fi avut zile dacă mama o scotea de la Ghiță.” Ultimul cuvânt, Galina îl rostește apăsat și cu furie. Nu l-a plăcut niciodată pe cumnatul său.
Din petrecerile și infidelitățile conjugale comise de ambii soți s-au și născut actele de violență, crede Greta. „El des o bătea. O dezbrăca cu pielea goală și în fața mea o bătea. La stână tot o bătea. Cu cureaua, cu picioarele, cu pumnii. O fugărea în liftici (sutien – din rusă) și în chiloți, iar ea se urca pe scârta cu fân. Râdeau toți ciobanii. O numea: ‘Curvo, te-am strâns de la stâne!’.”
Nici Ghiță nu era de pus la icoane, povestesc vecinele. După moartea Parascoviei, au zărit-o prin curte pe noua sa concubină – Nadea, o tânără pe care ciobanul ar fi îndrăgit-o mai demult. „Ghiță a vândut vaca și a procurat un casetofon modern și mare. Iaca de dimineață și până după amiază o huruit muzica. Cred că amu se hodinesc”, ne spune una dintre vecini, arătând cu mâna spre gospodăria tânărului.
Casa oierului s-a schimbat din iarna lui 2017, când am fost la Beștemac și-am realizat „Amar!”. Ferestrele sunt sparte, șipci la gard sunt mai puține, iar ograda e pustie și nemăturată. Doar câteva haine lăbărțate stau aruncate pe sârmă.
Ghiță trage rar pe acasă. L-am găsit pe dealurile din jurul Beștemacului. Păștea oile și cârlanii. Regretă că în relația lui cu Parascovia s-a băgat soacra sa și crede că ar fi trăit altfel, dacă ea nu ar fi „argățit” prin jurul casei sale.
„Eu pe Pașa am iubit-o. Maică-sa se tot vâra între noi și tot îi dădea sfaturi. Unde-s trei, ap’ nu e treabă de trăit. Greta bea. Și Pașa tot bea. În ultimul timp ducea pe băutură de prin jurul casei. Eu am cumpărat de toate, ca să avem cu ce să trăim. Cu ele, însă, nu s-a putut face gospodărie”, povestește Ghiță, frecându-și palmele julite și butucănoase.
De bătut recunoaște că a bătut-o, chiar dacă doar cu jumătate de gură: „Ei, o mai chișcam și eu”. „Dacă nu făcea nimic când o lăsam acasă”, se justifică el.
Cât despre noua relație cu Nadea, doar râde și arată cu degetul spre câteva case, precum că „uite câte Nade sunt în satul acesta. Nimic serios.”
Pe Parascovia a văzut-o ultima dată în primăvara lui 2019, în acea seară caldă de mai și cu miros îmbietor de salcâmi înfloriți. Întors de la stână acasă, a scos cureaua și a „chișcat-o” de câteva ori, sătul de balamucul creat de soacra sa și de gospodăria delăsată.
„I-am spus să și-o ia pe maică-sa și să se ducă de la mine. Gata, mi-o ajuns de ele. Asta a fost ultima noastră zi. Nici nu am știut că a murit. Am aflat mai târziu”, continuă Ghiță, țuguindu-și ochii și scrâșnind din dinți.
Despre boala necunoscută, dar vizibilă, a tinerei, nimeni nu s-a prins. Chiar și atunci când abia de putea să meargă, nimeni nu a îndrumat-o să consulte vreun medic. Nici rudele, nici funcționarii publici.
„Parascovia nu a fost niciodată la medic. Am chemat-o de câteva ori, dar [ea] stătea la stână. Eu mă tem de Costea (șeful lui Ghiță – n.r.)”, se scuză asistenta medicală din Beștemac.
În astfel de situații, depinde mult de măiestria implicării actorilor sociali, consideră Diana Condrațchi, purtătoarea de cuvânt a Institutului de Ftiziopneumologie, din moment ce pe lista medicilor de familie se află și persoanele din așa-numitele grupuri de risc, precum cele cu HIV sau cu diabet zaharat, care trebuiesc anual să treacă un control și să facă radiografia.
„Mai este și grupul de persoane cu vigilență sporită, care vin la medicul de familie pentru examinare clinică și pentru identificarea celor mai mici simptome ale tuberculozei. Dacă le ai, te duci la radiografie, dacă nu, nu te duci”, explică Diana Condrațchi.
Condrațchi mai spune că, în funcție de gravitatea lucrurilor, se poate cere implicarea primarului, polițistului, psihologului, asistentului social sau altor specialiști.
„TBC trebuie activ căutată, ca să o depistezi în stadie inițială. De asta, pe lângă serviciul de ftiziopneumologie activează centrele comunitare care se ocupă anume de asta: de discutat, de adus, de dus.”
Însă la Beștemac, asistenta medicală spune că a reușit să-i trimită pe ciobani să facă radiografia pulmonară doar după ce s-a implicat noul primar. S-a întâmplat asta pe 15 noiembrie 2019, la cinci luni de când Parascovia plecase de la Ghiță și la o lună de când murise.
.
*
CU MULT TIMP înainte de…
Pașa s-a născut acasă, într-o noapte de toamnă. Totul s-a întâmplat atât de rapid, încât Greta și-a dat seama că e prea târziu să ajungă „la rodom” (maternitate – din rusă). „La 4:20 am născut-o. Am chemat o femeie bătrână, care știe și m-o ajutat”, povestește femeia zâmbind.
A fost un copil cuminte, iar maică-sa spune că a avut grijă ca fiica ei să deprindă toate abilitățile unei bune gospodine. „Am învățat-o să coacă pâine, să coase, să facă mâncare. Așa cum m-o învățat pe mine mama.”
La școală nu prea strălucea la învățătură, în schimb strălucea la biserică. „Avea o voce ca a unei privighetori”, își aduce aminte bunica fetei. „Popa de la Sărăteni o chemat-o pe Pășica să cânte în strană. Tare frumos glas mai avea.”
Printre amintirile vii și proaspete ale bătrânei, Parascovia a fost și rămâne o neînfricată. „Se cățăra, de exemplu, pe casă și punea ulucile. Îi ziceam: Dă-te jos, măi fată, că o să cazi. ‘Nu te teme’, îmi răspundea vesel. O fost tare harnică.”
Iar viața scurtă a nepoatei o pune pe seama destinului. „Dacă nu am avut eu noroc, nici copiii mei nu au avut noroc. Degeaba te naști. O fost chinuită tare. Am fi putut-o salva. Toți am fi putut-o salva”, dă bătrâna a lehamite din mâinile noduroase.