Revelionul de Urgență

Vasilii se apropie de bătrâna care zace pe targă cu capul proaspăt ras și-i verifică pulsul. Apoi privește încordat la un monitor de deasupra. Datele nu-i arată nimic îmbucurător. Saturația sângelui cu oxigen – 90%. Pulsul – 77. Tensiunea – 160/90. Pune mâna pe telefon. „E 23.57, vine cineva să o ia la operație?” Închide și-și anunță colegii: „O să întâlnim Anul Nou în Zona Roșie.”

Holul Departamentului Clinic „Medicină de Urgență” din cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău pare, la prima vedere, antreul tipic oricărui spital – aceleași lămpi care clipesc încontinuu, aceiași pereți spoiți, aceeași podea acoperită cu linoleum bej, aceleași halate albe care se salută în treacăt și vorbesc din mers.

Și totuși holul de Urgențe e diferit. E de fapt o arteră care alimentează cu medici de urgență, medici specialiști, asistente, infirmiere, brancardieri și pacienți cele patru zone ale departamentului responsabil de trierea noilor veniți: Zona Verde – pentru cei cu urgențe minore, cea Albastră – pentru consultații specializate, cea Galbenă – pentru cei stabili cu risc de agravare și cea Roșie – pentru resuscitarea pacienților critici.

ÎN DIMINEAȚA ZILEI DE 31 DECEMBRIE, un bărbat de 1.90 metri, lat în spete, cu cap mare și ochi mici, străbate holul în pas alert. E Vasilii Șovgur, de curând șeful Departamentului „Medicină de Urgență”. În ultimii doi ani, același hol l-a pus la strajă 288 de nopți în Zona Roșie. Dar niciodată de Revelion.

S-a trezit, ca de obicei, la ora șase. A îmbrăcat cămașă neagră, pantaloni negri, ciorapi negri și scurtă neagră, în picioare și-a luat încălțăminte tot neagră, a încuiat ușile apartamentului pentru care va mai plăti rate încă 20 de ani și a luat un taxi, ca să nu întârzie la muncă.

La 7:15 era deja în clădirea Institutului de Medicină Urgentă. În drum spre cabinetul său, a trecut pe la vicedirectorul Igor Curov, cu care a discutat situația din spital.

– Reanimarea e plină! 24 de locuri, 29 de bolnavi, nu ai unde să te întorci, l-a anunțat Curov.
– Terapia intensivă?, s-a interesat Vasilii.
– 12 locuri, 14 bolnavi. Mai avem două-trei aparate libere din reanimare, i-a răspuns vicedirectorul îngrijorat.
– Vesel o să ne fie, a prognozat Vasilii cu ton ironic.
– În caz de situații excepționale, accident mai grav, ne-am înțeles cu Spitalul Republican să-i transferăm acolo. Nu știu câte locuri libere au, dar au, l-a asigurat vicedirectorul.

.

* * *

E 8:20. SE FACE CAM O ORĂ de când Vasilii și-a început tura și în Zona Galbenă este adus un bărbat de vreo 50 de ani. Stă întins pe targă. Are fața și mâinile învinețite. Dintr-o privire medicul intuiește cauza și, după ce îi verifică pulsul, merge grăbit în zona de așteptare, unde se frământa soția bărbatului.

– Se află la evidență cu patologie cardiacă?, întreabă Vasilii. Cu inima, are probleme?, reformulează întrebarea, ca să fie sigur că a fost înțeles.
– Da!, răspunde femeia cu vocea tremurândă. După ce o băut pastilele celea, tare i-a stat rău, continuă ea, în timp ce medicul se întoarce la pacient.

Urmează procedurile standard pentru cei ajunși la urgență – se măsoară tensiunea arterială și pulsul, se prelevă sânge pentru analiza biochimică, se face electrocardiograma.

– Cheamă repede internistul, îi zice Vasilii unei asistente medicale, în timp ce bărbatul adus este mutat pe o altă targă și transferat urgent în Zona Roșie, unde accesul străinilor este restricționat.

