Mihail CalarașanPeste întinderea pustiită de gheață a Lacului de acumulare Dubăsari răsună dangăte de clopot. Sunetul continuu iese din două boxe mari și negre prinse de o autospecială parcată pe acostament, nu departe de o ambulanță. Alături, pe plaja care desparte șoseaua de lac, câteva sute de oameni stau ciucure. E 19 ianuarie, Boboteaza pe stil vechi.
Pentru această zi autoritățile locale nerecunoscute din stânga Nistrului au făcut toate pregătirile necesare. Au secționat gheața în formă de cruce cu toate cele patru brațe perfect identice. Au montat o potecă din scânduri care te ia pe plaja deszăpezită și te duce până la gura copcii. Au instalat și două corturi, unul pentru „B” și altul pentru „F”, ca cei veniți să aibă unde să se schimbe sau să se încălzească cu ceai turnat de un grup de militari.
Unii mai nerăbdători deja fac rând la intratul în apă, fără să mai aștepte partea religioasă. Bărbați, femei și copii, rând pe rând se apropie de copcă, aruncă de pe ei halatele sau prosoapele și se autobotează cu trei scufundări. De prin părți îi aclamează echipele de susținere, pregătite să imortalizeze momentul cu telefoane mobile.
Cei care fac totul ca la carte – intră în apă până la piept și, înainte de fiecare din cele trei scufundări, își fac semnul crucii – sunt puțini. Majoritatea se limitează la scufundări grăbite, în timp ce altora le e suficient să intre în apă până la brâu ca să se răzgândească.
La un moment dat de buza copcii se apropie un băiat rotunjor de vreo 13 ani. Pășește atent, numai în slipi de baie. E însoțit de mama sa, îmbrăcată în scurtă groasă și cu căciula pe cap. Când șlapii băiatului alunecă pe scânduri, femeia îi întinde o mână să se sprijine. Cealaltă e ocupată cu ținerea mobilului în poziția potrivită.
– Mamă, mi-e frică, nu vreau.
– Haide, fiule, ai să reușești!
– Mi-e frig foarte tare, poate nu trebuie?!
– Doar ești bărbat, bagă-te în apă, totul va fi bine!
Cei din jur strigă să-l încurajeze. Băiatul e în dilemă. Cedează presiunilor și pășește în copcă. Coboară doar câteva scări și cedează deja în fața apei reci. Iese pușcă și-o ia la goană spre corturi.
Zona e patrulată de milițieni. Practic la o sută de metri distanță se află Centrala hidroelectrică de la Dubăsari, considerată obiectiv de importanță strategică, dar și un post de trecere a nerecunoscutei frontiere de pe Nistru. Pe teritoriul postului, cât și de teritoriul acestuia în direcția plajei, este interzisă fotografierea, ne-a dat de înțeles fără prea multe ocolișuri unul dintre angajații de acolo.
După amiază pe malul lacului își face apariția preotul David Slavinkii. Sfințește apa din copcă, citește o rugăciune, după care dă o raită și-i stropește cu agheasmă pe cei care așteaptă pe plajă.
Între timp la gura copcii s-a format un rând de vreo 30 de doritori de-a intra la apă. Și, numai unul se scufundă, imediat altul îi lua locul la coadă.
– E frig, nu vă temeți că o să răciți?!, nu rezistă o femeie și întreabă de un bărbat care stă în rând.
– Să răcesc?! Evident că nu! În oricare altă zi poți răci fără doar și poate, dar azi – nicicum.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
