Vlaicu BunduchiCasa comunitară din satul Chirca, raionul Anenii Noi, este una dintre cele 10 din republică destinate persoanelor adulte cu dizabilități. În ea locuiesc șase beneficiari, tineri și adulți cu dizabilități fizice și intelectuale, redirecționați aici din internatul de la Hâncești, dar și de la școala-internat auxiliară din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, în urma programului de dezinstituționalizare 2018-2026 (reajustat ulterior în 2023-2027). A fost deschisă în 2013, perioadă în care în Moldova au fost create primele astfel de case, ca proiecte-pilot pentru acest tip de serviciu social.
Casa este modestă, dar primitoare și spațioasă. Are trei camere destinate beneficiarilor și o cameră de recreere, unde toți se adună să privească televizorul. În bucătăria luminoasă, Tatiana, o femeie trecută de 50 de ani, înaltă și cu broboadă pe cap, gătește zilnic pentru întreaga casă.
De beneficiari au grijă patru asistenți sociali, care lucrează în ture, precum și un psihopedagog.
Natalia, o femeie trecută de 50, cu părul tuns scurt și ageră, este lucrătoarea socială cu care ne-am întâlnit în ziua turei sale. „Aici, dacă lucrezi fără suflet, dacă te-ai gândi doar să faci un ban și nu oferi dragoste acestor copiii, care au fost lipsiți de dragoste părintească, atunci degeaba. Noi încercăm să înlocuim ceea ce nu le-a fost oferit”, ne spune ea.
„Când i-au adus de acolo (de la internat – n.r), fetele și băieții noștri au fost, știți, parcă aduși dintr-o închisoare. Erau speriați, agitați și foarte retrași”, povestește Natalia. „La început strângeau firimiturile de pe masă și le puneau în gură. Dacă rămânea câte o bucățică de pâine, o luau și o ascundeau în buzunar”, își amintește lucrătoarea socială.
Adaptarea lor a durat vreo doi ani. Doi ani, ca să înceapă să creadă în oameni și în faptul că nimeni nu le vrea răul.
Acum toți formează o familie și își trăiesc viața în ritmul lor. „Dimineața ei se trezesc la șapte jumate. Pe la opt sau nouă mănâncă. După ce mănâncă, ies în curte, au timp liber. Iar după amiază, au ocupație cu psihopedagogul”, povestește Natalia.
Nina este printre primele beneficiare ale casei comunitare. Stă aici din 2013, de când s-a deschis casa. E mereu zâmbitoare și binevoitoare. „Asta-i Nina, se bucură tare când la noi vin oaspeți”, explică Boris, administratorul casei.
Alături de ea, în casă mai locuiește Victoria, sau Vica, așa cum îi zic cei de-ai casei, Petrică, Mihai, Vasile și Dumitru, toți cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.
Administratorul Boris ne spune că majoritatea beneficiarilor fie nu mai au rude în viață, fie nu mai țin legătura cu familiile lor. Cu excepția lui Dumitru, care este cel mai tânăr beneficiar și care mai are rude îndepărtate, dar care nu-l vizitează, și a lui Mihai, care este imobilizat în scaun rulant și nu vorbește și la care „mama vine de vreo două ori pe an”.
În cazul lui Vasile, mama este în viață, dar se confruntă cu dependența de alcool și nu ține legătura cu el. Momentan tânărul face studii de bucătar la o școală profesională din Rezina. „Are retard mintal, dar învață să fie autonom și se descurcă bine”, îl laudă administratorul.
Dumitru de asemenea are grad sever de dizabilitate, iar activitatea lui preferată este să scrie în carnețelul lui. „Scrie frumos și își notează totul.”
În ziua vizitei noastre, Dumitru era emoționat. La el urmează să vină echipa mobilă a Agenției Servicii Publice pentru a-i face acte de identitate. „El a fost în internat și, când a împlinit 18 ani, nu i s-au făcut actele”, explică administratorul casei. „Avea certificat de naștere, dar nu a fost confirmat nimic mai departe. Practic, nu avea cetățenie.”
