Super-Eroul cu plasmă

Nu scoate pânză de păianjen din încheietura mâinii, nu este din oțel și nici alte puteri supraomenești nu are. Singura mască pe care o poartă e cea de protecție. Îl poți identifica doar atunci când e conectat la aparatul care îi extrage din sânge cele circa 800 de mililitri de plasmă salvatoare. Lichidul gălbui, semi-transparent, conține anticorpii împotriva noului tip de virus Sars-Cov-2. E tocmai bun pentru a salva vreo patru vieți.

***

Coridoarele largi și călduroase ale Centrului Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS) sunt pline de viață, la propriu. Totul se desfășoară într-o ordine perfectă și o liniște profundă, odihnitoare.

Vitalie, un tânăr de 28 de ani, a venit să doneze plasmă, după ce trei săptămâni în urmă s-a vindecat de COVID-19. Tânărul completează formularul obligatoriu și ascultă cu atenție instrucțiunile. Urmează verificările de rutină: tensiunea arterială, grupa sangvină. Abia după ce medicii se asigură că Vitalie poate fi donator, tânărul urcă la etajul doi, unde se află sala de recoltare. Scările laterale, înguste și sumbre duc spre ușile cabinetelor, aranjate pe partea dreapta, în timp ce în stânga, ferestrele mari lasă razele soarelui de noiembrie să inunde încăperea. Pe pervazuri, sunt ordonate zeci de vazoane cu flori.

„Acest tip de tratament a fost introdus demult. Nu e vorba doar de Covid-19, ci de mai multe infecții. Oamenii de știință au demonstrat că anticorpii creați în sânge după infecție, ajută la tratarea sau prevenirea bolii”, explică unul dintre medicii Centrului, în timp ce-l conduce pe Vitalie spre sala de recoltare.

Vitalie este într-o formă fizică bună, a suportat o formă ușoară a bolii, ceea ce îi permite să doneze 820 de mililitri de plasmă. Ulterior, această cantitate se va împarți în doze a câte circa 200 de mililitri, care vor ajunge în spitalele din țară, după necesitate. 

După ce o asistentă medicală îl înregistrează într-un catalog, Vitalie este condus către unul din cele opt fotolii, pentru a i se extrage plasma. Tânărul este liniștit, privește atent toate lucrurile din încăpere în timp ce pompează în palmă o inimă mică de cauciuc. 

„Maxim 90 de minute”, anunță asistenta. Asta e perioada maximă pe care un donator o petrece la Centru. Oricum, procedura diferă în dependență de parametrii fizici ai donatorului și de starea lui de sănătate.

Liniștea din încăpere este tulburată doar de sunetul de la aparatele care seamănă cu niște centrifugi. Fiecare aparat mai are câte un ecran ce indică viteza de extragere, cantitatea, dar și alți indicatori medicali. În partea dreaptă a aparatului este o perfuzie cu glucoză care îi este administrată donatorului. Pe partea stângă, într-un recipient, se adună plasma care a fost deja separată de alte componente sanguine. 

***

Pentru Vitalie, vestea că este infectat cu noul tip de coronavirus a venit ca un trăsnet. A fost extrem de precaut toată această perioadă, a evitat locurile aglomerate și transportul public și, împreună cu prietena sa, au stat mai tot timpul izolați. „Noi ambii lucrăm de acasă, pe internet, și am interacționat în ultima jumătate de an, poate și mai mult, cu maxim zece oameni. Familiile noastre și câțiva prieteni apropiați. Adică, cam în toată perioada asta de carantină, cum la unii oameni a fost în primăvară când au fost impuse restricțiile alea dure, la noi a fost permanent. Din cauza asta, pentru noi a fost o mare mirare că ne-am infectat.” 

Vitalie s-a trezit într-o dimineață de septembrie cu febră. Cu o zi înainte a mers, împreună cu prietena sa, la Nistru și a presupus că este o răceală neînsemnată. Totuși, fiind în plină pandemie a mers să facă testul, care a și confirmat prezența virusului în organism. La câteva zile distanță, a fost confirmată pozitiv și prietena lui. Tânărul recunoaște că nu a avut simptome grave, a simțit doar niște dureri ușoare de cap și oboseală. „Eu nu am avut nicio frică de infectare. Eu conștientizam că va fi un efect global, adică odată și odată toți vom trece prin asta. La un moment dat, am început să realizez că vaccinul va venit foarte greu și șansele ca o bună parte din populația lumii se va infecta. Și noi, cel mai probabil, vom fi printre ei.” 

Vitalie spune că a fost impresionat de promptitudinea medicului de familie, care i-a  supravegheat atent pe toată perioada tratamentului la domiciliu. După zece zile, spune tânărul, a putut reveni la viața lui obișnuită. Iar, într-o seară de noiembrie, privind televizorul, a aflat că plasma persoanelor tratate de Covid-19 poate salva vieți. Și-a notat numărul de telefon afișat pe ecran, a sunat și așa a ajuns în fotoliul donatorului. „Bărbații care au fost infectați cu Covid-19 să vină să doneze plasmă. Durează o oră, doar o oră din viața lor, dar care poate salva patru vieți. Matematica e simplă.”

