Polina CupceaÎn spatele Primăriei, o autospecială cochetă de 13 tone, cu tracțiune 4×4, vopsită în roșu și alb, se odihnește sub acoperișul proaspăt reparat al unei boxe în care odinioară adăpostea mașini sovietice. Are 30 de ani, dar arată de parcă mai ieri a ieșit din fabrică.
A fost adusă în Moldova vara trecută de pompieri din Austria și pusă la treabă la începutul anului 2026, când în satul de la granița cu Ucraina s-a înființat oficial un post de pompieri voluntari. De altfel, dintre cele 25 de posturi voluntare de pompieri câte sunt în țară, acesta este cel mai nou, dar și cel care adună cel mai mare număr de voluntari.
Deși în Republica Moldova, în rândul pompierilor profesioniști care intervin nemijlocit în teren, la incendii sau descarcerări, sunt doar bărbați – femeile din sistem activând, de regulă, în funcții administrative – la Tudora lucrurile stau puțin diferit. Printre cei 26 de voluntari ai postului se regăsesc și șase femei.
Veronica, Svetlana, Maria, Tatiana, Nadejda, Eugenia.
Primele patru sunt deja incluse în cele patru ture ale echipei, câte o femeie în fiecare, participând prin rotație, o dată la patru zile, alături de alți cinci voluntari bărbați.
Vineri am găsit-o pe Svetlana în tură. Este cea mai tânără și cea mai firavă dintre colegele ei. Și este refugiată din Ucraina.
Când îmbracă costumul de pompier, pufoaica albastră, imprimată cu dreptunghiuri fluorescente, îi ajunge până sub genunchi, de parcă ar purta o rochie. Zâmbește stingher și spune că nu o deranjează cum arată, „pentru că ține cald”.
A acceptat cu drag să se alăture echipei de voluntari. Într-o lume măcinată de războaie, care îi distrug propria țară și au alungat-o, cu câțiva ani în urmă, din regiunea Odesa, orice strop de bunătate pare binevenit pentru a mai echilibra haosul.
„Nu mă tem, pentru că am văzut atâtea în viața mea”, oftează ea, coborând privirea spre podeaua acoperită cu linoleum. Cu fratele mai mare și nepotul pe front, cu copiii prietenelor uciși recent, cu drone care îi zburau deasupra capului și bombardamente ce îi zguduiau ferestrele, a fi voluntară pompieră la Tudora pare, pentru ea, o nimica toată.
Svetlana nu a participat încă direct la vreo intervenție, dar este mereu la datorie, așteptând momentul în care va urca în autospeciala uriașă și va oferi o mână de ajutor.
Verișorul ei, Alexandru Grigoroi, cel care a susținut-o mereu și care, odată cu declanșarea războiului pe scară largă în Ucraina, i-a propus să se mute la Tudora, spune că decizia Svetlanei de a face voluntariat i s-a părut firească. „Femeile pot face uneori chiar mai mult decât bărbații”.
Alunelu Țapu, inginer cadastral și unul dintre voluntarii din echipă, este în aceeași tură cu Svetlana și demult nu o mai vede ca pe o refugiată, ci ca pe una de-a lor. „E receptivă, curajoasă și implicată, deși ar fi putut lejer să refuze”, spune el. Tot ea a creat și grupul de Viber al echipei – „Voluntarii pompieri Tudora” – unde adună fotografii și ține legătura cu colegii. „Acuș încep incendiile, vine vara și o să meargă cu noi”, spune Alunelu.
Bărbatul își amintește de una dintre intervențiile care l-a marcat la început de an. Era noapte târziu, când s-a aprins o casă într-un sat vecin. Voluntarii au ajuns acolo în grabă și s-au apucat imediat să întindă furtunurile. În curte erau 10 copii, dintre care șase minori. Ieșiseră din casă în plină iarnă, desculți și îmbrăcați doar în haine subțiri. „Ne-am concentrat pe furtunuri, să stingem focul cât mai repede”, spune el.
„Dar atunci am înțeles că e nevoie și de femei lângă noi. Ele i-ar fi luat în brațe, le-ar fi dat o pătură, i-ar fi liniștit, până vin profesioniștii. În astfel de momente, o femeie poate oferi un sprijin emoțional pe care bărbații, prinși în lupta cu focul, nu reușesc întotdeauna să-l ofere”, recunoaște voluntarul.
