Liliana BotnariucAu ajuns izolați în case. Au fost concediați. Au rămas fără clienți.
Și-au cumpărat porc, capră și conserve pentru săptămâni înainte.
SUA, Federația Rusă, Norvegia, Finlanda, Germania, Italia, Ucraina.
Oriunde nu s-ar afla, pandemia de COVID-19 i-a afectat pe toți.
.
🇺🇦
„‘Arta nu se reprofilează’, dar viața te face să te reprofilezi”
Natalia Cevca
stabilită de 12 ani în Ucraina (satul Buda Mică, regiunea Herța)
Nr. populației: circa 44 de milioane
Nr. moldovenilor: circa 18 mii
Cazuri COVID-19: circa 105 mii
Decese COVID-19: peste 2 mii
„Anul trecut, când soțul a cumpărat doi porci, am plâns. M-am gândit că eu am studiat muzica cinci ani la universitate și am lucrat nu ca să rânesc balegă de porc și să prășesc. Și mi-am zis: ‘Să strige porcii din deal cu cuvinte: Natașaaa!, că nu mă duc să le dau de mâncare’. Dar anul ăsta, din cauza pandemiei, cum venitul meu s-a terminat odată cu nunțile, așa de bucuroasă am fost că soțul a cumpărat prima pereche de porci, că am insistat să mai cumpărăm încă doi, să am patru. Am vrut ca pe cei mari să-i vindem în toamnă, să avem oleacă de bani pe iarnă, că nu știm ce va fi. Se spune că în septembrie va începe al doilea val [de COVID-19]. Pe urmă am calculat câți bani am dat pe ei – 3 500 de grivne (circa două mii de lei), și câtă mâncare cheltui, și la urmă să vând un porc cu șase mii [de grivne] (circa 3 500 de lei)? Ți-e mai convenabil să-i tai și să-i pui în borcane.
Venitul familiei era format în mare parte din cântatul meu la nunți și din afacerea cu darea în chirie a rochiilor pentru copii de până la 12 ani. În general sunt producător artistic la club și salariul meu e de 80 de dolari (circa 1 300 de lei). Soțul e profesor la școala muzicală și primește 170 de dolari (circa 2 800 de lei). Noi niciodată nu am putut trăi din salarii, că sunt foarte mici, dar pe timp de pandemie ne-au fost scăparea.
Înainte de pandemie, puteam să am câte patru sau opt nunți pe lună. Și dacă luam maximum 250 de euro (circa 4 100 de lei) de la o nuntă, făceam vreo două mii de euro. Asta în cele mai fericite cazuri, când mă contactau mirii direct. Dar au fost și cazuri când am cântat și cu 100 de euro pe seară, și cu o mie de grivne (circa 600 de lei).
Nunțile au fost interzise, iar grădinițele și școlile au fost închise și baluri de absolvire la clasa a IV-a n-au mai fost, așa că necesitatea rochițelor de seară a dispărut. Din martie am fost o singură o dată la gheretă și am luat rochiile acasă, că fusese o inundație acolo.
Luna aprilie a fost foarte grea. În beci se cam terminau conservele. N-am dus foame, dar am copt pâine acasă, ceea ce înainte nu făceam. Eu nici la ceai nu făceam nimic. Cumpăram totul. Aveam ceai de acela și de celălalt. Acum am început a rupe buruiene. Înainte cumpăram piersici, zmeură, tot ce nu era acasă, ca să fac compot. Anul ăsta am fost nevoită să merg pe câmp să strâng porumbele, să iau o căldare de mere de la vecin…
Eu înainte niciodată nu i-am zis copilului că n-am bani. Dar de când a venit pandemia, îi spun: ‘Tu știi că n-avem bani și tre’ să mâncăm ceea ce este’. Azi mâncăm ceai cu pâine , dar înainte mâncam checuri, plăcinte. Fetița e foarte înțelegătoare și m-a ajutat foarte mult ca să trec peste perioada asta.
Chiar dacă locuim în sat, noi n-am avut nici capră, nici vacă și, până anul trecut, nici porci. În iunie mi-am cumpărat o capră, pentru că înainte de pandemie îmi permiteam și iaurt la copil și tot ce dorea pentru o creștere normală. Acuma, dacă nu-i pe ce, am cumpărat capră. Vacă nu am pe ce să cumpăr, că vaca e 20 de mii (circa 12 mii de lei), dar capra e 1 500 de grivne (circa 900 de lei).
