În Chișinău sunt mai mult de 10 mii de câini fără stăpân. „În oraș! Dar mai este și municipiul, pădurile, satele… Din sate foarte mulți migrează.” Datele sunt cu aproximație, pentru că un recensământ al maidanezilor nu a fost făcut niciodată.
Deși hingherii reușesc să pună mână pe o bună parte dintre ei, lupta autorităților cu patrupezii străzii e reluată anual practic de pe aceleași poziții. Și asta pentru că, „potrivit statisticii, dacă lași o femelă și un mascul într-un cartier, timp de un an și jumătate acolo vor fi deja 20 de câini, cel puțin.”
Astfel, după ani discuții și numeroase tentative eșuate, în toamna anului trecut a fost inaugurat Centrul municipal de sterilizare. Iar de atunci, autoritățile locale au castrat cu forțele proprii „circa” 100 de maidanezi, la care se mai adaugă aproape 500 de câini sterilizați de două delegații de veterinari străini. „E o picătură în mare, dar tot e ceva.”
Decembrie 2018. La o lună de la deschiderea oficială a Centrului municipal de sterilizare a câinilor vagabonzi, am solicitat Regiei „Autosalubritate”, întreprindere care gestionează noua structură, să ne permită să urmărim, pas cu pas, cum sunt prinși câinii în Chișinău și ce se întâmplă cu ei ulterior. Administrația regiei a fost foarte receptivă la început, după care, săptămână de săptămână, ne-a tot amânat vizita de documentare până afară s-a făcut primăvară.
.
* * *
Joi, 14 martie 2019, ora 5:30. Adunați la sediul „Autosalubritate”, hingherii, împreună cu gunoierii și alți colegi, lansează rotocoale de fum de țigară, așteptându-și începutul turei.
Pe teritoriu stau aliniate mai multe autospeciale pentru evacuarea gunoiului. Vreo 20. Mai într-o parte, lângă pragul unui bloc administrativ, sunt parcate două camionete de tip „GAZ”-ele, inscripționate mășcat: „Serviciul ecarisaj”.
La ora 6:00, Slavic ia de la dispecerat o listă cu adresele care chișinăuienii au semnalizat prezența maidanezilor și intră în camionetă. Bărbatul e hinger și șofer, prin cumul, și împreună cu colegul său Mihail formează echipajul responsabil de sectoarele Râșcani și Ciocana ale capitalei.
În total, Regia „Autosalubritate” are patru echipaje, câte unul pentru sectoarele Centru, Buiucani și Botanica, și unul comun pentru Râșcani și Ciocana.
Un minut mai târziu, ușa cabinei e deschisă de unul dintre șefi, un bărbat tânăr, bine dispus și bine îmbrăcat. Ne roagă să nu fotografiem fețele angajaților. „Băieții nu au nevoie de o astfel de publicitate, pricepi?” După această intervenție, hingherii au oftat ușurat și s-au mai destins.
Slavic marchează pe hartă prima adresă, pentru a identifica cel mai scurt itinerar. E în sectorului Râșcani, pe str. Dumitru Râșcanu.
Automobilul gonește pe străzile orașului încă somnoros mult mai rapid decât ne-am fi putut aștepta. De la baza auto a Regiei „Autosalubritate”, situată în cartierul Sculeni din sectorul Buiucani, și până la destinație am ajuns în vreo zece minute. Ziua drumul ne-ar fi luat cel puțin o jumătate de oră.
Slavic și Mihail lasă camioneta în fața unei porți pe care e afișată inscripția „Hospice Angelus” și încep să inspecteze fugitiv teritoriul. Nu dau peste niciun maidanez, așa că Mihail pune mâna pe telefon și raportează situația celui care a anunțat regia. Din spusele hingerului, astfel de cazuri sunt destul de frecvente în meseria lor.
Peste 20 de minute camioneta gonește deja pe str. Doina, când hingherii observă pe acostament, lângă un bloc cu trei etaje, un câine alb-negru. Decid să-l prindă. Dar nici nu apucă Slavic să iasă din mașină pentru a-l ademeni cu mâncare, că la un balcon își face apariția un bărbat. „Hei, valea de aici! E câinele meu! Doar să încercați să-l atingeți…”, strigă acesta amenințător.
