Oameni și KilometriO zi obișnuită de marți, ora șapte dimineața. O femeie căruntă și mică de statură iese din casă și se îndreaptă spre drumul principal din satul Sărătenii Vechi, raionul Telenești. Întreaga regiune o cunoaște după numele de tată, Nicanorovna. În acte, însă, e Maria Sofroni și este cel mai bătrân medic de familie din raion.
La 78 de ani, viața doctoriței se împarte între două puncte medicale din raionul Telenești: marțea și joia merge la Suhuluceni, iar miercurea și vinerea la Băneștii Noi. Ar fi putut să stea acasă încă din 2004, când a atins vârsta de pensionare. Dar astăzi, la 55 de ani de când a îmbrăcat pentru prima dată halatul alb, Maria Nicanorovna este tot pe drumuri.
„În primul plan pentru mine e transportul. Dacă este transport, înseamnă că lucrul o sa meargă bine”, spunea ea.
Acum câțiva ani, pe când lucra în satul Pepeni din raionul Sângerei, nu avea transport la dispoziție. O despărțeau 27 de kilometri de locul de muncă și, în fiecare dimineață, ieșea la marginea satului, pe unde trece traseul Chișinău-Bălți. Prindea o mașină de ocazie și, după vreo 20 de kilometri, ajungea în satul Prepelița. Acolo o aștepta șoferul punctului medical, ca să o ducă până în satul vecin, Pepeni.
La alt post de muncă, în Cotiujenii Mari, Șoldănești, rămânea chiar și peste noapte la clinică, printre fișe medicale, ca a doua zi să o ia de la capăt. Se întâmpla în special în zilele în care se reținea până târziu și nu reușea să prindă o mașină de ocazie cu care să străbată cei 50 de kilometri până acasă.
În schimb acum nu mai merge pe jos. Pe fundalul unei crize continue de cadre, sistemul a găsit o soluție ca să-și țină doctorii în vârstă la datorie. Șoferul are grijă ca, în fiecare dimineață, Nicanorovna și alți trei colegi din sat să ajungă la muncă. „Are grijă [șoferul]. Ne duce, ne aduce, foarte bine au organizat asta șefii”, se bucură femeia.
Un automobil alb, inscripționat cu roșu aprins „Asistența Medicală Primară”, îi lasă prin diferite sate din raion. Maria Sofroni rămâne ultima în mașină. Ajunsă în orașul Telenești, urcă în altă mașină, alături de un coleg. Și el e el pensionar și se împarte între două localități. Împreună, pornesc spre Suhuluceni și Coropceni.
Urmează cam un sfert de oră de drum plin de gropi. Oamenii care nu locuiesc în zonă îl evită cu sfințenie, ca să nu-și distrugă automobilele. Iar transportul public trece pe el doar o singură dată pe zi, pe la 11:00. Dacă pierzi autobuzul, rămâi pe cont propriu.
Mai întâi, șoferul oprește în fața punctului medical din satul din Coropceni. Își iau la revedere de la coleg și mașina asistenței medicale primare pornește din nou. Câteva minute mai târziu, oprește în fața punctului medical din satul vecin, Suhuluceni.
***
E puțin trecut de opt dimineața. Maria Nicanorovna coboară și se îndreaptă spre ușa centrului. Înăuntru, holul deja a reușit să se umple de gălăgie. E ticsit cu oameni ai căror fețe îi dau de sminteală că sunt îndurerați. Au format un rând cu sfințenie, însă, e întrerupt de câțiva copii care aleargă printre picioarele lor.
Femeia se îndreaptă spre ultima ușă din stânga, unde o așteaptă un cabinet mic, dar încăpător: un birou poziționat lângă geamul care-i luminează direct toate fișele medicale, un dulap din lemn, o canapea de examinare și trei flori de cameră. Se așează pe scaun și dă start consultațiilor.
Activitatea Mariei Sofroni la o vârstă înaintată nu este o excepție pentru sistemul medical. Potrivit ultimelor statistici ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în anul 2024, în toată Moldova activau practic 1.600 de medici de familie, dintre care aproape 400 erau pensionari, ceea ce însemna că fiecare al patrulea medic era trecut de 65 de ani.