Când m-am dus să mulg capra prima dată, mi-am luat vreo trei căldări cu mine. Dar soțul îmi zice: ‘Ce-i cu tine?! Ea dă un litru de lapte…’. M-am mai gândit că o să fac smântână, dar apoi am aflat că laptele de capră nu face smântână. Doar îl închegi și faci caș.
Din iunie și până acum am cântat la patru nunți și la trei cumetrii. Tot din iunie, de când e în concediu, soțul a fost nevoit să lucreze în construcții, la un vecin mai din deal. Le dă la mână specialiștilor. Are vreo 30 de dolari pe zi, dar decât nimic…
Am avut în plan să merg la mama în Moldova, să-i văd pe cei dragi. Și e greu când nu-i poți ajuta, când nici tu nu ai posibilitate.
Am văzut la colegi că și-au pus pe Facebook o poză cu mesajul că „Arta nu se reprofilează”, dar viața te face să te reprofilezi, te impune. Dacă nu ai ce da de mâncare la copil, normal că te gândești ce să faci, dacă nu-ți dă voie să cânți. Cât poți să stai să mori de foame?
Nu zic să nu visezi, să nu mai vrei să cânți, dar se te reprofilezi. Așa cum eu mi-am cumpărat capră și, din cântăreață, am ajuns să duc capra de zgardă”.
.
🇳🇴
„În orice caz, eu mi-am cumpărat măști. Să fie”
Daniela Nedzelschi
stabilită de șapte ani în Norvegia (municipiul Alver, regiunea Bergen)
Nr. populației: circa 5 milioane
Nr. moldovenilor: circa o mie
Cazuri COVID-19: circa 10 mii
Decese COVID-19: 264
„De pe 12 martie, grădinița unde lucram a fost închisă pentru două luni. Dar am primit salariul de 100%. La grădiniță aveam două mii de euro salariu. Apoi am revenit la lucru, dar cu restricții: un metru distanță unul de altul, fiecare angajat trebuia să aibă dezinfectant, copiii se spălau pe mâini la fiecare masă, dormeau afară, în cărucioare, la distanță de un metru. O grupă de 16 copii s-a împărțit în trei mai mici. Mâncam cu câte patru-cinci copii la o masă, nu mai mult.
De la sfârșit de iulie nu mai lucrez, pentru că sunt puțini copii și nu mai au nevoie de atâția angajați. Patru angajați au fost dați afară. Eram patru angajați la o grupă – două pedagoge și două asistente. Asta un pic m-a pus pe gânduri: ‘Da’ ce-o să mai fie? Dar dacă rămâne și soțul fără lucru și dacă nu-i plătește?’. Mă gândeam deja să vin în Moldova să fac niște cursuri de beauty, că aici sunt foarte scumpe. Dar totuși nu vrem să riscăm și nu mai mergem nicăieri. Dacă lucrezi mai mult de șase luni aici full-time, primești ajutor de șomaj. Eu încă n-am primit ajutor. Aștept. Un prieten primește o mie de euro o dată la două săptămâni.
Soțul a lucrat în timpul pandemiei. El face design la băi împreună cu o echipă care construiește case și plătește 36% impozite. După lucru mai lucrează extra. Și poate face un salariu în două săptămâni. Pentru copil primesc o sută și ceva de euro ajutor de la stat, până la 18 ani.
Înainte achitam 900 de euro pe chirie. Acum am cumpărat apartamentul nostru, de aproape 100 de metri pătrați. În aprilie ne-am mutat și plătim rata o mie de euro lunar. Timp de 25 de ani. În pandemie, banca a redus dobânda și plătim 870 de euro.
Special am trecut la mașină electrică. Plătim foarte puțin pe ea. Mâncarea e cam scumpă. O pâine ar fi 15 lei în banii noștri. Dar o pâine din aia care se fărâmă. Toate magazinele au scăzut prețurile la produse vreo două luni. Acuma deja le-au ridicat înapoi. Dacă mai ieșim cu familia la o pizza, mai călătorim, vreo trei mii de euro se duc ușor pe lună.
