Raisa RăzmerițăUn singur sat și două secții de votare – prin ambele suflă vântul. Același sat și două case de rugăciune – ambele pline de lume. Citesc din Biblie și se îndeamnă la rugăciune, în loc să „murmure” a nemulțumire. Ei nu votează. Pentru ei „nu există autoritate decât de la Dumnezeu”. Anume din acest motiv satul Caracușenii Vechi din Briceni a înregistrat cea mai mică prezență la urne la scrutinul prezidențial. Primul scrutin din ultimii 20 de ani în care șeful statului este ales prin vot direct de către cetățenii Republicii Moldova.
Eduminică-dimineața. Satul se trezește și sunt alegeri din nou în Moldova. Ploaia cade peste rufele înșirate pe firele de sârmă din curți. Oamenii stau, însă, liniștiti: mălaiul e în siguranță în podurile caselor, iar pe prispe stau mături pregătite pentru vânzare. Creșterea mălaiului și confecționarea măturilor este una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor din Caracușenii Vechi.Șoseaua lată șerpuiește pe lângă Casa de Cultură, o clădire impunătoare a cărei tencuială dezvelește cotileții din partea de sus a fațadei. Are ferestre zăbrelite și o ușă înaltă din metal care duce direct în holul clădirii. Harpa falnică zugrăvită deasupra celor două niveluri este eclipsată de un panou alb, agățat de balconul etajului doi. Anunță numărul secției de votare.
– Maria Ivanovna, vă caută cineva! strigă unul dintre bărbații prezenți în sală.
Dintr-o cameră alăturată iese sprinten o femeie trecută de prima tinerețe. Poartă la gât un fular de culoarea coralului, cu vestă peste un pulover gălbui asortat cu nuanța pereților. În spatele ei se aliniază, curioși, patru bărbați.
– Ce stați? Hai, fiecare la treaba lui! îi îndeamnă aceasta.
– Las’ să vadă cum stăm în frigul ista! adaugă o femeie ghemuită la o masă.
– Iată, aici e reprezentanta de la Promo-LEX, aici al Maiei Sandu și domnul e de la Igor Dodon, se grăbește să explice starea de lucruri Maria Țurcanu, președinta secției de votare.
Două persoane sunt pe post de operatori, trei la masa președintei secției, patru la masa cu listele alegătorilor, șase observatori și reprezentanți ai concurenților electorali. 15, în total. Toți înfofoliți în locurile prestabilite. Cei de la mese și-au aranajat sub picioare câte un țol împăturit în câteva straturi sau câte o bucată de polistiren. Pe sub mese mai încălzește aerul și câteva reșouri. În lipsa alegătorilor, unii dintre ei mai trag câte o fugă în bibliotecă, pentru a-și „dezmorți mâinile” lângă un cămin electric. Până la ora 8.00, la secția de votare din holul Casei de Cultură votaseră 10 persoane.
La auzul scârțâitului, privirile din sală țintesc același punct – ușa. O bătrână intră vioaie. Batista-i verde împletită cu fire strălucite amintește a zi de sărbătoare. Inspectează rapid sala, apoi scoate buletinul din geanta cu pete de leopard. Trece pe la operatoare. Apoi pe la masa cu listele alegătorilor a căror nume de familie începe cu una din primele litere din alfabet. Semnează și merge spre cabine, care sunt mai degrabă niște puncte de sprijin pentru cei care vin „să dea cu ștampila”. De la distanța mâinilor întinse, studiază atent buletinul de vot. Se decide și apasă cu putere ștampila. Mai examinează o dată buletinul și se îndreaptă spre urna din mijlocul sălii. Aceasta stă cocoțată pe o măsuță mică, acoperită cu față de masă albă. Femeia introduce buletinul, apoi, ca o binecuvântare, își pune palma peste gura cutiei.
Liniștea pune din nou stăpânire pe sală. Se aude doar zumzetul reșourilor și bătăile picioarelor ce caută să se încălzească.
– Văleu, mătincă o să fim mai puțini ca data trecută! sparge tăcerea doamna președintă.
– Poate or veni, că amu’ nu mai lucrează în câmp! o liniștește una dintre operatoare.
– Ce să facem, fiecare are dreptul să creadă în ce vre și în cine vre! se consolează președinta.
Îngrijorarea membrilor secției se trage de la rezultatele primului tur al scurtinului prezidențial din 30 octombrie. Atunci au votat doar 20% din numărul locuitorilor incluși în listele electorale. Circa 660 din peste 3.300 de alegători. Datorită acestui rezultat, Caracușenii Vechi a fost declarată localitatea care a înregistrat cea mai mică prezență la urne.
