Ilinca TelevcaÎn cartierul Poșta Veche, pe o stradă dosită de nuci, trandafiri de iunie și botezată cu gropi chișinăuiene, răsare o clădire cu trei etaje, vopsită în culoarea galben. Imediat ce intri în curtea mică, te ciocnești de ușa de la intrare, care duce spre scara ce unește palierele casei.
La etajul doi, într-o cameră de vreo zece metri pătrați, cu tapet de culoarea muștarului pe de-o parte și oranj aprins pe de altă parte, vezi cât cuprinzi cu ochii jucării pentru copii. La peretele din dreapta, imediat ce intri, se află un dulap mare, ticsit cu cărți, iar în față – un pătuț alb, din lemn.
În mijlocul odăii, pe un scaun, stă așezată, picior peste picior, Maria*, o tânără de 19 ani proaspăt împliniți, cu păr lung, prins într-o coadă. Are un corp subțire, cu umerii ascuțiți și ține în brațe un bebeluș de doar câteva luni.
Casa în care locuiește temporar Maria este, de fapt, un centru maternal unde ajung mame tinere, orfane sau aflate în situații de criză, împreună cu copiii lor. Maria a ajuns la un astfel de centru pentru a doua oară în viață, la doar doi ani distanță.
„După ce a decedat mămica, la mine s-a schimbat în totalitate viața. Aveam 9 ani. Tata, practic lipsea din viața noastră, muncea mult, ca să ne poată crește pe mine și pe fratele meu mai mare. S-a străduit, dar eu am dus tare mult lipsa de căldură părintească”, povestește ea.
Nici la școală nu găsea sprijin. Se simțea, cum spunea chiar ea, „rățușca cea urâtă”. Singura susținere erau la două prietene și colege de clasă, și ele, la rândul lor, orfane de un părinte.
Toate aceste lipsuri emoționale, Maria zice că le-a compensat atunci când, la 14 ani, s-a îndrăgostit de un băiat, care avea în jur de 21 de ani. Iar doi ani mai târziu, când au început o relație, a rămas însărcinată după primul act sexual neprotejat.
Știa mai mult din auzite că poate rămâne însărcinată, dacă nu se protejează. În mare parte, cunoștea despre schimbările prin care trece o adolescentă din discuțiile pe care le auzea în familia verișoarelor mai mari. „Mătușa mea vorbea cu fetele pe tema asta și eu, dacă eram cu ele, mă pierdeam printre picioarele lor și trăgeam cu urechea.”
Iar la școală, spune ea, „s-a vorbit o dată sau de două ori pe an”. Își amintește cum, pe lângă lecția de biologie, unde s-a vorbit mai mult despre corpul uman și organele de reproducere, a fost organizat un seminar informativ, unde au venit câțiva voluntari și le-au explicat copiilor din clasele a VII-a și a VIII-a despre cum să se protejeze de o sarcină nedorită. „Eram toți în clasa respectivă și nu prea am înțeles foarte multe detalii. Adică nu am reușit să înțeleg, din motiv că unii râdeau, iar alții făceau gălăgie”, spune ea.
După ce a rămas însărcinată, Maria a renunțat la școală, iar din cauza situației financiare precare, la câteva luni după nașterea primului bebeluș a ajuns la un centru maternal. De tatăl copilului s-a despărțit când acesta avea vreo patru luni, iar la trei luni după aceea, l-a întâlnit pe al doilea partener, alături de care, mai târziu, a conceput al doilea copil. „Aveam nevoie de căldură, de atenție, de susținere și cred că de asta m-am aruncat în brațele lui”, mărturisește tânăra.
Maria zice că nu era pregătită să devină mamă pentru a doua oară, totuși, a decis să păstreze copilul. Și așa, aproape din aceleași motive ca și în cazul primului copil, a ajuns pentru a doua oară la un centru maternal, doar că, de data asta, pentru mai puțin timp, fiindcă planifică să plece peste hotare, la tatăl celui de-al doilea bebeluș.
La centrul unde Maria primește sprijin și acoperiș deasupra capului ajung anual circa 20 de mame cu copii. Iar din toate cele circa 220 de beneficiare care au ajuns la centru în ultimii 14 ani, în jur de 20% sunt mame cu vârste între 14 și 17 ani.
„Multe din mămicile noastre nu fac legătura între relații sexuale și apariția copilului, adică nu cunosc cum e construit fiziologic corpul femeiei. Și atunci, chiar dacă are 25 de ani și vine aici, noi încercăm de la zero să o învățăm cum se face, de exemplu, igiena intimă, ceea ce ar trebui să se învețe în fragedă copilărie”, remarcă Mihaela Belei, coordonatoarea departamentului centrului maternal.