Am văzut un video cum la poștă le dă pensia bătrânilor noștri și unul scoate masca și o dă următorului. Și le povesteam la norvegienii noștri și-au făcut niște ochi… Erau șocați. Și le-am zis că o mască a ajuns să coste de la copeici la vreo 10 lei în Moldova. Aici, în Norvegia, pensionarii își permit să meargă în vacanțe în Spania, în Portugalia. Au o pensie minimă de 1 500 de euro.
Aici nu se poartă măști. Dar în transport se așează peste un scaun. Acum am auzit că din toamnă ministerul vrea să impună să le purtăm, căci vin mulți din afara țării, au venit din vacanță. În orice caz, eu mi-am cumpărat măști. Să fie”.
.
🇷🇺
„Adu mâncare acasă, că o să murim de foame”
Agnesa Popovici
stabilită de nouă ani în Federația Rusă (orașul Moscova)
Nr. populației: circa 146 milioane
Nr. moldovenilor: circa 236 de mii
Cazuri COVID-19: circa 957 de mii
Decese: peste 16 mii
„Administrez o rețea de magazine alimentare și, la început de pandemie, și sora, și mama, și toți mă speriau că totul se va închide și-mi spuneau: ‘Adu mâncare acasă, că o să murim de foame. Tu cu magazine și o să murim de foame acasă’. Eu nu eram speriată, dar toți mă stresau, așa că m-am dus la o bază angro, de unde fac cumpărături pentru magazine, și am cheltuit vreo 50 de mii de ruble (circa 11 200 de lei) pe produse alimentare pentru toate trei familii: a surorii, a părinților și a mea. Am luat și zahăr, și faină, și ulei, și dulciuri, și carne. De la serviciu am adus și un frigider pentru înghețată, ca să punem să avem rezerve.
Vreo patru zile de la început de pandemie a fost haos prin magazine. Nu se ajungea hrișcă și era tare scumpă. Cred că era un preț triplu. Mă duceam la grădiniță după copilul de cinci ani și educatoarele mă întrebau: ‘N-ai să poți să ne aduci și nouă o cutie de grecică?’ Zic: ‘De-am’ am să pot mâine’. Ideea e că la depozite erau de toate, dar ei nu reușeau să le distribuie prin magazine și de asta o săptămână a fost panică. În maximum 10 zile totul s-a liniștit. Am avut noroc că am magazine și mi-am dus rezervele înapoi, să le vând, că avea să mâncăm din ele până la anul.
Pe 5 martie ne-am cumpărat apartament în rate. Plătim vreo 42 de mii de ruble (circa 9 mii de lei) lunar. Atunci era foarte greu de găsit și de adus materialele de construcție. Teracota pentru baie ne-au adus-o peste o lună și jumătate, că toate frontierele erau închise. Toată perioada asta am făcut reparație împreună cu părinții, care se ocupă cu construcția.
Soțul livrează diferite produse în depozite, așa cum era și înainte de pandemie. Veniturile noastre n-au scăzut în această perioadă. Din contra, s-au mărit.
Lunar trebuie să achităm chiria și patenta de întreprinzător, în funcție de veniturile noastre. Singurul ajutor de la stat a fost că ne-au anulat plata patentei timp de trei luni, iar la chirie s-a făcut o reducere de vreo 30-40%. Noi pentru fiecare magazin plătim diferit. Dar e cam 10-15 mii de ruble pentru un metru pătrat.
Știu că pe timp de pandemie s-a scos plata pentru întreținerea blocului. Ea nu-i tare scumpă, dar măcar ceva. Și, pentru prima dată, eu am primit indemnizație pentru copilul meu de cinci ani.
Profesoara vine de două ori pe săptămână și-l învață literele și matematica. Ora e 900 de ruble (circa 500 lei). Când eu mă duceam la serviciu, rămânea sora cu fiul meu și al ei. Când ea era la lucru, rămâneam eu. Când ambele eram la lucru, rămânea bunica. Făceam așa ca ei să stea acasă, ca să nu-i dăm în grupele de gardă.
Acum că în Rusia s-a inventat vaccinul [împotriva COVID-19], se discută mult despre asta, dar noi în general suntem contra vaccinurilor. Copiii nu au niciun vaccin”.
.
