Liliana BotnariucUn șobolan alb își înfige nasul ascuțit între picioarele mici, grămădite strâns sub el. Îl șterge apoi insistent de șoldul acoperit cu blană scurtă și aspră, de parcă s-ar scărpina de purici. Ațipește. Stă singur într-o boxă de plastic albă cât o cutie de pantofi, acoperită cu o plasă din metal.
Vecinii săi, vreo 20 de șoricei din cușca de vizavi, ronțăie niște pagini lucioase rupte dintr-un jurnal de cosmetică, care le servesc drept covor. Chițcăitul lor subțire și strident sperie somnul șobolanului, care deschide pe furiș ochii negri și rotunzi. Stă nemișcat câteva secunde cu urechile ciulite. Zgomotul se potolește. Ațipește din nou.
Rozătorul ăsta mic, cât un pumn și cu o coadă de peste zece centimetri, are trei luni și jumătate. În ultimele 30 de zile a ronțăit pe lângă morcov, varză, crupe, piept de pui, pește și brânză, nanoparticule de aur injectate în pesmeți. Colegul său din cușca de alături a primit pe lângă mâncare – o rație cu nanoparticule de argint. Unii – adaos de spirulină, o substanță cu proprietăți vindecătoare. Alții – mixt de spirulină și argint.
În total, opt șobolani au mai rămas în viață de la ultimul experiment cu nanoparticule realizat de academicienii Academiei de Științe. Acum trăiesc singuri în cuștile de plastic. Vor fi decapitați, în numele științei, peste câteva săptămâni. Analiza de sânge și organele prelevate vor arăta ce s-a schimbat în corpul rozătoarelor după preparatele pe care le-au primit. Scopul experimentului va fi destăinuit peste un an odată cu publicarea lucrării științifice.
Alături de șobolanul somnoros, în încăperea mică și călduroasă cât o odaie de cămin de la subsolul Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie al Academiei de Științe mai locuiesc 49 de șobolani și 57 de șoareci. Toți repartizați în aceleași cuști albe și mici amplasate pe rafturile din încăperea numită Vivariu. Ei sunt crescuți și îngrijiți pentru noi experimente. Primii, pentru diagnosticarea și tratarea cancerului. Cei din urmă, pentru studierea microflorei intestinale.
Toate menite să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor.
***
***
Mariana Ciochină, o tânără brunetă, îmbrăcată cu un halat alb, curăță, hrănește și le dă de băut de nouă ani locuitorilor din Vivariu. Mariana vine aici o dată pe zi, cinci zile pe săptămână, la amiază. Ridică scările agale respirând greoi de după mască și intră într-o clădire sovietică cu trei etaje, ce adăpostește sediul Institutului aflat pe strada Academiei 1.
Cum intră pe ușă, cotește la dreapta, de-a lungul unui hol lung de vreo 20 de metri. Coboară pe scări la subsol. De acolo, iarăși la dreapta, pe un coridor lung, sumbru cu uși din fier pe ambele părți și țevi fixate mai jos de tavan. Oprește în fața ușii de metal gri cu nr. 035. E vivariul. „Vivariul este baza științifică a Institutului. Aici se cercetează fiziologia animalelor și a preparatelor care se elaborează”, explică directorul Ion Mereuță.
La 13:17, Mariana deschide ușa. Mirosul înțepător de rozătoare și urină se simte imediat cum pășește dincolo de ușă, într-o încăpere cu pereți bej îmbrăcați cu teracotă. Prin geamul mare al odăii, vizavi de ușă, pătrunde lumina. Pe masa de sub geam li se aranjează mâncarea în farfurii.
Camera e decorată cu rafturi în dreapta și stânga, pe care stau aranjate simetric cuști din plastic acoperite cu plase metalice. Deasupra fiecărei plase e fixată câte o sticlă de apă, exact cât să o ajungă șobolanii și șoarecii. Rozătoarele apucă cu dinții sticla ca pe un biberon și își potolesc setea.
Mariana întinde mâna la întrerupător și aprinde lumina. Scoate o pereche de mănuși de cauciuc din buzunar și le potrivește pe mâini. Aduce dintr-o cameră vecină o găleată, mătura și fărașul și se pune pe gospodărit.