În raionul Telenești, realitatea e și mai gravă – aproape jumătate dintre medicii angajați, adică 12 din 28, sunt la pensie. În ultimii cinci ani, în tot raionul s-au angajat doar doi medici de familie cu vârsta sub 35 de ani. Ambele, însă, sunt la moment în concediu de maternitate. Și, pentru a nu închide centrele medicale, satele au trebuit să fie împărțite medicilor rămași.
În Telenești, practic fiecare medic gestionează două sau chiar trei sate deodată. Puțini sunt medicii care au grijă de o singură localitate, lucru care se întâmplă doar dacă sunt peste 2.000 de locuitori.
Rodica Barscov, medicul-șef pe medicii de familie din raion, știe că, chiar și cu cele două colege mai tinere, situația nu poate fi salvată. Dacă medicii pensionari ar decide mâine că au obosit și nu mai pot veni la muncă, viitorul arată întunecat pentru ea.
„Ușa centrelor medicale nu se va închide, dar presiunea va cădea pe medicii rămași în funcție”, explică Barscov. „Va trebui să le atribuim medicilor rămași aceste sate. Măcar o dată pe săptămână să se ducă. E groaznic ce se întâmplă.” Din spusele ei, în alte raioane nici măcar medici pensionari nu mai sunt. „E mai rău când nu-i deloc, dar asta o să fie și la noi în viitorul apropiat.”
Rodica Barscov consideră că raionul Telenești suferă și din cauza locului pe hartă. Centrul raional nu se află pe marginea vreunui traseu național principal, e mai izolat, și asta îi sperie pe tineri. Deși absolvenții de la Medicină a căror studii au fost acoperite de buget sunt obligați să activeze o perioadă acolo unde sunt posturi vacante, mai ales în sate sau orășelele mici, legea nu pare să funcționeze prea bine.
„Ei găsesc acum alte modalități”, spune medicul-șef, indignată. „Chiar dacă au obligații, sunt de acord să achite statului cheltuielile care au fost făcute pentru studiile lor la universitate, doar ca să activeze acolo unde își propun ei. Nimeni nu o să vină să lucreze într-un sat cu 400 de oameni.”
***
În cabinetul medical din Suhuluceni e trecut de ora 10. După câteva consultări urgente, Maria Nicanorovna se apucă de copii. Sunt programați pentru vaccinare.
Prima e o fetiță de doi ani. Imediat ce mămica ei deschide ușa, începe să plângă isteric. Medicul le salută cald, le cere cartela medicală și le pune câteva întrebări cu o maximă seriozitate. „Mănâncă bine?”, „Doarme bine?”, „Ce probleme aveți?”, o întreabă pe mama fetiței.
„Niciuna”, îi răspunde femeia, care își ține copila în brațe, care încă mai scâncește puțin. Maria Nicanorovna o privește lung și-i zice: „Tu o să fii doctoreasă, ca mine!” Își ia stetoscopul și îl aranjează pe pieptul fetiței. „Hai să-ți văd burtica, urechiușele, gurița”, o alintă medicul.
Deschide sertarul mesei și scoate un biscuite dintr-un pachet ascuns acolo special pentru astfel de momente. „Gata, ne-am împrietenit?”, îi zâmbește ea.
Se așează pe scaun și completează fișa medicală, dar continuă să-i pună întrebări mamei.
– Cu ce o hrănești?
– Cu orice.
– Stă la televizor?
– Nu.
– Îi dai telefonul?
– Câteodată.
– Cine are acasă grijă?
– Mama, că tata e peste hotare.
– Soțul fumează?
– Nu.
– Tu fumezi?
– Nu.
Îi pune verdictul pe foaie – sănătos. „Astăzi vaccinăm copilul. Vă rog, apropiați-vă și semnați că ne permiteți”, o anunță ea pe mamă și-i întinde fișa pentru semnătură.
Ușa nici nu apucă să se închidă, că intră o altă mămică, cu o fetiță de șase ani. „Tu ai limbă? De ce nu dai bună ziua? o întâmpină medicul cu un zâmbet viclean. Urmează aceeași procedură, aceleași întrebări, același verdict.
„Următorul, vă rog.”
Intră un băiețel rușinat. E însoțit de mama sa. „De ce, când ai intrat, nu ai dat bună ziua? Mama nu te-a lăsat?” întreabă medicul cu același zâmbet de odinioară.
