Linia [in]vizibilă

E

o zi obișnuită la școală din Gribova, raionul Drochia – cu lecții, recreații și biscuiți la bufet, când ușa auditoriului s-a deschis și o echipă de medici de la raion au intrat pentru un control inopinat. Pentru cei 25 de elevi dintr-a VI-a asta însemna o lejeră verificare de păduchi pe cap, de râie între degetele de la mâini și o privire în gât, peste limbile scoase de-un cot.

„E ceva normal”, s-a gândit Angela, o copilă cu părul bălai împletit în două cozi groase aruncate pe spate. Controlul iminent nu-i dădea nicio emoție. „Mama avea grijă de mine. Umblam curată și ordonată la școală, cu hainele călcate.”

Când s-au apropiat de banca ei, un bărbat înalt, îmbrăcat într-un halat alb și cu un jurnal în mână, i-a complimentat coafura îngrijită. Dar când i-a auzit numele de familie – „Rădiță e nume de rom și oricine își dă seama că ești rom, dacă spui această familie” -, medicul și-a încruntat sprâncenele, s-a uitat lung când la Angela, când la profesoară, și a întrebat răspicat:

– Ce, tu ești țigancă?

– … Da, a bolborosit copila cu barba în piept și cu obrajii arzând de rușine.

Au scos-o din bancă și au controlat-o la milimetru. Se simțea ca un exponat scos la licitație. I-au despletit cozile grele și, timp de jumătate de oră, au verificat fiecare fir de păr, fiecare unghie. „Niciun copil nu fusese controlat ca și mine. Nimeni. Pe toți i-au căutat de păduchi doar de formă. Dădeau două șuvițe de păr la o parte și gata. Numai pe mine m-au verificat minuțios.”

__________________________________________________________________________________________________

Comunitatea de romi din Republica Moldova constituie 0,3% din populația totală și este estimată la 9 300 de persoane. Totuși, aceste cifre sunt contestate, iar unii lideri romi promovează ideea că în Republica Moldova trăiesc 250 000 de romi, scrie în Analiza Comună de Țară, elaborată de ONU Moldova.

__________________________________________________________________________________________________

Deși de la acea zi au trecut ani buni, Angela o repovestește și acum cu vocea emoționată. Zice că mai auzise cuvântul „țigancă”, rostit de către săteni în urma ei, atunci când mergea pe drum, la fel cum o numeau și copiii la școală, când se certau, însă nu a durut-o niciodată ca în acea zi.

„M-am simțit obijduită. Toată clasa se uita la mine. Ei erau oameni cu carte și ar fi putut aborda altfel problema, dar așa, au făcut-o de față cu toți colegii mei. Ei din start au tras o linie. Asta a fost foarte dureros. Eu nu știam atunci despre discriminare și cum să abordez astfel de situații. Am simțit o înlăturare de la grup, cu toate că eram la fel ca toți copiii.”

 Când a venit acasă de la școală, mama i-a observat nu doar cozile despletite, dar și cât de crispată și deznădăjduită era. „La noi e tradiția ca fetele să poarte gâțe (cosițe – n.r.). Mama nu-mi permitea să mă despletesc. Dacă ea m-a împletit, înseamnă ca eu așa trebuie să vin acasă. Mă temeam să nu mă certe că am venit zburlită. Credeam că e vina mea.”

 *

Angela Rădiță e unica fată la părinți. Când aceștia au divorțat, a rămas cu mama Olimpiada, care „muncea foarte mult [în colhoz]”, locuind sub același acoperiș cu bunicii și cu cele cinci surori ale mamei. În total, opt femei. „Vă închipuiți? Asta e ceva pentru o familie romă”, își aduce aminte Angela.

Totuși faptul că era una la părinți a jucat un rol imens, recunoaște femeia. „Eu veneam de la școală și îmi permiteam să fac lecțiile. Pe mine nimeni nu mă deranja cu nimic. Totul era într-o ordine ideală, ceea ce nu era la restul copiilor. Pentru unii semeni școala însemna doar: ‘Da, du-te la școală, căci acolo te hrănește de două ori pe zi.’ Pentru mine școala era mai mult de atât.”

