Mihail Calarașan20 iunie 2019, Tiraspol. Încă de la primele ore ale dimineții poți observa tineri agitați care se grăbesc undeva. Sau de undeva. Domnișoarele, în grupuri sau câte una, vizitează saloanele de frumusețe și magazinele cu produse cosmetice. Par foarte emoționate. Astăzi este, totuși, o zi neobișnuită. Este ziua balului de absolvire.
Lena Dobrovenco are 17 ani. E proaspătă absolventă a Gimnaziului cu profil umanist-matematic din Tiraspol. Deși ambii părinți sunt medici, tânăra a decis să opteze pentru alt domeniu și s-a înscris la Facultatea de Culturologie a Școlii Superioare de Economie din or. Moscova, Federația Rusă.
A reflectat și a analizat mult înainte de a lua această decizie, care, de altfel, a fost influențată într-o mare măsură de activitatea în cadrul Clubului civic nr. 19 și de Festivalul Filmului Documentar „Cesnok” (usturoi – din rus.), unde s-a implicat în calitate de voluntară.
.
.
Acum Lena se pregătește moral pentru plecarea de pe meleagul natal. Ce-i drept, până atunci mai este ceva timp, așa că, astăzi, 20 iunie, la fel ca și alți absolvenți, are parte de o zi cu multe griji.
Dis-de-dimineață a mers în alt capăt al orașului, în cartierul Borodinka, la o cunoștință care s-o coafeze pentru bal. Apoi a avut de dat o raită pe la câteva magazine cu produse cosmetice, după care, ajunsă acasă, să facă ultimele pregătiri.
.
.
Ceremonia festivă a început la ora 16:00, la Palatul Republicii. Aici absolvenții gimnaziului își primesc certificatele de maturitate. Evenimentul este marcat, deopotrivă, de lacrimi – ale părinților și ale absolvenților adunați în culise -, de zâmbete și hohote de râs, de amintiri despre timpul petrecut în băncile școlii. Pe scenă urcă și directorul gimnaziului. Vădit emoționat, le urează, pentru ultima oară, „Drum bun!”.
.
.
.
Fiecare clasă a realizat câte un filmuleț video în care s-a prezentat publicului într-o manieră hazlie. Agitația din culise se amestecă cu ecoul discursurilor de pe scenă. Tinerii și tinerele de 17 ani arată neobișnuit de maturi în ținute de gală. Împreună cu părinții, aceștia se aranjează în cerc pe scenă. Din boxe răsună muzica. Cortina cade.
.
.
.
.
În pofida ploii torențiale de afară, după ceremonia festivă de la Palatul Republicii absolvenții o iau spre „stometrovka”. (Este un edificiu-simbol al or. Tiraspol, construit în 1913 în calitate de sediu pentru prăvălii și dughene. Are lungimea de 113 metri, de unde și denumirea uzuală de „stometrovka”, adică „suta de metri” – n.r.). Clădirea se află chiar în centrul orașului, la 500 de metri de Piața Suvorov.
Lângă „stometrovka”, absolvenții de la toate școlile din oraș se încolonează, ca la o paradă militară. În jurul lor s-au adunat o mare de oameni – părinți, rude, prieteni și simpli trecători. În timpul paradei este interzisă comercializarea alcoolului în magazinele aflate pe o rază de câțiva kilometri.
.
.
.
.
.
La semnal, coloana, flancată de numeroși milițieni, se pune în mișcare. În doar zece minute absolvenții inundă Piața Suvorov. Pe urme le calcă o „locomotivă”, inscripționată pe lateral cu mesajul: „Spre o copilărie fericită”. Este și ea păzită de milițieni.
.
.
.
A urmat și valsul, și muzica inspirațională, care răsuna în tot centrul orașului. La final, pe ritmurile piesei „Я свободен” (Sunt liber – din rus.) a trupei rusești de heavy metal „Kipelov”, absolvenții lansează câteva sute de baloane. Înainte îi așteaptă o noapte de nesomn și întâmpinatul zorilor pe malul Nistrului, după care prima dimineață dintr-o viață nouă. Cea de matur.
.
.
* * *
Majoritatea absolvenților din stânga Nistrului se înscriu la instituțiile de învățământ superior din regiune, cea mai populară fiind Universitatea de Stat din Transnistria „Taras Șevcenko”. Cei care au posibilitatea să meargă la studii în afară preferă Federația Rusă și Ucraina. Unii dintre ei nici nu intenționează să revină.
.
.
LENA DOBROVENCO spune că să va întoarce acasă, după încheierea studiilor. Cel puțin asta își dorește acum, „doar că, ce va fi mai departe…”
Patria este locul unde m-am născut, locul unde-mi este familia și unde-mi sunt strămoșii. În acest loc îmi simt apartenența etnică. M-am obișnuit cu acest loc și știu multe despre el. M-am contopit cu el pe parcursul anilor. Nu mă cuprinde un sentiment de jenă când spun că sunt din Transnistria sau din Moldova. În pofida unor dezavantaje semnificative, îmi iubesc meleagul și într-adevăr îmi doresc să contribui la prosperarea lui. Nu mă deranjează că sunt o persoană cu rădăcini moldovenești și de etnie moldovenească, deși limba mea maternă este rusa, iar numele îmi este de origine ucraineană.
