Mihail CalarașanAcum un an, am urcat prima dată pe o bicicletă și, din acel moment, în viața mea de oraș a început o nouă etapă. Primele impresii au fost copleșitoare: posibilitatea de a mă deplasa în orice direcție fără să stau blocat în trafic mi-a trezit sentimentul de libertate, de stăpân absolut pe timpul meu. Dar, cu cât pedalam mai mult, cu atât începeam să simt mai bine și cealaltă parte a realității – un oraș în care, fiind pe două roți, devii vulnerabil: drumuri fără piste pentru bicicliști, marcaje care ba sunt, ba nu mai sunt, șoferi care nu sunt obișnuiți să-și împartă spațiul și cu alți participanți în trafic – toate acestea transformă o călătorie obișnuită cu bicicleta într-o experiență stresantă.
Într-un an am pedalat aproximativ 3500 de kilometri, dintre care două treimi – prin Chișinău. Acum nu-mi mai este frică – am învățat să manevrez, să anticipez comportamentul șoferilor, să fiu vizibil.
În general, fiecare biciclist are rute preferate și, după ce le parcurge de mai multe ori, îi apare iluzia siguranței. Dar acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că ceea ce m-a ajutat să continui să merg pe bicicletă, a fost nu ceea ce oferă orașul, ci doar o dorință interioară de nestăvilit.
Însă libertatea de mișcare nu este o chestiune de curaj sau de caracter. Este dreptul fundamental al fiecărei ființe umane de a alege cum să se deplaseze și, în același timp, să se simtă în siguranță.
Discuțiile despre dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști în Chișinău au loc de ani buni. Încă în 2007, în prima sa campanie electorală, Dorin Chirtoacă s-a pronunțat pentru amenajarea pistelor în fiecare sector al orașului. Ideea a fost repetată și la ulterioarele alegeri, însă rețeaua interconectată de piste pentru bicicliști, menționată în programele electorale, nu a mai ajuns să prindă viață.
În 2019, când primar a devenit Ion Ceban, subiectul mobilității durabile a revenit pe agenda electorală. În 2023, în timpul realegerii sale, primarul a vorbit din nou despre prioritățile transportului ecologic și despre faptul că orașul Chișinău ar trebui să devină confortabil pentru toți participanții în trafic.
Și, într-adevăr, unele măsuri au fost întreprinse: piste pentru bicicliști au apărut pe mai multe străzi, iar proiectele pentru amenajarea unor noi rute sunt în proces de discuție. Cu toate acestea, încă nu putem să vorbim despre schimbări majore. Pistele apar în continuare în mod fragmentat, fără o logică unificată a traseelor, uneori în detrimentul pietonilor.
În ce privește siguranța bicicliștilor, este greu să-ți faci o percepție fără statistici exacte. Conform datelor poliției, cinci bicicliști au murit pe drumurile din Moldova în primele șase luni ale anului 2024. În același timp, încă nu avem date fiabile despre câte persoane din țară folosesc bicicleta – nici la nivel de Chișinău, nici per ansamblu, la nivel de țară.
Pentru a contura un portret a situației, cât mai aproape de realitate, am decis să stăm de vorbă cu trei bicicliști – fiecare dintre ei fiind conectat la transportul pe două roți în felul său.
Anna este o activistă din Chișinău, care de mai mulți ani promovează mobilitatea durabilă și luptă pentru un mediu sigur pentru bicicliști.
Ivan lucrează curier și parcurge zilnic între 70 și 90 de kilometri prin oraș, confruntându-se constant cu realitatea rutieră.
Oleg este un biciclist cu experiență, care organizează ieșiri de grup în afara orașului pentru o comunitate de entuziaști ai ciclismului.
***
„Nu suntem doar pentru biciclete. Suntem pentru un oraș confortabil, accesibil pentru toată lumea”
Activista Ana Popa spune că totul a început cu o petiție adresată primăriei în timpul pandemiei de Covid-19. Atunci, în timpul izolării totale, mai mulți activiști au cerut sprijin pentru ca bicicleta să fie considerată mijloc de transport sigur. Deși nu a schimbat nimic în mod direct, petiția a adunat în jurul ei o comunitate. Astfel s-a născut Alianța Biciclete Chișinău (ABC), o inițiativă neformală care, ulterior, a obținut crearea unui grup de lucru în cadrul primăriei și organizarea întâlnirilor regulate cu viceprimarul responsabil de transport.