Realitatea din teren confirmă acest tipar și la nivel local. Din cele opt misiuni la care au participat voluntarii din Tudora în primele trei luni de activitate, mai mult de jumătate au fost incendii. Chiar zilele trecute au fost chemați pe baltă, unde au stins un foc izbucnit în stuf.
***
Incendiul a marcat-o profund pe primara voluntară. Nu doar casa i-a fost mistuită de flăcări, ci și liniștea de după. „Tare e strașnic să vezi cum îți arde casa și că rămâi fără nimic”, spune ea cu ochii încă speriați.
De aceea, atunci când a fost întrebată dacă satul ar avea nevoie de o autospecială de 13 tone, Veronica nu a stat pe gânduri. A spus imediat „da”. „Pentru noi, oamenii din sat, asta înseamnă siguranță. Până vin pompierii de la Ștefan Vodă, care se află la 30 de minute, noi putem interveni rapid pe loc. Timpul este decisiv la incendii”, spune primara.
În Moldova există 84 de posturi teritoriale de salvatori și pompieri. Dintre ele, 25 funcționează pe bază de voluntariat. Organizarea serviciilor de pompieri voluntare ține de autoritățile publice locale, care stabilesc structura și resursele alocate în funcție de necesitățile comunității. În acest sistem descentralizat, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență asigură instruirea inițială și continuă a voluntarilor, contribuind la formarea competențelor necesare pentru intervenții eficiente.
Astfel, vara trecută în sat a venit Josef, un pompier voluntar din Austria. Timp de trei zile i-a instruit pe localnici cum se întind furtunurile, cum se lucrează cu motopompa, cum se intervine la incendii și cum trebuie organizată o echipă de voluntari. Pentru autospecială au găsit adăpost într-un fost garaj sovietic din spatele primăriei. Au reparat acoperișul, au curățat și au reîmprospătat încăperile.
Când a venit vorba de formarea echipelor de voluntari, Veronica recunoaște că inițial s-a temut puțin. „Vorbisem cu alți primari și îmi spuneau: cum o să aduni tu oameni pentru o muncă neremunerată?”, își amintește ea. „Și parcă m-am speriat. Așa un proiect frumos adus în sat și dacă, într-adevăr, nu voi găsi oameni?”
Grija s-a risipit însă repede. La finalul celor trei zile de instruire, mai mulți bărbați din sat s-au mobilizat și au decis să intre în echipa de voluntari. Priveau fascinați la autospeciala uriașă, încercând să-și imagineze cum vor interveni cu ea.
Când a venit vorba despre femei în echipă, ideea a părut la început ciudată. Tot Josef a fost cel care le-a spus că e important să le aibă alături. „Au cam strâmbat din nas”, își amintește Veronica. „Femei în echipă?” Unii dintre bărbați se gândeau că, la un incendiu, în loc să ajute, vor trebui să aibă grijă și de colegele lor.
Explicația a venit repede. „Nu trebuie neapărat să apucăm topoare sau să spargem uși ori să tăiem mașini la accidente”, afirmă Veronica. „La incendii sunt implicați copii, bătrâni, oameni speriați. Iar în astfel de momente ai nevoie și de cineva care să te îmbrățișeze, să te liniștească.” Și își amintește din nou de propria experiență de acum 13 ani, care o face să ofteze adânc.
Deși este primara satului Tudora, mamă a opt copii care, „chiar dacă sunt mari, parcă au nevoie și mai mult de sprijinul mamei”, și pe deasupra studentă la master în administrație publică, Veronica a vrut să fie și voluntară în echipa de pompieri.
„Vulnerabilitatea nu ține de gen”, spune ea. În opinia ei, există femei puternice și curajoase, la fel cum există și bărbați mai vulnerabili. Respinge ideea că femeile ar fi mai puțin capabile: „Și ce, dacă sunt femeie? Dacă trebuie, mă bat și cu zece odată”, adaugă ea, râzând cu subînțeles.
Până seara, echipa de femei era deja pe jumătate formată. Nadejda a fost prima care s-a oferit. Ea a spus că va face parte din echipa tehnică: va avea grijă de echipamente, de costume, de ceaiul cald pentru voluntari, împreună cu Eugenia. Apoi li s-au alăturat și celelalte femei – cele care vor merge direct în teren, alături de bărbați.
Oleg Palancean, șeful unității de pompieri voluntari din Tudora, subliniază că, în această meserie, pentru el nu există diferență între bărbați și femei. A lucrat cu femei mereu pe când activa la Poliția de frontieră și nu vede o problemă în implicarea lor. „Dacă e o femeie hotărâtă, poate lua și furtunul, și alte unelte, și poate munci cot la cot cu bărbații, fără probleme”.
