Victoria BortăRepublica Moldova a ajuns să bage anual în mormânt peste 20 de mii de bolnavi „de inimă”. Statistica mortuară e alimentată cu regularitate din contul celor deja peste jumătate de milion de suferinzi rămași în grija cardiologilor aflați în cădere liberă ca număr.
Cei care încearcă să-și amâne pe cât de mult posibil intrarea în statistica deceselor nu au multe opțiuni. Sau se înghesuie sub ușa cardiologului din raioanele învecinate, sau încearcă să prindă un loc la Institutul de Cardiologie din Chișinău, unde medicii „lucrează cu norma de 200%”.
Cum e să fii bolnav „de inimă” într-o țară în care practic în jumătate din raioane nu există medici cardiologi de ani de zile, știind că afecțiunea de care suferi provoacă cele mai multe decese? „I-am spus să cheme deodată ambulanța, să nu vină la noi, căci nu avem pe loc niciun medic, iar în cazul bolilor de inimă nu poți pierde timp.”
.
Un vânt de toamnă târzie vâjâie nemilos. În centrul satului Pleșeni din raionul Cantemir nici țipenie de om. Doar câte o mașină sau un microbuz mai străbate casele răsfirate pe de-o parte și alta a drumului național Cantemir-Comrat.
În antreul oficiului medical, o clădire de culoare bej cu un singur nivel încercuită de primărie, două magazine și-un bar, vreo 10 persoane sunt în așteptare. Copii, femei, bărbați, mai tineri, mai în vârstă, toți nerăbdători să intre la medic. Șoșotesc, se reazemă de pereți sau se mișcă de colo-colo, până le va veni rândul. E marți – unica zi din săptămână în care medicul de familie vine în Pleșeni.
Valentina, 49 de ani, intră la doctoriță, iar după vreun sfert de oră iese cu o mină fericită. „Mi-a dat îndreptare. Pe 14 decembrie mă duc la capitală.”
Femeia își dorește neapărat să ajungă la Institutul de Cardiologie din Chișinău, unde a fost internată și anterior. „Acum iarăși nu mă simt chiar bine. Am lăsat și pastilele, că vărsam de la ele, și aș vrea să văd ce zice doctorița.”
Pornește spre casă, dar, după vreo două sute de metri de mers, se oprește brusc. Răsuflă din greu, duce mâna la piept și-și ia câteva minute de răgaz. „Trebuie s-o i-au mai încet”, zice ca pentru sine și pornește la pas domol.
.
* * *
Valentina este unul din cei circa 680 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova cu afecțiuni ale aparatului circulator, cifră care este în continuă creștere în ultimii 10 ani. Asta în condițiile în care în 15 raioane din țară nici pomină de medici cardiologi, arată datele din 2017 ale Agenției Naționale de Sănătate Publică. Pe lângă Cantemir, care nu are cardiolog din 2004, în aceeași situație mai sunt raioanele Basarabeasca, Dubăsari, Nisporeni, Taraclia și Ungheni. Din 2006 și Căușeni a rămas fără cardiolog, iar în ultimii ani lista a fost completată cu raioanele Anenii Noi, Briceni, Cimișlia, Drochia, Leova, Strășeni, Șoldănești și Vulcănești.
Iurie Mihaescu, directorul Spitalului raional Cantemir, spune că acum jumătate de an încă mai era un medic cardiolog în instituție, ce-i drept doar în secția de terapie, nu și la consultații, și care, într-un final, s-a transferat la urgență.
„La momentul actual, avem un singur medic cardiolog care vine doar o dată în săptămână – sâmbăta, de la Spitalul raional Leova. În rest, pacienții care au nevoie de asistență cardiologică sunt trimiși la Spitalul raional Cahul”, precizează Mihaescu.
Însă, la solicitare, pacienții pot primi îndreptare direct la Institutul de Cardiologie din Chișinău. E și cazul Valentinei, care, din moment s-a văzut nevoită să facă naveta, a preferat capitala în schimbul unui centru raional, chiar dacă are de parcurs cu 40 de kilometri mai mult.
