Centenari în anul Centenarului

În 2018, ambele maluri ale Prutului au marcat Centenarul Marii Uniri din 1918.

În Republica Moldova mai trăiesc câteva zeci de persoane de-o vârstă cu Unirea de acum 100 de ani. Unii au văzut lumina zilei pe timpul destrămării Imperiului Rus, alții pe vremea creării Republicii Democratice Moldovenești, iar marea majoritatea personajelor acestui reportaj fotografic s-au născut în Basarabia României Mari. După ocupația sovietică au trăit în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar acum sunt pensionari ai Republicii Moldova.

Unii centenari sunt încă viguroși și trebăluiesc prin curte sau casă fără să le pese de vârsta indicată în buletinul de identitate, alții stau imobilizați la pat fiind în grija persoanelor dragi ori ai unor străini. Nu și-au propus să ajungă la 100 de ani, dar au trecut cu cinste și de această etapă a vieții la care puțini dintre conaționali mai ajung.

Majoritatea eroilor acestui reportaj fotografic sunt femei. Acest lucru relevă faptul că anume femeile domină lista centenarilor basarabeni, dar și a celor din toată lumea.

Conform Registrului de stat al populației în anul 2018 erau înregistrați aproape 300 de cetățeni ai Republicii Moldova cu vârsta de la 100 de ani, în realitate numărul lor este mult mai mic, iar jumătate dintre centenarii de pe documente sunt de negăsit de către autorități.

P.S. Acest subiect a fost documentat timp de jumătate de an. Între timp, două dintre eroinele materialului, Eufrosinia Pușcaș, Domnica Craveț și Feodora Sumanov, au decedat.

