Vadim ȘterbateFaceți cunoștință – Alexandru Straton, medic veterinar din Bădiceni, raionul Soroca. Mai toți din sat, ba și din localitățile alăturate, îl știu ca Sașa, doctorul. De animale. Printre ele și s-a născut, oarecum. Tata era șofer, iar mama – sanitară la circumscripția veterinară. Așa a și îndrăgit animalele.
Acum toată ziua îl vezi la volanul unei mașini pe care a transformat-o într-un fel de ambulatoriu veterinar mobil. De fapt, la volanul mașinilor, căci are un automobil pentru drumuri bune – în special când se deplasează prin sat și la Soroca, și altul pentru drumuri rele – numai bun de ridicat dealurile și de coborât văile pe la stâne.
„De vreo 30 de ani îi dau bătaie prin balega asta”, își rezumă el experiența profesională. Iar din 2009, de când și-a deschis o întreprindere individuală, zice că nu mai are odihnă. „Niciodată, timp de 10 ani, nu am avut zi liberă. Niciodată! Nici măcar de Paște sau Crăciun. În aceste zile mereu apar unele urgențe și mă cheamă oamenii. Și cum să nu mă duc?! […] Sunt cazuri când merg și la două de noapte. Niciodată nu am zis nu.”
.
.
Iese din casă dis-de-dimineață și, pe parcursul zilei, nici timp de prânz nu are. Doar cafeaua și țigările, pe care le trage cam des, îl fac să uite de foame. În schimb, „dacă nu dormi, ai de lucru și ai cu ce trăi. Eu nu pot să zic că e rău la mine. Nu mă jălui. Eu mi-am permis să am doi studenți la Chișinău și i-am ținut destul de ușurel, iar în prezent ambii au absolvit medicina. Cea umană.”
Oamenii îi mulțumesc cu ce pot. Pe lângă bani, unii îi mai dau o bucată de carne, dacă se nimerește să fi tăiat vreun porc, sau o felie de brânză, dacă ajunge pe la vreo stână. Alexandru le spune bogdaproste și pleacă la altă chemare, satisfăcut că munca sa este apreciată.
.
*
.
Într-o zi de sâmbătă, merge de dimineață la ferma din satul Șeptelici. Trage din țigară, își ia halatul și e gata de lucru. Ferma fostului colhoz a fost primul său loc de muncă, așa că revine la ea cu plăcere. Mai ales că aici regăsește aceeași atmosferă de acum trei decenii.
Schimbă câteva vorbe cu cei de pe loc, îmbracă o mănușă pentru cercetarea rectală și purcede la treabă. „Care-i grețos, nici să nu-și bage nasul aici. Mulți nici nu vor să încerce”, spune Alexandru.
.
.
Palpează embrionul cu viitorul vițeluș, aflat undeva sub „mațul gros”, îi constată mărimea și poziția și-l anunță pe proprietar: „Cred că are vreo șase luni.” Apoi, rând pe rând, trece și pe la alte vaci din fermă. Dacă termenul de sarcină trece de șapte luni, vițelul poate fi palpat doar punând mâna pe burtă.
.
.
Se crede un norocos, căci, pe lângă studiile de specialitate, a învățat meseria și de la veterinari foarte buni, pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții. Dar îi pare rău că nu prea are cui transmite mai departe această profesie, căci tinerii cam fug de ea.
.
.
După ce a vaccinat mai multe animale, pregătește și ultimul vaccin contra antraxului. Odată administrate, își consideră misiunea îndeplinită.
.
.
Dar ziua abia începe. „Și un porc este mai pasiv”, îi aruncă din mers gazda, așa că Alexandru trece și pe la coștereață.
Obișnuiește să poarte cu el toate medicamentele care ar putea să-i trebuiască. Când are nevoie de anumite leacuri, este de ajuns să verifice în mașină.
.
.
În timpul verii primește zilnic zeci de apeluri și parcurge uneori mai mult de 200 de kilometri prin raion. De această dată merge la Șolcani, unde urmează cam aceleași „operațiuni” ca la Șeptelici. La final, dă câteva sfaturi și pornește mai departe.
.
.
Acum mai mulți ani a fost în Federația Rusă și a muncit în construcții. Când cei de pe loc au aflat că este veterinar, îl tot chemau să le vadă și să le trateze animalele.
.
.
Despre castrarea purcelușilor zice că cel mai bine este să o faci la 3-4 săptămâni, când aceștia încă sug lapte și suportă mai ușor stresul intervenției, sau deja când sunt mai mari și ajung pe la vreo 30 de kilograme.
Acești godaci au scăpat deocamdată de „curățare”, procedeu, însă, la care vor fi supuși în zilele următoare.
.
.
Un „pacient” s-a ascuns în coștereață, dar asta nu-l scapă de controlul medicului.
.
.
*
Altă zi, alte provocări. De această dată la o stână de la marginea satului Bădiceni. Și oile, și caprele, primesc injecții împotriva paraziților, procedură care durează vreo două ore.
.
.
Trece și pe acasă, unde la fel are de profesat un pic. Între timp, Linda, pisica sa îndrăgită, îi vine în brațe.
.
.
Și Julea este bucuroasă să-și revadă stăpânul. Cățeaua este blândă doar cu cei de-ai casei, în timp ce musafirilor le arată colții fioroși.
.
.
Și, ca să nu-i spună soția Aliona că e ciubotar fără ciubote, s-a pus pe tratatul păsărilor din propria curte. Zice că laringotraheita infecțioasă este o boală de care suferă multe găini, iar injecțiile pe care i le administrează le va vindeca.
.
.
Odată cu lansarea campaniei de vaccinare antirabică a câinilor, are și mai mult de lucru.
.
.
*
De dimineață până în seară este mai mult la volan, și fiindcă știe că drumurile spre stâna de lângă satul Livezi nu-s prea bune, urcă în mașina pentru drumuri rele.
.
.
Iată și prima vizită la medic… ori prima vizită la ied.
.
.
Calul dăruit la dinți nu se caută, dar fiindcă acesta nu-i dar și nici măcar nu-i al său, verificarea dinților e o condiție obligatorie. „Pacientul” stă cuminte, precum și se cade când e vizitat de medicul „de familie”.
.
.
Alexandru nu-și poate imagina o zi fără telefon și țigări. Totuși crede că se va lăsa curând de fumat, în timp ce telefonul sună necontenit: unii să se consulte, alții să-l cheme să le trateze animalele.
.
.
Nu doar oamenii, ci și animalele pot fi recunoscătoare. Pe Berta a salvat-o de la moarte, căci stăpânii o aruncaseră deja în coșul căruței să o ducă la gunoi. Iar el, Sașa, doctorul de animale, i-a mai dat o șansă la viață.
.
