Mihail CalarașanSub privirile a doua Maici ai Domnului care o privesc din colț, Claudia se mișcă prin camera îmbâcsită cu miros puternic de ceară de parcă ar ști pe de rost ce și unde se află. Deja de cinci ani, fabricarea lumânărilor a devenit pentru ea ocupația de bază.
Femeia, parte din comunitatea rușilor ortodocși de rit vechi din satul Cunicea, raionul Florești, a preluat ștafeta de la fratele ei. Bărbatul se inspirase de la o mașină veche de făcut lumânări pe care o văzuse într-un alt sat și și-a construit și el una.
Cunicea are puțin peste 3 mii de locuitori, iar majoritatea dintre ei sunt ruși ortodocși de rit vechi. Membrii comunității sunt persoane închise și-l privesc cu neîncredere pe orice oaspete nepoftit. Ca să putem face și, ulterior, publica aceste fotografii, a trebuit să obținem acceptul părintelui Ștefan. Mai mult, acesta a ținut să ne însoțească pe toată durata aflării nostre acolo.
„Producția noastră este ecologică. Noi folosim ceară naturală, în timp ce făbricile demult folosesc parafină, care este dăunătoare. În plus, procesul în sine este cizelat într-atâta, încât să nu avem resturi. Ceara care rămâne este topită din nou și ajunge-n lumânări. Într-un fel, această tehnologie este unică. Dar pentru noi ea nu este business. Facem asta doar pentru parohia noastră”, ne asigură preotul Ștefan.
Gospodăria Claudiei este situată pe un deal, aproape de marginea satului. Moștenirea femeii de la părinți reprezintă două case, o grădină spațioasă și câteva hambare. Într-una dintre case a și fost amenajată mica fabrică de lumânări.
Când îi pășești pragul, primul lucru pe care îl simți este mirosul de ceară topită, care e atât de puternic, încât nici după două ore nu te poți obișnui cu el. Aici, într-o încăpere cu o sobă rusească veche pe care s-au aciuat două pisici, Claudia ține toate cele necesare pentru fabricarea lumânărilor – mașina, ceara, ața, matricele, spatulele, cuțitele.
În medie, într-o singură tură Claudia face 4 kilograme de lumânări, echivalentul a 75 de bucăți. O mașină modernă i-ar permite să-și crească producția cel puțin dublu, dar din respect pentru tradiție și pentru cauza începută de fratele ei, femeia varsă zilnic ceară în ceaun, pornește plita electrică și rotește manual bobinele – la început într-o parte, apoi în cealaltă.
La mijloc, între cele două bobine, se află ceaunul cu ceară topită, menținută la aceeași temperatură de plita electrică dedesubt. Claudia folosește doar ceară naturală, fără aditivi, pe care o cumpără de la un apicultor dintr-un sat vecin.
Ceara e abia călduță și poate fi atinsă fără ezitare. La o temperatură mai mare, ceara s-ar înnegri și n-ar mai fi bună pentru lumânări. De-asupra ceaunului stă o placă specială care scufundă firul de ață în ceară.
Procesul în sine este destul de simplu – bobinele sunt rotite concomitent o perioadă lungă de timp, până când pe firul de ață se va depune stratul necesar de ceară. În același timp, în încăpere trebuie menținută o temperatură ridicată constantă, în caz contrar viitoarele lumânări pot crăpa chiar în timpul fabricării.
Nici alegerea firelor de ață nu este lăsată la voia întâmplării. Fiecărui tip de lumânare îi revine un anumit tip de ață, în funcție de grosimea lumânărilor. Firele sunt din bumbac curat și aduse la comandă din Federația Rusă.
Când ceara este topită, firele sunt întinse și procesul este pornit, începe partea cea mai plictisitoare și, în același timp, cea mai interesantă. La fiecare rotire a bobinelor, ața, care la început arată ca un fir lung de spaghete, se îngroașă câte puțin.
Claudia recunoaște că, uneori, adoarme în timpul lucrului. Mișcările monotone ale bobinelor, aproape la unison, distorsionează percepția timpului și ți se pare că a trecut foarte puțin timp de când ai început.
După aproape o oră, firul de ață a atins grosimea dorită. Următoarea etapă – tăierea lumânărilor. Pe platforma dintre cele două bobine Claudia pune o matrice specială. Este vorba, de fapt, de o bucată simplă de lemn cu decupaje pentru lungimea lumânării.
Într-un capăt firul cu ceară este desprins de pe o bobină, iar în celălalt este tras pe matrice și îndreptat. Între timp femeia a înfierbântat un ferestrău, cu care lumânările sunt tăiate ușor și rapid, ca să nu se lipească unele de altele.
Odată procesul încheiat, Claudia curăță plăcile mașinii cu mișcări rapide de cuțit, adunând picăturile de ceară pe care le aruncă în ceaunul dintre cele două bobine.