„Dați o pancartă, repede, aici!”, „Cheamă infirmierele de urgență în roșu”, se aude prin ușa albă care desparte holul și zona de resuscitare a pacienților. Un brancardier aduce pancarta cerută, altul mișcă un aparat portabil pentru Roentgen. Ușile Zonei Roșii se tot închid și se deschid.

Vasilii iese cu pas grăbit și merge în cabinetul său. Se așează la masă și caută în calculator rezultatele analizelor. Încă nu le-a primit.

Își mișcă încontinuu piciorul drept în ritm de tremur.

.

* * *

VASILII ȘOVGUR ARE PROPRIUL CABINET de la 15 decembrie 2018, când a preluat șefia departamentului, funcție care a venit la pachet și cu noi responsabilități: de la decizia finală asupra internării bolnavilor și sănătatea fiecărui pacient, până la păstrarea curățeniei și atitudinea lucrătorilor medicali.

Înainte de asta a fost medic de urgență în departament. A fost de gardă în octombrie 2018, când explozia într-un bloc din sectorul Râșcani al capitalei a ucis patru persoane, una dintre care a murit la spital. Atunci a trebuit să-l sedeze pe bărbatul care și-a pierdut soția și băiețelul de patru ani sub dărâmături, ca să excludă riscul unui suicid.

Până la Urgența din Chișinău Vasilii a lucrat medic pe ambulanță. În august 2013, când pe șos. Muncești din Chișinău un automobil a tamponat un copac și opt tineri cu vârsta cuprinsă între 17 și 24 de ani au decedat, tot tura lui de gardă a fost. Tabloul de la locul accidentului arăta cam așa: șapte tineri fusese deja scoși din mașina făcută zob și întinși pe pământ, al optulea încă era prins între fiare.„A fost un caz șocant. Eu de abia începeam lucrul ca medic de urgență pe ambulanță și a fost un stres enorm.”

Rezultatele analizelor întârzie să apară în baza de date, așa că Vasilii revine în Zona Roșie. Deschide ușile cu mâinile sale mari și face loc brancardierilor să iasă cu bărbatul cardiac pe targă. Acesta respiră printr-un tub introdus în trahee.

Vasilii îi însoțește. Străbat holul departamentului printre ochii holbați ai mai multor bolnavi și ajung în sala de tomografie computerizată. Aici șase oameni se opintesc să mute bărbatul inconștient de pe targă pe patul tomografului și ies din zona radiată.

În mai puțin de două minute aceiași lucrători medicali se apleacă, apucă de cuvertura de sub bolnav, îl ridică și-l așază pe targă și revin în Zona Roșie, urmăriți de aceiași ochi holbați.

Nervos, Vasilii îi sună pe cei din laborator. A trecut aproape o oră și încă nu a primit rezultatele analizelor. Când în sfârșit îi apar pe monitorul calculatorului său, fruntea înaltă i se încruntă. Se ridică, iese din cabinet, aleargă câțiva metri până într-o sală cu calculatoare și le tipărește.

Pacientul are infarct miocardic. Este internat în terapie intensivă, cu viața conectată la respirație artificială și dopamină.

.

* * *

POSTUL DIN ZONA GALBENĂ – o tejghea în spatele căreia sunt aranjate câteva mese cu calculatoare pentru personal, e înconjurat de asistente medicale, medici de urgență și medici rezidenți.

Vasilii se apropie, completează câteva fișe de-ale pacienților, le semnează și le ștampilează, după care se apropie de singura blondă de la masă. O privește încântat, fără să clipească. Ea îl observă, își ridică nasul din calculator și mijește ochii spre el. Vasilii îi zâmbește și-o apucă de nas.

– Vaseeaaa!, încearcă ea să riposteze și îi aruncă un zâmbet înapoi.

Mariana și Vasilii sunt și parteneri de serviciu, și parteneri de viață. Și tot serviciul e cel care i-a unit, de fapt, după cum ne-au povestit ulterior. „Eu țin minte că stăteam într-un cabinet cu mai mulți lucrători medicali și vine ea: -Da’ Dvs. cine sunteți aici?”, își amintește el amuzat, pițigăindu-și vocea în încercarea de a o imita pe Mariana. „Dap’ trebuia să știu cu cine o să fiu de gardă”, parcă se scuză acum tânăra, zâmbind șiret.