Un bătrân trece pragul Casei de Cultură.
– Votați cei mai buni fii și fiice ale poporului! exclamă acesta.
Scoate migălos un act din buzunar, apoi altul. „Era să-ți dau buletinul lu’ nevastă-mea”, îi zice operatoarei. Ajuns la semnat, se uită nesigur la tabelul mare din față.
– Așa? Ori s-o întorc?
– Așa! Cu fundu-n sus! intervine președinta.
Bătrânul ridică buletinul de vot și-l cercetează.
– Maia Sandu, Vladimir Dodon…, se face a citi bătrânul.
– Gata! Fără comentarii! Intră în cabină și votează! intervine președinta.
– Va fi bine… când tata va veni! comentează bătrânul după ce-și lasă buletinul în urna cu voturi.
* * *
Băltoacele pun stăpânire pe gropile drumurilor cândva asfaltate. Rafale de apă sar de sub roțile mașinilor de diferite mărci, botezate cu numere europene. Prevalează cele înmatriculate în Franța, Lituania și Bulgaria. Pe unde și unde mai zărești câte un om mergând pe jos. O bătrână duce două găleți cu apă de la fântâna din apropierea benzinăriei proaspăt construită.
– Am votat de dimineață, spune aceasta în timp ce-și lasă gălețile jos.
Vrea să mai adauge ceva, dar se oprește brusc. Trece un moment de incertitudine până mărturisește că a votat-o pe Maia Sandu.
– Și ce dacă n-are copchii și bărbat?! Taman că, dacă n-are familie, o să aibă grijă de popor. Dodon are trei băieți și el are de cine să îngrijească. Am pus ștampila acolo unde scrie PAS, nu unde e steluța. Nu mai vreau să vină rușii. Nu ne trebuie nouă ruși!
În apropierea școlii, unde e deschisă a doua secție de votare din sat, o altă bătrână stă așezată pe un morman de pietre. Își sprijină mâinile în cârjă, iar privirea îi trădează o doză de îngrijorare.
– Gata, am fost și mi-am dat glasul. Eu am uitat că-i votare. M-am dus la niște vecini și mi-au amintit. Trebu’ să votăm. Așteptări n-am. Principalu’ să fim sănătoși. Nu știu platforma electorală la niciunu’. N-o fost nimeni la noi cu agitația. Da’ poate o fost și nu eram acasă…
În același timp, la a doua secție, numărul celor care și-au exprimat dreptul la vot e și mai mic. Până la ora 9 au trecut pragul școlii vreo 15 persoane. Cei de aici, însă, se pot bucura de căldura caloriferelor de sub geamuri. În preajma lor se cocolesc și observatorii, și reprezentanții concurenților electorali.
În capul mesei, vicepreședintele comisiei aranjează antena unui aparat de radio cât palma. „Te întrebi prea des care-i drumul și dacă bine-ai ales”, cântă Carla’s Dreams pe o frecvență prinsă la întâmplare. Una dintre femeile operatoare taie fâșii de cartoane colorate. Lucrează la grădiniță și, ca să mai ucidă timpul, pregătește materiale de lucru pentru copii.
– Krasnaia zvezda (steaua roșie – din rus.)! reacționează zâmbitor unul dintre reprezentanții lui Igor Dodon, observând că e fotografiat.
Pe ușa secției intră un bătrân cu un singur picior, sprijinindu-se în cârje.
– Ia uiti! Credincios, da’ votează! șoptește colegului unul dintre reprezentanții candidatului Igor Dodon.
– Da, dar îi de opoziție, îi răspunde acesta și mai taie un număr din tabelul în care duce evidența numărului de alegători.
– Data trecută pe vremea asta erau numai vreo 14 oameni, dar amu’ – 23, remarcă primul.
– Azi cred c-o să fie mai mulți, se dă cu părerea celălalt.
* * *
Afară e tot mai rece. Ploaia cedează locul primilor fulgi din acest an. Echipa mobilă, trei bărbați și o femeie pe post de șofer, are misiunea de a aduna de prin sat voturile persoanelor care nu s-au putut deplasa la secțiile de votare. Primul popas e făcut la o familie de bătrâni. După procedura de înregistrare, bărbatul pune buletinul de vot pe o revistă, sprijinându-o de burtă, și apasă cu putere în pătrățelul ales. Repetă procedura și pentru soția lui.