Inima a dat-o de gol pe Valentina în decembrie 2017, pe când se afla în Italia. Era în vizită la soră și la fiică, dar plănuia ca, între timp, să-și găsească și ceva de lucru. „Mă mai înțepa așa, dar știi este vorba asta că, atunci când te doare inima, poate se întâmplă ceva rău. Am început a tuși oleacă. Mă gândeam că poate am răcit. Ei, și ‘răceala mea’, când m-o tuflit odată!”, își amintește femeia despre ziua de cotitură din viața sa.
Își pierduse cunoștința și rudele au transportat-o la spital. A văzut din nou lumina zilei abia peste două zile, în reanimare. „O venit o brigadă de vreo cinci persoane, mi-o pus într-un șpriț (seringă – n.r.) ca un fel de var, dar nu-i var… (zâmbește) Eu tot ziceam că ‘mie caldo, mie caldo…’ Mi-au măsurat tensiunea. Acolo dacă inima nu-ți prea bate bine, aparatele acelea fac: țiu, țiu, țiu… Pe urmă m-am iscălit pe niște foi că, în caz de se-ntâmplă și mori, ei nu răspund”, își amintește Valentina.
A stat internată 18 zile, apoi s-a întors în Republica Moldova. „O plătit scump și sora, și fata. Cine primește un străin să-l lecuiască? Dar iaca am scăpat. Am avut zile și-am venit înapoi.”
„Înapoi” i-a fost bine doar trei luni. În aprilie 2018 i s-a făcut rău și a leșinat din nou. „Credeam că până aici e”, se destăinuie femeia. Panicat, soțul nu a știut exact unde trebuie să sune. A fugit la o vecină, iar vecina i-a sunat cumnatei, că „e mai tânără și mai descurcăreață.”
„M-am speriat când am văzut-o pe jos și am aprins o lumânare. Apoi am ridicat-o și am bocănit-o de câteva ori pe piept. Am observat că respira. Mă gândeam că poate nu trebuie să o ridic. În vreo zece minute a venit și urgența. I-au pus niște injecții, și-a revenit și au luat-o la spital”, își amintește Elena Boboc, cumnata Valentinei, o femeie josuță și bălaie.
La Spitalul raional Cantemir, Valentina a stat internată 10 zile. La scurt timp de la externare situația s-a repetat și a revenit pe patul de spital pentru încă 10 zile. Ulterior medicul de familie a direcționat-o la Institutul de Cardiologie din Chișinău, unde a mai stat o săptămână.
Aici, după efectuarea mai multor analize, a fost diagnosticată cu insuficiență cardiacă cronică și medicii i-au sugerat să-și depună dosarul la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. Așa Valentina a ajuns să fie încadrată în categoria persoanelor cu grad de dizabilitate sever și i s-a stabilit o pensie de aproape 500 de lei. Mai ține minte și-acum pe ce s-au dus primii bani: factura la energie electrică, medicamente și un pachet de arnăut.
„Trebuie să ai 15 ani lucrați ca să primești mai mult, dar eu am doar 12 ani jumătate. Puteam să lucrez anii aceștia, dar înainte mintea noastră era zburătoare. Hai la zarabotkă (din rus. – la muncă) la Moscova. Ei, dar să fiu eu sănătoasă”, se încurajează acum femeia.
.
* * *
O ceață lăptoasă de decembrie se lasă peste orășelul Cantemir. E trecut de ora 9.00 când Valentina intră pe ușa Centrului de Sănătate. Poartă o geacă bej și o fustă gri în carouri. Până la vizita programată la Institutul de Cardiologie mai sunt opt zile, dar afecțiunea cardiacă de care suferă necesită monitorizare permanentă, așa că la fiecare două săptămâni Valentina se prezintă în fața medicilor din Cantemir să dea analize.
Urcă la etajul patru. Mai sunt doi bărbați înaintea ei. Se sprijină de perete, apoi, când se eliberează un scaun, ia loc. Alături moțăie o femeie. Are două torbe îmbâcsite la picioare. În aer plutește o duhoare de transpirație și urină.
Când îi vine rândul, Valentina intră în cabinet. Își lasă geanta și geaca, se așează pe un scaun, își suflecă mâneca hainei până mai sus de cot și întinde brațul drept peste spetează. Asistenta medicală, o femeie între două vârste, o înțeapă de câteva ori, dar nu nimerește vena. „Eh, așa-i la bolnavii de inimă”, răsuflă asistenta din greu și o roagă pe Valentina să-i dea mâna stângă.
