21.000 de zile împreună

Într-o zi de mai a anului 1965, când soarele deja ardea binișor, un autobuz de pe ruta nr. 37 a oprit la intrarea în comuna Stăuceni din mun. Chișinău, care pe atunci era încă o vie înconjurată de câteva străzi de locuit.

Din autobuz ies două prietene de 15 ani, Ecaterina și Parascovia. În stație, îl întâlnesc pe Ion, un tânăr de 23 de ani cu ochii albaștri, un cunoscut de-al Ecaterinei. „Da’ cine-i fetița asta?”, a întrebat-o Ion, la un moment dat, pe cunoscuta lui. 

Acesta a fost momentul în care, din spusele lui Ion și a Parascoviei Sălceanu, s-a născut dragostea lor la prima vedere. Astăzi, cuplul are deja 56 de ani trăiți împreună, trei copii, patru nepoți și șapte strănepoți.

„Eu când am văzut-o prima dată, atât de mult mi-a plăcut de ea, mă uitam la ea și aveam impresia că zboară”, își amintește Ion. Dar și „acum îmi pare că e la fel de frumoasă”. 

.

***

Ion, 82 de ani, și Parascovia, 75 de ani, locuiesc la capătul comunei Stăuceni, într-o căsuță înconjurată de viță-de-vie. Casa, însă, au împărțit-o ba cu un nepot, ba cu altul, mulțumindu-se cu un spațiu mai restrâns, care își are intrarea prin spate. 

„Se poate să vin mai aproape de ea? N-o să mă muște?”, glumește Ion, pregătindu-se să se așeze pe canapea, lângă soția sa. Parascovia, sau Pașa, cum îi zice soțul, roșește și netezește cu mâna cuvertura de pe canapea, încercând să-i justifice replica. „Așa glumește el, de obicei. Da’ știți, e mai vesel de trăit când aveți amândoi simțul umorului”, spune ea jenată. 

Parascovia s-a născut într-un sat din raionul Orhei. După ce a absolvit școala, la vârsta de 15 ani, a venit în Stăuceni, pentru a lucra la vie. Apoi s-a dedicat croitoriei la întreprinderea „Ionel”, după care a revenit să lucreze în Stăuceni, în domeniul vinificației, unde a activat până în anul 2006, când a ieșit la pensie.

Ion, sau bunelu’ Ion, după cum i se adresează cei care-l cunosc, e originar din raionul Rezina, pe-atunci raionul Chiperceni. După școală, și-a făcut serviciul militar în Kaliningrad, iar în 1955 a venit în Stăuceni la muncă unde, zece ani mai târziu, s-a cunoscut cu Parascovia, proaspăt venită în comună. 

Fiind cu opt ani mai mare decât Parascovia, Ion avea deja un loc stabil de muncă în construcție, de unde primise și un apartament „de serviciu”. Așa, la una dintre primele întâlniri, a invitat-o pe la el acasă, la o felie de harbuz. Au urmat aproape doi ani de întâlniri, despre care ambii își amintesc râzând, cu mult entuziasm și nostalgie. 

„În fiecare seară eram undeva, ieșeam, ne distram. Ne plăceau dansurile și plimbările și eram oaspeți permanenți la cinematograful Patria, Moscova, Iskra”, povestește Ion. 

După vreun an de întâlniri, tinerii au decis și s-au mutat împreună la un cămin, fără să ceară voie de la părinți – mișcare rebelă pe atunci. Au continuat să trăiască când ici, când colo, dar ambii spun că traiul împreună le-a plăcut, fiindcă au reușit să-și formeze rânduiala din casă fără certuri și delegarea exactă a obligațiunilor. 

Parascovia mărturisește că perioada de adaptare la traiul comun a fost una lejeră, fiindcă avea impresia că totul vine de la sine. Până astăzi, Ion face mai mult treburile din jurul casei, iar Parascovia pe cele din interior, însă, atunci când unul dintre ei are nevoie de sprijin, celălalt nu stă deoparte. „Dacă trebuie de curățat niște cartofi sau de dat cu cu o mătură, el vine și face”, spune femeia.

Parascovia crede că un aspect care i-a făcut să aibă mai puțin certuri și să fie mai apropiați este faptul că au avut un buget comun și transparență în gestionarea acestuia. „Banii se păstrează la ea, că ea e mai organizată”, o completează soțul. „Niciodată n-am ascuns nici eu, nici ea nimic, dar am stat să ne gândim de ce este nevoie și ce ne putem permite acum și ce luna viitoare.” 

După nici doi ani de întâlniri, când Ion avea 25 de ani, iar ea 17 ani, bărbatul a început să-i spună că ar vrea să se însoare. „Eu nu tare luam asta în serios, că eram mai tânără și încă nu mă gândeam la asta. Îmi plăcea să mă întâlnesc, dar, ca soție, încă nu mă vedeam”, mărturisește Parascovia. 

Totuși, după ce s-a mai gândit, Parascovia i-a propus să meargă la părinți, dar nu pentru aprobarea lor, ci „pentru că era primit să-ți prezinți aleasa sau alesul, înainte să-ți legi viața”. 

Și-au oficializat relația la un oficiu de stare civilă din Chișinău, „fără multă gălăgie”, iar nunta, „nu chiar mare”, au jucat-o câteva luni mai târziu, în satul lui Ion. „Am avut o rochie de mireasă frumoasă pe vremea aceea, o să vă arăt și fotografii. Ion, când m-a văzut, se vede că s-a emoționat, se uita la mine cu gura căscată”, își amintește Parascovia, cu zâmbetul pe buze.