În plus, era și pasionată de citit. Atât de mult îi plăcea să lectureze romane, poezii, nuvele, încât, dacă lua o carte de la bibliotecă, până nu o termina, nu se lăsa de ea. „Puteam să stau și până la 2-3 noaptea și să citesc la lumina candelei.”

Acest lucru a ajutat-o să treacă o regulă, „poate cea mai strictă”, care marchează viața femeii rome – asigurarea păstrării virginității până la căsătorie, obicei care influențează accesul la  educația școlară. „Dacă, până la 10 ani, poți să te mai joci afară, în drum, cu copiii, păi, când începe pubertatea, pe la 11-12 ani, deja nu este voie să ieși undeva, mai ales unde sunt mulți băieți. Așa că, atunci când ai ajuns copiliță, în clasa a VI-a sau a VII-a, nu prea se permite să frecventezi școala”.

Obiceiul se mai păstrează și astăzi, subliniază Angela, deși în comunitatea romă a crescut numărul persoanelor cu studii superioare, inclusiv femei. „Piatra se sfarmă, picătură cu picătură.”

Așa că, în clasa a VII-a, în cazul ei nici nu s-a pus problema căsătoriei. „Eu mai am și o ușoară dizabilitate – o problemă la picior, și merg mai greu. Mama din start m-a scutit de muncile agricole grele și m-a lăsat să mă dedic studiilor.”

 

__________________________________________________________________________________________________

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a realizat în anul 2015 studiul privind percepțiile şi atitudinile față de egalitate în Republica Moldova pe care, ulterior, l-a repetat în anul 2018, urmărind să măsoare distanța socială față de anumite grupuri sociale. Datele arată că, la o diferență de 3 ani, s-a înregistrat o scădere a distanței sociale față de etnicii romi, astfel înregistrându-se o îmbunătățire a percepțiilor populației generale. Dacă în 2015, persoanele de etnie romă erau acceptați ca și concetățeni, în anul 2018, aceștia nu mai erau respinși în calitate de colegi de muncă.
 Cu toate astea, femeile şi fetele rome continuă a fi unul dintre grupurile cele mai defavorizate din Republica Moldova, se atestă în raportul „Profilul femeilor și fetelor rome”, realizat în 2016 de Biroul Național de Statistică (BNS).
În acest context, femeile de etnie romă înfruntă discriminare triplă – ca rome, ca femei și ca persoane care aparțin unui grup social dezavantajat. Ele sunt expuse unor riscuri mai mari de excludere socială, comparativ cu bărbații din comunitatea lor și cu majoritatea femeilor reprezentante ale altor etnii, conform unui studiu cu privire la situația femeilor și fetelor rome din Republica Moldova, elaborat de către UN Women, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului  (OHCHR) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) Moldova.
Vulnerabilitatea acestora la excluziune socială este determinată de o serie de factori discriminatori bazați pe gen, clasă socială, etnie, rasă, care influențează nu doar rolul şi poziția acestora în cadrul comunității, dar şi egalitatea în ceea ce privește accesul la educație, piața muncii, obținerea veniturilor, asistența medicală, protecția socială, calitatea locuirii, viața civică şi politică, justiție, se mai arată în același raport al BNS.
„În consecință, toate acestea, le privează pe femeile şi fetele rome de la participarea şi contribuția deplină la dezvoltarea durabilă”, ele având „un sprijin modest din partea mecanismelor instituționale, care nu sunt echipate pentru a crea oportunități pentru cei mai vulnerabili la excluderea socială.”

____________________________________________________________________

De la incidentul dintr-a VI-a trecuseră patru ani, când venise un al doilea, tot între pereții școlii, care a marcat-o la fel de mult. Era în clasa a X-a. Dăduse bine examenele și se număra printre elevele eminente din clasă. Mândria mamei și a bunicilor.  

Mai urma balul de absolvire. Diriginta a anunțat că festivitatea de deschidere va fi prezentată de un băiat și de o fată, colegi din clase paralele, la fel de deștepți ca Angela, care vor ține și o cuvântare. ‘Dar Angela tot vorbește frumos. Hai să o punem pe ea să țină discursul de mulțumire’, i-au sugerat elevii dirigintei. Propunerea însă nu a ținut, pentru că totul ‘deja e hotărât’.