🇮🇹
„Veneau și ne puneau patru-șase măști în cutia poștală”
Cristina Vornicu
stabilită de nouă ani în Italia (comuna Granarolo dell’Emilia, regiunea Emilia-Romagna)
Nr. populației: circa 60 milioane
Nr. moldovenilor: circa 132 de mii
Cazuri COVID-19: peste 258 de mii
Decese COVID-19: peste 35 de mii
„Am avut botezul fiului în februarie și peste câteva zile s-a început agitația asta cu COVID-ul. Tatăl meu, de 64 de ani, era venit aici la botez și a rămas blocat pe două luni. S-a dus acasă la Paște, cu un zbor charter. Tata stresat nu era. Sătenii erau, să nu fie virus la ei pe uliță.
Nu pot să zic că am început să fac economii stricte, că nici până la asta nu cheltuiam așa banii. Ca moldovenii. O mie de euro pe lună precis se duce. 100 de euro pe săptămână minimum pentru mâncare, 600 de euro pe chirie, apoi combustibilul și asigurarea. Mașina mea stă acasă. Soțul cheltuie săptămânal 40 de euro pe combustibil, pentru că lucrează la 10 minute de casă ca mecanic. Face piese din fier. De la primărie veneau și ne puneau patru-șase măști în cutia poștală. De vreo trei ori ne-au adus. Măștile nu erau de găsit nicăieri. Acum deja 25 de măști costă 10 euro.
Cu hârtia igienică probleme n-au fost. Au lipsit de pe rafturi uleiul, făina de grâu, drojdia, ouăle… Asta a fost vreo săptămână. Făceam săptămânal cumpărături, ne luam conserve pe o durată mai lungă, pentru că nu puteai să mergi așa des la magazin, erau rânduri mari și asta crea disconfort. Dar n-am făcut provizii exagerate.
Compania unde soțul lucrează, ca și alte locuri de muncă, s-a închis. Toți au stat acasă în martie, aprilie, mai. Cât a stat în carantină, l-a plătit statul. Salariul a venit integral. Noi nu prea am fost afectați financiar.
Fratele meu, pentru că lucrează pe cont propriu, se ocupă cu construcția, a fost ajutat de stat cu câte 700 de euro pe lună. A fost un ajutor de susținere, că nu a putut să activeze în domeniul respectiv. Avem un prieten care are un bar propriu. Pe ei, cei cu localurile, statul i-a ajutat cu 25% din impozitul pe venit pe care l-au plătit ei anul trecut.
Ajutorul de șomaj aici e 80% din salariu, dar trebuie să lucrezi minimum trei ani și să ai taxele plătite la stat ca să-l poți primi. Acum primesc de la stat foarte puțin ajutor pentru copil – 130, plus 80 de euro.
La începutul pandemiei, trebuia să vaccinăm copilul, căci în primele șase luni se fac toate vaccinurile. La noi policlinica în general a fost închisă, pe motiv că au fost infectați medicii. De asta, ca să facem vaccinurile, a trebuit să mergem în orașul vecin, la vreo patru kilometri. Am mers cu mașina personală. Cu transportul public era problematic. Și a trebuit să intrăm doar câte un părinte la vaccin.
La medic era programare și înainte, dar era mult mai liber. Oamenii intrau în clinică, nu le era frică să se infecteze. Se vorbea cu medicul. Dacă apăreau colici sau altceva, totul se făcea telefonic. Doar dacă era o urgență, puteai să mergi la medic. A fost stres”.
.
🇫🇮
„Au fost momente când fiica mea era unicul copil în grădiniță”
Nadejda Savolainen
stabilită de 13 ani în Finlanda (municipiul Nurmijärvi)
Nr. populației: circa 6 milioane
Nr. moldovenilor: necunoscut
Cazuri COVID-19: circa 8 mii
Decese COVID-19: 334
„Salonul de frumusețe în care lucrez nu a fost închis, dar clienții au dispărut îndată. De la 15-25 de clienți la două lucrătoare, am ajuns la doi clienți pe zi în timpul pandemiei. În salonul nostru, 75-80% dintre clienți sunt pensionari. Și lor le-a fost recomandat să stea acasă. Casele de bătrâni au fost încuiate.
