Vitalina SimerețchiiDatele ultimului recensământ al populației, efectuat în 2014, arată că în Moldova sunt aproape 60 de sate care au mai puțin de 50 de locuitori. În pragul următorului recensământ, programat pentru anul viitor, am încercat să aflăm ce s-a întâmplat, timp de aproape 10 ani, cu cele mai puțin populate localități.
Astfel am descoperit că primele 12 cele mai depopulate sate fie au dispărut, fie s-au transformat în locuri potrivite pentru păscutul animalelor. În schimb satul Chirilovca din raionul Briceni, care ocupă locul al 13-lea, cu doar 10 locuitori, nu doar a reușit să supraviețuiască ca unitate administrativ-teritorială, dar practic și-a dublat numărul de locuitori.
Potrivit Primăriei comunei Halahora de Sus, care administrează satul Chirilovca, în prezent satul adăpostește oficial 19 locuitori. Sătenii, însă, spun că sunt mai mulți, doar că o parte dintre ei vin în weekend sau pentru anumite perioade. Cert este faptul că, în ultimii ani, satul s-a făcut cu oameni tineri și „străini”, după cum li se zice locuitorilor care nu au moștenit casa de la rude sau nu au copilărit aici.
Chirilovca este un sat care nu se găsește pe toate hărțile virtuale și nu este susținut de indicatoare sau de simboluri de orientare care te pot ghida către destinație. Așadar, cea mai sigură metodă de a găsi satul este de a întreba locuitorii satului vecin – Halahora de Sus. De asemenea, pentru a ajunge în Chirilovca, ai nevoie de transport personal, fiindcă transportul public nu circulă în acea direcție.
După grădinița din satului Halahora de Sus, virând la dreapta la prima cotitură, se găsește drumul care duce spre Chirilovca. Nu există niciun indicator, așa că nu-ți rămâne altceva decât să mergi înainte până dai de o pădure și de un drum de prundiș care o întretaie. Traversând pădurea, în depărtare încep să se zărească câteva case, ascunse printre copacii și verdeața sălbatică.
„Bună ziua! Unde găsim Chirilovca?”, întrebăm de un tânăr care se deplasează încet pe o motocicletă, tot el primul om care ne apare în cale. „Так вот она!” (Păi, iat-o! – din rusă), spune el nedumerit, gesticulând larg cu mâinile în jurul său.
Începutul satului reprezintă o răscruce din care derivă trei ulicioare pe care se găsește ici-colo câte o casă. Aici, la margine de sat, trăiesc Raisa și Foca Popovici – primii locuitori „străini”. Raisa și Foca și-au cumpărat pământ în Chirilovca în anul 1990, pe vremea când satul era locuit de băștinași și de urmașii acestora.
„Atunci în sat era multă lume, dar nu pot să vă zic câți exact. Erau mulți băștinași ucraineni și rudele sau copiii acestora. Bătrânii spuneau că satul s-a format datorită primului om pe nume Chiril, care a cumpărat aici un teren și și-a adus familia. Apoi, a dat câte un teren fiecărui dintre cei 12 copii ai săi și ei au și format satul”, povestește femeia.
Din spusele Raisei, băștinașii au fost întotdeauna categorici atunci când venea vorba de a-și vinde pământurile celor noi veniți. Totuși cuplul a reușit să-l convingă pe proprietarul lotului pe care și-au construit casa.
„Noi ne-am construit treptat, dar toată viața am trăit la Briceni și veneam aici pe vară, făcând în paralel lucrările. Acum, de vreo câțiva ani, la bătrânețe, ne-am mutat aici definitiv, ne-am aranjat și ne primim copiii și nepoții în vizită”, povestește femeia.