După fiecare procedură, își spală mâinile. Prin ușa întredeschisă, din coridor se aude cum mamele își atenționează copiii să o salute pe doamna doctor. Unuia dintre micii pacienți îi scrie o îndreptare la psiholog și neurolog, pentru că i se pare mult prea rușinos pentru vârsta sa.
Rândul se micșorează ușor, iar pe la ora unsprezece holul se golește de chiuielile copiilor.
Deși, în ultimul timp, sistemul s-a modernizat, iar fișele medicale și programările s-au digitalizat, în cabinetul medicilor mai în vârstă tot pixurile și hârtiile face legea. La 78 de ani, e o barieră mai greu de trecut. „La computer, mai mult pentru mine se ocupă sora medicală. Eu îi scriu în cartelele medicale și-i spun tot ce trebuie să scrie”, recunoaște Maria Nicanorovna.
Medicul-șef confirmă că tehnologia e încă o provocare pentru medicii pensionari. „E foarte greu cu vârsta și tehnica. Medicii de familie pensionari pur și simplu nu fac față la calculator”, ne spune Rodica Barscov. De aceea, în punctele medicale, sarcinile sunt împărțite: doctorița consultă și scrie cu pixul în „cărticica” medicală, care e în continuare la fel de solicitată, atât de pacienți, cât și de alți medici, iar asistenta transferă totul în calculator.
Însă, după părerea Mariei Nicanorovna, nu doar tehnologia s-a schimbat, ci și lumea. Ea spune că oamenii nu mai au răbdarea de altădată. „Mă stărui mai întâi să primesc copiii, gravidele și după pe restul. Acum a ieșit asta cu programarea online și ei strigă: «Da’ eu sunt programat primul!» Dar eu, dacă văd o băbuță în două cârje, îi spun: «Hai, intră mai întâi matale».”
***
Imediat după copii, în cabinet intră un bărbat de 34 de ani, însoțit de mama sa. Suferă de epilepsie. „Dacă doamna doctor nu-i pe loc, noi fie sunăm la salvare, fie sunt aici surorile medicale. Găsim noi ieșire din situație”, ne mărturisește mama bărbatului.
Maria Nicanorovna le enumeră un șir de medici pe care trebuie să-i consulte. În timp ce scrie ceva în carnet, ușa se deschide. O asistentă medicală intră puțin agitată. „Doamna Maria, dacă puteți să mergeți, vă rog, în camera cealaltă, să vă uitați, că trebuie să fac un pansament. Eu am mai făcut, dar nu așa de grav și de data asta vreau mai bine să mă asigur cu dumneavoastră.”
Se ridică de pe scaun și, cu pași ușori, se îndreaptă spre sala de vizavi de cabinetul său. Pe canapeaua de consultații stă culcat un bărbat. Are o rană deschisă cât două palme în zona gambei. Medicul și asistenta încep să i-o panseze. „De ce ai băut iar? Doar știi că nu ți se poate”, i se răstește Maria Nicanorovna.
Termină rapid cu pansamentul și revine în cabinetul său. Mama bărbatului cu epilepsie are nevoie și ea de consultație. Îi cere medicului permisiunea să-și facă masaj la picioare, pentru că merge cu greu și o dor. „Nu! Categoric nu!”, îi spune Nicanorovna, pe un ton ușor amenințător.
– Ap’ iaca, și la Chișinău, la spital, tot așa mi-au spus, că nu mi se dă voie, îi recunoaște femeia.
– Aha, dar matale tot întrebi și întrebi, poate o să găsești pe cineva care o să-ți dea voie, glumește Maria Nicanorovna.
Îi întinde femeii lista de investigații obligatorii: electrocardiogramă, ecografie la ficat, la vezică biliară, la rinichi, la glande mamare și la glanda tiroidă, consult la oncolog și analiza maselor fecalelor. „Matale mai ai șanse de trăit,” o încurajează medicul.
După ce pacienții ies din cabinet, Maria Nicanorovna se oftică: „Ca medic de familie, ești și psiholog, și orice vrei. Așa-i la medicina generală, n-ai ce-i face.”