„Cum să lucrezi în așa condiții? Și astfel de situații se întâmplă destul de des. Ce mai lucru avem și noi!”, strecoară Mihail printre dinți.
Pornesc mai departe. Locatarii blocurilor situate la intersecția străzilor Doina și Socoleni au anunțat regia în ajun că prin curțile lor hoinărește o haită întreagă de câini. În realitate, inițial hingherii au observat doar unul singur.
Tehnic, procesul de prindere a câinilor este destul simplu: Slavic le oferă mâncare și îi ademenește spre ușa deschisă a camionetei, în spatele căreia stă Mihail cu arcanul pregătit și așteaptă până când animalul va veni cât mai aproape.
Câinele pe care au pus ochii s-a apropiat destul de mult de arcan, însă când Mihail a dat să-l prindă, acesta a șters putina. După asta Mihail și Slavic au început să cutreiere prin curțile vecine, în căutarea maidanezului, dar fără rezultat. „Dacă un câine simte pericolul, el n-o să-ți mai apară în câmpul vizual”, ne asigură Mihail.
Între timp, orașul s-a trezit și tot mai mulți chișinăuieni au început să iasă afară. Din mers grăbit, aceștia privesc suspicios la hingheri și la „GAZ”-ela lor cam uzată.
Când dintr-o curte vecină doi maidanezi se apropie de camionetă, după care se retrag rapid spre un teren de joacă de lângă un bloc de vizavi, Slavic și Mihail pornesc pe urmele lor.
Acolo dau de o haită din șase câini, dintre care reușesc să prindă doar un țânc. Mama acestuia a început să alerge după camionetă și să schelălăie de răsuna tot cartierul, în timp ce restul câinilor îi țineau isonul.
Deja pe strada Socoleni, haita din care făcea parte țâncul s-a unit cu un alt grup de maidanezi. Împreună au lătrat și s-au ținut după mașina hingherilor aproape un cartier, când au renunțat.
„Ne simt mirosul. Îl simt și se tem, dar de fiecare data când plecăm ei aleargă din urma noastră. În această curte am mai fost de câteva ori. Prindem aici câte un câine pe săptămână. Mai des nu avem cum. Trebuie ca ei să ne uite măcar puțin, doar că oricum ne țin minte și ne recunosc după miros”, explică Mihail comportamentul patrupezilor.

Ultima solicitare din zi – o cooperativă de garaje unde, conform estimărilor lui Mihail, ar fi vreo 40 de câini, cu tot cu țânci. Când au dat cu ochii de camionetă, patrupezii au prins a lătra, după care au bătut în retragere. Doar pe ici-colo mai puteai zări câte o pereche de urechi ciulite răsărind prin spațiile înguste dintre garaje.
Mihail a scos arcanul, Slavic a început să împrăștie momeală. Ca niște vânători adevărați, hoinăresc pe teritoriul cooperativei fără grabă, încercând să nu facă gălăgie. Dacă au să-și spună ceva, o fac doar în șoaptă.
Se tot rotesc încolo și încoace o oră și jumătate, dar dacă la început au mai reușit să atragă atenția câinilor cu ajutorul mâncării, atunci toate tentativele lor de mai târziu de a-i momi au eșuat. Așa că Mihail sună la regie și raportează situația.
La finalul turei acesta ni se destăinuie: „Cândva mă temeam foarte mult de câini, dar viața e așa o chestie că acum ei se tem de mine.” E angajat în calitate de hingher deja al treilea an, iar despre viitorul animalelor pe care le prinde știe un singur lucru: „Le aducem la Centrul de sterilizare. Ce urmează, habar nu am. Nici nu mă privește.”
.