– Ea nu vede! explică acesta. Nevasta lui schițează un zâmbet.
Următorul vot e cules de la o învățătoare. Echipa mobilă o găsește răsfoind niște caiete, în timp ce altele stăteau împrăștiate deasupra plapumei care îi învelea picioarele.
– Votăm președintele! Mâine dimineață precis Dodon e președinte! Profesorii precis n-o votează pe Maia Sandu! comentează femeia în timp ce aplică ștampila.
O altă bătrână întâmpină echipa mobilă înfășurată în halat gros de baie și cu broboadă pe jumătate de cap. Trece dintr-o cameră în alta în căutarea buletinului de identitate. Când primește buletinul de vot, aceasta zice că nu vede unde trebuie să pună ștampila.
– Pe cine vrei să votezi?
– Pe Dodon!
– Pune aici, îi arată cu degetul unul dintre membrii comisiei. Ce să faci? Dacă-s bătrâni și nu văd…, își explică aceasta intervenția.
* * *
– Cică rata de participare la vot cea mai mică e la noi, anunță președinta secției din incinta Casei de Cultură.
– Iar la noi?! se miră o femeie de la masa cu listele alegătorilor.
– Scoateți-i pe martori din listă ș-ap’ tot o să fie bine! sugerează un bărbat.
– Dap’ n-avem voie! pronunță președinta.
Caracușenii Vechi intră în Top 100 cele mai populate sate din Republica Moldova. Are peste 4.000 de locuitori, dintre care circa 3.000 sunt cu drept de vot. Însă numărul alegătorilor reali scade drastic din cauza convingerilor religioase a aproape 2.000 de persoane, adepte ale cultului Martorii lui Iehova.
Vreo 40 de ani în urmă, biserica din sat a fost dărâmată. Dar omul are nevoie să se alinieze cuiva și să se roage și ei au plecat acolo unde erau întrebați. În sat există și o bisericuță pentru ortodocși, dar nu este preot. Mai vin să facă slujbe preoții de prin satele vecine, dar mai mult la sărbătorile mari. Sunt și [locuitori] de alte confesiuni religioase, dar numai Martorii lui Iehova nu participă la vot. Ei nu votează și nu fac armată. În rest, îndeplinesc toate cerințele statului, explică Gheorghe Lungu, primarul satului.
În localitate sunt două case de rugăciune „Regatul Martorilor lui Iehova”. Fiecare cu o capacitate de 400 de persoane. În timp ce prin secțiile de votare suflă vântul, casele de rugăciune sunt aproape pline. Bărbații sunt îmbrăcați la patru ace. Nici doamnele nu se lasă mai prejos și colorează încăperile cu rochii în nuanțe vii. „Fraților”, se adresează cei care urcă la tribună. Citesc din Biblie și le transmit celor prezenți să se roage, în loc să „murmure” a nemulțumire. Ei nu participă la alegeri și se declară a fi neutri din punct de vedere politic.
„Noi nu facem lobby, nu votăm pentru anumite partide sau candidați politici, nu candidăm la funcții guvernamentale și nu participăm la nicio acțiune care vizează schimbarea guvernelor […] pentru că nu există autoritate decât de la Dumnezeu, iar autorităţile existente au fost aşezate de Dumnezeu în poziţiile lor relative”, își motivează aceștia poziția.
În turul doi de scrutin prezidențial, numărul celor veniți „să dea cu ștampila” în Caracușenii Vechi a crescut puțin. Cu toate acestea satul și-a menținut poziția de localitatea cu cea mai slabă prezență la urnele de vot. Pe 13 noiembrie, la cele două secții de votare au venit puțin peste 800 de alegători, adică nici un sfert din numărul celor incluși în listele electorale.
* * *
– Gata! Închidem secția! Strângem listele! Toate ștampilele dați-le la mine! strigă președinta secției de votare deschise în incinta Casei de Cultură, imediat ce se face ora 21:00.
Pe-o masă se face loc pentru buletinele rămase. Toc-toc, toc-toc, aleargă două ștampile de la buretele îmbibat cu cerneală pe verso-ul buletinelor neutilizate. 1400 de hârtii primesc câte un „anulat” și sunt grupate în stocuri a câte 100.
Urmează urna mobilă. Numărătoarea confirmă numărul exact al celor care au votat la domiciliu. Toate sunt în favoarea aceluiași candidat.
– Aduceți un cuțit, strigă un bărbat către cei din preajmă.
S-a rupt foarfeca în timp ce tăia sigiliile de la urna mare.
