Liliana BotnariucÎn primele zile după prăbușirea blocului din Otaci, Igor Bordian a dat mâna și le-a zâmbit celor câțiva locatari care i-au mulțumit că le-a salvat viața. Și a roșit când colegii l-au numit „eroul nostru”. Sau când finul său a scris pe Facebook că, de fapt, anume datorită lui s-a reușit evacuarea blocului la timp, și nu a salvatorilor, despre cum se vehicula în unele surse media. După asta, Bordian a continuat să facă ceea ce face zilnic în ultimii 13 ani – munca sa de inspector de stat în construcții.
De obicei se trezește la ora șase. Urcă la volanul unui Mercedes roșu din ‘92, pornește motorul, și, uneori, dă play la muzică populară moldovenească. Conduce până în fața unei farmacii din centrul orașului Dondușeni, unde își lasă soția, apoi se deplasează regulamentar 30 de minute până în orașul vecin Edineț. Aici trage la Valeriu Străistarul, colegul său de muncă, se mută în mașina acestuia și, deja împreună, merg o oră până la biroul Agenției pentru supraveghere tehnică din orașul Bălți.
Merg împreună pentru că de la muncă li se oferă câte 700 de lei lunar pentru combustibil, sumă care nu are cum să le acopere cheltuielile pentru drumul de acasă spre serviciu și înapoi, plus deplasările în teren. Nici măcar pentru transportul public nu le-ar ajunge, fiind necesari cam 150 de lei pe zi, variantă care i-ar face să mai și piardă o groază de timp.
Biroul în care lucrează Bordian înseamnă o cameră cu tencuială bej, un geam larg, o hartă seismică a Republicii Moldova agățată de perete – un fel de icoană pentru constructori, cinci mese și două calculatoare primite de scurt timp. Când se adună toți patru colegi în birou, scriu pe rând la ele. Și trebuie să fie atenți să pună virgula la locul ei. Au și o glumă despre asta: „Noi acum dăm bacul la ortografie și gramatică.” Tot pe rând folosesc singura imprimantă disponibilă.
Bordian a ajuns aici în 2017, când Inspecțiile teritoriale tehnice de control au fost lichidate. Până atunci, fiecare inspector avea câte un oficiu personal în regiunea de care era responsabil. El avea unul în Dondușeni și altul în Ocnița și câte o zi de primire, săptămânal, în fiecare dintre ele. Primea plângeri, solicitări, petiții. În restul trei zile inspecta construcțiile pe teren.
De când s-a creat Agenția pentru supraveghere tehnică, singurul sediu este la Bălți, iar cei opt inspectori în construcție, care acoperă 12 raioane din nordul țării – adică circa 10 mii de kilometri pătrați și o populație de peste 724 de mii, vin cel puțin două zile pe săptămână aici.
Când se apropie ora prânzului, se dă start și glumelor de serviciu. „De la ospătărie ne aduc în fiecare zi, când orez cu carne, când altceva. Iaca azi – macaroane”, râde Valeriu Străistarul.
În realitate, în preajma sediului agenției de pe strada Boris Glavan – o stradă de la marginea sud-estică a Bălțiului, al doilea cel mai mare oraș din Republica Moldova, nu se prea găsesc cantine. Cei opt inspectori în construcție cumpără de la magazin ce găsesc. „Am băut căldări de chefir”, mai constată amuzat Valeriu.
.
*
Imediat după ce am publicat „Prăbușire” – o reconstituire detaliată a ultimelor zile din viața blocului de la Otaci, unii cititori au comparat textul cu scenariul filmului rusesc „Дурак” (Prostul). Pelicula redă povestea unui tânăr instalator și student la inginerie civilă care încearcă să convingă autoritățile locale să evacueze un bloc pe cale să se năruiască.
Igor Bordian spune că nu a văzut filmul, dar că o va face neapărat. Nici lui nu-i vine încă a crede că a fost și el personajul principal, doar că într-o prăbușire reală.