* * *
23 martie 2019. La poarta Necropolei, pe teritoriul căreia a fost deschis Centrul de sterilizare, e aglomerație. E sâmbătă, unica zi din săptămână în care accesul pe teritoriul instituției e liber pentru orice persoană, fie ea voluntar sau un simplu cetățean care vrea să adopte un câine. În schimb timpul vizitelor e limitat între 10:00 și 14:00.
Necropola din Chișinău ocupă o suprafață cam cât două terenuri de fotbal, împrejmuită cu un zid din beton. La intrare stau ciucure nu doar voluntari, dar și mai mulți câini. Angajații Necropolei afirmă că patrupezii nu sunt agresivi și că aceștia s-au acomodat deja cu noul loc, respectiv, se pot plimba după bunul lor plac.
De la poartă se așterne un drum asfaltat care duce către un teren spațios. În dreapta sunt birourile șefilor și cabinetul veterinarului, iar în stânga – două voliere mari în care sunt ținuți maidanezii. Dacă te apropii de ele, în nas de pocnește un iz puternic de blană udă de câine, iar în urechi – un lătrat colectiv încontinuu.
Și pe teritoriul Necropolei sunt multe persoane. Unii fac curat în voliere, alții pregătesc de mâncare. Toți sunt voluntari. Printre ei și Mariana. Duce în brațe un câine speriat, abia scos din volieră. O dată ajunsă în cabinetul veterinarului, începe să-l examineze. Are mai multe mușcături adânci.
Veterinarul lucrează de luni până vineri, așa că în zilele de sâmbătă Mariana este singura persoană capabilă să le acorde patrupezilor ajutor calificat.
Tunde repede și cu multă grijă blana din jurul rănilor, îi examinează botul și incisivii, după care solicită ajutorul altor voluntari: „Trebuie dus. Nu va rezista mult aici în așa o stare. Dacă îl lăsăm înapoi în volieră, e ca și mort. Deja a început să fie încolțit.”
Unul dintre voluntari trage pe teritoriul Necropolei un Daewoo Matiz negru. Câinele mușcat e pus în portbagaj și dus la un azil privat pentru câini din Chișinău.
În această zi de sâmbătă, conducerea Necropolei îi aștepta nu doar pe voluntari, dar și câțiva jurnaliști. Pentru Ion Ulinici, directorul Necropolei și al Centrului de sterilizare, este o zi plină de emoții, după ce, în ultima perioadă, activitatea instituției a ajuns în atenția opiniei publice mai mult în contexte negative.
- „Animalele fără adăpost sunt prinse în continuare într-un mod barbar!”;
- „Azi dimineață, voluntarii au descoperit cadavrele unor câini. Aceștia erau înhumați în grabă”;
- „Medicul jura pe numele lui Dumnezeu că n-a eutanasiat nici un animal”;
- „Animalele dispar fără urmă. […] Autoritățile tac și nu acționează. A venit timpul să ieșim în stradă și să cerem schimbarea lucrurilor!”.
Sunt doar câteva dintre titlurile cu care diverse fotografii sau imagini video au circulat în mediul on-line, preponderent pe rețelele de socializare.
„Scriu despre mine că aș fi un măcelar. Unii chiar promit că se vor răfui cu mine. Nu este adevărat. Și mie îmi plac animalele și la fel îmi este milă de ele”, se confesează directorul.
Cabinetul său e format din două încăperi unde domnește liniștea. Aici nu auzi nici schelălăit, nici lătrat.
În prima încăpere sunt instalate câteva rafturi cu acte, o masă și un televizor. Pe masă, un registru cu evidența câinilor aduși, mutați sau adoptați, la fel ca și date exacte despre persoanele care au decis să ia acasă vreun patruped.
A doua încăpere e dominată de un birou mare năpădit cu teancuri de hârtii și un alt registru. În el sunt trecute solicitările și adresele la care chișinăuienii anunță prezența maidanezilor, dar și alte informații de uz intern ale Centrului de sterilizare.

