Victoria BortăO femeie josuță și voluptoasă aranjează diverse produse lactate de casă pe o măsuță din lemn. Se descurcă fără să lase din brațe piciul de doar un anișor pe care-l ține cu o mână, sprijinindu-l de șold. „Asta îi principala noastră sursă. De aici ne hrănim, de aici mai facem un ban”. Soțul și băiatul de patru ani sunt și ei alături.
O dată pe săptămână, tânăra familie parcurge cei 40 de kilometri care-o despart de Chișinău. Aici stă doar două ore. Timp suficient cât să vândă produsele în curtea unor blocuri de locuit. Apoi se întoarce acasă. Două vaci pestrițe o așteaptă pe imaș.
.
Un convoi de nori albi și pufoși se depărtează supus de soare. Razele fierbinți îl împing cu încăpățânare spre orizont, rămânând stăpâne absolute peste lanurile și pășunile înverzite. E puțin trecut de amiază, iar termometrele indică 27 de grade. Prea cald pentru un mijloc de primăvară, avertizează sinopticienii, aparent tocmai potrivit pentru o cireadă răsfirată pe o toloacă de la intrarea în satul Cobusca Nouă, raionul Anenii Noi.
După ce au petrecut câteva luni bune prin șoproane înghesuite, cele vreo 40 de cornute mușcă lacom din iarba proaspătă. Unele încă mai pășesc alene, căutând firele cele mai lăptoase, în timp ce altele stau tolănite sub copaci, respirând sacadat cu limbile la vedere. Văcarii le urmăresc de peste drum, retrași la umbra unui nuc. Pe fundal, broaștele din pârâul alăturat ocăie zgomotos.
În dreptul cirezii trage pe dreapta o „Dacia” prăfuită, din care coboară un bărbat înalt și robust. E înarmat cu o găleată albă și două lanțuri. Îl cheamă Eugeniu, dar preferă să i se spună prescurtat – Jănia. Poartă un tricou roșu șters și o pereche de pantaloni scurți verzui.
Își face drum prin iarba moale spre mijlocul pășunii, unde prinde lanțurile de două cornute negre cu pete albe și face cale întoarsă. Vacile îl urmează supuse. Ajunși la limanul imașului, bărbatul le leagă de doi stâlpi de electricitate. Animalele nu se împotrivesc. Doar mai flutură din cap, sâcâite de muștele care le dau târcoale.
Jănia încearcă să le protejeze și le netezește cu blândețe. „Dumana, Dumănica”, le șoptește acesta domol. Ambele sunt numite la fel, formula de dezmierdare fiind rezervată celei mai tinere. „Numele îs moștenite. Așa ne-au spus că le cheamă oamenii de la care le-am cumpărat și nu le putem schimba.”
După ce le mângâie câteva clipe, trece la ritualul mulsului. Întâi spală binișor ugerul Dumanei, apoi strânge în palme două țâțe și trage cu mișcări ferme. Jetul de lapte proaspăt și cald țâșnește cu repeziciune în căldare. Când simte că nu mai are ce curge, bărbatul își mută mâinile vânjoase la celelalte două țâțe.
Același ritual îl repetă și la Dumănica.
Odată mulsul încheiat, le dezleagă și le îndeamnă spre toloacă. Dar animalele parcă ar vrea să se mai rețină puțin lângă stăpân. „Hai, duceți-vă! Ne vedeam diseară”, glumește acesta și se îndreaptă cu găleata plină cu lapte spre mașină, întorcând de câteva ori capul după ele. „La prânz luăm cam nouă litri de lapte. Cel mai mult luăm dimineața. Ajungem chiar și la 12 litri de lapte”, spune bărbatul cu mândrie.
În timp ce pune căldarea în portbagajul mașinii, un autobuz claxonează strident. E blocat de o bovină care a decis să-și ia răgaz chiar în mijlocul drumului. Nu pare deloc deranjată de namila de transport și nici de sunetul țipător pe care-l scoate. O zbughește spre pășune abia după ce unul dintre văcari se ridică și aleargă spre ea cu o vargă.
Jănia, dar și alți săteni veniți pentru ritualul mulsului de amiază, privesc scena amuzați.