De această dată sângele țâșnește în seringă din prima, în timp ce fața Valentinei se crispează de durere. Asistenta e absentă la reacția pacientei. Colectează volumul necesar pentru analize, scoate acul și îndeasă peste înțepătură o bucată de vată, pe care o fixează cu un plasture.
Valentina își ia lucrurile și iese. „Ah, ce m-o durut”, lasă această să-i scape, privind la încheietura mâinii stângi. Își trage mâneca în jos, își pune geaca pe umeri și merge să aștepte la ușa medicului de familie. Același medic care vine în Pleșeni doar în zilele de marți.
Coridorul îngust și întunecat e îmbâcsit cu șoșote și tusete. Oameni încotoșmănați în geci groase și cu căciuli îndesate pe cap stau grupați pe la diferite uși.
Valentina se pune pe așteptat la coada unui rând de șase persoane. Rezistă un sfert de oră, după care pleacă să-și achite prelungirea poliței de asigurare. Revine în vreo cinci minute, dar vede că, în lipsa ei, rândul nu s-a mișcat din loc și decide să meargă să-și facă, între timp, cardiograma. Coboară la parter, iar aici este anunțată de alți pacienți în așteptare că persoana responsabilă va veni abia după 11.00.
Dezorientată, decide în cele din urmă să plece acasă. Fără cardiogramă oricum nu are rost să intre la medicul de familie, iar să aștepte până la 11.00 nu poate. A promis unui consătean că o să ajungă la o înmormântare și la această oră tocmai are microbuz spre sat.
Femeia s-a atașat de Pleșeni, în care locuiește de la 16 ani, când s-a măritat prima dată. De loc este din Lărguța, un sat situat la circa șase kilometri. După șase ani de căsătorie, a rămas văduvă cu două fiice. Soțul luptase în războiul din Afganistan, motiv pentru care este cunoscută în sat ca Afganca.
„Am și acum urme de cuțit pe corp. M-au întrebat medicii din Italia despre ele. Le-am spus că am avut un accident. Nu era să mai zic că marido m-o bătuto”, spune ironic Valentina.
.
* * *
În ajunul consultației programate la Dispensarul Cardiologic din Chișinău, Valentina merge la fiica ei din satul Leca, tot din raionul Cantemir. Pe aici transportul public circulă mai de dimineață și mai frecvent decât prin Pleșeni.
A doua zi dimineață, când Valentina iese din casă, afară este întuneric de-a binelea. E însoțită de ginere, care are treabă prin capitală, dar îi este și asigurare la drum, în caz că i se face rău.
Opresc primul microbuz spre Chișinău și urcă. Femeia zice că, în perioada mai rece a anului, drumul de 100 de kilometri spre capitală este suportabil pentru ea. „Mai greu e vara, când e cald, dar dacă n-am încotro, mă pornesc.”
La Dispensarul Cardiologic, Valentina e îndreptată să dea ecocardiografia, cardiograma și analiza de sânge. Cu cărticica medicală în mână se așează vizavi de cabinetul de ecocardiografie și își așteaptă rândul.
„M-a apucat de dimineață o durere de cap… Nici de dormit nu am dormit prea bine, pentru că pot să dorm doar pe partea dreaptă, ca să nu apăs pe inimă”, se tânguiește femeia.
Coridorul lung, cu oameni înșiruiți pe scaune, e ceva mai luminos decât cel de la Centrul de Sănătate Cantemir. Aici pacienții au și o sală de așteptare, amenajată cu mai multe canapele moi, un televizor plat cu ecran generos, dar și un brad minimalist într-un colț.
Când îi vine rândul, Valentina intră în cabinet. De acolo trece într-altul, mai obscur, cu geamurile ascunse în spatele unor draperii groase, și se întinde pe un pat, pe partea stângă. Între timp doctorița aplică gel pe sonda cu care începe să-i inspecteze zona pieptului. Sonda e conectată la aparatul care procesează ultrasunetele și generează pe un ecran, în timp real, imagini cu inima Valentinei.