***
Maria și Tatiana sunt cumetre, vecine și colege. Își împart zilele între Primărie și Oficiul poștal, iar de curând, și turele de voluntariat. Ideea i-a aparținut Mariei, care, după un curs de prim ajutor făcut la Chișinău acum doi ani, a simțit că poate fi mai mult decât martoră, atunci când se întâmplă ceva. „M-am gândit că, dacă sunt șoferi profesioniști în echipă, de ce să nu fiu și eu utilă cu ce știu”, spune ea. În fond, adaugă, „în viața asta trebuie să faci și bine”.
Primul contact cu focul l-a avut încă înainte să existe oficial echipa de pompieri voluntari. Într-o vară, într-un sat vecin, a pus mâna pe furtun și a stins un incendiu alături de primară și alți localnici. „Am apucat de furtun și am stins focul!”, povestește ea, cu o energie care pare să trezească până și numeroșii câini tolăniți prin fața Primăriei. Colegii o spun mai direct: „cu femei ca Maria și Tatiana nu te pierzi”.
„Dacă e nevoie de ajutor, nu există motiv să refuzi”, mărturisește și Tatiana, care a venit în echipă „trasă” de cumătră, dar și din același impuls simplu care îi adună pe toți: să fie de folos. Este voluntară de aproximativ o lună. Deocamdată, munca lor înseamnă mai ales așteptare: există un grafic de gardă, dar intervențiile nu au ajuns încă și la ele.
Chiar dacă uneori, de peste Nistru, se mai aud explozii, Maria spune că nu trăiește cu frica în fiecare zi. A învățat să rămână ancorată în realitate și să creadă că oamenii se adaptează. Iar în echipa de voluntari, exact asta încearcă să construiască: o rețea suficient de puternică încât, indiferent de tură, să existe mereu cineva gata să răspundă.
***
Deocamdată, intervențiile apărute au revenit bărbaților din echipă, iar femeile își așteaptă rândul. În paralel, toți sunt încă într-un proces de învățare „din mers”, prin practică. Tocmai de aceea, spune Oleg Palanciuc, au nevoie de antrenamente constante și exerciții repetate, pentru ca, atunci când va veni momentul, reacția să fie rapidă și corectă.
Între timp, mecanismul începe să funcționeze tot mai clar. Voluntarii s-au mobilizat și au pus totul la punct: de la registre și evidența echipamentului pe care le păstrează în camera de gardă, până la detalii aparent mărunte, cum ar fi menținerea temperaturii corecte în boxa pentru autospecială și în spațiile de depozitare, în special iarna. Iar șeful echipei de tură, în fiecare dimineață, transmite la 112 cine este de gardă. Au deja și un ritual, spune Alunelu Țapu. Încheie apelul cu același motto simplu: „fără fum”.
La Tudora, susține Oleg Topor, șeful Secției Situații Excepționale Ștefan Vodă, lucrurile „s-au mișcat”. Voluntarii au avut deja intervenții, dau dovadă de inițiativă și, uneori, anunță situații de risc chiar și în afara zonei lor. „Se clădește o tradiție a pompierilor”, afirmă Topor, apreciind faptul că echipa este numeroasă și organizată în ture, similar unei gărzi profesioniste.
Rolul lor, explică șeful pompierilor din Ștefan Vodă, este esențial: intervin primele și țin situația sub control până la sosirea echipajelor profesioniste, care preiau apoi operațiunea sau muncesc cot la cot cu voluntarii. În special în perioadele aglomerate, când pompierii din Ștefan Vodă ajung să gestioneze și câte 10–20 de intervenții pe zi, fiecare echipă locală în plus face diferența.
Iar pentru primara satului Tudora, cel mai important este că inițiativa continuă să crească și, odată cu ea, crește și încrederea. „Deja vor mai multe femei să vină în echipa de pompieri voluntari”, spune ea. Deși, adaugă zâmbind, la capitolul voluntare „suntem deja prea multe”.
Iar asta nu e o problemă, ci un semn. Pentru că, dincolo de intervenții și echipamente, echipa din Tudora începe să arate altceva: că locul femeilor nu mai este la marginea acțiunii, ci în mijlocul ei. Acolo unde, uneori, nu doar forța contează, ci și prezența, empatia și curajul de a te implica.
Foto – Polina Cupcea și din Arhiva personală a pompierilor voluntari din Tudora, Ștefan Vodă.