Angela s-a simțit iarăși înlăturată. În primul rând, că toată scena se petrecea în fața ei, fără măcar să fie întrebată dacă vrea sau nu să participe la festivitate. Apoi, că simțise iarăși nedreptatea dintr-a VI-a. „Nu fusesem acceptată doar că eram romă.”

Totuși, cu vreo oră înainte de începerea balului, diriginta a anunțat-o pe Angela: ‘O să spui și tu un cuvânt, după ce o să grăiască fata asta și băiatul’. Tânăra a încercat în zadar să riposteze: ‘Dar… nu sunt pregătită. Prezentatorii avuseseră două săptămâni la dispoziție, pe când eu am doar o oră și începe partea festivă. Doamnă, eu nu am… cum așa… nu reușesc… Vă rog, nu trebuie.’                                                                                                               

Pusă în fața faptului împlinit, Angela a privit o habă de vreme în gol, apoi s-a adunat, și-a alcătuit cuvântarea în gând și, când i-a venit rândul, „nu că m-aș lăuda, dar toată lumea care a fost acolo, a zis: ‘Doamne, cât de frumos a vorbit fata ceea. Mai frumos decât cei care învățau bine.’ Adică, știți, totuși este treaba asta de linie.”

 După balul de absolvire, nimeni din familia Angelei nu s-a așteptat ca fata să dorească să plece mai departe la studii. Bunica și mama îi hărăzeau meseria de croitoreasă: ‘Tu la deal n-ai să poți să lucrezi, dar tu trebuie să înveți de o croitoreasă. O să ai mereu bani’.

Doar că, într-o bună zi, Angela le-a anunțat că vrea să devină bibliotecară. „Îmi plăcea să mă duc la bibliotecă. Veneau mulți oameni acolo, pentru că înainte citeau chiar și lucrătorii de rând. Eu sunt o fire comunicabilă și mă gândeam că o să pot interacționa și cu lumea, și o să citesc.”

Familia ei nu s-a împotrivit. Era oarecum și previzibil. Angela o auzise deseori pe maică-sa căinându-se: ‘Eh, dacă era să merg și eu mai departe să învăț, poate că era să ne fie mult mai ușor. Poate că era să fie altfel, dar așa…’. Plus că și profesorii, de câte ori aveau ocazia, îi ordonau Olimpiadei: ‘Să dai fata la școală, că ea învață bine, are capacități și tu trebuie să o dai pe dânsa mai departe’.

Colegiul de Arte „Elena Sîrbu” din Soroca, actualul „Nicolae Botgros”, e la 40 de kilometri distanță de Gribova. „Nu trebuia să mă duc tare departe”. Angela a depus documentele „și s-o primit!”, își amintește și astăzi bucuroasă femeia. Era prima fată romă din satul lor care reușise această performanță – „studii superioare incomplete”.

În primul semestru a obținut chiar și bursa „Lenin”, „cea mai mare bursă pe atunci. Mi-aduc aminte că, la o adunare cu toți studenții din colegiu, după ce au citit cine sunt acești bursieri, s-au apropiat de mine câțiva studenți romi și m-au întrebat: ‘Tu chiar ai bursa aceasta?’.”

Numai că visul Angelei de a deveni bibliotecară a rămas împlinit doar pe hârtie. „Iarăși m-am ciocnit de stereotipul acesta prostesc”. Terminase cei doi ani de colegiu cu note mari, spune femeia, a luat de la Ministerul Culturii o îndreptare și, cu documentele necesare, a mers la Secția raională de cultură din Drochia.

Ne pare foarte bine. Chiar avem nevoie de specialiști tineri și, mai ales, așa drăguți’, își amintește Angela de prima reacție a șefului secției. Doar că, exact ca și în clasa a VI-a, amabilitatea s-a încheiat când s-a ajuns la numele de familie. ‘Dar văd că ești Rădiță. De unde ești?… Și a cui ești? … Aaaa, ești a țiganilor ceia? Bine! Da, da, da!… Uite cum stau lucrurile, la momentul de față. Din păcate, stăm rău cu locurile de muncă.’