Apoi bărbatul urcă în mașină și pornește. Pe drum e nevoit să-și modifice traiectoria. Educatoarea îl anunță că Victoraș are febră. Își saltă fiul de patru ani și trec împreună pe la punctul medical, aflat chiar alături de instituția preșcolară. Convinși că nu e nimic grav, o iau spre casă. La poartă îi așteaptă Ana, o femeie josuță și corpolentă, cu păr negru, față bălaie și zâmbet blajin. În brațele ei gângurește Cristi, un pici de doar un anișor.
Intrarea în gospodăria familiei Florea se face prin curtea din spate. În stânga se înalță șopronul celor două cornute, construit chiar pe hat. Alături – un sâsâiac cu porumb. De dedesubt iese cățelușa Carolina și latră de câteva ori binevoitor.
Deși teritoriul este îngrădit doar parțial, tinerii nu au nicio frică. „De asta ne place acest sat. Nimeni nu umblă la lucrurile tale. Nu ni s-a întâmplat niciodată nimic rău”, remarcă femeia.
Jănia scoate din mașină căldarea cu lapte și toarnă câțiva litri într-o cratiță. Însoțit de Victoraș, se apropie cu vasul de un vițeluș priponit vizavi de șopron. Bucuros, animalul își bagă rapid botul în cratiță și soarbe cu lăcomie. „Îl cheamă Pavlic. S-a născut chiar în ziua de Paște”, spune bărbatul. „Eu am ajutat-o pe Dumănica să fete. Credeam că va făta mai înainte, dar ea a ales anume acea zi”, îl completează soția.
După ce se mai porăiesc un sfert de oră prin ograda din spate, membrii familiei trec pe lângă un cârd de rațe mute care s-au oploșit la umbră, mocoșindu-se cu clanțurile prin pene, și pășesc pe-o cărărușă îngustă care-i duce în fața casei, unde câteva rânduri de flori zâmbesc primăvăratic. În zare, la margine de sat, un lan de rapiță în floare lucește însorit.
Casa bătrânească a aparținut bunicilor lui Jănia, iar acum e în plină reparație. Are geamuri și uși noi prinse în tencuiala deja veche. Interiorul e constituit dintr-o verandă lungă, un antreu, o bucătărie și două camere: una care servește drept dormitor și alta pe post de cameră de oaspeți. Pereții din antreu și bucătărie sunt goi, fiind unși doar cu mortar.
Epuizați de căldură, familia se retrage in corpore în dormitor. Femeia – ca să-l alăpteze și să-l adoarmă pe Cristi, ceilalți – să tragă un pui de somn.
.
* * *
Ana și Jănia s-au cunoscut acum aproape cinci ani. Lucrau ambii la Brigada 2 Infanterie Monitorizată din Chișinău. El – genist, ea – în departamentul de logistică.
Bărbatul își începuse cariera de militar după liceu, iar ulterior a studiat, în paralel, Finanțele și Băncile la Universitatea Agrară.
Ana a făcut Inginerie Economică și Business la Universitatea Tehnică, unde a trecut și prin catedra militară. Deja după absolvire, fiind „în căutarea unui loc de muncă serios”, a ajuns la Brigada 2.
Deși erau, în principiu, colegi de serviciu, tinerii au început să discute pe rețele de socializare. Iar când pe la un mijloc de primăvară, de ziua lui de naștere, bărbatul a organizat o petrecere în casa solitară moștenită de la bunici, tinerii au decis să nu mai plece din locuința în care trăiesc împreună și astăzi.
„După acea sărbătoare ne-am dorit să rămânem aici pentru totdeauna. Casa parcă avea suflet. Ne plăcea foarte mult”, își amintește Ana, ea fiind originară din Cahul. Așa genistul specializat în finanțe și bănci a devenit lăcătuș la o companie de gaz, iar tânăra cu diplomă în Inginerie Economică și Business s-a reprofilat în logistica gospodăriei.
Un an mai târziu în proaspăta familie a apărut Victoraș, și cum veniturile erau mai mult decât modeste – salariul lui Jănia de circa trei mii de lei, prima vacă le-a picat în cel mai potrivit moment. O moștenise de la tatăl bărbatului, care trecuse în neființă. Iar după ce au văzut cât de bine prinde o cornută la casă, au sacrificat două salarii de lăcătuș și au mai cumpărat o vacă.