Fiind primii „străini” din sat, Foca și Raisa au fost întâmpinați cu atenție, dar, totodată, cu ospitalitate. „Soțul meu a crescut pe malul Prutului și era obișnuit cu natura, cu liniștea. Și, când am venit să vedem acest loc, i-a căzut tronc și am decis să-l luăm. Era neobișnuit pentru localnici să vadă oameni noi care au intrat în spațiul lor, într-un fel, și la început îi simțeam că încearcă să înțeleagă dacă pot să aibă nădejde în noi. Când au văzut că suntem deschiși, gospodari și binevoitori, ne-au răspuns la fel și am construit cu mulți dintre ei relații bune”, își amintește femeia.
În sat nu există piață, magazin, farmacie sau transport public, însă Raisa spune că nu se plictisește și că îi place viața liniștită. „Lucrând mulți ani la arhivă, am dezvoltat alergie la praf și mucegai, așa că aerul curat și natura de aici îmi priesc foarte bine. Soțul mai lucrează, eu sunt la pensie, dar am internet, rețele, îmi pun muzică, ce poate să-mi trebuiască mai mult?”, remarcă femeia, ridicând din umeri și râzând.
De la prima și până la ultima casă, Chirilovca poate fi parcursă pe jos în vreo 10 minute, iar o bună parte dintre stăpânii locuințelor nu își zăvorăsc porțile sau nici măcar nu le au. Și în fiecare ogradă se poate vedea din ce trăiesc oamenii: văd stupi de albine, pomi fructiferi și viță de vie. Roada, din spusele sătenilor, o vând locuitorilor satelor vecine, rudelor sau cunoscuților.
În aripa dreaptă a satului se zăresc câteva case în proces de construcție. Localnicii spun că două dintre ele sunt construite de cupluri de tineri care revin periodic pentru a avansa cu lucrările, dar care încă nu sunt locuitori de bază ai satului Chirilovca.
Una dintre cele mai mari și noi clădiri din sat aparține unei comunități religioase. Mihail, un bărbat de 62 de ani care face parte din comunitate și participă la construcția viitoarei locuințe, spune că au ales anume acest loc fiindcă au observat că, în zonele poluate, oamenii sunt mai plini de griji, mai nefericiți și mai predispuși în a se îmbolnăvi.
„Înainte erau condiții mai bune, atmosfera era mai curată. Acum oamenii se preocupă mai mult de latura materială și nu se gândesc că multe dintre deciziile lor de viață afectează mediul. Oamenii trăiesc individual, fără grijă față de comunitățile lor, iar noi am ales să trăim altfel și acesta este locul care ne-ar permite să facem asta”, explică bărbatul.
Din dorința de a fi mai aproape de natură, comunitatea a achiziționat terenul în anul 2019 și, de atunci, construiește treptat un loc prielnic pentru viață.
„Majoritatea membrilor comunității sunt rude, prieteni, cunoscuți, că omul singur nu poate face nimic. Vom fi ca o mică clacă, cum era pe vremuri. Urmează încă vreo patru oameni să se mute aici, care au și copii. Condițiile sunt bune, dar mai complicat va fi cu școala și transportul, dar vom merge în satele vecine. Cert este că, din momentul în care terminăm construcția, să ne mutăm aici, iar restul le vom rezolva pe parcurs”, spune Mihail.
Aproape de capătul satului, se ivește o căsuță bătrânească din lut cu geamuri proaspăt instalate. Din ograda ne ies în întâmpinare patru căței, anunțându-și stăpânii că a venit cineva străin. Aici locuiește o altă familie proaspăt venită în sat.
Alina Cuciuc, 33 de ani, s-a mutat în Chirilovca acum câțiva ani, împreună cu soțul și cei doi copii ai lor. „Noi am găsit casa prin niște cunoscuți și ne-am mutat aici, pentru că e aer curat, lângă pădure, deși la început ne-a speriat că nu prea sunt oameni și ne-am pus întrebarea de ce așa un loc pitoresc stă gol. Dar am decis, am luat casa aceasta bătrânească și o refacem încetișor”, relatează femeia.
