Mihail Calarașan28 septembrie. E ziua alegerilor parlamentare. Unele dintre cele mai importante din toată istoria independenței, după cum susțin la unison diverse voci. În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, arena politică din Moldova s-a transformat într-un câmp de luptă: forțele pro-ruse încearcă să câștige teren, iar cele pro-europene – să-l apere.
Pornim spre Malul Stâng – în satele aflate sub controlul Chișinăului, dar separate de restul Moldovei nu doar de Nistru, ci și de pacificatorii ruși, aflați în „Zona de securitate” de mai bine de 30 de ani. Autoritățile moldovene au încercat de nenumărate ori să oblige Rusia să-i retragă, dar anii trec, Nistrul se varsă în continuare din Carpați în Marea Neagră, iar tehnica blindată cu tricolorul rusesc continuă să-i despartă pe moldovenii de pe ambele maluri.
Pîrîta, Coșnița, Pohrebea, Doroțcaia, Molovata Nouă și Cocieri – sate care au devenit toponime de război, unde în primăvara și vara anului 1992 au avut loc lupte crâncene pentru independența țării. În pofida agresiunii forțelor pro-ruse de atunci, oamenii rămân și azi divizați prin opiniile lor politice. Rezultatele alegerilor parlamentare din 2021 au arătat clar: voturile s-au împărțit aproape jumătate la jumătate – unii privesc spre Est, alții spre Vest.
Pîrîta – primul sat de pe Platoul Coșniței. La ora 7 dimineața e încă liniște. Casa de cultură e deja deschisă – aici se află secția de votare unde, pe parcursul întregii zile, până la ora 21:00, sătenii vor veni să-și dea votul. Deocamdată intră doar câte unul.
La Coșnița situația e alta – satul e mai mare. Este centrul administrativ al raionului Dubăsari. În 1992, Coșnița și satele din jurul platoului au decis să rămână parte a Republicii Moldova. Din acest motiv, astăzi Coșnița e centrul raional, și nu orașul Dubăsari – aflat sub controlul autorităților nerecunoscute ale Transnistriei. În sat sunt bănci, supermarketuri, spălătorii auto, pizzerii și cafenele. Localnicii preferă bicicleta – relieful e perfect plat, așa că toți merg pe două roți: de la copii până la bătrâni. Există două secții de votare – la Casa de cultură și la Liceul teoretic „Ion Creangă”.
La Casa de cultură e aglomerație, care se transformă treptat într-o coadă. Întrebată pentru ce a votat, Polina, o femeie de 73 de ani, răspunde, sprijinindu-se de ghidonul bicicletei: „Pentru pace și prosperitate”. Acesta va fi cel mai des răspuns al zilei. Oamenii votează partide diferite, dar așteaptă același lucru – să le fie mai bine.
Svetlana, consăteanca ei, a votat pentru unitatea poporului. Ea nu crede că se va schimba mare lucru: „Toți trag în direcția lor. Am trăit destui ani și am înțeles deja totul”. Fiul ei locuiește în Franța, dar Rusia îi este totuși aproape.
În secția de votare intră un grup de pacificatori moldoveni – în pas cadențat, așteaptă la rând pentru a primi buletinele și a intra în cabine. Între timp, la celălalt capăt al satului, funcționează piața: oamenii vând găini în cuști, porumb, legume și fructe.
Dintr-o parte se aude slujba de duminică de la biserică, iar pe malul Nistrului pescuiește Serghei. El nu merge la vot: „Nu vreau”. Se declară mulțumit: e constructor, are mereu de lucru. „Cine vrea să muncească – muncește.”
Pohrebea – un sat foarte mic, situat pe versantul unei coline, la stânga șoselei principale. Atracția principală e Biserica „Sfântul Alexei”, ridicată în 1912 la ordinul țarului Nicolae al II-lea, care credea că biserica îl va ajuta să-și salveze fiul, moștenitorul tronului, de hemofilie. Biserica e unică nu doar prin arhitectură – ea a devenit un monument al două războaie: al Doilea Război Mondial și al Războiului de pe Nistru. Din cauza distrugerilor masive din timpul luptelor, nu a mai fost reconstruită. Lângă ea a fost ridicată o biserică nouă, unde se oficiază slujbele.