Dar una dintre vite nu se ținea de cireadă, iar a doua s-a dovedit a fi stearpă, așa că animalele au fost trimise la carne. Cu toate acestea, șopronul n-a stat gol. Pe Dumana au adus-o acasă vara trecută, iar cu Dumănica au făcut cunoștință în această primăvară.
„Este o sursă și de mâncare, și de vânzare. Nu poți să trăiești la țară și să nu ai vacă”, consideră Jănia, care a crescut de mic prin preajma lor. Tot atunci a învățat și să le mulgă. „Părinții nu aveau timp întotdeauna și am început eu să le mulg. Am văzut cum făcea mama și am încercat o dată, de două ori, până mi-a ieșit”.
Pentru Ana, însă, noua îndeletnicire îi era străină și chiar îi dădea bătăi de cap. „Soțul m-a învățat să mulg, dar clar că nu mi-a ieșit din prima. Nici brânză nu știam să fac, iar el mă ocăra că nu e gustul ca la mama lui”, își amintește Ana zâmbind.
În schimb acum femeia știe să pregătească o gamă variată de produse lactate: brânză, chișleag, caș, unt și chiar cașcaval, nelipsite practic de la toate mesele. „Am încercat singură de mai multe ori, am mai întrebat femeile din sat, m-am mai uitat pe internet”.
La acestea se mai adaugă preferatele familiei: plăcintele cu brânză, pastele cu lapte și brânzoaicele. „Chiar și când vine un oaspete, e de ajuns să scot ceva din frigider și răspund frumos”, completează Jănia.
Mai mult, cele două vaci reprezintă o armă importantă în lupta tinerei familii pentru supraviețuire. „Toți banii de pe salariu se duc pe credite. Mașina și mașina de spălat sunt cumpărate în credit. Chiar și pentru reparație am mai luat un credit”, se tânguiește bărbatul.
Respectiv, hrana pentru întreaga familie, dar și necesitățile zilnice, care s-au mărit și mai mult după apariția lui Cristinel, sunt acoperite doar din contul vacilor. Iar când salariul întârzie, tot din munca animalelor mai acoperă câte o rată.
„Săptămâna trecută am strâns din vânzări circa 1.000 de lei și am dat creditul pentru mașina de spălat. Acum urmează să primesc salariul și voi da rata pentru automobil”, explică Jănia.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, „rata sărăciei a fost redusă substanțial în Moldova în perioada 2007-2014”. Cu toate acestea „numărul persoanelor din mediul rural aflate sub pragul sărăciei a fost de peste 335 de mii sau circa 80% din totalul săracilor din Republica Moldova”, atestă Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2015/2016. Motivele deja clasice: lipsa oportunităților de angajare, precum și nivelul înalt al ocupării în agricultură, domeniul cel mai slab remunerat și care nu poate asigura venituri suficiente pentru un trai decent.
Respectiv, „este observat […] faptul că vacile de lapte sunt crescute, în preponderență (şi cu succes) în exploataţiile agricole mici […]”, iar „crescătorii de vaci vând aproximativ o treime din producţia de lapte obţinută, restul producţiei este fie consumată pe intern, fie utilizată pentru producerea de brânză şi smântână. Aceste produse lactate procesate sunt apoi deseori vândute. […] Un venit decent poate fi obţinut chiar şi de la un număr limitat de vaci (majoritatea persoanelor intervievate au indicat că deţin doar una sau două vaci)”, cita un alt raport al Băncii Mondiale un sondaj realizat anterior.
Vacile sunt generatoare importante de venit nu doar pentru cuplul Florea, dar și pentru alte circa 40 de familii din sat. E adevărat că mult mai puține decât pe vremuri, dar nu pentru că viața ar fi devenit mai ușoară.
„Părinții noștri, buneii noștri, toți aveau animale, care erau o sursă de venit și de alimentare. Acum, însă, mulți au plecat peste hotare, îi ajută pe părinți și oleacă s-au mai schimbat timpurile, de aceea și-s mai puține vaci. Dar acestea într-adevăr sunt o sursă de existență. Asta din propria experiență spun”, afirmă Andrian Draguțan, primarul satului Cobusca Nouă.
Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că situația din Cobusca Nouă e pretabilă pentru toată Republica Moldova. Dacă în anul independenței în ocoalele țăranilor se regăseau aproape 100 de mii de vaci, atunci în următorii patru ani cifra s-a dublat.
Tendința de creștere s-a menținut până în 2003, când numărul de cornute a atins apogeul de aproape 270 de mii. După, a scăzut constant până la circa 120 de mii, înregistrate în 2017.
Și dacă anul 2003 a fost perioada de glorie pentru vacile din Moldova, atunci următorii doi ani au înregistrat un alt record, potrivit datelor BNS. Sunt anii în care au migrat, temporar sau permanent, cel mai mare număr de cetățeni apți de muncă.
.
* * *
După ce-l adoarme pe Cristi, Ana se schimbă într-o rochie vaporoasă cu imprimeuri, își pune un batic alb pe cap și se apucă să pregătească produsele pentru vânzare.
Bucătăria micuță conține o masă dreptunghiulară, un aragaz, o mașină de spălat, un lavoar și un scăunel cu măsuță pentru piciul de-un an. „Visez să fac reparație în sarai”, arată femeia, prin geam, spre un bordei de lângă poartă. „Vreau să mă mut acolo cu borcanele, cu laptele, cu tot. Vara să gătesc acolo, ca să fie răcoare în casă”. Până atunci e nevoită să porăiască aici.
Pentru început dezvelește cele aproape 20 de borcane înșiruite pe masă și acoperite cu o țesătură. Deja cunoaște și al cui lapte este în borcane. „Al Dumanei e mai gras, că e la a patra fătare, pe când al Dumănicăi e mai slab, ea fiind abia la a doua fătare”. Strânge de deasupra stratul pentru smântână, îl pune în două strecurători de bumbac, după care le agață de un stativ de lemn.
Șterge gura borcanelor cu un șervețel de hârtie și, cu o lingură de plastic, trece pe la fiecare vas în parte și crestează laptele în semnul crucii. E un ritual pe care și l-a instituit mai demult și despre care crede c-o ajută ca totul să-i iasă bine. Apoi pornește cuptorul de la aragaz, ca să fie fierbinte la momentul necesar.
Între timp scoate o bucată de brânză pusă anterior la strecurat, o înfașă cu peliculă și-o bagă într-un vas dreptunghiular. Deasupra pune o piatră, ca să o preseze bine. „E-he-he, aici e adevărată știință. Nu știam eu toate acestea, dar cu timpul m-am învățat”, se apreciază femeia.
Când cuptorul indică temperatura dorită, Ana bagă laptele la pasteurizat. Procesul are drept scop distrugerea unui număr mare de potențiali microbi și constă în încălzirea laptelui la o temperatură înaltă, apoi răcirea bruscă până la patru grade. Din laptele pasteurizat femeia face brânză, caș și chiar ricotta – un sortiment de brânză italiană produs din zerul rămas după separarea cașului.
Treziți din somnul de amiază, Jănia și Victoraș iau motoblocul și merg la casa părintească a bărbatului, ca să mai lucreze în grădină. „Deși nu stă nimeni acolo, totuși nu-l lasă sufletul să nu îngrijească”, explică Ana. Cristi, trezit și el, se mocoșește pe la picioarele ei.
Spre seară, când soarele se ascunde sfios după deal, tatăl și fiul se întorc acasă. Băiatul rămâne, în timp ce bărbatul merge să aducă vacile de la păscut. O ia pe o scurtătură și în vreo zece minute ajunge la pășunea de la marginea satului. Se dă pe un drum lăturalnic unde mai multe femei deja își așteaptă animalele. Dar cornutele nu se grăbesc. Merg alene pe imaș, mai rumegând câte un smoc de iarbă.
Jănia așteaptă până vacile sale se apropie de marginea toloacei și le mână spre drumul central. „Hai, Dumana! Hai, Dumănică!” Despărțite de grup, animalele merg țanțoșe pe șosea, distanțate una de alta. Cu o nuia în mână, bărbatul pășește tăcut în mijlocul lor. La o habă de drum, vitele cotesc fără să mai aștepte îndemnul stăpânului. „Deja cunosc drumul spre casă”, exclamă mulțumit Jănia.