Chiar dacă alți localnici au prins vremurile în care copiii mergeau pe jos kilometri întregi până la școală, indiferent de anotimp, Alina spune că familia sa are noroc de transport personal, cu ajutorul căruia își duce și aduce copiii de la învățat.
„Noi avem aici sere, soțul lucrează și adițional, iar băiatul mai mare merge la școală în satul vecin, la Târnova, fata mai mică încă nu merge la grădiniță. Ne-am aranjat aici, suntem bine. Tare ne place, dar copiii nu prea au cu cine să se joace, când vin acasă”, mărturisește Alina, în timp ce copiii și cățeii diluează liniștea amorțită a satului.
Astăzi în Chirilovca a mai rămas un singur urmaș de-al băștinașilor – Igor Maziuc, un bărbat de 51 de ani care a copilărit în sat și a revenit în casa bunicului său după ce și-a întemeiat o familie.
„Soției i-a plăcut aici, pentru că ea a crescut în Chișinău, era obișnuită cu gălăgie și grabă, iar aici era liniștit și frumos. Inițial, veneam aici ca la vilă, în doi, ulterior am început să venim cu cei patru copii și lor le plăcea mult aici, se jucau în libertate. Apoi ei au zis că ar vrea să rămână definitiv, dar școala este departe și eu nu aveam transport pentru toți patru”, își amintește el.
Totuși copiii au insistat, spunând că vor merge la școală pe jos, iar părinții au ținut cont de dorința lor. „Îmi amintesc cum a doua fiică mergea noaptea prin întuneric, eu mergeam s-o întâmpin cu lanterna. Într-un moment, mi s-a părut că ea țipă, dar ea cânta, ca să nu-i fie frică. Nouă ne era frică să îi lăsăm singuri, principalul că ei nu se temeau”, își amintește bărbatul cu căldură.
Alături de casa lor s-a mutat și sora soției sale, care avea două fete, și astfel drumul spre școală a devenit mai puțin plictisitor și înfricoșător. Și așa au trecut aproape 30 de ani, iar copiii de atunci vin acum, deja cu familiile lor, în vizită la Chirilovca.
„Când vin cunoscuții aici, zic că aici e așa de curat aerul, încât tocmai amețesc. Aici te simți de parcă trăiești în pădure. Cu toate astea, eu nu mă simt izolat, pentru că lucrez în Briceni și circul permanent”, mărturisește bărbatul.
Igor spune că, deși nu este diferență dintre prețurile terenurilor din Chirilovca și cele din alte sate, doritori de a le cumpăra au fost întotdeauna, însă proprietarii acestora rareori acceptă propunerile.
„Oamenii sunt gata să dea un preț bun pentru pământul de aici, câteodată chiar exagerat de mare, dar proprietarii nu prea vând. Tuturor le place natura de aici și, în mare parte, vin încoace oamenii care vor liniște, care au vreo boală și vor să trăiască cât mai sănătos, să aibă aer curat, să mănânce din propriul pământ”, povestește Igor.
Bunicul lui Igor s-a născut în Chirilovca, când practic tot satul era format din frați, surori, unchi, mătuși și alte rude. „Iată acolo, mai la vale, străbunicul avea un lot. Iată aici trăia un frate de-al lui, iar dincolo un alt frate”, arată bărbatul spre o casă abandonată și un teren pe care pasc vacile.
Localnicii susțin că totuși satul se mărește, iar pe ulicioarele neasfaltate și înconjurate de verdeață se aud din ce în ce mai des glasuri de copii.
„Drumul s-a făcut, înseamnă că satul va trăi”, e sigur un alt localnic, Vitalii Saranciuc. „Cu vreo trei ani în urmă, aici au început să se mute familii tinere, să construiască și să restaureze case, fiindcă e aer curat, apa curată. Ce îi mai trebuie omului? Omul e născut pe pământ, nu între pietre.”
Foto – Alex Vengher
Editare și contribuție – Nicolae Cușchevici