Îmi accept maturizarea pas cu pas. N-o pot sesiza în proces, însă, reflectând, înțeleg că m-am schimbat cumva. Dacă e să fac o paralelă dintre mine – cea de acum și cea care eram acum un an – voi sesiza o diferență. Acum pentru mine maturizarea este un fenomen curios, pentru că nu pot ști cu certitudine ce voi face peste jumătate de an, ce experiențe mă așteaptă și cum voi reacționa la ele. Pot doar să presupun. De fapt, e destul de nostim. E interesant, e incitant, e înfricoșător, dar totuși nu e deloc ușor.
O perioadă eram foarte emoționată, practic mă consumam de teamă că nu voi suporta o schimbare atât de bruscă a mediului. După numărul de populație, Moscova este de aproape 100 de ori mai mare decât Tiraspolul. Credeam că nu sunt pregătită din punct de vedere emoțional și intenționam să-mi iau o pauză academică. Maturizarea este un fel de test în regim real, când tu ești și participant, și observator. Și concluziile tot tu urmează să le faci.
Plec din Transnistria din câteva motive. În primul rând, îmi doresc să obțin studii de calitate la specialitate aleasă. Pentru mine este important să beneficiez de condiții adecvate pentru stagiul practic și pentru aplicarea cunoștințelor și abilităților obținute. Ceea ce-mi doresc în Transnistria nu există sau, chiar dacă există, nivelul este departe de cel scontat.
În al doilea rând, există bariera lingvistică. Nu mă descurc prea bine la capitolul însușirea limbilor. Ba mai mult, acest lucru chiar este o problemă pentru mine, respectiv, opțiunea studiilor în Europa am lăsat-o pentru niște timpuri mai prielnice. Ucraina, în general nu am luat-o în calcul și de universitățile de acolo nu am auzit nimic.
Dacă aș fi ales să-mi continui studiile în Moldova [din dreapta Nistrului], totul ar fi fost mai simplu. Or, avem rude care locuiesc acolo și nu e departe de casă. Însă din nou apare problema barierei lingvistice. Pentru mine, admiterea la vreo universitate din Moldova [din dreapta Nistrului] a fost, mai mult, o opțiune de rezervă.
În acest sens, în Rusia, este mult mai simplu. Acolo nu există bariera lingvistică și există o instituție de învățământ superior unde-mi doream să fiu admisă și care este considerată destul de prestigioasă. Această instituție le oferă studenților săi mai multe posibilități. În plus, gimnaziul în care mi-am făcut studiile este partenerul acestei instituții. Acolo își fac studiile mai mulți prieteni și mai multe cunoștințe. În plus, îmi convenea și modalitatea de admitere: la mijlocul toamnei susții testele în cadrul olimpiadelor la disciplinele de profil; în decembrie afli rezultatele și tot atunci deja știi dacă ai fost admis sau nu. Victoria în cadrul olimpiadelor și unele locuri onorifice îți garantează acolo un loc fără taxă.
Prima dată am participat din curiozitate, când eram în clasa a X-a. Prietenii mei au ales un profil, iar eu am optat pentru altul, mai mult pentru distracție. Am susținut un test la „Publicitate și Relații cu Publicul”, în baza cunoștințelor pe care le aveam la acel moment. Am obținut diplomă de gradul doi și am înțeles că mi s-ar potrivi domeniul.
În clasa a XI-a am participat deja la olimpiadă cu un scop bine definit. Rezultatul a fost unul excelent și, în așa fel, problema admiterii s-a consumat. Am fost înscrisă deja la mijlocul anului [școlar] de studiu. Mai greu a fost să-mi aleg programul de instruire.
Îmi voi vizita familia care rămâne aici, de aceea nu am sentimentul că părăsesc acest loc pentru totdeauna. În pofida dezavantajelor, mi-e drag acest loc. Am luat multe de la el și de la persoanele apropiate și îmi doresc să întorc aceste lucruri într-o măsură mai mare.
Îmi doresc să fac ceva bun și util, ceva edificator. Nu este o dorință meschină, adică nu-mi doresc cu tot dinadinsul să fac ceva ca lumea să mă țină minte. Îmi doresc acest lucru pentru propria mea liniște, să am sentimentul că am făcut ceva singură și că problema respectivă a dispărut. Îmi doresc ca cineva să știe că am ajutat sau ajut pe cineva într-un anumit moment. În copilărie și în adolescență visam să devin medic, probabil de aceea și simt nevoia de ajuta alte persoane, de a face ceva util.
În prezent, mi-aș dori să revin în Transnistria după încheierea studiilor și să-mi realizez proiectele. Nu am senzația că nu voi fi dorită și agreată aici. La noi are loc un exod masiv al tinerilor specialiști. Am anumite remușcări din cauza că acum procedez și eu la fel. Însă pasul meu este motivat de faptul că îmi doresc cu adevărat să obțin ceea ce este mai bun, să-mi realizez potențialul la maxim, să trăiesc într-un ritm alert, să aflu lucruri noi și să mă înțeleg mai bine pe mine însămi.
Doar că, ce va fi mai departe, urmează să vedem.