Despre această biserică vorbește cu pasiune Natalia Rapida, împreună cu soțul ei, Dmitri. Natalia e ghid turistic și a locuit mia mulți ani în străinătate. Tocmai au ieșit din Casa de cultură, unde au votat „pentru pace și dezvoltare”. Nu vor deloc să se întoarcă „în acele vremuri”. Așteaptă rezultatele cu neliniște, mai ales în contextul exploziilor periodice de la Odesa: „Când noaptea rușii bombardează Odesa, se aude bubuitul până aici, în sat”.
Sunt originari din Vadul lui Vodă, dar au decis să se mute la Pohrebea, pentru că aici se simt mai bine. Acum își amenajează casa și curtea, visează să deschidă o pensiune turistică, dar fac totul din banii proprii: „Granturile europene sunt imposibil de obținut”.
Doroțcaia se află vizavi de Pohrebea. Și aici secția de votare este la Casa de cultură. Clădirea masivă, construită în perioada sovietică, domină piața centrală a satului, spre care se îndreaptă oameni din toate părțile. A venit și Evdochia cu copiii – ea locuiește la Chișinău, dar are domiciliul la părinți și votează aici. Pentru copiii ei sunt primele alegeri. „Votez pentru prosperitatea țării și ca copiii mei să trăiască bine. Vrem să ne dezvoltăm și să mergem înainte”, încheie Evdochia.
Dar nu toți îi împărtășesc optimismul. În foaierul Casei de cultură se aude vocea unui bărbat de vreo 50 de ani. A venit cu mama lui din Grigoriopol să voteze la Doroțcaia, dar nu știa că, cu doar câteva zile înainte de alegeri, Comisia Electorală Centrală mutase la Chișinău secțiile pentru cei cu domiciliul în regiunea transnistreană.
„Ne simțim discriminați. 30 de ani am lucrat în Italia și nu am văzut așa ceva”, spune bărbatul. „Ne întoarcem acasă, nu vom vota. Aș fi mers eu, dar mama e bătrână și îi e greu.”
Molovata Nouă se află în partea de nord a raionului Dubăsari, pe malul lacului de acumulare Dubăsari. Ea, la fel ca și Cocieri, e legată de restul Moldovei printr-un feribot care circulă din Molovata spre Molovata Nouă. În 2019, am publicat o istorie despre acest feribot – în felul său e o „linie a vieții” care unește cele două maluri ale Nistrului.
Din Casa de cultură răsună muzică pe care de obicei o auzi la nunți. Așa au decis organizatorii să înveselească sătenii, într-o zi însorită de alegeri. Sergiu a venit cu fiica lui: „Pentru ea sunt deja a doua alegeri! Am votat pentru liniște și pace, dacă înțelegeți la ce mă refer…”
La trei kilometri distanță e satul Cocieri. Este ultimul sat de pe malul stâng aflat sub controlul Chișinăului – dincolo e deja teritoriul controlat de facto de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol.
Din primărie iese un bărbat. Fața lui aspră se încrețește ironic. Își lipește pe frunte abțibildul primit în secția de votare și ne întreabă: „Eu Votat! Vrei să faci o poză?”
Menționează că nu s-ar fi prezentat la urnă, dar a făcut-o la rugămintea fiului. El însuși e sigur că „nu se va schimba nimic. Poate pentru ei, cei de la putere, e bine, dar pentru noi… Chiar dacă am avut o majoritate pro-europeană în Parlament patru ani, problemele au rămas aceleași: corupția, cumătrismul, incompetența. Și, cel mai grav, acum trebuie din nou să votez pentru ei, nu pentru merite, ci doar ca să nu ne atace rușii. Prostie, nimic altceva!”
Peste Nistru se lasă apusul. Mai sunt doar câteva ore până la închiderea urnelor. Pe oglinda apei se întind valuri line. În ciuda vântului obișnuit din aceste locuri, la Molovata e liniște. Natura pare împăcată. La fel și oamenii adunați pe malul abrupt, privind spre măreția râului care a despărțit nu doar o țară, ci și oamenii de pe ele.