„Momentan s-a schimbat, înțelegeți? Culmea e că și el era din Gribova”, explică Angela.

Refuzul a fost nu atât o dezamăgire pentru sine, cât pentru cei care o înconjurau. „Ce-o să zică ai mei? O să fiu un exemplu prost pentru următoarea generație.” Așa că a tot trepădat pe la consiliul raional luni bune, dar șeful secției i-l tot punea pe „Nu!” în brațe. Ajunse să cunoască toate satele în care erau locuri vacante de bibliotecară și i le enumera de fiecare dată, dar „el tot o ținea morțiș că nu avem nimic”.

__________________________________________________________________________________________________

Modul de afirmare al femeilor şi fetelor de etnie romă este influențat şi de percepțiile membrilor societății legate de personalitatea şi caracterul acestora, care continuă a fi controversate, scrie în raportul BNS. Aceste percepții oscilează între stereotipul negativ – provenit dintr-o gândire prejudiciată cauzată de o istorie de excludere socială şi rasism instituțional, şi stereotipul relativ pozitiv – originar în imaginea exotic-romantică şi duios-empatică promovată de literatura scrisă, cinematografia modernă.
Astfel, din punct de vedere negativ, peste 70% dintre respondenții unui studiu privind percepțiile populației despre fenomenul discriminării în Republica Moldova, realizat în anul 2015, consideră că, cele mai multe dintre femeile rome sunt ghicitoare gata să te blesteme, dacă nu le dai bani. În abordare pozitivă, însă, femeia romă nu poate fi decât o „ţigancă frumoasă, pasională, cu inimă de ţigancă” şi în niciun caz nu poate fi o intelectuală, un om educat, care să aibă ceva de spus într-un domeniu.
În STUDIUL privind percepţiile şi atitudinile faţă de egalitate în Republica Moldova realizat în anul 2018, respondenții au oferit mai multe calificative negative decât neutre sau pozitive persoanelor de etnie romă. În general, mai mult de o treime dintre respondenți (36%) au asociat persoanele de etnie romă cu mincinoși, iar 31% – au menționat hoți și 30% – leneși.
„Iată cum se îmbină stereotipurile negative cu cele pozitive, pentru a crea o imagine deformată şi potențial discriminatorie asupra femeii rome. Uneori, acest stigmat se internalizează şi le determină pe femeile rome să se simtă frustrate în societate şi să reacționeze ca atare, conform etichetei sociale care li se pune. Toate acestea rezultă în diferite eșecuri existențiale”, menționează același studiu al BNS.

___________________________________________________________________

În cele din urmă, obosită să tot facă drumuri pe la Drochia și dărâmată sufletește, tânăra absolventă a Colegiului de Arte „Nicolae Botgros” s-a întors la mama și la bunicii care au primit-o cu brațele deschise. „Așa și nu am mai lucrat pe profesie. M-am dus în colhoz, ca simplu lucrător, alături de mama. Atât!”

Angela spune că romii din comunitatea ei întotdeauna au lucrat pe câmpurile colhozului. Chiar erau printre ei și din cei premianți, așa cum a fost și mama sa, și puși pe tabla de onoare. „Dacă în alte părți umblau cu vânzarea sau cu lucru’ peste hotare, la noi așa a fost că foarte mulți romi au muncit la câmp.”

„La deal era vesel”, își aduce aminte Angela. „Îmi părea bine că sunt între ai mei.” Duminica,  împreună cu câteva prietene, mergeau în orașul Drochia. Făceau cumpărături, se plimbau, mai mâncau o înghețată. Doar că, „de fiecare dată când mă duceam la oraș, poliția se agăța de mine. Ba îmi cerea pașaportul, ba una, ba alta.” Dacă încerca să riposteze hărțuirii, se pomenea cu un: ‘Ei, dacă tu lucrezi, ap’ eu sunt popă.’