Finlandezii de la sine sunt mai retrași, nu prea obișnuiesc să se îmbrățișeze, să se sărute. Chiar la datul mâinii, ei cu persoane necunoscute nu o fac. A fost o recomandare de la stat să stăm acasă, dar a fost alegerea fiecăruia să stea acasă sau să meargă la serviciu.
Pe 13 mai, când ni s-a spus că e pericol înalt de infectare, am rămas și eu acasă câteva zile, pentru că nu aveam niciun client. După asta, am avut de lucru foarte puțin.
La început a fost o frică: Ce fac eu mai departe? Cu doi copii, fetița la grădiniță, fiul în clasa a V-a, chiria de 700 de euro lunar, asigurarea obligatorie, la magazin las de fiecare dată între 35-60 de euro, pentru combustibil cheltui în jur de 250 de euro, mai plătesc pensia, de vopsele nici nu mai zic… Lunar, cheltuielile ajung până la 1 400, chiar și două mii de euro.
Dar guvernul a alocat 15 miliarde de euro pentru micii antreprenori și a spus că vom fi ajutați cu două mii de euro fiecare. Și deja aveam speranță. Eu sunt antreprenoare de cinci ani. M-am reprofilat, de la dirijoare de cor în Moldova. Arendez scaunul într-un salon de frumusețe cu 650 euro pe lună. Frezez, colorez, fac machiaj. Achit 24% taxe din venitul lunar. Nu am fost nici scutiți de ele și nici nu a fost reduse. Dar cu celelalte cheltuieli se putea de „înțeles”, era nevoie doar să dăm un sunet și să le spunem că nu suntem în stare să achităm câteva facturi și ni le amânau pentru o perioada de timp mai lungă. Spre exemplu, dacă am luat vopsea pentru păr în suma de 300 de euro și nu pot să achit deodată atât de mult, pot plăti în trei rate, a câte 100 de euro.
Eu practic am fost obligată ca, dacă vreau ajutor de la stat, să demonstrez că venitul meu în perioada dată este mai mic cu 30% decât în ultimele trei luni. Am cerut actele de la contabilitate și asta era suficient, ca antreprenor, ca să primești două mii de euro, o singură dată. Totul s-a întâmplat foarte repede. Miercuri m-au sunat și m-au întrebat cât aveți în cont și le-am zis sincer – 300 de euro, și mi-au zis că vineri banii sunt pe cont. Și așa a și fost.
După asta a urmat și ajutorul social de șomaj. Dacă nu am clienți, prezint zilele și orele în care nu lucrez. Completez cinstit o anchetă și nu mi-e frică că mă vor verifica, pentru că aici am învățat să fiu corectă, ca toți ceilalți. Timp de patru săptămâni se plătea în jur de 600 de euro. Îmi acopeream arenda la scaun și celelalte cheltuieli. Am simțit că sunt susținută.
La sfârșitul lunii mai lucram dublu, câte 11-12 ore pe zi. Că eram obosită, e puțin zis. Au revenit clienții și erau mulți noi. Multe saloane s-au închis și clienții veneau la noi. Eram mereu cu grijă, pentru că lucrezi cu omul foarte aproape. Mă gândeam: ‘Mă doare capul sau nu?’. Chiar și două-trei ore la colorare, eu nu știu unde a fost omul ăla. Eu îmi pun masca doar la cerința clientului. Dar am avut mereu dezinfectant de mâini.
Școlile au fost închise, dar elevii dintr-a I-a și până într-a III-a puteau frecventa școala la dorință. Fiul meu, de exemplu, e clasa a V-a și a stat acasă. A avut lecții on-line de pe 13 martie până pe 15 mai. Temele pentru acasă se dădeau o dată sau de două ori pe săptămână. Le ducea la școală, erau verificate, iar notele erau on-line.
Fetița are 6 ani. Grădinița nu a fost închisă, dar părinții care au avut posibilitatea îi țineau acasă. Alții, ca mine, că eu sunt divorțată, n-au posibilitatea să stea acasă. Trebuie să ies la lucru, că am de plătit arendă. Și, de exemplu, au fost momente când fiica mea era unicul copil în grădiniță, deși e o grădiniță cu patru grupe, cu câte 21-24 de copii.