Mai întâi, ia de pe fiecare plasă din metal bucăți de cărămidă lăsate acolo ca să nu evadeze rozătoarele. Ridică plasa și își bagă mâinile sub ghemotocii de blană. Șobolanii se îmbulzesc, călcându-se în picioare, asemenea chișinăuienilor în troleibuze dimineața. Mariana scoate pe rând, cu mâinile căuș, din fiecare cușcă câte un strat de așternut din rumeguș, menit să absoarbă urina, mirosul neplăcut și să le țină cald rozătoarelor.
Aruncă rumegușul în căldarea de lângă picioarele ei. Revine la cușcă cu un făraș plin de rumeguș nou luat dintr-un sac de sub masă. Îl privește atent pe șobolanul ce stă cu spatele la ea: „Da’ ce cauți tu printre femei?”, întreabă ea ironic, cât ia o cușcă goală să-i separe și să se convingă că el e singurul „intrus” în camera femelelor. Obișnuiesc să-i lase împreună numai când își doresc să se împerecheze și au nevoie de mai mulți șobolani pentru un nou experiment.
Îl apucă cu două degete de vârful cozii. Șobolanul se pomenește că atârnă cu capul în jos ca un liliac. Rotește capul la stânga apoi la dreapta nedumerit. Își mișcă picioarele din față de parcă ar merge pe o rampă de alergat. Cele din spate le ține alene nemișcate. Își apropie încet capul spre corpul său cu forme, încercând să ajungă cu gura la mâna ce-l ține de coadă. Fără sorți de izbândă. Se lasă păgubaș. Este pus în cușcă.
Rar se întâmplă când șobolanii ajung la mâna cercetătorilor să-i muște. „Ei nu pot din cauza greutății mai mari”, zice Mariana amuzată și-i trece un deget peste creștetul capului, ciufulindu-l pe „intrus”. Următorul se ține cu lăbuțele de plasa din fier. Se urcă pe mână și miroase mănușile din cauciuc. „Șșșșș”, îl liniștește Mariana în șoaptă și-l pune într-o nouă cușcă.
În schimb, trebuie să fie atentă cu șoarecii care-s mai slăbănogi. Mușcă ușor și își bagă dinții ca acele în degetele angajaților dacă nu sunt mutați rapid.
Mariana aranjează într-un rând cinci farfurii din lemn și metal pe masa din față. Scoate dintr-un frigider vechi de lângă ușă jumătate de varză și trei morcovi. Țoc-Țoc taie felii rotunde de morcov pe un fund de lemn. Le pune cu grijă pe rând în farfurii.
***
***
Șobolanii, care locuiesc mai mulți într-o cușcă, primesc de la Mariana câte o mână plină de morcovi, cei care stau singuri în cameră – câteva felii. „Nu le mai cântăresc că deja știu la ochi de atâția ani”, râde tânăra și trece la tocat varză. Când se fac experimente, e musai să se cântărească fiecare porție. Mariana presară deasupra mixt de crupe de porumb, hrișcă și orez dintr-o pungă.
Prânzul e gata.
***
Mâncarea pregătită de Mariana, în fiecare amiază, e porția lor zilnică. Cu o zi în urmă, pe lângă mixt de crupe și legume, au ronțăit câte o bucată de piept de pui. E musai să fie hrăniți peste o zi cu carne, pește și brânză de vaci, ca să aibă sursa necesară de proteine. Timp de o săptămână aceste rozătoare mănâncă jumătate de kilogram de piept de pui, de pește, de brânză și până la un kilogram de crupe.
Pentru eficiența cercetărilor și pentru ca un preparat să poată să fie folosit de către oameni, șobolanii sunt hrăniți după o rație alimentară calculată în baza unor formule de către cercetătorul și șeful de laborator Tudor Strutinschi.
În funcție de experimente se schimbă și rația lor alimentară. Unii șobolani ar putea ronțăi mai multă carne, alții mai mult pește, pe lângă alte suplimente.
Strutinschi spune că de-a lungul celor 40 de ani de când studiază rația alimentară, a înțeles că trei lucruri ne asigură sănătatea: alimentația, modul de viață și influența factorilor de stres. Iar prin alimentație se referă la faptul că: „Fiecare om are constituția sa, tipul de metabolism, iar asta duce la biochimie individuală. Am făcut o rație alimentară individuală în funcție de tipul constituției și metabolismului. După greutatea omului poți deduce tipul de metabolism și starea lui de sănătate și asta e suficient”.
