Ultimele „frunze” din Frunzești

Republica Moldova e într-un declin demografic continuu de la independență încoace. Mai exact, de 28 de ani. Și cel mai mult au de suferit localitățile rurale. Una câte una, acestea se șterg de pe harta realității, iar puținii oameni care încearcă să reziste sunt uitați printre ruine.

Lider în topul raioanelor cu cele mai multe sate care numără sub 100 de locuitori este Floreștiul – cu 8 sate la activ. Pe poziția secundă se plasează Soroca, Ungheni și Telenești – cu câte 7 sate fiecare, urmate de Glodeni – 6 sate, și Briceni și Sângerei – cu câte 5 sate.

Satul Frunzești din raionul Florești are oficial 11 locuitori. În realitate aici am găsit doar patru. Familia Popa constituie majoritatea populației: Ilie, Larisa și fiica lor Tatiana, vizitați temporar de două nepoțele care le mai alină sufletele. Izolați de civilizație, duc o viață la limita decenței.

În localitate nu există magazin, biserică sau orice altă instituție socială. Cel mai apropiat magazin e cel din satul Prajita, situat la 10 kilometri distanță. O călătorie după pâine durează patru ore, pe motiv că unicul mijloc de transport disponibil este cu tracțiune animală.

Larisa, gospodina familiei, este angajată la Oficiul poștal din Prajila. La muncă merge tot cu căruța, fie vară, fie iarnă. Este unica locuitoare din Frunzești angajată oficial în câmpul muncii.

Ilie are grijă de casă și de câteva gospodării peste care cei plecați l-au lăsat stăpân. Munca la câmp și îngrijirea animalelor îi ocupă practic tot timpul. Însă doar așa reușește să-și asigure familia cu produse.

Tatiana, fiica lor, a învățat de cusătoreasă la o școală profesională din Bălți, însă după absolvire nu și-a găsit un loc de muncă și s-a întors acasă la părinți. Are grije de nepoțelele surorii mai mari, aflate la ei pentru o perioadă de câteva luni.

Pe o arteră perpendiculară cu drumul central din Frunzești găsim a doua familie din sat. Temporar e formată doar din Ludmila, nașa lui Ilie și a Larisei. Soțul femeii este plecat la muncă peste hotare. Viața ei nu diferă de cea a soților Popa. Aceeași rutină măcinată de singurătate și izolare.

Fotoreportaj realizat de Dinu Bubulici.

După ce au fost publicate datele statistice al recensământului controversat am aflat că în raionul Florești sunt cele mai multe sate sub o sută de locuitori. Unul dintre ele este satul cu numele Frunzeși. Pe hartă arată destul de singuratic și departe de civilizație.
L-am găsit pe Ilie mergând după apă la fântână ca să adape animalele din gospodărie. El este unul dintre cele cinci suflete ale satului. Mai este și soția Larisa cu fiica Tatiana. Uneori mai sunt vizitați de nepoțele. Problema cu apa potabilă este una majoră, în sat există mai multe fântâni, însă doar în câteva este apă. În unele, doar cu până la 100 litri de apă potabilă.
Câteva capre, un cal și niște păsări se auzeau prin curte toate așteptând să fie hranite și adăpate.
Larisa, în casă, la călduț, dezghiocă o căldărușă de porumb. Grăunțele vor merge ca hrană la animale și știuleții pe foc. Iarna, acest procedeu devine un ritual.
Am avut norocul să vedem și nepoțelele care pe timp de iarnă au veni în ospeție la bunei. Pisica este jucăria preferată a Nicoletei și Valeriei, dar și cea mai chinuită.
După o zi friguroasă de iarnă, un păhărel de vin, niște roșii și câte un pateu este mâncarea cu care Larisa îi ademenește pe toți, încălzește sângele și adaugă câte un zambet pe față.
Larisa fiind angajată oficial la Poșta Moldovei circulă regulat traseul de 10 km Prajita-Frunzești, îi ia cam 2 ore să ajungă la serviciu.
Larisa, în satul vecin, la magazin. Stă în rând ca să ia pe datorie niște delicii pentru Paște, care anul acesta a sosit mai repede decât salariul.
Fericirea în culori albastre.
Drumul principal din sat, construit încă de sovietici când sătucul „înflorea”, s-a păstrat până în prezent.
În acest sat unde bântuie liniștea pâna și câinii deja nu se mai aud pe la portițe.
Pe un drum adiacent locuiește nănașa soților Popa. La început de aprilie strânge ce a mai rămas din „bradul” de Crăciun, Buxusul și-a făcut bine treaba de-al înlocui. Soțul ei este peste hotare pentru a-și caștiga existența.
În vinerea Paștelui doamna Aliona văruiește gardul, este un fel de obicei ca în fiecare an de Paști să fie curat și în ogradă nu doar în suflet. Ea de ceva timp locuiește la Prajila la copii, acasă doar ocazional vine.
Casele duc ultima luptă cu timpul, devin înconjurate de verdeață și încetul cu încetul dispar în neexistență.
Neavând biserică în sat, crucea și fântâna îi aduna pe localnici, fiind locul unde se schimbau veștile și gândurile bune. Însă timpul și pustietatea își lasă amprenta.
Locul de odihnă pe vecie, câteva cruci care treptat devin uitate și nici la Blajini nu mai are cine veni să le vadă.

Reportajul fotografic „Ultimele „frunze” din Frunzești” a fost expus, parțial, în cadrul expoziției „Realități”, vernisată concomitent în cinci orașe: pe 16 iunie – în Piața Horelor din or. Cahul; în incinta Cetății Soroca; în Pinacoteca „Antioh Cantemir” din mun. Bălți; pe 17 iunie la rondul de lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău; în Parcul Central din or. Ialoveni.