Oficial, misiunea Centrului de sterilizare deschis pe lângă Necropola din Chișinău constă în soluționarea problemei câinilor fără stăpân. Zilnic aici sunt aduși între 15 și 20 de câini săltați din stradă. După ce medicul veterinar îi examinează, aceștia ar urma să fie castrați sau sterilizați, iar dacă în cele zece zile de recuperare nu dau semne de agresivitate, de-o ureche li se prinde o etichetă specială și sunt duși înapoi la adresa de unde au fost ridicați.
„În ultimul timp suntem în centrul atenției. Nu știu de unde s-a luat acest agiotaj în jurul instituției. Aici suntem cu toții mereu tensionați”, începe discuția directorul Centrului de sterilizare.
Este întreruptă de zgomotul ușii deschise. „Cinci câini au fost adoptați!”, anunță unul dintre subalterni.
Noii stăpâni sunt un cuplu tânăr. Ion Ulinici le întinde registrul și un pix. Pe lângă rubricile obligatorii – cele cu adresa de domiciliu, numărul de telefon și datele din actul de identitate, trebuie să mai completeze și o declarație pe propria răspundere.
– Scrieți: „Eu, subsemnata – numele și prenumele, domiciliată la adresa cutare, mă oblig să întrețin acești câini, să le ofer hrană și apă, să nu-i las în stradă…”, dictează directorul.
– Păi asta de la sine se înțelege!?, se arată nedumerită tânăra.
– Știu, dar trebuie notat totul: „Ne asumăm răspunderea pentru cinci câinișori.”
Mulțumit, cuplul iese din cabinet, după care directorul se așează la masă și reia discuția.
„Proiectul pe care l-am lansat acum poate și va oferi un rezultat în vreo 4-5 ani. Însă posibil că va fi nevoie de mai mult timp.
Situația se va remedia un pic din contul sterilizării și castrării, doar că acum sunt foarte mulți maidanezi în oraș. Conform unor statistici, pe teritoriul orașului numărul lor e de peste 10 mii. În oraș! Dar mai este și municipiul, pădurile, satele… Din sate foarte mulți migrează.
Potrivit statisticii, dacă lași o femelă și un mascul într-un cartier, timp de un an și jumătate acolo vor fi deja 20 de câini, cel puțin. Și asta doar de la o pereche. Iar maidanezi nu sunt doar doi [per cartier], ci 20.
Dacă un câine a ajuns la noi o dată, a doua oară nu-l mai prinzi. El deja știe unde va fi dus – la ocnă, ca să zic așa. Acolo are libertate deplină, se plimbă pe unde poftește, dar aici e ținut în volieră. Normal că nu va dori să revină aici.”
.
* * *
La scurt timp după întâlnirea noastră, Ion Ulinici a fost eliberat din funcție. Totul a pornit de la faptul că, în dimineața zilei de 25 martie, nemulțumirea față de activitatea Centrului de sterilizare s-a mutat din on-line în fața Primăriei Chișinău. Aici s-au adunat circa 150 de persoane, decise să picheteze clădirea administrației locale până când vor obține o întrevedere directă cu Ruslan Codreanu, primarul general interimar (demis între timp din funcție de către Consiliul municipal Chișinău – n.r.)
Cu pancarte în mâini, inscripționate cu diverse slogane, protestatarii încercau să-i transmită edilului un singur mesaj: modul în care sunt tratați maidanezii din oraș e revoltător și acest lucru nu poate continua așa.
În fața stă un bărbat care și-a acoperit fața cu masca lui Guy Fawkes, celebrul rebel britanic, și moderează protestul cu ajutorul unui megafon.
La îndemnul său, pe scena improvizată pe pragul de la intrarea în Primărie urcă câte o persoană din mulțime și își expune viziunea și soluțiile pentru problema maidanezilor. Oamenii își încep intervenția calm, dar ajung s-o termine cu o voce plângăcioasă, cerând ca maidanezii să fie lăsați în pace, pentru că „și ei sunt locuitori ai orașului, la fel ca noi, și ei tot au drepturi.”
Una dintre participantele la protest îi îndeamnă pe ceilalți să întoarcă pancartele cu fața spre stradă, ca lumea care trece pe alături să înțeleagă din ce cauză s-au adunat ei în fața primăriei.