Când farfuriile ajung la mijlocul cuștii, șobolani din colțuri se apropie târându-și cozile lungi. Mai întâi adulmecă, apoi înhață câte o bucată de morcov în gură ținând-o cu lăbuțele. Privesc în jur bănuitor și ronțăie lacom.
Un șobolan își ridică nasul umed. Miroase. Se înalță în două picioare. Se apropie de farfurie. Se răzgândește și revine într-un colț, ștergându-și atent cu lăbuțele din față obrajii. Altul cade pe spate cu o bucată de morcov pe care o ține strâns. Se rostogolește spre dreapta, apoi spre stânga fără să lase morcovul, încercând să se ridice. Ghinion. Se mai rostogolește o dată, lăsând o secundă hrana, ca să ajungă cu picioarele pe podea.
***
Pentru cercetători nu a fost întotdeauna așa simplu să alimenteze rozătoarele. În lunile în care Institutul nu primește finanțare și nu se realizează nici un experiment, cercetătorii scot bani din buzunarul lor ca să-i hrănească.
Mulți au adus mâncare de acasă. S-a întâmplat și în 2012, își amintește cercetătoarea Olga Bulat când realiza un studiu ca să demonstreze că „rația alimentară bogată în proteine ridică imunitatea la bătrâni, glucidele o scad, iar la vârstnicii hrăniți cu multe lipide, apare obezitatea și se îngrașă ficatul”.
Pentru acest studiu a împărțit în trei grupuri rozătoarele bătrâne oferindu-le meniuri diferite și un preparat care normalizează imunitatea – bior. Primul grup l-a hrănit cu maxim de proteine, al doilea cu mai multe glucide, al treilea cu lipide. Pentru ultimul grup a adus timp de o lună un soi de pește gras de acasă.
Experimentele de la Institutul Academiei de Științe nu înseamnă tăierea unei lăbuțe sau operații chirurgicale pe rozătoare. Cercetătorii de aici fac rații și suplimente alimentare pentru copiii cu dureri de burtă, pentru sportivi, pentru oameni bolnavi de cancer, pentru vârstnici cu imunitatea joasă. Toate aceste meniuri se testează mai întâi pe șobolani și șoareci, în funcție de experimentul care obține finanțare.
În funcție de tipul experimentului, unii șobolani sunt testați încă de la naștere. Rar se întâmplă când un șobolan ar putea fi folosit în două sau mai multe experimente. Înainte de orice studiu cercetătorii trebuie să obțină avizul pozitiv al Comisiei de Etică din cadrul Institutului ca să nu le provoace durere de-a lungul experimentului. Uciderea animalului are loc doar în condiții extreme. În cazul șobolanilor, decapitarea este singura modalitate prin care pot obține cantitatea maximă de sânge pentru o analiza generală.
***
Mariana lasă un singur șobolan flămând doar pentru câteva minute. Îl scoate intenționat din camera colegilor săi, și-l pune singur într-o cușcă. Urmează să ne demonstreze împreună cu Tudor Strutinschi cum se testează de obicei comportamentul, dar și tipul de metabolism al rozătorului înainte de a-i fi calculată rația alimentară individuală. Când șobolanul e sătul, e mai lenos, „exact ca omul”, zice Strutinschi vesel. De aceea testele pe ei se petrec înainte de masă ca să supravegheze mișcarea lui firească.
Camerele de testare se află la câteva camere distanțe de Vivariu. Sunt două odăițe. În prima, sunt duși pe rând, câte unul. Șobolanii sunt testați în „câmpul deschis” – un vas mare și rotund asemenea unui bazin, și unul dintre cele mai folosite teste pentru studierea comportamentului și proceselor psihice la animalele mici. Rozătorul este lăsat cinci minute acolo să exploreze.
În a doua cameră, sunt decapitați de către o persoană specială care are studii în veterinărie. După ce sunt prelevate organele și puse la păstrare, corpul rozătoarelor ajunge la necropola din capitală unde este înmormântat. Toate testele și decapitarea se petrec în camere separate de Vivariu pentru că ceilalți șobolani nu trebuie să audă sau să vadă nimic din ce ar putea să îi streseze. Stresul aduce schimbări în organism și un experiment eșuat. Respectiv, cercetătorii sunt responsabili să le creeze condiții bune în care se nasc și cresc rozătoarele.
