Soluție eco pentru treaba mare a societății?

Dusul la veceu este treaba mare a societății spațiului ex-sovietic, iar Republica Moldova nu este o excepție. Nu mai uimești pe nimeni când încerci să dai detalii despre un veceu școlar din vreun sat ales la nimereală pe harta în formă de ciorchine. Potrivit datelor Ministerului Educației, din cele 1.135 de școli din Moldova doar 444 dintre ele au apă caldă. Deși, conform statisticilor, 720 de școli au grupuri sanitare în clădire, numărul funcțional al acestora este cu mult mai mic, sursele neoficiale reducându-l la jumătate.

Murdar, plin și în fund. În fundul grădinii, în fundul curții. Fără hârtie igienică și săpun, cu geamuri prin care suflă vântul și lipsit total de principiul intimității. Așa descrie veceul gimnaziului din satul Viișoara, raionul Glodeni, Elena, o adolescentă de 12 ani. Fata spune că a înțeles cât de precară este starea toaletei la care merge, zilnic, alături de colegi, după ce a fost într-o excursie în Polonia. Nu i-a venit să creadă că școala primară la care au fost cazați avea un veceu curat și încălzit. Încântarea a fost și mai mare când a putut să-și spele mâinile cu apă caldă și săpun și să le usuce rapid la un aparat care „vâjâia” aer cald.

Între timp, de la televizoare cât peretele ni se spune că roboții pot să facă ciorbă. Bannerul de la semafor mă înștiințează că degeaba mă cocoșez frecând pardoseala din living cu mopul – există aspiratoare inteligente care pot face treaba asta în locul meu. Veceurile din mediul rural, pe de altă parte, par să sfideze maratonul tehnologic și rămân acolo unde au fost și acum 50 de ani – în fundul curții.

Chiar și așa, Ministerul Educației spune că 150 de școli din Moldova, încă din anul 2013, speră că au găsit alternativa pentru veceurile clasice, apelând la „toaletele de tip eco-san”, sau altfel spus – toalete uscate. Acestea sunt nițel mai ieftine decât veceurile clasice și foarte asemănătoare la exterior cu toaletele cu tragere de apă. Sistemul este o noutate și a fost implementat, deocamdată, doar în școli. Totuși, pentru a fi utilizate este nevoie de puțină cunoaștere din partea celor care le utilizează. Instrucțiuni scrise și desenate pe mai multe foi explică despre cum acest tip de toaletă presupune colectarea separată a excrețiilor și depozitarea lor în camere speciale de colectare situate sub camera veceului. În locul apei se folosește un amestec uscat de cenușă, rumeguș și țărână, care are capacitatea de a absorbi umezeala din masele excretate și de a menține mirosurile urâte și muștele la distanță. Deși sistemul e răspândit mai ales în instituțiile de învățământ, nu toți elevii și nu toți profesorii au reușit să-i dea de capăt.

Mihai are 8 ani. Este elev în clasa a doua la școala din satul Manta, raionul Cahul. Copilul recunoaște că nu știe exact care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze atunci când merge la veceul de la școală. Ceea ce ține minte cu siguranță, însă, este că atunci când apasă un buton situat deasupra vasului, în loc de apă curge rumeguș.

Așa cum urina este colectată separat, masele fecale se deshidratează în camerele de colectare. Ulterior, peste acestea se adaugă material acoperitor pentru a îmbunătăți procesul de uscare. Experta în sanitație, Corina Andronic, susține că ventilarea eficientă a camerelor de colectare contribuie la uscarea maselor fecale.

În urma unei depozitări îndelungate, care, de regulă durează câteva luni, acestea se transformă în compost și pot fi folosite de agricultori, în calitate de îngrășământ. Pot fi folosite, dar nu sunt. Directoarea liceului din satul Vorniceni, raionul Strășeni, spune că, deși mai mulți agricultori locali au fost rugați să ia în calcul posibilitatea de a utiliza aceste deșeuri, niciunul nu l-a privit ca pe o alternativă reală.