„Anticorpi creați în urma câștigării luptei cu Covid-19 au capacitatea de a neutraliza virusul, a-l inactiva și a-l distruge. Acesta este, de fapt, efectul terapeutic al plasmei convalescente. Anticorpii din plasmă neutralizează acești viruși, îi aduc într-o cantitate mai mică. Astfel, noi ajutăm organismul să depășească această etapă critică și să se însănătoșească” explică Svetlana Cebotari, directoarea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui. 

***

De la începutul perioadei de pandemia până în prezent au fost înregistrați circa 1.780 de persoane care au donat plasmă. De la acești donatori au fost colectate circa 6.000 de doze terapeutice de plasmă convalescentă, care au fost deja transfuzate pacienților din toate spitalele țării.

„Am avut o creștere bruscă a numărului de persoane infectate, cu toate resursele disponibile era imposibil de a face față. Atunci am bătut alarma, ca să mobilizăm și mai multe persoane să doneze plasmă convalescentă”, povestește Svetlana Cebotari. 

Zis și făcut. În rezultat, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui dispune, în prezent, de un stoc pentru cinci zile, însă, solicitările instituțiilor medicale din țară, de la o zi la alta, sunt în creștere. Dacă în primele șapte luni de când a izbucnit pandemia, în mediu, se solicita 30-35 de doze, uneori și câte 50 pe zi, între timp, numărul a crescut la 100 de doze. „Cu regret, o cotă destul de mare a persoane fac o formă gravă și foarte gravă a acestei boli, iar la un pacient cu o formă gravă și foarte gravă sunt necesare mai multe doze terapeutice”, explică Svetlana Cebotari. 

***

Pe un fotoliu, alăturat celui unde stă Vitalie, se așează o brunetă focoasă. „Să-mi spuneți dacă simțiți amețeli”, o preîntâmpină asistenta medicală. Tânăra zâmbește larg. Știe că femeile nu pot fi donatoare de plasmă pentru tratarea noului tip de virus. În schimb, e fericită să doneze sânge care va fi folosit pentru tratarea altor afecțiuni.

„Femeile pot dona plasmă, dar plasma lor va fi utilizată în alte scopuri. De ce? Pentru că femeile fac parte din donatorii care, cel mai frecvent, ar putea prezenta în sânge și alte tipuri de anticorpi decât de la Covid-19 și care, de regulă, afectează prioritar sistemul pulmonar. Și nu putem să riscăm. Dacă acest virus afecta alte organe, dar nu sistemul pulmonar, atunci erau acceptați și anticorpii de la doamne, dar în această situație noi încercăm să evităm o posibilă reacție adversă”, explică Svetlana Cebotari, directoarea CNTS.

Sus, pe un perete atârnă un televizor cu volumul închis, iar pe ecran rulează niște spoturi publicitare. Nimeni nu pare să le bage în seamă. Unii stau cu ochii închiși, alții cercetează atent și insistent încăperea, alții stau cu ochii ațintiți spre ecranele telefoanelor smart. 

După circa 45 de minute, Vitalie își încheie procedura de donare. Asistenta medicală deconectează aparatul, îi scoate acul din venă și îi lipește cu un plasture locul străpuns. În timp ce îi întinde o pungă cu alimente, îi dă ultimele instrucțiuni: „Să nu consumi alcool, să te alimentezi corect și să nu faci efort fizic câteva ore”. 

Până plasma colectată de la Vitalie și de la oricare alt donator va ajunge la un pacient Covid-19, va trece, mai întâi, printr-un laborator unde va fi verificată. „Apropo, acum am aflat că peste o săptămână pot să revin. Neapărat mă voi întoarce să donez”, spune hotărât tânărul în timp ce se îndreaptă spre ieșire. 

Cu geacă, căciulă pe cap și mască fixată bine până sub ochii, Vitalie iese din clădire și se pierde în mulțime. Nimic nu-l deosebește de ceilalți locuitori ai orașului. Totuși, cu ceva timp în urmă, tânărul a dat o parte din el pentru o șansă la viață a unui pacient cu o formă gravă de Covid-19. 

***

În alt capăt de oraș, începe o altă dimineață de noiembrie. În lumina puternică a soarelui, ce străpunge fereastra joasă a încăperii, doamna Nina își privește lung fiica, o ține de mână și ridică ușor pomeții, semn că afișează un zâmbet larg. După o lungă perioada de izolare și tratament, femeia își poate atinge din nou copii, ține în brațe nepoții sau comunica cu cei dragi. Asta-i pare acum cea mai mare fericire. Poartă o broboadă roz pal peste buclele blonde. Pe față este nelipsită mască de protecție albastră.

Doamna Nina își amintește și azi subotnicul de la început de august, atunci când, împreună cu vecinii, a ieșit să facă ordine în curtea din fața blocului. Deși era sfârșit de vară cu soare cald, bătea totuși un vânt rece. Vecinii au dat repede din mâini, au plivit buruienile crescute anapoda, au adunat gunoiul, au măturat și au discutat ultimele noutăți din plină pandemie. „Parcă am păstrat distanța, ne-am salutat și am vorbit de la depărtare, cu mască. Dar, uite, de ce te temi, de aceea nu scapi.”