Aici, copiii nu au purtat măști sau mănuși la școală. A fost distanța de 1,5 metri de la bancă la bancă. Profesoara nu atinge copiii. Clasele au fost împărțite în două: grupa A și grupa B. Aici nu se merge din cabinet în cabinet, toate lecțiile sunt într-un auditoriu. Se spală pe mâini și le dezinfectează înainte de intra în clasă și mâncarea li se aduce tot în clasă. Ieșeau afară concomitent maximum câte trei persoane.
Aici foarte rar se poartă măști pe stradă. La ZOO am fost. Toți respectă distanța. Pe un vapor am fost și, din 50-60 de oameni, doar doi cred că aveau măști. Încă nu este o lege, dar se vorbește ca în transportul public să se poarte măști obligatoriu, căci începe școala. Și aici nici nu am avut amenzi. Totul se făcea la soviste. Aici așa e mentalitatea. Dacă s-a zis așa, așa se face.
Acum nu avem voie să călătorim în 24 de țări. Putem merge doar unde nivelul de infectări e foarte scăzut. De Moldova nici nu mai vorbesc. Pentru luna mai ne-am planificat vacanța în Moldova, apoi în Turcia. Am amânat totul. Poate la anul vom merge.
Am rămas șocată când cunoscuți și prieteni riscau sau chiar au mers în vacanțe. Mă gândeam: ‘Oare chiar e atât de greu să rabzi un pic să treacă?’. Parcă-i un fel de nepăsare. Tu mergi în zonă de risc. Este riscul ca tu să-i duci mamei virusul. Și eu nu m-aș fi dus la mama. Mama e foarte scumpă pentru mine”.
.
🇺🇸
„Trebuie să ne învățăm să trăim cu virusul ăsta”
Anastasia Gorodenco
stabilită de 10 ani în SUA (orașul Philadelphia, statul Pennsylvania)
Nr. populației: circa 329 milioane
Nr. moldovenilor: circa 41 de mii
Cazuri COVID-19: circa 5,5 milioane
Decese COVID-19: peste 174 de mii
„Lucram contabil practicant în departamentul taxe la o companie privată și țin minte și acum că, la 15 martie, când s-a declarat pandemia și ne-au spus să stăm acasă două săptămâni, mă gândeam: ‘Durează două săptămâni. Mare treabă…’. Dar au început să fie tot mai multe cazuri [de infecție]. La teste se făceau cozi enorme și putea să vină rezultatul și într-o săptămână.
Angajații de bază au primit laptopuri acasă. Dacă internetul nu era OK, compania plătea adițional ca să meargă internetul mai bine. Pentru practicanți, așa ca mine, nu s-a făcut asta, pentru că ar fi fost niște cheltuieli în plus și trebuiam permanent monitorizați. La distanță e greu să faci asta. Aveam 70% din salariu.
Apoi ne-au anunțat că nu sunt siguri că ne vom mai întoarce la serviciu ca, într-un final, să-mi spună că sunt concediată pe motiv de pandemie. Și asta era foarte important, pentru că am putut să aplic la șomaj la început de aprilie. Dar banii i-am primit abia la sfârșitul lunii mai, pentru că au aplicat câteva milioane de oameni și sistemul era la pământ.
Eu cu soțul avem credit pentru casă, 1 197 de dolari lunar, timp de 30 de ani. Pentru studiile mele de contabilitate la Temple University plătesc peste 30 de mii de dolari [anual], fără cărți. Parcarea e 230 de dolari pe semestru. Fără studii, cam la trei mii de dolari pe lună se duc pe asigurarea medicală, casă, mașină, mâncare.
Până pe 25 iulie am primit 600 de dolari ajutor adițional de la stat pentru fiecare săptămână stată acasă din cauza pandemiei, plus 402 dolari – ajutor de șomaj. Datorită acestui ajutor, nu am fost afectată așa de mult. Reiese că aveam un venit chiar mai mare decât salariul meu, căci eu nu primeam o mie de dolari curat pe săptămână. De regulă, șomajul aici e pe șase luni. Acum s-a extins pe 52 de săptămâni [12 luni]. Am mai primit o dată în total 1 900 de dolari ajutor din partea SUA pentru toți cetățenii care muncesc legal și plătesc taxe.