A urmat băutul cafelelor în turele de gardă, prima întâlnire și primul sărut, care a fost tot „în fața Institutului de Urgență, pe estacadă”. Acum un an s-au căsătorit, iar peste trei luni vor deveni și parteneri în creșterea primului copil.

Vasilii nu stă mult în Zona Galbenă și-o ia spre cabinetul său. La ieșire, o infirmieră roșcată tunsă scurt încearcă să închege un dialog cu un brancardier brunet rezemat de-un perete.

– Am întrebat când o să fie salariu.
– Am înțeles că după data de 8, îi răspunde bărbatul absent, fără să-și ridice nasul din telefonul pe care-l ține cu ambele mâini.
– Eu la smena (din rus. – tura de gardă) viitoare nu o să am cu ce veni la lucru, încheie ea.

.

* * *

URMĂTOARELE ORE S-AU PERINDAT printre saloane și tărgi. Ba la o tânără lovită pe trecerea de pietoni, ba la o femeie covrigită cu metastază la ficat, ba la un bărbat beat cu mâna luxată, ba la un brancardier lovit de un pacient agresiv.

Ora 16:14 l-a prins pe Vasilii la prima sa cafea din zi, pe care i-o adusese un coleg. După ce în trecut, în timpul turelor de gardă, își restabilea puterile cu trei cafele la rând și inima îi alerga cu 200 de bătăi pe minut, acum încearcă să facă față oboselii și tentației de somn fără ea. Când reușește.

Între timp la registratura Institutului vine un bărbat cu o mână cât laba de urs. Zice că, acum câteva zile, asambla mobilă și s-a lovit și-i asigură pe medici că a tratat-o doar cu gheață. Traumatologul îl ia la trei parale.

– Da’ de ce nu ați mai așteptat o săptămână și apoi să veniți la medic? De ce numai trei zile ați stat acasă? Ce ați mai pus pe lângă gheață?, îl cicălește acesta pe un ton sarcastic.

Bolnavul evită și privirea medicului, și să dea un răspuns. Se uită în jos și-și caută de treabă cu mâna stângă, lunecând-o de-a lungul fermoarului hainei groase.

– Ultima dată vă întreb, în afară de gheață ați mai pus ceva?, insistă medicul.
Levomecoli, recunoaște pacientul cu jumătate de gură.

Traumatologul dă ochii peste cap.

– Da’ cine v-a zis să puneți?
– Ap’ ce aveam, aceea am pus, încearcă el să se justifice.
– Ap’ iaca, dacă ce aveați, aceea ați pus, o să beți leacuri în loc de șampanie, îi răspunde medicul și îi arată drumul spre secția de traumatologie.

.

* * *

PRIN ÎNVĂLMĂȘEALA DE PE HOL brancardierii împing o targă pe care stă întinsă o femeie de 80 de ani. Alături pășește fiul ei, un bărbat atletic de aproape 2 metri cu fălci proeminente.

Bătrâna stă la pat de mai bine de jumătate de an din cauza unui femur rupt care nu se mai prinde, iar imobilizarea îndelungată i-a adus și răni adânci pe mușchii feselor. E transferată în Zona Verde, unde medicii și asistentele se apucă s-o panseze.

După asta vor putea merge acasă, pentru că altceva nu au ce să-i facă. Însă fiul femeii e deranjat de faptul că aceasta nu va fi internată. El se aștepta la un cu totul alt deznodământ.

– Nici un medic din țară nu vrea să lucreze. Așa vor muri toți cetățenii acestei țări. Dacă nu vrem să murim, trebuie să plecăm de aici. […] Noi cu soția avem grijă de ea, dar carnea asta de la rană lasă un miros neplăcut. E insuportabil în apartament. Încă soția cu copilul stau într-o cameră, dar eu cu ea – în alta. Credeam că o vor interna să o îngrijească la spital, da ei nu vor să lucreze.

O asistenta medicală încearcă să-l ogoiască și-i zice că și mama ei a avut aceeași problemă și a stat la pat.