„Discriminarea cel mai mult a venit de la oamenii cu carte, cu studii, cu funcții. Nu a prea venit de la oamenii de rând, de la oamenii simpli. La deal, putem să mă așez alături de o femeie și să mâncăm una de la alta. Și era ceva absolut normal. Dar când un om cu carte sau funcție face asta în văzul tuturor, lumea își schimbă părerea față de tine, chiar dacă n-ai făcut nimic.”

*

Prin 2004, își aduce aminte Angela, în Republica Moldova a început să se ridice problema romilor nu doar la nivel local, dar și la nivel național, ba chiar internațional. Atunci o consăteană i-a propus să fondeze împreună un ONG. „Organizațiile rome, prin 2004-2005, erau ca ciupercile după ploaie.”

De înregistrat l-au înregistrat ele la Ministerul Justiției, dar care era următorul pas, femeile habar nu aveau. Și-atunci l-au văzut, întâmplător, la o emisiune TV, pe Marin Alla, președintele Uniunii Tinerilor Romi „TĂRNĂ ROM”, numit, în 2020, consilier în Cabinetul Prim-ministrului. „Doamna Maria, hai să ne ducem la Chișinău și să ne întâlnim cu domnul Alla”, a propus Angela.

După acea întâlnire, viața femeii a început să se precipite. A participat la numeroase instruiri și evenimente naționale la care se discuta despre abilitarea femeilor în viața publică și politică, cât și despre drepturile omului, învățând lucruri despre care nici nu bănuia.

„Aceste seminare au fost temelia școlarizării noastre, a mediatorilor comunitari”, afirmă Angela. „Nicolae Rădița (fost director al AO „Centrul Național al Romilor”, director general al Agenţiei Relații Interetnice în 20192020, ulterior fiind numit consilier în Cabinetul Prim-ministrului) și cu Marin Alla au ridicat problema mediatorilor tocmai la Guvern și au insistat ca să fie inclusă în nomenclatorul de profesii și să existe această funcție în stat.”

Activitatea Angelei în susținerea minorității romilor din comunitatea sa a continuat fragmentat și, preponderent, pe bază de voluntariat, până în 2013, când a devenit oficial mediatoare comunitară la Primăria Gribova. Acolo ea reprezintă până în prezent o punte de legătură dintre autorități și romi.

„Abordăm diferite probleme: fac legătura dintre școală și părinți, îi ajut să obțină diverse documente, să completeze cereri de locuri de muncă, ajutor social, îngrijire medicală. În paralel, activez și în mai multe proiecte, care sunt cu destinație de dezvoltare comunitară a romilor, ca să lucreze, să facă un lucru în comunitate de care să poată fi mândri.”

În acei ani, cu sprijinul unor organizații din Chișinău, a deschis în cadrul gimnaziului din Gribova o școală a democrației pentru copiii romi. La scurt timp, însă, cursurile au început să fie frecventate și de ceilalți copii. „Am ajuns la sfârșit de an să am o grupă de peste 20 de copii care participau la școala de democrație. Copii non-romi veneau mai mult ca cei romi.”

Noua sa funcție, de mediatoare comunitară, nu a scăpat-o pe Angela de cazuri neplăcute. „Am avut o situație, când mi s-a cerut să fiu prezentă la o discuție dintre polițist și o persoana de etnie romă. La care domnul [polițist] mi-a zis: ‘Dar tu ce cauți aici? Ai învățat de avocat, ori ce?’.”

Prezența mediatorilor în astfel de situații este obligatorie, pentru că este stipulat și în fișa de post, explică femeia. „Persoanele de etnie romă nu știu pe ce se semnează și intervin eu, le citesc declarațiile etc. Mi-a fost foarte obijduitor, pentru că m-a dat afară din cabinet de față cu oamenii mei. N-am fost agresivă. I-am zis: ‘Bine, eu închid ușa din partea asta, dar mâine o s-o deschid undeva mai sus’.

A doua zi, mediatoarea s-a dus la Drochia și a raportat incidentul comisarului. I-a citit omului legii ce scrie în fișa sa de post și cum i-a fost interzis să-și facă meseria. „I-au dat o mustrare polițistului, întrebându-mă dacă doresc să-i spun ceva. ‘Noi suntem oameni și aș dori ca, pe viitor, să-și controleze emoțiile.’ Atât am zis. La care domnii de la Drochia: ‘Vezi cum vorbește doamna?’.”

