Polina CupceaAre 37 de ani și e originară din mun. Chișinău. E o femeie josuță, blândă și timidă. A acceptat să-și spună povestea doar sub protecția anonimatului. „Nimeni din familia mea nu știe că am această boală, cu excepția părinților și a soțului”, explică ea.
O vom numi Larisa.
Se așează pe canapea fâstâcită. Ochii negri îi rotește prin sala unei cafenele din marginea capitalei. Se gheboșește, făcându-se comod. Verifică ora. Nu are prea mult timp la dispoziție. „Fata cea mică am lăsat-o în grija fetei celei mari”, își justifică ea privirile stăruitoare pe ecranul telefonului mobil.
Acum 10 ani, Larisa a aflat că s-a infectat cu HIV. „Din prostie”, constată ea. „M-am despărțit de soț pe câteva luni și, în acest timp, am avut relații neprotejate cu un bărbat. Apoi ne-am împăcat cu soțul.”
La acel moment nu știa mare lucru despre virusul imunodeficienței umane, dar nici nu o interesa subiectul, recunoaște ea. Era însărcinată cu al treilea copil, când a fost chemată la Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile din orășelul Codru. „L-am rugat pe tata să meargă cu mine. Soțul era la lucru. Îmi era frică”, rebobinează Larisa amintirile.
Ține minte cum doctorița, o femeie voinică și înaltă, a invitat-o la ea în cabinet și i-a comunicat că are HIV. „Eram distrusă. Când afli așa noutăți, îți fuge pământul de sub picioare. De ce trebuia să se întâmple asta cu mine? De parcă puține griji aveam pe cap”, se întreabă și acum retoric.
Larisa nu o mai auzea pe doctoriță care încerca să-i dea și alte explicații. Se pregătea să iasă glonț din cabinet – „voiam să mă duc și să mă spânzur”, povestește ea rușinată.
Doctorița și-a dat seama că vestea căzuse ca un fulger peste dânsa și a apucat-o de mână, rugând-o să nu plece. „Sincer, grație acestui medic, acestei femei, m-am oprit. Nu mai țin minte cum o cheamă, dar țin minte că mi-a spus să mă calmez și că lumea trăiește cu așa ceva. Și cu HIV femeile nasc”, râde Larisa amar, cu ochii în pământ.
Tatăl ei era și el debusolat. La fel, ca și ea, nu înțelegea cum o să se descurce fata lui mai departe, dacă o să poate naște în siguranță și cât o să trăiască. „Medicul a spus să ne calmăm, căci totul este posibil. Lumea trăiește cu așa ceva și nici nu moare din acest motiv, dacă urmezi cu regularitate tratamentul, asculți indicațiile medicului, faci analize la timp și cauți de tine”, povestește femeia.
Medicii spun clar că șansele unei femei HIV pozitive să nască un copil sănătos „sunt aproape de 98%”. Trebuie urmate doar câteva reguli: de mers la medic pentru luarea în evidență între a zecea și a douăsprezecea săptămână de sarcină, după care urmează testarea HIV. „În cazul în care află că este infectată cu HIV, gravida trebuie să înceapă tratamentul ARV (antiretroviral), care este inofensiv fătului”, explică medicul infecționist Iurie Climașevschi, coordonatorul Programului Național de Prevenire și Control al HIV/SIDA și Infecțiilor cu Transmitere Sexuală.
Pe toată durata sarcinii, Larisa recunoaște că a urmat tratamentul și a onorat sfaturile medicului, dar și că a mers la biserică în fiecare sâmbătă și duminică. „Parcă aveam abonament. Pentru mine nu ceream nimic. Întotdeauna ceream să îmi fie sănătoși copiii.” Se gândise și la avort, mărturisește ea, dar, încurajată de propria soacră, care i-a promis că o va ajuta, apoi de soț, care i-a făgăduit că îi va fi alături, „am mers la risc”.
Astfel, în 2014, Larisa aduce pe lume o fată perfect sănătoasă. Al treilea copil din cei șapte câți îi are în prezent. „Am născut natural. Niciunul nu a fost născut prin cezariană”. Analizele bebelușului la testarea HIV au ieșit negative.
„Prima testare se recomandă a fi efectuată în primele 48 de ore de la naștere, apoi a doua testare – după șase săptămâni”, scrie în Protocolul clinic național „Prevenirea transmiterii materno-fetale a infecției HIV”.