După moartea soțului și a feciorului Ana Petrusenco, născută pe 2 aprilie 1918, la moment locuiește în mun. Bălți, a rămas singură pe lume și nu mai are pe nimeni. Este în grija unei vecine în apartamentul căreia își duce viața. Nu aude, nu vede, dar își amintește cu plăcere de anii când era „tânără și frumoasă”.
Despre cel de-al Doilea Război Mondial știe doar din auzite, căci în acea perioadă lucra cu soțul tocmai în Kamceatka. A fost ani buni soră medicală la spitalul militar din Bălți și pe mulți pacienți i-a ajutat să se întremeze.
Afară nu mai poate ieși, așa că uneori mai ia o gură de aer de la balconul apartamentului. Tot doar de la balcon mai vede ce mai face Bălțiul - orașul tinereții ei.
Domnica Craveț s-a născut într-o iarnă friguroasă, după „dezlegarea furcii”, adică pe 7 februarie 1918, la moment locuiește în satul Vasilcău, raionul Soroca. Este o femeie de duh și îi place să povestească despre viața sa. La cei 100 de ani preferă nu doar cafeaua bună, ci și… 100 de grame de tărie.
Și-a pierdut aproape cu totul vederea, dar cu toate acestea se descurcă de sine stătător. Se deplasează singură și atunci când merge prin curtea sa ori prin cea a fiicei, la care stă adesea.
Nu-i place să stea locului, așa că nu se prea odihnește la umbra nucului, ci strânge nuci, pe care le găsește pipăind cu picioarele. Cu toate că în acte este indicat anul nașterii 1920, femeia spune că părinții ei au schimbat din anumite motive anul în documente, dar știe sigur că este născută în 1918.
Dumitru Cîrjă este de-o seamă cu Revoluția Rusă din 1917. S-a născut pe 26 octombrie 1917, la moment locuiește în satul Ordășei, raionul Telenești. Are zeci de urmași împrăștiați prin lume, vreo 13 nepoți, strănepoți nu mai știe câți și 2 stră-strănepoți, pe care-i vede mai mult la calculator. Ce-l mai tare îl impresionează internetul fiindcă așa mai află cum trăiește lumea în alte țări.
I-a plăcut toată viața să mănânce mămăligă, iar de pâine nu se prea atingea. La 100 de ani merge fără cârjă și citește psaltirea fără ochelari. Literele românești le știe bine, căci a făcut „patru clase la români”.
A lucrat ani buni pe tractor, iar acum șase decenii și-a pierdut mâna stângă la șișcorniță, dar a trecut și peste această cumpănă a vieții. Nu știe cum de a ajuns la vârsta de 100 de ani, iar uneori chiar și noaptea încearcă să găsească răspuns la această întrebare.
Eufrosinia Pușcaș, născută pe 1 octombrie 1918, la moment locuiește în satul Ocolina, raionul Soroca, este imobilizată la pat de vreo doi ani, cu greu se ridică pe șezute, nu aude și nu vorbește. Unica metodă de comunicare este cana, pe care o aruncă pe podea atunci când îi este sete.
O îngrijește fiica de 80 de ani, care s-a mutat la mama ei din satul vecin. Mătușa a fost vecină cu o renumită Eufrosinie, disidentă Eufrosinia Kersnovskaia, a cărei familie locuia peste drum. Deseori îi povestea fiicei despre această dinastie de nobili stabilită cândva la Ocolina.
Feodora Sumanov, născută pe 24 iunie 1918, la moment locuiește în satul Șeptelici, raionul Soroca, privește adesea pe fereastră ca să vadă ce se mai întâmplă prin ogradă. De doi ani privește prin altă fereastră, căci i-a ars casa și copiii i-au luat alta în aceeași mahala.
Mătușa adoră trei lucruri – să bea lapte în fiecare dimineață, să mănânce bomboane atunci când le are și să cânte atunci când vrea. A primit câteva medalii pe la sovietici, dar cea mai mare și mai dragă este cea oferită din partea primăriei cu prilejul împlinirii a 100 de ani.
Glicheria Burdeniuc născută pe 20 aprilie 1918, la moment locuiește în municipiul Orhei, are patru pisici care îi sunt alinarea, îi place să le țină în brațe și să le vorbească. Uneori le mai dă și câte ceva din mâncarea ei. „Ele mă iubesc” îmi spune în șoaptă femeia. Pe când era fată la părinți a fost cerută în căsătorie de economistul mănăstirii Curchi care venise după ea cu un faeton cu zurgălăi. Deși viitorul soț era de două ori mai în vârstă ca ea, a spus „da” la insistența tatălui.
Stă mai toată ziua în casă și doar vara mai iese pe afară cu premergătorul. Femeie muncitoare, nici la 100 de ani nu poate sta locului, așa că dezghioacă păpușoi ca să treacă ziua mai repede.
Maria Bejan născută pe 6 octombrie 1918, la moment locuiește în satul Verejeni, raionul Ocnița este o femeie dornică de vorbă. Are ce povesti, doar că nu prea are cui. Și fiindcă nu-i lucrează televizorul, din când în când mai privește în oglindă, că de, femeia e femeie și la 100 de ani.
Am găsit-o în timp ce aștepta banii „pe bătrânețe” ca să-și mai cumpere lemne de foc. În rest, trebăluiește prin casă, face focul și... uneori cântă. Noroc de Ric, amicul său patruped, care o însoțește ziua prin curte. Cu el trece timpul mai ușor până îi calcă pragul vreo nepoată sau cineva dintre vecini.
Nadejda Moraru născută pe 10 decembrie 1918, la moment locuiește în satul Mândâc, raionul Drochia,mai pune câte un vreasc pe foc ca să-și încălzească sărăieșul. Povestește cu poftă despre viața sa oricui îi trece pragul și ține minte unele evenimente de pe timpul când mulți dintre cei cu care vorbește nici nu erau pe lume. În această iarnă și-a serbat centenarul, iar la sărbătoare s-au reunit copiii, nepoții și strănepoții.
Locuiește împreună cu feciorul mai mic și nora într-o curte. Cu ei mai sfătuie și pune țara la cale. În Mândâc s-a născut, aici s-a măritat și nu schimbă satul ei pe nici un oraș cât de breaz ar fi el.
A trecut de foamete și de alte momente grele ale vieții, scăpând cu munca. Și fiindcă toată viața a împletit, nici acum la 100 de ani nu se poate lăsa de această pasiune. Așa că lâna și andrelele îi sunt mereu la căpătâi.
Serghei Prijilevschi, născut pe 25 ianuarie 1918, la moment locuiește în municipiul Chișinău, este un bărbat glumeț și pentru care centenarul nu pare a fi o povară prea mare. A fost un lăcătuș iscusit și a muncit la uzină chiar și vreo 7 ani după pensionare.
Este interesat de lectură, îi sună când are chef pe cei apropiați, în rest, mai privește ce se mai arată la televizor. Iar mesele le i-a mereu la aceeași oră.
A făcut armata la Craiova în Regimentul nr. 26 de Dorobanţi, iar după ce Basarabia a fost ocupată de armata sovietică a pornit pe jos spre casă. A mers desculț de la Craiova și până la Galați, iar de acolo cu vaporul pe Dunăre până la Reni.
Xenia Șarban născută pe 20 ianuarie 1918, la moment locuiește în orașul Drochia, de vreo trei ani vede lumina soarelui doar pe fereastră. A fost imobilizată după o căzătură și de atunci nu mai coboară din pat. I-au murit ambii feciori, dar are noroc de o noră ce o îngrijește și la care ține ca la o fiică pe care nu a avut-o.
A muncit toată viața, ba la Fabrica de conserve, ba la Fabrica de zahăr și acum ceva nu-i ajunge când trebuie să stea toată ziua nemișcată. A trăit cu românii, apoi au venit rușii, apoi iar cu românii și iar cu rușii. Dar cel mai bine era cu românii, spune femeia. De ce? „Fiindcă eram tânără...”