– Le numărăm și pe urmă le aranjăm după concurenți! dă indicații președinta.
Șapte buletine sunt declarate nevalabile. Unele aveau ștampila în dreptul ambilor concurenți, de pe altele aceasta lipsea cu desăvârșire.
– Degeaba au venit prin ploaie și s-o udat, comentează indignat unul dintre bărbați.
Tot el se ia la ceartă cu reprezentantul Maiei Sandu pentru că cel din urmă insista să verifice dacă n-a rămas vreun vot prin grămăjoara buletinelor pro Igor Dodon. Intervine președinta și calmează spiritele. „Hop, eroina!”. Îi sună telefonul. Încep să sune și alte telefoane. Se raportează.
– 453 de voturi valabile. 364 pentru Dodon și 89 pentru Maia Sandu.
Voturile sunt împachetate separat, după numele candidatului. Se pun în saci albi și se sigilează. Calculatoarele își găsesc locul în cutii. Președinta secției se retrage în biroul alăturat pentru a-și schimba hainele. Revine în bluză subțire și cizme cu tocuri. Din experiența primului tur al alegerilor știe că urmează să stea „la rând”, iar acolo „îi mai cald”. Afară așteaptă polițistul care trebuie să însoțească reprezentanții secției până la Consiliul Raional din Briceni. Acolo se colectează buletinele de vot din tot raionul.
– Of, cu atâtea! Sigil, ștampilă, ștampiluță, ștampiloi! zice președinta secției de pe bancheta din spate a mașinii cu brațele încărcate cu fel de fel de pachete.
* * *
Pe scaunul din față stă vicepreședintele secției. La volan – polițistul. Pe drumuri e ghețuș. Conduce atent. Mașina nu are anvelope pentru sezonul de iarnă.– Data trecută am scăpat pe la 4 de acolo, zice președinta, scoțându-și pălăria. Mi-o promis președintele că azi trecem fără rând.
– Noi încă și la Chișinău trebuie să ajungem mâine! Sunt încălcări și se anunță proteste, se plânge polițistul.
– Iaca eu nu înțeleg: cum e posibil să fie încălcări? Dacă totul e trecut prin calculator, totul se verifică, se semnează, se numără, se anulează. Nu înțeleg și gata!
– S-o dus cineva în Germania să voteze și acolo i-o spus că deja a votat. Poate au greșit vreo cifră la alții, nu știu!
La etajul trei al Consiliul Raional Briceni e forfotă. În fața unui birou stau la coadă mai mulți inși. Obosiți și îmbujorați, încotoșmănați cu paltoane și căciuli. Toți au în mâini saci albi, iar la picioare – cutii cu calculatoare.
– Caracușenii Vechi, să intre! Fără rând! strigă cineva din birou.
– Da’ de ce fără rând? se agită mulțimea.
Procesul este vegheat de către doi observatori din partea OSCE, trei reprezentanți ai Promo-LEX și doi polițiști. Unul dintre ei stă relaxat pe o canapea și mai trage cu ochiul prin telefonul mobil. Al doilea s-a retras la o masă dintr-un colț care-i deschide vederea spre mulțimea ce se clatină de pe un picior pe altul sau sprijină pereții. Are căști în urechi și un laptop mic în față, pe a cărui ecran sunt afișate două coloane. Înălțimea lor variază din când în când. Pe internet se anunță deja câștigătorul turului doi. Însă pe holul consiliului nimeni nu vorbește despre asta. Pe chipurile lor obosite prevalează nevoia de somn și dorința de a lăsa sacii albi în grija celor „mai mari” .
Pe la miezul nopții observatorii pleacă. La ușa comisiei mai așteaptă sacii din patru localități. Reprezentanții ultimelor două secții ajung pe la ora 1.00. Povestesc cum au fost la un pas să intre cu mașina într-un copac.
– Kak nastroenia (cum dispoziția – din rus.)? întreabă cineva.
– Praznicinaia (de sărbătoare – din rus.)! i se răspunde.
– Cine a câștigat la voi?
– Dodon!
– Al nostru, deci… Dar să vedem ce mai vine și de peste hotare. Acolo e strașnic! Aici cifrele sunt cam egale, dar ce se face acolo…
Polițistul de pe canapea își rupe privirea de la telefonul mobil.
– Nu șto, zavtra trivoga (Păi ce, mâine-i alertă – din rus.)? – îl întreabă pe colegul din colț.
– Da. Pe la 10. Va fi ceva pe la 12…