__________________________________________________________________________________________________

În raport cu persoanele de etnie romă este utilizată o retorică discriminatorie, atât în spațiul public, în mass-media, cât și în mediul online, arată monitorizările Asociației Promo-LEX. De cele mai multe ori, apartenența la etnia romă nu este condamnată în mod direct și nu face obiectul unor discursuri agresive sau violente, însă se manifestă prin promovarea stereotipurilor și prejudecăților, care pot determina creșterea gradului de respingere socială a acestui grup.
Astfel, în perioada 2018-2020 (pe durata a 16 luni de monitorizare), Promo-LEX a identificat 28 de cazuri de discurs de ură și instigare la discriminare îndreptate împotriva romilor. Aceste cazuri s-au manifestat atât în context politic și electoral, cât și în context social.
„De exemplu, pandemia de COVID-19 și starea de urgență de la începutul anului 2020 au reprezentat un context prielnic pentru apariția unor mesaje intolerante, discurs instigator la discriminare și discurs de ură îndreptat împotriva persoanelor de etnie romă. Aceste mesaje au fost identificate de cele mai multe ori în secțiunea comentarii ale articolelor care au vizat într-un fel sau altul grupul reprezentat de către aceste persoane”, conchide Irina Corobcenco, din cadrul Asociației Promo-LEX, specializată pe identificarea discursului de ură.

__________________________________________________________________

În 2019, viața Angelei a luat un nou avânt. S-a întâmplat după ce, înainte de alegerile parlamentare din februarie, a participat la mai multe seminare legate de educația civică a alegătorilor și, ulterior, a mers în comunitatea sa și i-a informat pe romi despre dreptul la vot. Deja în pragul alegerilor locale din toamnă, în timpul unui training, Angelei i s-a sugerat să candideze ea însăși pentru funcția de consilieră în satul său natal. Mai ales că avea deja experiență în convingerea romilor să iasă la vot. „Sinceră să fiu, nu m-am așteptat. Eu m-am dus la seminar ca să obțin cunoștințe și să fiu cât mai informată și, când colo…”.

Până la urmă a hotărât totuși să se înscrie în cursa electorală, candidând independent. Cunoștea prea bine problemele cu care se confruntă romii și schimbarea, simțea ea, trebuia făcută din interior.

Avea emoții mari. „O să reușesc? O să pot face ceva pentru oamenii aceștia ca, atunci când mă voi întâlni cu ei, să nu-mi fie rușine să-i privesc în ochi? Dar cum o să fiu acceptată în cadrul consiliului, dacă câștig?” 

Avea și concurenți puternici. „Era un bărbat care avea moară în sat și alt bărbat care făcea tare mult bine. Dacă s-a adresat cineva ca să-l ajute, el nu rămânea indiferent. Și mai era o persoană, care a activat mult timp în grupuri de tractoriști, de șoferi, avea mulți prieteni…”.

Astfel, la localele din 20 octombrie 2019, Angela Rădiță a devenit unul dintre cei 12 romi aleși în calitate de consilieri locali și prima și singura consilieră locală romă din satul său natal.

Când a aflat rezultatul alegerilor, femeia a înlemnit. „Și m-am bucurat, și m-am speriat. Am înțeles că port o mare responsabilitate. Asta nu îți e pur și simplu un moft.”

În cadrul studiului: „Percepția persoanelor de etnie romă și a membrilor de partid privind participarea politică în Republica Moldova”  respondenții- membri de partid la discuția de grup, au susținut că populația de etnie romă nu se implică în viața politică, dar au menționat că, în general, ”s-ar simți în siguranță” având ca coleg-membru de partid o persoană de etnie romă.

Bibliotecara din sat, Galina Novațchi, are numai cuvinte de laudă despre Angela. „Toată vremea, când cer un sfat, mi-l dă. Și bune sfaturi. A adus tare multe proiecte sociale în sat. E stăruitoare și pentru oamenii din comună, și pentru romi. Eu o văd pe ea primară. În viitor, dacă o vrea să candideze, eu o s-o susțin.”