Reieșind din statistica ultimilor cinci ani, aproape 1.800 de fete minore însărcinate au fost luate la evidență de către medicii de familie, ceea ce înseamnă că, în medie, zilnic o fată minoră rămâne însărcinată.
.
Rodica Comendant, directoarea Centrului de Instruire în Domeniul Sănătăţii Reproductive și conferențiară universitară, spune că această rată „este mare, dar e mai bine decât a fost în anii precedenți”. Totuși, spune ea, „lasă mult de dorit”, subliniind că în țările unde educație sexuală este obligatorie în școală, rata sarcinilor este mult mai mică decât în Republica Moldova, oferind exemplul Estoniei, unde, în 2023, s-au înregistrat aproximativ 5 nașteri la 1.000 de adolescente.
Comendant mai subliniază că educația sexuală adaptată vârstei și predată ca obiect obligatoriu ar putea reduce semnificativ numărul sarcinilor, dar și al infecțiilor cu transmitere sexuală. „Mult timp, rata de infectare cu HIV în rândul adolescenților era mai mare decât în populația adultă. În plus, infecții precum gonoreea și clamidioza, la care am fost «campioni» într-o perioadă, afectează fertilitatea și pot provoca probleme reproductive la tineri”, afirmă experta.
Estonia a fost, de altfel, prima țară din fosta Uniune Sovietică care, încă în 1996, a introdus educația sexuală în școli. Un studiu publicat în 2012 arată că această măsură a dus la scăderea ratei avorturilor în rândul adolescentelor cu 61%, precum și la reducerea cazurilor noi de HIV – de la 560, în 2001, la doar 25, în 2009.
În același timp, UNESCO arată că, în aproape 10 ani, autoritățile estoniene au reușit să prevină peste 13 mii de situații de risc, inclusiv peste 4.300 de sarcini neplanificate, datorită implementării educației sexuale în școli.
***
În Republica Moldova, educația sexuală în școală continuă să fie un subiect tabuizat decenii la rândul, deși unele organizații neguvernamentale au început să organizeze sesiuni de informare despre sănătatea sexual-reproductivă cel puțin din ‘97.
Prima încercare oficială de a introduce educația sexuală și reproductivă în școli a fost în anul 2005, când Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) a dezvoltat un curs numit „Deprinderi de viață” și pe care Ministerul Educației l-a introdus în programa școlară.
Disciplina fusese promovată în contextul statisticilor alarmante cu referire la numărul de cazuri cu transmitere sexuală în rândul tinerilor, precum și a cazurilor de infecție cu HIV, cum menționa Ministerul Educației.
Totuși, la scurt timp, autoritățile au bătut în retragere, pe fondul presiunilor publice din partea bisericii ortodoxe, și a trecut cursul pe lista disciplinelor opționale.
Cinci ani mai târziu, nemulțumirea bisericii a trezit chiar și o carte aflată în liber comerț – „Sexul povestit celor mici”. O asociație ortodoxă a catalogat-o drept „otravă” și „pornografie”, iar Mitropolia Moldovei a cerut să fie scoasă din vânzare.
Astfel, premierul de atunci, Vladimir Filat, a cerut expres retragerea cărții de pe piață, procurarea acesteia fiind ulterior posibilă doar în ambalaj închis și doar de către persoane majore, decizie criticată de organizațiile neguvernamentale.
În 2015, disciplina „Deprinderi de viață” a fost înlocuită cu opționalul „Educație pentru Sănătate”, care include elemente ale educației sexuale, fără să depășească niciodată de atunci pragul de materie la alegere.
Cel mai recent sondaj realizat de iData arată că 50,2 % dintre respondenți consideră că disciplina ar trebui să fie opțională și doar 14,2 % cred că ar trebui să fie obligatorie.
Am discutat cu mai mulți profesori care predau „Educație pentru sănătate”. Toți dintre cei cu care am vorbit sunt, în primul rând, profesori de biologie.
De exemplu, Ecaterina Rău de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sipoteni, raionul Călărași, predă „Biologia” din 2006, iar „Educație pentru sănătate” din 2017. Profesoara spune că, într-adevăr, copiii studiază parțial despre educația sexuală la disciplinele „Dezvoltare personală” și „Biologie”, însă consideră că „nu este suficient”.
Profesoara mai spune că, în experiența ei, niciun părinte nu s-a împotrivit ca copilul lor să studieze această disciplină. Inclusiv bunicii, care au grijă de nepoți.
„Am avut o situație cu o bunică, care ne-a mulțumit pentru faptul că vorbim despre igienă sau menstruație, fiindcă ei îi era rușine să discute cu nepoțica sa”, spune profesoara.