În acea zi de 19 iunie 2019, a ajuns acasă după ora două noaptea. Era obosit, după ce a inspectat nouă etaje, a așteptat să se usuce ipsosul întins deasupra fisurilor, a urmărit crăpăturile care se extind, a completat dispoziția de evacuare, l-a convins pe primar să o semneze, a chemat responsabilii să deconecteze lumina, gazul și apa, a răbdat ignoranța și ieșirile locatarilor când erau somați să-și părăsească locuințele, a ajuns să fie martorul unei evacuări în ultimul moment și a unei prăbușiri în câteva secunde, dar nu putea să adoarmă.
S-a gândit la ce ar fi fost dacă nu ar fi scos oamenii la timp. Apoi s-a mai gândit cât de importantă și responsabilă este munca de constructor – „dacă nu o faci corect, mor oamenii; o faci bine, dezvolți o țară.” Știa asta de la 16 ani, dar a trebuit să cadă un bloc, ca să-și reamintească.
Pe lângă faptul că și-a riscat viața, aflându-se în interiorul clădirii când geamurile au început să plesnească și crăpăturile să se extindă, a riscat și cu decizia de evacuare.
„Dacă blocul mai stătea o săptămână, sau o lună, sau jumate de an? Nouă ne tăie capul la toți, că am luat măsuri”, e sigur Sergiu Crivenco, șeful Direcției Supraveghere Tehnică Nord. „Te dă afară din lucru, în primul rând. Pe urmă poate se convingeau că el o avut dreptate, da’ gazul închis, lumina închisă, apa închisă, primarul: Ce mi-ai făcut panică?, lumea: Ce ne-ai scos afară?. Lumea greu înțelege.”
În locul lui Bordian putea fi oricare alt coleg de-al său. Dar el s-a nimerit să fie unul dintre cei opt inspectori în construcție ai Direcției Supraveghere Tehnică Nord. Și s-a mai întâmplat să fie responsabil de Otaci, un orășel din raionul Ocnița care se întinde pe malul Nistrului, la hotar cu Ucraina. Asta pentru că s-a născut și a locuit în raionul vecin Dondușeni.
Acolo a și început totul.
.
*
Igor Bordian și-a ales meseria de constructor de mic copil. Cum în anii ’60 nu avea jucării, a trebuit să le inventeze. Nu i-a luat mult să o facă. Și cum tata era tractorist, iar tata prietenului său era constructor de specialitate, își dorea să aibă echipament de cărat materiale de construcție. Așa că lua bețe de floarea-soarelui și le aranja unele peste altele până ieșea un soi de macara. Apoi, amesteca pământ și apă într-o căldare – un fel de mașinărie care pregătea mortar.
Macarale și clădiri din noroi au continuat să apară în curțile și pe străzile din satul Scăieni, Dondușeni, localitatea sa de baștină, până a făcut o nouă pasiune, care nu l-a lăsat până nu a absolvit cele opt clase. Matematica. Îl plictisea fizica, în schimb.
Pe final de școală, părinții l-au lăsat să hotărască singur ce-și dorește să ajungă în viață. Și a ales. „Da’ eu știu de ce am vrut în construcții!?”, râde el acum. „Nici nu-mi închipui. Ca atare, înainte nu prea alegeai. Te uitai că posibilitatea de constructor are un prestigiu oarecare. Și este de lucru – asta-i una, dar este un rezultat. Te bucuri de forțele pe care le-ai depus într-un obiect. Și, țara care nu se construiește, nu se dezvoltă.”
Când în ’77 a ajuns la Tehnicumul Comunal de Construcții și Energetică, actualul Centru de Excelență în Construcţii, i-a plăcut și fizica. De nevoie. Era una dintre disciplinele de profil, de rând cu matematica, care-l învăța despre tipurile și rezistența materialelor. Tot acolo a învățat să deseneze o linie dreaptă fără riglă. Indiferent de lungime. Lucru de care, peste ani, aveau să se bucure copiii. „Îmi făcea toate desenele la școală”, își amintește fiul său Marcel.
Apoi a făcut doi ani de armată și cinci de studii la Institutul Politehnic din Chișinău, actuala Universitate Tehnică a Moldovei. „Am învățat cât un doctor”, glumește actualul inspector.