Aduce un album de fotografii și începe să-l răsfoiască. „Aici noi ne întâlneam, iar aici eu eram însărcinată cu primul copil. Eram frumoși, dar nu vedeam ce tineri suntem și nu înțelegeam că nu vom fi așa pentru totdeauna”, oftează femeia.

La nașterea primului copil, Ion „sărea în sus de bucurie” că a devenit tată, însă pentru Parascovia acest moment a fost unul destul de stresant, „Când am născut primul copil, pe Serioja, am avut o problemă la coloana vertebrală și nu puteam să mă ridic din pat. Eu cu pelinci, copilul tot. Acela a fost momentul în care m-am convins că am un bărbat bun, iubitor și responsabil. Avea grijă și de mine, și de copil, și mâncare făcea, și încă și lucra. Și nici atunci, nici după, nu mi s-a plâns și nu m-a învinovățit niciodată pentru greutatea din acea perioadă. Dimpotrivă, parcă era și mai răbdător”, povestește Parascovia.

Perechea spune că, chiar dacă primii ani de la nașterea primilor doi copii au fost mai complicați, obositori și lipsiți de somn, aceeași perioadă de viață a celui de-al treilea a fost mult mai simplă. Pe lângă faptul că erau deja părinți experimentați, de mare ajutor au fost frații mai mari ai mezinului.

„Ăsta mai mare, Serioja, era tare bucuros că e badea. N-am reușit să intru bine în casă, l-a luat pe Ion în brațe și l-a dus la fereastră, să arate la toată lumea că are frățior”, povestește Parascovia.

Pe atunci, femeia lucra cusătoreasă la fabrica „Ionel” și, fiindcă avea mai multe ture, deseori trebuia să plece la muncă mai devreme decât ceilalți ai casei. Acesta era momentul în care Ion prelua integral îngrijirea copiilor.

„Angelei îi împleteam cosițe, pe toți îi hrăneam și îi duceam la școală, la grădiniță. Se mai ajutau și ei între ei”, relatează Ion.

Acum, că au rămas singuri, iar copiii sunt mari și au și ei, la rândul lor, copii și nepoți, Parascovia spune că s-a adaptat repede la viața în doi. Ion, însă, mărturisește cu emoție în glas că e mai sensibil la așa momente și că mai plânge atunci când vede fotografia de pe perete a strănepotului cărui i-au purtat de grijă de mic. 

„Eu am crescut printre nouă frați, tare iubesc copiii, mă atașez mult de ei și de asta și mi se zice bunelul Ion. Pe doi strănepoți i-am primit și i-am crescut de mici, gândindu-ne că am trecut și noi prin greutăți și n-a avut cine să ne ajute. Mai grea e despărțirea, dar, iată, stau pe perete și măcar așa îi vedem în fiecare zi”, spune Ion.

***

„De când îi țin minte, niciodată nu am văzut să existe conflict între ei sau să se certe de față cu noi. Probabil au și ei momentele lor, dar și le rezolvă între ei. Pentru noi, cei din familie, ei sunt un exemplu viu și îi admirăm”, mărturisește Viorica Bucarciuc, una dintre nepoatele cuplului.

Ion și Parascovia recunosc că, pe lângă zilele pline de armonie, în casa lor se mai strecoară și momente de neînțelegere și ceartă. Însă, în timp, au înțeles că cea mai bună decizie în astfel de clipe este să-și ofere timp unul altuia și să nu aștepte până conflictul escaladează.

„Dacă vedem că nu putem să ne înțelegem, facem o pauză de jumate de oră, fiecare se gândește, se liniștește, apoi venim înapoi și discutăm calm, nu înghițim supărările. Niciodată n-am avut momente să ne lovim sau să ne numim cu cuvinte urâte”, explică Ion.

Chiar dacă Parascovia zice că mai des ea este cea care cedează, totuși mărturisește că, atunci când consideră că are un scop sau o viziune corectă, treptat și-l atinge și reușește să-și convingă soțul, fiindcă a învățat să aleagă momentele potrivite pentru discuție și modul corect de a ajunge la un compromis.

„Mai în scurt, cea mai importantă e înțelegerea. Că mie câteodată poate să-mi pară că sunt corectă, dar dacă îl aud și înțeleg, mă retrag și asta face și el”, conchide Parascovia.

Ion își amintește că, pe parcursul vieții, au trăit diverse perioade, mai grele și mai puțin grele, încă cel mai mai complicat li s-a părut momentul „când s-au schimbat banii, când totul se cumpăra pe cupoane”, dar și când și-au pierdut părinții. „Atunci am înțeles că noi ne avem unul pe celălalt și asta e prețios. A fost greu, dar cu timpul înțelegi și accepți că ești muritor și încerci să-ți găsești alinarea în ceva”, relatează Parascovia.

Femeia insistă că nu a regretat niciodată decizia de a se căsători la 17 ani. Din contra. „Pentru mine a fost o plăcere să-l iubesc toată viața și să știu că a fost și este reciproc. Împreună, cât o viață de om, nu ai cum să trăiești fără iubire și înțelegere. Noi ne gândim că, chiar dacă am îmbătrânit și nu știm cât vom mai trăi, avem o speranță pe care ne-o oferă religia noastră și noi vrem să reînviem și să ne regăsim din nou”, mărturisește femeia, în timp ce soțul ei stă alături și aprobă prin gesturi fiecare cuvânt.

„Da’ eu o să zic mai scurt: eu aș vrea de la început, încă odată, tot așa. Se poate să o pup?”, râde Ion și-și îmbrățișează soția cu ambele mâini.

Datele oficiale arată că în ultimii ani se înregistrează în jur de 20,000 de căsătorii și 10,000 de divorțuri.

___________________

Foto – Alex Vengher