Soțul a lucrat toată pandemia la o fabrică care produce transformatoare de înaltă tensiune, căci a terminat energetica în Moldova. Este inspector pe calitate. Ăsta e jobul de bază, de luni până vineri, și se consideră esențial aici, pentru că produc pentru întreținerea energetică și au contract și cu armata. I s-a plătit adițional un dolar pe oră pentru că lucrează în perioadă de risc. În weekend mai lucrează part-time la Amazon. Livrarea lor nu a fost sistată pe timp de pandemie. Acolo s-a mărit cu doi dolari pe oră, până la sfârșit de mai, când au crezut ei că riscul nu este deja atât de mare. Am fost norocoși.
Companiile nu prea angajează. Dacă ai credite lunare, poți lua credite cu 0 dobândă și nerambursabil. Dacă tu plătești 100 de dolari creditul și zece dolari dobânda, ești scutit de acei zece dolari. În parcările mari se ofereau produse alimentare pentru oamenii cu probleme.
Fetița mea de cinci ani era în Moldova, la mama mea. Ea pleacă [în Moldova] de la un an și ceva, de când am început eu universitatea. Părinții trebuiau să vină la ceremonia de absolvire din august. Totul s-a amânat. Am luat bilete pe luna mai, să-mi iau fiica înapoi în state, nu a fost zbor. Am luat pe iunie, nu a fost. Doar în iulie am luat cu Turcia și am venit pe o săptămână [în Moldova]. Înainte de asta, la atâtea numere de telefon am sunat, căci nu îmi puteam lua copilul. Eu tot sunam și îmi spuneau că trebuie să stau în carantină, dacă vin în țară, dar eu nu puteam să stau în carantină, că aveam și lecții, și ultimul examen, la sfârșit de iulie. Și, într-un final, cineva mi-a spus de lista de excepții și am sunat la Poliția de Frontieră și mi-au zis că pot veni ca studentă.
Când am ajuns la aeroport, doamna idee nu avea de lista de excepție. I-am arătat decizia Guvernului, că am printat-o. A chemat pe cineva mai superior. Până la urmă nu am fost pusă să stau în carantină. Culmea e că lumea și instituțiile care ar trebui să fie responsabile și informate, nu sunt. Și e greu.
Acum fetița e lângă noi. Trebuia să meargă la grădiniță în grupa pregătitoare, căci la anul merge în clasa I-a. Și administrația a trimis e-mail cu trei opțiuni: lecții în clasă, on-line sau hibrid, adică două zile on-line și trei zile în instituție. Ei presupun că vor începe primele două luni on-line și vor dota toți copiii cu calculatoare. Celor dintr-a V-a până la liceu școala le dă calculator pe care îl returnează la sfârșit de an. Acum au zis că prioritar vor primi calculatoare copiii din clasa I-a – a V-a, după care, în octombrie, vor pregăti și pentru cei mai mici, de grădiniță, pentru că nu le ajung bani. Au fost părinți care au spus că nu au internet. Mai puțin de 100 din 600. Și ei vor conecta fiecare familie, căci este deja o listă de sponsori care vor plăti internetul pentru familiile respectiv. Sau, dacă ei sunt vecinii mei și eu sunt de acord să mă împart cu ei… Și asta e foarte bine, pentru că sunt și aici multe familii nevoiașe.
E clar că trebuie să fim precauți, dar eu vreau ca copilul meu să frecventeze școala. Un motiv e pentru că ea pe mine ea nu mă ia în serios și nu învață. Ea idee nu are ce înseamnă să-ți faci temele pentru acasă. Și copiii sunt foarte vulnerabili în primele clase, pentru că acum se pune temelia. Și atunci noi o vom da la privat. Deja e înscrisă. Începe de la 1 septembrie.
La privat este o listă de cerințe care trebuiesc respectate: distanța între bănci, purtatul vizierelor, doar 15 copii în clasă. Cât timpul de afară va permite, vor fi afară. Fiecare copil va avea set individual de rechizite. Le va fi măsurată temperatura în fiecare dimineață. Dacă are febră, va sta acasă 72 de ore și trebuie să prezinte certificat medical că nu are COVID-19. Aici vom plăti 180 de dolari pe lună. Dar trebuie să ne învățăm să trăim cu virusul ăsta, exact cum am învățat a trăi cu gripa sezonieră și alte maladii la fel de periculoase”.
.
