Bătrânii lui Erdogan

Azilul rămâne pentru multe persoane în etate unica opțiune, atunci când neputința îi copleșește, iar rudele nu-și permit să-i mai întrețină sau să-i ajute. Pentru a afla cum este să-ți duci existența într-un azil de bătrâni, ce fac persoanele în etate și care le este destinul, ne-am încumetat să mergem la sudul Moldovei, în orașul Comrat la azilul de bătrâni „Recep Tayyip Erdogan”, numit în cinstea președintelui turc printr-o decizie a Consiliului Municipal din Comrat în 2015.

Instituția este de stat, finanțată de Primăria orașului. Anul acesta marchează 15 ani de la fondare. Iar amenajarea și dotarea instituției cu echipamente moderne este meritul Agenției Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIКА) care desfășoară o activitate intensă la sudul Moldovei.

În conformitate cu regulile de activitate, 75 la sută dintre beneficiarii acceptați aici trebuie să aibă viza de reședință în orașul Comrat, iar 25 la sută se acceptă locuitori ai satelor din apropiere.

Administrația afirmă că dacă bătrânul nu are rude, atunci aflarea sa în această instituție este acoperită din contul pensiei. Astfel, 75 la sută din pensie, indiferent de mărimea acesteia, sunt alocate în aceste scopuri, restul cheltuielilor fiind finanțate de Primărie. Dacă rudele sunt cele care achită aflarea bătrânilor în azil atunci taxa constituie 65 de lei pentru o zi.

În prezent, Azilul de bătrâni din Comrat este căminul pentru 29 de persoane, dintre care 6 bărbați și 23 de femei. Totuși, potrivit datelor, aici locuiesc 30 de persoane.

.

5 steps to lose weight with the coffee method in 2025 wxtln | 2025 transformation why apple cider vinegar pills are a must for your weight loss journey dawyk | 4 proven apple cider vinegar benefits for weight loss you need to know in 2025 nshtd | 2025 guide the best lose weight calorie calculator for faster fat loss msugk | 5 misconceptions to avoid in 2025 about belly fat loss what really works evcso | 10 reasons lainey wilson s weight loss plan is perfect for winter 2024 jhfvp | 2025 weight loss secrets the power of cranberry juice and apple cider vinegar vsfmw | 7 simple ways to lose weight fast naturally and permanently in 2025 hkyxj | 5 key lessons from meghann fahy s weight loss journey in 2025 owckq | 2025 secrets to drinking apple cider vinegar for faster weight loss mkihj | 5 natural mounjaro recipes for effective weight loss in 2025 kpdwi | 2025 s best way to lose belly fat a step by step plan for success znpqb | 5 surprising ways apple cider vinegar can speed up your weight loss journey htvmq | 2025 guide to apple cider vinegar on feet weight loss and health benefits somav | 5 proven tips to lose weight while breastfeeding in 2025 lhsyk | 2025 guide does taking lexapro help or hinder weight loss bndhx | 5 key lessons from kelly clarkson s weight loss transformation jsunl |