Mariana pune cușca cu șobolanul pe podea. Înșfacă cu șeful de laborator „câmpul deschis”, care stă cocoțat pe un stativ în mijlocul camerei, și-l coboară. Apoi, aburcă de lângă peretele din stânga un labirint din metal sub formă de cruce, pe care-l urcă pe stativ. Un braț al crucii este îmbrăcat cu pereți înalți de metal, celălalt braț e fără pereți.
Tânăra respiră adânc câteva secunde și se apleacă către ghemotocul alb ce adulmecă plasticul cuștii. Șobolanul ajunge în câteva secunde în mijlocul crucii și pornește cu pași mărunți spre brațul fără pereți. Strutinschi își aranjează gulerul halatului alb și-l urmărește atent mișcările. Procedura este standard. Este lăsat iarăși 5 minute ca să exploreze. Cercetătorii calculează numărul intrărilor și timpul petrecut în diferite brațe. Dacă petrece mai mult timp explorând brațele închise este anxios.
Șobolanul se furișează sub privirile celor doi și se plimbă ba în brațele închise, stând nemișcat cât e liniște, ba în brațele deschise, când Strutinschi descrie procesul. Când se lasă liniștea, rozătorul iese tiptil din spațiul închis și pândește, adulmecă, face caca, pleacă în partea opusă. Cele cinci minute de mișcare i-au fost suficiente să înțeleagă că: „Șobolanul nu este anxios și are metabolismul accelerat”.
***
Cu aceleași teste cercetătorii au studiat sănătatea mintală și comportamentul la 19 șobolani nou-născuți. Cercetătorii i-au împărțit în trei grupuri. Primul de control – în care nou-născuții au fost lăsați în aceeași cameră alături de mamele lor. Al doilea, un grup de șobolani despărțiți de mamele lor din a treia zi de la naștere, timp de trei ore pe zi, zece zile la rând. Al treilea, puii lăsați fără mame trei ore pe zi în zilele 13-22.
La sfârșitul experimentului, ca să înțeleagă cum le-a fost afectat psihicul, în același „câmp deschis” au pus o seringă cât șobolanii de mari ca ei să poată intra și mișca prin tubul seringii. Au tăiat capătul acului și l-au acoperit cu o bucată de carne. În prima zi, șobolanii din toate grupurile au găsit carnea și au mâncat-o.
În următoarele zile, carnea a fost fixată deja în mijlocul tubului. Testul a fost repetat cinci zile la rând. Rezultatul: „nici un șobolan, care a fost despărțit de mamă în primele 12 zile de la naștere, nu a reușit să-și ia hrana din mijlocul tubului, capacitățile lor de gândire fiind mai afectate decât la colegii lor din cauza stresului suferit”, ne spune cercetătoarea Olga Bulat.
La sfârșitul fiecărui test, „câmpul deschis” sau orice alt instrument trebuie dezinfectat cu alcool etilic, pentru că mirosul străin ar putea să-l facă mai agresiv sau prea liniștit pe următorul rozător supus testului.
Șobolanul este dus de Mariana înapoi în Vivariu și hrănit cu porția de crupe și legume. Apucă cu lăbuțele lacom și ronțăie într-un colț. Între timp, în aceeași cameră coboară cercetătoarea Victoria Bogdan. Ea le poartă de grijă de mai bine de un an celor 57 de șoricei, ca să studieze pentru teza sa de doctor „rolul streptococilor intestinali în menținerea dirijată a sănătății”.
Victoria a crescut, hrănit și testat microorganisme prin 2008 și pe cobai. „Și știți cât îs de drăguți că chiar și acasă mi-am luat. Prima oară unul, apoi încă doi, pe urmă ei s-au mai înmulțit acasă și am mai dat și la colegi și s-a umplut satul de cobai”, spune ea entuziasmată cât repetă aceeași procedură ca și Mariana.
Le schimbă așternutul. Le taie morcov și varză, acoperindu-le cu crupe în farfurii din metal. Le schimbă apa. Îi urmărește cu privirea cum mănâncă și revine în biroul ei de la etajul doi.
Aproape de ora 15, Mariana termină cu măturatul și spălatul podelei. Merge să arunce gunoiul și să verse apa. Șoriceii chițăie neastâmpărat. Șobolanii se plimbă, adulmecă curioși cu nasurile mici, se spală pe față. Se stinge lumina. Ușa de metal se închide.