„Aorta clipește foarte repede […] Valvele ar trebui să se deschidă libere, dar cea anterioară o trage pe cea posterioară și iese ca o crosă de hochei, sau ca o pânză de corabie”, explică doctorița și îi dictează asistentei informațiile pe care trebuie să le noteze.
De la ecocardiografie Valentina merge să dea analizele de sânge. Așteaptă la ușa cabinetului doar câteva minute, după care iarăși trece prin procesul anevoios de găsire a venelor. După mai multe înțepături ratate, asistenta reușește să extragă doza necesară și Valentina iese.
Ajunsă în coridor, femeia își ia câteva minute de răgaz, ca să i se mai liniștească durerile de la încheietura mâinii. Urmează cardiograma, apoi un alt cabinet în care i se fac câteva injecții și gata. Rămâne doar să mai aștepte, aproximativ o oră, rezultatul analizelor de sânge. În tot acest timp preferă să rămână în incinta spitalului. Ginerele, în schimb, iese în oraș.
E trecut de ora 12.00, când un medic o invită pe Valentina în cabinet. Câteva minute mai târziu, o asistentă medicală o conduce, împreună cu alte două femei, până la ieșirea din instituție, unde sunt preluate de o Dacie albă. „Va sta internată. Inima ei lucrează doar vreo 30%”, ne avertizează asistenta.
Dacia le lasă pe cele trei femei la o sută de metri distanță, la ușa Institutului de Cardiologie din Chișinău. Clădirea înaltă și sumbră are două intrări. Pe cea din stânga se ajunge la o recepție, unde noilor venite le sunt verificate actele primite de la dispensar. Valentina este direcționată în Secția de cardiologie generală.
Femeia trage adânc aer în piept, își ridică geanta și iese din clădire. Știe drumul de la internarea din vară. Intră pe ușa din dreapta și ia un ascensor vechi și zgomotos. Iese la opt, face câteva colțuri și se oprește într-un coridor luminos cu pereți gălbui.
E liniște. Ușile saloanelor înșiruite pe partea stângă sunt închise. Recepția de la mijlocul coridorului e pustie. Valentina se așează pe un scaun și se pune pe așteptat. Mai multe tinere în halate albe trec pe alături.
Vreo 10 minute mai târziu, când o femeie suplă, cu breton negru, vine în direcția ei, Valentina o recunoaște. E Georgeta Mihalache, medicul care a tratat-o și data trecută. Aceasta se uită peste actele Valentinei și îi spune să se instaleze în salonul cu numărul 14.
Salonul nr. 14 are trei paturi despărțite de noptiere, un dulap și un geam luminos. Într-un colț se mai află un pat pliabil, prevăzut pentru situații excepționale. Valentina urmează să petreacă o noapte pe acest pat, iar a doua zi, când una dintre paciente va fi externată, îi va lua locul.
Femeia își lasă hainele groase de iarnă pentru un halat maro înflorat, își scoate și basmaua, lăsându-și părul scurt la vedere, și își aranjează lucrurile personale în dulap. I s-a spus că, în cele șapte zile cât urmează să stea la Institutul de Cardiologie, i se vor face investigații și i se va stabili un tratament de lungă durată.
Odată instalată, Valentina și-a sunat ginerele și i-a zis că poate să plece direct acasă. Femeia este entuziasmată că a fost internată, după ce crezuse că va face cale întoarsă în Pleșeni. „Mi-au spus la Dispensar ca, atunci când medicul mă programează pentru consultație, să mă programeze și pentru internare, altfel aș putea veni și să nu fie locuri”, se destăinuie Valentina.
.
* * *
„Noi tratăm pe an circa 10 mii de pacienți în staționar, iar secția consultativă deservește [pacienți] aproape nelimitat. Actualmente, aproape 40 de mii de pacienți au trecut prin secția consultativă. Cardiologii lucrează cu norma de 200%. Se îndeplinește o parte din munca cardiologilor care lipsesc în raioane”, explică Vitalie Moscalu, directorul Institutului de Cardiologie, cum situația din teritoriu se răsfrânge asupra activității instituției.