„Chiar dacă nu are HIV, nou-născutul va primi tratament profilactic aproximativ o lună. Și, desigur, bebelușul nu va fi alăptat la sân. Dacă este pozitiv, va primi tratament corespunzător. Statul garantează gratuit testarea, diagnosticarea, tratamentul mamei și al fătului și hrana artificială a fătului”, menționează Iurie Climașevschi.
Peste 95% din femeile gravide din Republica Moldova se află sub supraveghere medicală înainte de naștere și sunt testate la virusul HIV. De asemenea, peste 90% din gravidele infectate cu HIV beneficiază de terapie antiretrovirală, care micșorează esențial riscul transmiterii HIV de la mamă la copil. Femeile care trăiesc cu HIV pot beneficia și de fertilizare in vitro, care, până acum, era o interdicție în Moldova.
Cu toate acestea, în ultimii 15 ani, au fost înregistrate 142 de cazuri cu infecție HIV la copiii născuți din mame seropozitive, arată datele statistice.
Peste doi ani, în 2016, apoi în 2018, 2020 și 2022, Larisa dă viață altor patru copii: trei fete și un băiat, născându-i pe toți sănătoși. Nici ei nu-i vine a crede că are astăzi șapte copii, iar pe ultimii cinci i-a născut după ce a aflat că e HIV pozitivă.
„Am luat tratamentul antiretroviral cu regularitate. Mi s-a spus să am un mod de viață sănătos. Să fiu calmă, să am parte de liniște. Ei, de unde așa ceva, în cazul meu, cu atâția copii!?”, râde ea subtil, continuând: „Sinceră să fiu, dacă s-ar fi născut careva dintre copii cu HIV, nu mai trăiam. Așa scop mi-am pus atunci – dacă, Doamne ferește, cineva are, gata. În acea zi voi dispărea.”
Din cauza oscilării cazurilor de infecție cu HIV a copiilor născuți de mame seropozitive, Moldova ratează șansa de a obține „statutul de țară care a eliminat transmiterea virusului HIV de la mamă la făt”, lucru de care se vorbea încă cu șapte ani în urmă.
„E nevoie de trei ani la rând ca să avem până la trei copii infectați cu HIV, ca să obținem acest statut. Apoi îl reconfirmi, la fiecare doi ani. Dar datele oscilează: când șapte, când cinci, când trei”, explică Iurie Climașevschi. „Și asta înseamnă că lucrăm rău, deoarece nu am obținut indicatorii care sunt stabiliți, și trebuie de lucrat mai intens”, recunoaște el.
Iar obținerea statului nu presupune doar o cifră minimă în statistică, ci faptul „că tu [ca țară] ai un sistem medical bine pus la punct; nu ai copii infectați, nu o să trebuiască să cheltui bani pe medicamente, pe tratamente specifice, pe îngrijiri etc. Obținem multiple beneficii pentru toți: copii, părinți, țară”, menționează Climașevschi.
Viața Larisei nu e tocmai una ușoară și lipsită de griji. Avea 13 ani când și-a găsit mama fără suflare în casă. Asta a afectat-o puternic, punctează ea. Cu un tată dependent de alcool și un frate mai mic, Larisa a intrat într-o depresie continuă de care suferă și acum. Așa că, atunci când a aflat că este seropozitivă, ca să nu o ia razna, a apelat la serviciile unui psiholog de la un centru care oferă sprijin persoanelor cu HIV.
„După ce am început să merg la acest centru, am înțeles că lumea trăiește cu așa ceva. Sunt persoane care de prin anii ‘90 trăiesc cu HIV, nu de un an. Oamenii, totuși, găsesc un sens în ceva. La mine sensul sunt copiii.”
I-a fost frică de fiecare dată când a rămas însărcinată, subliniază Larisa. Dar anume încrederea în medicină, dar și în Dumnezeu – „merg la biserică, ca la serviciu” – a făcut-o să renunțe la gândul unui avort. „Soacra îmi spunea că, dacă Dumnezeu îți dă copil, El îți va purta de grijă să îl poţi creşte. Nici nu știu. Pe deoparte, aș putea fi numită iresponsabilă. Deseori meditez la asta.”
Așa s-a întâmplat că cei șapte copii au fost crescuți inclusiv de soacra ei, care e și pe post de dădacă, iar fata mai mare, care acum are 15 ani, o ajută cu cei mai mici.
„Nu sunt curajoasă, pur şi simplu, am mare noroc de soacra mea”, recunoaște Larisa. „Ea la toţi le spunea că păstrăm copiii, îi voi naște. Ea a înțeles că, dacă eu cu boala mea (depresie – n.r.) mai recurg şi la un avort, atunci… Când este vorba despre copii, cum să vă explic… Există mame care se iau în mâini şi fac totul pentru copil, dar eu intru în panică, eu mă pierd. Eu sunt foarte panicoasă de felul meu.”