Sau altă situație. Povestește că a trebuit să le explice unor eleve de clasa a V-a lucruri elementare pe care nu le știau de acasă, deși consideră că, la acea vârstă este „foarte târziu de vorbit”.
„Când am luat clasa a V-a ca diriginte, multe fetițe nu știau ce-i asta ciclul menstrual. Și, credeți-mă, am cumpărat o pereche de chiloței și am demonstrat fetelor cum să îmbrace corect un absorbant”, mărturisește profesoara.
Ecaterina Rău de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sipoteni, raionul Călărași, predă „Biologia” din 2006, iar „Educație pentru sănătate” din 2017
Revenind la studiul iData, 45,4% dintre respondenți spun că ar fi de acord ca propriul copilul să participe la ore de educație sexuală în școală, iar 43,9% nu sunt de acord. De asemenea, cei mai mulți dintre respondenți cred că băieții și fetele ar trebui să studieze separat disciplina.
Mariana este mama a două fete din Cantemir – una de 12 ani, ce studiază în prezent opționalul despre educația sexuală, și alta de 19 ani, care a studiat anterior. Mama fetelor spune că s-a bucurat atunci când a aflat că se va studia această disciplină.
„Știți, noi, ca părinți, poate nu știm cum să explicăm unele lucruri, de exemplu, cum se pune corect un absorbant. Ne mai rușinăm, chiar dacă e copilul nostru. Și cred că e foarte important să se discute aceste lucruri la școală, pentru că acolo profesorii sunt mai pregătiți să facă acest lucru”, explică ea.
Mama fetelor crede că această disciplină ar trebui să fie una obligatorie, așa încât „fetele și băieții să înțeleagă bine etapele de maturizare prin care trec”.
***
Deși Legea privind sănătatea reproducerii prevede încă din 2012 că „educaţia sexuală obligatorie şi pregătirea pentru viaţa de familie se efectuează în instituţii de învăţământ […], după programe special elaborate, care fac parte din curricula obligatorie”, în practică acest lucru este aplicat fragmentat.
Ministerul Educației susține că educația sexuală există deja în școli, așa cum am menționat anterior, fiind inclusă prin disciplina opțională „Educație pentru sănătate”, dar și prin orele de biologie și dezvoltare personală, care sunt obligatorii.
„Credeți-mă, vă rog, că educația pentru drepturile omului tot o să găsiți că se studiază puțin, la fel ca educația pentru sustenabilitate”, spune Corina Lungu, șefa Direcției politici în învățământul general.
Corina Lungu, șefa Direcției politici în învățământul general
Ministerul Educației nu dispune de date în câte școli exact se studiază disciplina opțională, din motiv că, așa cum ni s-a explicat, datele încă nu sunt centralizate.
Totodată, autoritățile sistemului educațional recunosc că, în școli, modul în care sunt predate aceste subiecte depinde mult de pregătirea și abordarea cadrelor didactice. Iar monitorizarea felului în care sunt predate aceste teme va putea fi realizată abia după finalizarea noii reforme curriculare și elaborarea unor instrumente concrete de evaluare.
Cronologic vorbind, prima țară care a introdus educația sexuală în școli a fost Suedia, în anul 1955. Apoi, în anii ‘70-‘80, au urmat și alte state din Europa de Vest, dar și o țară Balcanică.
În Germania, educația sexuală a fost introdusă în 1968, iar în Austria în 1970. În Olanda și Elveția, deși procesul a început tot în anii ‘70, introducerea a fost mai lentă, din cauza autonomiei mari de care beneficiau școlile.
De asemenea, elemente de educație sexuală au fost regăsite în programul școlar din Finlanda încă din anii 1950, educația sexuală fiind integrată oficial în programul școlar în 1970.
În Norvegia, primele inițiative de predare a reproducerii umane datează încă din 1939, însă educația sexuală a devenit cu adevărat parte a curriculumului după anii ‘60. Un pas important a avut loc în 1971, când autoritățile norvegiene au publicat un curriculum-model provizoriu pentru școala generală (7–16 ani).
Regatul Unit a introdus educația sexuală în școlile publice în 1996, integrând-o în alte discipline. Iar în 2017, guvernul a decis ca aceasta să devină obligatorie în toate tipurile de școli, începând cu 2019.
În Franța, educația sexuală a devenit obligatorie în 2001. Iar în Irlanda, unde opoziția religioasă a fost mereu vocală și puternică, educația sexuală a devenit obligatorie în 2003.
Țările de pe vechiul continent unde educația sexuală nu este obligatorie sunt: România, Bulgaria, Cipru, Croația, Polonia și Italia. Totodată, România și Bulgaria conduc detașat la capitolul nașteri în rândul adolescentelor.