„De sărbători îi ducem la diferite evenimente. Anul trecut am fost, de exemplu, la brad, la Chișinău, am făcut poze, apoi i-am dus la pizza. Pentru ei a fost prima dată când au mâncat pizza sau au fost la un eveniment de Crăciun”, povestește zâmbind Boris.
***
La câteva zile distanță, drumul nostru ajunge în satul Bădiceni, raionul Soroca, unde în 2018 a fost înființată o locuință protejată. Deși Chirca și Bădiceni fac parte din aceeași reformă a dezinstituționalizării, cele două locuințe funcționează diferit.
Casa comunitară, precum este cea din Chirca, este destinată persoanelor care au nevoie de îngrijire zilnică și supraveghere constantă. Pe când locuința protejată, cum este cea din Bădiceni, e destinată adulților cu dizabilități intelectuale ușoare care pot avea un mod de viață mai independent.
Aici beneficiarii locuiesc într-o casă obișnuită, la fel ca toate celelalte din sat. Au camerele lor, activitățile lor și pot decide singuri cum își organizează ziua. Au grijă de gospodărie, merg la magazin, la biserică, la vot sau la muncă remunerată în comunitate.
Cei care trăiesc în astfel de locuințe au ales singuri să se mute aici și chiar cu cine să împartă casa. Își asumă grija pentru ei înșiși și, în același timp, au posibilitatea să lucreze și să-și câștige propriii bani de buzunar.
La locuința protejată din Bădiceni locuiesc șase beneficiari – patru femei și doi bărbați. Sunt persoane adulte, cu vârste între 36 și 55 de ani, toate provenite din internate. „Majoritatea sunt orfani de mici. Unii nici nu-și cunosc părinții”, ne explică Larisa, coordonatoarea locuinței și lucrătoare socială.
Spre deosebire de casa comunitară, aici lucrătoarea socială nu rămâne peste noapte, ci are un grafic de muncă de cinci ore, iar beneficiarii sunt suficient de autonomi pentru a se descurca singuri. „Ei își fac singuri focul, mâncarea, curățenia. Sâmbăta și duminica gătesc împreună. Eu doar îi ajut acolo unde ei nu se descurcă”, povestește Larisa.
Locuința este spațioasă, cu o curte imensă și o grădină unde, în sezon, cresc fructe și legume din belșug. Beneficiarii cresc păsări, fac conserve pentru iarnă și au grijă de trei animale de companie, un cățel și două pisici.
Angela îngrijește florile din curte și are grija ca pisicile să fie mereu sătule; o altă Angela iubește să trebăluiască la bucătărie și să facă de mâncare; Rita are grijă de păsări, iar Anatolie și Serghei, care este surdomut, se ocupă de gospodărie și grădină. „Serghei nu vorbește, dar ne înțelegem din semne. Am învățat de la el încet și cu răbdare”, spune Larisa zâmbind.
În beci, rafturile sunt doldora de borcane cu dulceață, compoturi și conserve, toate făcute de ei. „Noi nu cumpărăm. Din ce avem în grădină, asta punem la conservat. Iată avem borcane cu vișine, căpșune, malină [zmeură – n.r], totul e făcut aici”, povestește Anatolie.
Ocazional, unii dintre beneficiari lucrează prin sat, atunci când cineva are nevoie de ajutor la treburile gospodărești. Totul se face cu acordul Larisei.
„Persoana care are nevoie de ajutor mă sună, îmi spune ce lucru e de făcut. Facem o cerere, o semnăm, și atunci beneficiarul poate pleca la muncă. După ce termină, primește banii pentru munca lui”, explică Larisa, coordonatoarea locuinței.
În total, în Moldova sunt 30 de case comunitare și 20 de locuinţe protejate, destinate atât adulților, cât și copiilor cu diverse dizabilități. Acestea, însă, nu acoperă necesarul pentru aceste servicii sociale. Practic, doar 1 din 20 de persoane cu dizabilități beneficiază în prezent de astfel de servicii.