Mulțimea începe să scandeze: „Codreanu, ieși în fața poporului!”. Pe la 10:30, reprezentanții primarului au anunțat că sunt gata să se așeze la masa de discuții cu 15 protestatari. Codreanu n-a venit de la bun început, ci abia după ce protestatarii au anunțat că vor părăsi clădirea primăriei, dacă acesta nu va participa la întrevedere.
La discuția cu primarul a fost prezent și Karl Luganov, unul dintre militanții pentru drepturile animalelor din Chișinău, care urmărește cu multă atenție subiectul maidanezilor din capitală. Activistul a copilărit în Belarus și a îndrăgit animalele de mic, dar când a crescut și a trebuit să-și aleagă viitoarea profesie, n-a mers la medicină veterinară pentru că în timpul studiilor ar fi trebuit să disece broaște, așa că s-a făcut economist.

A început să se implice direct în apărarea drepturilor animalelor acum șase ani, după știrea despre caii de la Școala de hipism din Chișinău care practic mureau de foame. A fondat și o asociație, numită „Societatea Umană”, cu care a reușit în 2016 să lanseze, în parteneriat cu autoritățile locale, un program municipal de sterilizare gratuită a animalelor de companie.
În opinia lui, problema maidanezilor împarte societatea în două tabere – cei care iubesc patrupezii și cei care nu-i iubesc sau se tem de ei. Și aceste două tabere încep să confrunte frontal de fiecare dată când în presă apare o știre despre persoanele atacate de câini.
Iar statistica pe Chișinău e destul de ascuțită. Circa 1.400 de persoane mușcate în 2017, 1.500 în 2018 și deja 600 în primele luni din 2019, după cum anunța în această primăvară un ales local, în cadrul unui briefing de presă privind noul Centru de sterilizare. O situație practic similară cu cea de acum zece ani.
„Cei de la „Autosalubritate” recunosc că reușesc să prindă maidanezii doar în cazul a zece la sută din solicitările parvenite de la locuitori”, susține Karl Luganov. „Reiese că, deși acest serviciu există, angajații nu pot prinde câinii.
Respectiv, problema rămâne în picioare. Așa că ei prind câinii inofensivi. Și-atunci activiștii care apără drepturile animalelor spun: „Cum de se întâmplă așa ceva? Doar e câinele meu!” sau „Păi aceștia nu sunt agresivi!?”, pe când cealaltă parte a societății ripostează: „Câinii trebuiesc să fie prinși, aceștia mușcă oamenii.”
E la fel ca și lupta cu criminalitatea. Pentru că problema trebuie soluționată, autoritățile bagă la răcoare persoane inofensive, dar pe care le prezintă drept infractori, pe când adevărații infractorii se plimbă la libertate.”
.
* * *
După masă rotundă de la primărie, noul director al Necropolei și al Centrului de sterilizare a devenit Roman Trahtaman. Deja de la el am încercat sa obținem acordul să petrecem o zi alături de veterinarul centrului, pentru a-l surprinde în procesul de lucru.
Dar am fost refuzați, făcându-se referire la „secretul medical” și la faptul că fiecare veterinar are propriile metode de lucru, pe care aceștia preferă să nu le divulge. În schimb Trahtaman s-a oferit să ne vorbească chiar el despre activitatea centrului și despre eforturile autorităților locale de a soluționa problema maidanezilor.
– În martie ne-a vizitat o delegație de medici veterinari din România, iar în mai una din SUA, ambele cu misiunea de a steriliza câini vagabonzi din Chișinău. Respectiv, apare întrebarea: dacă tot avem deja un Centru de sterilizare, de ce mai sunt implicați specialiști de peste hotare?
– În primul rând, pentru că în toate țările sunt desfășurate astfel de acțiuni. Și în America, și pretutindeni. Vin medici veterinari care-și dedică viața sau o bună parte din timpul său activităților pro bono (din latină – muncă făcută pe bază de voluntariat sau fără plată), în cadrul cărora efectuează sterilizări. Evident, avem și noi veterinari și încă foarte buni, și aceștia ne ajută, dar totuși nu în volumul care este efectuat de către delegațiile respective.