„Ne-am bucurat când în bugetul Direcției transport a apărut un rând destinat transportului alternativ. Abia apoi am înțeles: nu este suficient să primești bani, trebuie să știi cum să-i cheltuiești în mod corespunzător”. Banii nu sunt o garanție a progresului, subliniază Ana, pentru că modul de abordare și lipsa de viziune asupra proiectelor duc de cele mai multe ori la „împotmolirea” inițiativelor.
Un succes notabil a fost participarea comunității la discuțiile privind reconstrucția străzii 31 August 1989. Inițial, proiectul prevedea amenajarea pistei pentru bicicliști din contul trotuarului. Însă ei au cerut ca proiectul să fie schimbat – iar autoritățile i-au auzit. Rezultatul: o bandă de circulație a fost dată bicicliștilor. Potrivit Anei, acesta este un caz rar de dialog constructiv.
Anna pedalează din clasa a IX-a. Astăzi, ea constată creșterea numărului de bicicliști, inclusiv datorită pandemiei și apariției curierilor. Dar există încă multe locuri în Chișinău unde este periculos să mergi cu bicicleta – în special pe sensurile giratorii. „Dacă nu am chef să-mi asum riscuri, cobor de pe bicicletă și traversez strada pe jos. Dar sunt locuri în care nu ai de ales.”
Acesta este motivul pentru care, o dată pe lună, ei organizează „Masa critică” – o acțiune în care bicicliștii se adună într-un loc anumit, apoi se plimbă în grup pe străzile orașului. Fac asta pentru a reaminti șoferilor și pietonilor că și ei sunt participanți în trafic și, în același timp, promovează bicicleta ca pe un mijloc de transport sănătos, rapid și ecologic. Pe de altă parte, este și o formă de presiune asupra autorităților.
Ana subliniază că în Chișinău există o mare problemă cu datele statistice: nimeni nu știe câți bicicliști sunt în oraș și care sunt traseele lor. Iar fără aceste date, este practic imposibil să construiești o infrastructură adecvată. Respectiv, ei sugerează primăriei să investească în cercetare și analiză.
„ABC nu este doar pentru biciclete. Suntem pentru un oraș confortabil, accesibil pentru toată lumea: pietoni, persoane cu handicap, utilizatori ai transportului public. Un mediu sigur este obiectivul nostru comun”, conchide Ana.
***
„În oraș, cei mai periculoși sunt pietonii și automobiliștii”
Ivan are 29 de ani și de patru ani livrează mâncare prin Chișinău. Totul a început cu un prieten care i-a montat o bicicletă grozavă – așa a și ajuns Ivan în curierat. La început mergea doar pe trotuare: „Nu aveam practică și nici piciorul nu-l puneam pe șosea”.
După câteva luni, și-a dat seama că manevrarea printre pietoni e mult prea ineficientă într-o meserie ca a lui. „Momentul decisiv este atunci când îți dai seama că viteza decide totul. Iar cea mai rapidă cale este pe șosea.” Așa că s-a mutat pe drum. Era înfricoșător, mai ales din cauza șoferilor imprevizibili.
Astăzi, pedalează încrezător. Dar principalele amenințări, spune el, sunt în continuare oamenii: șoferii și pietonii. Mai ales cei care pășesc brusc pe carosabil ca să traverseze strada neregulamentar. „Dacă eu merg cu 35 de km/h, plus greutatea mea, plus distanța de frânare – forța de impact este de aproape o tonă.”
Sensurile giratorii Ivan le evită. Mai ales în sectorul Râșcani – sună la dispecerat și refuză comanda. „Nu intru pe ele. Nu am semnalizatoare de direcție. Aici nu e de glumă – îți riști viața.”
În general, spune el, șoferii au devenit mai responsabili: „Uneori păstrează o distanță de 2-3 metri, chiar ies pe contrasens pentru a ne depăși, cum și este corect. Dar sunt și din cei care se apropie la milimetru – dacă tresare volanul, gata, persoana nu mai e în viață.”
În patru ani de curierat, Ivan a devenit selectiv: după posibilitate, alege trasee fără mașini și respectă limita de viteză. Siguranța a devenit o prioritate. „O comandă înseamnă doar mâncare. Las-o să se tăvălească, dar eu voi fi viu și întreg.”
O bicicletă, mai ales una cu propulsie electrică, nu ține o veșnicie. Se mai întâmplă și defecțiuni. În ziua interviului, Ivan avea o pană de cauciuc și un schimbător stricat. Noroc că angajații unui atelier de biciclete pe care îi cunoaște au intervenit rapid.