Cabinele acestui tip de toaletă au fost tapetate cu plăci ceramice, dotate cu sisteme de iluminare, încălzire, ventilație, instalații pentru spălarea mâinilor și cabine separate pentru băieți și fete, reușindu-se, astfel, asigurarea intimității copiilor.

Corina Andronic, specialistă în sanitație, una dintre promotoarele ideii de sanitație în școli, subliniază că implementarea acestui concept este binevenit cu precădere în instituțiile de învățământ care nu au la îndemână un sistem de canalizare, dar vor să renunțe la veceul din curte. Potrivit ultimelor cifre prezentate de Ministerul Economiei, acces la apa livrată prin sisteme centralizate au aproximativ 26% dintre locuitorii satelor, în timp ce de acces la sisteme de canalizare dispun doar 12% dintre moldovenii care trăiesc în mediul rural.

Un alt argument care face din folosirea toaletelor de tip eco-san o idee bună este că folosirea unui asemenea tip de veceu contribuie la dezvoltarea sanitației prietenoase mediului. Or, problemele de mediu sunt dezbătute din ce în ce mai acut în societatea moldovenească. Oamenii își fac griji pentru felul în care le va arăta viața peste câțiva ani. Cei care se bucură de mai multă influență în comunități propagă conceptele unui stil de viață fără plastic și îi îndeamnă pe oameni să conștientizeze cât de grave pot fi consecințele deșeurilor aruncate la nimereală.

„Nu este o soluție pentru lumea a treia. Nu este o soluție second-hand. Este o soluție tehnică, aplicabilă în cadrul local”, spune Andronic. Tot ea subliniază că modul în care funcționează aceste veceuri depinde într-o foarte mare măsură de felul în care sunt utilizate și administrate.

De aceea, elevii, profesorii și personalul tehnic din cele 150 de școli în care a fost implementat proiectul au fost instruiți despre modul în care pot fi utilizate și întreținute toaletele eco-san. Profesorii au păreri împărțite despre simplitatea utilizării unui veceu de acest fel.

Emilia Rusu este profesoară de biologie și spune că a avut nevoie să citească de mai multe ori instrucțiunile pentru a-și da seama cum funcționează acest tip de toaletă. Pe de altă parte, directoarea liceului din localitatea Vorniceni spune că nu i se pare că ar exista diferențe de utlizare între toalete clasice și cele uscate.

Costul unui sistem de sanitație eco-san este de aproximativ 650.000 de lei, adică aproximativ 3.500 de euro. Prețul nu este foarte diferit de cel pe care trebuie să-l plătească directorii de școli pentru instalarea veceurilor clasice. Diferența este făcută de capacitatea toaletelor eco-san de a se integra chiar și acolo unde sistemele de canalizare încă nu au ajuns.

Pentru unele școli, alternativa a venit ca o salvare. Pentru prima dată sute de elevi au avut intimitate, apă caldă și săpun.

Alte instituții însă, au dat chix cu implementarea proiectului eco-san.

La liceul din satul Vorniceni, raionul Strășeni își fac studiile aproape 500 de elevi. După ce ani la rând au mers la veceul de lângă stadion, tot în curtea școlii, în 2008 copiii au fost anunțați că vor avea șansa să testeze un nou model de toaletă.

La cursurile organizate special pentru ei câteva săptămâni la rând, au aflat cum funcționează acest veceu și nu le venea să creadă când li s-a spus că în loc să tragă apă, vor turna rumeguș peste excremente. Apoi a urmat motivația ecologică și explicația schematică despre cum fecalele și urina ajung să fie depozitate, cum intră apoi în contact cu rumegușul și cenușa și se transformă în îngrășământ natural.

Când toate schemele au fost desenate și toate detaliile lămurite, la Vorniceni a început să fie folosită toaleta de tip eco-san. Și dacă la început ideea a fost privită drept una binevenită, în timp impresiile despre veceul ecologic s-au schimbat.