***
Cercetătorii de la Institutul de Fiziologie și Sancreatologie al Academiei de Științe fac experimente pe șobolani și șoareci de peste 60 de ani. Au început în Uniunea Sovietică, pe vremea când studiau și vaci, și porci, și găini în cadrul Institutului de Biologie de atunci. „Animalele mici precum șoarecii îi foloseam foarte rar și doar pentru influența factorilor de stres”, spune Strutinschi.
Apoi, odată cu destrămarea URSS și lipsa finanțării, opțiunea de a întreține șobolani era cea mai simplă și ieftină. Cu timpul au început să cerceteze „de ce ne îmbolnăvim, cum să menținem sănătatea cu care ne-am născut și să o restabilim prin suplimente alimentare testate pe rozătoare”. Așa au dezvoltat o nouă știință – sanocreatologia, fondatorul căreia este academicianul Teodor Furdui.
Vivarii unde se cresc și se fac experimente pe șobolani există la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, la Institutul Oncologic (care nu activează în prezent), la Agenția pentru Sănătate Publică și la Institutul de Fiziologie al Academiei de Științe.
***
95% din toate animalele de laborator sunt șobolani și șoareci, crescuți special pentru cercetări, potrivit Fundației Cercetări Biomedicale din SUA. Asta pentru că seamănă genetic, biologic și comportamental cu oamenii. Sunt ușor și ieftin de întreținut comparativ cu animalele mai mari. Se înmulțesc repede, iar timp de un an pot da naștere și la trei generații. „Iar modul în care va reacționa biologic corpul lor în experimente, va reacționa și omul.”, explică Strutinschi.
Cu toate astea, nu orice tip de șobolan poate ajunge să fie cercetat în laborator. Cei studiați, de obicei, sunt albi, pot măsura până la 30 de centimetri, au picioarele mai mari și urechile mai mici și sunt una dintre cele 57 de specii de șobolani din genul Rattus. Iar până s-a ajuns la studierea lor a durat secole, arată studiile.
Experimentele pe șobolani au folosit la tratarea diverselor boli: de la vaccinuri pentru prevenirea cancerului la sân, până la medicamente, precum Aricept, pentru tratarea bolii Alzheimer și antivirale pentru prevenirea transmisiei HIV de la mamă la copil, arată studiul publicat de Fundația Cercetări Biomedicale.
Cancerul s-a studiat ani de-a rândul și aici la Institut. Uneori fără rezultat. „Asta pentru că corpul șobolanilor, spre deosebire de cel al oamenilor, percepe din prima celule de cancer ca pe celule străine și le atacă. La oameni e invers. De asta mulți ajung să fie diagnosticați cu cancer deja în ultimul stadiu”, explică Strutinschi.
Strutinschi alături de alți cercetători a studiat și au realizat un supliment alimentar pentru tratarea cancerului la sân. Întâmplător i-a propus suplimentul unei cunoscute diagnosticate cu cancer la sân în stadiul IV. Avea sânii tăiați, iar rănile nu se mai vindecau.
Strutinschi zice că la scurt timp după ce a luat suplimentul, au început să se vindece rănile, iar peste câteva luni, medicii nu i-au mai găsit cancer.
„Noi nu suntem medici, nu ne uităm la simptomele bolii și nu facem medicamente. Noi încercăm să înțelegem cauzele”, spune Strutinschi în timp ce răsfoiește una dintre cărțile scrise de el în urma zecilor de experimente. „Iar cercetările noastre științifice sunt o sursă de informare pentru oameni. Asta îi ajută să înțeleagă că, adesea, pot singuri să-și controleze sănătatea”.
Despre impactul experimentelor de la Institut, pe lângă publicarea cercetărilor științifice, vicedirectoarea Institutului, Valentina Ciochină, spune că „statul ar trebui să fondeze o agenție care să se ocupe cu implementarea rezultatelor cercetărilor științifice, or, salariile lor mici nu le permit să îndeplinească funcții care ar trebui să le revină altor structuri”.
Spre sfârșit de decembrie, Victoria Bogdan a dus 47 dintre șoareci la Centrul de Medicină Preventivă pentru că „acolo vor avea mâncare tot anul”. Alți 10 șoricei și 57 de șobolani ai Academiei de Știință au rămas în Vivariu să întâmpine noul an – anul bivolului după calendarul chinezesc.