„Hobby-ul devine o corvoadă. Tot romantismul dispare după 100 de kilometri pe zi”. Ivan recunoaște că, după ce pedalează la muncă, timpul liber vrea să și-l petreacă acasă. Cu toate acestea, uneori simte chemarea șoselei chiar și în weekend. Iar când la unele comenzi trebuie să parcurgă o distanță mai lungă, încă mai persistă o doză de plăcere de la mersul pe bicicletă.
Orașul, consideră el, „respinge la maximum” – șoferi agresivi, situații imprevizibile, amenzi pentru conducerea pe benzile „greșite”. Un exemplu – secțiunea roșie din trotuarul paralel bulevardului Ștefan cel Mare. Lumea o folosea ca pistă pentru bicicliști, apoi au început să amendeze, ca într-un final să o legalizeze. „Au făcut-o pe seama amenzilor noastre”, crede Ivan.
Drumurile la fel sunt o adevărată pacoste. „După ploaie, toate gropile sunt acoperite de apă. Îți strici bicicleta și nici vorbă de vreo despăgubire. Nu cred că se va schimba ceva”. Dar ar prefera să fie mai mult spațiu: „Lărgiți drumurile, trotuarele, făceți-le sigure! Și, vă rog, semafoarele – resetați-le! Regimul lor de lucru este adesea inadecvat.”
***
„Este imposibil să creăm un mediu ideal pentru toată lumea, dar ne putem apropia de el”
Oleg Satanovschii lucrează de șase ani consultant într-un magazin de biciclete. „Le vând oamenilor bucurie”, spune el.
Are 55 de ani și nu este doar un vânzător de biciclete. El adună în jurul său o comunitate de oameni pentru care bicicleta a devenit mai mult decât un simplu mijloc de transport. Săptămânal, chiar și în timpul iernii, ei se deplasează în grup în afara orașului. „Nu mai pot și nu mai vreau să fac cros și nu iubesc sala de forță. Iar ciclismul este o modalitate de a-mi prelungi existența sportivă.”
Legea obligă bicicliștii să circule fie pe șosea, fie prin curți; trotuarele le sunt interzise. Doar că drumurile nu sunt tocmai sigure: „Pedalarea prin oraș este ca un film de acțiune. Eu încerc să ies cu bicicleta dimineața sau în weekend, când traficul nu este atât de intens.”
Acum doi ani, la ieșirea din Chișinău, pe drumul spre Cricova, doi adolescenți pe biciclete au fost loviți de un șofer, unul dintre ei stingânu-se pe patul de spital. „E zona în care de obicei te simți în siguranță. De multe ori, incidentele apar anume acolo unde credem că totul este liniștit”, spune Oleg.
Astfel de locuri există și în oraș. Aceleași benzi destinate transportului public. „Te simți calm, dar vreun șofer aflat în trafic care vrea să înainteze mai rapid presupune că pe ea nu circulă nimeni – vede că nu e niciun troleibuz – și se bagă acolo. Până când nu vor începe să amendeze șoferii care intră pe banda de transport public, nu se va schimba nimic.”
Un ciclist experimentat își cunoaște traseele, știe cum să se adapteze, dar, potrivit lui Oleg, chiar și el mai comite greșeli. „Sensul giratoriu de lângă Circ îl trec pe trotuar. Știu că este o încălcare, dar o fac cu grijă, pentru a nu deranja pe nimeni. Uneori pur și simplu nu se poate altfel – mai ales în timpul zilei, mai ales în oraș.”
Cândva și-a ajutat soția să scrie un articol despre mersul pe bicicletă prin oraș și a găsit un exemplu inspirațional: „În Olanda, fiecare municipalitate are o persoană responsabilă de circulația pe bicicletă. Noi nu avem o astfel de persoană, dar cred că, dacă batem la uși, lucrurile se vor mișca.”
El nu este adeptul metodelor radicale și vorbește precaut despre acțiunea „Masa critică”: „Noi am vrut să arătăm că avem drepturi, dar în final am iritat sute de șoferi. Ar trebui să nu încurcăm, ci să arătăm că noi ocupăm mai puțin spațiu.”
În opinia sa, Chișinăul este un oraș în care totuși se poate circula. „Da, nu este perfect adaptat, dar eu merg cu bicicleta, nu-i așa? Prietenii mei pedalează. Pe măsură ce numărul bicicliștilor va crește, oamenii se vor obișnui cu asta. În momentul de față, traficul în oraș este dens, dar viteza este mai mică. Deja și cu bicicleta nimerești în ambuteiaje. Este imposibil să creăm un mediu ideal pentru toată lumea, dar ne putem apropia de el”, conchide Oleg.
Traducere și adaptare din limba rusă. Originalul textului, AICI.