– Înțelegeți că rănile astea se fac pentru că nu a fost întoarsă. Dar cum s-o întorci dacă e cu femurul rupt?! Acolo deja este carne moartă, iar la vârsta ei țesuturile nu se mai regenerează atât de ușor. Și-atunci cu ce sunt medicii vinovați?
– Vă doresc să fiți sănătoși, așa cum ea este sănătoasă, le urează bărbatul supărat.

După ce medicii termină pansamentul, bărbatul își îmbarcă mama pe bancheta din spate a unui automobil noroios până la brâu, urcă la volan și dă muzica la maxim. Bătrâna se vaită, fiul mai scade din volum și demarează în trombă.

.

* * *

PE LA 19.00 VASILII ȘI MARIANA prind un moment de respiro și merg împreună la bufetul de la intrarea în clădirea urgențelor. El bea o cafea, a doua pentru ziua de ajun, ea – un ceai. Înfulecă repede câte un biscuit de pe raftul din vânzare, apoi fiecare își vede de treabă.

Vasilii merge în Zona Verde la o pacientă gârbovită din cauza colicii renale, afecțiune cunoscută în popor sub denumirea de „pietre la rinichi”. O întreabă dacă are aceleași dureri pe care le avea înainte să ajungă la urgență și roagă un brancardier să aducă un scaun cu rotile. E transportată în altă secție.

Pe o targă de alături un boschetar uscățiv doarme dus. Duhnește a alcool și urină, mirosuri care se împrăștie de-a lungul holului și care va mai fi acolo până când proprietarul se va trezi să plece.

E 19:45 când, subit, lumina în holul celor patru zone se stinge. Momentul îl prinde pe Vasilii în Zona Galbenă. Îl sună nedumerit pe tehnician să-i ceară socoteala.

Urmează cinci minute lungi, – timp în care Vasilii aleargă din Zona Galbenă în cea Verde, din cea Verde în cea Albastră, iar angajații medicali creează mici insulițe de lumină cu lanternele de la telefoanele mobile -, până când lămpile de pe tavan prind din nou viață.

Holul celor patru zone de urgențe o ia de la capăt cu salvarea.

.

* * *

NU TRECE MULT TIMP și în Zona Galbenă e adus un bărbat de vreo 60 de ani. A suferit un atac cerebral vascular. Stă lat pe targă, cu mâna stângă atârnând în gol. Un coleg de-al lui Vasilii se apropie să-l verifice.

– Mă auziți? De când aveți slăbiciuni în mână? Jumate de oră? Prima dată așa ceva? Aici simțiți? Aici simțiți? Da’ aici? Unde mai bine? Puteți să ridicați mâna asta?, insistă el, arătând spre dreapta.

Bolnavul o ridică.

– Dar asta?

Stânga nu poate să o ridice. Cu un ciocănel din metal medicul începe să-l atingă pe diferite regiuni ale corpului. „Aici simțiți? Dar aici? Dar unde mai bine simțiți, aici sau aici?”

Mâna bărbatului se spânzură neputincioasă, în timp ce un medic și o asistentă îi fac mișcări ritmice de jos în susul mâinii, ca s-o încordeze. Vasilii ia un cateter venos și se apropie. Trebuie să-i ia sânge pentru analize. Are privirea încruntată, sprâncenele arcuite și fața transpirată. Bagă acul, dar nu nimerește vena. Mai găurește pielea de vreo două ori, până îi reușește. Ia sânge, măsoară tensiunea și completează fișa medicală.

Ușa secției începe să devină tot mai solicitată. Cam la fiecare 20 de minute se deschide și brancardierii împing targa sau căruciorul și aduc un nou pacient. Traumă cranio-cerebrală, luxație, plagă, intoxicație alcoolică…

– Iaca și s-a început noaptea de Revelion, remarcă Vasilii, în timp ce examinează un nou-adus. Fără date de patologie acută la moment. Merge la tomografie computerizată, revine el la bolnav.

.

