Linia vieții

După războiul de pe Nistru din 1992 o parte din satele de pe malul stâng a ajuns să fie administrată de autoritățile moldovenești, cealaltă rămânând să fie administrată de autoritățile transnistrene, entitate nerecunoscută oficial. De exemplu, satele Molovata Nouă și Cocieri se află pe malul stâng, însă acestea sunt despărțite de restul Moldovei prin hotarul geografic natural, adică fluviul Nistru și de frontiera cu Transnistria.

.

Astfel, ca să ajungă la Chișinău, un locuitor din Molovata Nouă are două opțiuni: fie să meargă pe magistrala auto prin Dubăsari, fie să treacă Nistrul cu bacul și să ajungă la Molovata Veche, fără a părăsi hotarele Moldovei. Pentru locuitorii satelor din stânga Nistrului, aflate sub administrarea autorităților moldovenești, au parte de anumite „facilități” în Transnistria, aceștia nu au nevoie să completeze fișele migraționale la intrarea în Transnistria. La fel, aceste acte nu le sunt solicitate nici atunci când părăsesc teritoriul transnistrean, or este suficient doar să demonstreze că au viză de reședință.

Totuși aceste „facilități” se extind doar asupra cetățenilor simpli, adică asupra persoanelor fizice. Agenții economici și entitățile de stat- magazinele, farmaciile, oficiile poștale, alte instituții care permanent au nevoie să-și completeze stocurile de mărfuri și să-și asigure comunicarea cu malul drept nu au de ales. Respectiv, mărfurile sunt transportate doar prin traversarea Nistrului. Itinerarul bacului, care are o lungime de 1200 de metri, reprezintă o linia a vieții pentru cei care locuiesc în stânga Nistrului.

Astfel, pe această porțiune Nistru are cea mai mare lățime, de 1,5 km. Aici albia fluviului fiind cea mai lată. Construcția unui pod a fost considerată nerentabilă, iată de ce în 1988 autoritățile au decis să lanseze un bac care să circule între satele Molovata și Molovata Nouă. Bacul constă din două părți principale: un șlep cu suprafața plata cuplat la o șalupă-remorcher. Întreaga flotă locală este constituită din patru șalupe și câteva șlepuri.

Când bacul abia începea să circule pentru pasageri era stabilită o plată pentru transport, însă după conflictul armat de pe Nistru din 1992, când bacul s-a dovedit a fi unicul mijloc care asigura legătura între Moldova de pe malul stâng și cea de pe malul drept, serviciile bacului au devenit gratuite pentru toți. Pentru că Nistrul pe acest segment nu există frontieră, controlul de frontieră nu este efectuat pe niciunul dintre maluri, totuși un punct vamal există.

Acesta este situat pe malul drept, la Molovata. Vameșii moldoveni verifică mărfurile încercând să depisteze eventualele tentative de aducere a mărfurilor din Transnistria prin contrabandă. Pe malul celălalt -stâng – din tranșee se zărește pușca unei mașini blindate a forțelor rusești de menținere a păcii. Totuși acești pacificatori nu efectuează controlul persoanelor.

La cârma bacului se află căpitanul Serghei Onu. În prezent, în Moldova, nu există vreo instituție de învățământ care ar pregăti căpitani de șalupe-remorcher. Studiile de acest profil pot fi obținute doar în Ucraina, Rusia și alte țări. Potrivit căpitanului Serghei Onu, „acum la noi muncesc doar niște bătrâni alde mine. Tinerii nu vin. Salariul este mizer, nu-ți poți întreține familia cu așa bani în zilele noastre”.

Serghei și-a început cariera de căpitan al șalupei-remorcher încă în anii ’80. Pe atunci era angajat la Portul fluvial Râbnița. La Molovata, se află la timonă chiar din ziua când a fost lansată circulația cu bacul. Până la pensie mai are doar câțiva ani și abia așteaptă când va putea părăsi pentru totdeauna timona șalupei sale. Condițiile de lucru sunt foarte dificile, recunoaște acesta.

Pe puntea de comandă nu există sistem de încălzire, echipamentele sunt învechite fiind devansate de progres cu câteva decenii, iar unicul dispozitiv care îi ajută să navigheze este tricolorul Republicii Moldova instalat pe bastonul portdrapelului. Tricolorul indică cu precizie direcția vântului. Când Serghei se va pensiona nu va avea cine să-l înlocuiască. Majoritatea membrilor echipajului sunt cam de vârsta lui, iar tinerii nu consideră această profesie una de perspectivă.

Fotoreportaj realizat de Mihail Calarașan.

Reportajul fotografic „Linia vieții” a fost expus, parțial, în cadrul expoziției „Realități”,ajunsă la a III-a ediție, vernisată concomitent în cinci orașe: pe 18 și 19 mai – la rondul de lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău; în Piața Horelor din or. Cahul; în incinta Cetății Soroca; în Pinacoteca „Antioh Cantemir” din mun. Bălți; în Parcul Central din or. Ialoveni.