Se descrie ca fiind și foarte sensibilă și că o afectează până și cel mai mic eșec. Lipsa mamei o face să se simtă neputincioasă și acum, la cei aproape 40 de ani câți îi are. „Cred că nu am depășit moartea ei și din această cauză poate și am viața pe care o am: cu HIV, cu mulți copii și că sunt așa cum sunt – fragilă”, parcă se scuză femeia.
Cazurile cu infecție HIV la copiii născuți din mame seropozitive înregistrate în ultimii patru ani se explică prin faptul că unele „femei însărcinate au rămas în afara îngrijirilor medicale sau nu au fost testate la HIV în timpul sarcinii”, arată un raport de evaluare a problemelor cu care se confruntă gravidele HIV pozitive, lansat la începutul acestui an.
„E necesar urmărirea mai atentă a femeilor din populațiile vulnerabile și cu risc ridicat de infectare cu HIV înainte și pe parcursul sarcinii și alăptării. Acest lucru necesită intervenții individualizate mai degrabă, decât o abordare generalizată”, menționează Justyna Kowalska, autoarea raportului.
Larisa susține că are mare noroc de medicii de pe sector, care o ajută de fiecare dată când întâmpină o problemă. Nimeni nu i-a reproșat „de ce faci copii, având HIV”. Însă, la câteva nașteri, a simțit pe propria piele cum e să fii discriminată.
„Am nimerit și peste medici foarte de treabă, care nici pe o clipă nu m-au făcut să mă simtă prost că am HIV. Un ginecolog, la ultima naștere, a stat numai la capul meu, căci aveam un travaliu greu, iar asistenta tot umbla pe lângă el cu dezinfectantul, făcându-i semn să nu se infecteze, dar el o fugărea cu tot cu dezinfectant. Și asta mă făcea să mă simt bine, dar au fost și cazuri când se comportau grosolan cu mine și îmi vorbeau urât.”
Așa că femeia încearcă să ascundă statutul său cât de mult poate. „Într-o bună zi, am să le spun și copiilor, sau poate nu…O să văd, reieșind din situație”, balansează ea.
Femeile cu HIV reprezintă cea mai vulnerabilă categorie de populație, lucru determinat de statutul persoanei şi stereotipurile prezente în societate referitoare la această maladie, se arată în studiul „Profilul femeilor care trăiesc cu HIV”.
Conform datelor unui sondaj prezentate într-un alt studiu, 60% dintre respondenți au spus că nu ar vrea să trăiască în aceeași comunitate cu persoanele din grupul respectiv. Totodată, 31% din populația generală caracterizează persoanele cu HIV/SIDA drept „nenorociți”, „periculoși”, arată un alt studiu privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova.
Soțul Larisei nu este infectat cu HIV, iar când întrețin relații sexuale, uneori folosește prezervativul, alteori – nu. „El a zis că nu se teme, dacă eu iau tratamentul.”
„Dacă femeia e pe tratament și încărcătura virală e zero, nu te infectezi în timpul contactului sexual. Dar partenerul poate să ia și el tratament, ca să se asigure că totul decurge bine. Sunt cazuri când ambii parteneri iau tratament, deși doar unul dintre ei e seropozitiv”, subliniază Climașevschi.
Sună telefonul. E fata cea mai mare a Larisei, care o întreabă cât mai durează, căci cea mai mică vrea clătite. „Mă duc să le fac clătite, dar, sigur, după asta, o să zică că vrea deja altceva. Uneori mă simt sleită de puteri. Bine că soacra îi mai ia la ea pe câte o săptămână”, zâmbește ea timid.
La încheiere, le transmite femeilor care sunt seropozitive și își doresc copii să nu se descurajeze și să nu cadă pradă disperării. „Dacă există dragoste, respect, înțelegere, încredere între soți, atunci se pot hotărî să facă și un copil. […] Dacă urmezi terapia, poți trăi cu asta. Eu știu cazuri când persoanele mor de la cu totul alte boli, care de inimă, care de cancer.”
Oftează. Se ridică de pe canapea și privește lumea din cafenea. O gașcă de tineri chicotesc necontrolat alături. „Dacă sincer, când merg să fac analize și aștept rezultatele, mă gândesc că poate îmi vor spune că nu am nimic. Până acum mai am gândul că poate au confundat ceva la analize…”
Ilustrații – Diana Roșcovan