* * *

O ASISTENTĂ SCOATE DOUĂ CLEMENTINE, le curăță de coajă și le împarte egal cu opt colegi. În timp ce molfăiesc, un medic povestește despre un stomatolog care a încasat la o clinică privată un salariu de peste 20 de mii de lei. Toți fac riduri de mirare.

– Dap’ mă duc și eu să lucrez stomatolog cu așa salariu, râde Mariana.
– Ei, chiar te duci?!, i-o întoarce Vasilii, dându-i de înțeles că-l lasă singur la Urgențe.

Pauza de citrice se întrerupe la 22:34, când în Zona Galbenă e adusă o bătrână de 75 de ani. Medicul de pe ambulanță își informează colegii de la departament despre starea pacientei și-i atenționează că aceasta a vomitat. Vasilii o consultă, ia sânge pentru analize, îi măsoară tensiunea.

Se apropie și neurochirurgul. O măsoară lung pe bătrână cu privirea și întreabă nedumirit de ce încă nu a fost transportată în Zona Roșie. Femeia e mutată de urgență, apoi dusă la tomografie computerizată, apoi din nou în Zona Roșie. I se face și electrocardiograma. Rezultatele sunt rele, exact ca și cele de acum un an, remarcă o asistenta medicală cu ambele rezultate – vechi și noi – în față. Femeia este încă conștientă și încearcă să-și scoată de pe deget pulsoximetrul care-i măsoară nivelul de oxigen din sânge.

– Să mai picurăm ceva sau e de ajuns?, întreabă asistenta.
– Mai picurați, zice Vasilii din mers.

Se uită la rezultatele tomografiei – hematom intra-cerebral de 33 mm. Îngreunează circulația sângelui și, dacă nu este îndepărtat în cel mai scurt timp, poate duce la deces. Neurochirurgul și medicul urgentist își pun semnăturile și ștampilele în fișa medicală.

Medicul din sala de operații e anunțat că mai are de primit un pacient cu atac cerebral vascular. Dar sala e ocupată de o intervenție chirurgicală în curs, așa că s-ar putea să mai dureze ceva timp până vor fi gata să-l ia pe următorul. Între timp o infirmieră și-o asistenta se pregătesc să radă bolnava pe cap.

– E 22:59. Amuș Putin ține cuvântare, anunță ca printre altele infirmiera roșcată.

.

* * *

AȘTEPTÂND SĂ FIE DUSĂ LA OPERAȚIE, bătrâna urinează pe targă. Vasilii se grăbește să instaleze un cateter urinar – un tub flexibil din plastic introdus în uretră.

– Am nimerit din prima, glumește el, încercând să dezmorțească situația tensionată.

Infirmiera aduce un vas cu apă caldă, înmoaie o cârpă, se apropie de bătrână și șterge urina prelinsă pe coapse.

– Puneți-i pulsoximetrul, ordonă Vasilii, când observă că pacienta a reușit să-l scoată de pe deget.
– Trebuie de intubat?, precizează unul dintre medicii rezidenți prezent în sală.
– Da.

Vasilii sună anesteziologul să întrebe dacă sunt pregătiți să primească un nou pacient. „E 23:57, vine cineva să o ia la operație?”

Deși sunt mai bine de 10 ani de când e în domeniu, cea mai mare frică a lui rămâne aceeași – să nu-i moară vreun pacient în brațe. O dată l-a și pândit nenorocul. S-a întâmplat pe când lucra pe ambulanță.

„Era o chemare acasă. O femeie de 50 și ceva de ani a avut infarct miocardic cu tromboembolie pulmonară. De multe ori salvarea nu reușește [să ajungă la timp] din cauza ambuteiajelor. Atunci am reușit. Femeia încă era în viață, am aplicat cel puțin jumate de oră măsuri de resuscitare, dar, din păcate, fără succes. După asta nu puteam activa. Aveam un fel de frică că o să vin la un pacient și el o să moară”, se destăinuie Vasilii.

Anesteziologul anunță că sala de operație încă nu este gata, așa că Vasilii le dă colegilor noutatea:

– O să întâlnim Anul Nou în Zona Roșie. Turnați șampania!, glumește el.

Râd toți.