Aceste acțiuni sunt, în primul rând, un factor pozitiv pentru animale. Reprezintă și o experiență pentru medicii noștri, care pot face schimb de opinii cu colegii lor care tratează și ajută animale peste tot în lume. Dar, mai cu seamă, este o acțiune de promovare, de sensibilizare, ca oamenii să înțeleagă necesitatea și beneficiile sterilizării.
– Din momentul deschiderii Centrului de sterilizare și până în prezent, câți câini ai fost sterilizați cu propriile forțe, fără implicarea veterinarilor de peste hotare?
– Cred că vre-o sută de câini. (În total, cifra se ridică aproape de 600, după cum ne-a comunicat ulterior Trahtaman, veterinarilor români revenindu-le 170 de operații de sterilizare și 300 celor americani – n.r.)
– Deci, procedura este următoarea: câinele este prins și adus la Centrul de sterilizare, unde urmează să fie castrat. Acesta este un proces obligatoriu, sau el poate fi lăsat înapoi în stradă și fără să fie sterilizat?
– Poate fi lăsat să părăsească centrul și fără să fie sterilizat, dar poate în general să nu mai fie lăsat să plece. Prioritatea centrului constă în prinderea câinilor vagabonzi. O astfel de entitate există în fiecare țară, în fiecare oraș, mai ales în metropole. Noi doar ne considerăm metropolă, la scară locală, or suntem capitala țării.
O entitate care se ocupă de prinderea câinilor trebuie să existe și există pretutindeni. Aceasta previne atacurile, gruparea animalelor fără stăpân în haite, reacționează la cazurile când cetățenii sunt atacați de câini, reacționează în cazurile când cetățenii anunță că și-au pierdut animalul de companie.
Funcția noastră de bază este prinderea. Sterilizarea este măsura dictată de o problema gravă cu care ne confruntăm, adică numărul mare de animale fără stăpân ajunse în stradă.
– În prezent, hingherii acționează doar la solicitările cetățenilor?
– Da, și vă rog să mă credeți că, avem atâtea solicitări, încât nu ne mai rămâne timp să mergem în teren din propria inițiativă.
– Există o cifră exactă despre numărul maidanezilor în Chișinău?
– Am o cifră care, evident, nu este una exactă. Presupun că ar fi vorba de 15 mii de câini vagabonzi. Poate ceva mai puțini sau poate chiar ceva mai mulți. (Un comunicat al Primăriei Chișinău de acum zece ani opera cu o cifră de 30 de mii de maidanezi la nivel de municipiu – n.r.)
– Dacă estimativ acum avem 15 mii de câini, ei doar se înmulțesc într-un ritm mai rapid decât cel în care sunt prinși…
– Exact. Se înmulțesc chiar mai repede decât sunt organizate acțiuni de sterilizare în masă. E o picătură în mare, dar tot e ceva.
– Reiese că sterilizarea e mai mult un factor care menține situația la un anumit nivel, și nicidecum o soluție eficientă de rezolvare a problemei, nu?
– Într-un fel, această măsură e un factor care nu lasă situația să degenereze. Cum spunea cunoscutul nostru Karl Luganov, „e ca și cum am arunca un pachet cu zahăr în ocean”. Această măsură nu schimbă mai nimic, totuși are un oarecare efect. Cel puțin există speranța că oamenii vor percepe acest lucru ca un exemplu bun și vor începe să acționeze. Problema, evident, nu poate fi soluționată doar prin efortul Centrului de sterilizare.
– În opinia Dvs., dacă lucrurile vor evolua cu același ritm, în ce an va fi soluționată problema respectivă?
– Nu putem stabili o dată concretă când această problemă va fi rezolvată. Putem doar afirma că, dacă nu începem soluționarea ei chiar de astăzi, atunci ea nu va mai fi rezolvată niciodată. Orice zi de tergiversare acum ne distanțează de rezultatul final cu aproximativ un an.