În zilele următoare, blocul din sectorul Ciocana, în care locuiește doamna Nina, a intrat în carantină. Se depistaseră mai multe cazuri de infectare cu noul tip de virus. Câțiva vecini au ajunsă la spital. Inițial, femeia nu prezenta niciun simptom de Covid-19, apoi a început să aibă febră. Asta a și făcut-o să meargă benevol să dea testul. A mers la o clinică privată. A fost confirmată pozitiv și a ajuns în statistica zilei de șase august, când au fost anunțate 406 cazuri noi de îmbolnăviri. A luat imediat legătura cu medicul de familie, care i-a și prescris tratament la domiciliu. La ai săi 66 de ani, femeia suferă de mai multe afecțiuni medicale. 

Câteva zile a luat tratament acasă, sub supravegherea strictă a medicului de familie, care îi dădea indicații prin telefon. Singurul simptom pe care îl avea era febra, care oscila de la 37°C la 38°C. În rest, doamna Nina nu a simțit nicio durere în gât, stâri de oboseală sau nas înfundat. Totuși, la a treia zi de boală a început să aibă insuficiență respiratorie, ceea ce a făcut-o să pună mâna pe telefon și să apeleze 112.  

A fost transportată la spitalul Cancelariei de Stat, instituție transformată în Spital Covid-19. „M-am dus destul de calmă, nu aveam dureri, puteam merge pe picioarele mele. Simțeam doar că nu-mi ajunge aer, că mă înăduș.” După prima radiografie, medicii s-au alertat, deși fără semne vizibile, starea femeii era destul de precară. „Șase renghenuri (din rusă: radiografii) m-au pus să fac. Iar, într-un final, mi-au spus: pneumonie bilaterală în stare foarte gravă. Sunt afectați 80 la sută din plămâni.” Încă din primele zile, i-a fost administrată plasma convalescentă. „M-au întrebat grupa de sânge și eu, din start, am înțeles că vor să-mi pună plasmă. Văzusem la televizor mai multe reportaje și eram informată despre această procedură.” 

Primele două doze de plasmă i-au fost administrate în salonul pe care îl împărțea cu o altă pacientă. Își amintește că nu recunoștea medicii din spatele costumelor de protecție, ca de scafandru, care îi vizitau zilnic. „Nu avea nimic deosebit de celelalte preparate, se afla în aceleași recipiente. Am rugat-o pe sora medicală să mi-o arate. Uneori o scotea rece din frigider și trebuia să o mai încălzesc lângă corp înainte de administrare. Poate contează foarte mult și dispoziția. Eu eram liniștită și foarte optimistă. Eram sigură că mă va face bine și așa a și fost. Am simțit după administrarea plasmei că m-am născut a doua oară.”

În mai puțin de două zile de la internare, starea femeii s-a înrăutățit brusc. După alte câteva zeci de analize, pe 10 august, doamna Nina, a fost transferată în secția de terapie intensivă. „Nu îmi mai ajuta masca de oxigen pe care mi-au pus-o. Și m-au transferat de urgență în reanimare. O săptămână de zile am primit tratament acolo.” Alte două doze de plasmă i-au fost administrate în secția de terapie intensivă. Medicii i-au recunoscut: „Am aplaudat cu toții când am văzut că vă reveniți”. 

„Am avut marele noroc să nu văd persoane intubate sau pe patul de moarte. În acea perioadă era destul de liniștit”, mărturisește femeia.

***

În ziua când se sărbătorea independența Republicii Moldova, doamna Nina a fost externată. Totuși, virusul nu a trecut fără să lase sechele. Peste câteva zile, femeia s-a pomenit din nou internată în spital, în secția de reabilitare după Covid-19. Recuperarea a durat până la sfârșitul lunii septembrie. Tratamentul medicamentos continuă și acum.

„Este de nedescris experiența asta. Nici nu vă pot explica prin ce-am trecut. Cum se mai spune, nu doresc nici dușmanului meu să treacă prin așa ceva. Acum în fiecare dimineață mă rog pentru medicii care zi de zi salvează vieți și pentru acele persoane care au donat plasmă. Nu știu dacă cele patru doze pe care le-am primit sunt de la o singură persoană sau de la mai multe. Însă, eu în fiecare dimineață mă rog, le trimit câte un gând bun și sper să le fie bine în viață”. 

Cu lacrimi în ochii, femeia spune că, dacă ar avea ocazia să întâlnească donatorul de plasma, l-ar strânge la piept. L-ar îmbrățișa atât de strâns încât să simtă bătăile inimii ei, care datorită lui mai bate acum: „I-aș spune mulțumesc că mi-a dat a doua șansă la viață. El este Super-Eroul meu”.

Editare: Olga Ceaglei

Foto: Liliana Botnariuc și Mia Bucătaru