Vasilii se apropie din nou de targă, îi verifică pacientei pulsul și urmărește încordat cifrele de pe monitorul de deasupra capului rămas fără fir de păr. Situația rămâne stabilă, dar la fel de gravă. Saturația cu oxigen 90%, pulsul 77, tensiunea 160/90.

E 00:00. Dincolo de geamurile acoperite cu jaluzele se aud focuri de artificii, șuierături și chiuituri. Se depărtează de targă și își cuprinde soția. 

„Felicitări!”, își urează ei. Își dau mâinile acoperite cu mănuși cu două asistente și își spun în glas dorința colectivă: „Doamne, dacă ții cu mine, fă, te rog, ca în anul care vine să avem mai puțini pacienți.”

Odată momentul consumat, Vasilii reia sunetele la anesteziolog.

– Sașa, ce avem acolo? Gata, ieșim! Unde sunt brancardierii? Vă rog, chemați doi brancardieri.

Ușile se deschid.

.

* * *

PE HOL E FORFOTĂ MARE. Una dintre pacientele Zonei Galbene are insuficiență respiratorie. E dusă rapid în Zona Roșie. Vasilii se apropie de ea. Vorbește tare, cu ton apăsat.

– Inima vă doare? Iată aici, da?, și-și lasă palma pe mijloc de piept.

Femeia trage aer pe gură, încercă să-i răspundă, dar nu se aude decât încercări nereușite de a scoate vreun sunet și gâfâit.

– Nu-i nimic. Totul o să fie bine, o liniștește el.

În jurul pacientei roiește o echipă întreagă. Vorbesc puțin. De mai mult nici nu e nevoie. Fiecare știe ce are de făcut. Doi îi taie tricoul. Unul îi pune masca. Unul dă butelia cu oxigen mai aproape de targă. Unul pregătește seringile și fiolele. Unul îi pune pulsoximetrul pe deget. Unul îi măsoară tensiunea – e 225, practic dublu față de normă.

Enalapril, cât? Două? Unul?, întreabă asistenta care pregătește injecțiile.
– Două Enalapril, plus Furosemid 60 mg, în seringi de 10 ml, îi zice Vasilii. Repede. Morfina? E pregătită?

Caută un tampon cu alcool, îi dezinfectează pacientei încheietura mâinii și înfige în venă seringa pentru picurătoare.

– Cum vă simțiți? Mai bine? Doamnă Maria, cum vă simțiți?, insistă Vasilii, în timp ce doi colegi încearcă să monteze partea din față a tărgii în poziție ridicată.

Vasilii îi introduce un tub în trahee, pentru a-i menține căile respiratorii deschise, și femeia este gata pentru transportarea în secția de terapie intensivă. Targa se mișcă din loc. În urma ei brancardierii își târâie greoi picioarele.

.

* * *

O FEMEIE CU UN CUCUI drept în creștetul capului își face apariția în Zona Galbenă. E aproape ora 2:00. Zice că a căzut în baie. Angajații medicali îi pun la îndoială spusele și sunt convinși că o asemenea lovitură putea fi doar intenționată.

– În baie, da?, întreabă cu subânțeles o asistentă.
– Da, răspunde femeia cu jumătate de gură.
– Nu îmi place că ne amăgim unul pe altul și nu pot scrie ce spune pacientul. Îi clar că acum, toți la sărbători – hop și poc, o ține pe-a ei o doctoreasă tinerică. Pe urmă se începe judecată – de ce așa și nu așa.
– V-ați pierdut cunoștința?, continuă doctoreasa și se dă mai aproape s-o examineze. Dvs. ați și vomitat, văd. Aveți halatul murdar în față. La WC ați fost?
– Da, am fost.
– Pulsul 98, tensiunea – 124 pe 92, dictează asistenta.
– Pacienta pleacă la Roentgen, anunță doctoreasa. Cheamă neurochirurgul, îi zice uneia dintre infirmiere.

Lucrurile s-au mai liniștit pe holul celor patru zone. Bolnavii sunt repartizați care la analize, care în secții, așa că Vasilii o ia cu pași mici spre biroul său. Pășește greoi prin holul cu miros de urină. Boschetarul încă doarme dus. E 3:18.