Și în timp ce criza cardiologilor s-a acutizat odată cu trecerea timpului, numărul persoanelor care suferă de boli ale sistemului circulator practic s-a dublat în ultimii 10 ani, de la circa 390 de mii, în 2007, la circa 680 de mii, în 2017, arată datele Biroului Național de Statistică.
Cu toate acestea, Vitalie Moscalu este convins că, de fapt, ponderea bolilor cardiovasculare la nivel de populație scade, numărul fiind în creștere din alte motive. „Acum tinerii pleacă și rămân bătrânii, la care, inevitabil, frecvența bolilor cardiovasculare este mai mare.”
Cert e că afecțiunile sistemului circulator provoacă mai bine de jumătate din toate decesele înregistrate anual în Republica Moldova, devansând practic de patru ori tumorile maligne și de aproape șase ori bolile aparatului digestiv, care încheie podiumul mortalității.
„Cu regret, toată povara diagnosticării maladiilor cardiovasculare, tratamentului, monitorizării, dar și a transferului către instituțiile medicale terțiare, astăzi cade preponderent pe umerii medicilor de familie, care adesea, la rândul lor, sau lipsesc în localitate, sau sunt încărcați cu un volum foarte mare de lucru la care greu fac față. În același timp, medicii de familie nu sunt cardiologi și au nevoie de consultația specialistului în planul diagnosticării diferențiate a maladiei, ajustării tratamentului sau alte competențe”, remarcă Ala Nemerenco, expertă în politici de sănătate.
Am încercat să discutăm și cu reprezentații Ministerului Sănătății despre cauzele care au dus la lipsa cardiologilor în 15 raioane și măsurile întreprinse de autorități pentru redresarea situației, însă fără succes. După insistențe repetate ministerul doar ne-a remis în scris un comentariu în care nici măcar nu pomenește cuvântul „cardiolog”. În mare parte acesta sună așa:
„Asigurarea cu resurse umane a sistemului de sănătate este o prioritate pe agenda ministerului. În acest sens sunt întreprinse un șir de măsuri de motivare a specialiștilor să lucreze în sistem, îndeosebi în localitățile rurale, precum majorarea indemnizațiilor acordate tinerilor specialiști, majorarea salariilor, modernizarea infrastructurii instituțiilor medicale, cât și dotarea cu echipament medical modern.”
.
* * *
După ce o pacientă din salon s-a externat, Valentina i-a luat locul. Programul ei de spital include trei mese pe zi, inclusiv cu porții medicamentoase, consultațiile diverșilor medici, explorări clinice și investigații de laborator.
Este mulțumită de analizele aprofundate care îi sunt făcute la institut, deși nici acum nu se poate dumeri cum a ajuns în așa stare. „N-am fost niciodată bolnavă, dar acum au dat toate peste mine”, spune femeia, aruncându-și privirea spre iconițele lipite pe peretele alăturat, deasupra paturilor.
Colega sa de salon, Claudia, o femeie de vreo 50 de ani, se plânge că din copilărie are probleme cu inima și permanent a fost nevoită să umble pe la medici. „Dar eu n-am avut nimic”, insistă Valentina contrariată.
După șapte zile complete, Valentina este externată. Își face bagajul, ia micul dejun și se pornește acasă. Claudia o ajută să ducă geanta până în stradă, unde o îmbarcă într-un microbuz spre Gara de Sud.
Ajunsă prea devreme la gară, Valentina își cumpără bilet și se pune pe așteptat. Mai are o oră până la cursa ei. „Mai bine să aștept, decât să scap rutiera”, se consolează femeia, sprijinindu-se de unul dintre scaunele de pe peron.
Conform extrasului din fișa medicală, diagnosticul femeii este „insuficiență cardiacă congestivă”. Altfel spus, inima ei nu are putere să pompeze suficient sânge în organism. Pe lângă diagnosticul principal, în fișă mai sunt incluse și câteva diagnostice secundare, explorările clinice și paraclinice, investigațiile de laborator.
Nu lipsesc nici recomandările: „să fie în continuare la evidența medicului de familie, cardiolog, să țină dietă […] să-și facă regulat analizele și să aibă un regim de efort fizic dozat”, și nici tratamentul, care constă dintr-o înșiruire de cinci tipuri de pastile, unele dintre care sunt compensate, iar altele nu.