.
*
După institut, Bordian s-a angajat la o întreprindere de stat din Drochia, perioadă în care a construit bazine acvatice pentru irigarea livezilor și câmpurilor în raion.
În 1991 i s-a născut primul copil – Marcel. Iar peste doi ani, împreună cu soția sa și alți patru colegi de serviciu, au fondat prima firmă de construcții din Dondușeni, după cum ne asigură el. Doar că a trebuit să mai treacă vreo patru ani, până s-o pună pe roate.
Între timp a ajuns să lucreze, în paralel, la Direcția reparații și construcții din Dondușeni, unde a ridicat un bloc cu trei etaje și a reparat mai multe case aflate la întreținerea Fondului social. Când direcția a fost desființată, s-a mutat la o firmă care construia stații de alimentare cu gaz în zona de nord a țării.
În 2000 i s-a născut al doilea copil – Marcela. Atunci a lăsat fumatul și s-a dedicat exclusiv firmei pe care o fondase la începutul anilor ‘90. Putea să nu doarmă nopțile și să lucreze și week-end-urile, pregătind dosarele pentru licitații.
„Câștiga licitațiile pentru că era totul frumos, la locul lui”, consideră fiul său Marcel. „E un plus că nu faci disconfort oamenilor care le verifică. Dacă din 50 de dosare, 49 sunt cu amestecătură, unul aranjat normal se simte altfel.”
Dar în 2006 treburile firmei s-au schimbat radical. S-a întâmplat după ce Bordian se înțelesese cu fostul procuror general Valeriu Gurbulea să repare sediul Procuraturii din Dondușeni. Zis și făcut, doar că, într-un final, a primit doar 200 de mii din cei peste un milion de lei pe care trebuia să-i încaseze. Motivul – statul nu mai avea bani.
„Asta-i vina mea”, constată Bordian peste ani. „Eu trebuia să deschid ochii, să văd că trebuia să treacă prin achiziții publice contractul. Și trebuia prin achiziții să văd dacă procuratura are bani să-mi plătească mie. Da’ eu m-am apucat și am făcut reparație.”
Ulterior s-au și judecat, dar restul banilor „nu mi i-o dat până în ziua de azi.” Însă atunci trebuia să scape de datoriile pe care le avea la magazine pentru materialele de construcție luate și să achite salariile la 20-30 de oameni. A vândut toate tractoarele și utilajele „și am mântuit firma mea.” I-a rămas numai o macara și o autobasculanta, pe care le dă în arendă și în prezent.
.
*
Așa a ajuns Bordian să se angajeze din nou la stat și să devină inspector în construcții. În decembrie 2019 se fac deja 13 ani de când verifică locuințele, autorizațiile și încălcările și participă la recepția finală a construcțiilor din nordul țării. Și, în tot acest timp de muncă cu legea, a ajuns să înțeleagă că singurul lucru care îi unește pe moldoveni este că „ei nu respectă legea.”
Asta o spune și colegul său, Valeriu Străistarul. „Știți ce ne-o uimit? Lipsa de stimă a tuturor moldovenilor. Sărăc, bogat, cu degetele în ghips, cu papucii de la grajdul de vaci, cu cravată, fără cravată, în maiou, în pantaloni sportivi, n-are importanță. Dacă-s 5% care respectă legea.”
Pe lângă asta, tot legea îi limitează în acțiuni. Bordian povestește cum, odată, a fost chemat într-un sat unde un bărbat construia un garaj chiar pe hotarul terenului său, iar vecinul l-a dat în judecată. A semnat o dispoziție de încetare a construcției, până problema nu va fi soluționată în instanță, dar bărbatul a continuat să construiască. Atunci i-a întocmit un proces-verbal pentru nerespectarea dispoziției de sistare a lucrărilor și l-a amendat cu două mii de lei. Bărbatul a scăpat doar cu o mie, pentru că a plătit-o în primele trei zile. Ulterior, judecata l-a mai obligat să achite 1.500 de lei. Fără demolare. Atât!