***
Deși medicul de familie vine în sat de două ori pe săptămână, surorile medicale sunt la centru în fiecare zi lucrătoare. Numărul celor două surori medicale e calculat strict după numărul populației din sat, care adesea nu coincide cu așteptările oamenilor.
„Nu se ia în considerare că lumea e bolnavă și eu mă desfac, mă rup, vă spun sincer”, mărturisește Zinaida, una dintre cele două surori medicale, cu ochii obosiți. „Suntem aici în toată ziua. Nu se ia în considerare dacă am mâncat eu, nu am mâncat, cum mă simt sau de la ce oră sunt aici. Azi am venit pe la vreo șapte, că altfel nu reușesc.”
Chiar și la acea oră matinală, la ușa centrului deja era o femeie care aștepta. „I-am zis: Doamnă, scuzați, eu am de lucru, vă rog, eu nu pentru dumneavoastră am venit acum, trebuie să așteptați după ora opt.”
În timp ce femeia își varsă amarul, din celălalt colț al cabinetului se aude vocea colegei ei, care tocmai transferă fișele medicale fizice în sistemul digital:
– Zina, ia vezi, ce cuvânt îi aista. Ateroscleroză.. și mai cum?
– Ateroscleroză cerebrală, îi răspunde Zina în timp ce fuge spre cealaltă camera, unde o așteaptă un pacient pentru cardiogramă.
„Aseară am avut chemare până la ora 12:00 noaptea”, povestește ea. „Am venit acasă moartă de foame. Și nu primesc bani pentru asta. Un pacient a avut operație la piciorul drept și i s-a ridicat tensiunea. M-a chemat și n-am putut să refuz. Nu pot să nu mă duc.”
La chemările din sat ajung cum nimeresc, fie pe jos, fie cu vreo mașină. Când Maria Nicanorovna nu este la centru, o sună și o întreabă ce are de făcut. Însă, după atâția ani de muncă, spune că se descurcă deja și singură. „Trebuie – te înveți. Am avut deja de toate.”
Totuși, dacă s-ar întoarce la momentul de acum 35 de ani când a ales medicina, Zinaida răspunde cu o voce hotărâtă, cum rar mai auzi: „Nu, pentru nimic în lume! M-aș duce la psihologie. Îmi place mai tare cu copiii, să-i conving, să-i ascult, să vorbesc cu dânșii.”
Aproape de ora 14:00, cabinetele se golesc. Dar ziua de muncă încă nu s-a terminat. Își scot halatele albe și le înlocuiesc cu câte un sacou. Transportul le așteaptă afară. Pornesc la o chemare în sat, o pacientă imobilizată la pat după o intervenție chirurgicală. De data asta, chiar soțul femeii s-a oferit să le ducă.
Intrată în casă, Maria Nicanorovna o salută cu voce caldă pe femeia culcată în pat. Nici nu apucă bine să mai spună ceva, că pacienta o întrerupe: „Îmi cer scuze, să-mi beau pastila de la ora 14:00 și vă ascult.” Medicul rămâne plăcut surprins.
– Cum te simți?
– Mai binișor.
– Soțul te ajută?
– Da, desigur.. Eu deja singură mă mai foiesc, îi explică femeia, mândră de sine.
„Îmi place că ascultă și face așa cum îi spun”, o laudă Maria Nicanorovna.
Revin la punctul medical. Pentru Maria Nicanorovna e timpul să-și ia geanta și să-și încheie ziua de lucru, când un pacient vine „într-un suflet”. Are nevoie de medic. Îl ascultă cu stetoscopul și înțelege din prima că ceva e în neregulă: „Unde v-ați enervat?”
Îl cunoaște prea bine. Bărbatul are probleme cu inima și vine des la centrul medical. Maria Nicanorovna îi scrie îndreptare pentru radiografie la raion.
Șoferul automobilului alb, inscripționat cu roșu aprins „Asistența Medicală Primară”, deja o așteaptă afară. Atunci medicul se precipită. Își ia la revedere de la colegele sale de muncă și urcă în mașină.
Trec prin Coropceni, unde dimineața l-au lăsat pe colegul ei de breaslă, și tustrei se îndreaptă spre Telenești. Acolo, Maria Nicanorovna face escală și după vreo 45 de minute în total, în sfârșit, ajunge acasă.
Text și foto – Magdalena Primblaș