Pâinea și războiul

Efectele războiul din Ucraina, declanșat de Federația Rusă, se resimt atât la nivel regional, cât și global. Se vorbește, inclusiv, despre o criză alimentară în lume, Ucraina fiind un exportator important de grâne și ulei de floarea soarelui. Exporturile pe cale maritimă sunt blocate din cauza acțiunilor militare, iar mulți dintre agricultorii ucraineni riscă să dea faliment și să-și lase pământurile nelucrate dacă nu vor reuși să vândă grânele care se adună în hambare. 

.

„Era bine în Ucraina înainte de război. Independentă, înfloritoare, cea mai bogată țară! Aveam unde vinde marfa. Veneau camioanele chiar la ușa depozitului. Încărcau grânele și le duceau la portul din Odesa, iar de acolo, în toată lumea”, povestește Nicolae Peligaci, un agricultor de 73 de ani din orașul Herța, regiunea Cernăuți. Herța are populația unui sat, 3.000 de locuitori, dar pentru că a fost odată un mare târg și centrul administrativ, autoritățile ucrainene au decis să-i păstreze statutul de oraș. 

Nicolae ajunge la pământurile sale trecând de un post de grăniceri, o santinelă. Un grănicer, în uniformă și cu arma pe umăr, schimbă câteva vorbe în ucraineană cu Nicolae și-l lasă să meargă mai departe.   

„Peste lanul cela de floarea-soarelui e România. Se văd și casele unui sat, Racovăț”, spune Nicolae, arătând spre creasta unui deal. Pământul în zare este parcelat și multicolor. Unde e galben aprins e floarea-soarelui, unde e galben mai moale, e rapiță, ruginiul – orzul și grâul copt, verdele închis – porumbul, iar soia are și ea o nuanță de verde întunecat. 

Bărbatul își trece degetele ușor prin spicele de orz, care se înalță pe o fâșie de șapte hectare de pământ de lângă hotarul dintre România și Ucraina, și își continuă gândul: „Dacă nu duci marfa, cât poate să mănânce omul? Aveam telefonul și sunam: Am atâta și atâta. Ei veneau. Și toată lumea era mulțumită. Am telefoanele, dar toți stau pe loc, nimeni nu cumpără nimic”.

Pe marginea câmpului cu spice bogate e o urmă lăsată de combină. Cu o zi înainte a început secerișul, dar recoltarea a fost amânată din cauza ploii. 

Nicolae privește îngândurat peste pământuri doldora de roadă și spune că, dacă anul acesta nu va avea cui să vândă cerealele, nu va avea bani ca să prelucreze pământurile la anul și vor rămâne toate pârloagă. Fermierul prelucrează în total 50 de hectare: șapte – de grâu, opt – de orz, o livadă de meri ce se întinde pe trei hectare, 20 de hectare de soia și trei hectare de porumb.

A devenit agricultor de nevoie, mărturisește el, după ce a lucrat 35 de ani director al unei cooperative comerciale care colecta fructe și legume din Bucovina de nord pentru export. Când a ieșit la pensie, s-a apucat de agricultură, având pământ moștenit de la părinți. Dar cea mai mare parte din loturile arabile o închiriază de la locuitorii Herței. La schimb, le oferă o parte din roadă. Cam o tonă la hectar. Cealaltă parte o vinde precupeților veniți de la Odesa. Anul acesta, însă, din cauza războiului, camioanele nu-și mai fac drum la depozitul lui.   

„Când veneau TIR-urile din Odesa, luau toată marfa odată. Pe vremea aceasta începeam să dăm orzul, dar din cauza războiului, că s-au închis porturile, stăm cu roada nevândută. Am 10 tone de soia de anul trecut.” Soiul de orz, explică fermierul, care se vindea la Odesa costa 500 de dolari tona, acum poți să-l vinzi în România cu doar 300 de dolari tona. Prețurile ar fi scăzut pentru că Ucraina are hambarele pline. 

Depozitul lui Nicolae se află la o periferie a orașului Herța. E un hambar imens, cu o ușă enormă cât să încapă caroseria unui camion. În jurul hambarului – două tractoare, o combină agricolă, acareturi necesare agriculturii. Are două ajutoare: un nepot, care lucrează pe timp de vară pentru a câștiga niște bani de buzunar, și un zilier, uscățiv și ars de soare.

Unul ține sacul, iar celălalt îl umple luând cu căușul lopeții orzul descărcat direct pe podea. Nicolae le-a adus de băut: tânărului o cola, iar zilierului un pet de bere. Zilierul își ia răgaz ca să bea o gură de bere și să tragă dintr-o țigară. Sacii cu orz sunt pregătiți pentru proprietarii terenurilor de la care Nicolae ia pământurile în arendă. 

„Orzul a ieșit puțin anul acesta, până la trei tone de hectar. Trebuia să iasă măcar patru sau cinci tone. Dacă socotim cât costă motorină, o tonă o dai pe combustibil, o tonă merge la oameni și deja ce ți-o rămas? Mai nimica! Statul a vrut să pună și impozite mai mari anul acesta, dar ne-a scutit”, își spune oful fermierul. Pierderile se vor socoti la toamnă, după ce va fi recoltată toată roada.  