🇩🇪
„Îmi dau seama că noi suntem într-o stare bună”
Elena Bivol
stabilită de doi ani în Germania (satul Bondorf, landul Baden-Württemberg)
Nr. populației: circa 84 milioane
Nr. moldovenilor: peste 17 mii
Cazuri COVID-19: circa 233 de mii
Decese COVID-19: peste 9 mii
„Prin martie, în magazine nu se mai găsea făină, drojdie, paste, hârtie igienică, săpun lichid, dezinfectant, măști și jucării. Părinții, fiind închiși în case, fără acces la terenurile de joacă, tot timpul cumpărau jucării noi. Fetele mele de doi și patru ani iubesc plastilina, desenatul, hârtia colorată.
Dar cheltuielile s-au redus automat pentru că nu mai călătorim așa de mult. Noi călătoream des în Elveția, că-i aproape, la 130 de kilometri, iar multe produse pe care am fi vrut să le cumpărăm nu mai erau în magazine. În plus, noi n-am avut panica asta, că să cumpărăm toate pastele sau șervețelele din magazin. Dar oricum suntem economi.
Chiar ieri am calculat cu soțul: chiria, internetul și alte servicii – 1 200 de euro, mâncarea – 400, abonamentul soțului la transport -120. Plus jucării, materiale didactice și se ajunge la cheltuieli lunare de 2 500-2 600 de euro. Mai reușim să economisim vreo 500-600.
Eu de pandemia COVID-19 nu am prea fost afectată, pentru că aici medicina e la un nivel super înalt și are un număr minim de decese. Eu mai mult îmi făceam griji pentru cei de acasă, pentru că părinții sunt acolo, prietenii, rudele. Și ei nu mai pot să vină aici, la noi. Părinții veneau de două-trei ori pe an. Iar nouă ne este frică să mergem în Moldova, ca să nu nimerim în carantină, și apoi în carantină când revenim în Germania. Eu nu am o problemă, dar în familia noastră lucrează doar soțul și, dacă el ar sta în carantină, ar fi o problemă pentru starea noastră financiară.
Fetița mai mare merge de la 7:30 până la 12:00 la grădiniță și eu nu aș putea să mă angajez full-time, pentru că trebuie s-o iau la amiază de la grădiniță. Și dacă m-aș angaja cu jumătate de zi, aș primi vreo 500 de euro maximum. Dar nu este rentabil. Grădinița costă 123 euro, iar pentru cea mică ar trebui să plătim 480 de euro lunar. Creșa este mai scumpă.
Soțul lucrează în domeniul IT și, din aprilie, timp de aproximativ o lună a muncit de acasă. Companiile au fost impuse să achite un minim din 67% din salariu, iar statul acoperea în așa fel ca angajatul să primească măcar 90% din salariul pe care îl aveau înainte. Soțul a primit salariul complet, dar oricum ne era frică.
La început de pandemie, fiecare familie a primit 300 de euro per copil drept ajutor, dar asta în funcție și de venitul familiei. A fost un ajutor de o singură dată. Cel mai tare ne-am bucurat că nu am fost trecuți la timp de muncă scurt, care înseamna și salariu mai mic. Impozitele au fost micșorate de la 19 la 16% pentru salariați. Cum aici plătim 40% impozite din salariu, e o sumă destul de importantă chiar și alea 3%.
Toate companiile care puteau să evite contactul și deplasarea în transportul public, au lucrat de acasă. Clar că vânzătorii și alte categorii nu au putut. Soțul a început să folosească mașina personală. Compania i-a achitat combustibilul pentru 80 de kilometri dus-întors și taxa de parcare – șapte euro pe oră, pentru opt-nouă ore zilnic.
Dintre cunoscuții noștri nimeni nu a fost concediat. Cei din construcții au lucrat și pe timp de pandemie. Dar foarte mulți au rămas șomeri. Din ce citesc pe grupurile moldovenilor din Germania, îmi dau seama că noi suntem într-o stare bună. Din cei care veneau cu biometricul, foarte mulți și-au pierdut locul de muncă și nu puteau să mai achite chiria. În perioada asta, arendatorii au fost obligați să pună pauză pe achitarea chiriei. Dar în cazul în care stăpânul a luat casa în rate și o plătea la bancă din banii chiriașilor, în cazul ăsta statul susține proprietarul și chiriașii ar trebui să plece.”