Și fiica sa, Romanița, se mândrește cu ea. Adolescenta, care se visează avocată, spune că mama sa este un exemplu pentru națiunea romă și, mai ales, pentru femeile rome. „Când o să cresc, cel mai tare îmi doresc să devin o femeie independentă, o femeie care poate să ia decizii singură, care nu așteaptă ajutor de la nimeni, care este o inspirație și care colorează viața oricărui om.”

__________________________________________________________________________________________________

În februarie 2020, Republica Moldova a fost evaluată de către CEDAW – Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor în ceea ce privește implementarea Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei. În recomandările sale, Comitetul îndeamnă statul să extindă acoperirea schemelor de protecție socială existente pentru femeile aparținând grupurilor defavorizate, inclusiv femeile de etnie romă și femeile din mediul rural, precum și la femeile care sunt la pensie, aflate în situație economică dificilă, să consolideze finanțarea pentru astfel de scheme și să se asigure că schemele de protecție socială sunt sensibile la gen.
Avocatul Poporului la fel recomandă autorităților să adopte măsuri speciale temporare pentru accelerarea accesului egal la funcții publice, educație și angajare în câmpul muncii pentru femeile din grupurile subreprezentate, precum femeile de etnie romă, femeile din rândul minorităților naționale, femeile din mediul rural, femeile în etate și femeile cu dizabilități, se atestă în raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2020.

____________________________________________________________________

Deși „la consiliu abordăm problemele romilor și încercăm să le soluționăm”, explică Angela, mai ales că „Primăria, să zicem așa, nu se prea implică, până n-ai ridicat tu o anumită întrebare”, mai este încă mult de lucru. De exemplu, împreună cu administrația școlii, a reușit să școlarizeze aproape toți copiii romi. Cu toate astea, migrația își spune cuvântul. „Pleacă câte două-trei luni și se întorc în țară. Stau trei săptămâni și iar pleacă. Eu nu pot să-i oblig să stea. Părinții nu au aici de lucru și-s nevoiți să plece peste hotare. La noi este instinctul ca să nu lăsăm copiii în grija altora, nici măcar a bunicilor. Dacă nu-i făcută o lege de la stat, ca copilul de la 1 septembrie și până la 31 mai să nu-l scoată din țară părintele, păi eu ce pot să le fac?”

În schimb, Angela se mândrește acum cu faptul că poate ajuta nu doar romii, ci întreaga comunitate. E o motivație și un imbold pentru ea. „Dacă nu s-a ridicat problema ca să fiu înlocuită, din 2013 și până la momentul de față, înseamnă că îmi fac munca bine”, zâmbește femeia.

Statutul de ales local nu a scăpat-o definitiv de remarcile privind etnia sa, dar zice că a ajuns să fie imună la cei care trag „o linie” între romi și restul comunității. „În activitatea mea sunt cazuri când nu întotdeauna oamenii acceptă să includă în activitățile lor partea asta a comunității. Eu tare bine înțeleg ce se întâmplă, dar nu atrag atenția. […] Totul vine din educația pe care o ai și pe care ți-o dau părinții. Copiii, când se nasc, nu știu despre discriminare. Dar de unde o învață?”


 

Orice persoană, victimă a discriminării poate depune o plângere la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității personal la sediu sau prin platforma DEPUNE O PLÂNGERE de pe site-ul https://egalitate.md/depune-o-plingere/.

Acest articol a fost realizat cu participarea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Oficiului Avocatului Poporului și a Asociației Promo-LEX.

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului regional „Consolidarea accesului la justiție pentru victimele discriminării, infracțiunilor motivate de ură și discursurilor de instigare la ură”, co-finanțat de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei și implementat de Consiliul Europei în cadrul Parteneriatului pentru Buna Guvernare II. Părerile exprimate în prezentul document nu pot fi considerate a reflecta, în niciun fel, opinia oficială a niciuneia dintre părți.

Foto – Polina Cupcea
Editare – Nicolae Cușchevici