Poate pentru că, de îndată ce intri în liceu, ești întâmpinat de un miros iuțișor de urină? Producătorii spun că durata de viață a unui asemenea tip de toaletă este de cel puțin 15 ani, dacă sunt respectate întocmai normele de ventilare și cele de igienă. În primii ani de implementare a proiectului, la Vorniceni lucrurile au mers ca pe roate. Ulterior, situația a început să devină urât mirositoare.

Vera Rotaru, directoarea instituției, spune că problema miresmei persistă de câțiva ani deja, dar a devenit insuportabilă în ultima perioadă. Rotaru nu știe care este motivul ce stă la baza mirosului neplăcut, dar mai are și alte chestii de obiectat atunci când povestește despre toaleta eco-san:

„Se adună multe tone de urină, iar pentru noi este o problemă pentru că trebuie să evacuăm, iar asta necesită cheltuieli mari pentru o instituție. Odată la o lună jumătate cheltuim 4.000 de lei pentru a evacua urina”.

Directoarea spun că de colectare se ocupă o firmă din localitate cu care școala a semnat un contract.

Femeia adaugă că nici agricultorii nu se îmbulzesc să folosească îngrășământul adunat în containere de opt tone, iar în lipsa unei stații de epurare în localitate, gestionarea compostului devine o problemă cu mai multe necunoscute.

Pe vremea când a acceptat instalarea toaletelor ecologice în instituția pe care o conduce, școala de la Vorniceni nu era conectată la o rețea de canalizare. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar rețeaua a ajuns aproape de pragul liceului. Directoarea spune că nu poate renunța la veceurile eco-san pentru că asta ar presupune alte cheltuieli, bani de care școala nu dispune.

Cât timp elevii și profesorii de la Vorniceni strâmbă din nas în timp ce folosesc toaleta ecologică, specialiștii în sanitație spun că singurele motive pentru care un veceu de tip ecosan ar ajunge să miroasă urât, sunt fie gestionarea nepotrivită a sistemului de ventilare, fie igiena precară. Experta în sanitație, Corina Andronic spune că în zeci de școli din Moldova veceurile uscate funcționează ca la carte.

Ca parte a Protocolului privind Apa şi Sănătatea din 2012, Republica Moldova s-a angajat ca până în 2020, să asigure în toate instituțiile de învățământ general, corespunderea deplină a tuturor calităților apei potabile şi accesul copiilor la sisteme îmbunătățite de aprovizionare cu apă şi sanitație. De atunci și până în prezent au fost făcuți câțiva pași sub forma unor inițiative sociale, dar în linii mari situația a rămas la fel de jalnică ca și acum opt ani.

Între timp, igiena, ca noțiune socială, rămâne blocată între declarațiile tari făcute de la tribune și incapabilitatea celor aleși să ne conducă de a crea politici și legi care nu doar să existe în formă scrisă, ci și să funcționeze la modul practic. Strânsul din umeri se transformă în sport național, practicat de dascăli, de manageri școlari, de șefi de raioane și de miniștri de resort. Cu toții își pasează reciproc responsabilitățile și subliniază cu orice ocazie că lipsa banilor este cauza care îi privează pe școlari de vecee dotate sau cel puțin acceptabile.

De cealaltă parte, ONG-urile care militează pentru sanitația în școli sunt convinse că dacă igiena ar fi considerată o problemă la fel de gravă precum un geam spart, de exemplu, resursele s-ar găsi mult mai ușor. Mai ales în condițiile în care asigurarea unei toalete cu un minim de confort ce poate fi exprimat prin hârtie igienică și săpun, nu costă milioane și nu ar face nicio gaură în bugetul niciunei instituții. Altfel, treaba mare a elevilor ajunge să se transforme în treaba mare a societății și să transmită un miros puternic de indiferență care nu reușește să fie estompat nici măcar de valurile, periodice, parfumate intens în timpul campaniilor electorale.