Se prăbușește pe scaun. Lasă capul pe spate și închide ochii preț de câteva secunde.

Ațipește.

Doarme fix 25 de minute, când zarva de pe hol îl trezește. Se ridică năucit, inspiră adânc aer în piept și iese. Polițiștii au adus un tânăr de 29 de ani cu traumă cranio-cerebrală. A căzut de pe un panou publicitar din cartierul Sculeanca al capitalei.

Ajunge în Zona Roșie cu hemoragie.

Situație stabilă.

Va trăi.

.

* * *

DOI CAMARAZI DE ALCOOL stau cuminți în Zona Galbenă și așteaptă să li se verifice tensiunea. Celui mai vorbăreț dintre ei, un brunet cu păr scurt, îi fug ochii ba la colegul din față, ba la asistenta medicală de la post. Când bruneta fardată, cu buze roșii și în pantaloni medicali semi-mulați se apleacă peste tejghea să ia niște fișe, acesta nu rezistă.

– Domnișoară, vă rog, pentru Dumnezeu, nu faceți asta. La mine pulsul mai tare se ridică, încearcă el s-o abordeze.
– Nu atrageți atenția și gata. Noi aici lucrăm și nu facem fiecare ce vrea sau ceea ce visează fiecare, îi răspunde tânăra fără să-l privească, încruntându-se în continuare la fișele din fața sa.
– Cât am, 160?, întreabă el medicul, încercând să scape de încurcătură.
– Nu, 110 pe 80.
– Aaaa, încheie vorbărețul discuția.

Următoarele ore i-au surprins pe lucrătorii Departamentului de Urgențe alergând din sală în sală, repetând aceleași analize de sânge, aceleași măsurări de tensiune și punând aceeași întrebare – „Cum vă simțiți?”, până au dat zorile noului an.

La ora 9:00 Vasilii deja nu-și mai poate controla căscatul, iar cele 27 de ore nedormite i-au lăsat o față palidă și ochi pungiți. Colac peste pupăză apar și jurnaliștii de la Prime. Toată noaptea îi trece prin fața ochilor în 20 de minute de interviu.

Dar este mândru că patru medici de urgență, cinci chirurgi, cinci traumatologi, trei neurochirurgi, un neurolog, un ginecolog, un urolog, opt asistente medicale, cinci infirmiere și cinci brancardieri au ajutat 174 de oameni.

.

* * *

PE HOLUL CELOR PATRU ZONE apar fețe noi, venite să ia luat locul celor care au stat de gardă în noaptea de Revelion. Vasilii merge spre cabinetul său cu ochii mijiți de oboseală.

Lasă halatul alb pe un scaun, pune în garderobă costumul medical, își ia hainele negre și, cu ultim efort, încearcă să facă ochii mari când se privește în oglindă să se pieptene. Ia scurta, cheia, geanta și încuie ușa. În acest răstimp soția îl aștepta pe hol și își bea ceaiul de dimineață.

La registratură o tânără pe tocuri, la braț cu-n tip lovit în cap și cu dâre de sânge pe față, debordează de alcool și agresivitate.

– Ușa din dreapta?
– Nu, e ușa din stânga, îi răspunde unul dintre angajații medicali, încercând să o ghideze.
Ap’ și tu îni zîși ușa din dreapta, dacă îi ușa din stânga?, încearcă aceasta să-l pună la punct.

Vasilii și Mariana își târâie picioarele prin adunătura de oameni boldiți la cuplul petrecăreț și se îndreaptă spre ieșire. Pe estacadă o ambulanță aduce un nou pacient. Vasilii ocolește mașina, își cuprinde soția și răsuflă ușurat.

364 de zile îi mai despart pe medicii de la Urgență de un nou An Nou, timp în care ei vor rămâne acolo, de gardă, 24 din 24. Și cel mai probabil că dorința rostită la următoarea cumpănă dintre ani va rămâne tot aceeași. „Doamne, dacă ții cu mine, fă, te rog, ca în anul care vine să avem mai puțini pacienți.”

Foto – Liliana BOTNARIUC