Inițial le adapă și le dă de mâncare, apoi se apucă de muls. I se alătură soția și copiii. Femeia curăță vacile de noroi, iar după muls le unge ugerul cu untură de gâscă. „Ca să nu le doară”. Cristi gângurește în cărucior, în timp ce Victoraș îl plimbă de ici-colo.
.
* * *
În fiecare zi de vineri, pe la 16.00, familia Florea vine la Chișinău pentru a vinde produsele pregătite pe parcursul săptămânii. Se aciuează în fața unor blocuri din cartierul Malina Mică al capitalei, unde „am locuit și eu când eram în oraș”, explică Ana.
Vin pe înserate – pentru că anume în această perioadă se întorc locatarii de la serviciu. La sfârșitul unei săptămâni de lucru – deoarece în zilele de weekend mai apar prin împrejurimi și alți vânzători stradali.
Jănia scoate din mașină o măsuță josuță din lemn peste care Ana aruncă o față de masă. Urmează etalarea mărfii. Fără să-l lase pe Cristi din brațe, femeia scoate dintr-un coș caserolele cu brânză, caș, ricotta, unt, smântână, dar și câteva sticle cu lapte. Apoi își potrivește calculatorul și cântarul.
Băieții o fac și ei pe lăptarii și ajută cum pot. Victoraș dibuie butoanele calculatorului, iar Cristi gângurește îndrăzneț, încercând parcă să promoveze lactatele pe limba lui.
Când încep să se apropie potențialii clienți, femeia îl predă pe pici în grija soțului. Cumpărătorii sunt, în mare parte, locuitorii zonei, care fie deja o cunosc pe Ana, fie sunt atrași de produsele aranjate pe masă.
Cel mai solicitat este laptele, pe care Ana îl vinde în scurt timp. Brânza pentru plăcinte e pe locul doi în preferințele cumpărătorilor. Îndemnată să guste și din caș, o femeie se asigură inițial că nu e amestecat cu cel de oi. Satisfăcută de calitate, cumpărătoarea ia și un calup sănătos de caș, dar privește sceptic la ricotta pe care refuză să o guste.
Liuba Cosor e una dintre clientele fidele ale familiei Florea și se declară îndrăgostită de produsele lor. „Absolut tot îmi place. Tot ce face ea este gustos. Până acum luam de la [denumire de firmă], Doamne mă iartă, cam de nevoie. Numai Dumnezeu știe ce pun ei acolo. Aici mănânci și kăifuiești (primești plăcere – calchiere din rus.). Are mâini de aur. E și curat, și frumos, și gustos”.
– Dă-mi două boțișoare din această brânză, Anușca, cere binevoitor femeia.
– Gustați și caș, o îndeamnă lăptăreasă, cântărind brânza.
– Dă-mi din cel mai sărățel, îi răspunde cumpărătoarea, mai cerând și două sticle cu lapte.
Ana își amintește că ideea de a vinde produse lactate i-a venit după ce ei înșiși s-au săturat de ele. „O doamnă din sat colecta laptele la un preț foarte scăzut… Nu-mi ajungea nici pentru comunale. Dar era luna august, atunci când laptele e gras, prețios, și m-am gândit – decât să hrănesc pe cineva pe degeaba, mai bine să mă duc eu singură să-l vând”.
Prima dată a încercat într-o hală improvizată de lângă Piața Centrală din Chișinău. „Înăuntru nu mă puteam duce, pentru că toate locurile îs rezervate și trebuie să te duci zilnic, dar eu vând doar o dată în săptămână”, povestește Ana. După ce hala a fost închisă, a mers în preajma microbuzelor de la Autogara Centrală. „Acolo era mare batjocură. Ba puneam produsele, ba le strângeam. Nu se permitea”.
Deja după două experiențe eșuate, Ana s-a aciuat în fața blocurilor din cartierul Malina Mică care-i sunt familiare. Aici petrece două ore, timp în care reușește să vândă majoritatea produselor aduse. Mai mult nici nu-și permit să stea, pentru că la ora 19.00 trebuiesc aduse vacile de la păscut. Nici Cristi deja nu mai are răbdare cu lăptăria improvizată și scâncește obosit.
Ana strânge produsele rămase, iar Jănia bagă masa în portbagajul mașinii. Victoraș urcă și el pe bancheta din spate, alături de mama și de fratele său. Băieții privesc curioși pe geam.
Până vinerea viitoare.