Când în după-amiaza zilei de 19 iunie 2019 a fost chemat de primarul orășelului Otaci să verifice blocul care avea să cadă în șapte ore, Bordian era în teren, la vreo oră distanță. Nedumerit, ud de arșiță și obosit după un șir de controale, a mers. A inspectat blocul, și-a sunat soția și i-a zis că se reține, „că-i treaba serioasă.” La 17:25 a decis să-l evacueze. La 21:20 acesta s-a prăbușit.
Apoi și-a mai sunat o dată soția.
– S-a prăbușit casa, i-a spus el, foindu-se nervos de pe un picior pe altul.
– Cum s-a prăbușit?, a sărit ea ca arsă. Da’ oamenii?
– Am reușit și i-am scos pe toți, a liniștit-o Bordian, respirând adânc.
– Ei, dar Dumnezeu cu dânsa (clădirea – n.r.), a încheiat ea la celălalt capăt al firului.
La scurt timp după, Sergiu Crivenco, șeful Direcției Supraveghere Tehnică Nord, a expediat la Chișinău o notă de serviciu în care a explicat ce și cum s-a întâmplat și cine a intervenit. A cerut și o mențiune pentru Bordian, în semn de mulțumire și motivare. De la sediul central i s-a răspuns că nota a fost transmisă Ministerului Economiei și Infrastructurii, în subordinea căruia se află agenția.
La 14 august 2019, în a 56-a zi de la prăbușirea blocului din Otaci, când 35 de mii de oameni care lucrează în domeniul construcțiilor și-au sărbătorit ziua profesională, Bordian era aproape sigur că va fi chemat la sediul Agenției de Inspecție Tehnică din Chișinău, sau la Consiliul raional Ocnița – să fie felicitat sau să i să-i dea vreo diplomă. Nu a sunat, nu a venit și nu l-a chemat nimeni.
„Nu constă în foaia asta, eu mulțumirea în lucru o am, dar nu se apreciază oamenii. Asta e obijduitor. Dacă ei nu m-au chemat de Ziua Constructorului, ap’ ce să mai vorbim?”
Și-a spus oful colegilor, celor de acasă, și a mers mai departe. Mai important e că, după aproape trei luni de la prăbușire, oamenii continuă să-l întrebe dacă n-o să se dărâme și alte blocuri.
„Mama mea trăiește în blocul cela cu nouă etaje. Spune-mi, te rog, ce-i cu blocul cela?”, insistă unii la telefon. Bordian le recomandă să se adreseze la primărie, iar când are pe masă o solicitare oficială – merge să verifice.
.
*
Marți, 24 septembrie 2019, la nouă zile de când făcuse 57 de ani, Bordian a fost sunat de la Cancelaria de Stat și întrebat dacă ar putea veni la o întrevedere cu prim-ministra Maia Sandu. Clar că putea. Au convenit peste trei zile, la ora 11:00.
Vineri, 27 septembrie 2019, la 10:57 Bordian era încă în trafic, la intersecția străzilor Columna și G. Bănulescu-Bodoni. Ajuns în spatele clădirii Guvernului, a parcat neregulamentar furgoneta albastră împrumutată de la fecior și a pornit în fugă prin ploaia măruntă. Era fără umbrelă, la cămașă albă și costum negru.
La intrare și-a amintit că a uitat buletinul. Fără el nu trece. Nu-i venea să creadă că o face pe prim-ministră să-l aștepte. El, care mereu e punctual. S-a întors, l-a luat și a intrat. A ieșit cu „Diploma de Onoare” a Guvernului în mână.
Era a 90-a zi de la prăbușirea blocului din Otaci.
Acum Bordian lucrează împreună cu colegii la o listă de propuneri pentru îmbunătățirea legislației în construcții. Diploma de la premier stă acasă la loc de cinste, ca să o vadă toate rudele.
Apoi o va duce la birou să o agațe lângă harta seismică de pe peretele din spatele său. Sau pe cel din în fața sa, ca să-i amintească de blocul prăbușit din Otaci și de cei 69 de oameni salvați.