Războiul a ieftinit cerealele, dar a scumpit toate cele necesare pentru a le crește. Motorina a ajuns să coste de la 35 de grivne până la 55 – 58 de grivne. „Și piesele de schimb, erbicidele s-au scumpit la 100% pentru că multe se aduceau din Rusia. Îngrășămintele s-au scumpit și ele la 100%, dacă era 15.000 de grivne tona, acum sunt 32.000 – 33.000 de grivne. Dar pâinea pentru om o rămas ieftină, iar noi nu ieșim cu nimic.”

Fermierul a auzit de la știri despre o posibilă foamete la nivel global din cauza războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. ONU a și avertizat că blocarea porturilor din Odesa ar cauza această criză alimentară, iar secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunțat cifra de 1,7 miliarde de oameni care ar putea suferi consecințele lipsei de alimente. 

Calea terestră nu este eficientă. La începutul lunii iunie, la hotarul cu România, camioane făceau cozi de zeci de kilometri, ajungând până la Cernăuți. Ucraina trebuie să exporte în trei luni 20 de milioane de tone de cereale, care ar umple 800.000 de camioane, pentru a putea face loc noii recolte.  

Nicolae a văzut și el aceste cozi imense. „Când am fost în România, de la vamă și până la Cernăuți stăteau camioanele în rând. Asta sunt 25 de kilometri și toate erau cu pâine. Acum camioanele s-au împuținat. Dar nouă, ca producători mici, nu ne este convenabil să nu ducem direct marfa, ci să o vindem intermediarilor, nu avem nici camioane”, spune fermierul.  

Viorel Șvabu este un alt agricultor din zona Cernăuți. E patronul gospodăriei agricole „Biruința” în gestiunea căreia se află 500 de hectare de pământ arabil în satul său natal Horbova. Este un bărbat înalt pe chipul căruia se citește multă muncă la pământ. Are 66 de ani și o vorbă românească sinceră și firească. Pe lângă agricultură, îl atrage și lumea teatrului. E actor la „Miorița” – unicul teatru de amatori în limbă română din Ucraina. La fel ca și Nicolae, a resimțit pagubele războiului. 

 „E foarte greu cu războiul, mai greu nici nu poate să fie. Am 400 de tone de soia de anul trecut și nu o pot vinde. Prețurile au scăzut foarte mult. Grâul de clasa a doua și a treia se cumpără cu 4 grivne, orzul – cu 3 grivne, iar motorina costă aproape 60 de grivne!” 

Bărbatul a calculat că un litru de motorină îl costă 14 kilograme de „pâine”. Este cel mai mare preț pe care l-a dat vreodată pentru combustibil în cei 25 de ani de când lucrează. „Foamete va fi în lume pentru că nu se pot înțelege rușii cu ucrainenii. Ucraina are mult grâu la Odesa și nu-l poate da. La mijloc e politica mare, nu mă bag.”

Viorel Șvabu are de recoltat anul acesta circa 60 de hectare de porumb, 20 de hectare de floarea-soarelui, 180 de hectare de grâu, 50 de hectare de orz și 130 de hectare de soia. Încă nu știe cui și cum le va vinde. Acum, singura portiță de export din Cernăuți este spre România.

„Am ajuns acum la o firmă în România ca să vând soia, dar ei tare puțin dau – 330 de dolari pentru tonă. Eu trebuie să deschid cont în bancă, statul își ia 0,5% la conversia valutei. Pe lângă asta, prețul dolarului la stat e de 30 de grivne, pe piață e 37 de grivne. Așa că, dacă ai vândut ceva și ți-au venit, de exemplu, 10.000 de dolari în cont, acești bani va trebui să-i vinzi contra grivnelor, la cursul oficial. Eu pierd și le-am zis să-mi dea măcar 400 de dolari, dar nu vor”, spune bărbatul, adăugând că și fermierii români sunt nemulțumiți de importurile din Ucraina pentru că asta influențează piața cerealelor din România și scad prețurile.

Viorel, însă, își păstrează optimismul pentru că „Ucraina este bogată și are de toate”: „Noi nu trebuie să ne jeluim. Pâine avem, gaz este, lumină este, magazinele îs pline, teatru este. Asta e principalu! Noi nu simțim aici războiul. E mai rău că ne iau băieții, dar ce să faci, trebuie să aperi țara”. 

Conform unei strategii de dezvoltare a sectorului agricol, Ucraina intenționa să asigure securitatea alimentară a unui miliard de oameni de pe glob către anul 2030. Această intenție este, deocamdată, spulberată de război. Potrivit experților ucraineni, 20 de milioane de tone de cereale așteaptă să fie exportate, însă, sunt blocate. Prejudiciul estimat de Ministerul Agriculturii în luna iunie este de 4,3 miliarde de dolari SUA. 


***Acest text este din cadrul proiectului „Povești adevărate din Ucraina” susținut cu sprijinul Fundației Soros Moldova. Toate materiale din cadrul acestui proiect sunt unite prin hastag-urile: #Ucraina, #PoveștiDinUcraina.

Foto: Vadim Vasiliu

Editare: Olga Ceaglei