După externare, Valentina își petrece o mare parte din timp la fiica și nepoțeii ei din satul Leca. Bea regulat pastilele prescrise, la fiecare două săptămâni merge la Centrul de Sănătate Cantemir să dea analize și trece pe la oficiul medical din localitate să-și măsoare tensiunea. Zice că se simte mai bine, dar știe că trebuie să-și țină sănătatea sub control și să nu aibă nicio scârbă, „că și-așa nu-i medic în raion”.
„I-am spus ca, în caz de necesitate, să cheme deodată ambulanța, să nu vină la noi, căci nu avem pe loc niciun medic, iar în cazul bolilor de inimă nu poți pierde timp”, zice asistenta medicală din Pleșeni.
.
* * *
E început de februarie. La Centrul de Sănătate Cantemir mai mulți pacienți fac coadă la ușa cardiologului. Medicul, o femeie josuță și cu părul tuciuriu, pe nume Gema Caradjov, vine din Leova ca să-i consulte pe bolnavii din Cantemir. Vine doar o dată pe săptămână și doar sâmbetele.
Iar doritori să intre la ea sunt destui. Așezați pe scaune sau înghesuiți pe sub pereții unui coridor îngust și întunecat, încât abia de mai rămâne loc de trecere, aceștia încearcă să își facă timpul de așteptare cât mai scurt. Câțiva bărbați își povestesc situații amuzante, un tânăr stă cu nasul în telefon, iar femeile își cer sfaturi.
– Care-i treaba?, se interesează o femeie de altă, când dă cu ochii de ea.
– La lecuire! Dacă nu avem medicul nostru, iaca trebuie să stăm în rând, îi răspunde cealaltă cu voce mâhnită.
Eugenia Lavric, o femeie în palton și cu șapcă pe cap, spune că e pentru prima dată când vine să consulte un cardiolog și nu s-a așteptat să fie așa de greu. „Trebuie să vii doar cu programare, sâmbăta, și să mai aștepți vreo zece oameni să treacă înaintea ta. În cursul săptămânii se face economie pe sănătatea oamenilor”, se tânguiește femeia.
O altă pacientă stă așezată pe scaun și se plânge că nu s-a programat pentru că „era rândul mare”, dar speră să prindă totuși o consultație. „Vreau să întreb doar dacă poate să mă primească fără cardiogramă”, explică Maia Nacu, venită cu vecina ei din Capaclia, un sat aflat la 23 de kilometri distanță de Cantemir.
Când pe coridor își face apariția o femeie și întreabă cine e ultimul, ceilalți îi răspund în cor că sunt cu programare. „Of, bătaie de cap”, răsuflă aceasta din greu. Spune că nu-și permite să aștepte în rând prea mult, pentru că n-o să mai aibă transport cu care să ajungă acasă, în satul Lingura.
La fiecare sfert sau jumătate de oră, o asistentă medicală iese în coridor cu o listă în mână și citește cu voce tare pacienții care urmează să intre. După vreo două ore de așteptare, câteva femei își împart biscuiți și mandarine. Un miros înțepător și dulce învăluie coridorul semiobscur.
Medicul spune că îi este destul de dificil să vină din Leova și că ar mai lipsi uneori, dar nu prea poate. „Când este timp mai rău nu poți să-ți permiți să nu vii, pentru că sunt oameni programați care vin de la zeci de kilometri. Asta este situația”, explică Gema Caradjov.
Și din moment ce la Cantemir ajunge doar o dată pe săptămână, recunoaște că nici nu are cum să acopere necesitățile întregii regiuni. „Dacă vrem să facem investigații suplimentare, trebuie să trimitem pacienții ori în Chișinău, ori în Cahul. Bolile cardiovasculare sunt în topul patologiilor care provoacă mortalitatea populației. Nu înțeleg, de ce nu se atrage o atenție deosebită acestui domeniu?!”, se întreabă medicul retoric.
În același timp, Ala Nemerenco spune că situația ar putea să degradeze și mai tare. „Medicii pleacă și datele statistice relevă că în locul celor plecați nu se încadrează nimeni. […] Cu așa tempouri, în următorii ani nu vom avea deloc medici cardiologi în raioane”, avertizează experta în politici de sănătate.